Ghilusi Corina-Adriana 313CD December 16, 2019

Confruntarea religiei cu idealurile umane

Religia, prin definitie, este menita sa simbolizeze o suma de idealuri ce depasesc

individul si interesele sale momentane, idealuri ce ii permit a accede la un nivel spiritual
superior. Se presupune ca aceasta capacitate de a-ti condensa propria esenta si de a te detasa de
lumea tangibila aduce individul mai aproape de echilibrul perfect, de secretele Universului.
Astfel, din dorinta innascuta a omului de a urmari un tel, de a atinge o fericire absoluta intr-o
lume ce s-a dovedit a fi imprevizibila si insensibila la dramele individuale; s-a nascut nevoia de
credinta, religia in adevaratul sens al cuvantului.

Toate religiile lumii, desi extraordinar de complexe si diverse in abordare si doctrina,

incapsuleaza acelasi principiu al credintei ca moneda de schimb pentru implinirea umana, pentru
protectia Divina. Pentru a putea descifra conexiunea omului cu instantele superioare, trebuie,
deci, sa il studiem pe acesta in forma sa simpla, neingreunat de normele sociale contemporane;
omul natural, omul preistoric. O adevarata legatura spirituala pare sa se fi format inca de cand
individul traia pentru a-si satisface nevoile de baza si se servea de ceea ce ii era oferit de mediul
in care se afla: o piatra cioplita de cursul raului, focul ce cobora din cer in mod fantastic, sapaturi
in roca stancilor pe care le folosea pe post de adapost. Asadar, prima conexiune veritabila a
fiintei umane a fost cu natura insasi, ocrotitoare, insa inexplicabila. Din neputinta de a explica
fenomene ce erau vitale vietii, realitatea s-a dedublat insufletita de o viata proprie, nascandu-se
astfel dimensiunea religioasa. Notiunea de credinta a luat nastere odata cu aceasta, caci natura a
luat forma imaginara a unui supraom ce se muleaza pe dualitatea umana; capabila atat de magie,
cat si de o manie covarsitoare; iar omul, impins de instinctele sale sociale, a incercat sa
stabilieasca o relatie cu aceasta prin ofrande si sacrificii, totul pentru a castiga protectie si
siguranta zilei de maine. Aceasta teorie este sustinuta de Democrit, intemeietorul materialismului
antic, ce filosofeaza ca religia are la baza un concept simplu si anume teama in fata unor
fenomene infricosatoare ale naturii. Un concept similar il vom intalni mii de ani mai tarziu in
mitologia Greco-romana, unde zeii sunt priviti dintr-o perspectiva pur umana, impinsi de manie
catre fapte necugetate si macinati, apoi, de propria constiinta.

1
Ghilusi Corina-Adriana 313CD December 16, 2019

Aparitia religiilor organizate si complexe s-a sincronizat cu trecerea la state si imperii,

acestea devenind reflectia noilor medii sociale si politice; odata cu abstractizarea individului, s-
au modificat si idealurile sale spirituale. Religia organizata a devenit un mijloc de asigurare a
stabilitatii sociale si economice servind initial drept un mijloc de mentinere a pacii, un compas
moral Divin, un set de legi nescrise. Omul, depasindu-si conditia de vanator-culegator, a devenit
interesat de stiinte, a inceput sa filosofeze, sa incerce sa isi cladeasca o viata fara neajunsuri,
lucru imposibil intr-o societate ce nu pedepsea crima. Astfel, credinta intr-o Judecatade Apoi a
permis societatii sa se autodepaseasca, sa creeze, sa desluseasca mariile mistere ale lumii.

Intalnim notiuni simpliste ale existentei a doua taramuri mitice in una dintre cele mai
vechi religii ale lumii, Zoroastrismul, dovada a faptului ca omul a fost intotdeauna infricosat de
necunoscut. Zoroastrismul combina in mod unic dualismul cosmogenic cu escatologia
monoteista, bazandu-se pe invataturile profetului Iranian Zoroastru despre zeul suprem al
cunoasterii, Ahura Mazda. Cum Ahura Mazda iglobeaza binele, creatia, lumina si iubirea, Angra
Mainyu reprezinta hidosul naturii umane, pacatul, moartea. Intalnim totodata un alt concept mitic
religios, cel al podului judecatii, echivalentul raului Styx, pe care doar cei vrednici il pot trece
fara sa alunece in pierzanie.

Astfel, in complexitatea lor, marile religii ale lumii par sa se juxtapuna in puncte
commune, fapt ce surprinde, in esenta, evolutia aproximativ simultana a societatii si idealurilor
sale.

Intelegand importanta dimensiunii spirituale pentru individ si beneficiile acesteia, liderii

religiosi au contribuit la instaurarea teocratiilor, devenind totodata conducatori politici ce ofereau
la schimb securitatea sociala pentru o credinta sinonima cu obedienta. Insusui Benedict Spinoza
vedea radacinile religiei in lipsa de incredere a omului in propriile sale forte, in permanentele
sale oscilari intre speranta si teama Astfel, s-a cautat o justificare a autoritatii centrale prin
aprobarea Divina. Un exemplu concret il intalnim in religia egipteana antica, unde este surprinsa
o teorie complexa a compenentei fiintelor, fie ele mitice sau muritoare. Exista trei elemente care
ii compun: ankh – forta Divina, spiritul lui Ra, expresia deplina a luminii, ka – personalitatea
individuala si ba – energia deplasarii, forta invizibila ce traieste independent de corp si poate
transcende dimensiuni. Desi, la origine, ankh-ul era caracteristic doar zeilor, ulterior, acesta a
putut fi dobandit de faraoni, muritori cobarati dintre zei pentru a veghea asupra lumii. Intr-o

2
Ghilusi Corina-Adriana 313CD December 16, 2019

vreme in care securitatea sociala era obscura, umanitatea s-a bucurat de siguranta Divina pe care
si-o asigura acum nu numai prin credinta, ci si monetar, platind taxe. Insa, recompensa era pe
masura, ii era cultivata siguranta ca spiritul sau isi va continua existenta dupa moarte, inlaturand
teama mortii intr-o societate cu o speranta de viata infima. Ceea ce nu asigura insa aceasta
religie politeista erau inclusivitatea, dreptul de a apartine ei indiferent de clasa sociala si
libertatea , atat fizica, cat si de exprimare. Astfel, cautand securitatea intr-o instanta superioara,
omul a dat la schimb, nestiutor, chiar propria libertate. Inclusivitatea este o problema antica, insa
una cu care societatea este confruntata si azi.

Trecerea de la religie politeista la cea monoteista a fost facuta tot in Egiptul Antic de
catre Akhenaton ce a socat intreaga lume prin decizia venerarii unui singur zeu, Anton.

Reforma prevedea ca oricine sa se poata alatura acestei religii, neexistand restrictii. Acest fapt a
determinat o abandonare in masa a vechii religii politeiste si a pavat drumul religiilor monoteiste
moderne. Totodata, textele religioase din Egiptul Antic sunt unele dintre cele mai vechi scrieri
religioase, fapt ce surprinde importanta scrisului in standardizarea ideilor spirituale intr-o
societate extrem de avansata pentru vremea ei.

Intr-o societate extrem de saraca, unde doar cei bogati pareau sa beneficieze pe deplin de
bunavointa Demiurgului Creator, s-a dezvoltat crestinismul. Initial, aceasta a fost religia celor
asupriti, a sclavilor, a populatiei in majoritatea sa. Desi conceptele si ideile preluate din religiile
si credintele predecesoare se aflau in conflict, precum ideea unui Dumnezeu unic, atotiertator,
atotputernic, contravine ideii pacatului, a rasplatei dupa dupa moarte si a pedepsirii pacatosilor;
caracterul contradictoriu si complex al ideologiei crestine nu preocupa in adevaratul sens clasa
reprezentata in crestinismul primitiv. Primii crestini aveau nevoie de speranta si consolarea
intruchipata de o divinitate sensibila la dramele personale. Astfel, insasi promisiunea izbavirii
credinciosilor este cea care a adus religia crestina pe culmi nebanuite, caci dogmele acesteia se
bazeaza pe moralitate, insista asupra binelui si a intrajutorarii, insa recunosc dualitatea naturii
umane, permanenta lupta dintre bine si rau. Acest fapt denota necesitatea societatii in acel punct
in dezvoltarea sa de a-i fi recunoscuta individualitatea si de a nu fi ostracizat prin prisma
acesteia, un prim pas inspre libertatea prin egalitate.

3
Ghilusi Corina-Adriana 313CD December 16, 2019

In zilele noastre, mariile religii ale lumii incapsuleaza concepte bazate pe bunatate, mila,
respect si nu in ultimul rand, credinta. Insa in lupta cu modernitatea, religia pare sa piarda teren:
siguranta personala a devenit un drept, iar stiinta explica concret magia ce invaluia odata lumea.
Astfel, credinta a devenit o optiune personala, insa cateva concepte au ramas neschimbate in
permanenta. Omul este o fiinta tematoare de moarte, de necunoscut, iar acolo unde stiinta nu
poate oferi raspunsuri, religia umple golurile. Viitorul religiei a devenit incert, caci nu mai exista
o dependenta a bunasatarii societatii de aceasta, fiind reliefate abuzurile facute in numele sau.
Totodata, religia pare sa respinga modernitatea pe care o considera eretica, caci contrazice
invataturi ale cartilor sfinte. Credinta a fost mult timp sinonimul incontestabilitatii, insa stiinta
pare sa incerce sa caute raspunsuri legate de originea omenirii, a Divinului. Omul contemporan
este prin definite, omul liber, stapan al propriului destin, omul ce nu mai depinde de forte
supranaturale pentru a-i fi asigurata securitatea personala.

Asadar, urmarind evolutia religiei odata cu cea a individului si necesitatilor sale, putem
oare sa concluzionam ca poate nu Dumnzeu este cel ce l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea
sa, ci omul l-a plasmuit pe Dumnzeu intocmai siesi?