Ţiganiada

(de Ion Budai – Deleanu)

Ioan Budai-Deleanu scriitor, a trăit între anii 1763-1820 şi a fost un scriitor de factură clasică,
istoric şi iluminist român, reprezentant al Şcolii Ardelene alături de Gheorghe Şincai, Samuil Micu,
Petru Maior, Ioan Piuaru-Molnar.
Ioan Budai - Deleanu, deşi şi el de formaţie teologică, a fost totuşi o conştiinţă luminată,
însufleţită de idei şi convingeri extrem de înaintate şi curajoase pe care le-a expus în imagini literare nu
lipsite de relief şi forţă artistică impresionantă.
Ioan Budai - Deleanu s-a născut în satul Cigmău din ţinutul Hunedoarei, aproape de Orăştie,
probabil la 1760 (nu mai devreme dar nici după 1763). Este primul din cei 10 (zece) copii ai preotului
Solomon Budai, adept statornic al unirii biserici strămoşeşti cu biserica Romei. Fraţii săi au fost Aron,
Anton, Petru, Nicolae, Iosif, Solomon, Măria, Sofia şi Dina. Aron Budai a fost o personalitate a
timpului, fiind secretar al tezaurizatului şi al consistoratului ardelean din Sibiu, având un rol deosebit în
viaţa social-politică şi culturală a Transilvaniei la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
În anul 1819 fraţii Ioan, Aron şi Anton Budai cer prin Cancelaria Aulică, ridicarea, cu scutire de
taxă în rangul nobilimii transilvănene precum şi scutirea locului de casă părintesc rămas neîmpărţit
după dispariţia părinţilor, dar numai Ioan şi Aron primesc conferirea înnobilării, un act cu semnificaţii
pur formale.
Viaţa autorului Ţiganiadei, acoperă răstimpul unei epoci brăzdate de agitaţii sociale, răscoale şi
revoluţii. Această epocă în care au izbucnit nemulţumirile sociale dar şi naţionale, iar valul răzmeriţelor
ameninţa rânduielile existenţei feudale, au impus interesul deosebit pentru atitudinea cutezătoare,
acţiunea demnă şi faptul istoric îşi va impune sigiliul şi asupra activităţii literar scriitoriceşti a lui Ioan
Budai-Deleanu.
În planul activităţii literare, Budai-Deleanu depăşeşte condiţia deschizătorului de drum,
preconizată în programul Şcolii Ardelene. După un exerciţiu pregătitor, reprezentat de traducerea unei
părţi a piesei lui Metastasio Temistocle, el lucrează la poemul, neterminat, Trei viteji şi, timp
îndelungat, cu reveniri şi completări necesare, la Ţiganiada, „poemation eroi-comico-satiric, alcătuit în
doaosprăzece cântece de Leonachi Dianeu”.
Opere literare: „Țiganiada” sau „Tabăra țiganilor”; „Trei Viteji” – poem satiric.
Lucrări lingvistice: „Temeiurile gramaticii românești”; „Dascălul românesc pentru temeiurile
gramaticii românești”; „Teoria ortografiei românești cu litere lati-nești”; „Fundamenta grammatices
linguae romanicae seu ita dictae valachicae”; „Lexicon românesc-nemțesc și nemțesc-românesc”.
Scrieri istorice: „De originibus populorum Transylvaniae”; „De unione trium nationum
Transylvaniae”; „Kurzgefasste Bemerkungen über Bukovina” (publicată, în traducere românească, cu
titlul „Scurte observații asupra Bucovinei”); „Hungaros ita describerem; „Hungari vi armorum
Transylvaniam non occuparunt”.
Tratate juridice: „Rândueala judecătorească de obște”; „Pravila de obște asupra faptelor rele și
pedepsirea lor”; „Carte de pravilă ce cuprinde legile asupra faptelor rele”; „Codul penal”; „Codul
civil”.

1
I. Introducerea

"Ţiganiada" este capodopera literară a iluminismului românesc şi reprezintă cea mai celebră epopee
din literatura română. Deşi redactată în două variante, ea nu ajunge să fie publicată decât în 1925. Din
această cauză literatura română va avea foarte mult de pierdut. Şi alţi autori paşoptişti (ex: Ion Heliade
Rădulescu) încep să scrie o epopee a neamului însă aceste proiecte nu sunt finalizate.

II. Geneza

Ion Budai-Deleanu, om de o vastă cultură găseşte punctul de plecare al "Ţiganiadei" în lucrarea

"Batra homiamahia" ("Lupta broaştelor cu şoarecii") de Tasso, în "Don Quijote de la Mancha" a lui
Cervantes şi in "Orlando furioso" de Aristo.

III. Semnificaţia titlului

Titlul este unul alegoric creat după modelul marilor epopei ("Iliada", "Odiseea", "Eneida"). Acesta
ne trimite la personajul central al operei şi anume la etnia ţiganilor. Titlul este unul alegoric deoarece
sub întruchiparea ţiganilor, Ion Budai-Deleanu ascunde aspiraţiile iluministe ale românilor din Ardeal.

IV. Tema

"Ţiganiada" are ca temă călătoria alegorică pe care o face neamul ţigănesc în căutarea unei forme
statale.

V. Compoziţia

Din punct de vedere compoziţional "Ţiganiada" sau "Tabăra ţiganilor"este alcatuită din 12 cântece
compuse de cântăreţul Leonachi Ghianeu şi îmbogăţită "cu multe însemnări şi luări aminte, critice
istorice, filosofice, filologice şi gramatice de către Mitru Perea şi alţi mai multi în anul 1800". O astfel
de structură îşi dovedeşte modernitatea datorită multitudinii de voci naratoriale. Personajele care
comentează evenimentele în subsolul paginii devin voci naratoriale de sine stătătoare. Ele nu explică
ceva, ci au rolul de a crea o operă în operă.

VI. Firul epic

Acţiunea se desfasoară în Muntenia lui Vlad Ţepeş. Domnitorul se hotărăşte să-i înaremeze pe ţigani
pentu a lupta împotriva turcilor deoarece dorea să evite folosirea acestora ca iscoade. Pentru a-i
convinge Vlad vodă le promite o localitate numită Spăteni unde aceştia să se organizeze într-o
formaţiune statală. Ţiganii se lăsară greu convinşi, mai întâi având loc un sfat care are rolul de a-i
evidenţia caracterul eterogen şi instabil.
Mai întâi ţiganii sunt supusi unor probe de curaj. Vlad Ţepes şi armata lui se deghizează în turci
fără a fi recunoscuţi de ţigani iar apoi pune în calea acestora carele cu bucate. La cele două probe
ţiganii eşuează dovedind lipsa curajului şi o pofta de mâncare nemăsurată.
În schimbul intrării în luptă Vlad Ţepes le oferă ca recompensa localitatea Spăteni plasată strategic
între Bărbăteşti şi Inimoasa. Denumirea localităţilor este una evident parodică, ea desemnând lipsa
curajului şi a tragerii de inimă din partea ţiganilor.
Odată intraţi în luptă, tabăra ţiganilor este tulburata de intervenţia Satanei care o răpeşte pe
Romica, logodnica viteazului Parpangel. Pentru a-şi regăsi iubita acesta porneşte într-o călătorie
2
iniţiatică la capătul căreia trebuie să dovedească faptul că este apt de a se însura, de a-şi întemeia o
familie şi de a conduce etnia ţiganilor. Bineînteles ca această călătorie este tot parodică. Parpangel este
supus unor probe, astfel trece printr-o pădure vrăjită şi poposeşte la un han care în mod miraculos se
transformă dimineaţa într-o baltă cu broaşte. Satana reuşeşte de fiecare dată să-l amăgească pe
Parpangel. Dezamăgit, eroul se hotărăşte să se întoarcă în tabăra ţiganilor. Pe drum se întâlneşte cu
viteazul Argineanu îmbrăcat în armura vrăjită şi fac schimb de haine. Astfel Parpangel intră în luptă
împotriva turcilor. Înfricoşaţi de vederea armurii şi crezând că este Argineanu turcii bat în retragere şi
toată această aventură eroică se termină cu o banală cădere de pe cal a lui Parpangel.
Leşinat mai mult de frică eroul călătoreşte în iad şi în rai. Când îşi revine o regăseşte pe Romica şi
fac nunta. La ospăţul de nuntă Parpangel povesteşte tuturor ţiganilor cele văzute în iad şi în rai. După
acestea ţiganii pornesc un sfat în vederea stabilirii formei de organizare statală. Nu reuşesc din cauza
năravurilor înnăscute ale acestora. Totul se încheie cu o dezbinare a ţiganilor fiecare apucând pe o altă
cale.

VII. Grădina desfătărilor

Povestirea spusă de Parpangel ţiganilor despre calătoriă sa în rai este împânzită de elemente
specifice neamului ţiganesc cel mai important fiind mâncarea.
Aspectele relevante pentru descrierea tărâmului înfăţişat de Parpangel sunt: situarea geografică
"între cer şi pământ", clima zile senine, ceriul limpede, fără nouri", "vântucele drăgălaşe, line", "nu e
vara zădufoasă, nici iarna cu ger, nici toamna rece, ci tot primavara mângăioasă", relieful "câmpuri cu
flori osebite", "dealuri şi coaste de caş, de brânză, de slănină" , "munţii şi stâncele gurguiate tot de
zahăr, stafide, smochine", "râuri de lapte dulce pe vale", flora şi fauna "rodii în loc de arburi şi copace",
"în loc de nisip şi tărână / Tot grăunţă de aur iei în mână", "struguri, vin".
În descrierea acestui rai Parpangel porneşte de la formele de relief, clima şi vegetaţia întâlnite în
lumea reală şi le transformă idealizându-le într-un rai ţigănesc. În acest rai al ţiganilor totul trimite la o
abundenţă de bucate semn că ţiganilor nu le este dată munca ci lenea şi ospăţul.
Naratorul este cel care povesteşte nişte întâmplări reale sau imaginare. Vocea naratorială a acestuia
se identifică cu persoana a III-a singular. Naratorul care ştie tot despre personaje şi întâmplările prin
care acestea vor trece se numeşte narator omniscient şi omniprezent (sau narator creditabil).
Naratorul necreditabil este acel narator care din diverse motive deformează lumea prezentă astfel
încat el nu mai poate fi crezut de către cititor. Parpangel este un astfel de narator necreditabil. Acest
erou este actor al întâmplării povestite şi totodată şi narator. Vocea naratorială se identifică cu cea a
personajului şi prezentarea se face la persoana I.

VIII. Încheiere

Intitulată "poemation eroi-comico-satiric", "Ţiganiada" se dovededeşte a fi o alegorie ce întrupează

năzuinţele de veacuri ale românilor ardeleni. Esenţa acesteia o reprezintă democraţia fără fond. În
încercarea lor de a-şi găsi o formă de organizare statală, ţiganii dovedesc lipsa adecvării la fondul lor
originar acela de populaţie nomadă fără posibilitatea de a se aşeza într-un loc.
Prezenţa vocilor naratoriale aflate în subsolul paginii nu are rolul de a explica un eveniment ci de a
îmbogaţi textul. Numele din subsol sunt caracterizante, ceea ce spun personajele se regăseşte în
semnificaţia numelor acestora creând astfel o operă in operă. Ion Budai-Deleanu se dovedeşte a fi un
creator modern care trece de limitele timpului.