PROBLEMATICA DE BAZĂ A LOGISTICII

1. Introducere. Obiectul şi conţinutul disciplinei.

1.1 Noţiuni generale de logistică şi sistem de logistică.

Referitor la noţiunea de logistică există numeroase definiţii, una dintre care este:
Logistica = procesul de gestionare a achiziţionă rii, deplasă rii şi depozită rii
materialelor, semifabricatelor şi produselor finite, ală turi de fluxurile informaţionale
corespunză toare acestui proces, în interiorul întreprinderii (firmei) şi al canalelor de
marketing, cu scopul satisfacerii comenzilor cu cele mai mici costuri, precum şi activele fixe
tangibile care asigură desfă şurarea în bune condiţiuni a activită ţii.
În acest context logistica creează valoare adă ugată şi poate juca un rol important în
creşterea profitului întreprinderii (firmei).
Dicţionarul explicativ al Limbii Romane defineşte logistica in 2 moduri:
1. „Ansamblu de operaţii de deplasare, de organizare, de aprovizionare care permit
funcţionarea unei armate”.
2. „Metodele şi mijloacele de organizarea funcţionă rii unui serviciu, a unei intreprinderi
etc.”.
Sistemul logistic al unei întreprinderi producă toare cuprinde:
· modul de realizare a aprovizionării determinat de felul transportului (paletizare,
containerizare etc.), frecvenţa loturilor, cheltuieli necesare
· modul de depozitare al materiilor prime(semifabricate, repere,etc.), determinat
de capacitatea depozitelor, amplasarea şi organizarea lor, modul de manipulare;
· producţia propriu-zisă, în ceea ce priveşte: localizarea sortimentelor, cantită ţile,
capacită ţile de producţie, amplasarea utilajelor şi organizarea manipulă rilor interne,
depozitarea temporară
· totalitatea depozitelor proprii de produse finite, organizare, capacitate,
amplasare
· transporturi între depozite
· reţeauade depozite regionale(baza de aprovizionare, depozite cu ridicata,
depozite teritoriale de aprovizionare caracterizate prin: numă r, localizare, capacitate,
stocuri, modul de pregă tire a comenzilor, zonele sau ramurile industriale pe care le servesc,
etc.);
· modul de realizare a distribuţiei determinat de: organizarea transporturilor în
circuitele de livrare, tipul vehiculelor, mecanizarea manipulă rii;
· beneficiarii determinaţi prin localizarea geografică, categoria sortimentelor,
variaţia sezonieră, mărimea loturilor şi peridicitatea
 comandării, serviciul asigurat.
Problema fundamentelă în constituirea unui asemenea sistem logistic integrat, care
să cuprindă totalitatea acestor elemente constă în determinarea dimensiunilor optime şi
localizarea principalelor unită ţi producă toare, a atelierelor prelucră toare sau auxiliare, a
depozitelor şi organiză rii circuitelor de aprovizionare şi de livrare.
1.2 Evoluţia istorică a logisticii.

Evoluția conceptuală și operațională a logisticii mă rfurilor nu se rezumă la simpla

înlocuire a termenului ,,distribuție fizică ’ prin cel de ,,logistică ’’. In funcție de mediul
economic și de afaceri din fiecare țară , rolul și semnificația logisticii sunt rezultatul unei
serii de etape care s-au succedat de la începutul anilor ’50 ai secolului XX pîna în prezent.
Există cîteva opinii ale savanților privind etapizarea dezvoltă rii logisticii. Vom
examina două direcții de bază ;
I. Unii savanți identifică patru etape în dezvoltare a logisticii:
1.Etapa ,,fragmentării’’ (1920-1950), caracterizată prin apariția premiselor de
formare a concepției logistice, a instrumentelor de dirijare a fluxurilor materiale și
reducerea cheltuielilor totale;
2. Etapa de constituire a concepției distribuției fizice ca parte componentă a
marketingului (1950-1970), caracterizată prin formarea teoriei și practicii logisticii,
că utarea noilor modalită ți de micșorare a cheltuielilor de producție și distribuție,
dezvoltarea tehnologiilor informationale;
3. Etapa de dezvoltare (1970-1980), caracterizată prin că utare noilor că i de
reducere a cheltuielilor de producție și distribuție în baza concepției ,,business-logistică ’’
ră spîndirea sistemelor logistice și utilizarea principiilor logisticii de producere și filozofiei
gestiunii caliă ții totale;
4. Etapa integrării (1980-1990) se caracterizează prin integrarea funcțiilor
logistice ale firmei și partenerilor ei în așa numitul ,,lanț logistic total’’ (achiziția-
producerea-distribuția-vînzarea), dirijarea fluxurilor material și a celor aferente acestora,
precum și crearea sistemelor logistice internațional.

II. Abordarea istorică dezvoltării logisticii evidentiază trei etape în

dezvoltarea logisticii:
1. Etapa prelogistică (pînă la 1950), cînd dirijarea distribuției materiale purta un
caracter fragmentar, iar coordonarea activitații departamentelor din cadrul firmelor era
insuficientă ;
2. Etapa logisticii clasice ( 1960-1979) caracterizată prin crearea în cadrul firmelor
a sistemelor logistice, dirijarea complexă proceselor de distribuție, integrarea funcțiilor
circulației mă rfurilor și utilizarea metodei ,,compromiselor’’;
3. Etapa neologisticii sau logisticii de generația a doua (începutul anilor ’80), pentru
care este caracteristică lă rgirea sferei de acțiune a compromiselor în cadrul concepției
logisticii, predominarea dirijă rii complexe a sistemelor logistice în cadrul întreprinderii,
reieșind din scopul general-obținerea eficienței maximale.
Analiza activitații companiilor din diferite ță ri a permis evidențierea a patru
nivele succcesive în dezvoltarea logisticii:
primul nivel - sfera acțiunii logisticii cuprinde depozitarea producției finite și
transportarea acesteea la clienți;
nivelul al doilea - sistemul logistic controlează urmă toarele funcții: deservirea
clientului, prelucrarea comenzilor, depozitarea producției finite la întreprindere, dirijarea
stocurilor de producție finită , planificarea activitații sistemului logistic;
 la nivelul trei de dezvoltare a logisticii se îndeplinesc funcții suplimentare cum ar
fi: livrarea materiei prime la întreprindere, pronosticarea desfacerii, planificarea
producției, achiziționarea materiei prime, gestionarea stocurilor de materie primă sau
semifabricate, proiectarea sistemelor logistice;
la nivelul patru de dezvoltare procesele planifică rii și controlului operațiilor
logistice la întreprindere sunt integrate cu operațiile de marketing, desfacere și financiare.

1.3 Conţinutul logisticii şi rolul acesteia în cadrul firmei.

Activită ţile logistice se integrează în viaţa întreprinderii. Se foloseşte noţiunea de

lanţ logistic cu scopul de a da o logică globală circulaţiei ansamblului de fluxuri ale
întreprinderii. Insă , extinderea cîmpului de aplicare a analizei logistice depinde direct de
nivelul de dezvoltare a funcţiei în cadrul întreprinderii.
Distingînd operaţiunile de planificare, administrative şi fizice ca aparţinînd
procesului logistic există o serie de domenii specifice, după cum urmează :
- operaţiunile de planificare cuprind domeniile: previziunea cererii de produse
finite, corectarea ei prin urmă rirea comenzilor sau mai tîrziu, programarea transportului în
vederea livră rii lor, gestiunea fluxurilor de produse finite, planificarea operaţională a
producţiei, programarea mijloacelor de producţie, gestiunea fluxurilor de semi-finite,
programarea aprovizionă rilor etc.;
- operaţiunile administrative cuprind domeniile: tratarea administrative a
comenzilor, urmă rirea serviciului prestat, controlul rutelor de livrare, evidenţa stocurilor
de produse finite şi inventarelor, comenzi ale depozitelor regionale că tre cele centrale,
comenzi la producţie, evidenţa stocurilor de semi-fabricate, evidenţa stocurilor de
materiale şi componente, etc.;
- operaţiunile fizice cuprind domeniile: pregă tirea fizică a comenzilor, realizarea
livră rii comenzilor, aranjarea şi intreţinerea articolelor în depozite, livră ri că tre depozitele
regionale de la cele centrale, transferul şi manipularea de la ieşirea din producţie pînă la
depozitul central, asamblarea şi condiţionarea la ieşirea din uzină , transferuri inter-uzine şi
inter-ateliere, transferul şi manipularea materialelor şi componentelor, livrarea
materialelor de la originea lor pînă la locul de transformare etc.
In cadrul acestor operaţiuni fluxul informaţiilor se derulează în sens descendent, în
timp ce cele fizice în sens ascendent.
Logistica produsului priveşte toate fazele ciclului de producţie, de la
aprovizionarea cu materii prime, pînă la stocarea în depozite. Logistica de susţinere
intervine începînd de la vînzarea produselor şi include postvînzarea şi intreţinerea.
Logistica ră mîne o funcţie transversală în strînsă relaţie cu alte funcţii ale întreprinderii,
fiind dificil de precizat locul să u în structura întreprinderii.
Logistica are un rol important pentru întreprindere; circa 87 % din timpul în care
un produs se gă seşte intr-un loc este de fapt, utilizat pentru deplasarea şi stocarea lui.
Logistica urmă reşte implicarea integră rii controlului circulaţiei fluxurilor în strategia
întreprinderii. In acest mod, logistica poate condiţiona:
 1. Creşterea întreprinderii; fie pentru că strategia implică un control perfect al
problemelor logistice (logistica ulterioară ), fie pentru că logistica este o parte componentă
a strategiilor industriale la care ea contribuie prin modelarea lor (logistica anterioară );
2. Controlul costurilor. Aceasta se poate realiza:
- printr-o cunoaştere mai bună a ansamblului costurilor produsului, de la
aprovizionarea cu materii prime pînă la post-vînzare, în special cînd întreprinderea
dispune de o logistică integrată ;
- prin scă derea costurilor logistice datorită unei abordă ri şi acţiuni globale asupra
ansamblului fluxurilorîintreprinderii.
3. Posibilitatea de a externaliza o parte din activită ţile întreprinderii.
Analiza logisticii permite întreprinderii să se concentreze pe vocaţia sa
principală , încredinţînd unor forme specializate unele operaţiuni ca transportul şi stocarea
mă rfurilor. Intreprinderea poate recurge la prestă ri de servicii, la subcontractare sau chiar
la crearea uneia sau mai multor filiale specializate.
4. Normalizarea produselor şi procesului de management. Optimizarea
fluxurilor implică elaborarea de norme:
- de standardizare a anumitor componente şi produse;
- relative cantită ţilor stocate sau transportate;
- referitoare la procedurile de programare-lansare, aprovizionare;
- referitoare la costuri.
5. Diversificarea intreprinderii. Controlul lanţului logistic permite întreprinderii
lă rgirea gamei activită ţilor sale.
6. Flexibilitatea şi adaptabilitatea întreprinderii, datorate, între altele,
dezvoltă rii normaliză rii, unei mai mari supleţe în distribuţia din amonte şi aval, unui mai
bun control al gestiunii transportului şi stocă rii.
In concluzie, performanţa şi uneori chiar perenitatea întreprinderii depind azi de
controlul procesului logistic: strategia, creşterea sau flexibilitatea sunt direct asociate
gestiunii fluxurilor, care condiţionează deciziile strategice şi perspectivele de evoluţie ale
întreprinderii.
Există o strînsă legă tură între îmbună tă ţirea productivită ţii şi progresele logisticii.
Din acest motiv analiza constrîngerilor şi mizelor logisticii sunt luate în considerare de
că tre instituţiile de stat în elaborarea politicilor economice, industriale şi tehnice.
Logistica influenţează direct:
- mediul local al întreprinderii – dezvoltarea regională , infrastructura de transport,
etc.;
- mediul naţional al întreprinderii – politica transporturilor, cercetarea ştiinţifică ,
progresul tehnic, etc.
Logistica exercită o anumită influenţă asupra:
- sectorului transportului. Dezvoltarea logisticii generează profunde mutaţii şi
restructură ri la diferiţii actori din domeniul transporturilor care pot să -şi modifice
politicile şi principiile de conducere a activită ţilor;
- dezvoltă rii regionale. Intreprinderile sunt atrase să se implanteze în regiunile
dotate cu o infrastructură logistică solidă , contribuind la avîntul lor economic şi la
dezvoltarea lor;
 - politicilor economice. Luarea în considerare a rolului în creştere a logisticii
conduce statul şi colectivită ţile locale la intensificarea intervenţiilor lor pentru
îmbună tă ţirea reţelelor de transport pentru a ajuta o regiune defavorizată , pentru
realizarea unei politici de transporturi, pentru orientarea mutaţiilor din sectorul
transporturilor, etc.
- mediului ştiinţific şi tehnic. Domeniul să u include atat crearea, cît şi transmiterea
informaţiilor necesare optimiză rii gestiunii fluxurilor.
Dezvoltarea logisticii este legată de cea a noilor tehnologii ale informaţiei şi
comunicaţiilor. Logistica constituie un element al politicii ştiinţifice şi tehnice a ţă rilor
industrializate. Analiza logisticii favorizează generalizarea unor metode moderne de
producţie – automatizarea, robotizarea, etc.
In concluzie se poate aprecia că logistica poate juca un rol important în economie,
care însă nu întotdeauna este apreciat pozitiv. Astfel, desfă şurarea unor activită ţi logistice
poate să displacă populaţiei, în mă sura în care poate antrena deteriorarea calită ţii vieţii –
congestionarea traficului, zgomot, probleme de vecină tate, poluare, stocarea materialelor
periculoase etc. Cu toate acestea, influenţele favorabile prevalează , prin favorizarea creă rii
de locuri de muncă directe (persoane care exercită meserii legate de activită ţi logistice) şi
indirecte (subcontractanţi, intreprinderi de construcţii, de salubritate etc.) care conduc la
creşterea populaţiei şi implicit, la antrenarea cererii de servicii publice (şcoli, transport in
comun, spitale etc).

1.4 Sistemul logistic integrat

Ponderea în costurile sistemului logistic constituie un alt criteriu de diferenţiere a

activită ţilor. Analiza componentelor sistemului logistic se poate astfel baza nu numai pe
criteriul prezentat anterior, al contribuţiei la outputurile logistice, ci şi pe criteriul
inputurilor.
În ţă rile dezvoltate economic se realizează cercetari selective periodice, care au ca
scop cunoaşterea evoluţiei costurilor logistice pe total şi pe activită ţi. În SUA, în 1994, de
exemplu, crearea de valoare în domeniul logistic a generat costuri de 730 miliarde de
dolari, respectiv 10% din produsul naţional brut. Structura costurilor totale logistice a fost
urmă toarea: costuri de transport 58,2%, costuri de menţinere a stocurilor 37,9% şi costuri
administrative 3,9%. Un sondaj anterior, efectuat în râ ndul principalelor ţă ri din Uniunea
Europeană , a identificat urmă toarea structură a costurilor logistice totale: costuri de
transport 41%, costuri legate de stocuri 23%, costuri de depozitare 21% şi costuri
administrative 15%.
Reducerea costurilor pe care le implică oferirea unui anumit nivel de servire a
clienţilor devine o prioritate pentru creşterea productivită ţii şi profitabilită ţii logistice.
Aparent, cele mai adecvate decizii sunt cele care minimizează cheltuielile care au cea mai
mare pondere în costurile totale logistice. Principala sursă de sporire a profitabilită ţii ar fi
diminuarea drastică a costurilor de transport, urmată de scaderea costurilor generate de
menţinerea stocurilor. Acest raţionament economic, la prima vedere imbatabil, nu permite
obţinerea efectelor maxime aşteptate.
Specialiştii în domeniul logistic propun o abordare bazată pe conceptul de
logistică integrată. Experienţa deceniilor anterioare susţine această perspectivă .
Divizarea funcţională , specifică majorită ţii firmelor, pe plan internaţional, pâ nă în deceniul
al şaptelea al secolului XX (dar şi multor firme de pe piaţa romanească actuală ), a condus la
o suboptimizare logistică . Activită ţile erau privite fragmentar, fiind considerate în mod
individual. Operaţiunile de distribuţie fizică se aflau în sarcina diferitelor compartimente
ale întreprinderii. Adesea, responsabilitatea depozită rii materiilor prime şi produselor în
curs de fabricaţie revenea compartimentului de producţie. Prelucrarea comenzilor primite
de la clienţi se realiza în compartimentul de contabilitate, iar transportul mă rfurilor de
compartimentul comercial. Fluxurile informaţionale erau marcate de un grad înalt de
dispersare a responsabilită ţilor şi de lipsa unei coordonari unitare, ceea ce afecta
profitabilitatea logistică .
Abordarea fragmentară a influenţat negativ îndeplinirea misiunii logistice. Efectele
s-au concretizat în conflicte între compartimentele firmei care desfă şurau diferitele
activită ţi logistice sau alte activită ţi, în costuri tot mai mari şi decalaje între serviciul
logistic oferit de furnizor şi cel aşteptat de clienţi. Practicienii au constatat apariţia unor
conflicte intraorganizaţionale, printre care se includ cele dintre:
a. gestiunea stocurilor şi transport. Accelerarea circulaţiei mă rfurilor, unul
dintre obiectivele majore ale gestiunii stocurilor, presupune reducerea stocului mediu din
spaţiile de depozitare. Impactul direct asupra activită ţii de transport constă în creşterea
numă rului şi frecvenţei deplasă rilor la furnizori, respectiv în sporirea costurilor de
transport.
b. depozitare şi transport. Diminuarea costurilor generate de spaţiile de
depozitare proprii sau închiriate, prin renunţarea la unul sau mai multe depozite şi
menţinerea unui centru de distribuţie, poate conduce, în condiţiile aceluiaşi volum de
activitate şi aceleiaşi pieţe tintă , la creşterea cheltuielilor de transport. Implicit, reducerea
cheltuielilor de transport, prin apropierea de piaţa ţintă şi mă rirea numă rului punctelor de
depozitare, poate avea efecte adverse.
c. ambalarea de protecţie, transport şi depozitare. Decizia de scă dere a
cheltuielilor cu ambalarea de protecţie a mă rfurilor poate afecta calitatea produselor în
cursul operaţiunilor de transport şi depozitare. În plus, folosirea unor materiale de
ambalare mai ieftine şi mai putin rezistente sau renunţarea la ambalaje pot genera
cheltuieli suplimentare mai mari decat economiile obţinute. Motivele pot fi, de exemplu,
imposibilitatea utiliză rii paletelor care facilitează stocarea sau dificultă ţile de depozitare pe
verticală a produselor.
d. transport şi marketing. Reducerea cheltuielilor de transport, prin expedierea
unor cantită ţi mari de produse şi utilizarea mai bună a capacită ţii mijloacelor de transport,
poate avea ca efect secundar creşterea intervalului de timp necesar pentru onorarea
comenzilor fiecă rui client. Această stare de fapt se află în contradicţie cu obiectivele
urmă rite de specialiştii de marketing, de a oferi un serviciu rapid şi sigur fiecă rui client,
conform particularită ţilor cererii sale.
e. gestiunea stocurilor şi marketing. Creşterea nivelului de servire, ca rezultat al
preocupă rii specialiştilor de marketing ai firmei de a spori gradul de satisfacere a
cerinţelor clienţilor, se repercutează asupra costurilor de menţinere a produselor în stoc.
Efectul deciziilor de marketing se concretizează într-un volum al stocurilor care permite
onorarea orică rei comenzi a clienţilor.
 f. gestiunea stocurilor şi producţie. Avantajele economiilor de scară îi determină
pe specialiştii în domeniul producţiei să prefere loturile de fabricaţie de mari dimensiuni,
care permit scă derea relativă a costurilor. În domeniul logistic, această opţiune poate
determina o creştere inacceptabilă a costurilor legate de menţinerea produselor în stoc, în
cazul în care vâ nzarea produselor este lentă sau în situaţia în care volumul producţiei nu a
fost fundamentat pe baza unei estimă ri adecvate a cererii pieţei. Totodată , obiectivul de
scă dere a costurilor datorate stocurilor de sigurantă , în cazul materiilor prime şi
materialelor, poate influenţa negativ producţia, prin generarea unor discontinuită ţi în
fluxul inputurilor necesare procesului de fabricaţie, atunci câ nd furnizorii nu respectă
programul livră rilor.
Minimizarea cheltuielilor implicate de desfă şurarea unei anumite activită ţi
logistice poate avea consecinţe nedorite în privinţa eficienţei altor operaţiuni logistice sau
activită ţi ale firmei. Pentru a evita suboptimizarea, este necesară considerarea
interrelaţiilor dintre activită ţile respective. În consecinţă , cele mai eficiente decizii sunt cele
care urmă resc rezultatul total, pe ansamblul organizaţiei, nu rezultatul individual, pe
fiecare activitate logistică . Pentru a sublinia importanţa acestei perspective, o serie de
specialişti au propus conceptul de distribuţie totală .
Cel mai frecvent concept aplicat de logisticieni este totuşi cel de cost total. În
vederea obţinerii echilibrului dorit, în ecuaţia costului total, sunt considerate de specialişti,
costurile tuturor activită ţilor logistice. Demarcarea unei "frontiere" logistice nu este
dezirabilă . Este necesară corelarea costului activită ţilor logistice cu cel al altor activită ţi
desfă şurate în firmă (de exemplu marketing şi producţie).
În mă sura în care poiitica organizaţiei se bazează pe managementul lanţului de
aprovizionare-livrare, perspectiva costului total va că pă ta noi dimensiuni. Costurile
orică rei organizaţii vor fi afectate de politica de aprovizionare a firmelor cliente şi de
politica de livră ri a furnizorilor. În aceste condijii, limitele sistemului se extind pentru a
include mai mult decâ t propria organizaţie.
Conceptul de cost total poate fi aplicat la nivelul sistemului logistic, la nivelul
sistemului tuturor activită ţilor firmei sau la nivelul relaţiilor cu firmele din amonte şi din
aval, în cadrul canalului de marketing. Ră mâ ne la latitudinea fiecă rei firme să decidă care
este cea mai convenabilă şi relevantă abordare. Factorii care influenţează alegerea sunt
numeroşi. Printre ei se înscriu: particularită ţile cererii de pe piaţa ţintă , obiectivele
companiei, priorită ţile firmei în domeniul logistic, tipul relaţiilor cu furnizorii şi clienţii
(tranzacţionale sau de parteneriat), puterea proprie de negociere în comparaţie cu cea a
altor operatori ai lanţului de aprovizionare-livrare, intensitatea concurenţei din partea
altor reţele de firme (create în baza unor relaţii de parteneriat) care actionează pe aceeaşi
piată , gradul de integrare verticală a activită ţilor firmei proprii.