59 Verde Spune-I ORICE

Eu sunt Lumina lumii

Eu sunt Lumina lumii
Sfânta Evanghelie după Ioan

„Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi
va auzi pe ei, iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor, vor primi
bucurie veşnică prin Mine”.

Si a zis Dumnezeu: "Sa fie lumina!" Si a fost lumina. Si a vazut Dumnezeu ca e buna lumina si a
despartit Dumnezeu lumina de intuneric. Lumina a numit-o Dumnezeu ziua, iar intunericul l-a numit
noapte. Si a fost seara si a fost dimineata: ziua intaia (Fac. 1, 1-5).

Dumnezeu randuieste ziua de odihna

Asa s-au facut cerul si pamantul si toata ostirea lor. Si a sfarsit Dumnezeu in ziua a sasea lucrarea Sa, pe
care a facut-o; iar in ziua a saptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le-a facut.
Si a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca intr-insa S-a odihnit de toate lucrurile
Sale pe care le-a facut si le-a pus in randuiala (Fac. 2, 1-3).

Afara de lumea vazuta, Dumnezeu a mai facut o lume nevazuta, lumea duhurilor nenumarate, care se
numesc ingeri. Duhurile acestea la inceput erau toate bune si fericite. Mai pe urma insa multe din ele
au pacatuit, cazand in mandrie, si au fost aruncate in iad. Acestea sunt duhurile rele sau diavolii. Lumea
aceasta nevazuta a fost facuta inaintea celei vazute, (Is. 14; Ps. 103; Iuda 6; 2 Pt. 2).
Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.  Ioan,
8,12

Sfânta Evanghelie după Luca

Capitolul 2

34. Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea şi
spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri.
35. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.

„Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie
din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel, tinand la mine, sa Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca rugaciunea Preasfantului Tau nume sa-mi lucreze in minte
mai mult decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, caci iata
pacatuiesc in tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi,

ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric.
Patimile au pus tina pe ochii mintii,
uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind inimile noastre
si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem
bolnav, flamand si fara haina,
asa risipind in desert zilele vietii noastre,
umiliti si dosaditi pana la pamant.

Doamne, Cela ce vii intre oameni in taina, ai mila de noi

pune foc temnitei in care Te tinem,
aprinde dragostea Ta in inimile noastre,
arde spinii patimilor,
si fa lumina sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi,

vino si Te salasluieste intru noi,
impreuna cu Tatal si cu Duhul Tau cel Sfant.
Caci Duhul Sfant se roaga pentru noi cu suspine negraite,
cand graiul si mintea raman neputincioase.

Doamne, Cela ce vii in taina,

ai mila de noi,
caci nu ne dam seama cat suntem de nedesavarsiti
cat esti de aproape de sufletele noastre
si cat Te departam noi prin pacatele noastre.
Ci lumineaza lumina Ta peste noi,
ca sa vedem lumina prin ochii Tai,
sa traim in veci prin viata Ta.
Lumina si Bucuria noastra,
slava Tie!
Amin.”

Încrederea noastră în Dumnezeu este probată cu „asprime”.

             Calea creștinului este în felul următor.
Atunci i se arată limpede că a ajuns la limitele peste care nu poate trece omul.
Arhim. Sofronie Saharov

Înainte de a cunoaşte Duhul Sfânt, te simţi atras de religie şi de munca fizică, dar după ce cunoşti Duhul
Sfânt, vei renunţa la munca fizică. Pe măsură ce vei spori în Duh, cele pământeşti se vor
tulbura şi nu te vor mai atrage.
Atunci când eşti umbrit de Duhul Sfânt, nu mai vezi nicio răutate a nimănui. În acea
minunată clipă ştii doar de unde vii, unde trebuie să mergi şi ceea ce trebuie să faci pentru a ajunge la
desăvârşire.

Părintele Proclu Nicău

În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârșită alungă frica (I Ioan 4, 18). 

 „Oricine va primi în numele Meu pe unul dintre aceşti prunci, pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă
primeşte pe Mine, Îl primeşte pe Cel Care M-a trimis pe Mine” (Marcu 9, 37).

Oboseala vine de la împotrivire. Iar împotrivirea vine de la părţile noastre „rele” ascunse în
întuneric. Dacă ne vom îndura să ne vedem cum suntem şi să ne acceptăm pentru a ne oferi
Domnului spre videcare, totul se va lumina şi vom creşte şi ne vom odihni.

Mc. Siluana

Acum aş vrea să fii atentă ca lupta ta să nu fie un război împotriva ta, şi nici unul împotriva
răului pe care îl faci sau care te ispiteşte, ci să fie un efort permanent de a fi cu Domnul, de a
te arată Lui aşa cum eşti, de a-I cere Lui să vină, să facă, să lucreze cu tine, în tine.

Să lupte El pentru că El e Biruitorul. El vine cu harul Lui şi ne luminează, ne întăreşte şi ne

învrednicește să devenim ceea ce El Însuşi a gândit aducându-ne pe lume.

Aşa, vei birui mândria şi slava deşartă şi vei descoperi că smerenia nu e altceva decât
capacitatea de a te bucura de prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu, fără a caută soluţii sau
metode de îmbunătăţire de sine. Noi nici nu ne putem imagina ce e binele. Îl cunoaștem
numai în măsura în care îl primim de la Dumnezeu. Şi-l primim numai în măsura în care îl
cerem. Şi ne îndurăm să-l cerem numai în măsură în care renunţăm la a mai crede că ştim noi
ce este bine.
Mc. Siluana

Atunci când răbdarea va creşte în sufletele noastre, este semn că am primit în chip tainic harul
alinării. Puterea răbdării este mai mare decât simţirea bucuriei în inima noastră. Ca să trăim în
Dumnezeu, trebuie să smerim simţurile noastre. Atunci când trăieşte inima, simţurile se smeresc, iar
când acestea se răzvrătesc, inima moare pentru Dumnezeu.
Sfântul Isaac Sirul, Despre ispite, întristări, dureri şi răbdare, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2007, p.
38

“Dumnezeu da rugaciune celui care se roaga…“. (Sfantul Ilarion)

feriti-va sa puneti pret pe rugaciunea voastra: aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, nu a noastra.
(Sfantul Macarie)
Cand nu aveti mult timp pentru rugaciune, multumiti-va cu cat aveti, iar Dumnezeu va primi vointa
voastra. Tineti minte ca lui Dumnezeu Ii place sa aveti la rugaciune trairea vamesului si feriti-va sa
puneti pret pe rugaciunea voastra: aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, nu a noastra.
(Sfantul Macarie)

Suntem atâta de creștini, câtă copilărie pură am izbutit să păstrăm în noi până la sfârșitul
vieții

Nichifor Crainic

Rugăciunea oferită lui Dumnezeu în adevăr e nepieritoare. Acum şi atunci putem uita lucrul
pentru care ne-am rugat, dar Dumnezeu păstrează rugăciunea noastră în veci.
În Ziua Judecăţii, tot binele pe care l-am făcut în timpul vieţilor noastre va fi de partea noastră, spre
slava noastră. Şi invers: răul pentru care nu ne-am căit, ne va osândi şi ne va azvârli în întunericul cel
din afară.
Căinţa poate desfiinţa efectele păcatului. În puterea lui Dumnezeu viaţa poate fi restaurată
în toată plinătatea sa – desigur nu printr-o intervenţie unilaterală din partea lui Dumnezeu, ci
întotdeauna numai cu consimţământul nostru. Dumnezeu nu face nimic cu omul fară împreună-
lucrarea omului.
Din Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea experiența vieții veșnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001 p. 93
Una dintre rugăciunile pentru găsirea unui duhovnic este aceasta: 

Doamne, Tu care nu voiești moartea păcătosului, ci ca să se întoarcă și să fie viu, Tu care Te-ai pogorât
pe pământ tocmai spre a învia pe cei ce suspină și care sunt morți prin păcat și spre a-i face vrednici să
Te vadă pe Tine, Lumina cea adevărată, pe cât este cu putință omului, trimite-mi un om care să Te
cunoască, pentru ca slujindu-l și supunându-mă lui din toate puterile mele, ca și Ție, și făcând voia Ta în
a lui, să-Ți plac Ție, singurului Dumnezeu, și să mă învrednicesc și eu, păcătosul, de Împărăția Ta. Amin.
Folosește-o cu încredere! 

Hristos ne-a făcut mai înalți decât îngerii, fiindcă îngerii Îl laudă pe Hristos, dar nu pot
să vorbească cu El ca prietenii cu Prietenul. Ne-a făcut nu numai niște ființe slujitoare care își
acoperă capul lor și tremură precum sclavii, ci ne-a făcut Trupul Lui. Pentru noi a murit, nu pentru
îngeri. Pentru noi a înviat și pentru noi Se va pogorî și Se va sui iarăși.
Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne pogorâm împreună cu El în adâncurile inimilor noastre, ca să ne
înalțe Acela la Ceruri o dată pentru totdeauna.

Arh. Emilianos Simonopetritul

Punctul de pornire în lupta împotriva patimilor şi pentru câştigarea virtuţilor este

smerenia

Sfântul Ioan Casian, Virtutea curăţiei şi a castităţii – biruitoare a patimii desfrânării, Editura Trinitas,
Iaşi, 2003, pp. 3-17

Iertarea este dată înainte să o cerem. „Dumnezeu este dragoste”, zice Apostolul. Putem să zicem:

„Dumnezeu este iertare”. 
Iertarea este deja dată, noi trebuie să ne-o însuşim, trebuie să ne ridicăm la vrednicia acestei iertări, şi
atuncea vom vedea cum iertarea face parte integrantă din lubire. Aşa trebuie să devenim şi noi. În
sensul acesta iertarea se poate înţelege ca vocaţie a omului, adică să învăţăm să devenim precum este
Dumnezeul nostru, să învăţăm să împărtăşim aproapelui nostru ceea ce şi noi dorim să primim de la
Dumnezeu, ba şi de la aproapele. Sau, cum ne spunea stareţul într-o cuvântare în Duminica de dinainte
de Post, Duminica Iertării: „Noi ca oameni nu putem să nu păcătuim unul împotriva celuilalt, dar
datoria noastră este să ne iertăm unii pe alţii şi să ne reluăm, să continuăm, călătoria pocăintei si a
mântuirii”.
Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 120-121

Mustrarile de constiinta – Cum ne dam seama cand vin de la diavol ?

Cum ne dăm seama dacă mustrările de conștiință vin de la diavol?

Din roadele acestor reproşuri vei cunoaşte originea lor. Dacă te smeresc, te fac
sârguitor la fapte bune şi dacă nu-ţi răpesc încrederea şi nădejdea în Dumnezeu,
primeşte-le ca de la Dumnezeu.
SFÂNTUL CUVIOS NICODIM AGHIORITUL

Când avem bucuria Învierii suntem în miezul Ortodoxiei

ARHIMANDRITUL TEOFIL PĂRĂIAN CUVINTE DUHOVNICEŞTI

ni s-a dat nouă, preoţilor, poruncă:

 Înviaţi pe cei morţi!.

Oamenii umblă după făcătorii de minuni, fie ei şi vrăjitori. Dar vă spun că minunea cea
mai mare e învierea vieţii tale pe temelia ei, Iisus Hristos; e încreştinarea vieţii tale.

Asta-i minunea cea mai mare – „înnoirea vieţii tale” – care ne stă cu adevărat la îndemână
şi ni s-a dat nouă, preoţilor, poruncă:
Înviaţi pe cei morţi!.

După învierea ta tânjeşte Iisus. Ce însemnează aceasta, n-ar putea să ţi-o spună nimeni
mai bine decât înşişi cei ce au înviat din moarte sigură, ca dintr-un vis.

(Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca – Despre durerile oamenilor, vol. 3, Editura
Credinţa Strămoşească, 2005, pp. 42-43

atunci Dumnezeu poate totul pentru noi

Atunci când ne-am depărtat de toate lucrurile, atunci Dumnezeu poate totul pentru noi – căci
doar Dumnezeu rămâne cu noi. Aceasta ne dă o adevărată pace lăuntrică. De nu, dacă este
ceva în inima noastră care nu e îndreptat spre cealaltă viaţă, ci spre aceasta de aici, nu vom
conteni a ne chinui.
ARHIMANDRITUL EMILIANOS SIMONOPETRITUL 

„Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi va auzi pe ei,
iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor, vor primi bucurie veşnică prin Mine”

BE MY PERSON – Grey’s Anatomy

Rugăciunea continuă a lui Iisus în mine

Rugăciunea inimii desemnează, aşadar, punctul în care acţiunea mea,
rugăciunea mea se identifică cu acţiunea, cu rugăciunea continuă a lui
Iisus în mine.
 Ea este locul cunoaşterii de sine, în care omul se vede aşa cum este el cu adevărat şi, în
acelaşi timp, locul depăşirii eului propriu, locul în care omul îşi înţelege fiinţa sa ca fiind
templul Sfintei Treimi, locul unde chipul îşi întâlneşte Prototipul. În camera lăuntrică a inimii
sale, omul îşi descoperă propriul fundament, depăşind astfel graniţa tainică dintre creat şi
necreat. În inimă, ne spun Omiliile Sfântului Macarie, se găsesc adâncimi de nemăsurat.
Dumnezeu e acolo cu îngerii; acolo sunt lumina şi viaţa, împărăţia şi apostolii, cetăţile cereşti şi
bogăţia harului; toate sunt acolo”.

Sfântul Macarie Egipteanul, Omilii XV, 32 şi XLIII, 7 la Kallistos Ware, Rugăciunea lui Iisus în

spiritualitatea ortodoxă, tipărită de Editura „Orthodoxos Kypseli” din Tesalonic, Grecia, pentru
Asociaţia „Sf. Grigorie Palama” din România

Nu închide necazul înlăuntrul tău, ci prefă-l în rugăciune

Şi eu mă gândesc că păcătuiesc. Nu merg bine. Însă tot ceea ce mă necăjeşte prefac în

rugăciune, n-o închid înlăuntrul meu, merg la duhovnic, mă spovedesc, s-a isprăvit!

SFÂNTUL PORFIRIE KAFSOKALIVITUL Cuvinte Duhovniceşti

Pg 30/148

2 - NATURA MINŢII Folosită adesea în mod interşanjabil cu „egoul”, „mintea” este unitatea de
procesare cu care este identificat egoul. În ultimă instanţă, asemenea egoului, mintea însăşi e doar un
concept. După cum explică Dr. Hawkins: „în mod empiric, cineva nu poate decât să afirme că gândurile,
sentimentele, imaginile şi amintirile vin în conştienţa sa, într-o succesiune ne- sfârşită”. Iar această
înşiruire nesfârşită reprezintă ceea ce noi am ajuns să numim „minte”. Atunci când cineva reuşeşte să
înţeleagă adevărata natură a minţii, el devine mai puţin influenţat de efectul activităţilor sale interioare
şi mai bine poziţionat în transcenderea identificării cu mintea. Asemenea corpului, mintea nu este
sinele real al omului - şi, asemenea corpului, ea este esenţialmente impersonală. Ea are gânduri, dar
aceste gânduri nu sunt un produs al sinelui. Chiar dacă o persoană nu vrea să aibă o minte, el sau ea o
are oricum. Nu există nicio posibilitate de alegere în această privinţă; mintea este impusă şi îi este
băgată pe gât şi celui ce nu a dorit-o. Faptul că a avea o minte este o impunere in voluntară ajută la
înţelegerea adevărului că existenţa ei nu este o alegere sau o decizie personală.