1.
Conceptul de personalitate
1:':!ii-..a-•-• Multe noţiuni ale psihologiei se
'", :/+. regăsesc şi în limbajul cotidian, având chiar o mare
�r' -frecvenţă de utilizare. De la această regulă nu face
' excepţie nici noţiunea de personalitate. SJJ!:'n!!!!J
despre cineva că are o „personalitate putemiq_ă",
iar despre altcineva că„ n-are personalita.f!". Cuiva
îi acordam atributul de„personalitate matură", alt-
. . cuiva pe cel de „personalitate infantilă". Ne ajută
,�.:· _ psihologia cotidiană, de bun simţ, să înţelegem ce
,.
· �.., · este personalitatea? Uneori da, alteori nu. În mod
'· sigur însă, ne ajută psihologia ştiinţifică.
1.2. Delimitări conceptuale
Mai demult; un gânditor spunea că
definirea personalităţii este o „problemă de
delimitare". De ce? Deoarece atât în limbajul
cotidian. cât şi în cel ştiinţific, întâlnim folosite
uneori o serie de noţiuni într-o manieră
nediscriminativă, unele în locul altora, fără a se
opera diferenţierile de rigoare. De câte_ ori
n-am folosit noţîunile de individ, indivi­
dualitate, persoană, personalitate, personaj
fără să ne gândipi că ele acoperă aceeaşi
realitate?! Iată de ce, în demersul desţelenirii
. drumului spre definirea personalităţii este
necesar să creionăm mai întâi conţinutul
noţiunilor respective pentru a evita confuziile.
• Conceptul de individ
Individul se defineşte ca fiind totalitatea
îns�şirilor biologice (înnăscute sau dobân­
dite) care asigură adaptarea la mediul natural.
El desemnează entitatea vie care nu poate fi
dezmembrată fără a-şi pierde identitatea,
altfel spus, individual desemnează caracterul
indivizibil • al organismului. Din aceste
definiţii, rezultă următoarele caracteristici ale
individului:
1. el este un produs în întregime detefIIlÎ!!at
biologic;
·2. esteun. reprezentant al speciei în geQgal,
indiferent dacă aceasta este vegetală,
animală sau umană;
3. este o noţiune aplicabilă tuturor organis­
melor, fără· conotaţii descriptive sau
evaluative.
• Conceptul de individualitate
În decursul existenţei individului, are loc
un proces de diferenţiere şi diversificare a
organizării lui structural-funcţionale. Însu- _
şirile biologice se specializează, se ierarhi­
zează, se integrează căpătând unele note
distinctive, originale. Individualitatea este
deci individul cu organizarea lui specifică,
diferenţiată, irepetibilă şi ireductibilă. Noţi­
unea se foloseşte pentru a desemna organi­
zările complexe.
• Conceptul de persoană
Prin conceptul de persoană desemnăm
ansamblul însuşirilor psihfcecare asigură
adaptarea la -me<liuÎ social-istoric. Persoana l(.
es_ţe individul luat în accepţiunea lui psiho­
logică, deci cu · viaţa sa psihică constituită,
superioară, conştientă. Ciy:acteristicile persoa­
nei sunt:
0'.)e;-este un produs determinat socio�isto:.
ric, desemnând omul în contextul rela­
ţiilor sociale sau ca membru al societăţii;
2. noţiunea de persoană este a licabilă
doar omulu11- nu în general, ci doar
celui normal dezvoltat din puncţ de J
'!-
vedere psihic (copiilor la naştere şi bol­
navilor psihici nu li se poate acorda
atributul de persoană).
• Conceptul de personalitate
Aşa cum organizarea structural-funcţională
a individului se diferenţiază şi se specializează
în timp, tot aşa · şi organizarea psihică a
persoanei suportă de-a lungul timpului un
proces de diferenţiere şi specializare,
valorizându-se şi devenind �- Am putea
spune că personalitatea este persoana plus o
notă de valoare, ea este organizarea superioară
��ei. De altfel, Goethe scria în Faust:
 Personalitatea - ca mecanism psihic integrator
O spun şi regii
O spun şi magii
Că din toate câte pe lume avem
Personalitatea este binele suprem.
P�tru Goethe, personalitatea este o
valoare morală supremă. Ne putem întreba
însă dacă ea este doar o valoare· morală, nu
cumva şi una socială, culturală, istorică etc.?
Din spusele lui Goethe:, ar trebui să reţinem
nu că personalitatea este o valoare morală, ci
că ea este, înainte de toate, o valoare.
• Conceptul de personaj
Prin conceptul de personaj desemnăm
manifestările personalităţii în afară, în com­
portament. Per§.�rţ�jul este „persoana ip
r2ţ•� altfel spus omul interpretat ca rol
social, şi cum fiecare poate juca mai multe
roluri, înseamnă că el se manifestă prin mai
multe personaje, îşi relevă faţă de alţii
diverse „faţete" ale personalităţii sale. Dat
fiind ·faptul că sub fiec;ire personaj se află o
personalitate înseamnă că personajul este
veşmântul social al personalităţii,. uneori
chiar învelişul ei protector, mecanismul de
apărare. Personajul se prezintă ca o „faţetă",
ca o imagine fragmentată a personalităţii, �
o 11?-ască în sp_atele căreia se află personali-
r:-""""!!r--,r--.-�----.-. tatea. Personajul dezvă­
luie sau ascunde, relevă
sau trădează personali­
t�. Între persona­
litate şi personaj pot
exista relaţii de echi­
libru, de coexistentă şi
armonie, dar şi relaţii
de disonanţă şi dezechi­
librq (în acest ultim caz
putem asista la apariţia
unui fenomen de deper­
sonalizare, dedublare,
' care perturbă fungi�­
narea normală a perso-
...._____________, nalităţii).
-Cele cinci noţiuni şi relaţiile dintre ele pot
fi dispuse ca în schema următoare:
'
Biologic Social
'
individ "--�a--.petşoapă
indivi!alitate
.
___._. personalitate
f
personaJ
Din această schemă, rezultă următoarele:
:
- .
-,:. ,.
• Noţiunile de individ şi individualitate se _;., ·' •'.� .
dispun în plan biologic, pe când cele de • · � ·.. ·
persoană, personalitate şi personaj _în
plan s<?cial.
• Persoana este corespondentul în plan
social al individului din plan biologic, iar
personalitatea, a noţiunii de. individua­
litate din plan biologic.
• Corespunzător procesului de individua..:
lizare a individului din plan biologic,
întâlnim particularizarea persoanei, în
plan social şi ce>ilvertirea ei în perso-
. nalitate. � · ·
• Aceste noţiuni acoperă rea)ităţi diferite
între ele presupunând totodată o aso- �
ciere şi corespondenţă logică, fapt care
impune utilizarea lor diferenţi_ală..
• Când ne referim la omul normal
dezvoltat din punct de vedere psihic este ' .
mai bine să recurgem la· noţiunile de
persoană şi personalitate decât la cea de
individ. Numirea unui om cu termenul
de . individ ascunde intenţia de
desconsiderare şi de reducere a acestuia
la atributul de fiinţă biologică, de simplu
,,tub digestiv".
1.2. Definirea personalitiţii
Din multitudinea definiţiilor formulate cu
privire la personalitate, vom prezenta doar
câteva selectate de la autori din perioade
istorice şi zone geografice diferite.

tea - ca mecanism psihic integrator
,,Personalitatea este organi­
zarea dinamică în cadrul indivi­
dului a acelor sisteme psihofi­
zice- care determină gândirea şi
comportamentul său carac:­
teristic." (Gordon W. Allport,
1897-1967)
,,Personalitatea este organizarea
mai mult sau mai puţin dw-abilă a
· caracterului, temperamentului, in�
teligenţei şi fizicului unei persoane.
Această · organizare determină
adaptarea si unică la mediu."
(Hans J. Eysenck, 1916-1997)
„Personalitatea este un
macrosistem al invarianţilor
informaţionali şi operaţionali ce
se exprimă constant în conduită
şi sunt definitorii sau carac­
teristici pentru subiect." (Paul
Popescu-Neveanu, 1926-1994)
· Din aceste definiţii, rezultă principalele
caracteristici ale personalită.tii:
• Caracterul sistemic, chiar macro­
sistemic
Personalitatea este compusă dintr-o serie
de elemente legate între ele, corelate şi con­
sistente unele cu altele, nu independente sau
simplu juxtapuse..
• Durabilitatea, stabilitatea, persistenţa
în timp
Personalitatea este relativ stabilă, relativ
identică cu sine însăşi, neputând fi radical
modificată de situaţiile tranzitorii sau
accidentale.
• Esenţialitatea
Însuşirile care compun personalitatea sunt
esenţiale, definitorii pentru om, ele vizând
.. aspectele cele mai importante ale manifestării
· ·'. omului privind orientare� sa, opţiunile şi
răspunsurile sale fundamentale.
• Structuralitate şi dinamism
Personalitatea pre;{ipune organizare,
ierarhizare,_ dar şi dezintegrare progresivă.
I
Structurile personalităţii se pot restructura,
modifica şi perfecţiona în grade diferite în
funcţie de cerinţele relaţionării cu ambianţa.
• Finalitate adaptativă
Personalitatea nu este inactivă, inertă; ea
este ceva şi face ceva: _filtrează, motivează şi
direcţionează, selectează şi programează, îl
determină pe om să gândească asupra mediului
şi să se adapteze la acesta prin compor­
tamentele sale, asigurând atât supravieţuirea
cât şţ creşterea şi dezvoltarea personală.
· • Unicitatea
Personalitatea realizează sinteza dintre
trasăturile/îhsuşirile generale, particulare şi
individuale ale omului, căpătând în virtutea
acestui fapt un caracter propriu, s�cific, Ul\ic.
�Personalitatea nu este înnăscută. Omul nu
se naşte cu personalitate, ci devine
�rsonalitate. La �naştere copilul nu este o
personalitate, ci un candidat la dobândirea
acestui atribut. Personalitatea, chiar dacă are
unele însuşiri biologic-ereditare, se obţine
de-a lungul vieţii ca urmare a confruntărilor
cu cennţele mediului exterior1 a reţinerii şi
respingerii unora dintre ele, a valorizării şi
generalizării unora şi a devalorizării şi
excluderii altora.• Despre personalitate _ se
spune că este. produsul împrejurărilor, ceea
�e înseamnă că natura şi calitatea acestora ar
dţtermina calitatea personalităţii. Aceasta ne
atrage atenţia asupra necesităţii creării unor
medii sociale educogene, saturate şi impreg­
nate cu influenţe pozitive, valorizate social-
cultural.
, De aici nu trebuie să înţelegem că persona­
litatea este inactivă, dimpotrivă ea poate
influenţa, restructura împrejurările, chia_r. crea
altele noi. Trebuie făcută distincţia dintre
planul dezvoltării ontogenetice a personali-
tăţii (când aceasta este mai degrabă produsul
împrejurărilor) şi pia- . �
nul funcţional al perso- Arătăţi prin analiza
nalităţii (când aceasta unui ,,caz" cele două
este în linii mari dez- �_,cpresii ale persona­
voltată şi îşi impune lităţii: produs al împre­
cerinţele asupra pro- jurărilor, producătoare
priei sale evoluţii). de împrejurări.
 Personalitatea - ca mecanism psihic integrator
1.3. Laturile personalităţii
Din ce se compune personalitatea? Psiho­
logia tradiţională vorbea despre componenţa
tripartită a personalităţii, aceasta fiind inter­
pretata ca fiind compusă din trei laturi:
temperament, aptitudini, caracter. Tempera­
menti�J furnizează informaţii despre fehil cum
este şi cum reacţionează un oni, iute sau lent,
accelerat sau domol, mobil sau rigid, uniform
t�
sau neuniform, cu un surplus sau deficit de
{J l\O
•
energie etc.).· Aptitudi-
1�
•
L\
A
Inainte de a· învăţ� nile spun despre oni ce
despre tempr_ament şi poate să facă sau cât de
. r c�acter, pu!eţi �1?:umera dotat este., În . fine,
cateva trăsatun. tempe- ·
, .
ramenta1e . ·ş1. . caracte-
·· • .caracteroz arată
{'I
· cum se
. vă· aparţin? • · nul relaţiilor sociale.
comp ortă omul 10 pla-
A
riale care
Psihologia contemporană preferă să vor­
bească despre componenţa personalităţii în
cinci laturi, la cele trei dinainte adăugând înte­
ligenţa şi creativitatea.· Multă vreme inteligenţa
a. rost integrată şi . ,,to.pită" în aptitudini, iar
creativitatea neintegrată în personalitate
deoarece a fost descoperită târziu, prin jl.irul
anilor '50 ai secolului trecut. Dat fiind însă
faptul că inteligenţa şi creativitatea sunt dis­
tincte între ele şi distincte şi în raport cu cele­
lalte trei, ele merită a fi considerate laturi de
sine stătătoare ale personalităţii.
Aşadar, considerăm că personalitatea are
f> ,a-. următoarele laturi:
\ 1. temperamentul - latura dinamico-
energetică; . .
2. aptitudinile - latura instrumental-ope-
raţională;
3. caracteru) - latura relaţional-valorică;
4. inteligenţa - iatura rezolutiv -productivă;
5. creativitatea - latura transformaţional­
constructivă�
Îtnbînarea, sud area şi interacţiunea acestor
laturi generează structuri distincte de perso­
nalitate care îi acorda acesteia unicitate.
1.4. Tipuri de personalitate
Acestea se diferenţiază în funcţie de
nivelurile calitativ-distincte la �are ajunge
personalitatea în evoluţia sa. Clasificarea lor
se face dependent de o multitudine de criterii.. :· ·
Dacă luăm în considerare gradul de diferen- • · •
ţiere şi specializare internă a personalităţii, ca ,
şi relaţia. dintre structura internă a perso­
nalităţii şi factorii externi (de mediu), atunci
putem desprînde următoarele tipuri de per- ,-
sonalităţi:
• Personalităţi imature caracterizate prîn:
simplitatea structurilor psihice compo­
nente; lipsa corelaţiei logice dintre ele; . , �
funcţionalitate neefidentă, situaţională, · . ,
imprevizibilă, megală; scăzute posibilităţi ;·.
adaptative (atât la situaţiile comune, cât .� _ ., . _ �-.
' ·
mai ales la cele noi).
• Personalităţi mature caracterizate prîn:
complexitate structural-funcţională cu
componente intim corelat_e între ele,
organizare, ierarhizare; adaptare suplă,
<_:·
flexibilă; mare eficienţă. .
, � . .. .
• Personalităţi acceµt�ate cu caracte- 'i::j.�-�-..
ristici care ies din comun, mai acute faţă < ·. ·. · , '',·_/
de media populaţiei,. cu tendinţa âe a :_;; ·· -:-;; "'
aluneca în patologic fără a fi însă pato- w .
logice; predispuse spre manifestări pato- � _,. - -:;} ,t·
✓
logice mai ales în condiţii defavorabile .,,.· :; ;,,..
:�< /,
de viaţă; îngreunează adaptarea la mediu. ,..� '· ,·
• Personalitaţi anormale/destructurate
care se deosebesc total . faţă de media , · ' . \
populaţiei şi sunt incapabile de a se adapta. ,., /�
Maturitatea sau imaturitatea personalităţii · ·, :
p<>._! te fi psihică şi socială. În acest � urmă ·:\: · ·',·
caz, avem în vedere gradul de soc1ah� a J: 1 • .,:;�
individului, .de asimilare . a modelelor socio- ., ,:'"':·,· · ··
..
comportamentale defm1tom pentru om; �... · ·� :· ·...'... •/�· ,
.
'
bogăţia şi calitatea acţiunilor şi interacţiunilor ;:.·. · · •:� · .. \'
sociale; adaptarea (deplină sau precară) la '/.·.t,.1 ." - _; ,
condiţiile vieţii sociale, împlinirea vocaţională. � 3' • . . · . -
Îritre maturitatea/imaturitatea psihică şi cea so- · .. · ,, >,,,,".�·-·"''...
I ,,.
cială există o strânsă interacţiune. De obicei .. , •�
maturitatea psihică este o premisă, o condiţie
pentru cea socială. La rândul ei, · maturitatea .
socială poate impulsiona·
· Consideraţi că
şi facilita maturitatea ps1-
hică, ajutând-o pe aceasta sunteţi. o personalitate
matură şi psihologic şi
să ajungă la fomie
social? Argumentaţi-vă .'
calitativ superioare de opţiunea.
dezvoltare: L---------,,.,,.....,.,r,
 . �). '
;,t ,,.. .��
....'

.. · :, V Personalitatea- - ca mecanism psihic integrator

. ,:;t -. ,.
".:'�· ;o_ '.,/1:,
� .. \·; / : · · _d.1.5. Centralitatea personalităţii
,.-·· . _. ,·. � �
· în psihologie
,?; · Personalitatea în dubla ei ipostază, de reali-
.•
tate şi de concept, ocupă un loc central sau, după
·40,
cwn se exprimă un cercetător, un loc proemi­
·.\ nent în psihologie. Aceasta pe de o parte din ra­
i;
ţiuni teoretice, pe de altă parte din raţiuni prac­
. · .,_ - · -' ._, · ·,
tice. Din punct de vedere teoretic, persona­
.'. �-..•:,_: · ;.•)1 litatea este cadrul de referinţă fundamental
�·_ ��'L" .';" ;� peliliu definirea sensului şi valorii explicati� a
1
- ·J tuturor celorlalte noţiuni psihologice. Noţiunile
de senzaţie, percepţie, motivaţie, afectivitate,
voinţă etc. n-ar avea aproape nici o semnificaţie
dacă ar fi interpretate în sine, deci neraportate la
. -. i .·: . .. personalitate. Personalitatea face ca senzaţiile,
· ·_,; :..·. ';", �:- percepţiile, gândurile unui om să dispună de o
"'·\· · anu_ajtă finalitate, să se desraşoare într-un anu-
mit ritm, să conducă sau nu la anumite rezultate
favorabile, cu alte cuvinte să se personalizeze, ·
să devină diferite de cele ale altor persoane.
Din punct de vedere practic, personalitatea
este centrală pentru psihologiecl'eoarece ea este
�
<'I
prima, cea mai complexă ş1 adeseori cea mai
dramatică realitate wnană cu care luăm contact
.h şi pe care urmează să o influenţăm, s-o ame-
. . : liorarn sau s-o schimbăm. .Ea, personalitatea,
,_:::··. rep:c,ezintă primul ghid în modelarea concretă a
�-1
omului. lurnai cunoscându-i laturile, structura,
finalitatea, tipurile vom putea selecta şi utiliza
cele mai potrivite mijloace, metode, procedee
de influenţare educativă.
Raportată la celelalte procese şi mecanisme
psihice, pe.!_Sonalitatea este mecanismul psi}!:ic
superior şi integrator.
Personalitatea:
• le controlează pe celelalte;
• le integreză şi subordonează scopurilor personale;
• dă viaţă celorlalte procese şi mecanisme psihice,
le orientează şi le direcţionează;
• le ;,forţează" să interacţioneze activ fntre ele, să
se diferenţieze şi stabilizeze;
• faci/iteză selecţia diferitelor mijloace pentru
punerea înfuncţiune a mecanismelor psihice particulare;
• asigurăfolosirea personalizată a mecanismelor psi­
hice, maniera diferită defuncţionare a acestora de la un
individ la altul (materiale identice sunt mf!111orate diferit;
una şi aceeaşi problemă este rezolvata pe căi diferite);
• influenţează pozitiv sau negativ funcţionarea
particulară a mecanismelor psihice;
• ·valorifică diferenfiat şi maximal celelalte
meqpnisme psihice şi chiar propriile ei laturi (veţi vedea
în lecţiile următoare că dacă temperamerţţul este
controlat .de structurile caracteriale, va avea o altă
fu'!cţio"nalitat(f! şi finalitate decât atunci când structurile
caracteriale sunţ insuficient formate sau sunt cu o
încărcătură negativă).

1. În continuare sunt notate câteva trăsături de personalitate:

a) sferă largă de interese; f) acuzatoare cu sine şi cu alţii;
b) capacitate de stabilire a g) autoobiectivitate, umor;
relaţiilor cu alţii; h) lipsă de intuiţie;
c) egocentrism; i) acţiune fluctuantă (dependent
d) toleranţă; de situaţii);
e) acceptare de sine; j) disimulează, pozează.
Care dintre aceste însuşiri şi comportamente caracterizează personalitatea matură şi care pe
cea imatură?
\
2. Psihiatrul şi neurologul german Karl Leonhard a publicat o carte (tradusă
şi în limba română) intitulată „Personalităţi accentuate în viaţă şi literatură".
Dacă veţi consulta această lucrare, veţi găsi multe exemple despre persona­
lităţiile accentuate: demonstrative, hiperexacte, labile, exaltate, anxioase,
nestăpânite etc.

102
 Personalitatea - ca mecanism psihic integrator
2. Temperamentul
Suntem la şcoală; într-o pauză staţi undeva mai
deoparte şi priviţi cu atenţie la colegii de liceu.
Dincolo de agitaţia specifică pauzei, veţi constata
lucruri interesante. Astfel, un elev după ce are o
dispută <]Prinsă cu alţi colegi, pare că se enervează
foarte tare, chiar va sări la bătaie, a'poi se
îndepărtează supărat; altul pare să fie foarte vesel,
vorbăreţ, spune glume, este antrenant în grupul lui;
altul este foarte calm, explică ceva cu grijă, cu voce
măsurată; altul stă undeva separat, îngândurat,
pare că suferă „ din dragoste".
2.1. Temperamentul .s:_a latu_lj expresivă
-
şi dinaniico-energetică a persona­
lităţii
Putem să spunem despre· aceşti colegi de
liceu (nu sunt din clasa noastră şi nu îi
cunoaştem) cât de inteligenţi sunt, dacă sunt
sinceri sau mincinoşi, dacă au o memorie bună
sau nu? Nu, nu putem, dar în schimb putem să
spunem ceva despre temperamentul lor. Primul
coleg este probabil un coleric, al doilea un
sangvinic, al treilea un flegmatic şi al patrulea
un melancolic. Reuşim acest lucru pentru că
temperamentul este latura expresivă a
l?�f-ŞQ.nalită�i. Să ne amfutim şi alte trăsături
ale celor patru colegi de mai sus: c.Qk_ricul pare
să aibă o constituţie atletică, trăsături mai
colti!!���cul pare să aibă trăsături
mai,, armonioase, faţa lui este destinsă;
flegmaţî.cul���tă cam dolofan, se !IlÎŞc� mai
greoi, figura este mai puţin expresivă;
melancoliciii. are privirea pierdută, pare rigid,
încorcfăt, tebsiOnat, taţahnexprimă un aer trist,
îngâticluiat. . torpiiI; configuraţia somatică,
fi� ····expresia-feţ�i, mţşcaale s_p_� şieîe
multe despre temperamentul omului. De
aseri.ienea;eiiergia, activismul, vitalitatea, forţa,
vitez.a mişcănlor,mobilitatea lor sunt in9To�ţori
ai t�gi�etiliifiii.
Temperamentul de��nează latura
--
dinamico-energetică a personalităţii.
.
. .
,.. ... . .
sistemul nervos, de reactivitate,
resurse energetice. Dar el nu se .._____a�iiiiiiil
manifestă în acelaşi mod pe tot parcursul vieţii, ,· ··.
începând de la naştere. Temperamen�l f "� ·->-.,:�7':. ,.:
evolu�. în raport cu întregul organism şî (:· L�� ·!�'..__� f'
sistemurnervos;-astfel încât trăsăturile de ; ·
temp_erament se maturizează, suru depli'îÎ ·;_'
reliefate la srarşitul adolescenţei, se menţin
relativ constante până spre bătrâneţe, când _. �. , ·-.-.
CUI)OSC un proces de aplatiz.a.re dato!:M..pier- �:-;,:�-; .:· : . / · ;/
derii vitalităţii, vigorii, vivacităţii, vioici�i. În f:;��:�• ··: �,, "
schimb, unele trăsături devin mai accentuate, .. · '•. ·_ :;­
se rigidizează (intabihtarea la un coleric, ·;f·, '.:. · ·
depresi� la un melancolic, închistarea la un ;.•:::x.$: ·
flegmatic etc.).
.
·
. .
· · ,. , /\'
.....·.•�·i(,<_i:
T!�§..ttlnfe de temperament _JJ.u au un -�·f,.;_,.,. ·
-t
conţinut psihol9gic în sine, ele ţin de �ectul 'i�·,., �-.
ex resiv -din ico-ener etic7rl ID1,ei. ,'" ,r,' •
emperamentele nu sunt bune sau- rele, de _, : ,. · . · ·
dorit sau indezirabile. Cu aceste trăsături ne · · �,-. · ...
na.§!em şi ele se constituie-�damentui .:·;-
personalităţii. Pe ele se grevează celelalte :t .
�
trăsături, cărora · le j__mprimă o . anumită ··...:\:', ·:·. .::,
nuanţare, expresivitate, dinamism, vivacitate·'_<.·� -�·,,,
sau dimpotrivă inhibiţie, retragere.
_� /� • ; , ·
·
Temperamentele, tipurile de temperament ··:�,.';tf 1.:'-·.. '
�
pe care le vom prezenta în continuare nu _ pţ. , ..: -
�
trebuie să fie luate ca atare, nu există '..; • .·:'/.:-:· w1,
temperamente pure. Chiar etimologia latină _
a _ cuvântului sugerează' că „tempera- ,,., . ,.,,., ., ._... _
temperare" înseamnă a amesteca. In mod ..::·":�;_ '· . ·
potenţial, ele coexistă în fiecare persoană, dar ·: .. -, • _;
se manifestă mai pregnant unele sau altele. ! :.,, · ·. ·: -�
Aşadar, temperamentul real al omului esteJ> .
combinaţie originală, aparte care îl .,. ' · •.'"·�.· -·
<.1: ~:/.� -� �-'
individualizează. Totuşi temperamentul
este o particularitate foarte generală a .. . . --�
eersonalitătii, în interiorul unei tipologii sau ,; . : ,. <"..�,_. • :y•
al unui tip intră un număr foarte mare de ,. -,:.'�
' · ·
oameni. Aceasta a şi făcut ca tipologiile •-
temperamentale - deşi ·sunt destul de nume- ·
roase în fapt - să prezinte multe puncte , <
comune. Acest lucru este normal pentru că �•• ' ·
s ecia umană este unitară în diversitatea ei.

Personalitatea .:... ca mecanism psihic integrator
În timp, oamenii de ştiinţă au identificat şi
alte aspecte care definesc temperamentul şi._,....,.--
au
ţla.l?orat variatţ tip<;Jlogi.i temperamentale. O
tiP._Ologie cuprinde un ansamblu de caracteristici
temperamentale comune unui număr mare. <le
inOMzi. 1zpul întruneşte atributele cele mai
2aracteristice," este prototipul unei ti�ogii .
(categorii) ţeJ11peramentale. Când spunem
,,tipul coleric". ' ,,sangvuu· · c"' ',flegmatic" sau
. medicina şi psihologia vremii o orientare care
,,melancolic" ne referim la tipologia· clasică a
ţcm!Eeramenteloi. Dar mai există şi alte
tipologii şi vom realiza o trecere în revistă a
principalelor tipologii temperamentale.
2.2.-Tipologil şi portrete temperamentale
Trăsăturile temperamentale au atras
atţnţia savanţilor preocupaţi să înţeleagă
manifestările psihice ale oamenilor. Dar şi
pentru oameni obişnuiţi 1Eanifestările
te��mentale. ies. c.eJ mai uşor fu evidentă,
sunt cel mai uşor de evaluat pentru_ că
prezintă o expresivitate deosebită.
· · Prima tipologie cunoscută este cea realizată
de către medicii antichităţji _ Hipocrate şi
Galenus. Ei au pus la baza temperamentului
combinarea - temperarea - a patru umori sau
substanţe . primare ale corpului omenesc.
Predominarea unei umori conduce la reliefarea
- unui tip temperamental. Pentru medicina şi
endomorf mezomorf ectomorf
=·
>{
1M,
psihologia modernă, această clasificare este
naivă, dar cele eatru tipuri temperamentale au
� numele - în psihologie. Corespon­
denţa propusă era următoarea: sânge - sangvi­
nic; bilă galbenă - coleric; limfă - flegmatic şi
bilă neagră - melancolic.
Mult mai târziu pe la sfârşitul sec. al
XIX-lea şi începutul sec. XX, s-a impus în
pune Îii legătură aspectul somatic (constituţia
corporală) şi unele manifestări temperamen­
tale. Astfel, psihiatrul german E. Kretschmer
pe baza observaţiilor clinice ajunge la
concluzia că o anumită constituţie corporală se
asociază cu anumite manifestări în plan
psihologic, afectiv şi psihopatologic. Picnicul
este scund, bondoc, îndesat, extravert, vioi,
dinamic - este un ciclotim, oscilează între
tristeţe şi veselie. Astenicul este filiform,
longilin, este un om interiorizat, oscilând între
instabilitate şi calm - este un schizotim, cu
trăiri afective foarte interiorizate. Atleticul
prezintă o alură sportivă, armonios dezvoltată,
este un tip direct şi deschis în manifestări, cu o
mare nevoie de mişcare. Displasticul prezintă
malformaţii corporale cu efecte variabile în
plan temperamental. Istoria psihologiei a
reţinut primele două tipuri temperamentale
care au fost descrise mai amplu de către autor.
tipuri intermediare
 Personalitatea - ca mecanism psibic integrato·r
visceroton somatoton
ca . Mergând pe aceeaşi linie a biotipologiei
constituJionale, medicul şi psihologul
american W. -She/don a pornit de la cele trei foiţe
embrionare care stau la baza dezvoltărji diferitelor
structuri somatice (vezi figurile de mai sus).
Astfel, pornind de la endoderm, din care se vor
dezvolta yiscerele digestive, rezultă enâomorfu/ ca
biotip şi viscerotonul ca tip temp'eramental, care se
caracterizează prin nevoia de odihnă şi relaxare, nevoia
de confort, plăcerea digestiei; dependenţa de aprobarea
socială a celorlalţi, nevoia de a fi consolat de semeni la
necaz. Cea de a două foiţă germinativă embrionară
mezoderma, din care se va dezvolta sistemul muscular,
conduce la biotipul mezomorf, greoi, masiv, puternic şi
la tipuUemperamental somatoton, activ, energic, direct
în manifestări, tipul aventurierului şi al soldatului. Din
foiţa embrionară ectoderma, din care se vor dezvolta
sistemul osos, rezultă fJiotipul ectomorf, slab, cu muşchii
nedezvoltaţi, osos, longilin, iar. în plan temperamental
tipul cerebroton,- interiorizat, rezervat şi izolat, preferă
singurătatea, este inhibat şi reţinut în manifestări.
I Comparaţi tipologia lui Kretschmer cu cea a
-k 1 lui Sheldon.
' / Încercaţi să vă caracterizaţi temperamentul
·-.
'orientându-vă după cele două tipologii.
,..
Biotipologiile constituţionale sunt suges­
tive, dar nu li se poate acorda credit deplin.
Există variate tipuri intermediare şi influenţe
de ordin socio:-cultural care pot modifica
manifestările descrise mai sus. De aceea s-a
impus luarea în considerare şi a altor factori
care determină temperamentul.
Tot pe la începutul sec. al XX-lea în Rusia,
fiziologul I.P. Pavlov a întţ"ffi_�_ �er�_t:@i
,,....-- -·-·-----·- -
minuţioase asupra dinamicii activităţii nervoa-
se superioare (ANS) urmărindtrei indicatori:
forţa, echilibrul şi mobilitatea proceselor
nervoase fundamentale excitaţia şi iiihibiţia:
Forţa este criteriul principal de carac�
terizare a tipului de ANS şi . desemnează
amplitudinea modificărilor electro-chimice de •
la nivelul neuronului. Se ·. exprimă . prin .
rezistenţa la oboseală nervoasă, rezistenţa la
solicitări intense, la factori majori de stres
(activitate sub presiunea · timpului, responsa­
bilităţi majore). În- raport cu forta. Pavlov
stabileşte două tipuri;iuternic. şi slab.
Mobilitatea proceselor nervoase funda­
mentale, excitaţia · şi inhibiţia exprimă
dinamica raporturilor dintre acestea, uşurinţa
cu care se trece dintr-o stare în alta,
rapiditatea cu care se instalează unul sau altul
dintre cele două procese. Mobilitatea se
manifestă mai ales în viteza trecerii de la o
activitate la alta, rapiditatea şi flex. ibilitatea
adaptării la situaţii noi. · În raport cu acest
. criteriU:, sunt stabilite -�urile mobil şi inert.
Echilibrul exprimă raporturile de _forţă
între excitaţie şi inhibiţie; Dacă domină forţa
excitatorie, atunci· vorbim despre impulsi­
vitate, dacă domină forţa inhibitorie atup.ci
vorbim despre inhibiţie, iar dacă forţa celor
două procese este aproximativ egală, vorbim
despre echilibru. Pornind de la acest criteriu
s-au stabilit două tipuri: echilibrat şi
neechilibrat, care la râqdul lui se subdivide
în nee�hilibrat · excitabil şi neechilibrat
inhibat.
 Prin combinarea tipurilor care rezultă din
manifestările de forţă, echilibru şi mobilitate;
./ I.P. Pavlov stabileşte patru tipuri de ANS
. ,;'' • cărora le-a ataşat denumirile din tipologia
• ':I( •
� Tipologia lui Pavlov a constituit un progres
,, ..
faţă de cele anterioare, dar i se poate reproşa
exces"ul de fiziologi'?;are precum şi lipsa de
uanţare din punct de vedere psihologic.
În psihologia modernă,. s-a impus con­
tribuţia lui C. G. Jung şi a lui H. J. Eysenck
care au introdus criterii psihologice în
evaluarea şi descrierea temperamentelor.
Savantul . elveţian C. G. Jung propune
bordarea - temperamentului în funcţie de
orientarea subiectului spre lume şi spre
ropria persoană. Cele .două tipuri majore
sunt eJ.!!_<!_Vertul şi introve�tul.
Extravertul este orientat spre exterior, este
. '.·'. sociabil, caută emoţiile puternice, îşi asumă
_; ·• riscuri, acţionează sub imboldul momentului,
Psihologul englez H.J: Eysenck şi-a de­
. dicat întreaga viaţă elaborării unei teorii
coerente şi a unor instrumente (teste) de
investigare a temperamentului. Pornind de la
,teoria lui Jung, Eysenck a adăugat la dimen­
siunea extraversiune-introversiune dimensi-
clasică întrucât a considerat că există o
corespondenţă acceptabilă (vezi tabelul de
mai jos).
este impulsiv, îi place schimbarea, este. un
optimist, îi plac distracţiile, să fie în mişcare, să
acţioneze, este superficial în sentimentele sale.
Introvertul este liniştit, introspectiv, izolat,
rezervat, distant, prudent, preferă o viaţă orga­
nizată; îşi controlează şi cenzurează puternic
sentimentele, este rareori agresiv, înclinat să fie
pesimist, foarte stabil în sentimentele sale.
Cele două tipuri generale se asociază cu alte
patru tipuri funcţionale prin raportarea la
gândire, sentiment, senzaţie şi intuiţie. Senzaţia
este funcţia realului, gândirea este funcţia ra- .
ţiunii, sentimentul este funcţia simţământului,
iar intuiţia este funcţia înţelegerii spontane.
Din combinarea tipurilor majore cu cele
funcţionale rezultă opt tipuri temperamentale.
unea stabilităţii-instabilităţii neuropsihice,
numită nevrozism.
Nevrozismul prezintă la un pol note ridicate
de stabilitate emoţională, rezistenţă la- şocuri şi
lovituri morale, calm, echilibru, bună rezistenţă
la stres. La celălalt pol, vorbim de labilitate
 Personalitatea - ca mecanism psihic integrator V

emoţională, sensibilitate excesiva, rezistenţă • rezistenţa la încercări majore ale vieţii:

scăzută la şocuri emoţionale şi la stres. Autorul accidente, lovituri morale, pericole;
ne atrage atenţia că cele două dimensiuni • viteza d_e reacţie şi capacitatea de a
&
trebuie să fie privite ca un continuum pe o reacţiona simultan la mai mulţi stimuli;
scală de intensitate de la introversiune la • răbdarea, rezistenţa la monotonie;
extraversiune şi de la stabilitate la instabi­ • autocontrolul;
litate cu trepte intermediare proprii ambi­ • echilibrul emoţional;
vertului şi stabilităţii relative. • tempoul, ritmul mişcărilor şi al vorbirii;
Pornind de la cele două axe, Eysenck a
• viteza de adaptare la împrejurări noi;
elaborat o clasificare categorială a tempera­
mentelor cu ajutorul căreia descrie cele patru • viteza de comutare de la o activitate la : ·-·
tipuri fundamentale de temperament (vezi alta ş.a.m.d.
tabelul de mai jos). Având în vedere aceste criterii şi -� - : "
tipologiile descrise în lecţie, vom prezenta ,� :;
portretele temperamentale ale celor patru •:\ic --�::··,· ·.
tipuri fundamentale.
Anxios
Colericul este predominant extravert, in- : ,.'
Rigid.
Sobru stabil, excitabi!, reactiv, impulsiv şi foarte :· ·.
Pesimilt activ. Consumă o mare cantitate de energie '
Rezervat.
Naiociabil nervoasă, se implică în- activitate cu mult ,,,·
Limitat •, entuziasm, dar acest consum nervos excesiv "
INTROVERTIT LIC COLERIC . îl conduce la epuizare, căderi nervoase sau
Pasiv . FLEGMATIC SANGVINIC
chiar depresii. Nu suportă activităţile şi
. Grijuliu
ocupaţiile· monotone, sta!ice, tinde să ia \
ÎDgtn4urat/.
Pafnic· / iniţiativa, orientat spre schimbare, dom-ic să
·,
Coldro1-
Demn de�
' Vivace
Spirit de grup
conducă şi să se impună.
': Sangvinicul este predominant extravert,
Tcmpcnt Aptitudini de
Calm stabil, dinamic, sociabil, prietenos, dependent
de grup, are nevoie de recunoaşterea grupului,
de aprecierea celor din jur; ştie · să se fş,că
Clasificarea categorială a temperamente/or plăcut, este preocupat să lase o impresie bună;
. ·după H.J. Eysenck leagă uşor prietenii, dar tinde să-fie superficial
şi inconstant în sentimente. �-" ,
ff · q 2.3. �aracterizarea temperamentelor Flegmaticul este predominant introvert,
stabil, constant, calm, echilibrat, ponderat şi
Pentru a caracteriza temperamentul unui
prudent; este mai rezervat, leagă mai greu ..
om· şi a elabora portretul lui temperamental,
putem apela la tipologiile temperamentale prietenii, dar este constant în sentimente; este . l
descrise în lecţie, dar trebuie să avem în răbdător, perseverent, rareori izbucneşte, dar •-·
vedere şi o serie de criterii de diagnosticare. când o face are manifestări explozive.
Paul-Popescu Neveanu, în urma studierii Melancolicul este predominant introvert, �·- · _,_­
aprofundate a temperamentului, a identificat instabil, înclinat spre autoanaliză excesivă, '
o serie de criterii, dintre care amintim: neîncrezător în sine şfîn ceilalţi, temător, ne­
• rezistenţa la oboseală şi uşurinţa sigur, înclinat spre visare, cu un slab spirit •
recuperării după efort; practic.
 2.4. Temperammtul şi raporturile lui Caracterul nu suportă influenţe din partea
cu celelalte laturi ale personalităţii temperamentului. Se poate vorbi cel mult de
o anumi� n�ţy¾--sau „pată �Gllk>are".
Temperamentul ca latură dinamico-energe- DeşU:_mperamentul nu este încărcat valoric,
- . "' ., tică şi expresivă a personalităţii interacţionează p.u sunt temperamente bune sau rele, totuşi
.. · ....,1;- "� ;(;· __ cu aptitudinile şi caracterul, influen@ld şi fiind oamenii tind să aprecieze în relaţiile
·
�- /: \,:\� �t- la rândul lui. Fiind înnăscut, interpersonale �ai mult oamenii cu un
'I,
.·"-: ,., �-- ":'�,·• .-. ' �- temperamentul precede celel;Jfe'-manifestări temperament comunicativ, deschis, sociabil,
i
.,f<{.?� -. ::,w:_� ale personalităţii care se vor dezvolta pe acest oamenii . veseli, · destinşi decât oamenii
� �""· \ :., fundament. Rezultă că temperamentul îşi va întristaţi, trişti, rezervaţi, prea exigenţi.
•_. .·· . · ,· ·!:� pune amprenta specifică asupra aptitudinilor şi D�-�. cădem. pradă acestor er�
• ' ;,. , •• ' • C caracterului; dar fără a le determina în evaluare şi acest lucru se întâmplă chiar şi
· ţL. \. ; _,.,;-t conţinutul lor psihologic, ci în fo�a şi
�-·_ -. �--'-1 --:--- .
celor care trebuie să adopte decizii, cum ar fi
manageri s�u chiar unii profesori.
-�..-��;·_ ·t '·'.:.:·
. · · · ·_ -� . :" \ expresivitatea lor. Aptitudinile simple, derivate
l din capacităţile înnăşcute ale sistemului nervos Cunoaşterea temperamentului este imQOr­
·:s, .,: ?· \ ·: .· şi analizatorilor, vor suporta o influenţă din tantă pentru că :erin intermediul t:$ăturilor
.

'' ,-· _/:· ·- ·; :; • partea temperamentului. Timpul de reacţie,

' .,.. J,. -_ -.. 'f;_· �.. _. -�
. .
moral-volitive de caracter putem încerca să in­
· _. promptitudinea, coordonarea, precizia şi fluenţăm modul de manifestare a unor însuşiri
temperamentale. Temperaţllentul mi poate fi
,- · , • ..:· .:· �:· fineţea mişcărilor, aptitudinile fizico-sportive
."g. � >, yor fi influenţate de particularităţile dinamico­ modificat, dar - conştientizând: aµumite
•
,f� . ,. ••

trăsături şi implicarea lor în activitate - omul

, ;•,: ;· ·· energetice aie temperamentului. În ·schimb; poate încerca-să exercite l.111- anumit autocontrol
.: · .:_ . ;�· ' apjjţudini__le co�� generale, cum ar _fh de al unor manifestări prea explozive sau să
, .-�·,,. . .� -; exemplu,
-·--�- -
inteligenţa nu suportă influenţe din
/-

activeze, să mobilizeze unele manifestări prea

·· · < ·· acele aptitudini simple şi speciale care solicită
-,-: · > :: -� '� ., partea tipului temperamental. 1n acelaşi timp, pasive. În anumite limite, temperaµientul PQate
fie
şi trebuie să luat în stăp�. Nimeni nu ne
.--�� · · 1,;d dinamica energetici a activităţii nervoase tind va ierta dacă ne Illanifestăm agresiv, violent şi
::·�if · · - � să accentueze unele trăsături temperamentale,
· · · ;;..,,/ :·· / fără a le putea modifica.
·· apoi ne vom scuza spunând că . avem un
.• - "'
,,ţemperament vulc�c".
•.• -�� ';.t .;_.. ."
·!-

APLICAŢII
u) Deşi temperalllelitul este înnă�cut, totuşi suportă unele· µifluenţe exţerne; încercaţi să
evidenţiaţi şi să analizaţ1 aceste influenţe.
2.Alegeţi o profesie pe care v-ar plăcea să o urmaţi şi analizaţi trăsăturile temperamentale proprii
raportate la cerinţele acelei profesii · pentru a vă da seama în ce măsură vi s-ar potrivi profesia
respectivă.
3.Dacă aţi răspuns la întrebarea nr. 2, înseamnă că veţi reuşi să realizaţi portretul temperamental
propriu; încercaţi acest lucru.
4. Dacă aţi răspuns la într�barea nr. 3, putem merge mai departe şi vă propunem următorul
exerciţiu: rugaţi unul, doi colegi mai apropiaţi să vă facă portretul temperamental şi consemnaţi cele
spuse de ei, apoi comparaţi cu portretul propriu. lderitificaii punctele comune şi diferenţele. Evident
că punctele comune ne oferă un grad mai ridicat de certitudine.

108