Aparatul urinar 2014

APARATUL URINAR

Principala funcţie ale sistemului urinar este de a participa la menţinerea homeostaziei, adică în
producerea urinii şi menţinerea echilibrului acido-bazic (a nivelurilor de electroliţi). Rinichii pot fi consideraţi
organe cu funcţie exocrină deoarece exportă urina printr-un sistem de ducte către exterior, dar au şi o funcţie
endocrină majoră în reglarea tensiunii arteriale, prin producerea şi eliberarea anumitor hormoni.
Aparatul urinar este alcătuit din organe pereche - rinichii şi ureterele şi din organe nepereche - vezica
urinară si uretra.
Rinichii
Aspecte macroscopice
● au consistenţă fermă, formă de boabă de fasole şi localizare retroperitoneală, ocupând o poziţie
înaltă pe peretele abdominal posterior. Au dimensiuni de 11/6/3 cm.
● Ei sunt organe retroperitoneale ,asezate de o parte si de alta a coloanei vertebrale,la nivelul
ultimelor doua vertebre toracale si al primelor trei vertebre lombare,in nishte spatii numite loje renale.
● Fiecare loja este delimitata de o formatiune conjunctivo-fibroasa numita fascia renala. Aceasta,
la randul ei, este alcatuita din doua foite, una asezata inaintea rinichiului numita fascia prerenala (Toldt), si alta
inapoia rinichiului numita fascia retrorenala (Zuckerkandl), care vine in raport cu peretele abdomenului.
● Fiecare rinichi este situat în loja renală şi are o faţă convexă şi o faţă concavă orientată spre linia
mediană şi numită hil renal prin trec pediculul vascular şi ureterul. Corespunzãtor hilului, în interiorul rinichiului,
se observă un contur adâncit numit sinus renal.
● în jurul fiecărui rinichi există elemente de protecţie şi susţinere
○ Capsula renală
○ grăsimea perirenală, cu rol de a amortiza efectul unor posibile traumatisme
○ fascia renală a lui Gerota care are două foiţe una anteriaoră şi cealaltă posterioară, între care este
adăpostită şi glanda suprarenală, şi care după unire vor fuziona superior cu fascia diafragmatică, lateral cu fascia
transversalis, iar inferior rămîn despărţite şi lasă un spaţiu, numit canalul lui Tuffier pe unde se angajează
ureterele, permiţând uneori chiar şi o ptoză renală ce poate antrena torsionarea ureterului.
○ grăsimea pararenală formează deasupra fasciei renale corpul paranefretic
● o secţiune sagitală prin rinichi evidenţiază două zone, corticala şi medulara; corticala renală are
o culoare brun-gălbuie sau cenuşie cu aspect granular determinat de prezenţa corpusculilor renali, iar medulara de
culoare roşie-brună are aspect striat longitudinal.
Aspecte microscopice
● înveliţi la exterior de o capsula conjunctiva groasă formată din ţesut conjunctiv dens
semiordonat, bogat în fibre de colagen şi cu rare fibre elastice. Ocazional, la acest nivel se pot observa
miofibroblaste şi vase sanguine mici. Capsula renală este uşor detaşabilă în condiţii normale, dar devine aderentă
în anumite condiţii patologice - glomerulonefrite
Zona corticală formează un strat la exteriorul rinichiului şi coloanele Bertin între unităţile medularei.
Din punct de vedere histologic se descriu :

1
 Aparatul urinar 2014

1) cortex cortici - o fâşie îngustă de ţesut la periferia corticalei

2) labirintul cortical - reprezentat de corticala ce se insinuează între piramidele Ferrein.
3) coloanele corticale Bertin - parte a corticalei ce separa piramidele Malpighi
Zona medulară este formată dintr-o serie de structuri conice numite piramide medulare şi din razele
medulare.
1) piramidele Malpighi - 6-12 (10-18) piramide pentru fiecare rinichi, indreptate cu baza spre fata
convexa a rinichiului si varful spre hilul renal. La vârful fiecărei piramide se deschid 15-20 de ducte papilare (tubi
colectori Belini) alcatuind aria cribrosa
2) piramidele Ferrein sau razele medulare sunt prelungiri ale medularei în corticala renală. Pentru fiecare
piramida Malpighi există circa 300 de astfel de raze ce pleacă de la baza piramidelor Malpighi spre faţa convexă
a rinichiului.
Vascularizaţia renală. Pentru înţelegerea histofiziologiei renale trebuie luată în considerare
vascularizaţia renală. Fiecare rinichi este vascularizat de artera renală, ramură a aortei abdominale. Această arteră
se divide în mai multe ramuri majore la intrarea în hil. Fiecare ramură se divide la rândul său în 2 sau mai multe
artere interlobare. Arterele interlobare trec printre piramide, spre corticală, iar la joncţiunea cortico-medulară dau
naştere arterelor arcuate care urmăresc baza piramidelor. De la ele pleacă mici ramuri – arterele interlobulare ce
pătrund în labirintul cortical la distanţe egale de razele medulare, ajungând la capsula renală. De-a lungul arterelor
interlobulare se desprin mici arteriole – arteriolele glomerulare aferente. Acestea sunt învelite de capsula Bowman
şi formează plexuri capilare cunoscute sub numele de glomeruli. Arteriolele gomerulare eferente vor drena aceşti
glomeruli, pentru a forma apoi în corticală reţeaua capilară peritubulară, iar în medulară arteriole peritubulare şi
arterele drepte “în ploaie”. Capsula renală şi interstiţiul labirintului cortical sunt drenate de venele stelate şi venele
interlobulare care se varsă în venele acuate tributare venelor interlobare. Acestea se deschid în vena renală ce se
varsă in vena cavă inferioară.
Lob renal = cuprinde o piramida Malpighi + piramidele Ferrein ce pleacă de la baza acesteia + corticala
ce corespunde piramidei Malpighi ; este delimitat de 2 artere interlobare, ramuri din artera renală.
Lobul renal = o piramida Ferrein + partea din cortex cortici + labirintul cortical ce o înconjoară; este
delimitat de 2 arteriole interlobulare, ramuri din artera interlobară.
Nefronul este unitatea parenchimatoasă a rinichiului, pentru un rinichi existând între 1-4 milioane de
nefroni. Fiecare nefron este alcătuit dintr-un corpuscul renal Malpighi şi din tubi uriniferi (TCP, ansa Henle,
TCD). Acesti tubi uriniferi se continuă cu tubii colectori, care au origine embriologică diferită faţă de nefron.
Nefronul împreună cu tubii colectori formează tubulul urinifer considerat a fi unitatea funcţională a rinichiului.
Există două tipuri de nefroni, clasificaţi în funcţie de localizarea corpuscului renal în corticala renală:
1. nefroni corticali
2. nefroni juxtamedulari – au ansa Henle lungă şi subţire
Corpusculul renal Malpighi. Se află în corticala renală şi are dimensiuni de aproximativ 200 mm.
Nefronul începe ca o terminaţie oarbă, invaginată şi destinsă a tubulului urinifer numită capsula Bowman în care
pătrunde arteriola aferentă ce dă naştere glomerulului renal. Prin urmare, corpusculului renal Malpighi i se pot
descrie două componente:
- o componentă vasculară si
- o capsulă de înveliş

2
 Aparatul urinar 2014

Corpusculul renal Malpighi are 2 poli functionali :

1) polul vascular prin care intra si ies vasele din corpuscul
2) polul urinar, opus polului vascular, prin care iese filtratul urinar primar
Capsula de înveliş
- are o foita interna = viscerala
- o foita externa = parietala
Între cele 2 foiţe ale capsulei Bowman se formează spatiul subcapsular (urinar) în care se colectează
urina primară
1. Foita externa sau parietală este alcătuită din celule epiteliale turtite, cu excepţia regiunii de
deschidere a sistemului tubular, unde celulele epiteliale devin cubice şi conţin o parte din organitele celulelor din
TCP. Celulele epieliului simplu scuamos sunt susţinute de o lamină bazală şi un strat subţire de fibre de reticulină.
2. Foiţa internă sau stratul visceral al capsulei Bowman este format din celule epiteliale modificate
în timpul dezvoltării embrionare şi numite podocite.
Celula podocitara (cu picioruse) este formată dintr-un corp celular din care pornesc procesele sau
prelungirile primare. Fiecare prelungire primară dă naştere la numeroase procese (prelungiri) secundare numite
pedicele care îmbrăţişează capilarele glomerulare. Procesele secundare se află în contact direct cu lamina bazală
a capilarelor la o distanţă de 25 nm. Corpul podocitelor şi procesele primare nu vin niciodată în contact cu lamina
bazală. Pedicelele se interdigiteaza la nivelul epiteliului glomerular, pe care se aplica, lasand intre ele spatii de
filtrare de 25 nm, inchise de diafragme de 6 nm, asemănătore celor găsite în celulele endoteliale fenestrate.
Pedicelele unui singur podocit înconjoară mai multe capilare; la nivelulul unui capilar se observă alternanţa
pedicelelor a două podocite. Pedicelele nu conţin organite celulare, dar au în achimb, microfilamente şi
microtubuli. Corpul celulei podocitare are în citoplasmă numeroşi ribozomi liberi, câteva cisterne RER, rare
mitocondrii, un aparat Golgi bine dezvoltat şi microfilamente de actină.
Bariera de filtrare este bariera existentă între sangele circulant prin glomerul şi spaţiul urinar. Ea este
formată din:
 endoteliul capilar fenestrat , fara diafragme
 membrana bazală a capilarelor glomerulare, neobişnuit de groasă
 stratul celulelor podocitare de natură epitelială
Membrana bazală glomerulară este mai grosă decât membranele bazale ale altor capilare. Ea măsoară
aprox. 310-350 nm, la formarea sa participâd atât celulele endoteliale interne, cât şi celulele epiteliale externe
(podocitele). Acestei membrane bazale i se descriu trei straturi:
 un strat central electronodens – lamina densa
 un strat electrono-transparent – lamina rara interna,spre endoteliu sau spre lumenul capilar
 un strat electrono-transparent – lamina rara externa spre epiteliul podocitar
Lamina densa este compusă din colagen tip IV, reţeaua fibrilară având rol de barieră fizică în calea
trecerii moleculelor mari din sânge în spaţiul urinar.
Laminele rara şi suprafaţa unor prelungiri secundare ale podocitelor conţin regiuni încărcate negativ
(polianionice) datorită GAG. Astfel, în membrana bazală găsim heparan sulfat iar pe suprafaţa prelungirilor

3
 Aparatul urinar 2014

podocitare găsim o substanţă bogată în acid sialic numită podocalixină. Suprafeţele încărcate anionic acţionează
ca o barieră electrică împiedicând trecerea moleculelor cationice.
Din combinarea straturilor membranei bazale glomerulare rezultă astfel o barieră fizică şi electrică care
împiedică trecerea moleculelor mari (peste 70 kDa) şi a moleculelor puternic cationice de diferite mărimi.
În aqnumite boli, cum ar fi diabetul zaharat şi glomerulonefritele, filtrul glomerul este deficitar, devenind
mult mai permeabil pentru proteine care trec astfel în urină (proteinurie) .
Componenta vasculara cuprinde 3 segmente
- arteriola aferenta
- glomerulul renal
- arteriola eferenta
Arteriola aferenta este ramură a arterei interlobulare. Peretele ei este format din trei tunici , media avand
urmatoarele particularitati structurale :
 fibrele musculare netede din structura ei devin poliedrice, nu mai au miofibrile în sarcoplasmă,
apar numeroase organite de sinteza si granule secretorii = transformare epitelioidă si secretorie, aceste celule
secretând renina.
 limitanta elastică internă dispare la locul transformării epitelioide
 În jurul zonei de transformare apare o bogată reţea nervosă cu numeroase terminaţii nervoase
amielinice
Glomerulul renal
Glomerulul renal este o structură complexă în care capilarele se află în strâns contact cu un epiteliu
specializat – epiteliul foiţei viscerale a capsulei Bowman.
Arteriola aferenta da nastere la 4-5 ramuri scurte. Fiecare ramură se va divide la rândul său într-o reţea
de capilare proprii. Capilarele glomerulare converg în final pentru a forma o singură arteriolă eferentă ce părăseşte
glomerulul prin polul vascular pe unde a pătruns şi arteriola aferentă.
Peretele capilar este format din :
a) intima - 1 rand de celule endoteliale, legate prin jonctiuni, citoplasma prezinta pori = lamina fenestrata,
care pot fi sau nu acoperiti de o pelicula fina transparenta,
b) strat subendotelial - substanta amorfa bogata in GAG
c) membrana bazala - se uneste cu M.B. a foitei interne a capsulei Bowman si formeaza mebrana
glomerulară de filtrare
Mezangiul intracorpuscular (Gr. Mesos = mijloc, angeion = vas)
Reţeaua de capilare glomerulare se sprijină pe un suport mezangial. Mezangiul are două componente:
celulele mezangiale şi matricea mezangială extracelulară.
Celulele mezangiale au o formă neregulată şi trimit prelungiri citoplasmatice. Nucleule acestor celule
este rotund sau oval şi mai mare decât al celulelor endoteliale. Citoplasma lor conţine filamente miozin-like, iar
pe suprafaţă se găsesc receprtori pentru angiotensina II . Aceste celule constituie o populaţie de celule pericit-like.
Matricea mezangială este un material acelular produs de celulele mezangiale.
Functii ipotetice:
1) suport al sistemului capilar glomerular

4
 Aparatul urinar 2014

2) rol in reglarea fluxului sanguin prin capilarele glomerulare (datorită filamentelor miozin-like şi
receptorilor pentru angiotensina II)
3) functie fagocitica pentru particule aparute in timpul filtrarii la nivelul laminei bazale
4) rol in mentinerea integritatii laminei bazale-

Tubii uriniferi
Tubul proximal (T. P.) continua corpusculul renal la polul urinar şi are un rol esenţial în reabsorbţia
unor componenţi ai ultrafiltratului glomerular.TP are un segment convolut (intortocheat) TCP si un segment drept
(intra in piramida Ferrein)
Celulele epiteliale care delimitează lumenul TCP se află în continuitate cu celulele epiteliului parietal al
capsulei Bowman. Celulele TCP (nefrocite), în număr de 4-6, aşezate pe o MB sunt cuboidale, rar columnare, şi
au la polul apical o margine în perie foarte dezvoltată. La nivelule marginii în perie se gasesc : ATP-aza, fosfataza
alcalina, nucleotidaza. Între nefrocite exista numeroase jonctiuni (complexe jonctionale). În m.o. citoplasma
acestor celule este intens acidofilaă, în special în compartimentul bazal, datorită numeroaselor mitocondrii.
Nefrocitul TCP este prototipul celulei specializate in transpotul de ioni (vezi epitelial)
Rol :
- resorbtie H2O in totalitate, pasiv
- glucoza, aminoacizi, proteine, ioni, activ
- secretie - substante colorate din alimente, medicamente
Ansa Henle continuă TCP, are formă de U . Este alcătuită din 3 segmente - tub descendent gros
- segmentul subţire al ansei Henle (descendent şi ascendent)
- tub ascendent gros
1) tubul descendent gros , diametru extern 60 mm, peretele este asemănător cu cel al TCP, însă microvilii
sunt mai rari; ca noţiune se suprapune peste cea de segment drept al TCP
2) segmentul subţire al ansei are un prete format din epiteliu simplu scuamos (pavimentos); în acest
segment procesele de resorbtie sunt foarte reduse
3) tub ascendent cu lumen gros, perete alcatuit dintr-un epiteliu simplu cubic cu microvili relativ
frecventi; noţiunea se suprapune peste cea de segment drept al TCD.
Tubul distal (T. D.) este situat in corticala, continuă ansa Henle şi este alcătuit dintr-o ramura dreapta
(in medulara) şi o ramura convoluta TCD (in corticala) in apropierea polului vascular
Peretele TCD este format din M.B. + 12-14 celule inalte cu microvili la polul apical
- este controlat functional de aldosteron
- in apropierea polului vascular al corpusculului renal celulele TCD se modifica formand macula densa
= celule inalte dispuse in palisada, citoplasma cu organite de sinteza + granule secretorii de renina.
Tubii colectori
- in medulara renala, continua TCD
- au lumen mare
- perete alcatuit din M.B. + 20 celule epiteliale inalte cu microvili la polul apical
- in T.C. se incheie procesele de formare a urinii definitive

5
 Aparatul urinar 2014

- este controlat functional de ADH

Aparatul juxtaglomerular este prezent la polul vascular al corpuscului renal Malpighi şi este
implicat în menţinerea tensiunii arteriale şi a volemiei datorită prducerii de renină.
Aparatul juxtaglomerular reprezintă o adaptare specializată a ţesuturilor vasculare şi tubulare care
permite fluxului sanguin să preia renina secretată la acest nivel.
Aparatul juxtaglomerular , de formă triunghiulară, este alcatuit din :
 celulele producătoare de renină localizate în peretele arteriolelor aferentă şi eferentă
 celulele lacisului = mezangiu extracorpuscular
 macula densa a tubului contort distal
 fibre nervoase amielinice bogat reprezentate
Celulele producătoare de renină sunt concentrate, la om, în principal în peretele arteriolei aferente, dar
se găsesc în număr mic şi în peretele arteriolei eferente. Ultrastructural aceste celule sunt asemănătoare celulelor
mioepiteliale înalt specializate, conţinând filamente contractile. Ele conţin, de asemenea, granule neuroendocrine
de două tipuri:
1) Granule tip I de formă neregulată care conţin corpi cristalini romboidali (protogranule)
consideraţi a fi precursorii altor tipuri de granule
2) Granule de tip II mai mari, sferice, uniform electronodense şi cu o membrană incert definită,
considerate a fi granule mature secretoare de renină.
Lacisul sau mezangiul extracorpuscular sau pernuţa polară, ocupă interiorul triunghiului a carui bază
este macula densa iar laturile sunt cele două arteriole, aferentă şi eferentă. La vârful triunghiului celulele lacisului
se continuă cu mezangiul glomerular. Funcţia sa este necunoscută.
Macula densa este o adaptare specializată a epiteliului tubului contort distal situată în contact strâns cu
hilul vascular al glomerulului. În această regiune celulele epiteliale ale TCD sunt mai înalte şi mai stâns
împachetate decât în alte regiuni ale tubului, iar nucleii sunt situaţi foarte aproape de suprafaţa luminală. Între
nucleu şi membrana bazală se găseşte aparatul Golgi. Funcţia acestei zone specializate a TCD nu este cunoscută,
dar se presupune că ar acţiona ca un senzor, reglând funcţia aparatului juxtaglomerular prin monitorizarea
nivelurilor de sodiu şi clor în lumenul TCD.
Functii :
a) mecanica - reglarea circuitului sanguin in interiorul corpuscului renal
b) endocrina - secreta renina
Tesutul interstitial renal
Interstiţiul renal conţine vasele sanguine şi celule interstiţiale specializate.
În corticala rinichiului uman interstiţiul este cantitativ redus şi ocupat în mare parte de vase sanguine
mici şi limfatice. În schimb, în medulară, interstiţiul devine un component semnificativ atât cantitativ cât şi
funcţional.
Ultrastructural, interstiţiul medular este format dintr-un material electrono-transparent compus din
proteine şi GAG în care se află răspândite fibre de colagen, picături lipidice şi celule inerstiţiale. S-au descris 5
tipuri de celule interstiţiale neintilnite in tesutul conjunctiv, cu functie necunoscută. Ipoteze funcţionale:
1) ar secreta PG, factor hipertensiv

6
 Aparatul urinar 2014

2) ar secreta eritropoietina
Interstiţiul medular este implicat în menţinerea homeostaziei hidrosaline alături de ansa Henle, vasa recta
şi tubii colectori.
Funcţia endocrină a rinichiului
Rinichii secretă eritropoietina însă sediul şi mecanismul secreţiei sunt necunoscute. Unii cercetători
susţin implicarea aparatului juxtaglomerular în formarea eritropoietinei, fără a avea alte dovezi în afara funcţiei
neuroendocrine dovedite a aparatului. Alte studii indică prezenţa ARN mesager al eritropoietinei la nivelul Tubilor
corticali şi în interstiţiu.
Activitatea endocrină a rinichiului constă în a produce renina care va acţiona asupra angiotensinogenului
hepatic, determinã formarea de angiotensină I. Angiotensina I va fi convertită de o enzimã de origine pulmonarã,
în angiotensinã II – unul din cei mai puternici vasoconstrictori arteriolari din organismul uman. Celulele
interstiţiale corticale cu alurã de fibroblast situate peritubular sintetizeazã eritropoietina – care moduleazã
proliferarea şi mai ales diferenţierea hematicã la nivel medular. Aceleaşi celule, localizate însã în medularã, ar
putea avea funcţie endocrinã, concretizatã prin eliberarea de prostaglandine şi respectiv a unei substanţe
vasoactive, ca rãspuns la creşterea presiunii renale (rol antihipertensiv). Dupã unii autori, tot la acest nivel se
produce şi un alt hormon peptidic, somatomedina C (factor de creştere insulin-like), iar la nivel tubular distal se
elibereazã o serie de enzime kininoformatoare. Rinichiul contribuie şi la menţinerea echilibrului fosfo-calcic.
Vitamina D3 sau colecalciferol este sintetizatã în tegumentul expus radiaþiilor ultraviolete, dar nu este activã;
pentru a putea fi eficientã, suferã mai întâi o hidroxilare la nivelul ficatului, rezultând 25- OH-colecalciferol, iar
apoi la nivel renal se obţine, prin a doua hidroxilare, hormonul activ 1,25-(OH)2 colecalciferol (dacã nivelul
calcemiei e coborât) sau un izomer al acestuia 24,25- (OH)2-colecalciferol, cu acţiune mult mai redusã asupra
proteinelor fixatoare de calciu, atunci când există valori prea mari ale calcemiei.
Tractul urinar inferior
Este format dintr-o serie de conducte musculare şi dintr-un rezervor pentru urină.
Astfel, se descriu:
 sistemul pielocaliceal în care se varsă ductele colectoare Belini prin orificiile papilare în calicele
urinare minore şi apoi în calicele majore
 pelvisul renal, prezent la nivelul hilului renal, preia urina de la nivelul calicelor
 ureterul, un conduct muscular lung care conduce urina spre vezica urinară
 Vezica urinară, rezervor major
 Uretra prin care urina este eliminată la exterior
Tractul urinar inferior, cu excepţia unei porţiuni a uretrei, este căptuşit cu un epiteliu specializat numit
uroteliu.
Uroteliul este un epiteliu pluristratificat, a cărui grosime variază în funcţie de localizarea sa de-a lungul
tractului urinar inferior. Astfel în calicele mici se pot observa doar 2-3 straturi de celule, în timp ce în vezica
urinară goală se pot observa 5-6 straturi celulare. Acest fapt reflectă gradele diferite de distensie la care
componentele menţionate sunt supuse., întrucât la ovezică urinară plină se pot observa doar 2-3 straturi celulare.

7
 Aparatul urinar 2014

Uroteliul are în stare nedestinsă un strat bazal compact de celule cubice, mai multe straturi de celule
poligonale şi un strat de suprafaţă format din celule aproape columnare, adesea binucleate, cu o suprafaţă luminală
convexă, care proemină în lumenul organului.
Ureterul
Este un conduct lung, 25 cm, cu lumen stelat şi perete format din trei tunici : mucoasa, musculara,
adventice (seroasa)
Mucoasa - uroteliu
- lamina propria sau corion cu fibre conjunctive si elastice, infiltrat limfocitar şi vase sanguine
Musculara - 2 straturi - intern , longitudinal şi extern , circular. Cu toate acestea studii tridimensionale
au sugerat că ambele straturi musculare au, de fapt, un aranjament spiralat, diferit fiind doar pasul helixului : larg
în stratul intern şi strâns în stratul extern. În regiunea care se apropie de vezica urinară, ureterul are încă un strat
de fibre musculare dispuse longitudinal.
Adventicea - fibre nervoase, vase, adipocite, fibre conjunctive
Ureterul trece prin peretele vezicii urinare oblic formând astfel un fel de valvă care previne refluxul
urinii.
Vezica urinară este un organ cavitar asezat in micul bazin, in loja verticala. Vezica urinara este fixata
in loja ei printr-un ligament peritoneal si prin continuitatea cu uretra si ureterele. Capacitatea vezicii urinare este
de 250-300 ml.
Din punctul de vedere al configuratiei externe ,vezica urinara prezinta un fund,un corp si un varf. Vezica
urinară este asemănătoare ca structură cu ureterul, dar nu are lumen stelat, cu toate că mucoasa ei prezintă falduri.
Peretele său este format din cele trei tunici:
Mucoasa - epiteliu urinar (uroteliu) si- corion fibroelastic, bogat in vase si nervi, în care se pot observa
glande mucoase în vecinătatea orificiului intern al uretrei.
Musculara numită şi muşchiul detrusor vezical 3 straturi
- intern, longitudinal în continuarea celui al ureterului
- mijlociu , circular sau plexiform, continuu cu stratul circular extern al ureterului; din acest strat se va
forma sfincterul circular intern al uretrei
- extern, longitudinal
Seroasa - tesut conjunctiv lax, bogat vascularizat si inervat + celule adipoase
Uretra
Uretra are o funcţie excretorie la ambele sexe, fiind calea prin care urina ajunge din vezica urinară la
exterior, iar la sexul masculin îndeplineşte şi un rol în reproducere fiind implicată în procesul de ejaculare.
Uretra masculină are trei 3 porţiuni:
- prostatică care se întinde de la gâtul vezicii urinare şi în interiorul prostatei, este cea mai largă şi mai
dilatabilă parte a uretrei masculine
- membranoasă este cel mai scurt şi mai îngust segment al uretrei 1+2 cm şi strabate diafragmul urogenital
este înconjurată de sfincterul uretral extern aflat sub control voluntar.
- cavernoasa (peniană) este portiunea cea mai lungă a uretrei masculine 15 cm şi este înconjurată de de
corpul spongios; se deschide la exterior prin meatul urinar
Uretra este formată din mucoasă şi musculară.

8
 Aparatul urinar 2014

Mucoasa este ostructură continuă în cele trei segmente, dar în regiunea membranosă şi cavernoasă
prezintă pliuri longitudinale; este alcătuită dintr-un epiteliu cu structură diferită în cele trei segmente ale uretrei
masculine,
● porţiunea prostatică: uroteliu (mucoasa are pliuri numite lacunele Morgagni în care se deschid
glandele Littre din mucoasă),
● porţiunea membranoasă: epiteliu pseudostratificat cilindric sau cilindric stratificat (în mucoasa
profundă se observă glandele bulbo-uretrale Cowper –tubulo-alveolare şi mucoase)
● porţiunea spongioasă: epiteliu care variază de la pseudostratificat la stratificat cilindric şi
pavimentos nekeratinizat
Corionul mucoasei este fibroelastic, bogat vascularizat – plex venos important.
Musculara conţine fibre musculare netede dispuse întrun strat intern cu dispoziţie longitudinală şi strat
extern cu dispoziţie circulară (din el se formează sfincterul intern al uretrei, involuntar).
Uretra feminină – este mai scurtă (3,5 cm) şi mai simplă ca structură faţă de cea masculină. Porţiunea
iniţială a uretrei este tapetată de uroteliu, cea mijlocie de epiteliu cilindric stratificat sau pseudostratificat, epiteliul
segmentului terminal fiind pavimentos necheratinizat. Corionul mucoasei este bogat în fibre elastice şi conţine un
plex venos.
Musculara este similară celei masculine.