I.

LUPTA CLERULUI SI A CREDINCIOSILOR PENTRU

APARAREA ORTODOXIEI
La sfârșitul secolului 17 Transilvania este ocupată de habsburgi care vor dori să
impună credința catolică. Ortodoxii erau doar tolerați și se înființează sub diverse
promisiuni făcute românilor și preoților ortodoxi, biserica unită, fiind numit Episcop
Atanasie Anghel iar mai apoi Ioan Patachi.
Promisiunile făcute ortodoxilor adică românilor nu sunt onorate iar ortodoxii sunt
marginalizați, riscând să piardă legea strămoșească. Astfel în Transilvania începe în
anul 1701 o luptă a românilor și preoților ortodoxi pentru apărarea ortodoxiei.
Această luptă devine vizibilă prin anul 1744 odată cu venire în Banat și
Transilvania a călugărului bosniac Visarion Sarai. Prin îndemnurile sale a reușit să
întoarcă mai multe sate de la uniație după care autoritățile l-au întemnițat la Deva și mai
apoi la Kufstein de unde nu se mai cunoaște nimic despre el.
Visarion Sarai a dat startul mucenices al acestei lupte împotriva uniației, ea a fost
continuată de comunitatea ortodoxă care refuza slujbele preoților uniați. În anul 1752
Nicolae Oprea și preotul Moise măcinic sunt delegați de comunitate la Viena ca să ducă
o jalbă însă cei doi vor fi întemnițați la Kuftstein de unde nu se mai cunoaște nimic
despre ei. Aceeași soartă au avut-o și alți luptători precum preotul Ioan din Galeș sau
preotul Ioan Tunsu.
Pentru apărarea Ortodoxiei au fost trimiși delegați și la Petersburg pentru ca
familia țarilor să intervină la Viena.
La Cioara are loc o răscoală în anul 1759 condusă de Călugărul Sofronie, la care
au participat peste 600 de țărani. Sofronie a fost intrigat de faptul că autoritățile
habsburgice i-au dărâmat schitul pe care și-l încopise în părdure. Sofronie în
procesiunile sale prin țară aduna țăranii și îi întorcea de la uniație cu real succes. În
contraofensivă împărăteasa Maria Tereza a trimis în transilvania pe Generalul Buccow
care a distrus cu tunurile mănăstirile ortodoxe ba chiar a le-a incinerat cu enoriașii și
călugării înăuntru.
Toate aceste frământări au avut un oarecare câștig, căci în 1761 li s-a trimis un
Episcop sârb Dionisie Novacovici.

II. BISERICA VALAHĂ ÎN SEC. AL XVIII-LEA

În anul 1711 Otomanii instaurează în principatele române regimul fanariot care a durat
până la revoluția lui Tudor Vladimirescu din anul 1821. Erau numiți domni pentru
perioade scurte și contra unor sume mari de bani, astfel că țările erau secătuite.
În Ungrovlahia în această perioadă au fost numiți 6 mitropoliți Greci și 6
Mitropoliți români.Foarte mulți clerici greci sunt delegați cu sarcini administrative pe
lângă mănstirile românești.Pe fondul acestei situații mulți patriarhi, mitropoliți și episcopi
din Răsărit vin în țările românești pentru danii din partea domnitorilor lăsând în schimb o
activitate tipografică. Ba mai mult, patriarhatelor din Răsărit le-au fost închinate și o
serie de mănăstiri.
 Mitropolitul Neofit Cretanul a păstorit între anii 1738-1753, grec originar din
Creta. El a venit ca dascăl pentru copii lui C-tin Mavrocordat. El a contribuit la
desființarea rumâniei care s-a făcut prin despăgubirea boierilor. Același lucru l-a făcut și
el eliberând rumânii de pe moșiile Mitropoliei cumpărând din banii săi o moșie pentru
Mitropolie ca o compensație bănească.
A efectuat două vizite prin satele românești pentru a se înștiința de starea
oamenilor. A tipărint 30 de cărți în românește la București și a înființat școala de la
Pătroaia, în mediul rural.
Mitropolitul Grigorie II a păstorit între anii 1760 și 1787. A fost egumen la
mînăstirea Colțea. A ctitorit 2 biserici în București și a sprijinit activitatea editorială din
fonduri proprii. A fost deleat la Petersburg în 1770 pentru a solicita ajutor pentru
eliberarea de sub jugul Otoman. A primit Moaștele Sf. Dimitrie Basarabov în anul 1774.
În anul 1776 i s-a acordat lui și urmașilor săi titlul de locțiitor al Mitropolitului
Capadociei, fapt ce îl situa în sinodul patriarhal pe poziția a doua după Patriarhul
Constantinopolului.
Mitropolitul grec Dositei Filiti a păstorit între anii 1793 și 1810. A redus la
jumătate ploconul cârjei care se dădea la instalarea în scaun a unui episcop sau
mitropolit și a luptat împotriva abuzurilor la numirea preoților. A înființat o școală la
Mănăstirea Antim din București și a înființat Episcopia Argeșului.
Episcopia Argeșului a fost înființată de mitropolitul grec Dositei Filiti în anul
1793 care cuprindea județele Argeș și Olt. Primul episcop a fost Iosif între anii 1793-
1820. Acesta a restaurat o serie de biserici și a alte biserici precum Brezoi sau Malaia.
Foarte importantă a fost activitatea sa tipografică tipărind la Buda printre altele cele 12
Mineie.

III. MITROPOLIA MOLDOVEI ÎN SEC AL XVIII-LEA

În perioada fanariotă Moldova nu a a vut parte de mitropoliți greci cu o singură
excepție, întrucât populația a protestat împotriva acestora.
La Iași se înregistrează o activitate editorială intensă între anii 1714-1736 se
tipăresc 8 cărți. Activitatea tipografiei continuă cu zeci de cărți după anul 1744.
În Moldova C-tin Mavrocordat ridică exigențele de pregătire ale clerului punând
preoții să stea câte 40 de zile în Vlădicie însărcinează monahii cu o bună administrare a
averilor bisericești și îi scutește de impozite. Grigorie II ghica continuă reformele și
înființează câte o școală la fiecare episcopie.
Iacob Putneanul este cel mai de seamă mitropolit din sec. XVIII (1750-1760) El
l-a succedat pe grecul Nichifor. Continuă activitatea tipografică a lui Varlaam, înființează
o școală pe lângă Episcopie și desființează văcăritul (impozitul pe vitele mari) punând
totodată un blestem asupra celor ce îl vor mai reintroduce. Tiprește cărți în limba
română și elimină riscul de grecizare a limbii românești.
Mitropolitul Gavril Calimachi a păstorit în Moldova între anii 1760 – 1786 până
la moartea s-a. El era fratele domnitorului Iaon Calimachi și fusese Mitropolit al
Tesalonicului. Continuă activitatea culturală a lui Icob Putneanul și sprijină țăranii în
lupta lor fiscală cu domnia.
Mitropolitul Iacob Stamati a păstorit între anii 1792 și 1803, călugăr de la
mănăstirea Neamț și originar din Transilvania. S-a dovedit a fi însoțit de un duh
constructiv căci a reclădit câteva biserici, a înființat o farmacie la Iași, a sprijinit
văduvele și orfanii și a tipărit 10 cărți printre care Gramatica Teologhicească.

IV. VIAȚA MONAHALĂ ÎN MOLDOVA ȘI ȚARA ROMÂNEASCĂ

Pe fondul regimului fanariot viața monahală cunoaște și ea o decădere. Viața cultural
artistică din mănăstiri a decăzut mai cu seamă în mănăstirile închinate Patriarhiilor din
Constantinopol, Alexandria, Antiohia etc. În aceste mănăstiri principala grijă era aceea
de a realiza cât mai multe daruri pentru patriarhiile cărora le erau închinate. Mai mult la
numirea noilor egumeni domnii fanarioți pretindeau sume mari de bani ceea ce ducea la
o decădere a calității muncii duhovnicești.
Arhimadridul Vartolomei Măzăreanul a fost conducătorul școlii superioare de
la Mănăstirea Putna înființată de Iacob Putneanul, cunoscător al limbilor rusă și greacă.
El a tradus lucrări însemnate precum Leastvița a Sfântului Ioan Scărarul, Livada dulce
sau Învățăturile Starețului Dorotei. A tradus și din grecește Letopisețul de la zidirea lumii
și Calendarul Mare pe 112 ani. Altfel spus a avut o intensă activitate cărturărească.
Starețul Paisie Velicicovschi născut în 1722 în Poltava Ucraina, s-a format la
Academia duhovnicească din Kiev și a urmat calea monahală după numai 4 ani
ajungând la mai multe mănăstiri. A dus și o viață pustnicească și a călătorit în muntele
Athos unde Starețul Vasile de la Poiana Mărului l-a îmbrăcat în mantie. În jurul său s-au
strâns peste 64 de ucenici așa că în anul 1763 a primit de la domnitorul Grigorie
Calimachi, stăreția Mănăstirii Dragomirna. Aici au venit monahi slavi și s-au ocupat de
traduceri ale lucrărilor bisericești. După ocuparea nordului Bucovinei de către habsburgi
cei 350 de frați s-au reașezat la mănăstirea secu în anul 1775.
În anul 1779 Paisie primește stăreția Mănăstirii Neamț unde a contribuit la
elaborarea a 300 de manuscrise. A introdus viața de obște și a edificate case de
oaspeți. Numrul călugărilor a sporit la 700 în acea vreme care prin activitatea lor
cărturărească au transformat Mănăstirea Neamț într-un însemnat centru cultural.
A trecut la Domnul în anul 1794. Starețul Paisie Velicicovschi a fost un înnoitor al
vieții monahale pe plan mult mai larg decât a fost Vartolomei Măzăreanul. Prin ucenicii
pe care i-a pregătit a oferit lumină în viața monahală atât mănăstirilor românești cât și
unor mănăstiri din Rusia, sau Muntele Athos.

V. BISERICA ORTODOXĂ DIN TRANSILVANIA ÎN SEC. XVIII-XIX

Conform statisticii generalului Buccow în anul 1762 în Transilvania erau 2.253 de
preoți uniți în 515 biserici la 25.174 de familii și 1.380 de preoți ortodoxi în 1.362 de
biserici la 126.712 familii. Generalul Buccow a ordonat arderea mănăstirilor și bisericilor
din lemn și dărămarea multor locașuri de cult.
Episcopii sârbi de la Sibiu au fost rezultatul numeroaselor memorii ale
românilor din Transilvania prin care au înduplecat Curtea de la Viena să le dea episcopi
ortodoxi. Primul a fost numit în 1761 Dionisie Novacovici de neam sârb. Acesta s-a
retras în anul 1.767 iar după o perioadă de vacanță a scaunului a fost reocupat tot de
episcopi sârbi precum Sofronie Chirilovici.
În 1781 prin edictul lui Iosif al II-lea s-a interzis asuprirea necatolicilor, se
permitea oricărei comunități de minim 100 de familii să-și zidească propria biserică și
școală iar necatolicii nu mai erau obligați să plătească taxe suplimentare.
Episcopul Ghedeon Nichitici a făcut demersuri pentru înființarea unui seminar la Sibiu
însă autoritățile vieneze nu i-au permis acest lucru. El a împărțit eparhia sa în 31 de
protopopiate și 981 de parohii și a impus cerințe minime de pregătire pentru hirotonire.
Gherasim Adamovici a fost un alt episcop sârb între anii 1789-1796 care trimitea
pastorale pentru a fi citite de preoți în biserici și care a înaintat în anul 1791 un memoriu
la Viena prin care cerea ca românii să fie recunoscuți ca a patra națiune în stat.
Episcopul Vasile Moga a fost ales ca episcop al ortodoxilor din Transilvania în
anul 1810 de către protopopii întruniți la Turda, cu acordul autorităților de la Viena. El
era preot în Sebeș jud. Alba Iulia și a fost ulterior călugărit de mitropolitul sârb din
Craloviț în 1811. Curtea de la Viena i-a impus 19 restricții printre care: permisiunea
credincioșilor săi de a trece la uniație, reducerea numărului de parohii și preoți și să
facă vizite canonice numai sub escorta a doi comisari habsburgici.
În primul său an de păstori s-a deschis la Sibiu un curs de teologie de 6 luni
pentru pregătirea viitorilor preoți unde a dăscălit renumitul cărturar Gheorghe Lazăr.
Cursul a funcționat până la plecarea dascălului în anul 1815.
Episcopul Vasile Moga a continuat să susțină ortodoxia astfel că în anul 1834 a
trimis alături de Episcopul unit Ioan Lemeni un memoriu către Viena prin care cerea
drepturi pentru românii iar în 1837 reia cererile sale solicitând drepturi pentru românii
din ținuturile locuite de sași. În 1842 alături de Ioan Lemeni cere dreptul ca românilor să
li se permită să învețe meșteșuguri. Niciunul dintre aceste memorii nu a avut rezultatul
dorit.
Episcopul Vasile Moga trece la Domnul în anul 1845 la vârsta de 71 de ani.