Persoana depresivă

Depresia este o stare mintală care mai toţi oamenii o au o cel putin o dată în viaţa lor. Severitatea

ei poate merge de la un sentiment de tristeţe la o stare de retragere totală în care să dorescă să-şi

încheie existenţa mizerabilă. Între aceste două extreme sunt cei care: comit acte de auto-

agresiune; iau alcool şi droguri să-şi uşureze durerea; luptă doar să existe; trăiesc o viaţă

suboptimală şi nu se dezvoltă. Este foarte des întâlnită un fel de „răceală a stării mintale”. Având

în vedere spitalizarea şi boala, terapeutul va întâlni cu siguranţă mulţi oameni cu depresie

tranzitorie sau prelungită la orice nivel de severitate.

Definiţie

Una din problemele asociate cu utilizarea cuvântului „depresie” este că este folosit în limbajul de

zi cu zi şi poate avea diferite înţelesuri sau interpretări pentru oameni. Depresia poate descrie o

variaţie normală de dispoziţie afectivă (nefericire), o stare morbidă şi constantă de dispoziţie

joasă (simptom) şi o stare de boală (sindrom). Deşi este important să cunoaştem un diagnostic,

intervenţia kinetoterapeutului nu depinde de acesta. Intervenţia depinde de comportamentele

specifice pe care individul le prezintă, experienţele lui, de ceea ce terapeutul constatăt. Acest

lucru înseamnă că kinetoterapeutul va acţiona când persoana este supărată din anumite motive

sau suferă de probleme emoţionale şi comportamentale. „Depresia” este cu cuvânt descriptiv

destul de sărac.

Cauzele depresiei

Mulţi oameni trăiesc stari tranzitorii de tristeţe sau melancolie în timpul vieţii lor şi nu le

considerăm ca fiind stări anormale cât timp cu sunt foarte severe sau nu persistă un timp

1
îndelungat. Aceste stări nu interferează prea mult cu responsabilităţile zilnice, rutine şi activităţi

deşi vom funcţiona mai greu sub influenţa lor.

Pierderea

Poate fi un factor precipitator în dezvoltarea unei stări depresive. Totuşi, în tulburări depresive

severe cu aspecte psihotice este dificil să identificăm pierderea ca un factor precipitator; chiar

dacă acest factor există, răspunsul este disproporţionat ca intensitate. Procesul de doliu pe care

toţi oamenii în trăiesc prin moartea unei fiinţe apropiate, este un răspuns comun la pierdere şi se

caracterizează prin tristeţe sau chiar depresie. Este important de notat că doliul şi depresia nu

sunt identice. Unii autori sugerează că depresia este o parte a procesului de doliu. Doliul este un

amalgam complex de tristeţe, furie, vină, disperare. Depresia poate rezulta din o rezolvare

incomplectă a doliului.

Pierderea poate rezulta şi din pierderea unui membru, a sănătăţii, independenţei şi a multor altor

lucruri. Nu este de loc surprinzător atunci când persoanele spitalizate trăiesc stări de tristeţe sau

chiar de depresie. Spitalizarea este un stresor semnificativ la care persoana poate răspunde cu un

comportament depresiv şi anxios. Desigur , există şi alţi stresori la care individul să răspundă

devenind trist sau depresiv.

Schimbări ale imaginii de sine

Boli cum ar fi carcinoame şi sau intervenţii chirurgicale extinse multilante, mastectomie, anus

contra naturii, modifică imaginea de sine. Oamenii cu arsuri devin deseori depresivi din cauza

desfigurării şi spitalizării de lungă durată. La fel sunt afectaţi cei cu paraplegii, hemipareze

datorate accidentelor vasculare. Pe lângă adaptarea la o imagine de sine modificată aceşti oameni

au nevoie de a se adapta unui nou stil de viaţă la care au fost forţaţi să-i facă faţă. Unii paralegici

2
sau tetrapegici sunt tineri, chiar sportivi. Pierderea unui sân care în mod tradiţional este un

simbol al atractivităţii şi imaginii sexuale, este alt exemplu.

Boli cronice

Artritele, bolile cardiace, pulmonare. Diminuarea unor funcţii odată cu trecerea anilor,

modificările aduse de menopauză şi pensionare sunt la fel de invalidante. Reacţia la aceste

condiţii duce la doliu iar când trările de furie şi tristeţe nu sunt rezolvate, depresia poate apărea.

Este nevoie de intervenţii timpurii şi consiliere pentru cei care urmează operaţii mutilante sau

care au devenit paralizaţi.

Interpretare

Se sugerează că atunci când pierderea apare individul regresează la o stare neputinţă, lipsă de

apărare asemănătoare copilului care îşi pierde afecţiunea mamei. Persoanele depresive tind să fie

excesiv de dependente de alţi oameni pentru a-şi menţine stima de sine. Regresia apare atunci

când aprobarea externă se diminuează. Furia îndreptată spre sine reprezintă o trăire îndreptată

spre trărirea de pierdere introiectată şi îndreptată spre sine.

Modele cognitive

Întărirea pozitivă. Depresia este explicată prin reducerea accesibilităţii unor întăriri pozitive ale

comportamentului individului. Activitatea redusă duce la comportament depresiv, care la rândul

lui, este întărit de alţii care arată îngrijorare şi simpatie. Întăririle pozitive depind de mediul care

oferă întăriri şi de abilitatea indivdului de a obţine întăriri prin abilităţile lui sociale. În termeni

simpli, aceste model sugerează că a te simţi bine cu tine depinde de abilitatea de a obţine întările

pozitive şi aprecieri asupra comportamentului tău.

3
Neajutorarea învăţată. Un alt model al depresiei sugerează că depresia rezultă dintr-o stare de

neajutorare învăţată (Seligman, 1975). Implică o trări de inabilitate de a controla evenimentele

din viaţă şi o capacitate redusă de a realiza comportamente de coping în faţa stresului.

Perspective negative. Acest model cognitiv sugerează că depresia este generată de o imagine

negativă asupra lumii, asupra sinelui şi asupra viitorului. Aceste viziuni negative sunt menţinute

printr-o gândire distorsionată sau scheme mentale de patru tipuri.

1. Inferenţe arbitrare, care implică a trasa concluzii nedorite din informaţiile aflate la

dispozitia individului. O persoană poate decide că este fără valoare şi nefolositoare din

cauza unei pene de curent când pregăteşte masa pentru nişte invitaţi.

2. Abstractizare selectivă, apare când individul se focalizează pe detalii mici şi ignoră toate

aspectele situaţiei. Un terapeut se învinovăţeşte pe sine pentru cooperarea slabă la

tratament a unui bolnav când de fapt sunt implicate mai multe persoane.

3. Generalizarea excesivă, evaluarea personală pe baza unui singur incident. De exemplu,

un cadru medical îşi formulează valoarea personală pe baza unui singur eveniment cum

ar fi faptul că a uitat să asigure un tratament pacientului

4. Exagerare sau minimizare, în care o persoană dă dovadă de o judecată neconformă cu

semnificaţia evenimentului. O greşeală este considerată un sfârşit de lume în mintea

persoanei, iar un succes nu duce la creşterea stimei de sine şi se continuă trăirile de lipsă

de valoare.

Aceste scheme distorsionate sunt dezvoltate în copilăria mică şi când este în faţa stresului

individul este mai dispus să răspundă prin comportament depresiv. De multe ori depresia este

un proces generat de :

4
1. Monitorizare slabă, în care evenimentele negative sunt aşteptate atunci când rezultatele

întârzie să apară.

2. Auto-evaluare deficitară, individul nu îşi atribuie responsabilitatea pentru un eveniment

pozitiv şi există un mare grad de auto-blamare pentru rezultate negative sau

comportamente. Această evaluare se bazează pe standarde prea rigide şi judecăţi

nepotrivite asupra comportamentului.

3. Un nivel redus al întăririlor pozitive şi o excesivă auto-pedepsire.

Teoria biochimică

Anumite forme de depresie, în particular formele psihotice, sunt legate de factori genetici şi

biochimici. Aceste afecţiuni sunt foarte grave şi implică deziluzie, halucinaţii auditive,

retragere totală, agitaţie severă şi ideaţie suicidară. Teoriile biochimice consideră că există un

nivel scăzut de neurotransmiţători cum ar fi serotonina şi epinefrina.

Acest sumar scurt al teoriilor asupra comportamentului depresiv relevă faptul că sunt încă

mari probleme în înţelegerea acestei afecţiuni. Cele mai moderne teorii cognitive şi

comportamentaliste par să fie de mai mare ajutor pentru că furnizează mai multe elemente

care pot fi de ajutor în îngrijirea acestor bolnavi. Într-un abordare mai simplă putem aborda

bolnavul depresiv prin iniţierea unor comportamente pozitive şi o reformulare a gândurilor

depsre el şi mediul înconjurător. Se au în vedere dezvoltarea unor abilităţi sociale, primirea

unor întăriri pozitive, reducerea stresului, exerciţiul fizic, luarea de decizii privind aspecte ale

vieţii, modificarea credinţelor despre lume.

Îngrijirea pacientului

5
Evaluarea. Termenul de „depresie” trebuie utilizat cu precauţie. Mulţi oameni pot prezenta în

spital tristeţe sau anumite aspecte ale comportamentului depresiv fără să aibă comportament

depresiv. Aceste aspecte sunt reacţii normale la anumite evenimente externe. Pe de altă parte,

o depresie severă necesită intervenţie psihiatrică şi atenţie specială. Următorul caz descrie o

persoană care are mari probleme care indică o tulburare depresivă majoră.

M.D. o femeie de 56 de ani căsătorită, mama a trei copii adulţi, a fost internată pentru

anorexie, letargie şi acuze dureroase şi cefalee. A avut operaţie de histerectomie totala cu

evoluţie post operatorie bună. Pierdere de greutate, constipaţie, deshidratare, acuze fără cauze

organice. Stă în pat majoritatea timpului, plânge, agitaţie. Postura şi expresia facială dau

aparenţa unei persoane mult mai în vârstă. Fără încurajare din partea personalului nu

mânancă şi nu se îngrijeşte. Oboseală, doarme puţin. Vorbeşte puţin şi se acuză pentru

neplăcerile create familiei, vrea să moară, ar fi mai bine pentru toţi. Spune că ar avea o boală

incurabilă. Impresia generală este că se poate face puţin pentru pentru a schimba gândurile

privind sănătatea şi îmbunătăţirea dispoziţiei afective.

Evaluare subiectivă

Cea mai evidentă caracteristică a depresiei este tristeţea care poate fi uşor constată. Este

urmare a unor evenimente sau circumstanţe stresante prin care a trecut persoana. Mulţi

pacienţi vor declara că se simt aşa de mult timp şi chiar când sunt sub tratament. Persoana

poate relata că se simte vrednic de milă şi fără valoare. Anxietatea este de asemenea o trăire

prezentă la depresivi. Iritabilitate, un sens al pericolului, incertitudine, sunt comune şi

reflectă stresul care îl suportă pacientul. Rezultate slabe, performanţe scăzute, lipsă de

concentrare, dezinteres pentru toate aspectele vieţii. Unele persoane pot vorbi despre gânduri

6
suicidare sau de stări cum ar fi : „mai bine as fi mort” sau „Lumea ar fi mai bună dacă nu as

exista”. Împărtăşind o astfel de trăire persoana caută de fapt ajutorul având încredere în

personalul medical. Lipsa nevoii de contacte sociale care are ca rezultat lipsa de suport şi

scăderea stimei de sine. Paternuri de somn alterate sunt comune incluzând greutatea de a

adormi, trezirea în toiul nopţii sau trezirea foarte devreme perioadă în care persoana

ruminează asupra problemelor sale. Această perioadă este considerată pericol pentru suicid.

Anorexia este de asemenea o caracteristică comună a depresiei însoţită de scăderea în

greutate, deşi uneori persoanele tind să mănânce mult sunt sunt copleşite de probleme. Multe

persoane depresive exprimă trăiri de lipsă de speranţă, lipsă de interes şi un sens de lipsă de

valoare. Aceste comentarii sunt informaţii utile care trebuie notate de personal după

descrierile proprii. Există o serie de simptome somatice asociate depresiei, incluzând dureri şi

cefalee, pierderea în greutate, ameteli, pierderea libidoului, oboseala, dureri de cap,

impotenţă, amenoree, dureri în piept, constipaţie, palpitaţii, greaţă. Indivizii care suferă de

depresie psihotică se plâng de halucianţii, care sunt de obicei auditive. Aceste experienţe tind

să oglindească conţinutul gândurilor, vocile au conţinut de vinovăţie, lipsă de valoare suicid

şi lipsă de speranţă. Depresivii tind să abuzeze de substanţe, cum ar fi alcool, ţigări, droguri

sau anxiolitice şi hipnotice. Pot fi o reacţie la stres sau pot fi o tentativă de eliberare de

trăirile neplăcute. Abuzul de substanţe poate contribui la un sentiment de lipsă de control,

stimă de sine scăzută sau pedepsire. Cei cu o istorie îndelungată de abuz de substanţe pot

considera permanenţa obiceiului ca fiind un eşec.

Evaluarea obiectivă

Tristeţea, supărarea sunt emoţii care sunt transmise nonverbal; chiar mai repede sunt sesizate

astfel decât prin comunicare. Expresia facială, postura şi nivelul de activitate sunt

7
principalele indicii pentru evaluare. Agitaţia, anxietatea, scăderea motivaţiei, spontaneitatea

redusă, retragerea şi lipsa de interacţiune cu ceilalţi pot fi indicatori ai depresiei.

Nivelul de activism. Conţinutul vorbirii tinde să reflecte procesele gândirii prin exprimarea

stimei de sine scăzute şi valorii personale diminuate. Pesoanele cu depresie severă vor

răspunde monosilabic şi rar iniţiază interacţiuni spontane. Vorbirea este elaborată şi lentă cu

conţinut sărac, efort mare de iniţiere. Conversaţia se focalizează pe simptome somatice, vină,

îngrijorări, lipsă de speranţă. Procesele de decizie sunt încetinite reflectând gândire încetinită

şi îndoială. Relaţiile interpersonale şi igiena personală sunt neglijate. Asistăm la un retard

psihomotor ( răspuns fizic încetinit, nivel mintal scăzut). Persoanele cu depresie severă au

dificultăţi în a se mişca. În contrast, unele persoane depresive sunt agitate, iritabile din cauza

stresului suferit. Furia şi iritabilitatea în faţa unor evenimente minore sau comportamente

abrupte de solicitare imediată, sunt alte semne pentru terapeut.

Insomnia. Dificultăţi de adormire sau trezirea într-o stare agitată imediat după adormire.

Trezirea de vreme şi exprimarea îngrijorărilor şi lipsei de speranţă. Ocazional, persoanele

răspund prin hipersomnie în dorinţa de a scăpa de trăirile lor.

Variaţii diurne. O caracteristică comună a depresiei psihotice este că devine severă

dimineaţa, poate pentru că ritmul corporal este mai redus, cu îmbunătăţire în timpul zilei.

Auto-agresiunea apare mai mult dimineaţa când persoana se trezeşte singură şi disperată.

Depresiile mai puţin severe au starea mai alterată seara, dispoziţia se deteriorează în timpul

zilei.

Iluziile. Caracteristică pentru depresiile psihotice. Sunt credinţe de lipsă de valoare şi

comportament imoral fără evidenţă reală. Iluzii somatice şi în extrem, persoana crede că are

8
cancer în pofida evidenţelor. Persoanele psihotice sunt aât de retrase încât nu mai mănâncă şi

nu beau apă şi prezintă riscuri de deshidratare şi dezechilibru electrolitic. Unele persoane ar

dori să moară şi trebuie ajutate cu perfuzii.

O listă de simptome ale persoanelor depresive

 Trăiri de vinovăţie

 Tristeţe

 Anxietate

 Stimă de sine scăzută

 Lipsă de valoare

 Disperare/ lipsă de speranţă

 Episoade de plâns

 Agitaţie/ Nelinişte

 Dificultăţi de somn

 Trezire devreme

 Constipaţie

 Gânduri suicidare

 Iritabilitate

 Izbucniri de furie

 Retragere

 Halucinaţii auditive

 Iluzii

 Scăderea capacităţii decizionale

9
  Concentrare scăzută

 Ipocondrie

 Acuze somatice

Obiectivele îngrijirii

Sunt două obiective principale. În primul rând sunt obiective pentru ameliorarea simptomelor. În

al doilea rând, sunt obiective de lung parcurs destinate să ajute persoana să îşi schimbe viziunea

despre viaţă, comportament şi procese de decizie. Acestea depind în amre măsură evenimentele

care au precipiat dezvoltarea depresiei şi de personalitatea pacientului. Câteva din obiectivele

principale:

 Îmbunătăţirea conceptului de sine şi stimei de sine

 Reducerea impactului unor stresori semnificativi

 Program gradual de luarea deciziilor

 Asistarea persoanei să-şi recâştige interesul pentru activităţi zilnice

 Reducerea preocupărilor cu acuzele somatice

 Stabilirea unui patern normal de somn

 Prevenirea actelor de auto-agresiune

 Reducerea agitaţiei

Acţiunile terapeutului

Persoanele cu labilitate emoţională

Oamenii pot plânge din mai multe motive, cum ar fi frustrarea, furia, bucuria sau tristeţea. A

plânge este o expresie emoţională importantă şi societatea poate considera acest lucru o eliberare.

10
Mulţi dintre noi învăţăm de timpuriu că este mai bine să nu plângem, să ne ştergem lacrimile şi

să „ne putem o faţă veselă”. Oamenii care nu exprimă necazurile prin plâns sunt considerate

puternice, „băieţii nu plâng”; este un semn de slăbiciune. O persoană care plânge ne face să

devenim inconfortabili, poate că ne aminteşte propria noastră vulnerabilitate sau ne este frică că

lucrurile sunt în afara puterii noastre de control sau nu avem abilitatea de a ajuta. Acest

disconfort este reflectat de comentarii cum ar fi : „ nu plânge” şi sugestii că persoana ar trebui să

se controleze şi să readucă emoţia în echilibru. Uneori o simplă atingere a persoanei este un

semnal că ea ar trebui să să se oprească din plâns. De fapt, nu trebuie să spunem nimic sau să

facem, doar să stăm aproape şi să oferim un şerveţel. Acest lucru arată respect pentru trările

persoanei şi permite emoţiei să fie exprimate şi catarsisul să îşi urmeze cursul; emoţia care nu

este exprimată este blocată. Facilitarea exprimării emoţionale este o importantă unealtă

terapeutică. Odată ce lacrimile s-au oprit persoana oferă un indiciu că ea vrea să vorbească

despre trăirile sale, cu o posibilă concluzie că se poate rezolva ceva. Uneori plânsul este un

indicator că ceva nu este în regulă şi poate fi o exprimare a stresului. Un răspuns empatic (nu

simpatetic) din partea personalului poate ajuta formarea unei relaţii terapeutice valabile. În alte

cazuri o problema poate fi rezolvată foarte uşor odată ce cauza stresului este cunoscută. Pentru

unele persoane actul de a plânge cu un suport discret este eliberarea de care are nevoie.

Stresorii

Există două grupuri de stresori pe care terapeutul îi ia în considerare atunci are de-a face cu

pacienţi depresivi. În primul rând sunt cei care pot fi identificaţi ca având rol de a precipita

comportamentul depresiv. Terapeutul trebuie să fie capabil să asiste pacientul să ia cele mai

bune decizii pentru a le scădea impactul sau să folosească metode de reducere a stresului, cum ar

fi relaxarea. Stresorii cum ar fi spitalizarea sau efectele bolii pot fi controlaţi prin acordarea de

11
sprijin, oportunitatea de a exprima gândurile sau prin educaţie. Pentru mulţi, boala poate fi o

confruntare, cu vulnerabilitatea şi moartea şi răspunsul poate fi depresia. Procesul auo-explorării

oferă oportunitatea de a rezolva trăirile şi să se împace cu ce s-a întâmplat. Stresori mai concreţi,

cum ar fi durerea trebuie abordaţi în mod potrivit.

A doua categorie de stresori sunt cei care se adaugă la nivelul ridicat de stres pe care persoana îl

trăieşte deja. Ne referim aici la stresul cauzat de tramentul în sine. Unul din cei mai comuni

stresori este lipsa de înţelegere a individului cu ce se întâmplă cu el, care înfricoşează şi dă un

sens al lipsei de control asupra vieţii. Oferirea de informaţii cu privire la boala sa, tratament,

proceduri şi rutinele din spital, este vitală. De exemplu, procedura de igienă desfăşurată la patru

ore, este o rutină pentru asistentă, dar este o experienţă grea pentru pacient care se vede mutilat

(amputaţie, anus contra naturii, etc.). Poate exista disconfort fizic şi durere în timpul procedurilor

de recuperare fizică.

Comportamentul de ajutorare

Este dificil să te raportezi cu persoanele depresive din cauza imaginii negative pe care o au

asupra lumii şi asupra lor, sau la dispoziţia lor generală de a nu răspunde adecvat. Personalul

poate avea şi o lipsă de înţelegere asupra ceea ce simte pacientul. Dezaprobarea din partea

personalului poate contribui la generarea unor trări de disperare, lipsă de speranţă, lipsă de

valoare. Este nevoie de o abordare liniştită, caldă, empatică care să demonstreze că este luat în

considerare şi este important. O relaţie trebuie construită treptat, prin ascultare şi discuţie,

stabilirea unui raport de încredere. Când pacientul oferă informaţii importante, terapeutul trebuie

să răspundă adecvat prin explorarea trăirilor. Multă răbdare trebuie avută cu activităţile cerute

pacientului şi cum se vorbeşte cu el. Este nevoie de răbdare, timp pentru răspunsurile verbale şi

12
fizice, ambele fiind încetinite. Planul de recuperare trebuie împărtăşit pacientului, el trebuie

implicat şi convins că recuperarea este posibilă. Implicarea şi asigurările trebuie continuu întărite

chair dacă persoana este sceptică că vor veni şi zile mai bune.

Ameliorarea simptomelor

Efecte ale depresiei, cum ar fi constipaţia, tulburările de somn, anorexia şi pierderea în greutate

contribuie la afectarea stării de bine. Nutriţia şi somnul contribuie la întărirea persoanei şi al

abilitatea de a combate stresorii. Ameliorarea dietei este importantă; mesele usoare, frecvente,

alimente preferate şi uşor digerabile. Cei cu depresie severa au nevoie de monitorizarea cantităţii

de lichide. Încurajări cu privire la igienă, individul să aibă cât mai mare responsabilitate în aceste

sens. Activităţi simple cum ar fi machiajul, bărberitul, spălatul părului şi pieptănatul contribui la

starea de bine. Pe cât posibil să nu stea în pat. Succesul în aceste activităţi furnizează motivaţie

pentru alte activităţi mai elaborate. Aşteptările prea mari pot fi prea stresante şi cresc

probabilitatea de eşec.

Înţelegerea trăirilor

Instituirea unei relaţii terapeutice potrivite ajută la sprijinirea pacientului să crescă prin auto-

explorare şi luarea unor decizii potrivite. Pacientul trebuie să înţeleagă trei trăiri principale;

tristeţea, anxietatea şi un mixt între vinovăţie, furie şi neajutorare. Persoana trebuie accepte

aceste trăiri şi să le identifice originea. Ele trebuie văzute ca o reacţie la stres, care pe moment, te

copleşte, te înspăimântă. Odată ce acest lucru este înţeles, sunt trei căi deschise pentru explorare.

În primul rând, stresul poate fi redus prin luarea unor decizii şi schimbarea stilului de viaţă, cum

ar fi relaxarea, exerciţiile şi dieta. Chiar dacă anxietatea nu este evidentă în multe depresii,

metodele de reducere a stresului sunt binevenite în modificările comportamentale. Exerciţiile

13
sunt stimulative, oferă un sens al starii de bine, şi generează putere. Relaxarea ajută somnul şi

stimulează sistemul imunitar. Dieta este importanţă pentru mentinerea funcţionarii

metabolismului şi a stării de bine. Problema cu pacienţii depresivi sever este că aceste schimbări

de stil de viaţă necesită automotivare, ceea ce este incompatibilă cu depresia. Modificările de stil

de viaţă ajută persoana de dezvolte comportamente care oferă întăriri.

A doua cale priveşte mecanismele mintale şi comportamentele care conduc la depresie în faţa

stresului. Căile trebuie explorate, de exemplu, ce anume generează întările pozitive din partea

altor pesoane, când persoana se angajează în comportamente autodistructive care îl fac să se

simtă rău cu el. A te simţi rău cu tine este o condiţie învăţată şi poate şi dezvăţată. Oamenii ar

trebui să evalueze beneficiile schimbării atitudinii. Unii oameni par a avea un deficit de abilităţi

sociale pentru a relaţiona şi să obţină întările pozitive. Deşi antrenarea abilităţilor sociale este un

tratament complex, terapeutul poate ajuta pacientul să modificările de comportament care pot fi

benefice. Obiectivul este îmbunătăţirea sociabilităţii şi prin asta să se realizeze întăriri pozitive

din partea altora. Este important ca persoana să identifice arii care necesită îmbunătăţire, decât să

le enumerăm şi să fie prea stresante. Neajutorarea paote fi dezvăţată asistănd pacientul să înveţe

că controlul este posibil şi este mai benefic decât să rămâii dependent; antrenarea asertivităţii

poate facilita acest proces. Beneficiile luarii de decizii pot fi învăţate printr-un proces gradual

începând cu decizii simple şi apoi la unele mai complexe. Neajutorarea şi lipsa de control este

exprimată când influenţe din exterior îl împiedică să fie fericit sau să realizeze ceva. Persoana

trebuei să conştientizeze că neajutorarea este un proces intern care poate fi schimbat. În mod

similar, explorarea unor căi alternative de a vedea viaţa şi lumea apote preveni comportamentul

auto-distructiv şi tind să întărească imaginea negativă despre sine. Se pot discuta şi alte aspecte,

cum ar fi idealuri nerealiste, aşteptări exagerate şi comportamentul dependent. Unele persoane

14
pot avea aşteptări nerealiste şi eşecul este văzut ca un rezultat al neputinţei lor. Unii sunt

condiţionaţi să creadă că orice ar face nu este îndeajuns. Modificările necesită timp şi în mediul

spitalicesc terapeutul poate greşi în dorinţa de a prea mult în timp scurt. În multe cazuri procesul

de auto-descoperire şi evaluare nu poate fi realizat pe de-a întregul şi este treaba unor consilieri,

după externare. În relaţia terapeutică este nevoie de suport şi furnizare a unui mediu în care

persoana să se simtă sigură în exprimarea unor trăiri cum ar fi furia, neputinţa, tristeţea şi

vinovăţia; aceste emoţii sunt complexe şi societatea acordă un blam dacă ele există. Terapiile

somatice, antidepresive se utilizează în conjuncţie cu aceste abordări.

Referire la specialişti

Unii indivizi cu depresie moderată şi severă necesită tratament mai specializat, medicamente şi

psihoterapie. Alternativele pot fi explorate şi se paote lua o decizie pentru a urma tratament după

externare.

Persoanele semnificative

Pot juca un rol important în depresie. Vizitele regulate vitalizează, servind la reducerea trărilor

de izolare şi previn sentimentul de abandon. Rutina spitalicească dă ocazia pentru vizite în orice

timp al zilei. Pentru unii vizitele pot fi neplăcute şi inconfortabile. Rudele trebuie informate cu

privire la starea pacientului. Unele echipamente pot fi terifiante pentru vizitatori neiniţiaţi.

Terapeutul poate sta un timp cu apartinătorii pentru a le furniza informaţii despre progres şi

aspectele pozitive. Se pot discuta problemele cu care se confruntă pacientul şi cum ar putea fi

rezolvate. Trebuie luat în considerare că interacţiunile cu aparţinătorii pot fi stresante, o sursă de

emoţii negative. În aceste cazuri terapeutul observă interacţiunea şi foloseşte informaţia pentru a

discuta problema cu pacientul; se poate vedea dacă acesta este supărat după vizită. În cazurile

15
când spitalizarea durează mult ar fi o posibilitate dacă familia ar putea să scoată bolnavul pentru

câteva ore din mediu. Idea trebuie discutată cu personalul şi apartinătorii.

Riscul de autoagresiune

Gândurile despre moarte sau de a obţine o eliberare din stres sunt comune la persoanele foarte

depresive. Terapeutul trebuie să ia în considerare riscurile şi să evalueze potenţialul pericol. La

fel el trebuie să fie pregătit să răspundă potrivit la astfel de declaraţii ale pacientului.

Evaluarea intervenţiilor

Evaluarea intervenţiilor asupra persoanelor depresive se bazează nu numai pe trările lor

individuale şi comportamentelor schimbate, dar şi pe propriile evaluări asurpa progreselor.

Factori luaţi în considerare:

 Progresele în auto-explorare

 Conţinutul şi aria intercţiunilor cu alţi oameni, vizitatori şi rude

 Nivelul şi frecvenţa contactelor sociale iniţiate cu alţi oameni

 Efectele medicamentelor prescrise

 Efectele intervenţiilor paramedicale

 Modificări ale dispoziţiilor exprimate şi observate

 Exprimarea ideilor şi credinţelor care indică o diminuare dispoziţiilor depresive.

O bună evaluare va maximiza comunicarea cu personalul care va observa cât a progresat

depresivul în atingerea obiectivelor.

16
17