ÎNTRE ON-LINE ȘI TRADITIONAL

Autorul lucrării:
prof. înv. preșcolar Barbu Luminița

Îmbinarea metodelor tradiționale cu cele moderne a fost și va fi mereu o provocare și un deziderat

al învățamântului românesc, în contextul în care, la nivel internațional, se vorbește de o „reformă
continuă”, de „permanentizare” a reformelor, ca urmare a schimbărilor axiologice, sociale, economice,
tehnologice.1 Curriculumul național elaborat și aplicat în ultimul deceniu relevă o evoluție ritmică a
schimbărilor, iar „reformele educaționale parcurg diferite etape, cu momente de vârf sau de schimbări
radicale, cu perioade intermediare, mai puțin vizibile, și cu perioade de consolidare a achizițiilor
dobândite în etapele anterioare”2
În primul rând, deși în plină schimbare și reformă a conceptelor educaționale, planul de
învățâmânt încă prezină o abordare sistemică, aceea de a asigura interdependența dintre disciplinele
școlare și categoriile de activități, pentru a putea asigura tuturor copiilor din toate unitățile de stat și
particulare din țară, acces la același tip de educație în dezvoltare și învățare.
În literatura de specialitate noțiunea de curriculum îmbracă forme și dimensiuni ample, astfel
încât nu există o definiție unică, respectiv o singură linie de abordare. Curriculum centrat pe conținuturi
se îmbină cu cel centrat pe elev, astfel încât relația dintre educator și educabil să fie biunivocă și
interactivă. Centrarea pe nevoi, centrarea holistică, pe demersuri trasndisciplinare și integrate, alături de
centrarea pe competențe, reprezintă abordarea curriculumului în termeni moderni, rezultat al restructurării
politicilor educaționale.
Dacă în învățământul tradițional principalele metode utilizate solicită conversația, expunerea,
demonstrația, metodele centrate pe profesor, transmiterea de cunoștințe, învățământul modern solicită
aplicarea metodelor active și interactive, a celor care dezvoltă gândirea critică, metode centrate pe elev
(explozia stelară, brainstormingul, turul galeriei etc.).
Metodele tradiționale sunt predominant comunicative, verbale, pun accentul pe însușirea
conținutului, vizând în principal latura informativă a procesului educațional și centrarea pe produsul final.
În acest context copilul este văzut ca un obiect al procesului educațional, iar relația profesor-elev este
autocratică, disciplina școlară fiind impusă. Tradiționalul are un caracter formal, mai rigid, stimulează
competiția și motivația extrinsecă pentru învățare.
Metodele moderne vizează latura formativă a educației, acordă prioritate dezvoltării personalității
elevilor, sunt centrate pe activitatea de învățare a elevului, acesta devenind subiectul principal al
procesului educațional. Acțiunile sunt flexibile, centrate spre proces, pe învățarea prin descoperire,
cooperare și autoevaluare. Relația profesor-elev este democratică, bazată pe respect și colaborare. Aceste
metode moderne necesită timp și răbdare, exercițiu și este de preferat familiarizarea copilului cu ele
începând de la vârste fragede, cu măsură, la toate disciplinele. Metodele activ-participative au multiple
valențe formative care contribuie la dezvoltare gândirii critice, la devoltarea creativității, implică elevii în
învățare prin cooperare, realizând conexiuni logice, lansând idei proprii și argumentate. În procesul
instructiv-educativ, încurajarea comportamentului participativ înseamnă pasul de la „a învăța” la „a
învăța să fii și să devii”3.
Deși centrarea pe elev are un impact pozitiv în procesul de predare-învățare-evaluare, metodele
moderne au și dezavantaje, cum ar fi cele de ordin evaluativ, temporal, material, de proiectare și sunt
consumatoare de timp. Alternarea metodelor tradiționale și moderne într-o manieră atractivă și echitabilă
ține de capacitatea cadrului didactic de a se reinventa, de a adapta procesul educațional la nevoile
copilului, ținând cont de particularitățile de vârstă și nivelul de dezvoltare al acestuia.
În al doilea rând, pe lângă schimbările inițiate la nivelul învățământului preuniversitar, corelat
cu prevederi și recomandări din documente promovate la nivel european, anul 2020 a adus în prim-plan
criza și schimbările impuse în contextul pandemiei de SARS-Cov2.
Pandemia de coronavirus a grăbit mutarea educației în online și a deschis fereastra viitorului în
învățământ, dar a găsit profesorii și elevii nepregătiți pentru această schimbare. Lipsa de pregătire a
cadrelor didactice în domeniul informaticii , lipsa resurselor materiale și digitale, precum și infrastructura
1
deficitară a operatorilor de internet în zonele rurale și urbane, a reprezentat un impediment în desfășurarea
procesului de învățământ. În acest caz vorbim de o reformă mondială, de reinventare, adaptare și nevoie
de supraviețuire a sistemelor de educație.
Măsura în care aceste alegeri sunt disponibile în învăţarea online depinde de mulţi factori,
inclusiv aspecte pragmatice de management al învăţării şi al cursanţilor, strategiile de predare utilizate,
tehnologiile -software utilizate și de disponibilitatea elevilor de a se conecta la mediul online.
O educație eficientă rezultă din îmbinarea tradiționalului și modernului, dar în contextul actual
aceasta depinde foarte mult de cum se dezvoltă competențele digitale ale cadrelor didactice și ale evelilor,
de cum vor utiliza noile tehnologii, și de cum profesorii vor adapta conținuturile și activitățile didactice la
intrumentele disponibile online. În același timp, participarea elevilor la activitățile educaționale online
depinde de accesul acestora la infrastructura casnică și dotarea gospodăriilor cu conexiune la internet, cu
laptop / computer personal / imprimantă (sau telefon mobil/tabletă). Sprijinul pe care părinții l-au putut
oferi propriilor copii în accesarea lecțiilor și a resurselor de învățare oferite de cadrele didactice este o altă
condiție necesară.
Din punctul meu de vedere, această perioadă de tranziție către digitalizarea educației a fost
resimțită la nivel socio-emoțional de către preșcolari, dat fiind vârsta mică a acestora (3-5 ani) chiar dacă
activitățile au fost atractive, conform planificării curriculare și adaptate particularităților de vârstă. În
grădinița de copii și nu numai, chiar și la ciclul primar, jocul, nevoia de interacțiune socială este mai
puternică și constituie un factor primordial în dezvolarea globală a copilului. Dacă din punct de vedere
metodic și didactic, procesul de învățământ a fost adaptat și receptat cu rezultate bune în mediul online, la
nivel interpersonal tot educația formală din mediul grădiniței rămâne universul copilului.
Deși metodele sunt acum conturate de noi valențe, mult mai moderne, informatizate, unele chiar
depersonalizate, consider că acestea se pot adapta la mediul online prin îmbunătățirea competențelor
cadrelor didactice de a utiliza platforme de învățare, instrumente și resurse necesare desfășurării
activităților de învățare asistată de tehnologie.
În concluzie, pentru o educație eficientă, este necesară și o pregătire managerială a profesorului,
pe lângă cea tradiţională psihopedagogică şi metodică. Astfel, se poate asigura înţelegerea, perfecționarea
și aplicarea relaţiei de autoritate-libertate dintre tradițional și modern, ca un nou sens al educaţiei.

Bibliografie:

1. „Curriculum pentru educație timpurie”, 2019;

2. Guțu, V., „Curriculum de o nouă generație”, Revista Didactica PRO - Universitatea de Stat din
Moldova, Editura Ex Cathedra, 2008
3. Mialeret, G., „Introducere în pedagogie”, Editura Didactică și Pedagogică, București , 1981;
4. Niculescu, R.M., ,,Curriculum între continuitate și provocare”, Editura Universității Transilvania din
Brașov, 2010;
5. Voinea, M. (coord.) ,,Fundamentele pedagogiei. Teoria și metodologia curriculumului’’ , Editura
Universității Transilvania din Brașov, 2016.

Webografie:

1. https://iteach.ro/experientedidactice/studiul-evaluarii-on-line , accesat la data de 15.07.2020

2. https://www.fabiolahosu.ro/despre-invatare-si-formare-pe-tot-parcursul-vietii/ accesat la data de
15.07.2020