Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FACULTATEA DE AGRONOMIE
INFORMATICĂ
SUPORT DE CURS
PENTRU
ÎNVĂŢĂMÂNTUL LA ZI
CRAIOVA
-2021-
CAPITOLUL I
-2-
Vom prezenta în continuare câteva dintre noţiunile de bază care se
utilizează în domeniul lucrului cu calculatorul electronic şi anume conceptele de
dată, informaţie, sistem informaţional şi sistem informatic.
Data este "materia primă" din care se obţine informaţia. Ea reprezintă
elementul brut, neprelucrat, care va suferi ulterior o prelucrare manuală sau
electronică pentru a obţine informaţia dorită.
Informaţia este o noţiune de largă generalitate, care reprezintă reflectarea
unei legături cauză-efect din lumea înconjurătoare.
Informaţia reprezintă o ştire, o comunicare despre un proces sau fenomen
din natură sau din societate, care stabileşte o legătură între procesele, activitățile
sau fenomenele studiate şi înlătură o stare de incertitudine, servind la luarea
deciziilor. De aceea cu cât informaţiile obţinute din prelucrarea datelor sunt mai
corecte, mai clare, cu atât beneficiarul acestor informaţii poate să adopte decizii
cât mai sigure și mai corecte, mai benefice desfăşurării în continuare a activităţii în
domeniul respectiv.
Datele şi informaţiile se pot reprezenta prin: cuvinte, cifre, simboluri, semne,
desene, imagini etc.
De asemenea, datele şi informaţiile pot fi stocate pe suporturi de memorie
reutilizabile (benzi magnetice, dischete, Hard-disk, CD, DVD, stick) sau
nereutilizabile (hârtia de imprimantă, CD).
Sistemul informaţional reprezintă un ansamblu de proceduri şi mijloace,
tehnice şi umane, de achiziţionare şi prelucrare a datelor pentru obţinerea unor
informaţii necesare în diverse domenii de activitate, precum şi transmiterea
acestor informaţii în scopul bunei funcţionări a firmei sau a respectivei unităţi de
producţie.
În cadrul oricărei întreprinderi funcţionează 3 sisteme, aflate în strânsă
legătură şi intercondiţionându-se reciproc:
- sistemul de conducere (decizional);
- sistemul condus (operaţional);
- sistemul informaţional.
Sistemul informaţional are rolul de a asigura legătura între sistemul
decizional şi sistemul operaţional. Astfel, datele sunt recepţionate de sistemul
informaţional, care apoi le prelucrează în scopul obţinerii informaţiilor în forma
finală dorită.
Aceste informaţii obţinute în urma activităţilor şi proceselor de prelucrare
sunt apoi transmise sistemului decizional, care le analizează, le interpretează şi pe
baza lor elaborează deciziile, ce vor fi transmise către sistemul operaţional (sau
executant). În cele mai multe cazuri deciziile au rolul de a elimina stările de
incertitudine sau efectele negative depistate, având totodată şi rolul de a
îmbunătăţi mecanismul procesului desfăşurat sau de a creşte performanţele din
domeniul respectiv de activitate sau a produselor şi serviciilor obţinute în urma
acestor activităţi desfăşurate.
Sistemul informatic poate fi definit ca fiind acea parte componentă a
sistemului informaţional, din care fac parte toate resursele de tehnică de calcul din
acea firmă, întreprindere sau organizație, precum şi personalul autorizat şi instruit
să le deservească, prin care se asigură culegerea, transmiterea, prelucrarea şi
stocarea datelor, în vederea exercitării funcţiilor de bază care apar în orice
activitate desfăşurată:
1) funcţia de previziune
2) funcţia de programare
-3-
3) funcţia de urmărire şi control
4) funcţia de organizare
5) funcţia de comandă
-4-
IV. Din punct de vedere al generaţiei din care fac parte:
a) Calculatoare din generaţia I (primele calculatoare funcţionale): construite
pe baya tuburilor electronice;
b) Calculatoare din generaţia II: construite pe baza tranzistoarelor;
c) Calculatoare din generaţia III: au la baza utilizarea circuitelor electronice,
care contineau mai multe tranzistoare într-o capsulă;
d) Calculatoare din generaţia IV: contin circuite integrate performante cu
milioane de tranzistoare într-o capsulă, ajungându-se la circuite integrate pe scară
larga şi foarte largă;
e) Calculatoare din generaţia V: utilizarea nanotehnologiilor de
implementare, ajungând-se la calculatoare cu dimensiuni foarte reduse, etc.
Utilizarea tehnicii de calcul se face de către personalul autorizat şi instruit
pentru aceste activităţi. Atunci când se doreşte utilizarea calculatorului în
rezolvarea anumitor probleme, operatorul trebuie să cunoască foarte bine
resursele de care dispune acel calculator, să îşi pregătească foarte bine datele pe
care le va prelucra, sa cunoască instrumentele de lucru disponibile şi de
asemenea să cunoască foarte bine scopul final urmărit.
De aceea, prelucrarea automată a datelor cu ajutorul calculatorului
electronic presupune parcurgerea următoarelor etape:
1) culegerea şi înregistrarea primară a datelor, aşa cum apar ele în
documentele de evidenţă (documente contabile, tabele de evidenţă, statistici,
procese-verbale etc.)
2) introducerea datelor de prelucrat în memoria calculatorului, adică în baze
de date, prin intermediul tastaturii sau prin preluare de pe un alt suport de
memorie extern (CD, DVD, stick)
3) prelucrarea propriu-zisă a datelor cu ajutorul diferitelor tehnici şi
programe şi obţinerea informaţiilor
4) transmiterea informaţiilor către beneficiari
5) stocarea informaţiilor pe suporturi speciale de memorie disponibile
(dischete, hard-disk, CD, DVD, stick etc.).
Prin utilizarea calculatoarelor electronice în marea majoritate a domeniilor
de activitate, din orice domeniu de lucru, s-au adus foarte mari avantaje pentru
utilizatori. De aceea, în ultimii ani, se poate constata o pătrundere masivă a
tehnologiilor IT în toate domeniile de activitate.
Astfel, printre cele mai importante avantaje ale prelucrării electronice
putem aminti:
1) prelucrează un volum mare de date;
2) viteză foarte mare de lucru;
3) operativitate în prelucrarea datelor şi obţinerii informaţiilor;
4) exactitate în obţinerea rezultatelor;
5) uşurarea muncii intelectuale şi o reducere a timpului de prelucrare, cu o
consecinţă directă în reducerea costurilor de prelucrare a datelor;
6) realizarea unor operaţii matematice şi a unor reprezentări grafice
complexe;
7) construirea unor baze de date foarte mari, ce pot fi dedicate pe anumite
domenii de activitate;
8) utilizarea diferitelor programe şi aplicaţii informatice cu ajutorul cărora se
pot rezolva probleme complexe;
9) uşurarea luării deciziilor prin facilitarea realizării operaţiilor de comparare,
de analiză şi a unor situaţii statistice;
-5-
10) înlăturarea rapidă a erorilor apărute, a confuziilor, întârzierilor şi a altor
aspecte negative, etc.
Componenta hardware
Din punct de vedere al structurii constructive, fiecare calculator electronic
are anumite componente de bază, fără de care nu s-ar putea desfăşura activitatea
optimă şi care îndeplinesc, la rândul lor, funcţii foarte bine definite.
1) Funcţia de comandă şi control
Realizează controlul permanent al activităţilor celorlalte echipamente în
procesul de prelucrare a datelor şi informaţiilor, respectiv controlul asupra
procesului de introducere a programelor şi datelor în calculator, asupra funcţiei de
memorare şi a celei de prelucrare, precum şi a procesului de obţinere a
informaţiilor finale dorite. Această funcţie este îndeplinită de unitatea de comandă
şi control (U.C.C.).
2) Funcţia de memorare
Realizează înregistrarea (memorarea) programelor informatice necesare,
precum şi a datelor de prelucrat (de intrare) sau a rezultatelor obţinute în urma
prelucrărilor efectuate. Această funcție foarte importantă este realizată de
memoria internă a calculatorului (M.I.).
3) Funcţia de prelucrare propriu-zisă
Asigură efectuarea tuturor operaţiilor matematice şi logice prevăzute de
instrucţiunile (comenzile) programului de aplicaţii, pe care le extrage din memoria
calculatorului împreună cu datele de prelucrat, restituind apoi rezultatele obţinute
tot în memorie. Această funcţie este realizată de unitatea de calcul aritmetic şi
logic (U.C.A.L.).
4) Funcţia de intrare-ieşire
Asigură introducerea în memoria calculatorului a programelor aplicative şi a
datelor de prelucrat sau a informațiilor prelucrate anterior, precum şi redarea
rezultatelor prelucrării extrase din memorie. Această funcţie este realizată de
sistemul de intrare-ieşire (S.I.E.). În funcție de cerințele operatorilor sau
beneficiarilor, rezultatele finale obținute prin utilizarea unei aplicații informatice pot
fi reținute (stocate) pe un suport de memorie disponibil atașat în acel moment la
calculator (hard-disk, dischetă, CD, DVD, stick, hard extern etc.) sau pot fi listate
la imprimantă.
-6-
Structura hardware a unui calculator electronic se prezintă, pe blocuri
constructive, astfel:
U.C.P.C. S.I.E.
11
2 12
M.I.
8 U.S.
3 5
4 1
U.C.C. U.L.
9
6
7
E.P.
10
U.C.A.L.
unde:
U.S. = unităţi de schimburi
U.L. = unităţi de legătură
E.P. = echipamente periferice
fluxul datelor şi rezultatelor
fluxul comenzilor
fluxul instrucţiunilor
-7-
(11): se înregistrează pe suport tehnic sau se vizualizează aceste rezultate
obşinute;
(12): se transmit rezultatele prelucrării către compartimentele beneficiare.
Astfel, pentru utilizarea optimă, componentele de bază ale unui calculator
electronic sunt următoarele:
a) procesorul: are rolul de a coordona activitatea tuturor celorlalte
componente ale calculatorului;
b) unitatea aritmetică şi logică: are rolul de a efectua operaţiile dorite
c) sursa de alimentare: permite alimentarea cu curent electric a
componentelor electronice;
d) memoria: permite reţinerea datelor, informaţiilor, programelor executabile
şi rezultatelor finale obţinute;
e) tastatura: permite introducerea datelor de prelucrat în memoria
calculatorului;
f) monitorul: permite vizualizarea datelor, informaţiilor şi rezultatelor finale;
g) mouse-ul: permite poziţionarea cursorului pe ecran;
h) imprimanta: permite listarea rezultatelor finale obţinute (nu este o
componentă obligatorie).
Tastatura calculatorului
Una dintre componentele de bază din structura hardware a unui calculator
electronic este tastatura.
Cu ajutorul tastaturii, operatorul îi comunică sistemului de calcul datele pe
care doreşte să le prelucreze printr-un anumit program în scopul obţinerii
rezultatelor.
Pe tastatură se găsesc 4 tipuri de taste, în funcţie de activităţile pentru care
sunt utilizate. În figura 2 se prezintă dispunerea celor 4 tipuri de taste în cazul
utilizării unei tastaturi clasice de PC.
IV
II III
I
I) Tastele de editare
Permit scrierea informaţiilor necesare cu ajutorul literelor, cifrelor sau a altor
caractere (semne de punctuaţie, simboluri matematice etc.).
În cazul în care se doreşte lăsarea unui spaţiu liber între caractere
(exemplu: spaţiul dintre cuvinte la scrierea unui text) se utilizează tasta lungă
aflată în partea de jos a tastaturii numită tasta spaţiu (SPACE).
În cazul editării textelor se pot folosi litere mari sau mici. Mărimea implicită
a literelor este indicată cu ajutorul tastei <CAPS LOCK>. Dacă această tastă este
activată (led-ul din dreapta sus de pe tastatură cu aceeaşi denumire este aprins)
atunci scrierea se va face cu litere mari de tipar. Dacă tasta este inactivă (led
stins) atunci scrierea se face cu litere mici.
Tasta <SHIFT> ţinută apăsat schimbă mărimea implicită a literelor cu care
se editează textul.
-8-
Cursorul sau prompterul este un semn afişat pe ecran (sub formă de linie
orizontală sau verticală), care indică locul unde se va scrie următorul caracter.
Dacă se doreşte ştergerea unui caracter avem două taste care permit acest
lucru:
a) tasta <BACKSPACE> care permite ştergerea caracterului aflat la stânga
cursorului;
b) tasta <DELETE> care permite ştergerea caracterului aflat deasupra
cursorului (atunci când cursorul este linie orizontală) sau caracterul aflat la dreapta
cursorului (atunci când cursorul este linie verticală).
Tasta <ENTER> are două funcţii:
a) trece cursorul pe rândul următor dacă operatorul se află într-un program
de editare;
b) preia comanda şi o transmite spre execuţie calculatorului dacă se
lucrează cu comenzi ale sistemului de operare.
Există taste pe care sunt marcate două caractere diferite. Pentru editarea
lor se procedează astfel:
- la simpla apăsare a tastei respective se scrie caracterul afişat în partea de
jos a tastei;
- dacă se ţine <SHIFT> apăsat atunci la apăsarea tastei se scrie caracterul
aflat în partea de sus a acesteia.
Tasta <TAB> permite trecerea cursorului peste un anumit număr de spaţii,
în funcţie de felul cum a fost selectat. De obicei această tastă este utilizată la
scrierea cu aliniat la început de paragraf într-un text.
Tasta <ALT> este folosită de obicei în realizarea unor operaţii speciale,
pentru modoficarea funcţiei unor taste sau poate fi utilizată în diferite combinaţii de
taste.
II) Tastele direcţionale
Aceste taste au rolul de a-l ajuta pe operator să poziţioneze cursorul în
locul dorit. Pe lângă cele 4 taste cu săgeţi direcţionale folosite la deplasarea
cursorului în text în direcţiile indicate (sus, jos, stânga, dreapta), în această grupă
mai sunt cuprinse şi următoarele taste care permit efectuarea unor salturi în text:
a) <HOME> permite poziţionarea cursorului la începutul rândului;
b) <END> permite poziţionarea cursorului la sfârşitul rândului;
c) <PAGE UP> permite trecerea cursorului cu o pagină (ecran) mai sus, iar
dacă ne aflăm pe prima pagină cursorul se poziționează la începutul acestei
pagini;
d) <PAGE DOWN> permite trecerea cursorului cu o pagină (ecran) mai jos, iar
dacă ne aflăm pe ultima pagină din document cursorul se poziționează la sfârșitul
acestei pagini.
Aceste taste se pot utiliza şi la formarea unor combinaţii de taste utilizate
atunci când operatorul doreşte deplasarea rapidă într-un document, cu
următoarele efecte:
a) <CTRL> + <HOME> permite poziţionarea cursorului la începutul
documentului curent;
b) <CTRL> + <END> permite poziţionarea cursorului la sfârşitul documentului
editat.
III) Tastele "calculator"
Sunt poziţionate în partea din dreapta a tastaturii şi sunt utilizate pentru
scrierea rapidă a cifrelor şi efectuarea unor operaţii matematice elementare
(adunarea ="+", scăderea="-", înmulţirea="*" şi împărţirea="/").
-9-
Dar unele dintre aceste taste au, la rândul lor, o dublă semnificaţie. Astfel,
dacă tasta <NUM LOCK> este activă (led aprins) atunci aceste taste permit
scrierea cifrelor. Dacă însă tasta <NUM LOCK> este inactivă atunci aceste taste
cu cifre capătă funcţie de taste direcţionale (ele pot reprezenta o "dublură" a
tastelor direcţionale prezentate anterior) putând fi utilizate la poziționarea
cursorului pe ecran.
IV) Tastele speciale
Sunt reprezentate de tastele F1, F2, ... F12.
Aceste taste sunt utilizate în cazuri deosebite, la efectuarea unor operaţii
complexe sau la activarea opţiunilor din meniurile diferitelor programe de aplicaţie
(de exemplu activarea opţiunilor din meniul principal al aplicaţiei Norton
Commander sau aplicaţiei de desenare computerizată AutoCAD).
Prin funcţiile pe care le îndeplineşte, memoria este una dintre cele mai
importante resurse fizice ale calculatorului electronic, deoarece permite stocarea
programelor informatice aplicative, a datelor şi informaţiilor de intrare ce se vor
prelucra, precum şi a rezultatelor finale obţinute în urma prelucrărilor efectuate.
Memoria este deci un suport magnetic pe care se vor memora programele,
fişierele de date şi se vor salva rezultatele obţinute.
În activitatea de gestiune a memoriei unui calculator, se întâlnesc două
noţiuni de bază: fişierul şi directorul (folder-ul).
Fişierul este un ansamblu de date şi informaţii, care se salvează pe un
suport tehnic de memorare şi se poate apela printr-o denumire.
Toate informaţiile din memoria unui calculator sunt codificate în sistemul
binar de numerotaţie (prin cifrele "0" sau "1"). O cifră binară se mai numeşte şi
celulă binară sau bit.
O grupă de 8 cifre binare formează un octet = 1 byte = 1b.
Multiplii byte-ului, utilizaţi ca unităţi de măsură pentru capacitatea unei
memorii sunt:
1Kb (kilobyte) = 1024b = 210b
1Mb (megabyte) = 1024kb = 1024*1024b = 220b
1Gb (gigabyte) = 1024Mb = 1024*1024kb = 1024*1024*1024b = 230b
Memoria unui calculator se poate împărţi în mai multe zone distincte numite
directoare (foldere), în scopul de a distribui fișierele în anumite zone foarte clar
specificate, în funcție de anumite criterii cunoscute de catre operatorul care
gestionează respectiva memorie. În memoria calculatorului operatorul poate să
construiască oricâte directoare doreşte.
Observaţie: Memoriile cu capacitate foarte mare de stocare se pot diviza în
mai mult partiţii distincte.
Directorul (folder-ul) este o zonă distinctă a memoriei, care nu are o
dimensiune prestabilită (nu este fixă) şi se poate recunoaşte printr-o denumire.
Observaţie: Într-un director (folder) nu pot exista două fişiere diferite
(distincte) cu aceeaşi denumire și, pe același principiu al unicității dintr-o zona de
memorie, nu se pot construi două directoare cu aceeași denumire legate de
același director.
- 10 -
Dacă doi utilizatori ai aceluiaşi calculator doresc să memoreze două fişiere
asemănătoare sau diferite din punct de vedere al conţinutului, dar care au aceeaşi
denumire, atunci va trebui ca fiecare să memoreze fişierul său în altă zonă de
memorie, adică într-un alt director (folder).
În cadrul memoriei calculatorului directoarele sunt legate între ele, în funcție
de momentul și de locul în care ne poziționăm la crearea unui nou director,
formând astfel o structură arborescentă, ce are mai multe nivele în funcție de
numărul de directoare construite. Pentru ușurarea căutării și găsirii informațiilor
existente în fișierele salvate în diferite zone de memorie (directoare) este foarte
indicat ca structura arborescentă a memoriei sa fie construită după o anumită
logică cunoscută de către operatorii ce deservesc acel calculator și care totodată
asigură gestiunea memoriei calculatorului.
AN1 AN2
AGRO CADASTRU
ACTE IMAGINI
- 11 -
.txt = fișiere simple de tip text, create cu aplicația Microsoft Word sau cu orice
altă aplicație de tehnoredactare (NotePad, WordPad)
.jpg sau .bmp = fişiere de tip imagine
.xls = fişiere create în Excel
.ppt = fişiere create în Power Point
.cpp = fisiere create în limbajul de programare C ++
.exe = fişiere executabile, etc.
Denumirea directoarelor (foldere-lor) este formată doar din nume, deoarece
nu există extensie pentru directoare. Operatorii pot construi directoare cu orice
denumiri, fiind indicat ca directoarele să primească denumirea în funcție de scopul
pentru care este creat, adică de tipul fișierelor sau o anumită caracteristică a
fișierelor ce vor fi salvate ulterior în respectivul director.
Exită două tipuri principale de memorii:
I) memorii ROM (Read Only Memory): sunt acele memorii care se pot scrie
doar o singură dată, apoi ele pot fi doar citite;
II) memorii RAM (Random Access Memory): sunt acele memorii ce pot fi
scrise şi citite de câte ori dorim.
În lucrul cu un calculator electronic, opertorii pot să utilizeze mai multe tipuri
de suporturi de memorie:
1) floppy-disk (discheta): este o memorie purtabilă, cu capacitate mică de
memorare, care se poate simboliza prin literele A(a) sau B(b);
2) hard-disk (HDD): este memoria locală (internă) a fiecărui calculator, care
se simbolizează prin literele C(c), D(d), … (în funcţie de câte partiţii s-au construit
pe acel hard-disk intern);
3) CD, DVD, stick, hard extern: sunt memorii purtabile, de capacitate mare,
care se pot simboliza prin literele D(d), E(e), F(f), ... (alte litere decât cele utilizate
anterior);
3) memoria reţelei (memoria server-ului) este memoria calculatorului central
dintr-o reţea de calculatoare, care se poate simboliza prin una din următoarele
litere F(f), G(g), ... (alte litere decât cele utilizate anterior la suporturile de
memorie).
Observaţie: Reţeaua de calculatoare este formată dintr-un calculator
central numit server şi mai multe calculatoare legate între ele numite puncte de
lucru. În memoria serverului sunt memorate toate programele informatice şi
aplicaţiile care pot fi rulate în respectiva reţea, precum şi toate fişierele de date şi
informaţii necesare la desfăşurarea optimă a activităţilor efectuate de către
utilizatorii reţelei. Atunci când operatorul aflat la un punct de lucru are nevoie de
un program informatic, acesta îl va putea prelua temporar din memoria
calculatorului central (serverul) şi îl va utiliza pe computerul folosit ca punct de
lucru. Acest mod de lucru este posibil datorită posibilității de a distribui o aplicație,
un fișier sau un echipament periferic pentru a fi utilizate de diverși operatori
conectați la respectivul server, operație ce se numește partajare a resurselor
disponibile la un moment dat.
În acest fel, memoria locală a fiecărui calculator utilizat ca un punct de lucru
rămâne liberă şi poate fi utilizată de operator pentru lucrul efectiv (editare, calcule,
desenare, proiectare, analiză, salvare etc.) sau pentru salvarea unor fișiere de
interes.
Un alt avantaj al reţelei de calculatoare este acela că operatorii aflaţi la
diferite puncte de lucru pot să comunice între ei, astfel încât se pot transmite și
primi diferite mesaje sau pachete de date în timp real, cu o viteză foarte mare și
- 12 -
indiferent de momentul ales. Astfel, operatorii aflați la punctele de lucru nu mai
sunt nevoiți să se deplaseze pentru a afla sau a primi anumite date și informații
disponibile pe serverele rețelei.
Exemple: reţelele de calculatoare din laboratoare, din instituţii de cercetare,
INTERNET etc.
Având în vedere că la un moment dat, la un calculator pot fi conectate mai
multe suporturi de memorie distincte, operatorul trebuie să cunoască foarte exact
cu ce suport de momorie lucrează la un momentul respectiv. De aceea, există o
convenție internațională de notare prin litere a diferitelor suporturi de memorie
internă sau externă ce pot face parte din structura hardware a unui calculator
electronic. Litera care indică tipul suportului de memorie utilizat la un moment dat
se numeşte rădăcină.
Atunci când apare într-o linie de comandă, rădăcina este urmată mereu de
caracterul „:” şi poate fi urmată apoi, opţional, de unul sau mai multe directoare
separate prin caracterul „\”, formând astfel o cale.
Exemplu de cale, pe structura de memorie prezentată anterior:
D:\STUDENT\AN1\CADASTRU
Ultimul director afişat într-o cale din linia de comandă este directorul în care
se lucrează la momentul respectiv. În cazul prezentat anterior la exemplu,
directorul de lucru este "CADASTRU".
- 13 -
CAPITOLUL II
- 14 -
- Windows 95;
- Windows 98;
- Windows 2000;
- Windows Millenium,
- Windows Professional,
- Windows XP,
- Windows Vista,
- Windows 7 Ultimate
- Windows 8, etc.
Caracteristic sistemului de operare WINDOWS este apariţia pe ecran a
unor iconiţe formate dintr-un mic desen şi un text ataşat sub respectivul desen.
Textul iconiţei trebuie să fie cât mai cuprinzător, astfel încât să poată arăta cât mai
clar ce se poate obţine din activarea respectivei iconiţe.
Sistemul de operare WINDOWS a fost conceput pentru lucrul cu mouse-ul
în cele mai multe operaţii, dar se poate utiliza şi cu ajutorul tastaturii.
Activarea unei iconiţe se poate face în trei moduri:
a) prin dublu click cu mouse-ul pe respectiva iconiţă;
b) prin click pe iconiţă şi apoi se apasă <ENTER>;
c) prin click-dreapta pe iconiţă, apoi din meniul vertical afişat se face click-
stânga pe opţiunea Open.
Activarea oricărei iconiţe determină apariţia pe ecran a unei ferestre în care
va fi afişat programul executabil sau aplicaţia corespunzătoare, sau va fi afişată o
altă fereastră, care va conţine la rândul ei alte iconiţe. Fiecare dintre aceste
iconiţe, la rândul lor, pot fi activate prin algoritmul descris mai sus.
- 15 -
Închiderea unei ferestre active, care corespunde unei aplicaţii în care se
lucrează în acel moment, se poate face şi prin utilizarea butonului „Close” aflat în
partea din stânga sus, sau din meniul „File” de la opţiunea de închidere a ferestrei,
ce poate fi denumită „Close” sau „Exit”.
Ferestrele care au fost deschise pe ecran devin independente, adică o
fereastră nu se închide automat atunci când s-a închis fereastra din care aceasta
a fost apelată.
Observaţie: În sistemul de operare WINDOWS, o fereastră activă se
poate închide şi prin combinaţia de taste <CTRL> + <F4>.
5
7
6 6
8 6 7
Figura 4 – Elementele componente principale ale unei ferestre
- 16 -
7) Benzile de scroll (de deplasare): permit deplasarea informaţiilor utile în
interiorul ferestrei, atunci când aceasta nu permite vizualizarea în întregime a
acestor informaţii existente;
8) Banda de stare: se afişează în partea de jos a ferestrei şi permite
afişarea unor informaţii caracteristice.
Aplicaţia CALCULATOR
Permite afişarea pe ecran a unei ferestre care simulează un calculator de
buzunar (figura 5). În partea de sus a ferestrei este afişat meniul acestei aplicaţii,
de unde cu ajutorul mouse-ului operatorul activează opţiunile dorite pentru
fereastră.
Observaţie: În cazuri excepţionale, când nu funcţionează mouse-ul, prin apăsarea
tastei <ALT> se activează prima opţiune din acest meniu, apoi cu săgeţile
direcţionale se alege opţiunea dorită şi se activează cu <Enter>.
- 17 -
Dacă alegem opţiunea "View" şi o activăm, pe ecran se va afişa un meniu
vertical cu două opţiuni:
a) calculatorul ştiinţific (formatul mare) cu un număr sporit de operaţii disponibile;
b) calculatorul standard (formatul mic).
Scrierea cifrelor şi a operaţiilor matematice se poate face prin utilizarea
mouse-ului sau, în situaţii extreme, prin utilizarea tastaturii (a tastelor "calculator").
Dacă se doreşte ştergerea completă a unui calcul efectuat sau aflat în
efectuare se foloseşte butonul „C”. În cazul în care ne aflăm in timpul efectuării
unei operaţii ce mai multi termeni, atunci putem aduce la zero termenul curent de
pe ecran (practic îl ştergem pe cel afişat anterior) prin apăsarea butonului „CE”.
Pentru operaţiile de memorare a unor rezultate intermediare, în cazul
efectuării unor calcule complexe, se pot utiliza butoanele „MS” (care permite
reţinerea în memorie a valorii afişată pe ecran, dar pierde vechea valoare aflată în
memorie în acel moment) şi „M+” (care permite să adune valoarea afişată pe
ecran la valoarea stocată în memorie la momentul respectiv), pentru aducerea
valorilor reţinute în memorie se utilizează butonul „MR”, iar pentru ştergerea
memoriei se utilizează butonul „MC”.
Utilitarul PAINT
La activare, permite încărcarea unei ferestre în care se pot realiza desene.
Aşadar, această aplicaţie este folosită pentru obţinerea fişierelor de tip imagine
sau pictură, iar fişierele astfel obţinute au de obicei extensia .bmp (Bit Map).
Pentru versiunile mai vechi ale sistemului de operare Windows în fereastra
de lucru a aplicaţiei Paint (figura 6) se afişează trei zone distincte:
1) zona uneltelor (Tools), sub care se află zona cu grosimile liniilor;
2) zona paletei de culori;
3) zona de desenare propriu-zisă.
- 18 -
În partea din stânga a ecranului se afişează o zonă din care se pot alege
uneltele folosite la realizarea desenelor. (TOOLS = unelte).
În partea de jos a ecranului se afişează o paletă de culori, iar în parte din
stânga a paletei de culoare sunt două dreptunghiuri cu următoarele semnificaţii:
- primul dreptunghi (cel din faţă) este utilizat la alegerea culorii pentru linii, curbe şi
pentru scrierea caracterelor;
- al doilea dreptunghi (cel din spate) este utilizat pentru alegerea culorii de fond.
Trecerea dintr-o zonă în alta se face prin apăsarea tastei <TAB> sau prin
click cu mouse-ul în locul dorit.
Atunci când am ajuns în zona uneltelor sau în zona paletei de culori, ne
poziţionăm cu săgeţile sau cu mouse-ul pe opţiunea dorită şi pentru selectarea ei
se apasă tasta <INSERT> sau se face un click cu butonul din stânga al mouse-
ului.
Pentru obţinerea desenului se trece apoi cu tasta <TAB> în zona de
desenare sau se face click in această zonă. Trasarea liniilor sau a figurilor
geometrice se face cu ajutorul mouse-ului ţinând butonul din stânga apăsat, sau
se face cu ajutorul tastelor direcţionale (săgeţile), dar ţinând în acelaşi timp tasta
<INSERT> apăsată.
Când se doreşte terminarea trasării unei linii sau unei figuri geometrice se
eliberează butonul din stânga al mouse-ului sau tasta <INSERT>, iar cu mouse-ul
sau cu săgeţile direcţionale ne poziţionăm în locul de unde vom trasa o altă linie
sau figură geometrică prin acelaşi algoritm.
După realizarea desenului dorit se poate face o salvare a acestuia astfel:
1) se activează meniul ferestrei cu tasta <ALT>;
2) se activează opţiunea File;
3) din meniul vertical se alege una din următoarele două opţiuni:
a) Save dacă fişierul are deja o denumire
b) Save as dacă:
- fişierul nu are denumire;
- dorim schimbarea denumirii;
- dorim schimbarea subdirectorului.
Dacă se alege opţiunea Save as, se va parcurge mai întâi structura
arborescentă a memoriei pentru a ajunge la subdirectorul în care vom salva, apoi
se trece la rubrica "File name" în care se completează denumirea fişierului, iar în
final se apasă tasta <ENTER>.
Dacă se doreşte ieşirea din utilitarul de desenare, se parcurg următoarele
etape:
1) se activează opţiunea File;
2) din meniul vertical se alege opţiunea Exit.
- 19 -
Figura 7 – Aplicaţia Paint în versiunile noi
- 20 -
3. în fereastra afişată, la rubrica “Open” se scrie textul “cmd”
4. se activeaza butonul OK.
Observaţie: Sau se poate activa direct de la opţiunea “Command Prompt”, dacă
această opţiune apare în meniul vertical afişat pe ecran la accesarea butonului
START.
În acest moment, pe ecran se va afişa o fereastră ce are de obicei fond
negru (figura 8), în care se vor scrie de la tastatură comenzile pe care operatorul
doreşte să le efectueze.
- 21 -
următor de directoare (adică este direct „legat” de directorul în care ne aflăm când
se lansează comanda de apelare). Se utilizează comanda:
CD nume director <ENTER>
2.2.6. Pentru a ajunge din rădăcină sau dintr-un director într-un alt
director mai îndepărtat (fără legătură directă în structura arborescentă) se
utilizează comanda:
CD cale <ENTER>
Exemplul 1:
F:\>CDF:\STUDENT\AN1\AGRO <ENTER>
Observaţie: Dacă înşiruirea directoarelor afişate la stânga semnului ">" se află în
întregime în calea care ar trebui scrisă pentru noul director unde dorim să
ajungem, atunci respectivele directoare pot fi eliminate din cale (nu este
obligatoriu să mai fie scrise).
Astfel, comanda prezentată în exemplul anterior se poate scrie mai scurt:
F:\>CDSTUDENT\ AN1\AGRO <ENTER>
Exemplul 2:
F:\STUDENT>CDF:\STUDENT\ AN1\AGRO <ENTER>
Se poate scrie mai scurt:
F:\STUDENT>CD AN1\AGRO <ENTER>
Exemplul 3:
F:\STUDENT\AN2>CDF:\STUDENT\ AN1\AGRO <ENTER>
Comanda prezentată la acest exemplu nu poate fi scrisă într-o formă mai
scurtă deoarece directoarele care sunt în calea de început (în faţa semnului ">")
nu se află în întregime în calea care trebuie scrisă la comanda de schimbare a
directorului.
- 22 -
Observaţie: Ştergerea tuturor fişierelor dintr-un director se poate face cu
comanda: del *.* <ENTER>. Dar operatorii trebuie să aibă o atenţie deosebită
dacă doresc utilizarea acestei comenzi, deoarece după executarea ei efectivă
fişierele vor fi şterse definitiv din directorul din care s-a lansat respectiva comandă
(adică nu mai este posibilă refacerea fişierelor şterse, aşa cum există această
posibilitate de exemplu atunci cand ştergerea fişierelor se face prin ducerea lor în
Recycle Bin). Astfel, această comandă este urmată de afişarea pe ecran a unui
mesaj de atenţionare şi totodată de confirmare sau nu a ştergerii. În cazul în care
operatorul alege răspunsul afirmativ, atunci ştergerea tuturor fişierelor din acel
director va fi definitivă!
- 23 -
2) DIR/ON/P <ENTER>
Această comandă permite afişarea informaţiilor din directorul respectiv
ordonate alfabetic după nume.
3) DIR /OE/P <ENTER>
Această comandă permite afişarea informaţiilor ordonate alfabetic după
extensie.
În acest caz se afişează mai întâi denumirile fără extensie, apoi cele în care
extensia începe cu cifre, iar în final extensiile cu litere.
Dacă după derularea unui anumit număr de ecrane s-a vizualizat informaţia
dorită, dar mai există informaţii care nu au fost afişate, se poate opri brusc
afişarea conţinutului respectivului subdirector prin comanda
CTRL+BREAK(PAUSE) sau CTRL+C.
4) Dacă dorim să vizualizăm conţinutul unui director, diferit de cel în care
ne aflăm la momentul respectiv, se utilizează comanda:
DIR cale /ON(OE)/P <ENTER>
Exemplul 1:
F:\STUDENT>DIRF:\STUDENT\ AN1\AGRO/ON/P <ENTER>
Conform observaţiilor de la scrierea în variantă scurtă pentru "cale",
această comandă se poate scrie mai scurt:
F:\STUDENT>DIR AN1\AGRO/ON/P <ENTER>
Exemplul 2:
F:\STUDENT\AN2>DIRF:\STUDENT\ AN1\AGRO/OE/P <ENTER>
Această comandă nu are o variantă mai scurtă.
În primul ecran al afişării informaţiilor conţinute de un director (folder) se
indică după mesajul „Directory of” calea completă şi denumirea directorului în care
operatorul lucrează în momentul respectiv.
După derularea tuturor informaţiilor, calculatorul se va poziţiona automat în
directorul de unde s-a lansat comanda de afişare.
- 24 -
II) se activează butonul START, din meniul vertical se alege All Programs,
din noul meniu vertical se activează opţiunea Accessories, iar din următorul meniu
vertical se activează opţiunea Windows Explorer;
III) se face click-dreapta pe butonul START, iar din meniul vertical se alege
opţiunea Explore.
După activare, pe ecran se va afişa fereastra corespunzătoare aplicaţiei
Windows Explorer (figura 10), ce este împărţită de obicei în două zone distincte:
1) zona din stânga: în care se afişează doar rădăcinile corespunzătoare
suporturilor de memorie disponibile şi directoarele construite în aceste memorii (în
această zonă se afişează de fapt structura arborescentă a memoriilor);
2) zona din dreapta: în care se afişează conţinutul directorului ce a fost
selectat anterior în zona din stânga (aici se afişează şi fişiere şi directoare).
- 25 -
un click în zona din stânga pe denumirea lui sau pe iconiţa ataşată acelei denumiri
(figura 11). În acest moment directorul deschis este de obicei marcat în zona din
stânga prin selectarea denumirii cu un fond de o altă culoare.
- 26 -
Selectarea fişierelor
Atunci când operatorul doreşte să efectueze anumite operaţii asupra unor
fişiere, trebuie ca în prealabil să indice fişierele dorite prin selectarea acestora.
Fişierele selectate vor fi marcate pe ecran prin încadrarea denumirii lor cu un
dreptunghi cu un fond colorat.
Dacă se doreşte selectarea unui singur fişier, atunci este suficient să se
facă un singur click-stânga pe denumirea acelui fişier sau pe iconiţa ataşată lui.
Atunci când operatorul doreşte să selecteze mai multe fişiere afişate unul
după altul pe ecran, atunci trebuie să selecteze printr-un click primul fişier din grup,
apoi se ţine tasta <Shift> apăsată şi se va efectua un click pe ultimul fişier din
grupul respectiv.
În cazul în care se doreşte selectarea mai multor fişiere care sunt afişate în
locuri diferite pe ecran, atunci se ţine apăsată tasta <Ctrl> şi se face click-stânga
pe fiecare fişier în parte care se doreşte a fi selectat.
Dacă operatorul doreşte selectarea tuturor fişierelor din directorul (folderul)
în care se află atunci are două variante:
a) selectează opţiunea Edit, apoi Select all;
b) utilizează combinaţia de taste CTRL+A.
Dacă operatorul doreşte să deselecteze fişierele care sunt selectate la un
moment dat, atunci este suficient să execute un click-stânga în zona liberă a
ferestrei aplicaţiei Windows Explorer.
Copierea fişierelor
Se face utilizând următorul algoritm:
1) ne poziţionăm în directorul din care vom copia fişierele
2) se selectează fişierele dorite
3) se alege opţiunea EDIT
4) din meniul vertical afişat se va activa opţiunea COPY. În acest moment
pe ecran nu se întâmplă nimic, de fapt fişierele selectate fiind memorate într-un
buffer de memorie internă;
5) ne poziţionăm în directorul în care vom copia acele fişiere;
6) se alege opţiunea EDIT;
7) din meniul vertical afişat se va activa opţiunea PASTE.
Etapele 3 şi 4 se pot înlocui prin combinaţia de taste CTRL+C, iar etapele 6
şi 7 pot fi înlocuite prin combinaţia de taste CTRL+V.
Mutarea fişierelor
Se poate efectua prin utilizarea următorului algoritm:
1) ne poziţionăm în directorul din care vom muta fişierele;
2) se selectează fişierele dorite;
3) se alege opţiunea EDIT;
4) din meniul vertical afişat se va activa opţiunea CUT;
Observaţie: În acest moment, iconiţele ataşate fişierelor selectate vor deveni
transparente (înceţoşate), ceea ce sugerează operatorului că respectivele fişiere
vor dispărea din acea locaţie.
5) ne poziţionăm în directorul în care vom muta acele fişiere;
6) se alege opţiunea EDIT;
7) din meniul vertical afişat se va activa opţiunea PASTE.
Etapele 3 şi 4 se pot înlocui prin combinaţia de taste CTRL+X, iar etapele 6
şi 7 pot fi înlocuite prin combinaţia de taste CTRL+V.
- 27 -
Redenumirea fişierelor
Atunci când se doreşte schimbarea denumirii actuale a unui fişier se poate
proceda astfel:
1) se selectează fişierul dorit
2) se activează opţiunea FILE
3) din meniul vertical afişat se alege opţiunea RENAME
4) în acest moment vechea denumire va fi selectată şi va fi încadrată cu un
dreptunghi. Operatorul va trebui să scrie în acest moment noua denumire a acelui
fişier, apoi se apasă tasta <ENTER> si se va deselecta denumirea prin click în
zona liberă.
Operaţia de redenumire a unui fişier se mai poate efectua şi astfel:
1) se face click-dreapta pe denumirea fişierului care se va schimba
2) din meniul vertical afişat se alege opţiunea RENAME
3) în acest moment vechea denumire va fi selectată şi va fi încadrată cu un
dreptunghi. Operatorul va trebui sa scrie în acest moment noua denumire a acelui
fişier, apoi se apasă tasta <ENTER> si se va deselecta denumirea prin click în
zona liberă.
Observaţie: Este indicat ca la schimbarea denumirii unui fişier să se modifice
doar prima parte şi să se păstreze neschimbată extensia acelui fişier, pentru a fi
recunoscut fişierul de aplicaţia cu care a fost creat şi a evita astfel pierderea de
informaţii.
Ştergerea fişierelor
Dacă se doreşte ştergerea unuia sau mai multor fişiere se parcurg
următoarele etape:
1) ne poziţionăm în directorul unde se află fişierele ce vor fi şterse şi se
selectează fişierele dorite;
2) dacă se doreşte ştergerea definitivă a fişierelor selectate atunci se va
utiliza combinaţia de taste <Shift>+<Delete>, iar dacă se doreşte ştergerea
temporară prin trimiterea fişierelor în Recycle Bin se va apăsa doar tasta
<Delete>;
3) în ambele situaţii, pe ecran se va afişa o fereastră în care operatorul
trebuie să aleagă varianta afirmativă dacă doreşte efectuarea operaţiei de
ştergere a fişierelor selectate anterior. În cazul în care operatorul va selecta
raspunsul negativ la întrebarea din acea fereastra, atunci se anulează instantaneu
operaţia de ştergere a fişierelor selectate anterior.
- 28 -
3) la rubrica „All or part of the file name” operatorul trebuie să scrie
denumirea completă a fişierului sau directorului căutat sau o parte din această
denumire;
4) la rubrica „A word or phrase in the file” se poate scrie o anumită
informaţie de tip text ce este conţinută de fişierul căutat;
5) la rubrica „Look in” trebuie selectată zona de memorie în care se va
efectua căutarea. De obicei la această rubrică se selectează rădăcina
corespunzătoare suportului de memorie unde se efectuează operaţia de căutare;
6) se activează butonul „Search”. În acest moment, calculatorul va afişa în
zona din dreapta toate fişierele sau directoarele care îndeplinesc cerinţele de
căutare (figura 12). Această afişare se face în formatul „Details”, astfel încât
operatorul poate să vizualizeze proprietăţile fişierelor afişate (denumire, zona de
memorie în care sunt salvate, mărime, etc.).
Dacă se doreşte afişarea din nou în zona din stânga a structurii
arborescente a memoriei, atunci trebuie să se activeze butonul „Folders” din
meniul superior al ferestrei aplicaţiei.
- 29 -
sau directoarele ce contin textul scris la rubrica „Search”, în formatul „Details”,
asemănător cu cel prezentat în figura 12.
- 30 -
1. se alege opţiunea VIEW
2. din meniul vertical, se poate selecta una dintre variantele posibile de
afişare a informaţiilor:
a) Extra large icons: pentru afişarea pe orizontală cu iconiţe foarte mari
ataşate fişierelor şi directoarelor;
b) Large icons: afişarea pe orizontală cu iconiţe mari;
c) Medium icons: afişarea pe orizontală cu iconiţe medii;
d) Small icons: afişarea pe orizontală cu iconiţe mici, cu iconiţele la
dimensiunile caracterelor;
e) List: afişarea pe verticală doar a iconiţelor şi denumirilor, cu iconiţele la
dimensiunile caracterelor;
f) Details: afişarea pe coloane a mai multor proprietăţi pentru fiecare fişier
sau director în parte (denumirea, mărimea, tipul, data şi ora ultimei modificări şi
salvări);
g) Tiles: afişarea pe orizontală a iconiţelor, iar denumirile, tipul fişierelor şi
mărimile acestora se afişează în partea din dreapta a fiecărei iconiţe;
h) Content: afişarea pe verticală, pe câte un rând separat, a iconiţelor,
având afişate corespunzător pe acel rand şi alte informaţii (tipul, mărimea, autorul,
data creării, eventual dimensiunile imaginilor).
- 31 -
CAPITOLUL III
- 32 -
Figura 17 – Alegerea procentului de afişare pe ecran
Opţiunea FILE
La activarea acestei opţiuni se afişează un meniu vertical, din care putem
alege una dintre acele opţiuni. Vom prezenta cele mai importante opţiuni ale
acestui meniu:
1) New: permite deschiderea pe monitor a unui document nou ;
2) Open: permite deschiderea unui fişier care a fost creat anterior. Pentru
aceasta operatorul trebuie să cunoască directorul în care se află fişierul, precum şi
denumirea respectivului fişier;
3) Close: permite închiderea documentului în care operatorul lucrează la
momentul respectiv;
4) Save: permite salvarea fişierului de pe ecran pe un suport magnetic de
memorare (memoria calculatorului, discheta, CD, DVD, stick) atunci când acesta
are deja o denumire;
Observaţie: Dacă în banda de titlu a ferestrei apare cuvântul "Document"
înseamnă că respectivul fişier nu are încă o denumire, deci nu a mai fost salvat
până în acel moment;
5) Save as: permite salvarea unui fişier dacă:
- fişierul nu are încă o denumire;
- dorim schimbarea denumirii din acel moment a fişierului;
- dorim schimbarea directorului (a zonei de memorie) în care salvăm fişierul
în lucru.
6) Page Setup: este opţiunea care permite operatorului să selecteze
setările dorite pentru documentul dorit, privind marginile libere, formatul şi
aşezarea paginii;
- 33 -
7) Print preview: afişează pe ecran forma în care va fi listat la imprimantă
respectivul fişier;
8) Print: permite tipărirea la imprimantă a fişierului deschis pe ecran, în
forma în care a fost editat de operator;
9) Exit: permite ieşirea din aplicaţia Microsoft Word.
Salvarea fişierelor
Dacă la un moment dat, după efectuarea anumitor activităţi de editare, se
doreşte salvarea temporară sau finală a fişierului de tip document în care s-a
lucrat se procedează astfel:
1) se alege opţiunea „File” din meniul principal ;
2) din meniul vertical afişat se alege opţiunea „Save as”;
3) în fereastra afişată pe ecran (figura 18), la rubrica “Save in” operatorul
trebuie să selecteze rădăcina corespunzătoare suportului de memorie pe care se
va efectua operaţia de salvare, apoi trebuie să parcurgă directoarele (prin dublu-
click sau click+Enter) până la directorul în care se va face salvarea fişierului;
4) la rubrica “File name” se va scrie denumirea dorită pentru fişierul ce se
va salva;
5) la rubrica “Save as type” se specifică formatul în care se va salva acel
fişier, adică se va selecta extensia ce se va ataşa la denumirea finală a acelui
fişier;
6) se activează butonul „Save” se apasă tasta <ENTER>.
În acest moment pe ecran (în banda de titlu a ferestrei aplicaţiei Word şi în
banda de START, în butonul corespunzător aplicaţiei Word) se va afişa denumirea
cu care a fost salvat fişierul respectiv.
- 34 -
cerinţele beneficiarului. Pentru aceasta se utilizează comenzile de setare a
paginii, de alegere a tipului de caractere utilizate la editare şi de alegere a
modului de aliniere în pagină a paragrafelor. Pentru aceasta se utilizează
comenzile: Page Setup, Styles and Formatting, Font şi Paragraph.
Setarea paginii
Se realizează cu ajutorul opţiunii Page Setup. Această opţiune permite
operatorului să efectueze setarea proprietăţilor paginilor documentului în care se
va face editarea.
Se procedează astfel :
1) se selectează opţiunea „File” din meniul principal al ferestrei Microsoft
Word
2) din meniul vertical afişat se selectează opţiunea „Page Setup” şi se va
afişa pe ecran fereastra de lucru (figura 19) cu toate opţiunile necesare pentru
alegerea proprietăţilor dorite pentru pagina de editat
- 35 -
Observaţie: La completarea cu numere zecimale a acestor rubrici operatorul
poate alege varianta scrierii de la tastatură a valorii dorite, sau poate manevra
butoanele cu triunghiuri aflate imediat în extremitatea din dreapta a acestor rubrici,
dar astfel se poate selecta doar prima zecimală. Dacă se optează pentru scrierea
de la tastatură a valorilor numerice zecimale, atunci operatorul trebuie să verifice
mai întâi modul de scriere a acestor numere cu zecimale, adică dacă se scrie cu
„virgulă” (exemplu: 2,72) sau dacă se scrie cu „punct” (exemplu: 2.72).
4) de la rubrica “Orientation” se alege modul de aşezare a paginii pe ecran,
cu variantele:
a) Portrait: pagină aşezată pe verticală
b) Landscape: pagină aşezată pe orizontală
5) se va activa opţiunea “Paper”, iar de la rubrica “Paper size” se va alege
formatul paginii (de obicei A4, care are dimensiunile standard: lăţime 21cm,
înălţime 29,7cm)
6) se activează butonul OK.
- 36 -
5) în acest moment pe ecran se va afişa fereastra de lucru (figura 21) utilizată
la modificarea stilului curent de afişare. Din această fereastră operatorul va activa
butonul „ ” aflat în partea din stânga-jos şi se va afişa imediat un meniu
vertical, din care operatorul va selecta prin click opţiunea dorită
- 37 -
Figura 22 – Fereastra „Font”
- 38 -
7) se activează din nou butonul „ ” din fereastra „Modify Style”, iar
alegerea proprietăţilor dorite pentru alinierea în pagină a textului se face prin
selectarea opţiunii „Paragraph” din meniul vertical afişat. În acest moment pe
ecran se va afişa fereastra de lucru „Paragraph” (figura 23), din care se vor
selecta opţiunile dorite.
- 39 -
SINGLE: rândurile din cadrul textului respectiv se vor scrie "rând cu
rând", adică spaţiul dintre două rânduri este cel normal;
1.5 LINES: rândurile din cadrul textului respectiv se vor scrie "la un
rând şi jumătate", deci mai rar decât în cazul normal;
DOUBLE: scrierea se va face "la două rânduri";
următoarele trei variante din meniul vertical (AT LEAST, EXACTLY,
MULTIPLE) permit operatorului să aleagă distanţa dorită dintre rânduri cu ajutorul
unei zone de unde se modifică valoarea numerică ce reprezintă această distanţă.
Observaţie: Rubricile „Indentation” şi „Spacing” permit poziţionarea automată a
cursorului la distanţa indicată în raport cu margina din stânga a paginii. De obicei
aceste rubrici se păstrează la valoarea nulă (zero).
După alegerea tuturor proprietăţilor dorite referitoare la modul de afișare și
aliniere a textului din acel document, operatorul trebuie sa activeze butonul „OK” şi
se va închide fereastra „Paragraph”.
- 40 -
Modificarea locală a afişării unui text
Pe lângă modificarea proprietăţilor de editare a unei porţiuni dintr-un text,
operatorul poate să modifice şi proprietăţile de afişare în pagină a unei porţiuni de
text.
În acest scop se parcurg următoarele etape:
1) se va selecta porţiunea de text dorită;
2) se activează opţiunea „Format”;
3) din meniul vertical se activează opţiunea „Paragraph” şi în acest moment pe
ecran se va afişa fereastra de lucru „Paragraph” (figura 23);
4) din această fereastră operatorul poate să selecteze proprietăţile dorite pentru
acea porţiune de text, conform variantelor posibile prezentate la algoritmul anterior
de selectare a proprietăţilor de afişare pentru întregul document, apoi se activează
în final butonul „OK”;
5) se deselectează acea porţiune de text.
Observaţie: Aceste operaţii de modificare locală se efectuează după scrierea
textului cu proprietăţile aferente întregului document, astfel încât schimbările dorite
să afecteze doar porţiunea de text vizată în acest scop.
Copierea textelor
Această operaţie presupune ca textul să rămână şi în locul în care a fost
scris iniţial, dar să apară şi în noua poziţie aleasă de operator.
Se parcurg următoarele etape:
- 41 -
1) selectăm textul dorit;
2) activăm opţiunea „Edit”;
3) din meniul vertical selectăm opţiunea „Copy”;
Observaţie: În acest moment pe ecran nu se observă nici o modificare, dar textul
selectat este "copiat" în memoria intermediară, pentru a fi utilizat ulterior în
algoritm.
4) poziţionăm cursorul, cu ajutorul mouse-ului sau tastelor direcţionale, în
locul unde dorim copierea textului selectat anterior;
5) selectăm iarăşi opţiunea „Edit”;
6) din meniul vertical alegem „Paste”.
Prin utilizarea imediată a opţiunii „Paste” avem posibilitatea să copiem de
câte ori dorim textul selectat anterior cu opţiunea „Copy”, în orice alt loc din fişierul
respectiv, sau într-un alt document al aplicaţiei Word deschis în acel moment.
Observaţie: Etapele 3 şi 4 pot fi înlocuite prin combinaţia de taste <CTRL>+<C>,
iar etapele 5 şi 6 pot fi înlocuite prin combinaţia de taste <CTRL>+<V>.
Mutarea textelor
Această operaţie presupune ca o anumită porţiune dintr-un text să dispară
din poziţia anterioară şi să apară (să se mute) în poziţia nouă indicată de către
operator.
Se parcurg următoarele etape:
1. selectăm textul dorit;
2. din meniul principal activăm opţiunea „Edit”;
3. din meniul vertical afişat se alege opţiunea „Cut”;
Observaţie: În acest moment textul selectat este "copiat" în memoria
intermediară, dar în acelaşi timp dispare de pe ecran.
4. poziţionăm cursorul, cu ajutorul mouse-ului sau tastelor direcţionale, în
locul unde dorim mutarea textului selectat anterior;
5. selectăm din nou opţiunea „Edit”;
6. din meniul vertical alegem „Paste” şi textul selectat anterior apare pe
ecran în poziţia indicată.
În desfăşurarea acestui algoritm de mutare a textelor, etapele 3 şi 4 pot fi
înlocuite prin combinaţia de taste <CTRL>+<X> , iar etapele 5 şi 6 pot fi înlocuite
prin combinaţia de taste <CTRL>+<V>.
Observaţie: Şi la această opţiune, după ce se efectuează mutarea iniţială,
se poate copia textul selectat iniţial, de câte ori dorim, prin activarea succesivă a
opţiunii PASTE, sau a combinaţiei de taste CTRL + V.
- 42 -
orizontală (se află poziționat sub caractere), tasta <Delete> va şterge caracterul
aflat deasupra cursorului.
Opţiunea FIND
Această opţiune se poate activa rapid prin utilizarea combinaţiei de taste
<CTRL> + F.
Are rolul de a căuta un cuvânt sau un grup de caractere în cadrul
documentului.
Algoritmul de căutare este următorul:
- poziţionăm cursorul la începutul documentului (utilizând combinaţia de
taste <CTRL> + <HOME>)
- selectăm opţiunea „EDIT” din meniul principal
- din meniul vertical care apare selectăm opţiunea „FIND”
- pe ecran se afişează o fereastră (figura 24), din al cărei meniu superior se
va selecta opțiunea „Find”, apoi la rubrica „Find What” operatorul trebuie să scrie
cuvântul sau grupul de caractere căutat
- se activează butonul OK sau se apasă tasta <ENTER>.
- 43 -
În acest moment, primul cuvânt sau grup de caractere identic cu cel scris
de operator va fi găsit şi va fi marcat prin selectare.
Opţiunea REPLACE
Are rolul de a căuta un cuvânt sau un grup de caractere în text şi de a-l
înlocui cu alt cuvânt sau grup de caractere.
Algoritmul de înlocuire este următorul:
poziţionăm cursorul la începutul documentului (utilizând combinaţia de taste
<CTRL> + <HOME>)
selectăm opţiunea “EDIT” din meniul principal
din meniul vertical care se afişează selectăm opţiunea „REPLACE”
pe ecran va apărea o fereastră (figura 25), din al cărei meniu superior se va
selecta opțiunea „Replace”, apoi în această fereastră se vor afișa două secţiuni
ce se utilizează în felul următor:
a) la prima secţiune ("Find What") se va scrie cuvântul sau grupul de caractere
care se doreşte căutat pentru a fi înlocuit
b) la a doua secţiune ("Replace With") se va scrie cuvântul sau grupul de
caractere cu care vom înlocui
Dacă se dorește înlocuirea pas cu pas, atunci operatorul trebuie să
- 44 -
Figura 25 – Fereastra utilizată la căutarea și înlocuirea unui text în document
Opţiunea GO TO
Această opţiune este echivalentă cu utilizarea combinaţiei de taste
<CTRL>+<G> şi permite poziţionarea rapidă a cursorului în pagina dorită de
operator, în cazul în care documentul respectiv are mai multe pagini.
Se procedează astfel:
- se activează opţiunea „EDIT” din meniul principal
- din meniul vertical care se afişează vom activa opţiunea „GO TO”
- în acest moment pe ecran se va afișa o fereastră (figura 26), din al cărei
meniu superior se va selecta opțiunea „Go to”, iar apoi la rubrica “Go to what” se
va selecta opţiunea “Page”
- la rubrica “Enter Page Number” operatorul va tasta numărul paginii în care
doreşte să ajungă
- se activează butonul OK sau se apasă tasta <ENTER>.
Observaţie: Totdeauna, prin acest algoritm, cursorul se va poziţiona la
începutul paginii indicată de către operator.
În cazul în care pagina indicată nu există (documentul nu are atâtea pagini
cât a indicat operatorul), comanda nu se execută sau pe monitor va apărea un
mesaj de avertizare. Dacă apare mesajul de avertizare trebuie apăsată tasta
<ESC> şi se introduce de la tastatură numărul corect al paginii unde dorim să ne
poziţionăm.
- 45 -
Opţiunea BREAK
Este utilizată atunci când se doreşte trecerea bruscă pe o pagină nouă a
documentului, chiar dacă pagina în care edităm la acel moment nu a fost
completată în întregime.
Se procedează astfel:
- ne poziţionăm pe un rând liber de pe pagina unde ne aflăm (se lasă de
obicei un rând liber între cursor şi ultimul rând scris)
- se alege opţiunea „INSERT”
- din meniul principal se alege „BREAK”
- în noua fereastră de lucru afişată (figura 27) se marchează (se bifează)
opţiunea “Page break”
- se activează butonul OK și cursorul va fi poziționat imediat la începutul
unei noi pagini din acel document.
- 46 -
Observație: Modul de așezare a numerelor de pagină pe foaia de editat se
poate vizualiza la rubrica “Preview”, ce este disponibilă în partea din dreapta a
ferestrei de lucru.
- dacă se marchează (se bifează) mesajul «Show number on first page»,
atunci numerotarea va fi afișată inclusiv pe prima pagina a documentului, iar dacă
nu este marcat acel mesaj atunci pe prima pagina a acelui document nu va afişă
explicit numerotarea
- de la butonul "Format" operatorul poate selecta alte proprietăţi pentru
modul de numerotare a paginilor documentului în care se lucrează. De exemplu,
de la rubrica “Start at” se poate alege numărul de la care să înceapă numerotarea
paginilor din acel document
- în final, pentru aplicarea efectivă a numerotării paginilor din document se
activează butonul OK.
- 47 -
Figura 28 – Fereastra utilizată la inserarea datei și/sau orei curente
- 48 -
Dacă se dorește construirea unui antet și subsol diferit pe paginile
pare față de cele impare, se procedează astfel:
1. se activează opțiunea File
2. se activează apoi opțiunea Page setup
3. în fereastra afișata se activează butonul Layout
4. se marchează opțiunea Different odd and even (diferit impar și par)
5. se activează butonul OK
6. ne pozitionăm într-o pagină pară și utilizând algoritmul prezentat anterior se
construiesc antetul și/sau subsolul paginilor pare
7. ne poziționăm într-o pagină impară și construim antetul și/sau subsolul
paginilor impare.
Observație: Dacă antetul și/sau subsolul erau deja construite pentru întregul
document, atunci după parcurgerea primelor 5 etape se va pastra în document
doar antetul și/sau subsolul aflate pe paginile impare.
Inserarea simbolurilor
Definiție: Simbolurile sunt considerate acele caractere ce nu apar explicit pe taste
sau nu pot fi scrise direct de la tastatură.
Se procedează astfel:
1. se poziționează cursorul în locul în care se va afișa simbolul
2. se activează opțiunea Insert
3. se activează opțiunea Symbol
4. în fereastra afișată, de la rubrica Font se va alege setul de caractere dorit
Observație: Dacă se dorește scrierea literelor grecești sau a unor simboluri
matematice, atunci la rubrica "Font" se alege setul de caractere "Symbol". Pentru
alte caractere se utilizează de obicei la rubrica "Font” setul de caractere “normal
text”
5. din mulțimea de caractere afișate se va selecta prin clic caracterul dorit
6. se activează butonul Insert
7. se închide fereastra prin activarea butonului Close.
- 49 -
5. Se caută imaginea dorită și când este gasită se activează (se selectează)
prin clic stânga.
În acest moment imaginea respectivă selectată va fi afișată în document.
OBSERVAȚIE 1: Dacă se dorește modificarea dimensiunilor unei imagini se face
un click in interiorul acesteia, apoi se vor utiliza punctele speciale afișate (în
cele 4 colțuri și la cele 4 mijloace ale laturilor ce formează zona
dreptunghiulară ce încadrează respectiva imagine) pentru modificarea
dimensiunilor imaginii pe orizontală sau pe verticală.
OBSERVAȚIE 2: Dacă se face dublu click in interiorul unei imagini, atunci se
afișează o fereastră din care operatorul poate selecta diferite proprietăți pentru
acea imagine (transparența, mărimea, contrastul culorilor, liniile de contur
etc.).
- 50 -
OBSERVAȚIE: Noul fisier astfel obținut pastrează proprietățile fișierului de bază
(primul fișier deschis la efectuarea acestui algoritm).
- 51 -
a. None – fără chenar
b. Box – chenar simplu
c. Shadow – chenar cu umbră atașată
d. 3-D – chenar în relief
e. Custom – chenar cu o formă construită de operator
5. de la rubrica Style se alege tipul liniei din contur
6. de la rubrica Color se alege culoarea liniei din contur
7. de la rubrica Width se alege grosimea liniilor
8. se activează butonul OK și se deselectează textul.
Editarea enumerărilor
Dacă într-un document este nevoie ca anumite elemente să fie marcate sub
forma unei enumerari, se procedează astfel:
1. se poziționează cursorul pe rand liber (!!!... obligatoriu)
2. se activează unul dintre butoanele:
Dacă se dorește construirea unei enumerări care să fie marcată prin alte
semne decat cele implicite, se procedează astfel:
1. se poziționează cursorul pe rând liber
2. se activează opțiunea Format
3. se activează opțiunea Bullets and Numbering
4. din fereastra afișată se alege opțiunea Bulleted pentru marcaje grafice sau
Numbered pentru litere sau cifre
5. se selectează prin click tipul de marcaj dorit, apoi se activează butonul OK
6. se scriu elementele enumerării separate prin <Enter>
- 52 -
7. după ultimul element al enumerării se apasă tasta <Enter> și apoi se
deselectează butonul corespunzator acelui tip de enumerare.
Observație: Tastele care preiau literele românești sunt situate de obicei în jurul
tastei <Enter>.
- 53 -
CAPITOLUL IV
- 54 -
4) la rubrica „Enter bookmark name” se activează triunghiul aflat în dreapta
zonei şi în acest moment se va afişa o listă verticală, ce conţine toate „semnele de
carte” ce au fost construite pentru acel document, ordonate alfabetic;
5) prin click-stânga operatorul selectează „semnul de carte” dorit
6) se activează butonul „Go To”;
7) în acest moment în document va fi marcat prin selectare „semnul de
carte” ales.
Observaţie: Fereastra „Go To” nu se închide automat, oferind astfel
operatorului posibilitatea să efectueze o nouă poziţionare în document, utilizând
eventual alt „semn de carte”. Atunci când nu mai este nevoie de aceasta fereastră,
operatorul trebuie să o închidă.
Tabelele sunt utilizate de cele mai multe ori atunci când este nevoie să se
prezinte anumite date şi informaţii, într-o formă cât mai structurată şi mai
compactă. Astfel, de obicei, tabelele pot fi asemănate cu nişte baze de date,
ordonate sau neordonate. Orice tabel este alcătuit dintr-un anumit număr de
rânduri şi coloane, formându-se astfel celulele (căsuţele) în care se vor înscrie
informaţiile dorite.
Dacă se doreşte construirea unui tabel se procedează astfel:
1) se poziţionează cursorul pe un rând liber
2) din meniul principal se alege opţiunea TABLE
3) din meniul vertical afişat se selectează opţiunea INSERT, iar din noul
meniu vertical se alege opţiunea TABLE
- 55 -
4) în acest moment pe ecran se afişează o fereastră în care operatorul
trebuie să indice câte coloane şi câte rânduri doreşte să conţină noul tabel
5) se activează butonul „OK” şi în acest moment pe ecran se va afişa
tabelul indicat.
Selectarea unei anumite zone dintr-un tabel (celule, rânduri sau coloane) se
poate face cu mouse-ul sau cu ajutorul tastelor direcţionale (ţinând tasta <Shift>
apăsată). Sau, dacă se doreşte lucrul cu meniul ferestrei aplicaţiei Microsoft Word,
pentru selectare se procedează astfel:
1) se poziţionează cursorul într-o celulă corespunzătoare zonei care se
doreşte a fi selectată
2) se activează opţiunea TABLE
3) din meniul vertical se alege opţiunea SELECT
4) din noul meniu vertical se alege varianta corespunzătoare tipului de zonă
din tabel ce se va selecta.
Atunci când se doreşte adăugarea unui rând nou într-un tabel deja
completat se utilizează următorul algoritm:
1) se poziţionează cursorul într-o celulă a unuia dintre rândurile lângă care
se va insera noul rând
2) din meniul principal se alege opţiunea TABLE
3) din meniul vertical afişat se selectează opţiunea INSERT
4) din noul meniu vertical afişat se va alege una dintre opţiunile:
- Rows Above: dacă se doreşte inserarea noului rând deasupra rândului
unde se află cursorul
- Rows Below: dacă se doreşte inserarea noului rând sub rândul unde se
află cursorul
5) se deselectează rândul nou ataşat în tabel şi, eventual, se va completa
cu informaţiile dorite.
Dacă se doreşte adăugarea unei coloane noi într-un tabel deja completat
se procedează astfel:
1) se poziţionează cursorul într-o celulă a uneia dintre coloanele lângă care
se va insera noua coloană
2) din meniul principal se alege opţiunea TABLE
3) din meniul vertical afişat se selectează opţiunea INSERT
4) din noul meniu vertical afişat se va alege una dintre opţiunile:
- Columns to the Left: dacă se doreşte inserarea noii coloane la stânga
coloanei unde se află cursorul
- Columns to the Right: dacă se doreşte inserarea noii coloane la dreapta
coloanei unde se află cursorul
5) se deselectează coloana nou ataşată în tabel şi, eventual, se va
completa cu informaţiile dorite.
Există şi situaţii când dintr-un tabel existent se doreşte să se elimine
anumite informaţii. Astfel, dacă se doreşte ştergerea unor elemente dintr-un tabel
se poate proceda astfel:
1) se poziţionează cursorul într-o celulă corespunzătoare elementului de
tabel ce se va şterge
2) din meniul principal al ferestrei se va alege opţiunea TABLE
3) din meniul vertical afişat se va selecta opţiunea DELETE
4) din noul meniu vertical operatorul va selecta ce element se va şterge prin
activarea uneia dintre opţiunile:
- Table: va determina ştergerea întregului tabel;
- 56 -
Columns: se va şterge coloana în care se afla poziţionat cursorul în acel moment;
- Rows: se va şterge rândul în care se afla poziţionat cursorul în acel
moment;
- Cells: se va şterge celula (căsuţa) în care se afla poziţionat cursorul în
acel moment.
În cazul în care se alege opţiunea „Cells”, pe ecran va apărea o fereastră,
din care operatorul va trebui sa indice modul de ştergere a celulei, prin activarea
uneia dintre următoarele variante:
a) Shift cells left: va determina ştergerea celulei unde se află cursorul, dar
va deplasa spre stânga toate celulele aflate la dreapta celulei eliminate (se strică
forma tabelului iniţial)
b) Shift cells up: va determina ştergerea conţinutului celulei unde se află
cursorul, dar va deplasa în sus doar conţinutul celulelor aflate sub celula de unde
s-a efectuat ştergerea (nu strica forma tabelului iniţial)
c) Delete entire row: va determina ştergerea întregului rând unde se află
poziţionat cursorul
d) Delete entire column: va determina ştergerea întregii coloane unde se
află poziţionat cursorul.
După marcarea opţiunii dorite operatorul trebuie să acceseze butonul „OK”
pentru efectuarea operaţiei de ştergere.
Aplicaţia Microsoft Word are însă şi o colecţie de tabele cu forme şi culori
prestabilite. În cazul când operatorul doreşte să utilizeze un astfel de tabel cu
formă prestabilită se procedează astfel:
1) poziţionează cursorul pe un rînd liber;
2) din meniul principal al ferestrei de lucru se alege opţiunea TABLE;
3) din meniul vertical afişat se selectează opţiunea INSERT, iar din noul
meniu vertical se alege opţiunea TABLE;
4) din fereastra afişată pe ecran operatorul va trebui să activeze butonul
„Autoformat”;
5) la rubrica „Category” va trebui selectată opţiunea „All table styles”, astfel
încât operatorul să îşi poată alege un tabel dintre toate formele prestabilite
existente;
6) în acest moment, la rubrica „Table styles” se va afişa o listă verticală cu
denumirile tuturor tabelelor cu o formă şi culori predefinite, iar operatorul va
selecta prin click varianta dorită;
Observaţie: La rubrica „Preview” din fereastra de lucru afişată, se poate
vizualiza forma exactă a tabelului a cărui denumire a fost selectată de către
operator la rubrica „Table styles”.
7) se activează butonul „OK” din această fereastră;
8) se revine la prima fereastră de construire a tabelului, iar aici operatorul
trebuie să completeze numărul dorit pentru coloanele şi rândurile tabelului ce se
va trasa;
9) se activează butonul „OK” şi în acest moment tabelul va fi afişat pe
ecran, urmând să fie completat cu datele dorite.
- 57 -
1) se activează bara de butoane „Tables and Borders” de la opţiunea
VIEW, apoi TOOLBARS (asta în cazul în care această opţiune nu este deja
activată și vizibilă pe ecran);
2) se selectează acea porţiune din tabel care conţine linia ce urmează să
se traseze;
3) din meniul „Tables and Borders” se alege tipul de linie dorit de la rubrica
„Line style”;
4) din acelaşi meniu, de la rubrica „Line weight” se alege grosimea liniei ce
se va trasa;
5) la rubrica „Borders” se activează butonul de tip triunghi, iar din noul
meniu afişat, ce conține pe două rânduri mai multe posibilități de așezare a liniei în
tabel marcată prin linie continuă (celelalte linii care nu participa la operație sunt
marcate punctat), se va selecta prin click acea opţiune care indică locul în care se
va trasa linia cu forma dorită de operator, raportat la zona din tabel selectată în
acel moment;
6) se deselectează zona.
Există destule situaţii când, utilizând datele de tip număr dintr-un tabel, se
urmăreşte efectuarea anumitor calcule, cu diferite operaţii matematice în vederea
obţinerii rezultatelor dorite.
Pentru a se putea efectua calcule tabelare cu ajutorul aplicaţiei Microsoft
Word, trebuie să se parcurgă următoarele etape:
1) se construieşte tabelul iniţial;
2) se completează de către operator, în celulele tabelului, datele numerice
dorite;
3) se poziţionează cursorul în celula unde se va afişa rezultatul obţinut în
urma efectuării calculelor;
4) se alege opţiunea TABLE
5) din meniul vertical afişat se va selecta opţiunea FORMULA
6) în fereastra afişată pe ecran (figura 100), la rubrica „Formula” se va scrie
semnul „=”, urmată de denumirea operaţiei matematice care se va efectua, iar
între paranteze operatorul trebuie se scrie celulele corespunzătoare domeniului de
calcul;
7) la rubrica „Number format” operatorul poate să selecteze modul de
scriere a valorilor numerice
Observație: De obicei, operaţia implicită care se afişează la rubrica
„Formula” este cea de adunare. Dacă operatorul doreşte efectuarea altei operaţii
matematice, atunci la rubrica „Formula” se şterge totul până la semnul „=”, iar de
la rubrica „Paste Function” se va afişa lista tuturor operaţiilor matematice şi prin
click se va alege operaţia dorită. După această selectare, la rubrica „Formula” se
afişează denumirea operaţiei matematice, urmată automat de parantezele
rotunde, între care operatorul trebuie să scrie domeniul de calcul.
8) se activează butonul OK şi în acest moment se va afişa rezultatul
calculului în celula indicată.
- 58 -
Figura 100: Fereastra de lucru pentru efectuarea calculelor tabelare
Exemplu:
Dacă la rubrica „Formula” se va scrie: „= SUM(B3 + C4)” atunci înseamnă
că în căsuţa (celula) unde se află cursorul în acel moment se va afişa rezultatul
sumei dintre valoarea numerică ce este conţinută de celula B3 cu valoarea
numerică din celula C4.
Definirea domeniului de calcul utilizat la efectuarea unei anumite operaţii
matematice se face astfel:
a) în cazul în care la o anumită operaţie participă toate celulele aflate într-o
zonă compactă a tabelului (celulele participante la acel calcul se află unele după
altele, pe coloane sau pe rânduri alăturate din tabel), atunci acestea formează un
domeniu de calcul compact (de formă dreptunghiulară), iar exprimarea acestuia ca
parametru pentru o operaţie matematică se poate face destul de simplu numai cu
ajutorul a două celule: cea din colţul din stânga sus al domeniului dreptunghiular şi
cea din colţul din dreapta jos, separate prin caracterul „:”, numit în acest caz
operator de domeniu.
Exemplu: Dacă la rubrica „Formula” se scrie „= PRODUCT(B2 : D5)”
atunci în căsuţa (celula) unde se află cursorul în acel moment se va afişa
rezultatul înmulţirii dintre valorile numerice conţinute în zona dreptunghiulară
determinată de celulele B2 şi D5 ( adică participa la înmulţire următoarele celule:
B2, B3, B4, B5, C2, C3, C4, C5, D2, D3, D4, D5)
b) în cazul în care la o anumită operaţie participă celule ce se află în locuri
diferite dintr-un tabel, atunci acestea formează un domeniu de calcul dispersat, iar
exprimarea parametrilor din acea operaţie se face prin scrierea efectivă a tuturor
- 59 -
celulelor ce participă la calcul, separate cu ajutorul caracterului „ , ” sau „ ; ” (în
funcţie de setările calculatorului pe care se lucrează), ce se numeşte operator de
reuniune.
Exemplu: Dacă la rubrica „Formula” se scrie „= AVERAGE(A3, B2, D6,
E1)” atunci în căsuţa (celula) unde se află cursorul în acel moment se va afişa
rezultatul mediei aritmetice dintre valorile numerice conţinute în celulele A3, B2,
D4 şi E1.
c) există şi varianta mixtă de definire a domeniului de calcul pentru anumite
operaţii matematice, atunci când anumite celule se află în locuri diferite din tabel,
iar anumite celule se află într-o zonă continuă a acelui tabel. În cazul acesta,
pentru definirea domeniului de calcul, se pot folosi ambele tipuri de operatori
prezentate anterior.
Exemplu: Dacă la rubrica „Formula” se scrie „= MAX(A2, C4, D1 : E3)”
atunci în căsuţa (celula) unde se află cursorul în acel moment se va afişa imediat
valoarea maximă dintre valorile numerice conţinute de celulele A2, C4, D1, D2,
D3, E1, E2, E3.
- 60 -
CAPITOLUL V
Analiza problemei
În această etapă sunt precizate elementele de ordin general, din care
trebuie să rezulte ce se urmăreşte prin utilizarea calculatorului.
Din enunţ trebuie să rezulte dacă problema poate fi rezolvată independent
sau dacă este parte componentă a unui complex de probleme dintr-un proiect
general.
Cel mai important aspect al acestei etape îl reprezintă precizările privind
datele de intrare folosite, precum şi situaţiile de ieşire ce vor rezulta în urma
procesului de prelucrare. Se vor preciza natura şi lungimea datelor de intrare cu
numele lor de identificare, modalităţile de culegere şi de înregistrare folosite. De
asemenea, se vor prezenta tipul şi formatul datelor de ieşire obţinute în urma
prelucrărilor.
Tot aici vor fi stabilite suporturile tehnice pe care se vor înregistra datele,
modul de introducere a acestora în calculator, inclusiv procedurile de prelucrare şi
modul de lucru în cadrul acestora.
- 61 -
O altă caracteristică o reprezintă generalitatea care reflectă calitatea
acestuia de a furniza rezultate pentru multitudinea datelor de intrare, care
alcătuiesc domeniul lor de definiţie.
Descrierea unui algoritm se face utilizând anumite tehnici de reprezentare,
prin care instrucţiunile limbajului folosit vor trebui să dea o rezolvare clară, precisă
şi fără ambiguităţi în obţinerea rezultatelor.
imprimanta
monitorul + tastatura
program
procedură de prelucrare
fişier de date
PROGR1 FIŞDAT
- 62 -
Exemplul 2: Consultarea fişierului FIŞDAT cu ajutorul programului
PROGR2 pentru a obţine o situaţie finală pe monitor sau la imprimantă.
FIŞDAT PROGR2
conector logic
săgeţi orientate
- 63 -
Exemplu:
Să se elaboreze un algoritm pentru calculul sumei primelor 10 numere
naturale: S = 1 + 2 + ... + 10.
START
S=0
I=0
I=I+1
Nu Da
I <= 10 S=S+I
scrie S
STOP
Scrierea programului
Este etapa care materializează programul, care va fi apoi folosit la
rezolvarea problemei propuse. Pentru aceasta se scriu toate instrucţiunile în
limbajul de programare ales, respectând o anumită succesiune logică, precum şi
regulile de scriere în respectivul limbaj.
Scrierea programului se face de la tastatură, apoi el este introdus (este
salvat) în memoria calculatorului.
- 64 -
Odată introdus în memoria calculatorului, programul este tradus în limbaj
cod-maşină (adică o codificare a tuturor comenzilor, datelor și informațiilor prin
sistemul de numerotaţie binar). Operatorul trebuie apoi să corecteze eventualele
erori de programare cu ajutorul unui program special numit compilator (sau
"interpretor").
În această etapă pot fi detectate două tipuri de erori:
- de sintaxă (de scriere a instrucţiunilor);
- de logică.
- 65 -
prin diferite şiruri de unul sau mai multe caractere, care încep obligatoriu cu o
literă (nu se folosesc anumite caractere considerate „speciale”), iar între caractere
nu se lasă spaţii libere.
Trebuie de asemenea menționat faptul că nu se acceptă decât utilizarea
literelor, cifrelor şi a liniuţei de subliniere în definirea denumirilor utilizate pentru
identificarea constantelor şi variabilelor.
Constantele
Aşa cum am arătat, orice algoritm porneşte de la anumite date de intrare,
care sunt prelucrate prin intermediul instrucţiunilor din algoritm, astfel încât în final
se obţin datele de ieşire (rezultatele).
O categorie aparte de date o formează constantele. Acestea sunt date care
nu se modifică pe parcursul executării algoritmului.
După tipul lor, constantele se pot clasifica în:
a) întregi: sunt reprezentate de numere întregi;
b) reale: sunt reprezentate de numere cu zecimale;
c) logice: sunt acele date care pot lua două valori: TRUE (adevărat) şi FALSE
(fals);
d) şir de caractere: sunt acele date reprezentate prin mai multe caractere
scrise între apostrofuri.
Observaţie: Constantele se caracterizează prin faptul că sunt utilizate în
executarea programului informatic fără a fi citite de la tastatură sau fără a fi
obţinute din calcule. Ele se introduc în memorie odată cu scrierea programului
informatic şi nu îşi mai schimbă valoarea pe durata executării acestuia.
Variabilele
Pentru o mai bună înţelegere ele pot fi asimilate unor "cutii" în care se pot
păstra diferite informaţii. Astfel, variabilele au rolul de a reţine datele care îşi pot
modifica valoarea de la un moment la altul, în timpul rulării programului informatic.
Ca o concluzie, fiecare variabilă are un nume pentru identificare şi reţine o
anumită dată.
O variabilă poate să reţină date numai de un anumit tip. Prin urmare, putem
avea următoarele tipuri de variabile, fiecare dintre aceste tipuri fiind reprezentat
printr-un cuvânt specific:
a) variabile ce reţin date întregi, notate INTEGER
b) variabile ce reţin date reale, notate REAL
c) variabile ce reţin date logice, notate BOOLEAN
d) variabile ce reţin date de tip şir de caractere, notate STRING.
Exemplu:
a) INTEGER x,n
b) REAL medie, nr1, nr2
c) BOOLEAN răspuns, cont, r
d) STRING mesaj, cuv
Exemplu:
Într-o Societate Comercială "X" se presupune că sumele încasate pe
mărfurile vândute şi serviciile prestate sunt colectate într-un fond comun, iar la
sfârşitul anului se împart în mod egal aceste fonduri între acţionarii societăţii
respective. Determinaţi suma care revine fiecărui acţionar din acea societate.
Notăm:
p - valoarea pieselor vândute
- 66 -
m - valoarea maşinilor vândute
r - valoarea reparaţiilor efectuate
n - numărul de acţionari
v = (p + m + r)/n
În program se poate utiliza "n" ca o constantă (Ex: n=5) sau ca o variabilă
(caz în care se cere operatorului să scrie valoarea dorită de la tastatură).
Expresii
În scopul efectuării diferitelor calcule, de obicei din formulele matematice
necesare, algoritmii folosesc expresii.
O expresie este alcătuită din unul sau mai mulţi operanzi, legaţi între ei prin
operatori. Operanzii pot fi reprezentaţi de constante sau variabile, iar operatorii de
semnele matematice corespunzătoare operaţiilor ce se doresc a fi efectuate.
Modul de legare a operanzilor şi operatorilor respectă anumite reguli,
numite reguli sintactice.
La evaluarea unor expresii se obţine un anumit rezultat. Tipul rezultatului
stabileşte tipul expresiei. În consecinţă, putem avea următoarele tipuri de expresii:
a) de tip întreg (Ex: 12 + 159)
b) de tip real (Ex: 1,34 + 8,6)
c) de tip logic (Ex: 4 > 2 (TRUE))
d) de tip şir de caractere (Ex: "tastaţi o tastă pentru continuare").
- 67 -
5.3.2. Operaţii de atribuire
Prin operaţii de atribuire se reţine o anumită dată sau o anumită informație
într-o variabilă.
Exemplu:
a) v = data
b) v1 = a
c) v = expresie
- 68 -
2. în momentul în care se intră în secvenţa repetitivă nu se ştie de câte ori
se va executa.
- 69 -
5.4. Prezentarea unor algoritmi de programare
Exemplul 1:
Se citeşte de la tastatură un număr natural "n". Să se calculeze următoarea
sumă:
S = 1 + 1*2 + 1*2*3 + ... + 1*2*3*...*n
Exemplul 2:
Se citesc de la tastatură "n" numere întregi. Să se tipărească cel mai mare
număr dintre acestea (maximul).
BEGIN
INTEGER i, n, primul, nr, max
READ n
READ primul
max : = primul
FOR i : = 2,n
READ nr
IF nr > max
THEN max : = nr
END IF
END FOR
- 70 -
WRITE 'Maximul este:', max
END.
Exemplul 3:
Se citeşte de la tastatură un număr natural n diferit de 0. Să se tipărească
suma cifrelor sale.
BEGIN
INTEGER n, s
READ n
s:=0
WHILE n < > 0 DO
s : = s + n MOD 10
n : = n DIV 10
ENDWHILE
WRITE s
END.
Verificare numerică:
Citim numărul n = 248
248 0 , 248 MOD 10 = 8 , s = 0 + 8 = 8 , n = 248 DIV 10 = 24 ;
24 0 , 24 MOD 10 = 4 , s = 8 + 4 = 12 , n = 24 DIV 10 = 2 ;
2 0 , 2 MOD 10 = 2 , S = 12 + 2 = 14 , n = 2 DIV 10 = 0 ;
0 = 0 , deci se va tipări s = 14.
Exemplul 4:
Se citeşte un număr natural n diferit de 0. Să se tipărească numărul obţinut
prin inversarea numărului citit iniţial.
BEGIN
INTEGER n, s
READ n
s:=0
WHILE n < > 0 DO
s : = s * 10 + n MOD 10
n : = n DIV 10
ENDWHILE
WRITE s
END.
Exemplul 5:
Să se calculeze suma primelor n numere naturale S = 1 + 2 + ... + n.
BEGIN
INTEGER i, n, s
READ n
i:=1
s:=0
REPEAT
s:=s+i
i:=i+1
UNTIL i > n
WRITE s
END.
- 71 -
Aplicaţii
BEGIN
REAL a, b, x
READ a
READ b
IF a < > 0 THEN
x : = -b / a
WRITE ( "Soluţia este : ", x)
ELSE
IF b = 0 THEN
WRITE ("O infinitate de soluţii")
ELSE
WRITE ("Nu avem soluţii")
ENDIF
ENDIF
END
Observaţie: În matematică se poate presupune că a 0 pentru a se putea
efectua operația de împărțire. În programare nu este posibil acest lucru în mod
implicit (deoarece operatorul, din neatenţie, poate tasta cifra 0), de aceea este
nevoie de testarea valorii coeficientului a, iar în funcție de această valoare se
execută una dintre ramurile comenzii IF.
BEGIN
INTEGER a, b, c
READ a, b, c
IF a < b THEN
IF c < a THEN
WRITE ("Ordinea este:")
WRITE c, a, b
ELSE
IF c < b THEN
WRITE ("Ordinea este:")
WRITE a, c, b
ELSE
WRITE ("Ordinea este:")
WRITE a, b, c
ENDIF
- 72 -
ENDIF
ELSE
IF c < b THEN
WRITE ("Ordinea este:")
WRITE c, b, a
ELSE
IF c < a THEN
WRITE ("Ordinea este:")
WRITE b, c, a
ELSE
WRITE ("Ordinea este:")
WRITE b, a, c
ENDIF
ENDIF
ENDIF
END
BEGIN
REAL s, p, k, val
READ s
READ p
READ k
val = s * p / 100 / 12 * k
WRITE ("Valoarea finala a depozitului este:")
WRITE val
END
BEGIN
INTEGER a, b, c
READ a, b
c:=a
a:=b
b:=c
WRITE (" a = " , a )
WRITE (" b = " , b )
END
- 73 -
Observație: Așa cum se poate observa din implementarea algoritmilor de la
ultimele patru exemple prezentate, operația de citire a valorilor de intrare pentru
mai multe variabile se poate reprezenta fie prin operații succesive de citire
corespunzătoare fiecărei variable de intrare, fie printr-o singură operație de citire
cu mai mulți parametri, câte unul pentru fiecare variabilă de intrare.
BEGIN
INTEGER a, b
REAL medie
READ a, b
medie : = ( a + b ) / 2
WRITE ("Media este: " , medie )
END
BEGIN
INTEGER nr, rad
WRITE ( 'Daţi numărul : ')
READ nr
IF nr >= 0 THEN
rad : = SQRT(nr)
WRITE ("Radicalul este: " , rad)
ELSE
WRITE ("Numărul este negativ ")
ENDIF
END
- 74 -
BIBLIOGRAFIE
- 75 -
TEST RECAPITULATIV
- 76 -
7. Care dintre următoarele variante se regăsesc la clasificarea tipurilor de
taste ale unui calculator?
a) de copiere
b) de corectare
c) de editare
d) de verificare
e) de control
- 77 -
c) OUT
d) DELETE
e) END
19. În lucrul cu aplicaţia Microsoft Word, când se doreşte mutarea unui text
selectat se utilizează opţiunile:
a) COPY şi CUT
b) CUT şi PASTE
c) SHIFT şi COPY
d) COPY şi PASTE
- 78 -
e) ALT şi ENTER
21. Pentru inserarea unei casete de text într-un document editat cu aplicaţia
Microsoft Word se utilizează opţiunea:
a) TEXT BOX
b) EDIT
c) WINDOW
d) TABLE
e) FONT
- 79 -
26. Pentru încadrarea unui text cu un chenar într-un document creat cu
aplicaţia Microsoft Word se utilizează opţiunea:
a) EDIT
b) BREAK
c) BORDERS AND SHADING
d) BULLETS AND NUMBERING
e) TABLE
- 80 -
32. În scrierea unui algoritm de programare, comanda care indică
efectuarea unui grup de comenzi de un anumit număr de ori, foarte bine
determinat, este:
a) WRITE
b) READ
c) FORMAT
d) INSERT
e) FOR
- 81 -
Anexa
Cele mai utile scurtături de taste
în Microsoft Word
Există foarte multe scurtături de taste în Microsoft Word, la fel ca în orice alt
program informatic. Diferența este că, având în vedere cât de mult se folosește Microsoft
Word la birou, ar fi recomandabil să se cunoască o mare parte dintre ele.
Indiferent de domeniul de activitate pe care îl întreprindeți, dacă acesta implică
utilizarea unui computer, aproape inevitabil, veți petrece o perioadă de timp în Word. Este
unul dintre cele mai populare programe din toate timpurile, pe lângă sistemul de operare
Windows. Tocmai din acest motiv, Microsoft îl îmbunătățește în permanență.
Există totuși și o constantă, iar aceea ține de numărul de scurtături de taste în Word
pe care le puteți folosi pentru a fi mai eficienți. Deși sunt adăugate aproape de fiecare dată
unele noi, câteva sute rămân neschimbate. Mai jos vom detalia cele mai utile dintre ele, în
două articole. Ca fapt divers, mult dintre aceste scurtături funcționează și în alte aplicații
din suita Microsoft Office, în alte editoare de text sau chiar și pe o pagină web.
CTRL + F6 – Alternează între mai multe document Word deschise în același timp.
Săgeată dreapta / Săgeată stânga – Mută cursorul la dreapta sau la stânga câte un caracter.
CTRL + Săgeată dreapta / CTRL + Săgeată stânga – Mută cursorul la dreapta sau la stânga
câte un cuvânt.
End / Home – Mută cursorul la începutul sau sfârșitul unei linii de text.
- 82 -
Săgeată în sus / Săgeată în jos – Mută cursorul pe linia ulterioară sau anterioară de text.
CTRL + Săgeată în sus / CTRL + Săgeată în jos – Mută cursorul un paragraf mai sus sau
mai jos.
Page Up / Page Down – Mută cursorul mai sus sau mai jos câte o pagină.
ALT + CTRL + Page Down / ALT + CTRL + Page Up – Mută cursorul la începutul sau
sfârșitul textului pe care îl aveți afișat pe ecran.
CTRL + End / CTRL + Home – Mută cursorul la finalul sau începutul documentului.
ALT + CTRL + Z – Poziționează cursorul la ultima locație din document în care s-a
realizat o modificare. Funcționează până la patru pași în urmă.
Shift + F5 – Afișează ultima modificare sau revizie adusă unui document. Funcționează și
imediat după deschiderea unui document.
CTRL + Shift + F5 – Definește sau editează semne de carte și poziționează cursorul la ele.
Alt + o literă subliniată – Selectează sau activează opțiunea indicată de litera respectivă.
Shift + Săgeată dreapta / Shift + Săgeată stânga – Selectează câte un caracter în dreapta sau
în stânga de la poziția actuală a cursorului și extinde selecția curentă cu câte un caracter.
- 83 -
CTRL + Shift + Săgeată dreapta / CTRL + Shift + Săgeată stânga – Selectează câte un
cuvânt în dreapta sau în stânga de la poziția actuală a cursorului și extinde selecția curentă
cu câte un cuvânt.
Shift + End / Shift + Home – Selectează până la capătul sau începutul rândului curent, de la
poziția cursorului și extinde selecția curentă până la capătul sau începutul rândului.
Shift + Săgeată în jos / Shift + Săgeată în sus – Selectează câte un rând din document în
sus sau în jos și extinde selecția actuală cu câte un rând în direcția specificată.
Shift + Page up / Shift + Page down – Selectează câte o pagină din document în sus sau în
jos și extinde selecția curentă cu câte o pagină în direcția menționată.
CTRL + Shift + End / CTRL + Shift + Home – Selectează de la poziția cursorului până la
începutul sau finalul documentului și extinde selecția până la începutul sau finalul
documentului.
Alt + CTRL + Shift + Page Down / Alt + CTRL + Shift + Page up – Selectează până la
începutul sau capătul părții din document vizibile pe ecran și extinde selecția până la
începutul sau capătul parți din document vizibile pe ecran.
CTRL + V – Lipește la poziția cursorului textul sau elementul din memorie copiat sau
decupat anterior.
- 84 -
CTRL + Shift + V – Aplică stilul de formatare copiat anterior pe un text selecat.
CTRL + ALT + V – Paste Special (Lipește un set de informații cu mai multe opțiuni).
CTRL + V, după care CTRL, după care K – Lipește un text la poziția cursorului păstrând
formatarea sa originală.
CTRL + V, după care CTRL, după care T – Lipește un text la poziția cursorului, dar ignoră
formatarea sa originală.
ALT + Shift + R – Copiază antetul sau subsolul secțiunii anterioare din document în
secțiunea curentă.
- 85 -