Sunteți pe pagina 1din 2

LEGE Nr.

251 din 16 iunie 2004


privind unele măsuri referitoare la bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul unor
acţiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcţiei
EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 561 din 24 iunie 2004

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ART. 1
(1) Persoanele care au calitatea de demnitar public şi cele care deţin funcţii de
demnitate publică, magistraţii şi cei asimilaţi acestora, persoanele cu funcţii de
conducere şi de control, funcţionarii publici din cadrul autorităţilor şi instituţiilor
publice sau de interes public, precum şi celelalte persoane care au obligaţia să-şi
declare averea, potrivit legii, au obligaţia de a declara şi prezenta la conducătorul
instituţiei, în termen de 30 de zile de la primire, bunurile pe care le-au primit cu
titlu gratuit în cadrul unor activităţi de protocol în exercitarea mandatului sau a
funcţiei.
(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1):
a) medaliile, decoraţiile, insignele, ordinele, eşarfele, colanele şi altele asemenea,
primite în exercitarea demnităţii sau a funcţiei;
b) obiectele de birotică cu o valoare de până la 50 euro.
ART. 2
(1) Conducătorul autorităţii, instituţiei publice sau al persoanei juridice dispune
constituirea unei comisii alcătuite din 3 persoane de specialitate din instituţie, care
va evalua şi va inventaria bunurile prevăzute la art. 1.
(2) Comisia prevăzută la alin. (1) ţine evidenţa bunurilor primite de fiecare
demnitar sau funcţionar şi, înainte de finele anului, propune conducătorului
instituţiei rezolvarea situaţiei bunului.
(3) În cazurile în care valoarea bunurilor stabilite de comisie este mai mare decât
echivalentul a 200 euro, persoana care a primit bunurile poate solicita păstrarea lor,
plătind diferenţa de valoare. Dacă valoarea bunurilor stabilită de comisie este sub
echivalentul a 200 euro, acestea se păstrează de către primitor.
(4) În cazurile în care persoana care a primit bunurile nu a solicitat păstrarea lor,
la propunerea comisiei prevăzute la alin. (1), bunurile rămân în patrimoniul
instituţiei sau pot fi transmise cu titlu gratuit unei instituţii publice de profil ori
vândute la licitaţie, în condiţiile legii.
(5) Veniturile obţinute ca urmare a valorificării acestor bunuri se varsă, după caz,
la bugetul statului, bugetele locale sau la bugetele autorităţilor, instituţiilor publice
ori persoanelor juridice, potrivit modului de finanţare a acestora.
ART. 3
La sfârşitul fiecărui an, autorităţile, instituţiile publice sau persoanele juridice
publică lista cuprinzând bunurile depuse potrivit prezentei legi şi destinaţia
acestora, pe pagina de Internet a persoanei juridice respective ori în Monitorul
Oficial al României, Partea a III-a. Cheltuielile de publicare se suportă de persoana
juridică din care fac parte persoanele prevăzute la art. 1.
ART. 4
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul
Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei vor elabora un regulament de punere în
aplicare a acesteia.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea


prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR


VALER DORNEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU

S-ar putea să vă placă și