Traumatismele dinților temporari și permanenți imaturi.

Forme clinice, diagnostic, principii terapeutice

În dentiția temporară se poate întâlni oricare din formele clinice de traumatisme (fracturi coronare, radiculare, corono-radiculare,
luxații parțiale/ totale)
Totuși, mai frecvente sunt luxațiile, în special intruziile dentare (înfundarea de diferite grade a dintelui în alveolă)

Producerea mai frecventă a luxațiilor dentare este favorizată de:

1. axul de implantare mai vertical al incisivilor temporari maxilari în comparație cu axul de implantare al omogenilor
permanenți
2. structura imatură, mai elastică a osului alveolar
3. protecția mai slabă oferită de părțile moi (buze)

În dentiția permanentă se pot întâlni toate formele clinice de traumatisme dento-alveolare, însă mai frecvente sunt fracturile
coronare, luxațiile parțiale și fracturile coronare asociate cu luxații parțiale
Țesuturile de suport sunt mai expuse traumatismului în dentiția mixtă, în timp ce fracturile coronare se produc preponderent în
dentiția permanentă
Cele mai multe fracturi coronare sunt preponderent nepenetrante
Fracturile penetrante reprezintă 0,9 – 13% din totalul traumatismelor dentare (Trope, 2006)
 Fisura Smaltului
Este importantă promptitudinea cu care se instituie tratamentul, orice temporizare contribuind la apariția complicațiilor
Este cunoscut faptul că traumatismele dentoalveolare se pot însoți de complicații în timp, după perioade variabile de timp de la
producerea traumatismului și/ sau instituirea tratamentului
De aceea, controalele perioadice sunt importante în surprinderea acestor complicații și tratamentul lor în timp util
În alegerea metodei de tratament se ține cont de unele particularități generate de:
1. vârsta pacientului
2. vârsta dentară
3. forma clinică de traumatism dento-alveolar
4. mărimea deplasării
5. gradul de mobilitate patologică al dintelui afectat
6. capacitatea copilului de a colabora în situații de urgență
Fractură incompletă a smalțului, fără pierdere tisulară sau mobilitate dentară. Apariția mobilității poate indica o afectare
parodontală.
Examinare clincă și paraclinică: decelarea clinică se poate face sub incidența unei surse de lumină paralel poziționată față de
suprafața dintelui (diafanoscopia, transiluminarea cu fibră optică)
Radiografia retroalveolară nu va decela modificări.

Obiective terapeutice: menținerea integrității structurale și a vitalității pulpare

 În majoritatea cazurilor nu se instituie tratament, iar complicațiile sunt extrem de rare
 Fisurile severe, multiple se pot sigila cu un adeziv pentru a preveni apariţia colorațiilor extrinseci. Se poate folosi orice
sistem adeziv clasic sau autogravant.
 Fisurile dentare necesită reevaluări în cazul leziunilor asociate (luxații sau alte fracturi)
Prognosticul favorabil va fi relevat prin teste de vitalitate normale, maturare normală a dinților imaturi, respectiv absența oricărei
simptomatologii
În cazul evoluției nefavorabile, în condiții contradictorii celor enunțate anterior, se recomandă terapie pulpară adecvată stadiului de
dezvoltare dentară

2
 Fracturi coronare necomplicate
Patologia de acest tip este subdivizată în funcție de localizarea liniei de fractură în:
1. fracturi coronare necomplicate în smalț
2. fracturi coronare necomplicate în smalț și dentină
Aceste fracturi sunt limitate de obicei la un singur dinte, frecvent incisivul central superior, unghiul mezial.
Caracteristicile liniei de fractură: poate fi oblică/ orizontală (direcția prismelor de smalț ghidează linia de fractură); în dentină
linia de fractura este de regulă perpendiculară pe tubulii dentinari

3
 Fracturi coronare necomplicate în smalț

Clinic, se observă pierderea de țesut dentar la nivelul smalțului, fără expunere dentinară
 Mobilitatea este absentă
 Sensibilitatea la percuție este absentă, cu excepția asocierii de luxații sau fracturi radiculare
 Investigarea radiologică se efectuează utilizând mai multe incidenţe: retroalveolară, ocluzală, excentrice meziale și distale.
 De asemenea se recomandă radiografii de părți moi (buză) pentru evidențierea unor eventuale fragmente dentare sau corpuri
străine
 Se va evidenția: raportul liniei de fractură cu camera pulpară, mărimea camerei pulpare și gradul de dezvoltare al rădăcinii
prezența
 leziunilor asociate (luxaţii sau fracturi radiculare)

Ca și direcții terapeutice se urmărește păstrarea vitalității pulpare și restaurarea morfofuncțională

Se poate efectua doar o simplă netezire/ șlefuire a marginilor anfractuoase, reatașa fragmentul dentar dacă acesta este disponibil și
utilizabil sau se poate restaura cu compozit
Reevaluările clinice și radiografice sunt recomandate la 1 ½ - 2 luni, respectiv la 1 an
Evoluția pozitivă se traduce prin teste de vitalitate normale, clinic fără simptomatologie, maturare normală a dinților imaturi

4
 Fracturi coronare necomplicate în smalț și
dentină
Clinic, se observă pierderea de țesut dentar la nivelul smalțului și al dentinei
Mobilitatea este în limite normale, iar sensibiltatea la percuție este absentă, cu excepția asocierii de luxații sau fracturi radiculare
Suplimentar, față de fracturile din smalț, apare frecvent sensibiltatea pulpară. Aceasta trebuie tratată cât mai curând pentru a
preveni iritația termoosomotică și contaminarea bacteriană pulpară

Recomandările radiografice sunt aceleași de la prima categorie de fracturi – diverse incidenţe: retroalveolară, ocluzală, excentrice
meziale și distale și radiografii de părți moi (buză) pentru evidențierea unor eventuale fragmente dentare sau corpuri străine

Protecția plăgii dentinare, în terapia de urgență, poate fi realizată cu un material compozit sau ciment ionomer de sticlă sau chiar
o coroană metalică prefabricată în funcție de spațiul disponibil

Restaurarea intermediară se poate realiza din material compozit sau se poate reatașa fragmentul fracturat (dacă fractura este în
vecinătatea pulpei, atunci se impune coafaj indirect și temporizare până la o lună a reatașării, cu păstrarea fragmentului dentar în ser
fiziologic reînnoit săptămânal).
Reevaluarea se face clinic și radiografic la 1 ½ - 2 luni, respectiv și la 1 an
Evoluția pozitivă se traduce prin teste de vitalitate normale, clinic fără simptomatologie, maturare normală a dinților imaturi, iar
cea negativă necesită intervenție endodontică corespunzătoare

5
 Fracturile coronare complicate
Acest tip de patologie se manifestă prin pierdere de substanță dentară și expunerea camerei pulpare consecutiv traumatismului
Variabilele importante de luat în seamă sunt: gradul de extindere al fracturii, stadiul dezvoltării dentare și timpul scurs de la
producerea traumatismului
Mobilitatea este în limite normale, la fel și percuția, cu excepția asocierii altor leziuni la nivel radicular
Sensibilitatea pulpară la stimuli externi este de asemenea decelabilă
Investigarea radiologică în incidenţă retroalveolară va reda mărimea camerei pulpare, gradul de dezvoltare al rădăcinii dintelui şi
consecutiv alegerea tipului de tratament
Concomitent se vor diagnostica leziunile asociate (luxaţii sau fracturi radiculare), fiind indicată și o radiografie de părți moi în cazul
absenței fragmentelor dentare sau al suspiciunii retenției de corpi străini la nivelul acestora
Se recomandă utilizarea incidențelor: ocluzală, excentrice meziale și distale
De asemenea, tratamentul se va evalua radiologic: maturarea rădăcinii şi formarea unui strat de dentină de reacție
Terapia, poate urma obiectivul conservării vitalității atât la dinții imaturi (dezvoltarea radiculară completă), cât și la dinții maturi
(coafaj direct, pulpotomie parțială sau totală) cu indicație și rezultate corespunzătoare
De asemenea, în cazul dinților maturi și a afectării pulpare ireversibile se optează pentru tratament endodontic (pulpectomie)
Restaurarea coronară se poate face, în funcție de extinderea fracturii, cu ajutorul fragmentului fracturat sau restaurativ odontal ori
protetic

Înainte de alege opțiunea terapeutică, se va ține cont de: starea de sănătate a pulpei înainte de traumatism (prezența leziunilor
carioase, alte afectări traumatice precedente), vârsta pacientului, prezenţa concomitentă a altor leziuni
traumatice
Stadiul dezvoltării radiculare este cel mai important factor, astfel că la dinţii cu apex imatur trebuie menținută vitalitatea cu maxim
de efort clinic
Cvek consideră menţinerea vitalităţii pulpare la dinţii imaturi ai copiilor şi adolescenţilor importantă pentru capacitatea de apărare
pulpară prin funcția de apoziţie fiziologică de dentină

6
Expuneri de până la 1,5 mm² reprezintă limita maximă pentru terapia vitală
Dacă stratul superficial al pulpei este îndepărtat, Cvek afirmă importanța suprafeței deschise şi a timpului scurs de la traumatism
doar pentru alegerea nivelului amputaţiei
Asocierea unei luxaţii compromite temporar nutriţia pulpei
În cazul luxației unui dinte permanent imatur, datorită potenţialului considerabil de vindecare, se poate încerca terapia vitală, dar cu
orar de reevaluare strict

7
 Fracturile corono-radiculare necomplicate
Clinic acest tip de fractură interesează toate țesuturile dure dentare, cu piederea de substanță, dar fără interesarea camerei pulpare
Percuția este pozitivă, cu mobilitate a fragmentului coronar, atașat de obicei numai gingival
Testele de sensibilitate pulpară sunt pozitive pentru fragmentul radicular

Radiografiile recomandate sunt în cele 4 incidențe: periapical, ocluzal, excentric mezial și distal
Pe aceste radiografii, extinderea apicală a liniei de fractură este mai greu de decelat, dar extinderea radiculară poate fi diagnosticată
numai radiologic
Suplimentar se recomandă CBCT

Obiectivul terapeutic de urgență este stabilizarea temporară a fragmentului coronar cu ajutorul dinților adiacenți sau strict de
dintele traumatizat
Importantă este de asemenea și păstrarea vitalității pulpare prin sigilarea suprafeței dentinare expuse prin fractură
Odată depășită faza de urgență sau dacă pacientul se prezintă direct pentru tratamentul final, se aplică protocolul terapeutic adecvat
situației clinice particulare

Posibilitățile nefavorabile sunt: extracția imediată sau întârziată pentru fracturile profunde cu aplicarea unei proteze conjuncte,
decoronarea cu păstrarea fragmentului radicular pentru menținerea nivelului și volumului osului alveolar pentru inserarea optimă
ulterioară a unui implant dentar
Posibilitățile favorabile sunt: restaurarea directă cu ajutorul materialelor compozite în cazul liniilor de fractură orizontale sau
oblice cu extindere minimă radiculară.
Intervențiile mai elaborate presupun: extruzia ortodontică a fragmentului radicular apical sau extruzia chirurgicală (transplantare
intra- alveolară)
Terapia ortodontică este utilă în cazurile cu lungimea radiculară restantă suficientă pentru o restaurare printr-un dispozitiv corono-
radicular şi coroană de acoperire, iar cea chirurgicală în cazul rădăcinilor conice sau rotunde

8
 Fracturile corono-radiculare complicate
Clinic acest tip de fractură interesează toate țesuturile dure dentare, cu pierdere de substanță și interesarea camerei pulpare
Percuția este pozitivă, cu mobilitate a fragmentului coronar, atașat frecvent doar gingival

Radiografiile recomandate sunt în incidențe: periapicală și ocluzală

Tratamentul de urgență, precum și cel definitiv este identic celui din fracturile corono-radiculare necomplicate, dar cu intervenție
pulpară necesară
În cazul dinților cu apexuri deschise se practică pulpotomii parțiale/ totale, iar în restul cazurilor pulpectomia este varianta
terapeutică de elecție.
Reevaluările se fac la 6–8 săptămâni, respectiv 1 an
Prognosticul este favorabil dacă testele de vitalitate indică răspunsuri normale, clinic fără simptomatologie, maturare normală a
dinților imaturi

9
 Fracturile radiculare
Aceste fracturi interesează dentina, cementul, pulpa dentară și parodonțiul
Localizare frecventă: în treimea medie sau apicală a rădăcinii
În funcție de raportul cu creasta osoasă a marginii alveolare, pot fi fracturi: superficiale, când sunt situate aproape de creasta
osoasă și profunde când linia de fractură este sub marginea osoasă
Traseul liniei de fractură poate fi oblic sau orizontal și uneori se pot produce multiple linii de fractură.

Clinic se poate decela sensibilitate la percuție, modificări de culoare ale coroanei (roșu sau cenușiu), sângerare din șanțul gingival,
iar testele de sensibilitate pot fi negative ca semn al secționării pachetului vasculo-nervos

Se recomandă supraveghere în timp a vitalității pulpare, revitalizarea putând să reapară

Luxarea, chiar avulsionarea fragmentului coronar, face imposibilă și ineficientă abordarea endodontică definitivă
Se impune temporizarea până la stabilizarea/ consolidarea fracturii
Investigarea radiologică se va face sub incidență ocluzală sub unghiuri variabile în plan orizontal sau se poate folosi tehnica
bisectoarei sub un unghi de 900 faţă de apexul dintelui
Prima tehnică radiologică este utilă pentru evidenţierea localizării și a numărului liniilor de fractură oblice din treimea medie sau
apicală
A doua indicație radiologică este utilă pentru identificarea fracturilor orizontale din treimea cervicală a rădăcinii
Suplimentar, în cazul unor neconcordanțe sau date insuficiente, se poate realiza CBCT
Terapia fracturilor radiculare presupune o bună repoziționare a fragmentului coronar, frecvent mobilizat și luxat, iar menținerea în
poziția corectă se face prin imobilizare corespunzătoare
Odată realizate aceste deziderate, vindecarea liniei de fractură și restaurarea statusului pulpar au o evoluție favorabilă
În funcție de poziționarea și direcția liniei de fractură atitudinea terapeutică poate varia

10
Astfel, se îndepărtează fragmentul coronar și dacă fractura este situată în treimea cervicală și fragmentul radicular restant poate să
suporte o restaurare protetică, rădăcina este extruzată chirurgical sau ortodontic și restaurată protetic ulterior
Extracţia dintelui poate fi aleasă în cazul unei rădăcini prea scurte, urmată de aplicarea unei proteze conjuncte sau închiderea
ortodontică a spaţiului
Atitudinea actuală, mai ales în cazul fracturilor din treimea medie și apicală constă în repoziţionarea şi imobilizarea cu ajutorul
dinţilor adiacenţi pe o perioadă de 4 săptămani (pentru fracturi în treimea cervicală sau în cazul eșecului primei imobilizări se poate
extinde până la 4 luni)
Reevaluarea clinică și radiologică trebuie să se desfășoare după următorul program: prima ședință odată cu îndepărtarea
imobilizării la 1 lună, apoi la 1 ½ - 2 luni, la 4 luni, la 6 luni, la 1 an și la 5 ani
Prognosticul favorabil este evidențiat clinic prin pezența răspunsului pozitiv la testele de vitalitate, vizualizarea procesului
reparator al leziunii, iar cel nefavorabil prin absența acestora, prin extruzia fragmentului coronar, apariția radiotransparenței liniei de
fractură sau prin instalarea parodontitei apicale
Acest tip de fractură interesează osul alveolar, dar se poate extinde și la alte structuri osoase devecinătate
Este posibilă secţionarea pachetului vasculo-nervos pulpar, a ligamentelor dento-parodontale precum și compresiunea acestora;
apexul se poate bloca osos într-o poziție nefirească

11
 Fracturile alveolare
Clinic se poate observa mobilitatea în masă a mai multor dinți simultan și dizarmonii ocluzale consecutiv pozițiilor vicioase
dentare postraumatice
Testele de vitalitate pot fi negative
Radiologic se observă linii de fractură la orice nivel, de la creasta marginală osoasă până la apexul dentar. Pe lângă cele 4 incidențe
general recomandate se poate folosi și o radiografie panoramică.
Terapia în cazul fracturilor radiculare și alveolare impune de multe ori imobilizarea
În majoritatea cazurilor imobilizarea flexibilă timp de 1-2 săptămâni este suficientă

Permiterea unui anumit grad de mobilitate, aplicarea dispozitivului de imobilizare astfel încât să nu realizeze compresiune asupra
parodonțiului, respectiv să permită igena orală corectă sunt benefice pentru vindecarea periodontală
Vindecarea ligamentelor dento-periodontale are loc în aproximativ 10 zile (de regulă, imobilizarea se menține 10 zile pentru
avulsie, 2-3 săptămâni pentru luxații, iar pentru fracturi radiculare și alveolare 4 săptămâni)
Cea mai îndelungată perioadă de imobilizare este necesară pentru fracturile radiculare cervicale (până la 4 luni)
Nerespectarea timpilor de imobilizare poate duce la instalarea resorbției de înlocuire sau a anchilozei dentare
Imobilizarea poate fi funcțională, când implică câte 1 dinte de fiecare parte a traumatismului sau rigidă când implică 2 dinți
bilateral

12
 • Sistemele de imobilizare actuale trebuie să îndeplinească o serie de cerințe:
1. permiterea unui anumit grad de mobilitate – mobilitatea fiziologică a dintelui
2. aplicarea dispozitivului de imobilizare să nu realizeze presiune asupra parodonțiului sau să traumatizeze suplimentar
dintele imobilizat
3. să fie adecvat aplicării intraorale, iar tehnica de aplicare/ îndepărtare să fie cât mai facilă și rapidă
4. stabilitate pe întreaga perioadă de acțiune
5. să nu interfere cu: ocluzia, terapia endodontică, testele de vitalitate, sau orice alt tratament necesar pe parcursul
imobilizării
6. să permită igena orală corespunzătoare
7. să fie acceptabil din punct de vedere estetic

Contuzia
 Se manifestă clinic prin hemoragie şi edem în şanţul periodontal, fără mobilitate dentară sau rupere a ligamentelor dento-
parodontale, dar cu percuţie pozitivă
 Radiologic nu se observă nici o modificare
 Nu necesită nici o măsură terapeutică, ci doar dispensarizare și evaluare la 1 lună, 2 luni și la 1 an
 Prognosticul favorabil se traduce prin simptomatologie clinică absentă, teste de vitalitate normale (posibilă pozitivare după 3
luni- leziuni reversibile), la dinții imaturi – continuarea dezvoltării radiculare și integritatea laminei dura
 Prezența oricărei simptomatologii față de cele prezentate anterior se traduce prin afectare pulpară și deci necesitatea
intervenției endodontice adaptate fiecărei situații clinice particulare.

13
 Subluxația
 Leziune traumatică a ligamentelor parodontale, manifestată prin ruperea unei părți a ligamentelor dento-parodontale
 Consecutiv clinic se va observa sângerare în șanțul gingival, mobilitate dentară și percuție pozitivă (dinte sensibil),dar cu
posibile teste de vitalitate negative în până 50% din cazuri)
 Radiografic nu se decelează modificări, iar terapia nu este necesară de cele mai multe ori
 Uneori, când dintele prezintă sensibilitate sau mobilitate crescută, se poate imobiliza flexibil până la 2 săptămâni
 Plăgile gingivale pot fi suturate la nevoie, după toaleta locală cu ser fiziologic sau clorhexidină (în general aplicabilă)
 Se recomandă dietă cu alimente moi timp de 7 zile și clătiri cu apă de gură cu clorhexidină 0,2% zilnic
 Orarul de reevaluare, clinic și radiologic, este mai strict, astfel: la 2 săptămâni, odată cu îndepărtarea imobilizării (dacă a
fost aplicată), apoi la 1 lună, la 2 luni, la 6 luni și la 1 an. Prognosticul este similar celui indicat la contuzia dentară
 Evoluția este favorabilă cu rată de 97% din cazuri fără resorbție radiculară

14
 Luxația laterală
Acest tip de luxație, multidentară frecvent, constă în deplasarea non-axială a dintelui
Deplasarea se poate realiza pe baza unei fracturi a peretelui alveolar opus direcției de deplasare (vestibular sau palatinal)
Apexul dintelui este blocat în peretele osos fracturat și astfel dintele este imobilizat. În urma acestui proces pachetul vasculo-nervos
apical este secționat, asemeni ligamentelor parodontale parţial sau total rupte, respectiv comprimate (ligamentele periodontale
cervicale)
Percuția indică un sunet înalt, caracteristic anchilozei, iar testele de vitalitate sunt negative
Radiologic se recomandă investigarea din 3 incidențe: excentrică mezial și distal, precum și ocluzală. La nevoie se poate indica
CBCT.
Radiografiile vor indica noua poziție apicală, deplasarea dentară cu lărgirea spațiul parodontal și fractura versantului osos alveolar.
Obiectivele terapeutice sunt: repoziționarea spontană, în cazul dinților temporari fără interferență ocluzală sau extracție, iar la
dinții permanenți se repoziționează manual și imobilizare între 2-4 săptămâni până la 3 luni (pentru vindecarea fracturilor osoase
severe)
Este necesară supravegerea atentă a evoluției pentru a preveni rezorbția, inflamația apicală sau anchiloza dintelui
Reevaluările clinice și radiologice se fac la 2 săptămâni (frecvent în momentul îndepărtării imobilizării), la 1,2 și 6 luni, precum și
anual timp de 5 ani
Evoluția favorabilă este indicată prin absența oricărei simptomatologii patologice clinice, normalizarea testelor de vitalitate,
vindecare parodontală și osoasă corespunzătoare și continuarea dezvoltării dentare în cazul dinților imaturi
Prognosticul nefavorabil se manifestă prin tendință opusă celor enunțate anterior, impunându-se intervenția endodontică adecvată
stadiului de dezvoltare dentar.

15
 Extruzia
Acest tip de traumatism dentoparodontal este exprimat prin deplasare axială parțială a dintelui din alveolă și consecutiv deteriorarea
totală sau parţială a ligamentelor parodontale și a mănunchiului vasculo-nervos pulpar
Clinic se observă expunerea unei părți radiculare, aspectul de alungire a dintelui și mobilitatea pronunțată a acestuia, precum și
testele de vitalitate negative (pot fi pozitive la deplasări mici) cu percuție intens pozitivă
Se recomandă investigare radiologică retroalveolară din incidență: ocluzală, excentrică mezial și distal, precum și CBCT în funcție
de necesități
Radiovizualizarea va confirma lărgirea spaţiului periapical către treimea medie a rădăcinii.
Obiectivele terapeutice diferă în funcție de dentiție

Astfel, în cazul dinților temporari se optează fie pentru repoziționare spontană (extruzii sub 3mm) sau extracție, iar la dinții
permanenți se repoziționează anatomic corect cât mai rapid posibil (interpunerea unui cheag de sânge apical, ce trebuie depășit cu
mișcări lente, dar ferme cât mai rapid posibil)
Anestezia nu este necesară de cele mai multe ori
Clinic și radiologic se reevaluează la momentul îndepărtării imobilizării (aproximativ 2 săptămâni), la 1,2 și 6 luni, precum și
anual timp de 5 ani
Evoluția favorabilă este indicată prin absența simptomatologiei dureroase, normalizarea testelor de vitalitate (sau tratament
endodontic), vindecare parodontală și osoasă și continuarea dezvoltării dentare în cazul dinților imaturi
Prognosticul nefavorabil se manifestă prin simptomatologie dureroasă cu evoluție spre stări patologice, impunându-se intervenția
endodontică adecvată afecțiunii/ stadiului de dezvoltare dentar.

16
 Intruzia
Intruzia reprezintă traumatismul dentoalveolar, produs prin deplasarea intraosoasă a dintelui, în direcție axială cu zdrobirea
ligamentelor dento-parodontale și a podelei alveolare (fracturi cominutive osoase)
Clinic, dintele va fi în infrapoziție (până la dispariția completă), imobil, cu percuție specifică de dinte anchilozat și teste de
vitalitate negative
Se recomandă radiografii din incidență ocluzală și excentrice mezial/distal sau CBCT la nevoie. Interpretarea radiologică va
releva absența spațiului periondontal (apical), infrapoziția dentară și fractura alveolară.

În funcție de severitate intruzia se clasifică astfel:

 ușoară: deplasare sub 3mm
 moderată: deplasare între 3-6 mm
 severă: deplasare peste 6mm

Obiectivul terapeutic este de repoziționare a dintelui, fie prin reerupție spontană (în special la dinții în curs de dezvoltare), fie prin
metode chirurgicale sau ortodontice
Reevaluările se recomandă după același orar al extruziei (1, 2, 6 luni și anual timp de 5 ani)
Prognosticul favorabil este evident prin menținerea/ redobândirea poziției anatomice corecte, integritate osoasă-parodontală,
dezvoltare radiculară, absența resorbțiilor/ inflamației
În cazul evoluției nefavorabile se recomandă intervenția endodontică imediată pentru prevenirea complicațiilor

17
Avulsia este leziunea traumatică dentoparodontală cu dislocarea completă a dintelui față de structurile de suport
Ligamentele dento-parodontale și mănunchiul vasculo-nervos pulpar sunt secționate complet. Se asociază frecvent cu
fractură alveolară
Se verifică radiografic pentru diagnosticul diferențial cu intruzia totală
Obiectivul terapeutic principal: repoziționarea cât mai rapidă a dintelui pentru apreveni distrugerea ligamentelor
dento-parodontale în afara mediului bucal
Avulsia reprezintă o situație de „prim ajutor” – importanţa critică a manevrelor corecte de manipulare, repoziționare
şi a mediilor fiziologice de stocare a dintelui pană la cel mai apropiat cabinet, dacă replantarea nu se poate realiza la
locul accidentului
Terapia în cazul avulsiei poate fi divizată în măsuri de prim ajutor - modul de conservare al dintelui, atitudinea
terapeutică privind dintele avulsionat și alveola, replantarea și imobilizarea
Se clarifică dacă este dinte permanent (dintele temporar nu se recomandă a se reimplanta – risc de lezare a dintelui
definitiv), apoi manipularea dintelui se face numai la nivelul părții coronare, evitând atingerea rădăcinii
Se clătește dintele cu apă/ser fiziologic timp de 10 secunde dacă este uscat/ murdar şi se repoziţionează pe cât posibil la
fața locului
Dacă repoziționarea nu are loc imediat, se recomandă mediile de păstrare/transport a dintelui până la cabinet
(osmolaritate și pH adecvat supraviețuirii celulelor parodontale pentru diferite perioade): în lapte, în salivă, în ser
fiziologic, în medii speciale de cultură (DentoSave), soluție Hanks

Factorii de care depinde succesul reimplantării sunt:

1. timpul extraalveolar total (EAT)
2. timpul extraalveolar uscat (EADT)
3. mediul de stocare
4. tipul și timpul de imobilizare
5. statusul pulpar şi parodontal, respectiv gradul de maturitate dentar

18