Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Pui de lei
(zicere pentru epoca de istorie)

Eroi au fost, eroi sunt încă

Şi-or fi în neamul românesc,
Că rupţi sunt ca din tare stâncă,
Românii orişiunde cresc.

E viaţa noastră făurită,

De doi bărbaţi cu braţe tari,
Şi cu voinţa oţelită,
Cu minţi deştepte, inimi mari.

Şi unu-i Decebal cel harnic,

Iar celălalt Traian cel drept,
Ce pentru vatra lor amarnic
Au dat cu-atâţia duşmani piept.

Şi din aşa părinţi de seamă

În veci s-or naşte luptători,
Ce pentru patria lor mamă,
Vor sta ca vrednici următori.

1
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

IMNUL ROMÂNIEI

Deşteaptă-te, române!
de Andrei Mureşanu

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,

Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,

Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pământ!

2
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

ELEMENTE DE ISTORIE LOCALĂ

Povestea istoriei
Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa. I-a dăruit minte
pentru a gândi şi inimă pentru a se înflăcăra. Omul a ajuns diferit de celelalte
vieţuitoare care trăiau alături pe uscat, în apă sau în văzduh. Munca iscusită şi inima
simţitoare l-au făcut stăpânul lor.
Viaţa omenească este plină de întâmplări; e presărată cu fapte bune dar şi cu
păcate, cu iubire dar şi cu ură. Oamenii se înfrăţesc, dar se şi duşmănesc şi, uneori, se
războiesc; inventează şi înfloresc grădini, dar şi distrug, şi ucid.
Oamenii au umplut pământul. Din cele mai îndepărtate vremuri, nevoia i-a
învăţat să trudească pentru a putea trăi, a avea hrană, îmbrăcăminte şi locuinţe. Viaţa
lor s-a îmbunătăţit mereu; dar ea este ca floarea câmpului care colorează întinderile şi
apoi se ofileşte şi piere. Oamenii se nasc, cresc şi, într-o zi, apun. Ei sunt muritori. Se
spune în popor că atunci când cade o stea, se stinge un suflet de om.
S-au născut în urma lor fiii, nepoţii, şi strănepoţii; milioane şi milioane de
fiinţe omeneşti şi tot atâtea fapte şi întâmplări. Unii oameni înzestraţi cu har au prins
să povestească totul. A luat fiinţă o mare carte a timpului, din trecut şi până astăzi,
povestea oamenilor sau ISTORIA.
Această poveste este izvor de învăţăminte, istoria fiind „învăţătoarea vieţii”
şi, mai ales, „cartea adevărului”.

Istoria oferă informaţii despre felul de viaţă al oamenilor, ocupaţiile şi evoluţia

lor în timp, relaţiile dintre ei. Ea arată cine au fost conducătorii şi care au fost faptele
lor, cele mai deosebite realizări din domeniul artei, literaturii, învăţământului, ştiinţei.

Timpul istoriei se măsoară în ore, zile, luni, ani, dar şi în decenii (10 ani),
secole (100 ani), milenii (1.000 ani) şi epoci (perioade mari de timp). Ştiinţa care se
ocupă cu măsurarea timpului în istorie se numeşte cronologie.

TEMĂ:
1. Cum e viaţa oamenilor?
2. Ce l-a învăţat nevoia pe om?
3. Cum mai este numită istoria?
4. Ce informaţii ne oferă istoria?
5. Cum se măsoară timpul istoriei?
6. Cum se numeşte ştiinţa care se ocupă cu măsurarea timpului în istorie?

3
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Familia
Familia înseamnă o grupă în care
membrii familiei sunt înrudiţi între ei prin
legături de sânge sau prin căsătorie. Familia
este considerată celula de bază a societăţii
umane.
Cuvântul „familie” provine din limba
latină de la cuvântul „famulus – sclav de
casă”, înţelesul cuvântului s-a schimbat în
decursul timpului.
Şi familia are istorie! Bunicii şi
Familie din anii 1900
străbunicii ne povestesc despre felul în care
trăiau oamenii şi despre evenimentele din
timpul vieţii lor.
Obiectele personale ale membrilor mai
vârstnici ai familiei (îmbrăcămintea) sunt
foarte utile în studierea trecutului.
Actele şi documentele familiei
(certificatele de naştere ale părinţilor,
bunicilor sau al tău, actele de proprietate ale
casei, fotografiile, filmele video etc.) pot
reprezenta dovezi pentru studierea istoriei
familiei şi nu numai a familie. Acestea se mai
numesc şi izvoare istorice. Familie din zilele noastre
Fotografia ta împreună cu bunica în
ziua de Crăciun poate constitui un izvor
istoric?
Sigur că da! Peste ani şi ani, când vei fi
mare şi vei avea copii sau nepoţi, această
fotografie poate fi un izvor istoric. Fotografia
ta reprezintă o sărbătoare de familie.
Sărbătorile de familie sunt studiate de istorici
pentru a le păstra, în memoria generaţiilor
viitoare, modul în care trăiau oamenii în
trecut.
Istoricii, prin cercetările lor, descoperă
obiceiuri şi tradiţii specifice fiecărei zone a
ţării. La ce sărbători de familie ai participat?
Arborele genealogic este o
reprezentare grafică (de obicei sub forma unui
copac cu ramuri) înfăţişând legăturile de Un document de familie:
rudenie dintre membrii unei familii. certificatul de naştere

4
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Arborele genealogic al familiei mele

TEMĂ:
1. Ce înseamnă „familia”?
2. De la ce provine cuvântul „familie”?
3. Care sunt membrii familiei tale?
4. Ce fel de lucruri pot deveni foarte utile în studierea trecutului unei familii?
5. Ce putem afla dacă studiem istoria familiei noastre?
6. Scrie în arborele genealogic de mai sus numele membrilor familiei tale, iar
dacă ştii, scrie şi data lor de naştere. (întreabă-ţi părinţii şi bunicii pentru
alcătuirea lui!)

5
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

6
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Istoria localităţii Iaşi

Asezare geografica
Iaşul era situat în centrul Ţării Moldovei.
Iaşul oferă o imagine unică prin aşezarea sa. Astăzi este situat în NE ţării şi se întinde pe şapte
coline domoale, asemenea oraşului Roma.
Suprafaţa - 3.770 hectare
Istorie
Atestarea documentară a fost făcută într-un act de la Alexandru cel Bun şi pe o piatră, datată 1396,
aflată în prezent în incinta Bisericii Armene. In ceea ce priveşte originea numelui oraşului Iaşi, au
existat şi mai există multe legende. Cine vrea să descopere Iaşul  va intra aici ca pe o imensă poartă
a istoriei noastre.
La Iaşi "fiecare piatră vorbeşte de trecut", prin numărul mare de mânăstiri, muzee, case memoriale.
De aceea, putem spune că oraşul Iaşi este un veritabil muzeu naţional, prin comorile de istorie şi de
artă pe care le are.

    "Sunt români care n-au fost niciodată la Iaşi, deşi n-ar trebui să fie niciunul, căci cine n-a fost
aici nu poate să străbată cu înţelegere foile celor mai frumoase cronici, nu se poate pătrunde
după cuviinţă de spiritul trecutului nostru care trăieşte în acest loc mai viu şi mai bogat decât
oriunde aiurea [...]. In conştiinţa lui naţională ar fi o lipsă daca el n-ar fi văzut oraşul care a fost
şi-şi zice încă astăzi, cu mândrie, capitala Moldovei..."
                                                                                         Nicolae Iorga
Multe din evenimentele importante din istoria românilor s-au petrecut la Iaşi, capitala a Moldovei,
timp de trei secole (1564-1862).
Pe aici au păşit Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Lăpuşneanu, Vasile
Lupu şi alţi străluciţi voievozi ai Moldovei.
Deşi a cunoscut multe momente de cumpănă, Iaşul a renăscut de fiecare dată, devenind astăzi un
oraş modern.
Iaşul este şi oraşul marilor idei, al marii uniri, al celei mai vechi universităţi, al primului spectacol
de teatru în limba română, al primului muzeu literar memorial (Bojdeuca din Ţicău).
Aici se află biserica Trei Ierarhi, ca mărturie a gusturilor estetice ale unor domnitori de-ai noştri,
Catedrala Mitropolitană, Casa Dosoftei, Palatul Culturii, Casa Pogor cu "Masa Umbrelor", aleile
Copoului cu mireasma de tei şi cu ecouri de vers eminescian (Teiul lui Eminescu şi Muzeul "Mihai
Eminescu"), Casele memoriale "Mihail Sadoveanu", "George Topârceanu", "Mihail Codreanu",
"Otilia Cazimir", Biblioteca Universitară "Mihai Eminescu", fondată ca bibliotecă a Academiei
Mihăilene.
Personalităţi
In Iaşi au trăit şi s-au format oameni ca Varlaam, Dosoftei, Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae
Milescu Spătarul, Ion Neculce, savantul de renume european Dimitrie Cantemir. Tot de aici s-au
ridicat de-a lungul vremurilor Gh. Asachi, Mihail Kogălniceanu, Al. Ioan Cuza, Vasile Alecsandri,
Alecu Russo, A. D. Xenopol, Vasile Conta, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, G.
Ibrăileanu, M. Sadoveanu, N. Iorga, dr. C. I. Parhon, Gr. Cobălcescu, Petru Poni, Otilia Cazimir, I.
Teodoreanu, Costache Negruzzi, Al. Philippide, Emil Racoviţă.
Singurul român care a primit premiul Nobel, George Emil Palade, s-a născut în Iaşi.
Temă:
1. De ce se spune în text că Iaşul era situat în centrul Ţării Moldovei dar astăzi se află în nord-
estul ţării ?
2. Când a fost prima atestare documentară a Iaşului şi pe vremea cărui domnitor ?
3. Între ce secole a fost Iaşul capitala Moldovei ?
4. Numiţi cinci clădiri istorice din Iaşi.
7
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

5. Numiţi cinci personalităţi care au avut legături cu Iaşul.

8
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

1.

9
 Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Ocupaţii ale locuitorilor regiunii Simeria

Datorită dezvoltării căilor ferate în Simeria, a atelierelor de reparat vagoane şi

de întreţinere a utilajelor pentru calea ferată, a înflorit foarte mult oraşul.
Locuitorii Simeriei aveau locurile de muncă fie în domeniul căilor ferate, fie
în agricultură, fie în prelucrarea marmurei. Astfel au apărut diferite firme:
S.C. „MARMOSIM” S.A. – prelucrarea marmurei
S.C. „REVA” S.A. – fabricarea materialului rulant, vagoane
S.C. „APROTERRA” S.A. – comerţ cu piese pentru maşini agricole
S.C. „OMV” S.A. – combustibili auto
S.C. „TITAN 99” S.A. – fabrica de pâine
şi altele.
Dacă mai ştii şi alte firme, specifică în exerciţiul 3 de la temă!

S.C. „REVA” S.A. S.C. „MARMOSIM” S.A.

TEMĂ:
1. De ce se spune că a înflorit oraşul Simeria?
2. Ce ocupaţii au locuitorii oraşului Simeria?
3. Enumeră alte 5 firme pe care le cunoşti din Simeria.
4. Dacă ar fi să locuieşti în Simeria, ce meserie ai dori să ai?

10
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Portul popular moldovenesc

Portul popular ca şi limba, a fost un simbol naţional. „Hainele româneşti” – cum sunt
denumite piesele portului popular în sat – au fost abandonate din viaţa de zi cu zi. Astăzi în sate ele
sunt păstrate în lăzi, ca amintire de la bunici şi străbunici şi rareori mai sunt îmbrăcate, doar la
sărbători.

Costumul popular femeiesc

Costumul popular moldovenesc destinat pentru femei

include componente ca: învelitoarea de cap, de corp,
încălţămintea, bijuterii şi accesorii, care, la rîndul lor se
modifică, se schimbă. Toate acestea mai ţin şi de vîrsta
femeii, caracterul şi felul ocupaţiei, preferinţe etc.

Cămaşa. Costumul femeiesc tradiţional este cel mai

decorativ. Una din piese este cămaşa din pînză albă. Cea mai
timpurie formă de cămaşă a fost cămaşa de „tip tunică”
croită „de-a’ntregul”, făcîndu-se numai o tăietură
unghiulară, pătrată sau rotundă la gît. O altă grupă a
cămaşelor femeieşti, răspîndită pe întreg teritoriul Moldovei
este cămaşa încreţită la gît cu mînecile croite „de-a’ntregul”.
Ea se numeşte „ie naţională” sau „cămaşă moldovenească”
şi este cea mai decorativă piesă vestimentară a femeilor de
orice vîrstă, fiind înfrumuseţată prin diferite tehnici ale
broderiei.

Catrinţa, fota, şorţul – piesele de la talie în jos. Ele se

confecţionau din lînă curată sau lînă şi fire de bumbac. Mai
răspîndită şi pentru toate vîrstele este catrinţa dintr-o singură bucată de ţesătură dreptunghiulară cu
care femeia îşi acoperă corpul de la talie în jos. Catrinţa la talie se prindea cu o chingă lungă pînă la
3-4 m.

O altă piesă de la talie în jos este „fota” alcătuită din 2 părţi (din faţă şi la spate), ţesută cu dungi
colorate orizontale. Fota se purta mai mult de fetele tinere în satele moldoveneşti din zona de Nord
a Moldovei şi din  Cernăuţi Bucovina.

Un singur şorţ de lînă „ales ridicat” cu fire colorate pe fondal negru poartă femeile din sudul
Moldovei.

Tot „şorţ” sau „pestelcă”, dar cusut din ţesătură de fabrică poartă femeile căsătorite din toată
Moldova pentru a-şi proteja hainele, cînd lucrează în gospodărie.

În trecut mirele îi făcea cadou de nuntă miresei sale un „şal mare” de lînă adus prin comerţ din alte
ţări. Acest şal mare deseori servea iarna în calitate de palton.

Încălţămintea femeilor depindea de ocupaţie, de anumite împrejurări, de anotimp, de vîrstă, ş.a.

Femeile sărace în secolele trecute purtau opinci şi ciorapi de lînă. La sărbători ele purtau pantofi,
sandale sau ghete special cusute de meşteri.

11
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Costumul popular bărbătesc

Costumului bărbătesc, comparativ cu cel femeiesc, conţine mai puţine variante şi este decorat mai
puţin. Piesele, care definesc costumul bărbătesc sunt: cămaşa, iţarii şi brîul, căciula sau pălăria,
sumanul, cojocul şi mantaua.

Cămaşa bărbătească conform croielii este cunoscută prin răspîndirea unor tipuri de bază: „cămaşa
dreaptă tip tunică”, „cămaşa cu platcă”, „cămaşa de mire”, „cămaşa cu fustă”.

Tipic pentru moldoveni erau „iţarii”, care se coseau din țesătură de lînă cu bumbac şi aveau o
lungime de 2 m, dar fiind şi înguşti se încreţeau pe
picior de la gleznă pînă la genunchi. Se purtau vara şi
iarna. Pe timp de iarnă bărbaţii purtau „bernevici”
cusuţi din ţesătură groasă de lînă, lucrată manual şi
îndesită la piuă, de culoare naturală albă, sură. Se
întîlneau bernevici fără creţi, se purtau în zile de lucru.
Li se mai spunea şi „cioareci”. Tot pentru iarnă se
coseau „nădraji” cu clinuri, din lînă groasă de culoare
naturală. Păstorii purtau iarna pantaloni din blană de
oaie, cu miţele înăuntru numiţi „meşini”.

Portul bărbătesc este completat cu anumite haine, care se îmbracă deasupra cămaşei şi anume
pentru vară – „jaletcă” fără mîneci cusută din postav, iar pentru iarnă „cheptar” sau „boandă” din
blană de oaie, frumos ornamentată prin aplicaţie. Cînd era mai frig, bărbaţii îmbrăcau „sumanul” –
o haină lungă mai jos de genunchi făcută din „suman” – postav de casă de lînă de culoare naturală –
sură, neagră, cafenie. Sumanul de sărbătoare şi pentru cavaleri se ornamenta cu şiret negru răsucit
din fire de lînă aspră.

Pe timpuri reci, ploioase, pentru iarnă şi la drum îndelungat bărbaţii purtau „manta cu glugă”,
„burca”, cusute din postav gros de casă „pănură, şiac” bătut la chiuă ca să fie ţesătură îndesită
pentru a proteja corpul de frig. Ţăranii mai înstăriţi pentru iarnă aveau „cojoc” din blănuri de oaie
de culoare albă, cafenie, neagră. Lungimea cojoacelor era diferită pînă la genunchi şi mai jos. Însă
în părţile de nord ale Moldovei şi Bucovinei se întîlneşte un fel de îmbrăcăminte de iarnă cusută
dintr-o ţesătură groasă realizată cu miţe lungi înafară. Acest tip de îmbrăcăminte miţoasă se numea
„gubă”, „sarică” şi era îmbrăcată de păstori.

Bărbaţii numaidecît purtau brâie ţesute din lână aspră, de o grosime potrivită. Brâiele bărbăteşti au
o lungime de pînă la 3 m şi lăţime de 12-15 cm. Brâielor mai late (de 15 cm) le spuneau late de „o
palmă domnească”, înfăşurând talia de cîteva ori. La capăt brâiele au franjuri lungi pînă la 20 cm.

Pe cap bărbaţii purtau vara – pălării de fetru sau pălării împletite din paie, iar iarna – cuşme de
formă ţuguiată, cusute din pielicică de miel “caracul” de culoare neagră sau brumărie (sură).
Încălţămintea bărbaţilor – „opincile” se făceau manual din piele de porc sau de vită prelucrată în
condiţii de casă. Acest fel de încălţăminte se întîlneşte şi la alte popoare vecine. Opincile se încălţau
deasupra peste ciorapi de lînă sau obiele albe. Ele erau deobicei încălţămintea săracilor. Pentru zile
de sărbătoare bărbaţii îşi făceau la comandă la cizmari cizme sau papuci din piele neagră.

Pentru băieți se coseau şi se brodau costume în stil național ca la bărbați, dar de proporții mai mici
şi cu desene ornamentale mai simple.

Datorită unei reveniri la tradiţiile costumului popular, astăzi în multe ansambluri avem costume
veritabile, care ne reprezintă gusturile estetice şi înţelepciunea creatorilor populari.
12
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

B. ELEMENTE DE ISTORIE NAŢIONALĂ

Geto-dacii
Izvoarele istorice arată că teritoriul ţării noastre a fost locuit din cele mai
vechi timpuri.
Cu aproximativ 2.500 de ani în urmă, pe pământul pe care astăzi trăim noi,
românii, vieţuia un popor renumit prin vrednicie şi vitejie. Izvoarele istorice greceşti
îi numeau pe aceşti oameni geţi, iar romanii le spuneau daci. Deci dacii sau geţii
reprezintă acelaşi popor, vorbind aceeaşi limbă. Ei făceau parte din neamul tracilor,
un grup foarte numeros de popoare din Europa.

Înfăţişarea şi portul geto-dacilor Statuie reprezentând un dac

Geto-dacii erau oameni voinici, de statură
potrivită. Bărbaţii aveau barbă. Geto-dacii purtau o
îmbrăcăminte simplă, asemănătoare portului popular
românesc de la munte: cămăşi lungi, iţari, cojoace şi
glugi pentru vreme rea – cei săraci, iar cei bogaţi, pe
cap purtau căciuli încovoiate în faţă. Se încălţau cu
opinci. Femeile purtau cămăşi şi fuste lungi, părul
acoperit şi strâns la spate în coc.

Ocupaţiile geto-dacilor
Ocupaţia de bază a geto-dacilor era
agricultura. Pământul arat cu plugul de lemn era
cultivat cu grâu, mei, viţă de vie, pomi fructiferi.
Creşteau vite, cai, oi şi albine. Din adâncul pământului scoteau fier şi metale
preţioase, din care îşi făureau arme, unelte, vase şi podoabe. La fel de iscusiţi erau
în prelucrarea lemnului şi lutului. Iubind frumosul, îşi împodobeau mai toate
obiectele făcute de mâna lor cu desene şi ornamente crestate.

Modul de viaţă
Geto-dacii trăiau în case construite
din pământ, lemn sau piatră, iar pe culmile
dealurilor se înălţau cetăţi puternice
(dava=cetate), cu ziduri groase de piatră.
Aici erau case din lemn sau piatră, locuinţe
ale nobililor şi sanctuare.
Geto-dacii nu se închinau multor
zei, ci doar la vreo patru-cinci. Cel mai Case dacice
important era Zamolxis (sau Zalmoxis,
Zamolxes) a cărui învăţătură spunea că sufletul este nemuritor, ceea ce îi făcea pe
daci atât de curajoşi în lupte.

13
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

La vreme de luptă, ei foloseau săbii încovoiate

(numite falx), suliţe, pumnale, topoare şi scuturi, iar
pentru a înspăimânta duşmanii, porneau la atac
purtând steaguri. Aveau două tipuri de steaguri: sub
formă de drapel (prapuri) şi sub formă de stindard.
Stindardul era un balaur cu cap de lup, cu gura
deschisă, fixat cu gâtul într-o prăjină, făcut din bronz
sau argint iar coada din stofă. Printr-un ingenios sistem
interior, stindardul dac făcea să se audă, sub acţiunea
curenţilor de aer, un şuierat puternic ce avea ca efect
îmbărbătarea oştenilor proprii şi panicarea celor
inamici şi în plus inducea o stare de nervozitate cailor
care nu îl mai auziseră. Aceste purta numele de
Dracones (dragon).
În vreme de pace, geto-dacii munceau cu
hărnicie, sporindu-şi mereu avutul. Cu timpul, ei au
început să se diferenţieze după avere şi putere, în
bogaţi sau nobili (tarabostes, pileaţi) şi oameni de
rând (comaţi).
Existau şi sclavi, dar în număr mic. Geto-dacii
locuiau organizaţi în triburi şi în uniuni de triburi,
conduse de un şef (de obicei o căpetenie militară).
TEMĂ:
1. Din ce vremuri a fost locuit
teritoriul ţării noastre?
2. Cum numeau grecii şi romanii
poporul care vieţuia pe pământul unde
trăim noi azi?
3. Din ce neam mare se trăgeau ei?
4. Explică înfăţişarea şi portul geto-dacilor.
5. Care era ocupaţia de bază a geto-dacilor?
6. Ce alte ocupaţii mai aveau ei?
7. De ce îşi împodobeau obiectele făcute de ei cu desene şi
încrustări?
8. Cum arătau casele în care trăiau ei?
9. Ce fel de construcţii erau pe culmile dealurilor?
10. Cui se închinau geto-dacii?
11. Ce se spune despre învăţătura zeului suprem, Zamolxis?
12. Ce fel de arme foloseau la vreme de luptă?
13. Cum se numea sabia încovoiată?
14. De ce foloseau steaguri în forme de lup? Ce nume aveau acestea?
15. Ce făceau dacii în vreme de pace?
16. În ce mod se diferenţiau geto-dacii după avere şi putere?
17. Care era forma de organizare a geto-dacilor?
18. Cine conducea triburile?
14
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

19. Desenează un soldat dac şi stindardul său.

Marii regi daci

Dacii au observat cu timpul că dacă sunt mai mulţi
împreună, sunt mai uniţi şi duşmanii nu pot câştiga la fel de
uşor lupta. Astfel, triburile au trebuit să se unească, sub
conducerea aceluiaşi şef.
O căpetenie puternică şi de fapt cea mai cunoscută în
acea vreme (începutul secolului I, î. Hr.) a fost Burebista.
Numele său ar însemna „strălucit, nobil binecunoscut, primul
între bărbaţi, puternic”. El a reuşit să unească sub conducerea
sa toate triburile geto-dacilor şi o parte a teritoriilor locuite
de vecini. Pentru ca această unire să aibă loc, a fost ajutat de
preotul Deceneu – de care vor pomeni mulţi istorici.
Burebista purta numele de rege. Ţara sa, numită de acum
Dacia, se întindea de la Carpaţii cei mai nordici spre sud,
până dincolo de Dunăre şi până la Marea Neagră.
„Bărbat get”, cum era numit în izvoarele istorice, era
iubit de prieteni şi temut de duşmani, chiar şi de romani.
A întărit cetăţile din Munţii Orăştiei, precum:
Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie, Grădiştea Muncelului,
Feţele Albe, Băniţa şi le-a transformat în adevărate
fortăreţe.
În timpul vieţii sale, Burebista a fost numit „cel mai
puternic şi cel mai viteaz dintre regii traci”.
Statuia lui Burebista
de la Orăştie

Cetatea Blidaru
15
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Burebista este ucis în timpul unei revolte

din propriul său regat. După moartea sa, statul s-a
destrămat în regate mici.
La aproape 100 de ani de la moartea regelui
Burebista, un alt om energic, ager în luptă şi
neînfricat, Decebal (acest nume ar fi o poreclă ce ar
însemna „cel viteaz” – dar numele său real era
Diurpaneu), reuşeşte să unească unele dintre regate
destrămate după moartea lui Burebista, dând astfel
naştere din nou Daciei. De data aceasta, regatul lui
Decebal era mai mic ca întindere decât cel al lui
Burebista.
Numele său a fost descoperit pe un vas
funerar sub forma „Decebalus per Scorilo” ceea ce
înseamnă „Decebal, fiul lui Scorilo” (Scorilo a fost şi
el la rândul său un rege dac).
În timpul lui Decebal, Dacia a înflorit foarte
mult. Munţii aveau aur şi cupru din belşug, ceea ce a
Statuia lui Decebal de la Deva
determinat ca duşmanii să încerce să
o cucerească. Decebal şi-a fortificat
cetăţile din timpul lui Burebista, a
creat o capitală a statului său, la
Sarmizegetusa Regia şi a întărit
foarte mult armata.
Sarmizegetusa a fost cel
mai mare centru meşteşugăresc al
Daciei. Capitala ar fi avut trei părţi:
aşezarea civilă, zona sacră şi cetatea.
Aici locuiau regii, demnitarii,
funcţionarii cancelariei regale, o parte
a aristocraţiei, artizani, negustori,
meşteri constructori, medici etc.
Zona sacră a Sarmizegetusei Zona sacră (sfântă) a Sarmizegetusei
reprezenta pentru daci un fel de
templu calendar de măsurare a timpului.
TEMĂ:
1. De ce au vrut dacii să se unească sub un singur rege?
2. Care rege a fost primul unificator al dacilor?
3. Ce însemna numele lui „Burebista”? Dar numele lui „Decebal”?
4. Care au fost cetăţile întărite de cei 2 regi?
5. Cum se numea capitala Daciei în timpul lui Decebal?
6. De ce încercau duşmanii tot timpul să cucerească Dacia?
7. Care erau cele 3 părţi din care se compunea capitala?
8. Cine locuia în capitală?
9. Ce reprezenta zona sacră a Sarmizegetusei pentru daci?
16
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Romanii
Romanii erau poporul
originar din oraşul Roma Imperiul Roman
(în Italia de astăzi).
Cu aproape 2.000 de
ani în urmă, ei au devenit atât
de puternici, încât au început să
cucerească ţinuturile din jurul
lor, formând un imperiu.
Prin anul 100 d. Hr., ei
conduceau un imperiu imens,
numit şi Imperiul Roman şi
erau printre cele mai puternice
popoare din lumea antică.
Oraşul Roma era capitala
Imperiului Roman.
Nu toţi romanii locuiau la Roma, căci oraşul nu era suficient de mare pentru a
cuprinde toţi romanii! În imperiu, care se întindea de la nord la sud, din Britania până
în Africa, locuiau în total peste 50 de milioane de oameni. Orice persoană din imperiu
era apărată de către armata romană, dar trebuia să se supună legilor romane.
Romanii, în comparaţie cu dacii, venerau sute de zeiţe şi zei. Ei
credeau că zeii veghează asupra lor zi şi noapte (Jupiter – zeul zeilor,
Iunona – zeul mărilor, Diana – zeiţa Lunii şi a vânătorii, Apolo – zeul
Soarelui şi al artelor, Venus – zeiţa dragostei, Marte – zeul războiului)
Armata era constituită din soldaţi romani. Majoritatea soldaţilor
trebuia să stea în armată 25 de ani. Soldaţii aveau o viaţă grea. Departe
de casă, erau nevoiţi să facă faţă pericolului, instrucţiei dure şi
pedepselor grele.
Bărbaţii romani purtau togi la ceremoniile speciale. Purtarea unei
togi arăta că era cetăţean roman. Sclavii nu aveau voie să poartă togi.
Toga unui cetăţean obişnuit era albă, a unui senator avea o margine
purpurie (roşu-închis), iar a împăratului era în întregime purpurie.
În timpul istoriei imperiului au fost mai mulţi conducători. Unii
au condus cu înţelepciune, iar alţii după bunul plac. Senator roman

→Nero era →Hadrian →Caligula

nebun şi rău. Se a vizitat a risipit bogăţiile
spune că el ar fi întregul Romei. Credea
dat foc Romei. imperiu şi despre sine că
l-a întărit. este un zeu.

17
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Primul împărat roman a fost Octavian Augustus. El se

sfătuia cu oamenii bogaţi, numiţi senatori, care aveau rolul de
a conduce şi guvernul. În timpul conducerii sale, Imperiul
roman a cucerit Spania, Elveţia, Galiţia (Asia Mică) şi o parte
din Balcani. A organizat totodată şi garda personală (Garda
Pretoriană). Tot în timpul conducerii sale (40 de ani de
domnie) a fost construită o reţea extinsă de drumuri excelente
pe întreg teritoriul imperiului. La Roma s-au construit
numeroase clădiri şi temple. A încurajat respectarea vechii
religii romane. Au fost formulate legi cu privire la formarea
familiilor şi creşterea copiilor.

După Augustus, un alt important împărat care s-a aflat

la conducerea Imperiului Roman, a fost Marcus Ulpius
Traianus – pe scurt, Traian (n. 53 – d. 117). Acesta a condus
imperiul pe vremea lui Decebal. Traian era vestit prin
înţelepciunea şi vrednicia sa. În timpul său, Imperiul Roman a
cunoscut cea mai mare întindere din toată istoria sa. Cunoscând
frumuseţea şi bogăţiile Daciei, Traian a hotărât să o cucerească.

Iată descrierea armurii unui soldat roman:

Statuia lui Traian

de la Deva

TEMĂ:
1. Cine erau romanii?
2. De ce s-a numit „Imperiul Roman”?
3. Care era capitala Imperiului Roman?
4. Scrie numele câtorva zei veneraţi de romani.
5. Cât timp trebuia să stea un soldat roman în
armată?
6. Ce era „toga”, când se purta ea şi de ce era
diferită la romani?
7. Cine nu avea voie să poarte togă?
8. Care a fost primul împărat roman şi ce
lucruri importante s-au făcut în timpul
domniei sale?
9. În timpul cărui rege dac a trăit Traian?
10.Prin ce s-a făcut vestit Traian?
11.De ce s-a hotărât Traian să cucerească
Dacia?
18
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Războaiele daco-romane
Traian ştia că Dacia era o ţară bogată în care se afla mult aur. Datorită acestui
lucru, el plănuieşte să cucerească Dacia. Pentru aceasta, avea nevoie să pregătească
armata de luptă. Astfel, el a adus la sud de Dunăre zeci de mii de soldaţi înarmaţi cu
săbii, scuturi, suliţe, platoşe şi coifuri din bronz, precum şi cu baliste, catapulte şi
„berbeci” (maşini de spart zidurile).
Primul război dintre daci şi romani (între anii 101 şi 102 d. Hr.)
La 25 martie 101, Traian pleacă de la Roma pentru a prelua comanda
legiunilor de la Dunăre. Armata sa va trece Dunărea pe un pod din vase (bărci). El
merge în fruntea unei coloane care va începe de la Dunăre, va înainta prin Banat şi
Munţii Apuseni. Alte două coloane vor trece Munţii Carpaţi la răsărit. Intrând pe
teritoriul Daciei, romanii întăreau terenul ocupat, construind castre, drumuri şi poduri
înaintând fără incidente. Dacii rezistă atacurilor romanilor, căci cetăţile lor din munţi
sunt greu de cucerit. Bătălia cea mai sângeroasă se dă la Tapae. Aici dacii sunt
înfrânţi. Decebal se retrage în munţi.

Odată cu începerea iernii din anul 101, Traian opreşte atacurile. Acum este
momentul ca Decebal să contraatace! Astfel, împreună cu aliaţii săi (sarmaţii,
roxolanii şi burii germanici) el atacă unele castre romane din Dobrogea (vezi harta!).
Ei au trecut Dunărea îngheţată apropiindu-se de zidurile fortificaţiei romane ale căror
ziduri încearcă să le spargă cu „berbecii”. Atacul a luat prin surprindere garnizoanele
romane, dacii umplându-se de prăzi. Traian însuşi se îmbarcă pe o corabie, plutind pe
Dunăre în jos şi îi atacă înfrângându-i pe daci şi aliaţii lor. Lupta a fost cumplită şi a
durat până la căderea nopţii, iar pe locul unde s-a desfăşurat bătălia, împăratul Traian
a întemeiat „Oraşul Victoriei” numit Nicopolis ad Istrum. Decebal a trimis soli,
chiar înainte de înfrângere, dar tratativele au eşuat.

19
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

În primăvara anului 102, Traian reia atacurile împotriva dacilor. Armata

romană începe să urce pe munţi, ocupând cu mari primejdii colină după colină
apropiindu-se astfel de capitala dacilor. Traian folosindu-se de o tehnică militară
adecvată pentru asedierea şi cucerirea cetăţilor, execută o operaţiune de învăluire
dinspre sud şi sud-est până când armata sa a ajuns în faţa Sarmizegetusei.
Abia în toamna anului 102, Traian izbuteşte să ocupe foarte multe cetăţi
dacice. În urma luptelor dintre daci şi romani, armata condusă de Traian este
victorioasă, Dacia fiind învinsă dar nu zdrobită.
Primul război se încheie cu o pace de trei ani, Decebal promiţând să dărâme
fortificaţiile sale, să predea toate armele şi să primească în mai multe locuri
garnizoane romane, rămânând un credincios aliat al Romei. Dar lucrurile nu stau
chiar aşa. Decebal nu se ţine de cuvânt, nu respectă tratatul de pace. În schimb, repară
cetăţile, îşi procură noi arme, ba se încumetă să trimită soli departe, la duşmani de-ai
Romei, pentru a cere ajutor.
Atunci Traian porunceşte să se
clădească un mare pod peste
Dunăre, lângă oraşul Drobeta Turnu-
Severin, care în vremea aceea era
ocupat de romani, pentru ca armata sa
să treacă mai uşor în Dacia. A chemat
pentru această lucrare un arhitect
vestit, Apollodor din Damasc.

Al doilea război dintre daci şi romani (între anii 105 şi 106 d. Hr.)
În iunie 105, Traian porneşte iar din Roma către Dunăre. Taie de-a curmezişul
Italia, de la Roma până la Brindisi, un port în Italia. Pe acolo trece drumul cel mai
scurt pe Marea Adriatică până în Albania şi de aici pe uscat, până în Banatul Daciei.
Trei
coloane au
înaintat prin
munţi spre
capitala Daciei.
O
legendă spune
că, vrând
să
întârzie

înaintarea romanilor spre Sarmizegetusa, Decebal a dat poruncă să se taie mulţi arbori
20
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

dintr-o pădure care străjuia drumul. Au lăsat doar trunchiurile înalte cât un stat de
om, le-au îmbrăcat în cămăşi şi le-au pus căciuli în partea de sus. Apoi au rezemat
arme de aceste trunchiuri de copaci. Din depărtare, romanii au crezut că erau într-
adevăr soldaţi. S-au temut de mulţimea lor şi s-au retras. Curând, şi-au dat seama că e
un vicleşug al dacilor şi au reluat înaintarea.
Una câte una cetăţile dacilor au căzut în mâinile romanilor. Istoricii
povestesc, cu multă admiraţie, despre bărbăţia cu care s-au bătut dacii pentru fiecare
colţişor din pământul lor. Bătălia cea mai grea s-a dat la Sarmizegetusa, unde, pe
zidurile cetăţii au urcat să lupte şi femeile dace.
Totuşi, după un îndelung şi greu război, în anul 106 Traian a zdrobit îndârjita
rezistenţă a dacilor.

Moartea lui Decebal

Decebal s-a retras în munţi,
însoţit de câţiva luptători loiali lui,
gândind să strângă oaste şi să-l
înfrunte din nou pe Traian. Dar a
fost trădat de unul din ai săi, iar
soldaţii romani l-au urmărit să-l ia
prizonier şi să-l ducă la Roma. Dar
mândru şi demn, Decebal n-a vrut
să fie umilit, şi-a înfipt sabia în
piept, luându-şi viaţa.

Dacia, colonie romană

După victorie, Traian a prefăcut Dacia în
colonie romană (adică ţara era condusă direct de la
Roma), numind-o Dacia romană. A adus mulţi
locuitori din imperiul său şi i-a aşezat în provincia
Dacia. Pe cuprinsul ei a pus să se construiască
drumuri pavate şi să se zidească tabere pentru
soldaţi. De asemenea a întemeiat oraşe: Drobeta
(Drobeta Turnu-Severin), Apulum (Alba-Iulia),
Napoca (Cluj-Napoca). La Roma a construit o
măreaţă columnă (vezi foto din dreapta), înaltă de
40 de metri, pe care au fost sculptate scene din
războiul daco-roman, iar în Dobrogea a înălţat
Tropaeum Traiani – monumentul de la
Adamclisi (jud. Constanţa). Astfel, romanii au
locuit împreună cu dacii, duşmănia dintre cele două
popoare fiind astfel stinsă. Muncind împreună, dacii
şi romanii au împrumutat unii de la alţii obiceiurile, datinile, felul de viaţă. Din
amestecul şi înrudirile dintre daci şi romani, s-a format populaţia daco-romană.

21
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

De asemenea, au mai rămas daci (cei din Moldova, Muntenia, Bucovina,

Maramureş şi Crişana) care nu au fost alipiţi la Imperiul Roman. Aceştia au purtat
numele de dacii liberi.
Astfel, dacii şi romanii au devenit strămoşii poporului român, iar Decebal şi
Traian sunt cinstiţi de noi, urmaşii lor, ca doi oameni de seamă, ca doi părinţi,
strălucitori prin vitejie şi înţelepciune.

TEMĂ:
1. Câte războaie au fost între daci şi romani?
2. Din ce era format armamentul romanilor care veniseră la Dunăre?
3. Descrie pe scurt desfăşurarea primului război daco-roman.
4. Descrie pe scurt desfăşurarea celui de-al doilea război daco-roman.
5. Cum a murit Decebal?
6. Ce s-a întâmplat cu Dacia după a doua victorie a lui Traian?
7. Ce monumente s-au ridicat în cinstea acestor lupte?
8. Ce populaţie s-a format prin alipirea celor două popoare?
9. Toţi dacii au fost alipiţi Imperiului Roman? Ce nume au purtat aceştia?
10.Ce fel de sentimente ar trebui să avem pentru cei doi conducători? De ce?
11.Desenează în caietul de epocă un moment din lupta celor două popoare.

22
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Formarea poporului român şi a limbii române

Prin munca dacilor şi romanilor, Dacia a ajuns una dintre cele mai înfloritoare
provincii ale Imperiului Roman. I s-a spus Dacia fericită.
Pământul ei era foarte bogat şi foarte variat: câmpii, dealuri, munţi, podişuri,
toate străbătute de râuri care se adună în Dunăre, apoi se varsă în Marea Neagră.
Poporul român
Dacii au fost un popor viteaz, care şi-a apărat cu
dârzenie patria şi libertatea. Romanii, stăpânii lumii din
acea vreme, erau mândri, puternici şi bine organizaţi.
Trăind şi muncind împreună, în aceleaşi sate sau
oraşe ale provinciei Dacia, încetul cu încetul, dacii şi
romanii s-au contopit (s-au unit) unii cu alţii. Din această
contopire, daco-romană s-a născut un nou popor: poporul
român.
Încă din timpul colonizării romane, în Dacia au
venit mulţi creştini. Se spune că printre răspânditorii
creştinismului, se numără şi Apostolul Andrei, unul din
cei 12 apostoli ai lui Isus Hristos.
Formarea limbii române
Până la cucerirea romană, dacii au vorbit limba lor.
În timpul stăpânirii romane, dacii au învăţat limba latină,
limba oficială, ca să se poată înţelege mai uşor cu
coloniştii romani. Cu timpul, limba latină a înlocuit limba
dacilor. Totuşi, s-au păstrat cuvinte din limba dacică şi
astăzi. Acestea sunt: Cel mai vechi text latin
abur, cioban, mazăre,
a ameţi, cioc, măceş, stînă,
amurg, ciocîrlie, măgură, strugure,
a arunca, cîrlig, mălai, şale,
baligă, codru, mămăligă, şopîrlă,
baltă, copac, mătură, şoric,
barză, copil, melc, tare,
balaur, creţ, mire, traistă,
a băga, cursă, mistreţ, ţap,
băiat, dărîma, a mişca, ţarină,
bordei, doină, moş, ţarc,
brad, dop, murg, ţăruş,
brînză, gard, niţel, (a se) uita,
brîu, gata, păstaie, a urca,
a bucura, gheară, pînză, urdă,
burtă, groapă, a răbda, vatră,
buză, guşă, scrum, viscol,
căciulă, a încurca, sîmbure, zăr (zer),
căpuşă, a leşina, stejar, zgardă,
cioară, mal, sterp, a zgîria.

23
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

S-au păstrat şi cuvinte de origine latină, precum:

om, părinte, a ara, origine,
frate, mare, a semăna, secară,
soră, pământ, a cânta, cetate etc.

Treptat, şi dacii liberi au învăţat limba latină. Limba română s-a format odată
cu poporul român. Ea este o limbă care îşi trage originea din limba romanilor, ca şi
italiana, franceza, spaniola.
Poporul român se mândreşte cu strămoşii lui, dacii şi romanii. Se mândreşte cu
frumuseţea limbii, a portului şi a obiceiurilor moştenite de la ei.

Popoarele migratoare
După retragerea romanilor, pe teritoriul Daciei s-au perindat (plimbat), vreme
de câteva secole, diverse popoare migratoare (migrator înseamnă călător): goţii,
hunii, gepizii, vandalii, avarii, slavii. Dintre aceştia, doar slavii au avut o influenţă
mai mare asupra limbii române. Şi de la aceştia avem cuvinte care ne-au rămas,
precum: plug, târg, cocoş, ovăz, stareţ, praznic etc.

goţii hunii slavii

TEMĂ:
1. Cum a ajuns Dacia înfloritoare?
2. Cum era pământul Daciei?
3. Ce s-a născut din contopirea dacilor cu romanii?
4. Cine au venit în Dacia, în timpul colonizării romane?
5. Care apostol ar fi ajuns până pe teritoriul Daciei?
6. Până când au vorbit dacii limba lor?
7. Ce limbă au trebuit să înveţe dacii după colonizare? De ce?
8. Scrie atâtea cuvinte dacice câte ai fi în stare să şi reţii!
9. Când s-a format limba română?
10.Alcătuieşte propoziţii cu cuvintele pe care le-ai scris la punctul 8.
11.Care au fost popoarele migratoare?
12.Care popor a avut o influenţă mai mare asupra domânilor?
24
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Formarea statelor medievale româneşti

Formarea primelor formaţiuni statale româneşti

Transilvania
În Transilvania şi Banat, conform cronicii maghiare Gesta
Hungarorum, la venirea ungurilor în Câmpia Tisei (anul 896), ei
au găsit o populaţie amestecată de vlahi şi slavi, organizată în trei
formaţiuni statale conduse de duci:
 Menumorut în Crişana;
 Glad în Banat;
 Gelu în centrul Transilvaniei,
care s-au opus cu armele pătrunderii maghiarilor.
În sec. al XI-lea maghiarii au început cucerirea treptată a
Transilvaniei, încheiată în sec. al XIII-lea.
Pentru cucerirea Transilvaniei, maghiarii s-au folosit de
secui şi de germani (saşi) – colonizând întinse teritorii şi încercând
să impună religia catolică localnicilor.
Ţara Românească
Se cunosc cinci “ţări” care existau în sec. al XIII-lea între
Carpaţii Meridionali şI Dunăre: Ţara Severinului, Ţara Haţegului,
Ţara Făgăraşului, voievodatele lui Litovoi şi Seneslau. Toate
depindeau în diferite moduri de regatul
Ungariei.
În sec. al XIV-lea, Basarab I ocupă
Banatul de Severin, intrând astfel în
conflict cu regale Ungariei. În septembrie
1330, Carol Robert de Anjou, regele
Ungariei, porneşte cu armata împotriva lui
Basarab. Oastea maghiară este zdrobită în
lupta de la Posada (9-12 noiembrie 1330),
evenimentul aducând şi independenţa
Ţării Româneşti.

25
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Moldova
În sec. al XIV-lea, pe teritoriul Moldovei de astăzi a fost
înfiinţată de către regale Ungariei, Ludovic
cel Mare, o marcă (aşezare întărită, cu
organizare militară), cu scopul stăvilirii
invaziei tătarilor, sub conducerea lui Dragoş.
Un voievod din Maramureş, Bogdan l-a
alungat pe Dragoş şi nu a mai recunoscut
autoritatea regelui ungur în Moldova (1359).
Ungaria nu a mai putut supune
Moldova, care s-a extins şi s-a organizat sub urmaşii lui Bogdan,
ajungând “de la munte până la mare”.
Dobrogea
În 1230 este atestată documentar, pe teritoriul de astăzi al
Dobrogei, o “ţară a Cavarnei” care devine în 1346 o formaţiune
statală mai puternică, condusă de Balica. Fiul său, Dobrotiţă,
aduce independenţa micului stat. Dobrogea intră în componeneţa
Ţării Româneşti între anii 1390-1420, fiind apoi cucerită de
Imperiul Otoman.
Astfel, între sec. al X-lea şi al XIV-lea, pe teritoriul de astăzi
al României, se încheie formarea statelor româneşti: Transilvania,
Ţara Românească, Moldova şi Dobrogea. Statele româneşti au
avut, de-a lungul timpului, un important rol în istoria aceastei părţi
a Europei.
Temă:
1. Ce formaţiuni statale erau în Transilvania în sec. IX?
2. Cum s-a întemeiat Moldova?
3. Ce s-a întâmplat la Posada, în noiembrie 1330?
4. Desen: Legenda lui Dragoş Vodă.

26
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Formarea Transilvaniei

27
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Formarea Ţării Româneşti

28
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Formarea Moldovei

29
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Mircea cel Bătrân

1386-1418

1. Hotarele ţării
Mircea cel Bătrân a fost unul dintre cei mai străluciţi voievozi pe care i-a avut Ţara
Românească. Viteaz în război, iscusit diplomat în timp de pace, bun organizator şi cârmuitor
de ţară, puţini din domnii noştri îi pot sta alături. Duşmanii înşişi l-au lăudat; astfel, un cronicar
al turcilor îl socoteşte drept “cel mai viteaz şi cel mai ager’’ dintre principii creştini. Pe vremea
lui Mircea cel Bătrân, Ţara Românească
a atins cea mai mare întindere din toate
timpurile. Ţara Românească se întindea
aşadar şi peste munţi, unde domnul avea
Amlaşul şi Făgăraşul,  cuprindea şi
malul drept al Dunării . Felul în care
Dobrogea a ajuns în mâna lui Mircea cel
Bătrân nu e încă bine lămurit. Probabil
faptul a avut loc după o luptă în care
turcii îl atacaseră.

1. Lupte cu turcii
Domnia lui Mircea cel Bătrân a fost dominată de primejdia turcească. Toate războaiele lui
Mircea cel Bătrân se fac cu turcii, niciunul cu ungurii, cu moldovenii şi cu polonii. Turcii, în
plină dorinţă de a cuceri ţările Europei, aveau mult mai mulţi soldaţi decât Mircea dar
rezistenţa lui îndelungată a păstrat independenţa Ţării Româneşti şi a altor ţări europene în
timp ce Bulgaria cădea sub loviturile lui Baiazid .

Mircea cel Bătrân trebuia să aştepte ca turcii să se răzbune deoarece îl ajutase cu armata pe un
prinţ sârb în anul 1394.
Atacul lui Baiazid s-a produs in 1394; lupta a avut loc la Rovine, lângă o apă ( Jiul ), în ziua de
10 octombrie. Ostaşii lui Mircea se luptară cu vitejie şi câstigară biruinţa.

Participarea lui Mircea cel Bătrân la lupta de la

Nicopole făcu pe Baiazid să întreprindă, în anul
1397, o expediţie de răzbunare în Ţara
Românească. Oştile turceşti însă fură învinse. O
alta victorie a repurtat Mircea cel Bătrân în anul
1400.

După aceasta, urmă pentru Mircea cel Bătrân o

perioadă ceva mai liniştită. În anul 1417
Mohamed, care rămasese singurul stăpânitor al
Împeriului Otoman, porneşte un război de
răzbunare împotriva Ţării Româneşti. Mircea a
fost învins şi, cu acest prilej luară turcii cetatea
Giurgiu şi Dobrogea. Mircea semnează spre sfârșitul domniei (1417) un tratat de pace cu
Imperiul Otoman, care recunoștea libertatea Valahiei în schimbul unui tribut anual de 3.000 de
piese de aur.
30
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

3. Activitatea internă
În afară de luptele sale strălucite, Mircea cel Bătrân mai este însemnat şi prin felul cum a ştiut
să gospodărească ţara, în general. Locuitorii Ţării Româneşti, în vremea lui Mircea erau în
majoritate ţărani, ocupându-se cu păstoritul. Principalele oraşe de atunci (Argeş, Târgovişte,
Severin, Bistriţa, Târgu Jiu, Râmnic, Câmpulung, Piteşti, Brăila, Turnu) erau legate de drumuri
pentru negustori și cărăuși. Orăşenii se ocupau şi ei mai mult cu agricultura. Totodată, în oraşe,
se regăseau şi negustori şi meşteşugari.

Mircea cel Bătrân a murit la 31 ianuarie 1418 şi a fost înmormântat în mânăstirea sa de la

Cozia. Chipul marelui voievod se vede şi astăzi pe peretele mânăstirii.

Temă:

1. În ce ţară a domnit Mircea cel Bătrân şi în ce secol?

2. Cine reprezenta principala primejdie pentru Ţara Românească în timpul
domniei lui Mircea?
3. Ce ocupaţii aveau locuitorii Ţării Româneşti în acele timpuri?
4. Desenaţi harta Ţării Româneşti în timpul domniei lui MIrcea cel Bătrân.

31
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

“CONDEIELE” LUI VODĂ – MIRCEA CEL BĂTRÂN

Mult au mai îndurat românii din Muntenia şi Moldova din cauza năvălirilor tătăreşti şi
turceşti! Când nici nu se gândeau, năvăleau când tătarii de dincolo de Nistru, când turcii de dincolo
de Dunăre şi jefuiau, ardeau, omorau şi duceau oamenii în robie. Uneori încercau şi ungurii şi
polonii să cucerească ţara.

În vremurile acelea nu era armată permanentă ca

acum. Dacă intra duşmanul în tară, toţi trebuiau să iasă
împotriva lui. Nu erau nici puşti şi tunuri, nici depozite
de arme. Fiecare român trebuia să-şi pregătească
singur armele: sabie, lance, ghioagă, arc, dar mai ales
săgeţi multe, pentru ca fiecare să-şi aibă tolba plină.
Cel ce nu avea toate armele, dar mai ales dacă-i
lipseau săgeţile, era pedepsit cu moartea.

Cam pe la anul 1400, domn al Ţării Româneşti era

Mircea-Vodă. El bătuse zdravăn, în câteva rânduri, pe
turci. Dar linişte nu era şi românii trebuiau să fie tot
gata de luptă. De aceea, Mircea-Vodă trecea uneori şi
prin sate, ca să vadă ce mai fac oamenii şi de sunt
pregătiţi de război.

Într-o zi trecu printr-un sat din judeţul Argeş.

Era zi de sărbatoare, oamenii îmbrăcaţi frumos stăteau pe la porţi. În curtea primarului, lume multă.
Mircea intră acolo şi întreabă:

─ Ce faceţi, oameni buni?

─ Condeie, Măria-ta.

─ Ce condeie, că voi nu ştiţi a scrie? Şi cum de lucraţi în zi de sărbătoare?

─ Noi facem altfel de condeie, nu de care să scrii cu ele. Sunt din cele ascuţite bine, ca să
scriem pe pielea duşmanilor noştri o scrisoare care să nu se mai şteargă.

Mircea-Vodă s-a bucurat foarte, când a văzut că românii sunt bine pregătiţi pentru luptă. De
aceea a lăudat şi pe primar (judeciu), şi pe oameni, apoi a plecat mai departe.

Temă:

1. Ce arme trebuiau să-şi pregătească singuri românii?

2. Ce obicei avea Mircea-Vodă ?

3. Ce fel de “condeie” făceau locuitorii din satul vizitat de Mircea cel Bătrân?

4. Desen

32
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Iancu de Hunedoara

33
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Vlad Tepeş

34
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Ştefan cel Mare

35
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Mihai Viteazul

36
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Horea, Cloşca şi Crişan

37
Cărticica de istorie pentru clasa a IV-a

Tudor Vladimirescu

38