Boul şi viţelul

de Grigore Alexandrescu

Fabula este una din cele mai vechi forme ale poeziei epice. Ea a apărut la popoarele
antice, India Grecia, Egipt. În Antichitate, cel mai mare fabulist a fost Esop.
În lit. noastră, fab a fost cultivată de Dimitrie Ţichindeal, Gh. Asachi I. Rădulescu, Gr.
Alexandrescu, Al. Donici, I.L.Caragiale, Anton Pann, Ghe. Topârceanu şi alţii.
Gr. Alexandrescu este întâiul mare poet al lit. moderne şi cel mai mare fabulist român.
El a rămas în conştiinţa posterităţii prin fabulele sale în care indirect a luat atitudine faţă de
moravurile societăţii timpului său, faţă de aspectele ridicole ale lumii contemporane lui.
Tematica fabulelor sale este deosebit de variată. Fiind înzestrat cu un talent remarcabil, Gr.
Alexandrescu a creat prin fabulele sale un fel de’’comedie umană’’ a literaturii.
Fabula’’Boul şi viţelul’’ a fost publicată în vol. ’’Poezii’’(1842, ediţie îngrijită de
Al.Donici şi M. Kogălniceanu). Ceea ce dă originalitate fabulii este schimbarea atitudinii
boului sub influenţa bogăţiei şi a puterii.
Titlul aceste fabule prin numele a două personaje din aceeaşi specie,’’boul’’şi’’viţelul’’
sugerează la prima vedere prietenie, colaborare, apropiere între cele două personaje
principale implicate în desfăşurarea naraţiunii. În realitate însă, relaţia ni se dezvăluie
tensionată, ea ascunde o prăpastie între cele două lumi total diferite: lumea celor săraci,
naivi, sinceri, şi lumea parveniţilor, a bogaţilor, a celor puternici.
Fabula este o critică ascuţită la adresa parvenitismului, a celor care odată ajunşi
puternici şi bogaţi îşi uită, îşi dispreţuiesc originea şi se ruşinează cu ea.
Compoziţional, fabula ’’Boul şi viţelul’’ nu respectă compoziţia clasică a speciei
constituită din naraţiunea propriu-zisă şi morală (învăţătură), aici morala se deduce cu
uşurinţă din text: să nu-ţi uiţi şi să nu-ţi renegi rădăcinile.
Autorul narează alegoric o întâmplare din lumea animalelor care, personificate devin
simboluri: boul reprezintă parvenitul, viţelul –ruda săracă şi naivă care se încrede în relaţiile
de familie, dar constată cu dezamăgire că este renegat de ruda sa ajunsă bogată şi
puternică.
În prezentarea întâmplărilor alegorice, Gr. Alexandrescu îmbină două moduri de
expunere : naraţiunea şi dialogul care dă textului aparenţa unei scenete, a unui teatru cu
măşti.
Naratorul comentează faptele povestite pornind de la generalizare şi ajungând la
exemplificare.
Aşa cum am spus, poezia porneşte de la o constatare cu caracter general. Ea se referă
la uşurinţa ascensiunii într-o societate lipsită de valori morale.
Cu ironie este prezentat un anonim prost şi lipsit de bun simţ ’’Un bou ca toţi boii,
puţin la simţire ‚’’care, ajutat de noroc, nu prin merite personale, a ajuns la o poziţie socială
deosebită prin dobândirea unui ’’post însemnat’’.
Folosind interogaţia retorică ’’un bou în post mare?’’, nepotul îşi exprimă o falsă
mirare faţă de această ciudăţenie, dar imediat remarcă că întâmplarea devenise un lucru
obişnuit: ’’Dar asta se întâmplă în oricare loc’’. Era deci o ciudăţenie, dar nu o imposibilitate.
Se putea întâmpla oricând şi oriunde, să se petreacă împrejurări care să ajute să se ridice
oameni în locuri nemeritate:’’Decât multă minte, ştiu că e mai bine/ Să ai totdeauna un
dram de noroc’’. Ideea parvenirii este susţinută prin verbele ‘’se întâmplă’’, prin subst.’’în
loc’’ şi adj. neh.’’oricare’’.
Boul stăpânit de mândrie, plin de sine îşi imaginează că le este superior celor din
rândul cărora a plecat.
Aceste fapte se constituie în expoziţiune. Aşa cum am observat, ea are un caracter
general – se sugerează prin art. neh. ’’un’’ (bou), vb.’’se întâmplă’’ şi adj. neh.’’oricare’’ (loc)
posibilitatea ca aceste lucruri să aibă loc.
 Intriga aduce în prim plan al doilea peronaj principal, viţelul, nepot de soră al boului
’’al doamnei vaci fiu’’.
Acesta reprezintă pe omul sărac, naiv, credul. Crezând cu certitudine în valoarea
relaţiilor de rudenie, viţelul se bucură atunci cînd află de ascensiunea unchiului său. În
candoarea şi naivitatea sa, el se hotărăşte să-i ceară un mic ajutor:’’ <<mă duc zice îndată
niţel fân să-i cer >>”.
Prin atitudinea ironică pe care autorul o are ’’s-a făcut boier’’,’’....are clăi sumă şi livezi
o mie’’, cititorul este prevenit asupra posibililor schimbări ale ’’boului’’, ale parvenitului.
Acesta a ajuns la ’’un post mare’’ îmbogăţindu-se mai întâi
Desfăşurarea acţiunii ni-l prezintă pe sărmanul viţel care ajuns la curtea boului,
încearcă zadarnic a intra. O slugă îl opreşte spunându-i că acesta doarme:<<acum doarme,
zice, nu-l poci supăra>>. Starea sufletească de adâncă nedumerire a viţelului este sugerată
de interogaţii şi exclamaţii: ‘’’-Acum doarme? Ce fel! Pentru –ntâia dată / După prânz să
doarmă!’’ repetare vb.’’a adormi’’ de două ori subliniază surprinderea faţă de noul obicei al
unchiului. Considerând nociv acest obicei naivul viţel hotărăşte să-i atragă atenţia unchiului
său. De la slugă află şi de o altă schimbare survenită în caracterul boului:îi plac numai
oamenii supuşi, care se umilesc în faţa lui. Este sfătuit să-şi vadă de treabă, să nu-şi permită
să facă nici o observaţie în legătură cu noul fel de viaţă al unchiului săi. Altfel ar putea fi
pedepsit că ’’mănânci trânteală’’.
Intervine din nou autorul şi urmăreşte reacţia viţelului. Deşi consideră felul cum este
primit o mojicie, viţelul nu crede a fi reale vorbele slugii. Se hotărăşte să aştepte până când
unchiul său se va trezi. Contrariat şi mâhnit peste măsură, el constată că unchiul pleacă la
plimbare şi trece pe lângă el fără a-l băga în seamă. De bună credinţă, iubindu-şi unchiul,
viţelul refuză să accepte adevărul. Consideră că acesta a orbit’’din cauză că nu-i vine a crede
că dragul său unchi a putut trece pe lângă el fără a-l băga în seamă. Apoi este prezentat
viţelul, hotărât să revină şi a doua zi devreme, decis să aştepte până când boul îşi va găsi
timp şi pentru el. Această parte constituie punctul culminant al naraţiunii. Dialogul dintre
slugă şi boier se constituie drept deznodământ. În vorbele slugii se strecoară ironia autorului
în legătură cu originea joasă a boului:’’<<Boierule, zise, asteaptă afară! Ruda dumitale, al
doamnei vaci fiu>>” mirarea prefăcută a ’’boierului’’ nu cunoaşte margine :’’-<<Cine? a mea
rudă?>> Fără ruşine, fără reţinere, sentinţa cade fără drept de apel:’’<<mergi de-l dă pe
scară. N-am astfel de rude, şi nici voi să-l ştiu>>.’’
Ruptura dintre ei, ’’boierul’’ şi viţel,’’ruda săracă’’este definitivă şi este sugerată prin
două vb. de negaţie:’’n-am’’‚’’nici voi’’.
 Boul şi viţelul
de Grigore Alexandrescu
Caracterizarea personajelor

În fabula’’Boul şi viţelul’’ Gr.Alexandrescu îi critică pe acei care, odată ajunşi bogaţi şi

puternici, îşi uită originile şi se ruşinează de ele. Putem conchide că-i critică pe parveniţi, în
persoana boului. Boul este un personaj principal. Despre acesta, cititorul află că este prost şi
lipsit de bun simţ.:’’...bou ca toţi boii, lipsit la simţire’’. Ajutat de noroc, fără a avea merite
deosebite, el a ajuns bogat, şi prin bogăţie, a avut acces la o poziţie socială sus
pusă:’’dobândi-n cireadă un post însemnat’’.
Bogăţia şi poziţia socială înaltă schimbă caracterul boului. Pe lângă prostia din
născare, el devine şi fudul, mândru, plin de sine. El se simte mai grozav decât toţi ceilalţi şi
crede cu tărie că totul se datorează calităţilor sale. Aici se potriveşte perfect zicala:’’Prostul
nu e prost destul dacă nu e şi fudul’’.
’’Se credea că este decât toţi mai mare / Că cu dânsul nimeni nu e potrivit’’. Viaţa
petrecută în lux, în bogăţie, lipsit de grija zilei de mâine ’’...are clăi sumă şi livezi o mie’’, îl
determină să-şi schimbe stilul de viaţă. Dintr-un om harnic, ’’obiceiul lui / era să nu şază
ziua niciodată’’ (trăsătură subliniată direct de nepotul său), el devine un comod, un om cu
tabieturi, care doarme la amiază, un om al cărui somn este păzit cu străşnicie de slugi.
Schimbarea vizează şi alte trăsături ale noului ’’boier’’. Îi plac coamenii umili, supuşi în
faţa lui, oameni care-i spun numai ceea ce vrea el să audă:’’S-a schimbat boierul, nu e cum
îl ştii / Trebuie –nainte-i să mergi cu sfială, / Primit în casă dacă vrei să fii.’’ Această
trăsătură definitorie a boului o aflăm prin caracterizarea directă făcută de sluga sa înfricoşată
de perspectiva de a-l deranja.
Dispreţul faţă de cei umili, negarea fără ruşine şi fără scrupule a originii sale modeste,
sunt reliefate prin două acţiuni strâns legate între ele. Plecând la plimbare, el trece pe lângă
nepotul său şi se preface a nu-l observa. Apoi, a doua zi, atunci când sluga îi spune că-l
aşteaptă nepotul său ’’ruda dumitale, al doamnei vaci fiu’’, boul se înfurie, neagă cu
vehemenţă orice legătură de rudenie, şi cere ca acesta să fie alungat:’’-<< Cine? a mea
rudă? Mergi de-l dă pe scară / N-am astfel de rude, şi nu voi să-l ştiu. >>’’ vorbele sale
dovedesc răutate, dezinteres şi lipsă de umanism.
În caracterizarea personajului său, naratorul împleteşte naraţiunea cu dialogul. Prin
naraţiune el îşi caracterizează direct personajul, în timp ce prin dialog îmbină caracterizarea
directă cu cea indirectă.
O altă modalitate de a-şi caracteriza personajul este caracterizarea în antiteză cu
celălalt personaj, cu viţelul. Astfel, prostia fudulă, răutatea, dispreţul, lenea, suficienţa, lipsa
de scrupule a boului sunt reliefate mai pregnant prin antiteza cu viţelul.
Prin felul în care şi–a prezentat personajele, cu ironie, autorul şi-a exprimat
dezabrobarea şi dispreţul pt. asemenea oameni.
Viţelul, un alt personaj principal al fabulei, care reprezintă pe omul sărman, cinstit,
naiv care crede în durabilitatea legăturilor de rudenie. Fiind onest, cu sufletul deschis atunci
când află că unchiul său s-a îmbogăţit, el se bucură şi plin de naivitate îşi imaginează că
acesta îl va ajuta cu generozitate. El este modest şi vine să-I ceară ’’niţel fân’’. Spre marea
lui surprindere nu este lăsat să intre la unchiul său de către o slugă. Surprinderea şi mirarea
cresc atunci când află că unchiul său, om harnic înainte, acum îşi făcuse obiceiul să doarmă.
În marea sa nivitate, considerând că somnul îi face rău unchiului său, se hotărăşte să-i
spună acest lucru şi să-l ferească astfel de necazuri. Surprinderea se transformă în stupoare
atunci când sluga-l aduce la realitate:’’-Ba să-ţi cauţi treaba, că mănânci trânteală’’. El află
de la slugă că boierului îi plac numai oamenii umili şi dacă vrea să fie primit în casă,’’Trebui-
nainte-i să mergi cu sfială’’. Deşi se simte jignit de observaţiile slugii, îşi păstrează cumpătul
şi se hotărăşte să aştepte scularea unchiului său. El speră că atunci totul se va schimba. Nici
faptul că unchiul său trece pe lângă el şi se preface a nu-l vedea, nu-l poate face să-şi piardă
încrederea în bunătatea acestuia, în generozitatea sa.
Pentru a-şi păstra neatinsă imaginea făurită, pentru a se ascunde de crunta realitate
pe care nu o poate accepta, visătorul mai încearcă să se autoamăgească şi-şi spune că
unchiul a orbit.
Deşi nu vrea să recunoască adevărul, realitatea îi strecoară în suflet nesiguranţă.
Revine a doua zi mai puţin sigur pe el şi aşteaptă cu nerăbdare să fie primit.
Autorul şi-a caracterizat personajul folosind naraţiunea şi dialogul. L-a caracterizat
indirect reliefându-i devotamentul, buna credinţă, naivitatea, puterea de a crede neclintit în
bine şi frumos, dar şi imposibilitatea de a desluşi adevărul, tendinţa de a nu accepta
realitatea dură a vieţii şi de a-şi făuri speranţe deşarte.
Caracterizat în antiteză cu boul, el ne apare ca un visător naiv pe care autorul ni-l
prezintă cu dezaprobare dar şi cu o nuanţă de ironie dublată de compasiune.
 Boul şi viţelul
de Grigore Alexandrescu
demonstraţie că este fabulă

Fabula este o creaţie literară epică, în versuri sau în proză, scurtă, în care autorul,
folosind alegoria, critică defecte omeneşti puse pe seama animalelor, plantelor sau altor
elemente ale naturii, cu scopul îndreptării acestora.
În general fabulele se prezintă din două părţi: povestirea propriu-zise şi morala, care
se află de obicei la finalul poeziei.
În această creaţie morala este conţinută de povestire. Ea se deduce cu uşurinţă: să
nu-ţi uiţi şi să nu-ţi renegi rădăcinile, să nu te ruşinezi cu ele.
În fabulă şi în această creaţie, observăm că povestirea ne prezintă acţiuni şi personaje
animaliere participante. Prin intermediul acţiunii şi al personajelor, autorul îşi exprimă
indirect sentimentele de dispreţ, de ironie, faţă de oamenii care, ajunşi puternici şi bogaţi,
uită de unde au plecat şi-şi reneagă originile.
Povestirea este realizată prin îmbinarea a două moduri de exprimare: naraţiunea şi
dialogul. Se observă o evoluţie accentuată de la epic la dramatic. Astfel fabula se poate
transforma într-o mică piesă de teatru.
Titlul’’Boul şi viţelul’’ conţin două substantive legate prin conjuncţia coordonatoare’’şi’’.
Aceste subst. numind două animale care aparţin aceleiaşi specii, dau impresia că între ele
există o strânsă legătură, o apropiere. În realitate relaţia este tensionată. Între cei doi
protagonişti este o adevărată prăpastie. Este prăpastia între două lumi diferite: lumea celor
săraci, naivi, şi lumea parveniţilor, a bogaţilor.
Locul şi timpul nu sunt precizate, semn că asemenea lucruri se pot întâmpla oricând şi
oriunde.
Un bou’’ca toţi boii’,’’puţin la simţire’’, ajutat’’de soartă’’, deci nu prin merite
personale,’’dobândi – n cireadă un post însemnat.’’ Stăpânit de mândrie, boul se credea
deosebit şi superior faţă de toţi ceilalţi. Nepotul său viţelul,’’al doamnei vaci fiu’’, auzind că
unchiul s-a făcut’’boier’’, că este foarte bogat,’’că are clăi sumă şi livezi o mie’’, se hotărăşte
să-l viziteze, şi să-i ceară un mic ajutor,’’niţel fân’’. Ajuns la unchiul său, avântul îi este oprit
de o slugă care-i spune că acesta doarme şi nu poate fi sculat. Mirat, îngrijorat de
noul’’obicei’’pe care-l socotea dăunător, viţelul hotărî să-i comunice unchiului său părerea. Şi
de această dată sluga-l opreşte şi-i atrage atenţia că unchiului îi plac oamenii supuşi, care se
umilesc în faţa sa. Dacă voia să fie primit în casă, trebuia să-şi schimbe atitudinea. Deşi
consideră vorbele slugii o insultă, viţelul se hotărăşte să rămână până după trezirea
unchiului. Când acesta se scoală şi pleacă la plimbare, trecând pe lângă viţel şi prefăcându-
se a nu-l vedea, viţelul nu acceptă crunta realitate şi-şi imaginează că boul a orbit. Deşi cu
mai puţină bucurie, mai nesigur pe el, revine a doua zi. Slugii i se face milă de el şi-i
spune’’boierului’’ că aşteaptă nepotul său. Boul, supărat că i se aminteşte originea
modestă,’’al doamnei vaci fiu’’, se înfurie şi-l reneagă:’’N-am astfel de rude şi nici voi să-l
ştiu.’’
Observăm că acţiunea este simplă ca-n toate fabulele surprinzând faptele esenţiale ale
personajelor, în funcţie de care putem să deducem caracterul acestora. Personajele devin
simboluri.
Astfel bivolul simbolizează omul bogat care, fără a avea merite personale, a dobândit
şi putere:’’Dobândi-n cireadă un post însemnat’’. El este prost şi lipsit de bun simţ:’’un bou
ca toţi boii, puţin la simţire’’. Bogăţia şi puterea îi schimbă caracterul. El devine mândru, plin
de sine, superior faţă de ceilalţi. Îşi schimbă şi stilul de viaţă. Devine leneş şi-i acceptă doar
pe oamenii umili şi supuşi. Îi dispreţuieşte pe cei umili, săraci şi ajunge astfel să se ruşineze
de originea sa modestă şi să-şi renege rădăcinile.
Viţelul, aşa cum îl arată şi numele este un om tânăr, sărman, cinstit, naiv care crede
în durabilitatea legăturilor de rudenie. Fiind curat sufleteşte el se bucură de îmbogăţirea
unchiului şi speră într-un ajutor. Atât de mare este naivitatea sa încât nu acceptă evidenţa:
indiferenţa unchiului o consideră orbire.
Din comportarea animalelor, observăm că autorul le-a ales astfel încât să semene bine
cu anumite tipuri de oameni: boul- prostia, viţelul – credulitatea.
Sub înfăţişarea celor două personaje caracterizate direct, dar mai ales indirect, prin
fapte, acţiuni, relaţii şi cu ajutorul antitezei, noi putem descoperi pe oamenii din jur cu
anumite defecte. Deci fabula, are, prin excelenţă o realizare alegorică.
Deoarece acţiunea este foarte simplă, personajele sunt puţine: trei la număr: boul,
viţelul, sluga. Dintre acestea doar boul şi viţelul sunt implicate în acţiune, sluga este un fel
de legătură între cei doi.
Deoarece accentul cade pe mesajul educativ, moralizator, figurile de stil sunt puţine:
epitete:’’puţin la simţire’’,’’veselă schimbare’’,’’post însemnat’’,comparaţii:’’un bou ca toţi
boii’’,antiteza:’’multă minte’’,’’dram de noroc’’, inversiune:’’fără a pierde vreme, viţelul
porneşte’’,’’de a vieţii veselă schimbare’’.
Observăm că şi în această poezie, ca şi în alte fabule găsim elemente caracteristice ale
limbii vorbite: replici vii, naturale, care dau oralitate stilului, interogaţii şi exclamaţii
întreruperi şi inversiuni.
Curgerea firească a naraţiunii şi dialogului sunt asigurate de o versificaţie adecvată.
Măsura este mare, de 11-12 silabe, ritmul iambic, rima încrucişată.
În concluzie, putem spune despre această creaţie că este o fabulă în versuri,
deoarece întruneşte toate caracteristicile acestei specii literare.