16 D R E P T P R O C E S UA L C I V I L

§ 1. DEFINIŢIA, OBIECTUL ȘI METODA DE REGLEMENTARE A

DREPTULUI PROCESUAL CIVIL
Prevederile art. 13 al Codului civil al RM stipulează drept metodă de apăra-
re a drepturilor civile autoapărarea. Însă autoapărarea nu este întotdeauna efi-
cientă, iar de multe ori imposibilă. De exemplu, potrivit art. 31 alin. (1) al Legii
nr. 99 din 28.05.2010 cu privire la regimul juridic al adopției, nu poate fi adoptat
un copil pe cale extrajudiciară, iar potrivit art. 24 al Codului civil al RM, doar
instanța de judecată este în drept de a dispune declararea incapacității persoanei
fizice. În viața de zi cu zi, persoanele fizice sau juridice pot avea necesitatea de
a recurge la apărarea drepturilor și intereselor legitime încălcate sau contestate.
Neachitarea salariului, cauzarea prejudiciului, neexecutarea cu privire la plata
pensiei de întreținere, refuzul vînzătorului de a restitui suma de bani achitată
pentru bunul cu vicii materiale – astfel de situații sunt cunoscute oricărei per-
soane. Potrivit art. 10 al Codului civil al RM, ,,Apărarea drepturilor civile încăl-
cate se face pe cale judiciar
judiciară”
ă”. În cazul în care apărarea drepturilor civile are loc
ă”.
prin intermediul instanțelor judecătorești, vorbim de procedura civilă.1
Procedura civilă constituie activitatea desf desfășurată de către instanțele
judecătorești în scopul apărării drepturilor și intereselor legitime ale persoanei.
Sarcina de înfă
nf ptuire a justiției într-un stat de drept revine organelor statului
nfă
special constituite în acest scop. Potrivit art. 114 al Constituției RM, ,,Justiția
se înfă
nfăptuie
nfă
ăptuiește în numele legii numai de instanțele judecătorești”. Activitatea
instanțelor judecătorești este reglementată de totalitatea normelor adoptate și
sancționate în acest sens de către stat pentru a garanta respectarea drepturilor
și intereselor legitime ale persoanei la înfănf ptuirea justiției.
nfă
Dreptul procesual civil, ca ramură a sistemului de drept, și-a schimbat de-a
lungul timpului atît denumirea, cît și conținutul. Pînă în secolul al XVIII-lea, de-
numirile predominante au fost acelea de ,,practică judiciară”, ,,practică civilă” și
,,practica procesului civil”. Un secol mai tîrziu, cuvîntul ,,procedură” l-a înlocuit
pe acela de practică. Încet își face loc și denumirea de ,,drept procesual civil”.2
Totuși și în doctrina contemporană au apărut unele încercări de renunțare
la terminologia care abia se consacrase. Astfel, în doctrina franceză întîlnim
denumirea de ,,droit judiciare privé”. În literatura spaniolă și-a i-a ffăcut loc sin-
tagma ,,derecho jurisdiccional”.3

1
Гражданский процесс России, учебник под. ред. М Л. Викут, изд. Юристь, Москва,:
2005, с. 9.
2
Ioan Leș. Drept procesual civil. Lumina Lex, București 2002, p. 8.
3
Idem.
Capitolul I 17

zi, termenul ,,,,proces civil” este polisemantic și poate avea înțelesul de:
Astăzi,
– ramură de drept;
– obiect de studiu;
– activitate a instanței de judecată cu privire la examinarea și soluționarea
cauzelor civile;
– cauză civilă concretă examinată în instanța de judecată.
Dreptul procesual civil ca ramur ramură de drept
drept, în definiția restrînsă, con-
stituie totalitatea normelor juridice care reglementează modul de desf desfășurare
4
a activității judiciare în scopul soluționării litigiilor civile. Este oportun de
a face o delimitare dintre noțiunea drept procesual civil și legislația procesual
civilă, ce nu trebuie a fi subînțelese ca sinonime. Legislația procesual civilă
constituie un sistem de legi și de alte acte normative în care sunt prevăzu-
te norme de procedură civilă, dreptul procesual civil fiind doar un sistem de
drept. Astfel, termenul de drept procesual civil are o semnificație mai îngustă
decît legislația procesual civilă. Conform art. 1 al CPC, ,,Legislaţia procedura-
lă civilă a Republicii Moldova reglementează raporturile sociale referitoare la
raporturile procesuale civile ce apar la înfă nfăăptuirea
nfă ptuirea justiţiei de către instanţele
judecătoreşti de drept comun şi de cele specializate în cadrul judecării pricinilor
în acţiuni civile, precum şi a altor pricini, date în competenţa lor de prezentul
cod şi de alte legi”.
Autorul român Viorel Mihai Ciobanu definește dreptul procesual civil ca
fiind un sistem de norme juridice ce reglementează modul în care este organi-
zată şii se desf
desfăşoară activitatea de judecată a pricinilor privitoare la drepturi şi
interese civile legitime, precum şi modul în care sunt duse la îndeplinire (sunt
executate) hotărîrile judecătoreşti sau alte titluri executorii.5
La analiza de ansamblu a definiţiilor citate mai sus observăm că în formu-
larea lor sunt cuprinse anumite coordonate privind definirea ramurii dreptu-
lui procesual civil. Dreptul procesual civil este o ramură de drept:
– Constituie o totalitate de norme juridice dislocate într-un sistem. Ca
element esenţial al definiţiei unei ramuri de drept este ,,totalitatea re-
gulilor de conduită” ori ,,totalitatea (ansamblul, sistemul) normelor
juridice”.6 Totalitatea normelor dreptului procesual civil sunt adoptate
și sancționte de către stat și, potrivit art. 2 al Codului de procedură

4
D. Radu, Gh. Durac. Drept procesual civil. Junimea, seria Jus, Iași, 2001, p. 23.
5
V.M. Ciobanu. Drept procesual civil. Vol. I, T.U.B., 1986, p. 11.
6
Gheorghe Avornic. Tratat de teorie generală a statului și dreptului: Tratat,Vol. I. Chișinău
2009, p. 343.
18 D R E P T P R O C E S UA L C I V I L

civlă, ,,Procedura de judecare a cauzelor civile în instanţele judecăto-

reşti de drept comun şi în cele specializate este stabilită de Constituţia
Republicii Moldova, de prezentul cod şi de alte legi organice.”
– Reglementeaz
Reglementează relațțiile sociale ce apar între instanța de judecată, pe de
o parte, și participanții la proces, pe de altă parte. Subiect obligatoriu
al relațiilor procesual civile este instanța de judecată. Relațiile stabilite
între instanța de judecată și participanții la procesul civil sunt de sub-
ordonare. Toate relațiile apărute dintre participanții la procesul civil
constituie relații de drept material și nu ale dreptului procesual civil.
Raporturile juridice ce apar între instanța de judecată și participanții
la proces sunt de subordonare și din acest considerent, ținînd cont
de criteriul ,,organic”7, dreptul procesual civil face parte din sistemul
dreptului public.
– Activitatea desfdesfăș
ășurată de către instanțțele judecătoreș
judec ști și participanții
la proces la examinarea cauzelor civile și la executarea hotărîrilor, de-
ciziilor și a altor acte de dispoziție ale instanțelor judecătorești sau ale
altor organe de jurisdicție. Activitatea acestor subiecți de drept proce-
sual se limitează la aceste două categorii menționate mai sus. În prin-
cipiu procesul civil parcurge două mari faze8 :
a) faza judecării propriu-zise care se desfășoară mai întîi în fața instanței
de fond și se finalizează cu deliberarea și pronunțarea hotărîrii urmată
de judecata în căile ordinare de atac (apelul și recursul), etape după
care hotărîrea judecătorească rămîne definitivă sau irevocabilă, urma-
tă, dacă este cazul, de judecata în căile extraordinare de atac.
b) faza executării silite a hotărîrilor judecătorești ce include activitatea
executorilor judecătorești care își îndeplinesc atribuțiile sub controlul
instanței judecătorești.
Asemănător fazelor mari, procesului civil corespunde și activității 1) de exa-
minare a cauzelor civile; 2) de executare a hotărîrilor, deciziilor și a altor acte de
dispoziție ale instanțelor judecătorești sau ale altor organe de jurisdicție.
În acest context, putem defini dreptul procesual civil ca o ramură de drept
de sine stătătoare, constituită din totalitatea normelor juridice, dislocate
într-un sistem, ce reglementează relațiile sociale apărute între instanța de
judecată și participanții la proces în legătură cu examinarea și soluționarea
cauzelor civile, precum și a executării hotărîrilor, deciiziilor și a altor acte de
dispoziție ale instanței judecătorești.
7
Arseni Al. Drept constituțional și instituții politice. Vol. I, Chișinău, 1997, p. 73.
8
Florea Măgureanu. Drept procesual civil. ALL BECK, București, 1998, p. 8.
Capitolul I 19

În scopul evidențierii particularităților dreptului procesual civil

menționăm următoarele caractere:
1. Caracter formalist. În procesul de înfă nf ptuire a justiției în cauzele ci-
nfă
vile urmează a fi respectate anumite cerințe de formă prevăzute de le-
gea procesual civilă, precum și anumiți termeni. De exemplu: cerințele
prevăzute de legea procesuală față de întocmirea cererii de chemare în
judecată (art. 166 CPC), a cererii de apel (art. 365 CPC), a cererii de re-
curs (art. 437 CPC) etc. Din aceste considerente, în vederea respectării
tuturor condițiilor de formă la intentarea unui proces civil, și pentru
a-și susține poziția în ședința de judecată, este recomandabil ca parti-
cipantul la proces să fie consultat sau reprezentat de către un avocat.
2. Caracter de sancționare. Prin intermediul dreptului procesual civil
se garantează cu anumite construcții legale eficiența și aplicabilitatea
normelor de drept material. În teoria generală a dreptului, pe bună
dreptate este menționat că, spre deosebire de normele materiale, nor-
mele juridice procesuale nu reglementează nici relații economice, nici
politice, nici alte relații, dar întăresc formele procesuale (procedura,
ordinea, regulile) de realizare și apărare a celor materiale.9 Dreptul
procesual civil, fiind constituit dintr-o totalitate de norme juridice
procesuale, asigură realizarea normelor materiale ce fac parte din
dreptul civil, dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul afacerilor etc.
3. Caracter garantat. Potrivit acestui caracter, normele ce formează
conținutul dreptului procesual civil nu permit libertatea de acțiune a
instanței de judecată și a participanților la proces. Procesul conține un
cadru strict determinat (de ex.: instanța de judecată nu va putea trece
la faza susținerilor orale și a replicii dacă nu a fost desf
desfășurată faza
pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare și examinarea cauzei în
fond). Spre deosebire de normele de drept civil, părțile pot acționa și
în baza libertății contractuale.
4. Caracter de drept comun. Procesul civil, ca obiect al dreptului pro-
cesual civil, cuprinde orice activitate ce presupune examinarea și
soluționarea anumitor divergențe ce nu conțin o problemă legată de
o anumită procedură specială. Obiectul procesului civil constituie
toate cauzele privind apărarea drepturilor și intereselor legitime ale
persoanei ce nu urmează a fi examinate într-o altă procedură expres
prevăzută de lege (de ex.: procesual penal sau contravențional). Deter-

9
Gheorghe Avornic. Op. cit., p. 439.
20 D R E P T P R O C E S UA L C I V I L

minarea cauzelor ce sunt examinate în ordinea procedurii civile are

loc prin excluderea cauzelor ce urmează a fi soluționate în alte pro-
ceduri prevăzute de lege (de ex.: cauzele penale și contravenționale).
Astfel, litigiile ce nu sunt soluționate într-o procedură specială vor fi
examinate și soluționate în procedura civilă.
În ceea ce privește categorisirea dreptului procesual civil ramurilor drep-
tului public sau dreptului privat, părerile sunt împărțite printre savanți. Însă,
pentru a face o claritate, este necesar de a aplica criteriile de delimitare a ra-
murilor ce fac parte din sistemul dreptului privat de cele ale dreptului public.
Unul din criteriile de delimitare este categoria apărării drepturilor încălcate, și
anume: apărarea interesului privat se face la cererea persoanei ale cărei drep-
turi au fost încălcate, în baza unui proces civil. În cazul încălcării unui interes
public10, organele statului intervin pentru a depista infractorii și pentru a-i
pedepsi.11 La apărarea interesului public statul își manifestă inițiativa pentru a
aplica mijloacele de apărare. Conform acestui criteriu, putem afirma că drep-
tul procesual civil face parte din sistemul dreptului privat.
După alte criterii, cum ar fi sfera de reglementare și criteriul organic,
dreptul procesual civil ar constitui o ramură a dreptului public. Potrivit aces-
tor criterii, dreptul public este aplicabil organelor de guvernare, raporturilor
dintre aceste organe, precum și raporturilor dintre ele și persoanele parti-
culare. Dreptul public cuprinde norme ce se referă la conducerea statului și
funcționarea organelor de stat. Dreptul privat se aplică raporturilor juridice
avînd ca subiecți particularii.12 Potrivit acestor criterii, dreptul procesual civil
constituie o ramură a dreptului public. Suntem de părerea că dreptul proce-
sual civil constituie o ramură a dreptului public. Instanța de judecată, fiind
organ de stat, este un exponent al puterii publice. Dreptul procesual civil re-
glementează relațiile apărute între instanța judecătorească și participanții la
proces în legătură cu soluționarea cauzei civile. Raporturile juridice apărute
între acești subiecți de drept sunt de subordonare. Deși anumite criterii din
cele menționate indică faptul că ramura dreptului procesual civil este o ramu-
ră a sistemului dreptului privat, totuși criteriul organic este unul predominant
în delimitarea ramurilor dreptului public și privat.

10
Amintim că primul om care a făcut divizarea în drept privat și public a fost jurisconsul-
tul roman Ulpian, care menționa că: ,,dreptul public este cel care se referă la organizarea
statului roman, iar dreptul privat la interesele fiecăruia”.
11
Iurie Mihalache. Drept privat roman. Litera AVN, Chișinău, 2012, p. 24.
12
Teodor Cârnaț. Drept constituțional. Ed. a 2-a, Chișinău, 2010, p. 32.
Capitolul I 21

Dreptul procesual civil ca obiect de studiu este o disciplină cu ajutorul

căreia se obțin informații și cunoștințe în domeniu. Pentru toate facultățile
de drept, unde se formează viitorii juriști, cursul de drept procesual civil este
obligatoriu. Pentru a definitiva cunoștințele în aplicarea normelor juridice ce
fac parte din ramurile de drept material este indispensabilă studierea discipli-
nei dreptului procesual civil, ca ramură prin intermediul căreia are loc apli-
carea normelor de drept material. De menționat că dreptul procesual civil se
caracterizează printr-un stil precis și auster și nici un concept, nici o împreju-
rare sau noțiune nu urmează a fi exprimate cu aproximație. În orice postură în
care va fi viitorul jurist în calitate de avocat, judecător, notar, funcționar public
etc., el trebuie să aibă o idee clară privind conținutul ipotezei, dispoziției și
sancțiunii normelor de drept procesual civil.
Procesul civil ca activitate a instanței de judecată cu privire la examinarea
cauzelor civile. Denumirea de proces derivă din cuvîntul latin ,,processus”, care
semnifică ,,succesiune de operații, de stări sau de fenomene prin care se efec-
tuează o lucrare, se produce o transformare”13. Procesul constituie o mișcare
înaintare sau un progres. În acest sens, noțiunea de proces semnifică mișcarea,
acțiunea, activitatea instanțelor de judecată pentru înfănf ptuirea justiției.
nfă
Înfăptuirea justiției civile se realizează în urma desfășurării unei activități
din partea organelor statului. Conținutul procesului civil este format din ac-
tivitatea instanței de judecată, iar în cazul executării hotărîii judecătorești,
cuprinde implicit și activitatea executorului judecătoresc. Din momentul in-
tentării procesului civil pînă la finisarea acestuia, se desfășoară o activitate în-
treagă de către instanțele judecătorești în urma căreia se aplică norma juridică
concretă pentru soluționarea litigiului. Activitatea desf desfășurată în acest sens
constituie procesul civil.
Știința dreptului procesual civil studiază instituțiile dreptului procesual
civil, adică dreptul procesual civil ca ramură de drept. Obiectul de studiu
al științei dreptului procesual civil îl formează normele de drept procesual
civil. Rolul științei dreptului procesual civil este, așa cum remarcau și unii
proceduriști francezi14, acela de a contribui la ,,regăsirea” sau reabilitarea drep-
tului procesual civil. În alți termeni, știința dreptului procesual civil trebuie să
contribuie la formarea unei imagini reale asupra naturii și importanței acestei
ramuri a sistemului juridic. Reabilitarea științei dreptului procesual civil se
impune și datorită unei imagini artificial ,,create uneori de practica procedurii

13
Dicționar explicativ al limbii române. Academia Română, Institutul de lingvistică ,,Ior-
gu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998, p. 853
14
J. Vincent, S. Guinchard. Procédure civile. 23 editition, Dalloz, Paris, 1994, p. 2.
22 D R E P T P R O C E S UA L C I V I L

civile, dar și de o ,,reputație” nemeritată.15 Astfel, în înțeles abstract în cadrul

științei dreptului se formează idealul înțelegerii ramurii dreptului procesu-
al civil pentru a înlătura aplicarea imperfectă a legii procesual civile. Știința
dreptului procesual civil trebuie să contribuie la aplicarea corectă a normelor
procesuale. O sarcină importantă a științei dreptului procesual civil este aceea
de a studia reglementările în materie în concordanță cu cerințele vieții sociale
contemporane, spre a sesiza eventualele lacune și a formula propuneri cores-
punzătoare de legiferare16.
Obiectul de reglementare a dreptului procesual civil constituie totalitatea ra-
porturilor juridice ce apar între instanța de judecată și participanții la procesul la
înfă
nfăăptuirea
nfă ptuirea justiției în cauzele civile. Relațiile apărute între instanța de judecată și
participanții la proces sunt de subordonare. Între părțile în procesul civil, rapor-
turile apărute în legătură cu soluționarea pricinii sunt raporturi juridice de drept
material, ce nu fac parte din obiectul de reglementare a dreptului procesual civil.
Drepturile și obligațiile ce formează obiectul raporturilor procesual ci-
vile sunt de natură diferită față de acelea care structurează conținutul unor
raporturi de drept substanțial. Acestea reprezintă facultăți acordate părților
sau altor participanți cu finalitatea de a sesiza instanța, a impulsiona procesul
civil, a solicita o soluție favorabilă, prerogative ce se raportează și la obligațiile
instanței de judecată.17 Dreptul procesual civil constituie o ramură de drept
procesual și, ca o altă ramură de drept procesuală, se caracterizează prin fap-
tul că reglementează relațiile în dinamica lor. De aceea, în obiectul ei de re-
glementare se includ nu doar raporturile juridice existente între subiecții de
drept, dar și activitatea procesuală pentru realizarea acestor legături.18
De menționat că în literatura de specialitate se vehiculează opinia19 că rapor-
turile procesual civile nu se stabilesc numai între părți și instanța de judecată.
Acestea sunt însă cele mai numeroase și mai semnificative. Există și o a doua ca-
tegorie de raporturi procesuale: între instanța de judecată, pe de o parte, și ceilalți
subiecți ai raporturilor procesul civile, pe de altă parte. Asemenea raporturi se
stabilesc, de exemplu, între instanță și martori, între instanță și experți etc.
O altă opinie, mult mai controversată în literatura de specialitate privind
obiectul dreptului procesual civil, este legată de posibilitatea de apărare a dreptu-
rilor civile și prin activitatea altor organe decît instanța de judecată. Pornind de

15
Ioan Leș. Op. cit.,. p.9.
16
Idem.
17
Ioan Leș. Op. cit., p.8.
18
Op. cit., под. ред. М.Л. Викут, p. 10.
19
Idem.
Capitolul I 23

la această poziție, anumiți autori au ajuns la concluzia că activitatea organelor de

stat și a organizațiilor obștești privind soluționarea litigiilor de drept și de apă-
rare a drepturilor civile urmează a fi considerată parte integrantă a procesului
civil. Totalitatea normelor juridice ce reglementează activitatea organelor de stat
și a organizațiilor obștești privind apărarea drepturilor și intereselor legitime ale
persoanelor, potrivit acestei opinii, urmează a fi considerate o instituție juridică
a ramurii dreptului procesual civil.20 Însă poziția pe care o susținem este că pro-
cesul civil constituie doar activitatea instanțelor judecătorești. Această activitate
îi este specifică doar instanțelor de judecată, avînd anumite caracteristici proprii,
deosebindu-se de forma de activitate a judecăților arbitrale. Dreptul procesual
civil are principii și metode proprii de reglementare.21
reușnikov diferențiază obiectul procesului civil și obiec-
Autorul rus М.K. Тreușnikov
tul dreptului procesual civil. Obiectul procesului civil îl constituie cauzele (pri-
cinile) civile concrete. Obiectul dreptului procesual civil ca ramură de drept
este însuși procesul civil, activitatea instanței și a participanților la proces și,
de asemenea, într-o anumită măsură și activitatea organelor de executare a
hotărîrilor judecătorești.22
Metoda de reglementare a dreptului procesual civil. Prin metodă de regle-
mentare se înțelege totalitatea de mijloace folosite de stat pentru a influența o anu-
mită categorie de relații sociale.23 Specificul metodei se determină de scopurile
și sarcinile, stabilite de către legislator pentru un obiect de reglementare cores-
punzător.24 Astfel, metoda de reglementare a dreptului procesual civil constituie o
totalitate de mijloace juridice, procedee și metode juridice, prin intermediul căro-
ra legislatorul influențează
in relațiile sociale apărute la înfă
nfăăptuirea
nfă ptuirea justiției de către
instanțele judecătorești în cauzele civile și exercită o influență asupra lor.
Nivelul de dezvoltare și de perfecțiune al normelor dreptului procesual
civil, cu condiția respectării acestora cu exactitate în procesul de aplicare, de-
termină și îndeplinirea de către instanțele de judecată a sarcinilor justiției la
momentul actual de dezvoltare a societății.25

20
Щеглов В.Н. Советское ггражданское процессуальное право. Томск, 1976, с. 8.
21
Н.Г. Юркевич и В.Г. Тихин. Гражданское процессуальное право. Минск, 1979, с. 5.
22
Гражданский процесс, учебник под. ред. М.К. Треушникова, 3- изд. Городец-издат,
Москва: 2001, с. 27.
23
Baieș Sergiu, Roșca Nicolae. Dept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juri-
dică. – Ediția a 2-a, Chișinău, 2005, p. 41.
24
Мелъни-ков. А.А. Советский гражданский процессуальный закон. Вопросы теории
гражданского процессуального права. М., 1973 С. 89.
25
Лесницкая Л.Ф. Концепция развития гражданского процессуального
законодательства. М., 1998, с. 116-123.
24 D R E P T P R O C E S UA L C I V I L

Metoda de reglementare a dreptului procesual civil are un caracter mixt

– fiind o combinație între caracterul dispozitiv și cel imperativ. Astfel, pu-
tem numi metoda dreptului procesual civil dispozitiv-imperativă, deoarece
inițiativa de apariție a raporturilor procesual civile aparține persoanelor inte-
resate și nu a instanței de judecată. Prin inițiativa instanței de judecată nu pot
apărea relații procesuale. Doar procurorul poate înainta acţiunea în apărarea
intereselor persoanei incapabile indiferent de existenţa cererii persoanei inte-
resate sau a reprezentantului ei legal. În cazurile prevăzute de lege, procurorul
este în drept să se adreseze în judecată în apărarea drepturilor, libertăţilor şi
intereselor legitime ale unui număr nelimitat de persoane (art. 71, alin. (2) al
CPC), aceasta fiind una din excepțiile de la regula generală.
Pe de altă parte, subiecții raporturilor procesual civile pot avea doar con-
duita pe care o impune dispozițiile normelor dreptului procesual civil. Din
acest considerent metoda de reglementare a dreptului procesual civil are și un
caracter imperativ. Totuși normele dreptului procesual civil poartă mai mult
un caracter dispozitiv decît imperativ.
În literatura de specialitate, metoda de reglementare a dreptului procesual
civil este caracterizată și prin următoarele elemente specifice:26
– temeiuri specifice de apariție, modificare și încetare a raporturilor ju-
ridice;
– ordine specială de apărare a drepturilor și asigurare a executării
obligațiilor subiecților procesuali;
– aplicare specifică a măsurilor de constrîngere a statului pentru încăl-
carea exigențelor legale.
Caracterul dispozitiv al metodei dreptului procesual civil pentru părțile
procesului civil se stabilește prin aceea că temeiul drepturilor și obligațiilor
procedurale ce le aparțin constituie normele de drept material (drept civil,
dreptul familiei etc.), unde părțile raportului juridic sunt pe poziție de egalita-
te și în care se admite alegerea conduitei sale.

§ 2. SARCINILE PROCESULUI CIVIL

Potrivit art. 4 al CPC, ,,Sarcinile procedurii civile constau în judecarea jus-
tă, în termen rezonabil, a cauzelor de apărare a drepturilor încălcate sau contes-
tate, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice şi aso-
ciaţiilor lor, ale autorităţilor publice şi ale altor persoane care sînt subiecte ale

26
Комаров В.В. Метод правового регулирования гражданских процессуальных
отношений: Диссканд. юрид. наук. Харьков, 1980. c. 16.