Undeva departe-departe, în tărâmul Camelot-ului domnea un copac

bătrân-Elcrys care avea multe vieți în spate. Acest arbore mirific însă,
nu era unul obișnuit, el adăpostea tărâmul zânelor. Acolo era
nemaipomenit de frumos, casuțele din ciuperci adăposteau micile ființe,
copacii rozi și pufoși erau făcuți din vată de zahăr iar micile animale-
iepurașii, căprioarele, rândunelele, trăiau în armonie. Elcrys exista
datorită magiei, iar magia și prietenia printre zâne, existau datorită lui.
Aceste două valori importante se completau atât de perfect, încât
nimeni și nimic nu putea distruge această conexiune, până într-o zi când
frunzele puternicului arbore, au început să cadă la pământ una câte una,
lăsând crengile goale. Din acel moment zânele au început a se dușmăni.
Prietenia și pacea ce domnea odată, acum este doar o amintire
îndepărtată. Nimeni nu știa ce se întâmlase. Nimeni nu a găsit motivul
pentru care faimosul Elcrys s-a lăsat învins, fără apărare. Totul era
distrus, zânele se luptau, se iscau conflicte, nu mai rămăsese nicio urmă
de toleranță sau de voie bună, totul era la pământ. Când toți
rămăseseră fără speranță, s-a născut micuța Feya. Unica zână care nu
avea sufletul otrăvit. Ea a fost salvatoarea lor. Ea s-a sacrificat și a
devenit un nou copac înflorit a cărui bunătate îi curgea prin crengi.
Dragostea ei față de orașul zânelor era prea mare. S-a sacrificat
pentru semenii săi, s-a sacrificat pentru pacea tuturor.