Sunteți pe pagina 1din 2

Termosistemul cladirilor

Criza energetica si nenumarate studii legate de consumul de combustibili pentru a incalzi


locuintele sau alte tipuri de cladiri au aratat ca termoizolarea constructiilor, protejarea acestora de
influenta temperaturilor exterioare, pozitive sau negative, constituie o problema care necesita o
atentie deosebita: o termoizolare adecvata este primul lucru pe care il putem face pentru
conservarea si utilizarea eficienta a energiei si resurselor, dar si, mai ales, pentru a reduce
cheltuielile lunare privind consumul de energie.\

Incercand sa protejeze fatadele caselor de intemperiile naturii cu ajutorul finisajelor


umede de tip tencuiala si/sau vopsea, oamenii au realizat de primul gen de termosistem,
rudimentar, pentru locuintele lor. Termosistemele au evoluat in ultimul timp, gratie descoperirii a
noi materiale termoizolante si a unor combinatii mai eficiente: astazi, cei mai multi producatori
cauta solutii din materiale compatibile care sa raspunda necesitatii de izolare termica a
locuintelor si care sa poata fi folosita atat la constructii noi, cat si pentru reabilitarea termica a
fatadelor constructiilor vechi.

Termosistemul, asa cum este privit acum, se refera la termoizolarea peretilor exteriori ai
unei constructii, indiferent de modul in care sunt alcatuiti acestia, pe structura de zidarie sau
beton armat sau chiar pe structuri usoare din lemn sau metal.

Pentru a obtine rezultate notabile in ceea ce priveste performantele termice ale unei
constructii, trebuie sa existe o continuitate intre termoizolatia peretilor (termosistem) si cea a
fundatiei si a acoperisului, intreruperea acestora putand sa conduca la aparitia de punti termice
care, in timp, pot sa favorizeze aparitia condensului, respectiv degradarea atat a finisajelor
fatadei, cat si a elementelor structurale, grinzi, stalpi, sau a finisajelor interioare.
O problema la fel de importanta este grosimea materialului termoizolant. Aceasta se
calculeaza in functie de modul de alcatuire al peretelui (zidarie sau structuri usoare) si mai ales in
functie de tipul de materiale din care este facut peretele, orientarea constructiei etc. Calculul
implica atat comportamentul materialelor la temperaturile exterioare, cat si comportamentul la
vapori al acestora, si se numeste calcul higrotermic.
Se recomanda utilizarea unor adezivi dedicati termosistemelor. In functie de stratul
suport, zidarie de caramida, beton, BCA sau placi pe baza de ciment sau lemn in cazul
constructiilor pe structuri usoare, fiecare producator poate oferi solutii care sa raspunda acestor
necesitati.
Fiecare material in parte are specificatiile proprii. Alegerea acestuia este strans legata de
necesitatile de termoizolare pentru fiecare cladire in parte, de zona climatica in care este aceasta
situata. De asemenea, fiecare material are indicatii specifice de montaj, date de calitatile sale
aderente, de structura pe care este montat, de permeabilitate etc. In consecinta, adezivul folosit la
fiecare in parte este si el diferit de la un material termoizolant la altul.
In general producatorii de termosisteme, indiferent de materialul de baza, ofera toate
materialele la pachet, mizand pe ceea ce se cheama compatibilitatea acestora legata de
comportamentul in timp.
In concluzie, pentru a obtine rezultate satisfacatoare si pentru a impiedica aparitia
puntilor termice in cazul racordurilor cu alte elemente de constructie, este bine sa avem in vedere
ca exista mai multe tipuri de rezolvari posibile.

S-ar putea să vă placă și