Rechinii, din franceză 

requin, (ordinul Selachimorpha) sunt pești cu schelet cartilaginos și cu un

corp hidrodinamic. Există peste 300 de specii; cele mai multe sunt marine, dar există și unii rechini
de apă dulce (ex. în Gange, Zambezi).
Rechinii posedă între cinci și șapte branhii pe fiecare latură a corpului prin care se efectuează
respirația. Pielea lor este acoperită de denticuli dermali care îi protejează de leziuni sau paraziți și le
asigură o mai bună dinamică în mediul acvatic. O altă caracteristică a rechinilor este că dinții lor sunt
substituibili.
Din punct de vedere al dimensiunii lor, rechinii prezintă o mare varietate de la rechinul
pigmeu sau Euprotomicrus bispinatDinozaurii sunt un grup divers de reptile [note
1]
 a cladei Dinosauria. Au apărut pentru prima dată în perioada Triasică, cu 243-233,23 milioane de
ani în urmă,[1][2] deși originea exactă și calendarul evoluției dinozaurilor este subiectul cercetării
active.[3] Ei au devenit vertebratele terestre dominante după Extincția din Triasic-Jurasic de acum
201 milioane de ani; dominația lor a continuat în Jurasic și Cretacic. Ingineria genetică inversă[4] și
înregistrarea fosilă demonstrează că păsările sunt dinozauri moderni cu pene[5] care au evoluat de
la teropodele primare în timpul Jurasicului Târziu.[6] Ca atare, păsările reprezintă singura linie de
dinozauri care a supraviețuit Extincției Cretacic-Paleogen de acum 66 milioane de ani.[7] Astfel,
dinozaurii pot fi împărțiți în dinozauri aviari sau păsări; și dinozauri non-aviari.
Dinozaurii sunt un grup variat de animale din punct de vedere taxonomic, morfologic și ecologic.
Păsările, cu peste 10.000 de specii vii,[8] sunt cele mai diverse grupuri de vertebrate în afară de
pești perciformi.[9] Folosind dovezi fosile, paleontologii au identificat peste 500
de genuri distincte[10] și peste 1.000 de specii diferite de dinozauri non-aviari. [11] Dinozaurii sunt
reprezentați pe toate continente de ambele specii existente (păsări) și de resturile fosile. [12] În prima
jumătate a secolului XX, înainte ca păsările să fie recunoscute ca fiind dinozauri, majoritatea
comunității științifice credea că dinozaurii au fost lenți și cu sânge rece. Majoritatea cercetărilor
efectuate încă din anii 1970 au indicat însă că toți dinozaurile erau animale active cu metabolizări
ridicate și numeroase adaptări pentru interacțiunea socială. Unii erau erbivori, alții carnivori. Dovezile
sugerează că ouarea și construirea cuiburilor sunt trăsături adiționale împărtășite de toți dinozaurii,
aviari și non-aviari.
În timp ce dinozaurii erau bipezi ancestrali, multe grupuri dispărute au inclus specii cvadrupede, iar
unele erau capabile să treacă de la o poziție la alta. Structurile osoase, cum ar fi coarnele sau
crestăturile, sunt comune tuturor grupurilor de dinozauri, iar unele grupuri dispărute au dezvoltat
modificări scheletice cum ar fi armura osoasă și spini. În timp ce linia de dinozauri moderni, cei care
au reușit să supraviețuiască (păsările), sunt în general, mici din cauza constrângerilor de zbor, mulți
dinozauri preistorici (non-aviari și aviari) au avut un corp mare - cei mai mari
dinozauri sauropod sunt estimați că au atins lungimi de 39,7 metri [13] și înălțimi de 18 metri[14] fiind
cele mai mari animale de uscat ale tuturor timpurilor. Totuși, ideea că dinozaurii non-aviari erau toți
gigantici este o concepție greșită, plecată de la ideea că oasele mari sunt mai susceptibile să dureze
până când sunt fosilizate. Mulți dinozauri erau destul de mici: Xixianykus, de exemplu, avea o
lungime de aproximativ 50 cm.
De la primele fosile de dinozauri descoperite la începutul secolului al XIX-lea, scheletele de
dinozauri fosile au fost montate și au reprezentat atracții majore în muzeele din întreaga lume, iar
dinozaurii au devenit o parte durabilă a culturii mondiale. Dimensiunile mari ale unor grupuri de
dinozauri, precum și natura lor aparent monstruoasă și fantastică, au asigurat apariția regulată a
dinozaurilor în cărțile și filmele cel mai bine vândute, precum Jurassic Park. Entuziasmul public
persistent pentru animale a dus la o finanțare semnificativă pentru știința dinozaurilor, iar noile
descoperiri sunt acoperite în mod regulat de mass-media.
Dinozaurii sunt un grup divers de reptile [note 1] a cladei Dinosauria. Au apărut pentru prima dată în
perioada Triasică, cu 243-233,23 milioane de ani în urmă, [1][2] deși originea exactă și calendarul
evoluției dinozaurilor este subiectul cercetării active. [3] Ei au devenit vertebratele terestre dominante
după Extincția din Triasic-Jurasic de acum 201 milioane de ani; dominația lor a continuat
în Jurasic și Cretacic. Ingineria genetică inversă[4] și înregistrarea fosilă demonstrează
că păsările sunt dinozauri moderni cu pene[5] care au evoluat de la teropodele primare în timpul
Jurasicului Târziu.[6] Ca atare, păsările reprezintă singura linie de dinozauri care a
supraviețuit Extincției Cretacic-Paleogen de acum 66 milioane de ani.[7] Astfel, dinozaurii pot fi
împărțiți în dinozauri aviari sau păsări; și dinozauri non-aviari.
Dinozaurii sunt un grup variat de animale din punct de vedere taxonomic, morfologic și ecologic.
Păsările, cu peste 10.000 de specii vii,[8] sunt cele mai diverse grupuri de vertebrate în afară de
pești perciformi.[9] Folosind dovezi fosile, paleontologii au identificat peste 500
de genuri distincte[10] și peste 1.000 de specii diferite de dinozauri non-aviari. [11] Dinozaurii sunt
reprezentați pe toate continente de ambele specii existente (păsări) și de resturile fosile. [12] În prima
jumătate a secolului XX, înainte ca păsările să fie recunoscute ca fiind dinozauri, majoritatea
comunității științifice credea că dinozaurii au fost lenți și cu sânge rece. Majoritatea cercetărilor
efectuate încă din anii 1970 au indicat însă că toți dinozaurile erau animale active cu metabolizări
ridicate și numeroase adaptări pentru interacțiunea socială. Unii erau erbivori, alții carnivori. Dovezile
sugerează că ouarea și construirea cuiburilor sunt trăsături adiționale împărtășite de toți dinozaurii,
aviari și non-aviari.
În timp ce dinozaurii erau bipezi ancestrali, multe grupuri dispărute au inclus specii cvadrupede, iar
unele erau capabile să treacă de la o poziție la alta. Structurile osoase, cum ar fi coarnele sau
crestăturile, sunt comune tuturor grupurilor de dinozauri, iar unele grupuri dispărute au dezvoltat
modificări scheletice cum ar fi armura osoasă și spini. În timp ce linia de dinozauri moderni, cei care
au reușit să supraviețuiască (păsările), sunt în general, mici din cauza constrângerilor de zbor, mulți
dinozauri preistorici (non-aviari și aviari) au avut un corp mare - cei mai mari
dinozauri sauropod sunt estimați că au atins lungimi de 39,7 metri [13] și înălțimi de 18 metri[14] fiind
cele mai mari animale de uscat ale tuturor timpurilor. Totuși, ideea că dinozaurii non-aviari erau toți
gigantici este o concepție greșită, plecată de la ideea că oasele mari sunt mai susceptibile să dureze
până când sunt fosilizate. Mulți dinozauri erau destul de mici: Xixianykus, de exemplu, avea o
lungime de aproximativ 50 cm.
De la primele fosile de dinozauri descoperite la începutul secolului al XIX-lea, scheletele de
dinozauri fosile au fost montate și au reprezentat atracții majore în muzeele din întreaga lume, iar
dinozaurii au devenit o parte durabilă a culturii mondiale. Dimensiunile mari ale unor grupuri de
dinozauri, precum și natura lor aparent monstruoasă și fantastică, au asigurat apariția regulată a
dinozaurilor în cărțile și filmele cel mai bine vândute, precum Jurassic Park. Entuziasmul public
persistent pentru animale a dus la o finanțare semnificativă pentru știința dinozaurilor, iar noile
descoperiri sunt acoperite în mod regulat de mass-media.
Dinozaurii sunt un grup divers de reptile [note 1] a cladei Dinosauria. Au apărut pentru prima dată în
perioada Triasică, cu 243-233,23 milioane de ani în urmă, [1][2] deși originea exactă și calendarul
evoluției dinozaurilor este subiectul cercetării active. [3] Ei au devenit vertebratele terestre dominante
după Extincția din Triasic-Jurasic de acum 201 milioane de ani; dominația lor a continuat
în Jurasic și Cretacic. Ingineria genetică inversă[4] și înregistrarea fosilă demonstrează
că păsările sunt dinozauri moderni cu pene[5] care au evoluat de la teropodele primare în timpul
Jurasicului Târziu.[6] Ca atare, păsările reprezintă singura linie de dinozauri care a
supraviețuit Extincției Cretacic-Paleogen de acum 66 milioane de ani.[7] Astfel, dinozaurii pot fi
împărțiți în dinozauri aviari sau păsări; și dinozauri non-aviari.
Dinozaurii sunt un grup variat de animale din punct de vedere taxonomic, morfologic și ecologic.
Păsările, cu peste 10.000 de specii vii,[8] sunt cele mai diverse grupuri de vertebrate în afară de
pești perciformi.[9] Folosind dovezi fosile, paleontologii au identificat peste 500
de genuri distincte[10] și peste 1.000 de specii diferite de dinozauri non-aviari. [11] Dinozaurii sunt
reprezentați pe toate continente de ambele specii existente (păsări) și de resturile fosile. [12] În prima
jumătate a secolului XX, înainte ca păsările să fie recunoscute ca fiind dinozauri, majoritatea
comunității științifice credea că dinozaurii au fost lenți și cu sânge rece. Majoritatea cercetărilor
efectuate încă din anii 1970 au indicat însă că toți dinozaurile erau animale active cu metabolizări
ridicate și numeroase adaptări pentru interacțiunea socială. Unii erau erbivori, alții carnivori. Dovezile
sugerează că ouarea și construirea cuiburilor sunt trăsături adiționale împărtășite de toți dinozaurii,
aviari și non-aviari.
În timp ce dinozaurii erau bipezi ancestrali, multe grupuri dispărute au inclus specii cvadrupede, iar
unele erau capabile să treacă de la o poziție la alta. Structurile osoase, cum ar fi coarnele sau
crestăturile, sunt comune tuturor grupurilor de dinozauri, iar unele grupuri dispărute au dezvoltat
modificări scheletice cum ar fi armura osoasă și spini. În timp ce linia de dinozauri moderni, cei care
au reușit să supraviețuiască (păsările), sunt în general, mici din cauza constrângerilor de zbor, mulți
dinozauri preistorici (non-aviari și aviari) au avut un corp mare - cei mai mari
dinozauri sauropod sunt estimați că au atins lungimi de 39,7 metri [13] și înălțimi de 18 metri[14] fiind
cele mai mari animale de uscat ale tuturor timpurilor. Totuși, ideea că dinozaurii non-aviari erau toți
gigantici este o concepție greșită, plecată de la ideea că oasele mari sunt mai susceptibile să dureze
până când sunt fosilizate. Mulți dinozauri erau destul de mici: Xixianykus, de exemplu, avea o
lungime de aproximativ 50 cm.
De la primele fosile de dinozauri descoperite la începutul secolului al XIX-lea, scheletele de
dinozauri fosile au fost montate și au reprezentat atracții majore în muzeele din întreaga lume, iar
dinozaurii au devenit o parte durabilă a culturii mondiale. Dimensiunile mari ale unor grupuri de
dinozauri, precum și natura lor aparent monstruoasă și fantastică, au asigurat apariția regulată a
dinozaurilor în cărțile și filmele cel mai bine vândute, precum Jurassic Park. Entuziasmul public
persistent pentru animale a dus la o finanțare semnificativă pentru știința dinozaurilor, iar noile
descoperiri sunt acoperite în mod regulat de mass-media.
Dinozaurii sunt un grup divers de reptile [note 1] a cladei Dinosauria. Au apărut pentru prima dată în
perioada Triasică, cu 243-233,23 milioane de ani în urmă, [1][2] deși originea exactă și calendarul
evoluției dinozaurilor este subiectul cercetării active. [3] Ei au devenit vertebratele terestre dominante
după Extincția din Triasic-Jurasic de acum 201 milioane de ani; dominația lor a continuat
în Jurasic și Cretacic. Ingineria genetică inversă[4] și înregistrarea fosilă demonstrează
că păsările sunt dinozauri moderni cu pene[5] care au evoluat de la teropodele primare în timpul
Jurasicului Târziu.[6] Ca atare, păsările reprezintă singura linie de dinozauri care a
supraviețuit Extincției Cretacic-Paleogen de acum 66 milioane de ani.[7] Astfel, dinozaurii pot fi
împărțiți în dinozauri aviari sau păsări; și dinozauri non-aviari.
Dinozaurii sunt un grup variat de animale din punct de vedere taxonomic, morfologic și ecologic.
Păsările, cu peste 10.000 de specii vii,[8] sunt cele mai diverse grupuri de vertebrate în afară de
pești perciformi.[9] Folosind dovezi fosile, paleontologii au identificat peste 500
de genuri distincte[10] și peste 1.000 de specii diferite de dinozauri non-aviari. [11] Dinozaurii sunt
reprezentați pe toate continente de ambele specii existente (păsări) și de resturile fosile. [12] În prima
jumătate a secolului XX, înainte ca păsările să fie recunoscute ca fiind dinozauri, majoritatea
comunității științifice credea că dinozaurii au fost lenți și cu sânge rece. Majoritatea cercetărilor
efectuate încă din anii 1970 au indicat însă că toți dinozaurile erau animale active cu metabolizări
ridicate și numeroase adaptări pentru interacțiunea socială. Unii erau erbivori, alții carnivori. Dovezile
sugerează că ouarea și construirea cuiburilor sunt trăsături adiționale împărtășite de toți dinozaurii,
aviari și non-aviari.
În timp ce dinozaurii erau bipezi ancestrali, multe grupuri dispărute au inclus specii cvadrupede, iar
unele erau capabile să treacă de la o poziție la alta. Structurile osoase, cum ar fi coarnele sau
crestăturile, sunt comune tuturor grupurilor de dinozauri, iar unele grupuri dispărute au dezvoltat
modificări scheletice cum ar fi armura osoasă și spini. În timp ce linia de dinozauri moderni, cei care
au reușit să supraviețuiască (păsările), sunt în general, mici din cauza constrângerilor de zbor, mulți
dinozauri preistorici (non-aviari și aviari) au avut un corp mare - cei mai mari
dinozauri sauropod sunt estimați că au atins lungimi de 39,7 metri [13] și înălțimi de 18 metri[14] fiind
cele mai mari animale de uscat ale tuturor timpurilor. Totuși, ideea că dinozaurii non-aviari erau toți
gigantici este o concepție greșită, plecată de la ideea că oasele mari sunt mai susceptibile să dureze
până când sunt fosilizate. Mulți dinozauri erau destul de mici: Xixianykus, de exemplu, avea o
lungime de aproximativ 50 cm.
De la primele fosile de dinozauri descoperite la începutul secolului al XIX-lea, scheletele de
dinozauri fosile au fost montate și au reprezentat atracții majore în muzeele din întreaga lume, iar
dinozaurii au devenit o parte durabilă a culturii mondiale. Dimensiunile mari ale unor grupuri de
dinozauri, precum și natura lor aparent monstruoasă și fantastică, au asigurat apariția regulată a
dinozaurilor în cărțile și filmele cel mai bine vândute, precum Jurassic Park. Entuziasmul public
persistent pentru animale a dus la o finanțare semnificativă pentru știința dinozaurilor, iar noile
descoperiri sunt acoperite în mod regulat de mass-media.
Dinozaurii sunt un grup divers de reptile [note 1] a cladei Dinosauria. Au apărut pentru prima dată în
perioada Triasică, cu 243-233,23 milioane de ani în urmă, [1][2] deși originea exactă și calendarul
evoluției dinozaurilor este subiectul cercetării active. [3] Ei au devenit vertebratele terestre dominante
după Extincția din Triasic-Jurasic de acum 201 milioane de ani; dominația lor a continuat
în Jurasic și Cretacic. Ingineria genetică inversă[4] și înregistrarea fosilă demonstrează
că păsările sunt dinozauri moderni cu pene[5] care au evoluat de la teropodele primare în timpul
Jurasicului Târziu.[6] Ca atare, păsările reprezintă singura linie de dinozauri care a
supraviețuit Extincției Cretacic-Paleogen de acum 66 milioane de ani.[7] Astfel, dinozaurii pot fi
împărțiți în dinozauri aviari sau păsări; și dinozauri non-aviari.
Dinozaurii sunt un grup variat de animale din punct de vedere taxonomic, morfologic și ecologic.
Păsările, cu peste 10.000 de specii vii,[8] sunt cele mai diverse grupuri de vertebrate în afară de
pești perciformi.[9] Folosind dovezi fosile, paleontologii au identificat peste 500
de genuri distincte[10] și peste 1.000 de specii diferite de dinozauri non-aviari. [11] Dinozaurii sunt
reprezentați pe toate continente de ambele specii existente (păsări) și de resturile fosile. [12] În prima
jumătate a secolului XX, înainte ca păsările să fie recunoscute ca fiind dinozauri, majoritatea
comunității științifice credea că dinozaurii au fost lenți și cu sânge rece. Majoritatea cercetărilor
efectuate încă din anii 1970 au indicat însă că toți dinozaurile erau animale active cu metabolizări
ridicate și numeroase adaptări pentru interacțiunea socială. Unii erau erbivori, alții carnivori. Dovezile
sugerează că ouarea și construirea cuiburilor sunt trăsături adiționale împărtășite de toți dinozaurii,
aviari și non-aviari.
În timp ce dinozaurii erau bipezi ancestrali, multe grupuri dispărute au inclus specii cvadrupede, iar
unele erau capabile să treacă de la o poziție la alta. Structurile osoase, cum ar fi coarnele sau
crestăturile, sunt comune tuturor grupurilor de dinozauri, iar unele grupuri dispărute au dezvoltat
modificări scheletice cum ar fi armura osoasă și spini. În timp ce linia de dinozauri moderni, cei care
au reușit să supraviețuiască (păsările), sunt în general, mici din cauza constrângerilor de zbor, mulți
dinozauri preistorici (non-aviari și aviari) au avut un corp mare - cei mai mari
dinozauri sauropod sunt estimați că au atins lungimi de 39,7 metri [13] și înălțimi de 18 metri[14] fiind
cele mai mari animale de uscat ale tuturor timpurilor. Totuși, ideea că dinozaurii non-aviari erau toți
gigantici este o concepție greșită, plecată de la ideea că oasele mari sunt mai susceptibile să dureze
până când sunt fosilizate. Mulți dinozauri erau destul de mici: Xixianykus, de exemplu, avea o
lungime de aproximativ 50 cm.
De la primele fosile de dinozauri descoperite la începutul secolului al XIX-lea, scheletele de
dinozauri fosile au fost montate și au reprezentat atracții majore în muzeele din întreaga lume, iar
dinozaurii au devenit o parte durabilă a culturii mondiale. Dimensiunile mari ale unor grupuri de
dinozauri, precum și natura lor aparent monstruoasă și fantastică, au asigurat apariția regulată a
dinozaurilor în cărțile și filmele cel mai bine vândute, precum Jurassic Park. Entuziasmul public
persistent pentru animale a dus la o finanțare semnificativă pentru știința dinozaurilor, iar noile
descoperiri sunt acoperite în mod regulat de mass-media.
us o specie care trăiește în zonele profunde ale mărilor și care măsoară aproximativ 22 de centimetri
în lungime până la rechinul-balenă sau Rhincodon typus, cel mai mare pește cunoscut, care poate
să atingă o lungime de până la 12 metri și care, precum balenele, se alimentează numai cu
plancton. Rechinul-taur, Carcharhinus leucas, este cunoscut pentru capacitatea sa de a înota atât în
apă sărată cât și în apele dulci din zonele de deltă.
În anul 2010, 6 persoane au fost omorâte de rechini în întreaga lume. [1] În schimb, oamenii ucid
anual aproximativ 73 de milioane de rechini. [1]

Rechinii, din franceză requin, (ordinul Selachimorpha) sunt pești cu schelet cartilaginos și cu un

corp hidrodinamic. Există peste 300 de specii; cele mai multe sunt marine, dar există și unii rechini
de apă dulce (ex. în Gange, Zambezi).
Rechinii posedă între cinci și șapte branhii pe fiecare latură a corpului prin care se efectuează
respirația. Pielea lor este acoperită de denticuli dermali care îi protejează de leziuni sau paraziți și le
asigură o mai bună dinamică în mediul acvatic. O altă caracteristică a rechinilor este că dinții lor sunt
substituibili.
Din punct de vedere al dimensiunii lor, rechinii prezintă o mare varietate de la rechinul
pigmeu sau Euprotomicrus bispinatus o specie care trăiește în zonele profunde ale mărilor și care
măsoară aproximativ 22 de centimetri în lungime până la rechinul-balenă sau Rhincodon typus, cel
mai mare pește cunoscut, care poate să atingă o lungime de până la 12 metri și care, precum
balenele, se alimentează numai cu plancton. Rechinul-taur, Carcharhinus leucas, este cunoscut
pentru capacitatea sa de a înota atât în apă sărată cât și în apele dulci din zonele de deltă.
În anul 2010, 6 persoane au fost omorâte de rechini în întreaga lume. [1] În schimb, oamenii ucid
anual aproximativ 73 de milioane de rechini. [1]
Șopârlă este numele generic dat unui grup de reptile din ordinul Squamata, ce cuprinde peste 6.000
de specii.[1] În mod tipic au pielea verde-cenușie sau pestriță, cu capul și abdomenul acoperite cu
plăci cornoase, cu corpul aproape cilindric, sprijinit pe patru picioare scurte, îndreptate în afară, cu
coada lungă, subțiată spre vârf, regenerabilă.
Șopârla are o piele cărnoasă, îngroșată ce formează solzi mici si o protejează de uscăciune. Ochii
sunt protejați de o membrană subțire, transparentă. Auzul este bine dezvoltat, la fel și mirosul. Pe
maxilare șopârla are numeroși dinți conici, concrescuți cu maxilarul. Limba este musculoasă, mobilă,
bifurcată la vârf și poate fi ușor proiectată afară. Membrele sunt scurte, așezate pe laturile corpului,
îndreptate lateral, dar nu servesc la mers, ci la agățare de asperitățile solului si cățărare.
Deplasarea se face prin ondulațiile corpului, șopârla sprijinindu-se pe membrele posterioare și pe
coadă. Șopârla se târăște, deci este un animal târâtor. Șopârla se hrănește cu insecte, păienjeni și
râme. Este totuși un animal insectivor. Organele digestive sunt bine dezvoltate. Are tub digestiv și
glande anexe. Respirația este pulmonară. Căile respiratorii sunt bine diferențiate. Plămânii sunt ca
niște saci cu pereți cutați. Temperatura corpului este variabilă. Iarna se ascund în gropi și stau în
amorțire până primăvara.
Șopârla este în general carnivoră, respectiv insectivoră. I se mai spune popular gușter. Mediul de
viață este terestru, respectiv acvatic (secundar). În special se află în zone de la câmpii până în zona
de munte (în locuri însorite). Culoarea ei este adaptată mediului. Se înmulțește prin ouă cu coaja
calcaroasă, prin fecundație internă.
Cele mai variate și răspândite specii de reptile care trăiesc în prezent sunt șopârlele. Se cunosc
circa 3000 de specii, ce sunt grupate în 23 de familii.
Pot trăi în orice mediu, majoritatea preferând zona intertropicală. Datorită iuțelii și a capacității de a
se cățăra (pot urca până la 4000 m altitudine), șopârlele pot evita mulți prădători.
Dimensiunea șopârlelor variază în functie de specie și de sex. Astfel, există specii care au o lungime
mai mică de 2 cm, la polul opus aflându-se Dragonul de Komodo, a cărui lungime poate ajunge la 3
m. În general, coada șopârlelor este mai lungă decât corpul, care este acoperit cu solzi mărunți.
Solzii dorsali sunt dispuși pe 8-12 rânduri, au forma ovală sau hexagonală și sunt bine diferențiați de
solzii dorso-laterali. Coada este acoperită de solzi înguști și drepți.
Șopârlele au patru picioare scurte, aduse pe lângă corp, cu câte cinci degete fiecare, dar există și
specii fără picioare.
În general, șopârlele prezintă 10-17 pori femurali de fiecare parte și între 6-8 siruri longitudinale. Pliul
gâtului este mai mult sau mai puțin vizibil, iar limba se termină cu 2 lobi scurți, rotunjiți.
Față de șerpi, șopârlele prezintă deschizături pentru urechi, pleoape mobile și maxilare mult mai
putin flexibile, strâns articulate cu craniul.
În cazul capturării, multe specii sunt gata să muște, dar există specii ce nu au dinți veninoși.
Înainte de împerechere, masculul de șopârlă își poate schimba culoarea sau își ridică faldurile ce
sunt dispuse în jurul gâtului.
Reproducerea are loc în luna iunie, prin depunerea a 5-14 ouă de culoare alb-gălbui, ușor cilindrice,
lungi de 12–14 mm. Clocirea durează în jur de 2 luni, chiar 90 de zile în cazul în care temperatura
este devaforabilă. Ouăle cresc în volum în timpul clocitului, devenind cenușii, iar prin august-
septembrie ies puii.
Femelele sunt apte pentru reproducere după 3 ani, pe când masculii după 2 ani.
Șopârlele inelate sunt reptile strâns înrudite cu șerpii și se hrănesc cu mici nevertebrate. Craniul lor
este lat, coada scurtă, iar plămânul scurt dezvoltat. Ele trăiesc în Africa, Orientul Mijlociu, America
de Sud și se hrănesc cu râme, muște, omizi.
Cea mai mare specie de șopârlă este Dragonul de Komodo. Cu toate că are o greutate de până la
125 kg și o lungime de circa 3 metri, se poate deplasa incredibil de rapid. Animalele prinse nu au nici
o șansă de viață, deoarece Dragonul de Komodo are maxilare puternice și gheare care îi permit să
ucidă rapid.
Șopârlă este numele generic dat unui grup de reptile din ordinul Squamata, ce cuprinde peste 6.000
de specii.[1] În mod tipic au pielea verde-cenușie sau pestriță, cu capul și abdomenul acoperite cu
plăci cornoase, cu corpul aproape cilindric, sprijinit pe patru picioare scurte, îndreptate în afară, cu
coada lungă, subțiată spre vârf, regenerabilă.
Șopârla are o piele cărnoasă, îngroșată ce formează solzi mici si o protejează de uscăciune. Ochii
sunt protejați de o membrană subțire, transparentă. Auzul este bine dezvoltat, la fel și mirosul. Pe
maxilare șopârla are numeroși dinți conici, concrescuți cu maxilarul. Limba este musculoasă, mobilă,
bifurcată la vârf și poate fi ușor proiectată afară. Membrele sunt scurte, așezate pe laturile corpului,
îndreptate lateral, dar nu servesc la mers, ci la agățare de asperitățile solului si cățărare.
Deplasarea se face prin ondulațiile corpului, șopârla sprijinindu-se pe membrele posterioare și pe
coadă. Șopârla se târăște, deci este un animal târâtor. Șopârla se hrănește cu insecte, păienjeni și
râme. Este totuși un animal insectivor. Organele digestive sunt bine dezvoltate. Are tub digestiv și
glande anexe. Respirația este pulmonară. Căile respiratorii sunt bine diferențiate. Plămânii sunt ca
niște saci cu pereți cutați. Temperatura corpului este variabilă. Iarna se ascund în gropi și stau în
amorțire până primăvara.
Șopârla este în general carnivoră, respectiv insectivoră. I se mai spune popular gușter. Mediul de
viață este terestru, respectiv acvatic (secundar). În special se află în zone de la câmpii până în zona
de munte (în locuri însorite). Culoarea ei este adaptată mediului. Se înmulțește prin ouă cu coaja
calcaroasă, prin fecundație internă.
Cele mai variate și răspândite specii de reptile care trăiesc în prezent sunt șopârlele. Se cunosc
circa 3000 de specii, ce sunt grupate în 23 de familii.
Pot trăi în orice mediu, majoritatea preferând zona intertropicală. Datorită iuțelii și a capacității de a
se cățăra (pot urca până la 4000 m altitudine), șopârlele pot evita mulți prădători.
Dimensiunea șopârlelor variază în functie de specie și de sex. Astfel, există specii care au o lungime
mai mică de 2 cm, la polul opus aflându-se Dragonul de Komodo, a cărui lungime poate ajunge la 3
m. În general, coada șopârlelor este mai lungă decât corpul, care este acoperit cu solzi mărunți.
Solzii dorsali sunt dispuși pe 8-12 rânduri, au forma ovală sau hexagonală și sunt bine diferențiați de
solzii dorso-laterali. Coada este acoperită de solzi înguști și drepți.
Șopârlele au patru picioare scurte, aduse pe lângă corp, cu câte cinci degete fiecare, dar există și
specii fără picioare.
În general, șopârlele prezintă 10-17 pori femurali de fiecare parte și între 6-8 siruri longitudinale. Pliul
gâtului este mai mult sau mai puțin vizibil, iar limba se termină cu 2 lobi scurți, rotunjiți.
Față de șerpi, șopârlele prezintă deschizături pentru urechi, pleoape mobile și maxilare mult mai
putin flexibile, strâns articulate cu craniul.
În cazul capturării, multe specii sunt gata să muște, dar există specii ce nu au dinți veninoși.
Înainte de împerechere, masculul de șopârlă își poate schimba culoarea sau își ridică faldurile ce
sunt dispuse în jurul gâtului.
Reproducerea are loc în luna iunie, prin depunerea a 5-14 ouă de culoare alb-gălbui, ușor cilindrice,
lungi de 12–14 mm. Clocirea durează în jur de 2 luni, chiar 90 de zile în cazul în care temperatura
este devaforabilă. Ouăle cresc în volum în timpul clocitului, devenind cenușii, iar prin august-
septembrie ies puii.
Femelele sunt apte pentru reproducere după 3 ani, pe când masculii după 2 ani.
Șopârlele inelate sunt reptile strâns înrudite cu șerpii și se hrănesc cu mici nevertebrate. Craniul lor
este lat, coada scurtă, iar plămânul scurt dezvoltat. Ele trăiesc în Africa, Orientul Mijlociu, America
de Sud și se hrănesc cu râme, muște, omizi.
Cea mai mare specie de șopârlă este Dragonul de Komodo. Cu toate că are o greutate de până la
125 kg și o lungime de circa 3 metri, se poate deplasa incredibil de rapid. Animalele prinse nu au nici
o șansă de viață, deoarece Dragonul de Komodo are maxilare puternice și gheare care îi permit să
ucidă rapid.
Șopârlă este numele generic dat unui grup de reptile din ordinul Squamata, ce cuprinde peste 6.000
de specii.[1] În mod tipic au pielea verde-cenușie sau pestriță, cu capul și abdomenul acoperite cu
plăci cornoase, cu corpul aproape cilindric, sprijinit pe patru picioare scurte, îndreptate în afară, cu
coada lungă, subțiată spre vârf, regenerabilă.
Șopârla are o piele cărnoasă, îngroșată ce formează solzi mici si o protejează de uscăciune. Ochii
sunt protejați de o membrană subțire, transparentă. Auzul este bine dezvoltat, la fel și mirosul. Pe
maxilare șopârla are numeroși dinți conici, concrescuți cu maxilarul. Limba este musculoasă, mobilă,
bifurcată la vârf și poate fi ușor proiectată afară. Membrele sunt scurte, așezate pe laturile corpului,
îndreptate lateral, dar nu servesc la mers, ci la agățare de asperitățile solului si cățărare.
Deplasarea se face prin ondulațiile corpului, șopârla sprijinindu-se pe membrele posterioare și pe
coadă. Șopârla se târăște, deci este un animal târâtor. Șopârla se hrănește cu insecte, păienjeni și
râme. Este totuși un animal insectivor. Organele digestive sunt bine dezvoltate. Are tub digestiv și
glande anexe. Respirația este pulmonară. Căile respiratorii sunt bine diferențiate. Plămânii sunt ca
niște saci cu pereți cutați. Temperatura corpului este variabilă. Iarna se ascund în gropi și stau în
amorțire până primăvara.
Șopârla este în general carnivoră, respectiv insectivoră. I se mai spune popular gușter. Mediul de
viață este terestru, respectiv acvatic (secundar). În special se află în zone de la câmpii până în zona
de munte (în locuri însorite). Culoarea ei este adaptată mediului. Se înmulțește prin ouă cu coaja
calcaroasă, prin fecundație internă.
Cele mai variate și răspândite specii de reptile care trăiesc în prezent sunt șopârlele. Se cunosc
circa 3000 de specii, ce sunt grupate în 23 de familii.
Pot trăi în orice mediu, majoritatea preferând zona intertropicală. Datorită iuțelii și a capacității de a
se cățăra (pot urca până la 4000 m altitudine), șopârlele pot evita mulți prădători.
Dimensiunea șopârlelor variază în functie de specie și de sex. Astfel, există specii care au o lungime
mai mică de 2 cm, la polul opus aflându-se Dragonul de Komodo, a cărui lungime poate ajunge la 3
m. În general, coada șopârlelor este mai lungă decât corpul, care este acoperit cu solzi mărunți.
Solzii dorsali sunt dispuși pe 8-12 rânduri, au forma ovală sau hexagonală și sunt bine diferențiați de
solzii dorso-laterali. Coada este acoperită de solzi înguști și drepți.
Șopârlele au patru picioare scurte, aduse pe lângă corp, cu câte cinci degete fiecare, dar există și
specii fără picioare.
În general, șopârlele prezintă 10-17 pori femurali de fiecare parte și între 6-8 siruri longitudinale. Pliul
gâtului este mai mult sau mai puțin vizibil, iar limba se termină cu 2 lobi scurți, rotunjiți.
Față de șerpi, șopârlele prezintă deschizături pentru urechi, pleoape mobile și maxilare mult mai
putin flexibile, strâns articulate cu craniul.
În cazul capturării, multe specii sunt gata să muște, dar există specii ce nu au dinți veninoși.
Înainte de împerechere, masculul de șopârlă își poate schimba culoarea sau își ridică faldurile ce
sunt dispuse în jurul gâtului.
Reproducerea are loc în luna iunie, prin depunerea a 5-14 ouă de culoare alb-gălbui, ușor cilindrice,
lungi de 12–14 mm. Clocirea durează în jur de 2 luni, chiar 90 de zile în cazul în care temperatura
este devaforabilă. Ouăle cresc în volum în timpul clocitului, devenind cenușii, iar prin august-
septembrie ies puii.
Femelele sunt apte pentru reproducere după 3 ani, pe când masculii după 2 ani.
Șopârlele inelate sunt reptile strâns înrudite cu șerpii și se hrănesc cu mici nevertebrate. Craniul lor
este lat, coada scurtă, iar plămânul scurt dezvoltat. Ele trăiesc în Africa, Orientul Mijlociu, America
de Sud și se hrănesc cu râme, muște, omizi.
Cea mai mare specie de șopârlă este Dragonul de Komodo. Cu toate că are o greutate de până la
125 kg și o lungime de circa 3 metri, se poate deplasa incredibil de rapid. Animalele prinse nu au nici
o șansă de viață, deoarece Dragonul de Komodo are maxilare puternice și gheare care îi permit să
ucidă rapid.
Șopârlă este numele generic dat unui grup de reptile din ordinul Squamata, ce cuprinde peste 6.000
de specii.[1] În mod tipic au pielea verde-cenușie sau pestriță, cu capul și abdomenul acoperite cu
plăci cornoase, cu corpul aproape cilindric, sprijinit pe patru picioare scurte, îndreptate în afară, cu
coada lungă, subțiată spre vârf, regenerabilă.
Șopârla are o piele cărnoasă, îngroșată ce formează solzi mici si o protejează de uscăciune. Ochii
sunt protejați de o membrană subțire, transparentă. Auzul este bine dezvoltat, la fel și mirosul. Pe
maxilare șopârla are numeroși dinți conici, concrescuți cu maxilarul. Limba este musculoasă, mobilă,
bifurcată la vârf și poate fi ușor proiectată afară. Membrele sunt scurte, așezate pe laturile corpului,
îndreptate lateral, dar nu servesc la mers, ci la agățare de asperitățile solului si cățărare.
Deplasarea se face prin ondulațiile corpului, șopârla sprijinindu-se pe membrele posterioare și pe
coadă. Șopârla se târăște, deci este un animal târâtor. Șopârla se hrănește cu insecte, păienjeni și
râme. Este totuși un animal insectivor. Organele digestive sunt bine dezvoltate. Are tub digestiv și
glande anexe. Respirația este pulmonară. Căile respiratorii sunt bine diferențiate. Plămânii sunt ca
niște saci cu pereți cutați. Temperatura corpului este variabilă. Iarna se ascund în gropi și stau în
amorțire până primăvara.
Șopârla este în general carnivoră, respectiv insectivoră. I se mai spune popular gușter. Mediul de
viață este terestru, respectiv acvatic (secundar). În special se află în zone de la câmpii până în zona
de munte (în locuri însorite). Culoarea ei este adaptată mediului. Se înmulțește prin ouă cu coaja
calcaroasă, prin fecundație internă.
Cele mai variate și răspândite specii de reptile care trăiesc în prezent sunt șopârlele. Se cunosc
circa 3000 de specii, ce sunt grupate în 23 de familii.
Pot trăi în orice mediu, majoritatea preferând zona intertropicală. Datorită iuțelii și a capacității de a
se cățăra (pot urca până la 4000 m altitudine), șopârlele pot evita mulți prădători.
Dimensiunea șopârlelor variază în functie de specie și de sex. Astfel, există specii care au o lungime
mai mică de 2 cm, la polul opus aflându-se Dragonul de Komodo, a cărui lungime poate ajunge la 3
m. În general, coada șopârlelor este mai lungă decât corpul, care este acoperit cu solzi mărunți.
Solzii dorsali sunt dispuși pe 8-12 rânduri, au forma ovală sau hexagonală și sunt bine diferențiați de
solzii dorso-laterali. Coada este acoperită de solzi înguști și drepți.
Șopârlele au patru picioare scurte, aduse pe lângă corp, cu câte cinci degete fiecare, dar există și
specii fără picioare.
În general, șopârlele prezintă 10-17 pori femurali de fiecare parte și între 6-8 siruri longitudinale. Pliul
gâtului este mai mult sau mai puțin vizibil, iar limba se termină cu 2 lobi scurți, rotunjiți.
Față de șerpi, șopârlele prezintă deschizături pentru urechi, pleoape mobile și maxilare mult mai
putin flexibile, strâns articulate cu craniul.
În cazul capturării, multe specii sunt gata să muște, dar există specii ce nu au dinți veninoși.
Înainte de împerechere, masculul de șopârlă își poate schimba culoarea sau își ridică faldurile ce
sunt dispuse în jurul gâtului.
Reproducerea are loc în luna iunie, prin depunerea a 5-14 ouă de culoare alb-gălbui, ușor cilindrice,
lungi de 12–14 mm. Clocirea durează în jur de 2 luni, chiar 90 de zile în cazul în care temperatura
este devaforabilă. Ouăle cresc în volum în timpul clocitului, devenind cenușii, iar prin august-
septembrie ies puii.
Femelele sunt apte pentru reproducere după 3 ani, pe când masculii după 2 ani.
Șopârlele inelate sunt reptile strâns înrudite cu șerpii și se hrănesc cu mici nevertebrate. Craniul lor
este lat, coada scurtă, iar plămânul scurt dezvoltat. Ele trăiesc în Africa, Orientul Mijlociu, America
de Sud și se hrănesc cu râme, muște, omizi.
Cea mai mare specie de șopârlă este Dragonul de Komodo. Cu toate că are o greutate de până la
125 kg și o lungime de circa 3 metri, se poate deplasa incredibil de rapid. Animalele prinse nu au nici
o șansă de viață, deoarece Dragonul de Komodo are maxilare puternice și gheare care îi permit să
ucidă rapid.
Șopârlă este numele generic dat unui grup de reptile din ordinul Squamata, ce cuprinde peste 6.000
de specii.[1] În mod tipic au pielea verde-cenușie sau pestriță, cu capul și abdomenul acoperite cu
plăci cornoase, cu corpul aproape cilindric, sprijinit pe patru picioare scurte, îndreptate în afară, cu
coada lungă, subțiată spre vârf, regenerabilă.
Șopârla are o piele cărnoasă, îngroșată ce formează solzi mici si o protejează de uscăciune. Ochii
sunt protejați de o membrană subțire, transparentă. Auzul este bine dezvoltat, la fel și mirosul. Pe
maxilare șopârla are numeroși dinți conici, concrescuți cu maxilarul. Limba este musculoasă, mobilă,
bifurcată la vârf și poate fi ușor proiectată afară. Membrele sunt scurte, așezate pe laturile corpului,
îndreptate lateral, dar nu servesc la mers, ci la agățare de asperitățile solului si cățărare.
Deplasarea se face prin ondulațiile corpului, șopârla sprijinindu-se pe membrele posterioare și pe
coadă. Șopârla se târăște, deci este un animal târâtor. Șopârla se hrănește cu insecte, păienjeni și
râme. Este totuși un animal insectivor. Organele digestive sunt bine dezvoltate. Are tub digestiv și
glande anexe. Respirația este pulmonară. Căile respiratorii sunt bine diferențiate. Plămânii sunt ca
niște saci cu pereți cutați. Temperatura corpului este variabilă. Iarna se ascund în gropi și stau în
amorțire până primăvara.
Șopârla este în general carnivoră, respectiv insectivoră. I se mai spune popular gușter. Mediul de
viață este terestru, respectiv acvatic (secundar). În special se află în zone de la câmpii până în zona
de munte (în locuri însorite). Culoarea ei este adaptată mediului. Se înmulțește prin ouă cu coaja
calcaroasă, prin fecundație internă.
Cele mai variate și răspândite specii de reptile care trăiesc în prezent sunt șopârlele. Se cunosc
circa 3000 de specii, ce sunt grupate în 23 de familii.
Pot trăi în orice mediu, majoritatea preferând zona intertropicală. Datorită iuțelii și a capacității de a
se cățăra (pot urca până la 4000 m altitudine), șopârlele pot evita mulți prădători.
Dimensiunea șopârlelor variază în functie de specie și de sex. Astfel, există specii care au o lungime
mai mică de 2 cm, la polul opus aflându-se Dragonul de Komodo, a cărui lungime poate ajunge la 3
m. În general, coada șopârlelor este mai lungă decât corpul, care este acoperit cu solzi mărunți.
Solzii dorsali sunt dispuși pe 8-12 rânduri, au forma ovală sau hexagonală și sunt bine diferențiați de
solzii dorso-laterali. Coada este acoperită de solzi înguști și drepți.
Șopârlele au patru picioare scurte, aduse pe lângă corp, cu câte cinci degete fiecare, dar există și
specii fără picioare.
În general, șopârlele prezintă 10-17 pori femurali de fiecare parte și între 6-8 siruri longitudinale. Pliul
gâtului este mai mult sau mai puțin vizibil, iar limba se termină cu 2 lobi scurți, rotunjiți.
Față de șerpi, șopârlele prezintă deschizături pentru urechi, pleoape mobile și maxilare mult mai
putin flexibile, strâns articulate cu craniul.
În cazul capturării, multe specii sunt gata să muște, dar există specii ce nu au dinți veninoși.
Înainte de împerechere, masculul de șopârlă își poate schimba culoarea sau își ridică faldurile ce
sunt dispuse în jurul gâtului.
Reproducerea are loc în luna iunie, prin depunerea a 5-14 ouă de culoare alb-gălbui, ușor cilindrice,
lungi de 12–14 mm. Clocirea durează în jur de 2 luni, chiar 90 de zile în cazul în care temperatura
este devaforabilă. Ouăle cresc în volum în timpul clocitului, devenind cenușii, iar prin august-
septembrie ies puii.
Femelele sunt apte pentru reproducere după 3 ani, pe când masculii după 2 ani.
Șopârlele inelate sunt reptile strâns înrudite cu șerpii și se hrănesc cu mici nevertebrate. Craniul lor
este lat, coada scurtă, iar plămânul scurt dezvoltat. Ele trăiesc în Africa, Orientul Mijlociu, America
de Sud și se hrănesc cu râme, muște, omizi.
Cea mai mare specie de șopârlă este Dragonul de Komodo. Cu toate că are o greutate de până la
125 kg și o lungime de circa 3 metri, se poate deplasa incredibil de rapid. Animalele prinse nu au nici
o șansă de viață, deoarece Dragonul de Komodo are maxilare puternice și gheare care îi permit să
ucidă rapid.
Șopârlă este numele generic dat unui grup de reptile din ordinul Squamata, ce cuprinde peste 6.000
de specii.[1] În mod tipic au pielea verde-cenușie sau pestriță, cu capul și abdomenul acoperite cu
plăci cornoase, cu corpul aproape cilindric, sprijinit pe patru picioare scurte, îndreptate în afară, cu
coada lungă, subțiată spre vârf, regenerabilă.
Șopârla are o piele cărnoasă, îngroșată ce formează solzi mici si o protejează de uscăciune. Ochii
sunt protejați de o membrană subțire, transparentă. Auzul este bine dezvoltat, la fel și mirosul. Pe
maxilare șopârla are numeroși dinți conici, concrescuți cu maxilarul. Limba este musculoasă, mobilă,
bifurcată la vârf și poate fi ușor proiectată afară. Membrele sunt scurte, așezate pe laturile corpului,
îndreptate lateral, dar nu servesc la mers, ci la agățare de asperitățile solului si cățărare.
Deplasarea se face prin ondulațiile corpului, șopârla sprijinindu-se pe membrele posterioare și pe
coadă. Șopârla se târăște, deci este un animal târâtor. Șopârla se hrănește cu insecte, păienjeni și
râme. Este totuși un animal insectivor. Organele digestive sunt bine dezvoltate. Are tub digestiv și
glande anexe. Respirația este pulmonară. Căile respiratorii sunt bine diferențiate. Plămânii sunt ca
niște saci cu pereți cutați. Temperatura corpului este variabilă. Iarna se ascund în gropi și stau în
amorțire până primăvara.
Șopârla este în general carnivoră, respectiv insectivoră. I se mai spune popular gușter. Mediul de
viață este terestru, respectiv acvatic (secundar). În special se află în zone de la câmpii până în zona
de munte (în locuri însorite). Culoarea ei este adaptată mediului. Se înmulțește prin ouă cu coaja
calcaroasă, prin fecundație internă.
Cele mai variate și răspândite specii de reptile care trăiesc în prezent sunt șopârlele. Se cunosc
circa 3000 de specii, ce sunt grupate în 23 de familii.
Pot trăi în orice mediu, majoritatea preferând zona intertropicală. Datorită iuțelii și a capacității de a
se cățăra (pot urca până la 4000 m altitudine), șopârlele pot evita mulți prădători.
Dimensiunea șopârlelor variază în functie de specie și de sex. Astfel, există specii care au o lungime
mai mică de 2 cm, la polul opus aflându-se Dragonul de Komodo, a cărui lungime poate ajunge la 3
m. În general, coada șopârlelor este mai lungă decât corpul, care este acoperit cu solzi mărunți.
Solzii dorsali sunt dispuși pe 8-12 rânduri, au forma ovală sau hexagonală și sunt bine diferențiați de
solzii dorso-laterali. Coada este acoperită de solzi înguști și drepți.
Șopârlele au patru picioare scurte, aduse pe lângă corp, cu câte cinci degete fiecare, dar există și
specii fără picioare.
În general, șopârlele prezintă 10-17 pori femurali de fiecare parte și între 6-8 siruri longitudinale. Pliul
gâtului este mai mult sau mai puțin vizibil, iar limba se termină cu 2 lobi scurți, rotunjiți.
Față de șerpi, șopârlele prezintă deschizături pentru urechi, pleoape mobile și maxilare mult mai
putin flexibile, strâns articulate cu craniul.
În cazul capturării, multe specii sunt gata să muște, dar există specii ce nu au dinți veninoși.
Înainte de împerechere, masculul de șopârlă își poate schimba culoarea sau își ridică faldurile ce
sunt dispuse în jurul gâtului.
Reproducerea are loc în luna iunie, prin depunerea a 5-14 ouă de culoare alb-gălbui, ușor cilindrice,
lungi de 12–14 mm. Clocirea durează în jur de 2 luni, chiar 90 de zile în cazul în care temperatura
este devaforabilă. Ouăle cresc în volum în timpul clocitului, devenind cenușii, iar prin august-
septembrie ies puii.
Femelele sunt apte pentru reproducere după 3 ani, pe când masculii după 2 ani.
Șopârlele inelate sunt reptile strâns înrudite cu șerpii și se hrănesc cu mici nevertebrate. Craniul lor
este lat, coada scurtă, iar plămânul scurt dezvoltat. Ele trăiesc în Africa, Orientul Mijlociu, America
de Sud și se hrănesc cu râme, muște, omizi.
Cea mai mare specie de șopârlă este Dragonul de Komodo. Cu toate că are o greutate de până la
125 kg și o lungime de circa 3 metri, se poate deplasa incredibil de rapid. Animalele prinse nu au nici
o șansă de viață, deoarece Dragonul de Komodo are maxilare puternice și gheare care îi permit să
ucidă rapid.
Rechinii, din franceză requin, (ordinul Selachimorpha) sunt pești cu schelet cartilaginos și cu un
corp hidrodinamic. Există peste 300 de specii; cele mai multe sunt marine, dar există și unii rechini
de apă dulce (ex. în Gange, Zambezi).
Rechinii posedă între cinci și șapte branhii pe fiecare latură a corpului prin care se efectuează
respirația. Pielea lor este acoperită de denticuli dermali care îi protejează de leziuni sau paraziți și le
asigură o mai bună dinamică în mediul acvatic. O altă caracteristică a rechinilor este că dinții lor sunt
substituibili.
Din punct de vedere al dimensiunii lor, rechinii prezintă o mare varietate de la rechinul
pigmeu sau Euprotomicrus bispinatus o specie care trăiește în zonele profunde ale mărilor și care
măsoară aproximativ 22 de centimetri în lungime până la rechinul-balenă sau Rhincodon typus, cel
mai mare pește cunoscut, care poate să atingă o lungime de până la 12 metri și care, precum
balenele, se alimentează numai cu plancton. Rechinul-taur, Carcharhinus leucas, este cunoscut
pentru capacitatea sa de a înota atât în apă sărată cât și în apele dulci din zonele de deltă.
În anul 2010, 6 persoane au fost omorâte de rechini în întreaga lume. [1] În schimb, oamenii ucid
anual aproximativ 73 de milioane de rechini. [1]

Rechinii, din franceză requin, (ordinul Selachimorpha) sunt pești cu schelet cartilaginos și cu un

corp hidrodinamic. Există peste 300 de specii; cele mai multe sunt marine, dar există și unii rechini
de apă dulce (ex. în Gange, Zambezi).
Rechinii posedă între cinci și șapte branhii pe fiecare latură a corpului prin care se efectuează
respirația. Pielea lor este acoperită de denticuli dermali care îi protejează de leziuni sau paraziți și le
asigură o mai bună dinamică în mediul acvatic. O altă caracteristică a rechinilor este că dinții lor sunt
substituibili.
Din punct de vedere al dimensiunii lor, rechinii prezintă o mare varietate de la rechinul
pigmeu sau Euprotomicrus bispinatus o specie care trăiește în zonele profunde ale mărilor și care
măsoară aproximativ 22 de centimetri în lungime până la rechinul-balenă sau Rhincodon typus, cel
mai mare pește cunoscut, care poate să atingă o lungime de până la 12 metri și care, precum
balenele, se alimentează numai cu plancton. Rechinul-taur, Carcharhinus leucas, este cunoscut
pentru capacitatea sa de a înota atât în apă sărată cât și în apele dulci din zonele de deltă.
În anul 2010, 6 persoane au fost omorâte de rechini în întreaga lume. [1] În schimb, oamenii ucid
anual aproximativ 73 de milioane de rechini. [1]

Rechinii, din franceză requin, (ordinul Selachimorpha) sunt pești cu schelet cartilaginos și cu un

corp hidrodinamic. Există peste 300 de specii; cele mai multe sunt marine, dar există și unii rechini
de apă dulce (ex. în Gange, Zambezi).
Rechinii posedă între cinci și șapte branhii pe fiecare latură a corpului prin care se efectuează
respirația. Pielea lor este acoperită de denticuli dermali care îi protejează de leziuni sau paraziți și le
asigură o mai bună dinamică în mediul acvatic. O altă caracteristică a rechinilor este că dinții lor sunt
substituibili.
Din punct de vedere al dimensiunii lor, rechinii prezintă o mare varietate de la rechinul
pigmeu sau Euprotomicrus bispinatus o specie care trăiește în zonele profunde ale mărilor și care
măsoară aproximativ 22 de centimetri în lungime până la rechinul-balenă sau Rhincodon typus, cel
mai mare pește cunoscut, care poate să atingă o lungime de până la 12 metri și care, precum
balenele, se alimentează numai cu plancton. Rechinul-taur, Carcharhinus leucas, este cunoscut
pentru capacitatea sa de a înota atât în apă sărată cât și în apele dulci din zonele de deltă.
În anul 2010, 6 persoane au fost omorâte de rechini în întreaga lume. [1] În schimb, oamenii ucid
anual aproximativ 73 de milioane de rechini. [1]

Rechinii, din franceză requin, (ordinul Selachimorpha) sunt pești cu schelet cartilaginos și cu un

corp hidrodinamic. Există peste 300 de specii; cele mai multe sunt marine, dar există și unii rechini
de apă dulce (ex. în Gange, Zambezi).
Rechinii posedă între cinci și șapte branhii pe fiecare latură a corpului prin care se efectuează
respirația. Pielea lor este acoperită de denticuli dermali care îi protejează de leziuni sau paraziți și le
asigură o mai bună dinamică în mediul acvatic. O altă caracteristică a rechinilor este că dinții lor sunt
substituibili.
Din punct de vedere al dimensiunii lor, rechinii prezintă o mare varietate de la rechinul
pigmeu sau Euprotomicrus bispinatus o specie care trăiește în zonele profunde ale mărilor și care
măsoară aproximativ 22 de centimetri în lungime până la rechinul-balenă sau Rhincodon typus, cel
mai mare pește cunoscut, care poate să atingă o lungime de până la 12 metri și care, precum
balenele, se alimentează numai cu plancton. Rechinul-taur, Carcharhinus leucas, este cunoscut
pentru capacitatea sa de a înota atât în apă sărată cât și în apele dulci din zonele de deltă.
În anul 2010, 6 persoane au fost omorâte de rechini în întreaga lume. [1] În schimb, oamenii ucid
anual aproximativ 73 de milioane de rechini. [1]

Rechinii, din franceză requin, (ordinul Selachimorpha) sunt pești cu schelet cartilaginos și cu un

corp hidrodinamic. Există peste 300 de specii; cele mai multe sunt marine, dar există și unii rechini
de apă dulce (ex. în Gange, Zambezi).
Rechinii posedă între cinci și șapte branhii pe fiecare latură a corpului prin care se efectuează
respirația. Pielea lor este acoperită de denticuli dermali care îi protejează de leziuni sau paraziți și le
asigură o mai bună dinamică în mediul acvatic. O altă caracteristică a rechinilor este că dinții lor sunt
substituibili.
Din punct de vedere al dimensiunii lor, rechinii prezintă o mare varietate de la rechinul
pigmeu sau Euprotomicrus bispinatus o specie care trăiește în zonele profunde ale mărilor și care
măsoară aproximativ 22 de centimetri în lungime până la rechinul-balenă sau Rhincodon typus, cel
mai mare pește cunoscut, care poate să atingă o lungime de până la 12 metri și care, precum
balenele, se alimentează numai cu plancton. Rechinul-taur, Carcharhinus leucas, este cunoscut
pentru capacitatea sa de a înota atât în apă sărată cât și în apele dulci din zonele de deltă.
În anul 2010, 6 persoane au fost omorâte de rechini în întreaga lume. [1] În schimb, oamenii ucid
anual aproximativ 73 de milioane de rechini. [1]

Rechinii, din franceză requin, (ordinul Selachimorpha) sunt pești cu schelet cartilaginos și cu un

corp hidrodinamic. Există peste 300 de specii; cele mai multe sunt marine, dar există și unii rechini
de apă dulce (ex. în Gange, Zambezi).
Rechinii posedă între cinci și șapte branhii pe fiecare latură a corpului prin care se efectuează
respirația. Pielea lor este acoperită de denticuli dermali care îi protejează de leziuni sau paraziți și le
asigură o mai bună dinamică în mediul acvatic. O altă caracteristică a rechinilor este că dinții lor sunt
substituibili.
Din punct de vedere al dimensiunii lor, rechinii prezintă o mare varietate de la rechinul
pigmeu sau Euprotomicrus bispinatus o specie care trăiește în zonele profunde ale mărilor și care
măsoară aproximativ 22 de centimetri în lungime până la rechinul-balenă sau Rhincodon typus, cel
mai mare pește cunoscut, care poate să atingă o lungime de până la 12 metri și care, precum
balenele, se alimentează numai cu plancton. Rechinul-taur, Carcharhinus leucas, este cunoscut
pentru capacitatea sa de a înota atât în apă sărată cât și în apele dulci din zonele de deltă.
În anul 2010, 6 persoane au fost omorâte de rechini în întreaga lume. [1] În schimb, oamenii ucid
anual aproximativ 73 de milioane de rechini. [1]

Rechinii, din franceză requin, (ordinul Selachimorpha) sunt pești cu schelet cartilaginos și cu un

corp hidrodinamic. Există peste 300 de specii; cele mai multe sunt marine, dar există și unii rechini
de apă dulce (ex. în Gange, Zambezi).
Rechinii posedă între cinci și șapte branhii pe fiecare latură a corpului prin care se efectuează
respirația. Pielea lor este acoperită de denticuli dermali care îi protejează de leziuni sau paraziți și le
asigură o mai bună dinamică în mediul acvatic. O altă caracteristică a rechinilor este că dinții lor sunt
substituibili.
Din punct de vedere al dimensiunii lor, rechinii prezintă o mare varietate de la rechinul
pigmeu sau Euprotomicrus bispinatus o specie care trăiește în zonele profunde ale mărilor și care
măsoară aproximativ 22 de centimetri în lungime până la rechinul-balenă sau Rhincodon typus, cel
mai mare pește cunoscut, care poate să atingă o lungime de până la 12 metri și care, precum
balenele, se alimentează numai cu plancton. Rechinul-taur, Carcharhinus leucas, este cunoscut
pentru capacitatea sa de a înota atât în apă sărată cât și în apele dulci din zonele de deltă.
În anul 2010, 6 persoane au fost omorâte de rechini în întreaga lume. [1] În schimb, oamenii ucid
anual aproximativ 73 de milioane de rechini. [1]

Rechinii, din franceză requin, (ordinul Selachimorpha) sunt pești cu schelet cartilaginos și cu un

corp hidrodinamic. Există peste 300 de specii; cele mai multe sunt marine, dar există și unii rechini
de apă dulce (ex. în Gange, Zambezi).
Rechinii posedă între cinci și șapte branhii pe fiecare latură a corpului prin care se efectuează
respirația. Pielea lor este acoperită de denticuli dermali care îi protejează de leziuni sau paraziți și le
asigură o mai bună dinamică în mediul acvatic. O altă caracteristică a rechinilor este că dinții lor sunt
substituibili.
Din punct de vedere al dimensiunii lor, rechinii prezintă o mare varietate de la rechinul
pigmeu sau Euprotomicrus bispinatus o specie care trăiește în zonele profunde ale mărilor și care
măsoară aproximativ 22 de centimetri în lungime până la rechinul-balenă sau Rhincodon typus, cel
mai mare pește cunoscut, care poate să atingă o lungime de până la 12 metri și care, precum
balenele, se alimentează numai cu plancton. Rechinul-taur, Carcharhinus leucas, este cunoscut
pentru capacitatea sa de a înota atât în apă sărată cât și în apele dulci din zonele de deltă.
În anul 2010, 6 persoane au fost omorâte de rechini în întreaga lume. [1] În schimb, oamenii ucid
anual aproximativ 73 de milioane de rechini. [1]

Rechinii, din franceză requin, (ordinul Selachimorpha) sunt pești cu schelet cartilaginos și cu un

corp hidrodinamic. Există peste 300 de specii; cele mai multe sunt marine, dar există și unii rechini
de apă dulce (ex. în Gange, Zambezi).
Rechinii posedă între cinci și șapte branhii pe fiecare latură a corpului prin care se efectuează
respirația. Pielea lor este acoperită de denticuli dermali care îi protejează de leziuni sau paraziți și le
asigură o mai bună dinamică în mediul acvatic. O altă caracteristică a rechinilor este că dinții lor sunt
substituibili.
Din punct de vedere al dimensiunii lor, rechinii prezintă o mare varietate de la rechinul
pigmeu sau Euprotomicrus bispinatus o specie care trăiește în zonele profunde ale mărilor și care
măsoară aproximativ 22 de centimetri în lungime până la rechinul-balenă sau Rhincodon typus, cel
mai mare pește cunoscut, care poate să atingă o lungime de până la 12 metri și care, precum
balenele, se alimentează numai cu plancton. Rechinul-taur, Carcharhinus leucas, este cunoscut
pentru capacitatea sa de a înota atât în apă sărată cât și în apele dulci din zonele de deltă.
În anul 2010, 6 persoane au fost omorâte de rechini în întreaga lume. [1] În schimb, oamenii ucid
anual aproximativ 73 de milioane de rechini. [1]