Stereotipiile sau comportamentele de autostimulare se referă la

mişcările repetitive ale corpului sau ale obiectelor. Aceste

comportamente sunt frecvent întâlnite la persoanele cu dizabilităţi
de dezvoltare, dar şi în cazul copiilor cu autism. Stereotipiile pot
implica unul sau mai multe simţuri.
 Vizual: uitatul la lumină, clipitul repetitiv, mişcatul degetelor în faţa ochilor,
mişcatul mâinilor
 Auditiv: ţipatul, pocnitul din degete, îşi loveşte urechile
 Tactil: scărpinatul, bătutul din palme
 Vestibular: realizează mişcări înainte şi înapoi, într-o parte sau în alta
 Gustativ: linge obiectele sau le bagă în gură
 Olfactiv: miroase obiecte sau oameni
„Această nevoie apare de la dorinţa de a gestiona informaţiile senzoriale din
mediu. În funcţie de acest aspect, întâlnim copii hipersenzitivi pentru care
stimulii din mediu reprezintă ceva copleşitor şi simt nevoia să blocheze
invazia de stimuli şi copii hiposenzitivi care simt totul într-o mică măsură şi au
nevoie de ceva care să compenseze acest lucru.

De aceea este important să urmărim aceste comportamente şi să descoperim

care este funcţia lor. Datorită faptului că nu reuşeşte să facă faţă lumii în care
trăieşte, copilul cu autism simte nevoia să aibă un anumit control, pe care îl
oferă aceste comportamente repetitive.

Copilul atipic acceptă greu schimbarea

Copilul cu autism se acomodează greu la schimbare şi îi este dificil să înveţe
prin imitare, autostimulările îi oferă acestuia satisfacţia de face ceva cu
succes. În plus îl ajută pe copil să dobândească confortul emoţional atunci
când simte teamă, furie sau alte emoţii puternice. Prin intermediul
autostimulărilor, copilul obţine o senzaţie de plăcere.

De asemenea, ne-a spus specialistul de la AITA, copilul poate aduce

modificări mediului pentru a se autostimula. De exemplu: copilul învârte
roţile unei maşini, aliniază obiectele, rupe bucăţi mici de hârtie pe care le
aruncă în sus şi le priveşte cum cad sau închide şi aprinde becuri, închide sau
deschide uşile.
Astfel de comportamente pot avea aspectul unui ritual: copilul vrea să bea
apă doar dintr-un anumit pahar sau să poarte doar o anumită bluză sau vrea
să meargă în parc folosind o singură rută.

Repetitive pot fi şi anumite activităţi pe care copilul le face cu diferite obiecte:

se joacă cu trenuleţul în mod repetat, scoate şi pune piesele unui incastru.

Specialiştii încercă şi reuşesc să utilizeze numeroase metode prin care să

reducă sau să elimine autostimulările: exerciţii care să le ofere o funcţie
acceptată social, forme de stimulare care să fie acceptate social (de
exemplu: mestecatul gumei).

Totodată, părinţii sunt instruiţi de terapeuţi cum să micşoreze frecvenţa lor ca

timp şi spaţiu (poţi să dai din palme în camera ta şi seara, înainte de culcare).
De asemenea, tratamentele medicamentoase sunt importante pentru a
reduce aceste comportamente.

Comportamentele de autostimulare la oamenii tipici

„Majoritatea oamenilor manifestă comportamente de autostimulare: mişcatul
piciorului, jucatul cu o şuviţă de păr sau prin activităţi mai complexe, cum ar fi
rezolvarea cuvintelor încrucişate, uitatul la televizor. De obicei, în cazul
persoanelor tipice, astfel de comportamente apar atunci când nu există o
activitate precisă sau vorbim de situaţii stresante: statul în trafic, uneori copiii
manifestă aceste comportamente în timpul orelor de curs”, a completat
specialistul de la AITA.

De aceea, este important să reţinem că autostimulările nu reprezintă un

semn de tulburare mintală; în cazul copiilor cu autism acestea trebuie să fie
prelucrate astfel încât să fie acceptate social. Totodată, specialiştii acordă o
deosebită importanţă acestor comportamente şi modul în care un copil se
autostimulează este urmărit şi evaluat cu atenţie.