Sunteți pe pagina 1din 1

Planul de afacere

Cursuri de engleză

Se vorbeşte din ce în ce mai mult de faptul că cetăţeanul global al secolului XXI ar trebui să aibă
creierul bilingv. E un must ca cei ce sunt acum adolescenţi să vorbească foarte bine limba
engleză dar şi să poată gândi direct în engleză, preferabil şi în încă 1-2 alte limbi străine. Am
scris aici despre cum poţi măsura şi stimula motivaţia pentru a învăţa această limbă, motivaţie
fără de care orice demers devine foarte greoi…

Cursurile pentru adolescenţi nu înseamnă cuvinte copiate, de învăţat, dictări şi exerciţii. Bine,


ceva exerciţii sunt, însă în mare parte înseamnă dezbateri şi teme de conversaţie, schimb de
păreri şi argumentarea lor, materiale despre subiecte de actualitate legate de mediu, IT,
sporturi de tot felul, comunitate. Cursurile îi lasă pe copii să se exprime în cadrul activităţilor de
scriere creativă şi eseuri pe diverse teme sau să îşi îmbogăţească noţiunile de cultură generală.
Sunt un pic ca un club unde se exersează gânditul şi vorbitul în engleză.

Tabere interne şi internaţionale

Expunerea la mediul străin de casă e un exerciţiu minunat pentru viitor, îi ajută să


conştientizeze că există oameni cu obiceiuri diferite, locuri cu reguli diferite. Asta îmbinat cu noi
prieteni, posibil şi ceva certuri, distracţie şi dor de familie (mărturisit sau nu), plus
responsabilitatea de a avea grijă de propriile lucruri (cumva, trebuie să încapă în bagaj şi la
întoarcere!). Cu siguranţă, taberele în locuri cât mai diverse, alături de alţi adolescenţi din medii
cât mai diverse, aduc un beneficiu real procesului de maturizare.

Voluntariat

Iată o activitate care îi învaţă pe tineri despre spiritul civic şi comunitar, despre nevoile celorlalţi
şi despre dăruire. Într-o lume capitalistă în care sunt împinşi de mici să dea dovadă de spirit
antreprenorial, să fructifice orice oportunitate, să vâneze oferte, să „se realizeze”, e util (şi un
element de civilizaţie în acelaşi timp) să facem loc voluntariatului. Unde tinerii să facă ce e de
făcut fără a aştepta nimic în schimb. Uneori nici măcar recunoștință – pentru că asta înseamnă
de fapt voluntariat. În zilele noastre ei pot alege domeniul cu care simt că rezonează: protecţia
mediului, ajutorarea în diverse moduri a categoriilor defavorizate (copii, bătrâni, oameni cu
venit foarte mic), îmbunătăţirea aspectului oraşului.

Lecţii de chitară

Chitara este încă „Wow!” pentru adolescenţii romantici. Încă leagă prietenii, încheagă grupuri,
uneşte prieteni cu inima frântă în jurul focului la munte sau pe plajă vara. În plus, creierul este
stimulat în cel mai bun mod: e un exerciţiu bun de memorie, coordonare şi dezvoltare a laturii
artistice.

S-ar putea să vă placă și