Sunteți pe pagina 1din 2

Slujiți-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, căci știți că fiecare, fie

rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi


făcut. – Efeseni 6:7-8

Luați în considerare aceste 5 idei scoase din textul din Efeseni 6:7-8 în


legătură cu meseria ta.

1. Ești chemat să trăiești o viață centrată pe Dumnezeu

Acest lucru este uimitor în comparație cu felul în care trăim de obicei. Pavel
spune că tot ceea ce facem ar trebui să facem ca și cum am face pentru
Christos, iar nu pentru un om care ne supraveghează. Cu bunăvoință să
slujim „ca Domnului, iar nu ca omului”.

Aceasta înseamnă că ne vom gândi la Domnul în tot ceea ce facem la muncă.


Ne vom întreba: Cum i-ar place Domnului să fac asta? Cum ar fi făcut
Domnul asta? Când ar fi făcut Domnul asta? Mă va ajuta Domnul să fac
asta? Ce efect va avea acest lucru asupra gloriei Domnului? Cu alte cuvinte, a
fi creștin înseamnă a trăi și a lucra centrat pe Dumnezeu.

2. Un apel la a fi o persoană bună

A trăi centrat pe Dumnezeu înseamnă a fi o persoană bună și a face lucruri


bune. Pavel spune: „Slujiți-le cu bucurie”. Isus a spus că atunci când lăsăm
lumina noastră să strălucească, oamenii vor vedea „faptele noastre bune” și
vor da slavă Tatălui nostru care este în ceruri (Matei 5:16).

3. Puterea de a face o treabă bună față de angajatorii nerecunoscători

Scopul lui Pavel este să îi motiveze pe creștini, cu argumente centrate pe


Domnul Isus, să continue să facă bine angajatorilor nerecunoscători. Cum
continui să faci bine la locul de muncă atunci când șeful tău te ignoră sau te
critică nejustificat? Răspunsul lui Pavel este: Nu te mai gândi la șeful tău ca
fiind supraveghetorul tău principal, ci începe să lucrezi pentru Domnul! Fă
acest lucru în toate îndatoririle care ți-au fost date de șeful tău.

4. Nimic bun nu se face în zadar

Poate cea mai uimitoare propoziție dintre toate este aceasta: „căci știți că
fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul” Acest lucru este
uimitor! Pentru fiecare bine. Fiecare lucru mic și bun pe care îl faci este
văzut, prețuit și răsplătit de Domnul.

Și El te va răsplăti pentru asta. Nu în sensul că vei avea de câștigat ceva, ca și


cum El ți-ar fi dator. El te stăpânește pe tine și tot universul. Nu îți datorează
nimic. Dar El alege în harul Lui să ne răsplătească în modurile Sale pentru
toate lucrurile bune făcute cu credință.

5. Statutul tău nesemnificativ de pe pământ nu te împiedică să ai o mare


răsplată în ceruri

Domnul va răsplăti orice lucru bun pe care îl faci – fie rob, fie slobod. Șeful
tău poate crede că ești un nimeni – un simplu angajat. Sau poate nici măcar
nu știe că exiști. Asta nu contează. Domnul știe că exiști. Și, până la urmă,
nicio muncă făcută de un credincios nu va fi în zadar.

S-ar putea să vă placă și