Producerea Si Perceptia Sunetelor

Sunetul constituie din punct de vedere fiziologic senzația

produsă asupra organului auditiv de către vibrațiile materiale ale
corpurilor și transmise pe calea undelor acustice.

Sunetele se produc în :
-corzi vibrante
-coloane de aer vibrante
-plăci şi membrane vibrante

Ce sunt sursele sonore?

Orice corp care vibrează poate servi ca sursă de unde elastice în
mediul în care se află, adică poate fi o sursă sonoră. Sunetele se
produc în corzi vibrante (vioara, corzile vocale umane), coloane de
aer vibrante (orgă, clarinet), plăci si membrane vibrante (xilofon,
difuzor, toba).
Frecventa Sunetului
Noi percepem frecventa ca sunete mai "inalte" sau sunete mai "joase".
Frecventa unui sunet este numarul de perioade, sau oscilatii, pe care o
unda sonora le efectueaza intr-un timp dat. Frecventa este masurata in
hertzi, sau perioade pe secunda. Undele se propaga si la frecvente mari
si la frecvente joase, dar oamenii nu sunt capabili sa le auda in afara unei
raze relativ mici. Sunetele pot fi produse la frecvente dorite prin metode
diferite. De exemplu, un sunet de 440 Hz poate fi creat activand o boxa
cu un oscilator care actioneaza pe aceasta frecventa. Un curent de aer
poate fi intrerupt de o roata dintata cu 44 de dinti, care se roteste cu 10
rotatii/secunda; aceasta metoda este folosita la sirena. Sunetul produs de
boxa si cel produs de sirena, la aceeasi frecventa este foarte diferit in
calitate dar corespund la inaltime.

Intensitatea Sunetului

Intensitatiile sunetului sunt masurate in decibeli(dB). De

exemplu, intensitatea la minimul auzului este 0 dB, intensitatea
soaptelor este in medie 10 dB, si intensitatea fosnetului de
frunze este de 20 dB. Intensitatile sunetului sunt aranjate pe o
scara logaritmica, ceea ce inseamna ca o marire de

|
Infrasunetele Si Ultrasunetele

Infrasunetele

Infrasunetele sunt sunetele cu frecvenţa cuprinsă între 0,001Hz şi 20Hz şi nu pot fi

auzite de urechea umană. Ştiinţa care se ocupă cu studiul infrasunetelor se numeşte
infrasonică. Infrasunetele sunt caracterizate de capacitatea acestora de a acoperi
distanţe mari şi de a ocoli obstacole fără multă disipaţie. Acestea sunt utilizate în
special în seismologie la studiul cutremurelor. Infrasunetele sunt cunoscute pentru
capacitatea lor de a crea o stare de nelinişte, de a induce frică în oameni şi de a-i
face pe aceştia să creadă că se întâmplă evenimente supranaturale. Unele filme
folosesc infrasunete pentru a dezorienta publicul .
Balenele, hipopotamii şi aligatorii folosesc infrasuntele pentru a comunica, în cazul
balenelor distanţa ajungând la câţiva kilometri. A fost sugerat că păsările călătoare
folosesc infrasunetele generate în mod natural de curenţii de aer ca ajutor în
navigaţie. Elefanţii produc infrasunete care circulă prin pământ şi sunt simţite de
alte turme prin picioare.Este cunoscut faptul că animalele pot percepe infrasuntele
care circulă prin pământ şi pot servi ca un semnal de avertizare. Un exemplu recent
este tsunamiul din 2004 din Asia. Animalele au fost observate fugind cu mult
înainte ca tsunamiul să ajungă pe coasta Asiei, însă nu se ştie dacă acesta este
motivul exact deoarece anumiţi cercetători au sugerat că poate fi influenţa undelor
electromagnetice şi nu a celor infrasonice care le-au determinat pe animale să fugă.
Elefanţii sunt cunoscuţi pentru capacitatea lor de a auzi infrasunetele de la 3-4Km
distanţă.

Ultrasunetele
Ultrasunetele sunt vibraţii mecanice cu frecvenţe mai mari de 20 000 Hz. Ele au de
obicei intensitatea redusă. La om limita superioară a auzului tinde să scadă cu
vârsta astfel că omul matur nu mai poate auzi acele sunete piţigăiate pe care un
copil le aude. Anumite companii de telefoane mobile folosesc acest lucru pentru a
crea sonerii de telefon care să fie auzite numai de cei tineri, dar ele sunt auzite
câteodată şi de cei în vârstă din motive diferite.
Unele animale - cum ar fi câini, pisici, delfini, liliaci şi şoareci - au o limită
superioară a frecvenţei mai mare decât cea a urechii umane şi astfel pot auzi
ultrasunete, acesta fiind modul în care un fluier pentru caini funcţionează. În
secolul al XVIII-lea, unul dintre întemeietorii biologiei experimentale, naturalistul
italian Lazzaro Spallanzani a realizat un experiment remarcabil: a întins într-o
încăpere o plasă, punând deasupra ei mulţi clopoţei, a acoperit ochii unui liliac şi l-
a lăsat apoi să zboare prin încăpere, vrând să vadă dacă se va încurca în plasă.
Clopoţeii ar fi sunat de îndată ce plasa ar fi fost atinsă. Cu mare uimire, omul de
ştiinţă a constatat că mamiferul insectivor nu a lovit plasa nici măcar o singură
dată, ceea ce dovedea existenţa unei modalităţi de orientare necunoscute.
S-a dovedit că liliacul dispune de un aparat extrem de complex ce funcţionează ca
un radar, folosind în locul undelor electromagnetice ultrasunete. Sistemul este
numit detector sonic sau sonar [orientare cu ajutorul sunetelor, de la acronimul
expresiei englezeşti So(und) na(vigation) r(anging)]. Cu ajutorul laringelui osos,
compact şi dotat cu muşchi puternici, crepuscularul zburător emite sunete ca nişte
bătăi, depăşind capacitatea noastră auditivă. În funcţie de specia liliacului
emisiunea sunetelor este scurtă şi intermitentă (20-30 de secunde). Aceste
ultrasunete sunt emise prin nări (sau prin gură la unele specii), care, uimitor, sunt
alcătuite ca un megafon care îndreaptă sunetul spre un anumit punct.

Urechea
Vibratiile corpurilor materiale se propagă prin aer(si, in general,
prin orice alt gaz) si ajungând la ureche produc senzatia
auditivă, pe care o numim sunet.
Urechea umană este sensibilă la vibrații ale aerului cu frecvențe
între 20 Hz şi 20 kHz, cu un maxim de sensibilitate auditivă în
jur de 3500 Hz.