Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2
de producție (semințe, îngrășăminte, furaje, alte materii și materiale), așa cum, după
obținerea produselor, este necesar să se asigure vehicularea acestora spre locul de
depozitare și păstrare sau spre cel de vânzare.
Prin intermediul acestei funcţii, managerul utilizează resursele proprii,
aprovizionează unitatea cu resursele atrase necesare, fundamentează deciziile de alocare
optimă a resurselor. Acestea reprezintă măsuri de influenţare a costului şi calităţii
produselor agricole şi serviciilor, elemente de care depinde competitivitatea pe piaţă.
Informaţiile cu privire la situaţia funcţiei de producţie sunt folosite de celelalte funcţii
ale unităţii.
3
- în activitatea de marketing: se referă la prospectarea pieţelor pentru a cunoaşte
cerinţele privind sortimentul şi calitatea, asigurarea publicităţii prin reclame şi
prezentarea produselor, participarea la târguri şi expoziţii, cunoaşterea segmentelor de
piaţă cărora li se adresează întreprinderea.
Pornind de la analiza poziţiei pe piaţă a întreprinderii şi a canalelor de distribuţie
a produselor agricole şi serviciilor, de la diagnosticarea competitivităţii acestora şi a
evoluţiilor previzibile în raporturile cerere-ofertă managementul poate stabili opţiunile
strategice. In această concepţie întreprinderea agricolă trebuie să producă ceea ce se
vinde pe piaţă şi nu "să vândă ceea ce a produs". Aceasta permite adaptarea flexibilă a
producţiei la modificările ce apar în cererea şi sortimentul de produse agricole şi servicii,
alături de întărirea autonomiei unităţilor agricole.
Foarte mulţi producători agricoli din România au posibilităţi reduse de informare
asupra pieţei interne şi mai ales asupra celei externe, iar sistemele de aprovizionare cu
factori de producţie şi de prelucrare a produselor agricole ar necesita sprijin mult mai
susţinut din partea statului. In ţările dezvoltate însă, fermierii dispun de informaţii
multiple iar aprovizionarea se realizează facil, ceea ce determină minimizarea riscurilor
de marketing.
4
şi birocraţia ei (evidenţe, state de salarii etc.). Prin exercitarea ei conducătorul trebuie să
asigure un echilibru între interesele angajaţilor şi obiectivele exploataţiei.
Caracteristicile activităţilor din agricultură şi mai cu seamă sezonalitatea
accentuată a proceselor de muncă pun probleme deosebite în ce priveşte asigurarea
forţei de muncă în perioadele critice.
5
ANTE-FACTUM FUNCȚIUNEA DE POST-FACTUM
PRODUCȚIE
Comercială: Comercială:
- elaborarea programelor de PROGRAMARE - livrarea produselor la
marketing; beneficiari, urmărirea respectării
- încheierea contractelor de graficelor de livrare,
aprovizionare şi livrare, etc. reactualizarea programelor de
marketing.
Personal: Personal:
- dimensionarea forţei de EXECUȚIE - aprecierea activităţii
muncă, recrutarea, pregătirea personalului, salarizarea şi
acesteia, crearea condiţiilor stimularea după rezultatele
sociale. finale ale muncii.
OPERATIV
6
3.2. Elaborarea structurii unei organizații
Realizarea obiectivelor stabilite de o organizație, indiferent de mărimea ei, de
domeniul de activitate, sistemul economic și politic în care activează este în strânsă
dependență de cele cinci funcțiuni de bază, așa cum au fost ele definite de H.Fayol.
Exercitarea funcţiilor respective se realizează în mod practic în cadrul unor
subdiviziuni sau comportamente organizatorice, înzestrate cu personal, sarcini şi
mijloace adecvate. Acestea toate compun structura organizatorică a întreprinderii
agricole.
Structura organizatorică a întreprinderii poate fi astfel definită ca: „ansamblul
posturilor şi compartimentelor de muncă ale întreprinderii, modul de constituire şi
grupare a acestora, precum şi principalele legături care se stabilesc între ele în
vederea realizării în condiţii de eficienţă economică ridicată a obiectivelor
întreprinderii" [Tofan, 1995]. O structură organizatorică trebuie să fie proiectată, așa fel
încât locul și rolul oamenilor în organizație să fie bine stabilit.
Proiectarea structurii organizatorice se face prin procesul de organizare formală.
Structura organizatorică este precizată atunci când sunt definite:
părțile sale componente si rolul acestora (compartimentele);
gruparea compartimentelor, respectiv subordonarea acestora fata de
conducere, autoritatea si responsabilitățile posturilor ce compun aceste compartimente;
legăturile care se stabilesc intre compartimentele organizației, felul si natura
acestor legături
Structura oricărei organizații trebuie să țină seama de particularitățile
obiectivelor sale și de specificul activității pe care o desfășoară. În elaborarea
structurilor de producție s-au identificat următoarele principii generale:
a. prioritatea misiunii și obiectivelor organizației, în sensul în care prin funcția
de organizare trebuie să se realizeze cadrul adecvat pentru realizarea misiunii și
obiectivelor stabilite, în nici un caz să se furnizeze structuri ”tip” sau ”copiate”.
b. constituirea de compartimente specializate, corespunzător naturii si
importantei funcțiunilor organizației și a volumului de muncă necesar realizării
acestora.
c. principiul economiei de legături, care presupune:
- organizarea unui flux informațional cu volum minim necesar de date
pentru informative completă;
- structuri suple, cu un număr minim de niveluri ierarhice;
- asigurarea unei corespunzătoare delegări de atribuții si autoritate;
- asigurarea unității de comandă, potrivit căreia fiecare lucrător trebuie să
aibă un singur șef direct.
d. principiul economiei de personal, ca urmare a respectării cerințelor expuse
la principiile anterioare, cât și din asigurarea încărcării raționale a personalului.
7
2. stabilirea volumului de muncă pentru realizarea activităților și a posturilor
necesare;
3. constituirea compartimentelor (subdiviziunilor organizatorice);
4. elaborarea organigramei;
5. elaborarea regulamentului de organizare si funcționare;
6. evaluarea eficienței structurii organizatorice.
1. Stabilirea activităților
Îndată ce organizația și-a stabilit misiunea și obiectivele, funcțiunile sale și ale
managementului ei, ea trebuie să-și identifice și: activitățile necesare, legăturile dintre
ele și fluxurile informaționale aferente. Pentru aceasta, este nevoie să se stabilească:
• metodele și tehnicile manageriale ce vor fi utilizate;
• locul în care se vor lua deciziile (raportul centralizare-descentralizare în
managementul organizației);
• informațiile necesare deciziilor;
• activitățile ce utilizează în comun anumite informații, etc.
2. Pe baza acestor date se stabilesc volumul de muncă cerut de realizarea
activităților și personalul necesar. În această etapă, se folosesc norme și normative
Volumul de muncă estimat servește calculului numărului de posturi similare ce vor fi
create.
3. Constituirea compartimentelor. Se începe cu compartimentele de bază,
urmărind gruparea sub autoritatea fiecărui manager a unui număr de posturi,
corespunzător ariei de control potrivite cu specificul activității și celorlalți factori care
influențează acest număr.
4. Elaborarea organigramei de ansamblu constă în stabilirea legăturilor,
în special ierarhice, respectiv subordonarea compartimentelor, stabilirea numărului de
trepte ierarhice, precizarea locului și rolului fiecărui compartiment în structura
organizației. Deși activitățile și funcțiile organizațiilor din același domeniu sunt, în
esență, aceleași, posibilitățile de grupare a compartimentelor sunt multiple.
Configurația structurii organizației se transpune în organigramă, care este
reprezentarea sa grafică, este influențată în principal de următorii factori:
mărimea organizației;
dispersia geografica a subunitarilor componente;
felul produselor si tipul de producție (standardizată și de masă, de serie sau
de unicate);
sistemul informațional utilizat; caracteristicile elementului uman disponibil.
Organigrama evidenţiază clar numărul nivelurilor ierarhice, al liniilor ierarhice,
felul fiecărui compartiment, numărul cadrelor de conducere şi al executanţilor
Tipuri de organigrame după modul de reprezentare grafică:
organigrame piramidale
organigrame ordonate de la stânga la dreapta
organigrame rabatate
organigrame circulare
Organigramele piramidale (ordonate rectangular vertical) sunt organigrame în
care scara ierarhică apare verticală, nivelurile ierarhice fiind ordonate de sus în jos. În
8
raport cu numărul nivelurilor ierarhice organigramele piramidale pot fi înalte sau
aplatizate. Acest tip de organigramă este sugestivă şi uşor de construit.
A
B1 B2
C1 C2 C3 C4
C1
B1
A C2
B2
C3
9
Alcătuirea corectă a organigramelor evidenţiază modul de transmitere a
autorităţii şi locul fiecărui individ în organizaţie.
Mărimea organizației influențează structura, în sensul ca la întreprinderile mici
organigrama va fi de tip centralizat piramidal, în timp ce la cele mari structurile sunt
descentralizate.
5. Elaborarea regulamentului de organizare și funcționare (ROF)
Acesta este un document care reflectă baza legală a existenţei şi funcţionării
întreprinderii, organizarea generală, precum şi atribuţiile, responsabilităţile şi
obiectivele principalelor componente ale întreprinderii. Mai este denumit şi „Manualul
întreprinderii" şi cuprinde următoarele secţiuni principale:
Dispoziţii generale privind înfiinţarea şi organizarea întreprinderii, între
care pot fi amintite: actul normativ de înfiinţare, statutul juridic şi regimul de
funcţionare, domeniul, ramura şi obiectul de activitate.
Funcţiunile şi sarcinile întreprinderii, precum şi ale subdiviziunilor
organizatorice, lista principalelor documente care se elaborează de către fiecare
compartiment.
Conducerea unităţii, în care sunt prezentate organele colective de conducere
şi posturile de conducere, competenţele, atribuţiile şi responsabilităţile acestora. Sunt
prezentate, de asemenea, lista compartimentelor, tipul de legături şi organigrama.
10
dimensiune) sau calitativ (natura activităţii şi a relaţiilor între ele).
În funcţie de rolul lor în îndeplinirea obiectivelor, subdiviziunile organizatorice
sunt de două feluri:
- subdiviziuni de producţie al căror reprezentant tipic în unităţile agricole este
ferma agricolă;
- subdiviziuni de deservire sau funcţionale.
a) Subdiviziunile de producţie. Dispun de resurse materiale, financiare şi umane,
care combinate în anumite proporţii şi supuse diverselor procedee tehnologice sunt
transformate în produse.
Principalele subdiviziuni sau compartimente organizatorice de producţie sunt:
Ferma vegetală. Are ca scop organizarea şi obţinerea unei părţi de producţie
vegetală a întreprinderii şi pentru aceasta deţine o anumită suprafaţă de teren delimitată
spaţial. În funcţie de ramura de producţie şi sistemul tehnologic suprafaţa fermei poate
avea dimensiuni diferite.
Ferma de creştere a animalelor. Grupează un anumit număr de animale într-o
singură specie (ex. bovine) sau categorie (ex. bovine la îngrăşat). Dacă numărul de
animale dintr-o specie sau categorie este redus, ferma poate deţine mai multe specii şi
categorii de animale. Acest lucru este necesar pentru a se obţine o anumită mărime a
fermei care să justifice constituirea unui compartiment (personal de conducere şi
administrativ, sediu, gestiune economică proprie).
Pe lângă un anumit număr de animale ferma zootehnică mai dispune de
adăposturi, diferite instalaţii şi echipamente specifice profilului.
De asemenea, unele ferme (bovine şi ovine) dispun şi de suprafeţele de teren
necesare obţinerii furajelor de volum (masă verde, fânuri, produse însilozabile etc.).
În întreprinderile agricole cu efective mari de animale fermele zootehnice se
grupează câte 2-3 în complexe de creştere a animalelor. De asemenea, pentru speciile de
porcine şi păsări se organizează unităţi de producţie de sine stătătoare, lipsite de terenuri
pentru obţinerea furajelor necesare şi având la bază tehnologii de vârf de tip industrial.
Acestea poartă denumirea generică de combinate de creştere industrială a animalelor
(porci, păsări).
În afara fermelor care constituie subunităţile de producţie de bază în unităţile
economice din agricultură mai putem întâlni diferite compartimente de producţie care au
ca obiect de activitate prelucrarea producţiei primare:
- staţii de vinificare
- linii de îmbuteliere
- secţii de conserve şi semiconserve
- produse de abator şi carmangerie
- fabrici de nutreţuri combinate.
b) Subunităţile organizatorice de deservire (funcţionale). Grupează activităţi
auxiliare destinate sprijinirii activităţilor de producţie din cadrul întreprinderii. Şi
acestea se diferenţiază în funcţie de natura activităţii în:
- subdiviziuni de servire tehnică: sector mecanic, sector de chimizare, sector de
hidroamelioraţii, construcţii etc.;
- subdiviziuni de aprovizionare-desfacere (serviciul comercial, A.D.T.);
- subdiviziuni de servire economică şi administrativă: sectorul economic, diferite
servicii administrative: salarizare, personal, pază, protecţie împotriva incendiilor etc.
11
Structura organizatorică depinde de mai mulţi factori, cel mai important fiind
dimensiunea. Dimensiunea determină un număr mai mare sau mai mic de
compartimente de dimensiuni corespunzătoare, un grad diferit de autonomie.
De asemenea, se mai menţionează ca factori care influenţează structura
organizatorică:
- factorii naturali: terenul privind dimensiunea, configuraţia, grad de comasare
etc.
- factorii tehnici: caracteristicile funcţionale ale tractoarelor şi maşinilor agricole.
- factori economici şi organizatorici: nivelul de concentrare, intensificare, profilul
producţiei.
Societăţile comerciale agricole mari sunt structurate pe ferme ca unităţi
productive de bază şi sectoare de deservire – economic, de hidroamelioraţii, de
construcţii, de chimizare, de aprovizionare, desfacere, transport.
În interiorul societăţii comerciale, în scopul desfăşurării în condiţii de eficienţă a
activităţii productive, se stabilesc relaţii de colaborare între ferme şi între ferme şi
sectoarele de deservire. Conţinutul colaborării şi cooperării între fermele aceleiaşi
societăţi comerciale şi între ferme şi sectoarele de deservire, se complexează tot mai
mult, pe măsura intensificării producţiei, a concentrării şi în special a prelucrării
producţiei agricole. Aceste relaţii ce se formează între subdiviziunile societăţii
comerciale sunt coordonate de către conducerea societăţii.
Structura organizatorică a societăţii agricole este lăsată, de către lege, la
latitudinea conducerii societăţii. De obicei, atât timp cât aceste societăţi depăşesc ca
suprafaţă câteva sute de ha, nu se pune problema formării de subdiviziuni organizatorice
productive (gen ferme). Aceste subdiviziuni apar acolo unde se desfăşoară o activitate
mai complexă (sector culturi de câmp, legumicol, vii, pomi etc.) sau unde nivelul de
concentrare a suprafeţelor a depăşit 800-1200 ha.
Pe lângă compartimentul productiv, la nivelul societăţilor agricole, în structura
organizatorică se regăseşte un compartiment funcţional ce cuprinde sectorul mecanic şi
sectorul economic-comercial.
Exploatația familială nu are formalizată structura organizatorică, fiind o
structură simplă, în care deciziile se iau de o singură persoană care este și șeful
exploatației (decizii individuale). Exploatația familială nu are relații care să necesite
elaborarea de regulamente de organizare și funcționare, deoarece centrul decizional se
suprapune componentei executive.
12