OPTIMIZAREA PROCESULUI DE SOCIALIZARE ÎN GRĂDINIȚĂ-

MODALITATE DE PROMOVARE A IMAGINII UNITĂȚII DE

ÎNVĂȚĂMÂNT
CARAGEA ANCA, Grădinița cu Program Prelungit nr. 30, Galați

Comportamentele sociale ale copiilor se dobândesc, în cea mai mare măsură, prin
modelare şi învăţare explicită a acestora cu sprijinul părinţilor şi al profesorilor. Abilităţile
sociale reprezintă resurse importante pe care urmărim să le dezvoltăm la copiii noştri pentru a
le asigura adaptarea la viaţă.
Extrapolând, abilităţile de viaţă sunt tot mai des menţionate, fiind privite cu o
oarecare nedumerire şi asociate cu reuşita în viaţă. Ce înseamnă a avea abilităţi de viaţă, de ce
succesul nostru depinde de cât de bine sunt ele dezvoltate, cum facem să le dezvoltăm şi dacă
există o limită de vârstă?- sunt doar câteva dintre întrebările care ne vin în minte atunci când
vorbim despre acest subiect. Însă cu cât căutăm mai multe răspunsuri, informații care să ne
ajute și să ne îndrume, lucrurile par din ce în ce mai complicate. Găsim explicații diverse,
metode, tehnici și strategii prin care să ne dezvoltăm abilitățile de viață, iar multitudinea de
informații ne poate descuraja și zăpăci, în același timp.
Abilitățile de viață nu au vârstă, însă cu cât dezvoltarea lor începe mai devreme, cu
atât cresc șansele copilului de a fi fericit, sănătos, de a se integra cu succes în mediul în care
trăiește, a face față dificultăților, de a evolua armonios și a deveni un adult echilibrat,
responsabil și bine adaptat în societatea în care trăiește.
Obiectivele Curriculumului la nivel preşcolar, sunt menite să le asigure preşcolarilor
pre-rechizitele necesare însuşirii cititului şi dezvoltării abilităţilor matematice, necesare
succesului şcolar. Cu toate că la nivelul Curriculumului elaborat de Ministerul Educaţiei se
consideră că, educaţia la vârstă preşcolară trebuie să ţină cont şi de dezvoltarea socio-
emoţională, conţinuturile care există în acest sens nu sunt sistematic reunite în programe
comprehensive şi nu se bazează pe rezultate ştiinţifice.
Utilizarea timpului liber ridică probleme delicate în societatea actuală din cauza
progresului continuu şi transformărilor economice şi tehnologice radicale. Predominanţa
activităţilor în cadre formale este crescândă fie datorită schimbărilor efectuate în programa
curriculară (de exemplu: clasa pregătitoare), fie datorită„obsesiei” abordării interdisciplinare
a curriculei specifice societăţii informaţionale actuale încă „timpurii” de către sistemul nostru
de învăţământ care, departe de a-l generaliza sub acest context particular de abordare a
subiectului, nu este pregătit pentru aglomerarea conţinutului învăţământului chiar
dacă reforma şi-a propus o flexibilizare a acestuia. Cu alte cuvinte, idealul educaţional
conturat de Legea Învăţământului nu prefigurează propria identitate educaţională a societăţii
noastre, din moment ce ne ghidăm după sistemele educaţioanle din Europa.
De curând a crescut interesul cadrelor didactice pentru programe educaţionale
alternative în educaţia nonformală, cum ar fi: educaţia outdoor sau educaţia în aer liber,
învăţarea prin aventură sau activităţi extraşcolare cu caracter interdisciplinar.
Educaţia non-formală prin activităţile extraşcolare şi extracurriculare este cea care
începe dincolo de uşa clasei şi se materializează prin: drumeţii, excursii, incursiuni în lumea
reală, lume care este conectată la conţinuturile şcolare, fiind un mediu de explorare, de
aplicare, de punere la probă sau experimentare a unor cunoştinţe. Această ipostază a formării
a luat un avânt deosebit şi, pe lângă suportul său cognitiv, asigură şi o dezvoltare personală şi
socială a copiilor, o exersare a potenţialului lor senzorial şi voliţional, o intensificare a
activităţii de colaborare. Mediul înconjurător devine astfel “laborator” de aplicare a
cunoştinţelor sau mijloc de descoperire a noi probleme, a căror rezolvare se poate face fie la
faţa locului, fie ulterior în perimetrul sălii de clasă.
Abordarea invocată favorizează activismul metodic, spiritul de iniţiativă,
transdisciplinaritatea şi integrativitatea dintre teorie şi practică. Educatoarea trebuie să
identifice şi să vadă noi resurse de învăţare, să selecteze prilejuri de viaţă pentru a le
compatibiliza cu valorile curricular, induse de parcurgerea programei. Nu orice eveniment
din afara clasei poate fi speculat şi folosit din punct de vedere educaţional, căci învăţarea prin
activităţi extracurriculare şi extraşcolare nu înseamnă doar un nou loc al învăţării. Ea
presupune o schimbare de optică, o inedită strategie de acţiune, o nouă instrumentalizare şi o
perspectivă modern asupra actului didactic, o largă permisivitate pentru achiziţia
experienţială. Un astfel de context scapă rutinei activităţilor desfăşurate în clasă.
În altă ordine de idei, ar trebui să ne axăm pe dezvoltarea unei culturi de petrecere a
timpului liber prin educaţia pentru cunoaşterea mediului, educaţia pentru conservarea
resurselor, educaţia pentru aventură, camping şcolar, oferindu-le oportunităţi de petrecere a
timpului liber prin parteneriate cu ONG-uri.
Educaţia din grădiniţă rămâne sărăcită dacă nu este completată de ceea ce se poate
adăuga din afara perimetrului ei. Aceste instituţii din afara grădiniţei trebuie să capete un rost,
adică să fie transformate în suport, sursă de motivare şi expansiune a învăţării.