TEMA 3

DIFERENȚA DINTRE ȘCOALA TRADIȚIONALA ȘI ȘCOALA

INCLUZIVĂ

Noul tip de şcoală, cea incluzivă, trebuie să recunoască diferite cerinţe educaţionale
ale copiilor, să reacţioneze adecvat la acestea, să asigure o educaţie de calitate pentru toţi.
Este vorba de o altă opţiune de politică a educaţiei, pentru ca şcolile să poată oferi răspunsuri
adecvate cerinţelor educaţiei diferite ale copiilor.
Diferenţele dintre copii sunt considerate fireşti, iar şcoala dispune de servicii adecvate
care să acţioneze continuu pentru a întâmpina cerinţele educaţionale diferite.

Şcoala tradiţională versus şcoala incluzivă

Şcoala tradiţională Şcoala incluzivă

Diferenţele dintre elevi sunt mascate şi se
acţionează asupra lor doar când devin
problematice
Interesele elevilor sunt rar apelate
Domină activitatea cu întreaga clasă
Timpul este inflexibil
Se admit interpretări unice ale ideilor şi Se caută perspective multiple asupra evenimentelor
evenimentelor
Profesorul direcţionează comportamentul
elevilor
Profesorul rezolvă problemele clasei
Profesorul planifică secvenţele, obiectivele
instruirii şi furnizează standarde de evaluare a
activităţii
Se respectă CE trebuie învăţat
Diferenţele dintre elevi sunt studiate şi acceptate
ca bază de pornire în demersul instructiv-educativ
Elevii sunt ghidaţi în sensul cunoaşterii propriilor
interese şi a alegerilor ghidate de acestea
Se folosesc forme de organizare a activităţii
diferite: pe grupe, în echipe, frontal, individual
Timpul este flexibil, în funcţie de nevoile elevilor
şi ideilor (gândirea critică)
Profesorul facilitează activitatea independentă a
elevilor
Elevii se ajută între ei, asistaţi de profesori în
rezolvarea problemelor
Elevii, împreună cu profesorul, acţionează în
vederea stabilirii obiectivelor, criteriilor de evaluare
Respect pentru CINE învaţă

O şcoală incluzivă este o şcoală democratică. Ea încearcă să realizeze respectul

reciproc între membrii implicaţi şi modurile lor diferite de experienţa şi viaţa. Şcoala
incluzivă cere ca toţi sâ lucreze împreună în mod creativ în aşa fel încât fiecare elev sâ înveţe.
De aceea, o şcoală pentru toţi/incluzivă se caracterizează prin:

 Diversitatea este văzută ca o realitate;

 Asigură fiecărui elev accesul la cunoaştere, formare de deprinderi şi informaţie;
 Asigură învăţarea individualizată;
 Foloseşte pregătirea şi amenajările speciale în colaborarea dintre membrii ei;
 Colaborează cu familiile, agenţiile externe şi alţi membrii ai comunităţii;
 Organizează şi structurează flexibilitatea şcolilor;
 Are mari aşteptări pentru asigurarea succesului tuturor elevilor;
  Se perfecţionează permanent;
 Construieşte comunităţi incluzive.

Este necesar să specificăm faptul că şcoala incluzivă nu este identificată cu:

 unităţi şi clase speciale separate;

 plasarea copiilor în mediu obişnuit fără sprijin;
 integrarea unor copii fără a pune în mişcare toată şcoala şi fără a realiza
condiţii egale;
 mişcarea unor copii către şcoala obişnuită de la cea specială pentru câteva ore
pe săptămână.

Principiile unei şcoli incluzive de succes

Principiile necesare pentru a construi o societate inclusivă, se aplică şi la o şcoală

inclusivă:

 nediscriminare
 egalitatea în drepturi şi în şanse
 evaluarea capacităţii persoanei
 evaluarea nevoilor
 dreptul la înţelegere
 accesibilitatea.
Aşadar, noţiunea de incluziune este traducerea într-o orientare socială şi politica
valorilor conţinute în Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului - Toţi oamenii se nasc şi
rămân liberi şi egali in drepturi. Ea recunoaşte fiecăruia apartenenţa egalităţii drepturilor
grupului în care el trăieşte-naţiune, şcoala, cartier, oraş.
Argumente
De ce este Şcoala mea - Şcoală incluzivă?
Diferenţele dintre copii sunt considerate fireşti, iar şcoala dispune de servicii adecvate
care să acţioneze continuu pentru a întâmpina cerinţele educaţionale diferite.
Se pun următoarele întrebări:
- De ce nu pot face progrese semnificative în învăţare toţi elevii dintr-o clasă?
- Cum pot fi sprijiniţi să progreseze în învăţare elevii care par să înveţe mai greu?
- Cât este de justificată marginalizarea ori chiar excluderea unor elevi din şcoala obligatorie?
În orice act de educaţie se întrepătrund trei dimensiuni importante: politicile, practicile
şi cultura. Se porneşte de la un cadru de înţelegere, de la obiective şi direcţii ale acţiunilor. Se
vehiculează şi se operează cu un set de practici care antrenează schimbările preconizate prin
obiective. Întreaga acţiune se derulează intr-un context anumit, într-o situaţie educaţională
care surprinde un cadru cultural specific. Fiecare din aceste elemente este la fel de important.
De aceea construcţia unei educaţii pentru toţi ia în calcul schimbările necesare, obţinute prin
procesul organizat al învăţării în aşa fel încât să se construiască politici ale incluziunii, să se
dezvolte practici incluzive pentru ca în final să apară şi să se organizeze o cultură a
incluziunii. Pentru a analiza şi descrie o şcoală incluzivă pot fi folosiți o serie de indicatori
(Dezvoltarea practicilor incluzive în şcoli - Ghid managerial, 1998, MEC, UNICEF).