Substantivul

I. Definiție
Substantivul este partea de vorbire flexibilă ce denumește: ființe, obiecte,
fenomene ale naturii, sentimente, stări sufletești, precum și unele noțiuni abstracte.
Acesta este o parte de vorbire principală, care poate fi înlocuit de pronume (o altă parte
de vorbire) și poate fi:

II. Felurile substantivelor

1. Propriu: se utilizează pentru nume de persoane, localități și alte repere
geografice, nume de instituții și alte asemenea denumiri, scrise întotdeauna cu
majusculă (indiferent de poziția ocupată în cadrul propoziției).
Exemplu: Andreea a plecat într-o călătorie lungă prin Europa.
2. Comun: denumește obiecte de același fel și se scrie cu literă mică (cu
excepția cazului în care se află la începutul unei propoziții).
Exemplu: Produsele vândute în piață sunt numeroase: fructe, legume, produse
lactate și carne.
În funcție de forma substantivului, acesta poate fi:
A. Simplu: se constituie dintr-un singur cuvânt
Exemplu: pisică, școală, carte
B. Compus: se constituie din două sau mai multe cuvinte
Exemplu: pisică-de-mare, Piatra Neamț, Câmpulung Muscel

III. Genurile substantivelor

Substantivele pot avea unul din trei genuri:

1. Feminin
Exemple: fată (o fată – două fete), masă (o masă – două mese)
 2. Masculin
Exemple: băiat (un băiat – doi băieți), câine (un câine – doi câini)

3. Neutru
Exemple: scaun (un scaun – două scaune), pahar (un pahar – două pahare)
Substantivele epicene sunt acele substantive care au formă unică pentru masculin,
feminin și neutru.
Exemple: 
cămilă, girafă, persoană, rudă, etc. - încadrate la genul feminin
hipopotam, struț, rector, decan, părinte, etc. - încadrate la genul masculin
animal, mamifer, etc. - încadrate la genul neutru

IV. Numărul substantivelor

Poate fi:
1. singular (denumește un singur element)
Exemple: fruct, lemn, animal, lucru etc.
2. plural (denumește două sau mai multe elemente)
1. Exemple: fructe, lemne, animale, lucruri etc.
2. Există și substantive defective de număr (au numai formă de singular sau plural).
3. Exemple de substantive defective de plural: lapte, miere, vată, cinste, curaj,
foame.
4. Exemple de substantive defective de singular: șale, zori, Mircești, Carpați.
5. De asemenea, întâlnim și substantive colective, adică substantive a căror formă
este de singular, dar care au înțeles de plural.
6. Exemple: echipă, cireadă, stol, etc. 

V. Cazurile substantivelor
În limba română, substantivele pot avea unul din cinci cazuri:

1. Nominativ
În acest caz, substantivul va răspunde la întrebările: „cine?”, „ce?” și „care?”.
Funcțiile sintactice îndeplinite pot fi acelea de: subiect, nume predicativ și atribut.
Exemplu: Zăpada cade neîncetat. (caz nominativ, subiect) – Ce cade neîncetat?
2
2. Acuzativ
1. Substantivul în cazul acuzativ răspunde la următoarele întrebări: ce?, pe cine?,
pe ce?, cu cine?, cu ce?, la cine?, la ce?, despre cine?, despre ce?, lângă cine?,
lângă ce?, de la cine?, de la ce?, unde?, de unde?, până unde?, când?, cum?,
care?, ce fel de?
2. Funcțiile sintactice îndeplinite de substantivele în cazul acuzativ pot fi acelea de:
complement direct, complement indirect, complement de agent, atribut
substantival prepozițional, nume predicativ, complement circumstanțial de
loc, complement circumstanțial de timp, complement circumstanțial de
mod, precum și complement circumstanțial de scop.
3. Exemple:
4. Am văzut-o pe Ioana la magazin. (complement direct, caz acuzativ) – Pe cine
am văzut?
5. Cadoul este pentru Bogdan. (nume predicativ, caz acuzativ) – Pentru cine este
cadoul?
6. Pentru cazul acuzativ există prepoziții specifice, care ajută la recunoașterea mai
ușoară a cazului, în funcție de prepoziția care însoțește substantivul. De obicei,
aceste prepoziții se regăsesc și în întrebările (mai sus menționate) ce corespund
acuzativului.
7. Exemple de prepoziții: pentru, la, despre, de la

3. Genitiv
 În cazul genitiv, substantivul răspunde la întrebările: „al cui? a cui? ai cui? ale
cui?”. Acestui caz îi corespunde o marcă gramaticală: articolul posesiv (al, ai,
a, ale).
 Totodată, un substantiv aflat în cazul genitiv poate îndeplini una dintre
următoarele funcții sintactice: atribut substantival genitival, atribut
substantival prepozițional, atribut substantival apozițional, nume
predicativ, complement indirect, complement circumstanțial de timp,
complement circumstanțial de loc, complement circumstanțial de mod,
precum și pe aceea de complement circumstanțial de scop.
Exemple:
3
 1. Figure

Cartea Ancăi este interesantă. (atribut substantival genitival, caz genitiv) – A cui carte?
Prietenii mă așteaptă în spatele blocului. (complement circumstanțial de loc, caz
genitiv) – În spatele cui?
Observație: Substantivul se analizează, de regulă, împreună cu prepoziția sau locuțiunea
prepozițională. În cazul nostru, există un substantiv în cazul genitiv, însoțit de
locuțiunea prepozițională specifică acestui caz: „în spatele”.
Asemeni acuzativului, și cazului genitiv îi corespund prepoziții specifice, care ajută la
recunoașterea mai ușoară a acestuia, în funcție de prepoziția care însoțește substantivul.
De obicei, aceste prepoziții se regăsesc și în întrebările ce corespund acuzativului.
Exemple de prepoziții: asupra, împotriva, înaintea, înapoia

4. Dativ
Substantivele în cazul dativ determină un verb, răspunzând la întrebarea „cui?”.
Funcțiile sintactice îndeplinite de substantivele în cazul dativ pot fi acelea de: atribut
substantival prepozițional, atribut apozițional, nume predicativ, complement
indirect, complement circumstanțial de mod, precum și complement
circumstanțial de cauză.
Exemplu: I-am dat Laurei informațiile cerute. (complement indirect, cazul dativ) – Cui
am dat informațiile cerute?
Cazul dativ are și el anumite prepoziții care îi corespund. Câteva exemple de prepoziții
specifice cazului dativ sunt: mulțumită, grație, potrivit, conform.

4
5. Vocativ
Substantivele la cazul vocativ nu îndeplinesc nicio funcție sintactică. Acestea pot
exprima fie o chemare, o strigare sau o invocare. Astfel, se atrage atenția asupra
intenției comunicării directe, despărțindu-se substantivul în vocativ de restul propoziției
prin virgulă. De obicei, substantivele în cazul vocativ sunt nume proprii.
Exemplu: Cristian, vino la masă! (caz vocativ, fără funcție sintactică)

VI. Declinarea substantivelor

1. Declinarea (sau flexiunea) substantivului reprezintă totalitatea formelor
prin intermediul cărora se exprimă categoriile gramaticale ale acestei părți de vorbire. În
limba română, declinarea substantivelor are loc numai cu ajutorul articolului
substantival, astfel încât putem diferenția între două feluri de declinare:
Cu articol hotărât
Cu articol nehotărât

2. Acestora li se adaugă trei modele de declinare:

Declinarea substantivelor în genul feminin
Declinarea substantivelor în genul masculin
Declinarea substantivelor în genul neutru
Exemple:
un copil – substantiv în cazul nominativ, număr singular, gen masculin, însoțit de
articolul nehotărât „un”
copilul – substantiv în cazul nominativ, număr singular, gen masculin, articulat cu
articolul hotărât „l”
unor scaune – substantiv în cazul genitiv, număr plural, gen neutru, însoțit de articolul
nehotărât „unor”
niște cireșe – substantiv în cazul acuzativ, număr plural, gen feminin, însoțit de articolul
nehotărât „niște”

VII. Funcțiile sintactice ale substantivelor

Depinzând de cazurile acestuia, substantivul poate avea numeroase funcții sintactice:

5
1. Nominativ1. Figure
Subiect: Alina este fericită.
Nume predicativ: Aceasta este Alina.
Atribut substantival apozițional: Prietena mea, Alina, își serbează ziua de naștere.

2. Acuzativ
Nume predicativ: Statueta este de piatră.
Complement direct (cu sau fără prepoziție): Pe Alina o amuză filmul. Am vizionat
filmul.
Complement indirect: Am discutat despre Alina.
Complement circumstanțial
De mod: Am vorbit ca Alina.
De loc: Mergem la Alina.
De timp: Într-o dimineață am plecat la Alina.
De scop: Alina studiază pentru examen.
De cauză: Alina a înghețat de frig.
De agent: Povestea a fost scrisă de Alina.
Atribut substantival prepozițional: Povestea despre Alina mi-a trezit interesul.

3. Genitiv
Nume predicativ: Argumentele au fost contra Alinei.
Atribut substantival genitival: Păpușa Alinei are părul blond.
Atribut substantival prepozițional: Frunzele din fața casei trebuie adunate.
Atribut substantival apozițional: Cartea prietenei mele, a Alinei, este foarte interesantă.
Complement indirect: Alina luptă împotriva rasismului.
Complement circumstanțial
De loc: Alina s-a mutat în spatele casei părinților ei.
De timp: M-am trezit înaintea Alinei.

4. Dativ
Nume predicativ: Copilul devine asemenea Alinei.
Complement indirect: I-am cumpărat Alinei o carte.
Complement circumstanțial de mod: Copilul se comportă asemenea Alinei.

6
Atribut substantival prepozițional: Presupunerile împotriva Alinei s-au dovedit valide.

5. Vocativ
Nu are funcție sintactică! Exprimă o adresare directă, o chemare și de desparte de
restul enunțului prin virgulă.
Alina, fii atentă!
substantivul este o parte de vorbire1, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă
de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica
unei limbi la alta. În mod general, se caracterizează semantic prin faptul că denumește
clase de obiecte sau indivizi, obiecte sau indivizi unici, materii, locuri, fenomene, unități
de măsură, acțiuni, rezultatul unor acțiuni, însușiri, relații, sentimente.

Din punct de vedere morfologic, substantivul poate sau nu exprima anumite categorii

gramaticale, în funcție de tipul de limbă și de limba dată, pe fiecare într-o măsură mai
mică sau mai mare, tot în funcție de limba dată, precum caracterul animat sau
inanimat, genul, numărul și cazul. Există limbi în care substantivul este invariabil, deci
nu exprimă nicio categorie gramaticală prin forma sa. Astfel sunt limbile izolante, de
exemplu limba chineză clasică sau limba vietnameză. În alte limbi, cele flexionare,
ca româna, sau cele aglutinante, ca maghiara, categoriile gramaticale sunt exprimate
prin afixe. În limbi flexionare precum BCMS2, substantivul exprimă astfel trei genuri
(masculin, feminin și neutru), două numere (singular și plural) și șapte cazuri
(nominativ, genitiv, dativ, acuzativ, vocativ, instrumental și locativ) În altă limbă
flexionară, franceza, exprimă două genuri (masculin și feminin), două numere și niciun
caz În maghiarăi exprimă tot două numere, nu exprimă genul gramatical, dar marchează
optsprezece cazuri

Din punct de vedere sintactic este tipic pentru substantiv să poată îndeplini funcția

de subiect al propoziției, să fie nume predicativ, să aibă ca determinant un atribut și să
servească drept atribut sau drept complement al unui verb. Aceste două funcții din urmă
le îndeplinește, în funcție de limbă, cu ajutorul anumitor forme cazuale sau/și al
unor prepoziții (de exemplu în română sau în BCMS), prin forme cazuale
sau/și postpoziții (ex. în maghiară). Tot în funcție de limbă, dar și de natura
substantivului și de construcția în care se află, substantivul poate sau nu avea anumiți
determinanți abstracți. De pildă, poate fi determinat hotărât sau nehotărât prin articol în
română, franceză, engleză sau maghiară, dar nu și în BCMS; numele de materii pot fi
articulate cu un articol special, cel partitiv, în francezăii, dar sunt nearticulate în

1
În gramatica tradițională, partea de vorbire este o clasă de cuvinte stabilită după sensul
lor lexical general și după caracteristicile lor morfologice și sintactice
2
Business Continuity Management System

7
maghiară; numele predicativ exprimând profesia, fără atribut, este articulat cu articol
nehotărât în engleză, dar este nearticulat în română, franceză sau maghiară.

Verbul este o parte de vorbire flexibilă care exprimă în general acțiuni ale

persoanelor/obiectelor (Mihai mănâncă. Ioana citește.). Celelalte verbe pot indica: stări
ale obiectelor (Mașina stă în parcare), posesia unui obiect de către alt obiect
(Vasile are o carte. Cartea are multe pagini.), necesitatea acțiunilor sau a obiectelor
(Trebuie să mănânc. Îmi trebuie o mașină.), posibilitatea de face anumite acțiuni (Pot să
cânt la pian.), voința sau dorința unei persoane de a face o acțiune (Vreau să merg la
film., Doresc o prăjitură.).

Atunci când se dorește numirea unui verb se folosește forma verbală, nepersonală a
acelui verb, numită infinitiv. Prin urmare se spune verbul a fi, a mânca, a fi, a vedea, a
merge etc.

Clasificarea verbelor

După capacitatea verbului de a forma singur predicatul, verbele se împart în: verbe

predicative – au înțeles de sine stătător și verbe nepredicative – nu au înțeles de sine
stătător. Verbele nepredicativ sunt de două feluri:verbe auxiliare și verbe copulative.

În funcție de persoană verbele pot fi: verbe personale – prezintă forme pentru toate
persoanele și verbe impersonale – acțiunea nu poate fi atribuită unei persoane.

După relația verb – complement direct, verbele pot fi: verbe tranzitive și verbe

intranzitive.

Expresii verbale impersonale

Conjugările verbelor

În funcție de sunetul sau grupul de sunete care alcătuiesc terminația verbului la infinitiv,
verbele pot fi: de conjugarea I, conjugarea a II-a, conjugarea a III-a, conjugarea a IV-a.

CONJUGAREA I CONJUGAREA A II-A CONJUGAREA A III-A CONJUGAREA A IV-A

-a a mânca -ea a tăcea -e a face -i, -î a citi

a lucra a ședea a crede a veni
a alerga a vedea a duce a hotărî
a cânta a plăcea a pune a coborî

! ATENȚIE ! Următoarele verbe sunt de conjugarea I: a crea, a procrea, a recrea, a

agrea, a veghea, a îngenunchea

Flexiunea verbului

8
Verbul își schimbă forma în funcție de următoarele categorii gramaticale: diateză, mod,
timp, persoană și număr. Categoriile gramaticale specifice verbului sunt: diateza, modul
și timpul.

În limba română verbul are trei diateze: activă, reflexivă și pasivă.

Modurile verbului se împart în moduri personale (predicative)

și nepersonale (nepredicative). Cele personale își schimbă forma după persoane și sunt
patru la număr: modul indicativ, modul conjunctiv, modul condițional-optativ, modul
imperativ. Modurile impersonale nu-și schimbă forma după persoane și sunt formate
din: modul infinitiv, modul participiu, modul gerunziu, modul supin.

Momentul în care se îndeplinește acțiunea este exprimat cu ajutorul timpurilor. Atunci

când acțiunea se petrece în momentul vorbirii verbul este la timpul prezent. Când
acțiunea se petrece înainte de momentul vorbirii, verbul este la timpul trecut. Atunci
când acțiunea se petrece după momentul vorbirii, verbul este la timpul viitor.

Funcțiile sintactice ale verbelor

predicat, subiect, nume predicativ, atribut verbal, atribut adjectival, complement direct,
complement indirect, complement circumstanțial de timp, complement circumstanțial de
scop, complement circumstanțial de mod, complement circumstanțial de cauză

9
10
CUPRINS

Substantivul.......................................................................................................................3

II. Felurile substantivelor...................................................................................................3

1. Propriu.......................................................................................................................3

2. Comun:.......................................................................................................................3

III. Genurile substantivelor................................................................................................3

1. Feminin......................................................................................................................3

2. Masculin.....................................................................................................................3

3. Neutru........................................................................................................................4

IV. Numărul substantivelor...............................................................................................4

1. singular.......................................................................................................................4

2. plural..........................................................................................................................4

V. Cazurile substantivelor.................................................................................................4

1. Nominativ..................................................................................................................4

2. Acuzativ.....................................................................................................................4

3. Genitiv.......................................................................................................................5

4. Dativ...........................................................................................................................6

5. Vocativ.......................................................................................................................6

i
Maghiarii sau ungurii sunt un popor răspândit în Europa centrală, vorbitor al limbii maghiare. Etnia
maghiară alcătuiește majoritatea absolută a cetățenilor din Ungaria (în maghiară Magyarország, în trad.
"Țara Maghiară"), cu o pondere de 92,3 % conform recensământului din 2006. Importante comunități
maghiare trăiesc și în țările vecine Ungariei, respectiv în România, Slovacia, Serbia, Austria și Ucraina.
ii
Limba franceză (în franceză la langue française [la 'lɑ̃ɡ fʁɑ̃'sɛːz] sau le français [lə fʁɑ̃'sɛ]) este o limbă
indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul
limbilor galoromanice, este una dintre limbile oïl.
VI. Declinarea substantivelor............................................................................................6

1. Declinarea..................................................................................................................6

2. Acestora li se adaugă trei modele de declinare:.........................................................6

VII. Funcțiile sintactice ale substantivelor........................................................................7

1. Nominativ..................................................................................................................7

2. Acuzativ.....................................................................................................................7

3. Genitiv.......................................................................................................................7

4. Dativ...........................................................................................................................8

5. Vocativ.......................................................................................................................8