Redactează un eseu, de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi tema şi viziunea

despre lume într-un basm cult studiat, aparţinând lui Ion Creangă.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului în specia literară, într-o
perioadă sau orientare culturală;
- analiza a două elemente de structură şi de compoziţie ale textului epic, semnificative
pentru tema aleasă (acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, perspectivă narativă,
tehnici narative, incipit, final, limbaj etc.);
- prezentarea evoluţiei personajelor, prin care tema aleasă se evidenţiază în basmul cult
ales.
Notă!
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare reper/cerinţă).
Pentru organizarea discursului, vei primi 12 puncte (părţile componente – introducere, cuprins,
încheiere – 3 puncte; logica înlănţuirii ideilor - 3 puncte; abilităţi de analiză şi argumentare - 3
puncte; claritatea exprimării – 2 puncte; respectarea precizării privind numărul minim de cuvinte
– 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru organizarea discursului, eseul trebuie să aibă
minimum 400 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

I. Încadrarea operei în curent, perioadă / orientare culturală; specie, creația

autorului
A două jumătate a secolului al XIX-lea este o etapă cunoscută drept epoca marilor clasici,
scriitorii vremii fiind coagulați de spiritul societății culturale Junimea. Alături de Eminescu,
Slavici și Caragiale, Ion Creangă se afirmă ca prozator realist și un mare povestitor. Basmul este
o specie a genului epic, cu întâmplări și personaje fabuloase, întruchipând lupta dintre bine și
rău finalizată cu victoria binelui. Povestea lui Harap-Alb reunește toate trăsăturile speciei: tema,
motivele specifice și structurarea în funcție de formulele inițiale, mediane și finale, dar, fiind o
operă cultă conține și particularitățile stilului autorului. A fost publicat în „Convorbiri literare”,
în 1877.

II. Prezentarea subiectului. Elemente de structură și conținut

Formula inițială a basmului are rolul de a plasa acțiunea în timp și spațiu fabulos.
Basmul lui Creangă are un incipit ce corespunde unei expozițiuni concentrate: „Amu cică era
odată, într-o țară, un crai care avea trei feciori”. Trecutul fabulos este indicat prin imperfectul
„era” și adverbul „odată”, forma populară ”cică” deconspiră caracterul neadevărat al
întâmplărilor, iar motivul cifrei trei oferă echilibru situației inițiale.
Intriga este reprezentată de „cartea” pe care o trimite Verde Împărat fratelui său, Craiul,
cerându-i să-i trimită pe cel mai vrednic dintre feciori pentru a-l lăsa moștenitor. Apare aici
motivul împăratului fără urmași, pentru că împăratul are trei fete, deci nu are urmaș pentru
tron. Pentru a-l alege pe cel mai bun dintre fii, craiul îi supune probei curajului: le apare în cale
deghizat în urs, iar fiii cei mari se sperie și se întorc acasă. Mezinul cere permisiunea să plece,
este desconsiderat de tată și, supărat, iese în curtea palatului, întâlnește o bătrână cerșetoare, care,
pentru pomana primită, îi oferă sfatul salvator: va reuși dacă va lua hainele, armele și calul
tatălui său de când a fost mire. Acesta este motivul aparențelor înșelătoare, cerșetoarea fiind,
de fapt, Sfânta Duminică.
Desfășurarea acțiunii dezvoltă motivul probelor pe care le depășește eroul. Spânul îi
apare în drum și, prin viclenie, îl transformă în slugă și îi preia identitatea. Probele lui Harap-Alb
încept după ce ajung la Verde Împărat și sunt depășite cu ajutorul personajelor pe care le câștigă
prin bunătatea sa. Ajutat de calul năzdrăvan, transformat miraculos după ce mănâncă jăratic,
mezinul trece de proba curajului și pleacă la drum după ce primește sfatul tatălui, acela de a se
feri de omul spân și omul „roș”. Spânul îi apare în cale de trei ori și, prin viclenie, în episodul
coborârii în fântână, îl transformă pe mezin în sluga sa, îi preia identitatea și îi dă numele de
Harap-Alb. Ajung împreună la Verde Împărat și aici încep probele prin care Spânul încearcă să îl
ucidă: îi cere să îi aducă „sălățile” din Grădina Ursului, nestematele cerbului și pe fata
împăratului Roș. La rândul său, împăratul Roș, al doilea personaj negativ, îl pune să înnopteze în
camera de aramă încinsă, să facă față unui ospăț pantagruelic și să aleagă macul de nisip. Alte
trei probe sunt născocite de fata împăratului, pe care Harap-Alb trebuie să o ghicească, să o
păzească și să îi aducă apă vie și apă-moartă. Toate probele sunt depășite cu ajutorul personajelor
cu care se împrietenește pe drum, grație bunătății sale: crăiasa albinelor, regina furnicilor, Setilă,
Flămânzilă, Gerilă, Ochilă și Păsări-lăți-lungilă. Pe drumul spre unchiul său, fata împăratului se
îndrăgostește de Harap-Alb și, odată ajunși, ea îl demască pe Spân.
Punctul culminant este reprezentat de episodul în care Spânul, considerându-se trădat, îi
taie capul lui Harap-Alb. Calul își răzbună stăpânul, iar Harap-Alb este readus la viață, pe cale
magică, de fata împăratului, cu apă vie și apă moartă.
Deznodământul este fericit, specific basmului: Harap-Alb se însoară cu fata împăratului
și moștenește tronul unchiului său. Formula finală marchează ieșirea din spațiul fabulos al
basmului și revenirea la realitate. În contrast cu nunta împărătească la care toată lumea e poftită
şi se veseleşte: „pe la noi cine are, bea și mănâncă, iar cine nu, se uită și rabdă!”

III. Evoluţia personajelor

Personajele basmului au o primă particularitate care derivă chiar din temă. Înfruntarea
dintre bine și rău generează personaje pozitive, precum protagonistul și ajutoarele sale și
personaje negative: Spânul și Împăratul Roș. La fel ca în basmele populare, protagonistul
evidențiază motivul superiorității mezinului. De altfel, în prima parte a operei el nu are un
nume propriu, fiind identificat doar ca mezinul craiului. Primește numele de Harap-Alb după ce
coboară în fântână și este eliberat de Spân după ce îi jură credință. Numele său este un oximoron
care indică statutul de slugă a răului - Harap, care însă își păstrează calitățile pozitive - Alb. Spre
deosebire de basmele populare în care răul ia forma unor reprezentări fabuloase ale șarpelui
biblic, zmei sau balauri, aici Spânul și Împăratul Roș sunt reflectări ale mentalității populare,
conform căreia omul „însemnat” este om rău. De altfel, cea mai evidentă particularitate a
basmelor lui Creangă este umanizarea și autohtonizarea fantasticului. Toate personajele au
limbaj, comportament și mentalitate prin care sunt asemenea țăranilor humuleșteni evocați în
Amintiri din copilărie.
Un episod semnificativ pentru realizarea temei/ construcția personajului/ evoluția relației
celor două personaje este coborârea în fântână. Se dezvoltă aici motivul interdicției care
atrage sancțiunea: mezinul încalcă sfatul părintesc și, fiind naiv, este înșelat de Spân să coboare
în fântână. Aici se schimbă statutul protagonistului, din fiu al craiului devine slugă și, cu acest
statut va avea de înfruntat toate probele care îi ies în cale.
O altă particularitate a acestui basm cult o reprezintă individualizarea personajelor. În
acest sens se remarcă, mai ales, cei cinci prieteni ai lui Harap-Alb, personaje grotești care
amintesc de Gargantua și Pantagruel, îndreptățind critica să îl numească pe Creangă „Rabelais al
nostru”. Aceștia reprezintă defecte ale oamenilor din lumea satului (apetitul nesăţios pentru
mâncare şi băutură, iscodirea) sau stihii ale naturii (gerul, seceta) îmblânzite și aduse în slujba
omului prin virtuțile prieteniei. Limbajul personajelor, caracterizat prin umor și oralitate,
demonstrează totodată erudiția paremiologică. O multitudine de proverbe și zicători introduse
prin sintagma „vorba ceea” transmit înțelepciunea populară. Din acest punct de vedere, craiul,
Sf. Duminică, chiar și calul, sunt asemeni unor bătrâni înțelepți.
Criticul George Munteanu observa că acest basm este un bildungsroman fantastic. Spre
deosebire de Făt-Frumos din basmul popular, care nu evoluează, având atribute fantastice chiar
de la naștere, Harap-Alb parcurge un traseu inițiatic, un drum al maturizării. Pornește de acasă ca
un flăcău neexperimentat, este naiv și cade ușor victimă a vicleniei Spânului, nesocotind sfatul
părintesc. Învață astfel să nu se încreadă în aparențe, pentru că, așa cum calul năzdrăvan îi păruse
mârțoagă, iar Sf. Duminică, cerșetoare, Spânul îi păruse prietenos.
 Statutul de slugă este obligatoriu pentru a împlini vorbele tatălui său, de a ajunge un bun
conducător „când va ști ce e necazul”. Își respectă cuvântul dat și, cu răbdare, îndeplinește toate
poruncile Spânului. Spre deosebire de vitejia lui Făt-Frumos, calitatea cea mai importantă a lui
Harap-Alb este bunătatea, dezvăluită mai ales în episodul în care preferă sa treacă prin apă,
riscându-și viața, decât să treacă peste „o nuntă de furnici”.
Un alt episod care evidențiază... (tema/ personaj etc) îl reprezintă punctul culminant al
basmului. Harap-Alb revine la unchiul său cu fata împaratului Roș care îl demască pe Spân.
Acesta se răzbună și îl ucide pe Harap-Alb, dar personajul este readus la viață cu apă moartă –
simbolul reintegrării, apă vie – simbolul regenerării și smicelele de măr – simbolul dragostei.
Abia acum Harap-Alb este eliberat de jurământul față de Spân, iar calul îl ucide pe personajul
negativ. Deznodământul fericit al basmului evidențiază încrederea în forța morală a binelui de a
învinge răul.
Conform mentalității populare, intrarea flăcăului în rândul bărbaților se face prin
căsătorie. În mod simbolic, probele lui Harap-Alb reprezintă etape ale nunții țărănești. El pleacă
de acasă îmbrăcat în mire, ajunge la viitoarea mireasă cu alaiul de prieteni, este ospătat „cu 12
care cu pâine, 12 ialovițe fripte, 12 butoaie cu vin”, trebuie să găsească și să păzească mireasa,
se îndrăgostește de ea, iar finalul este reprezentat de motivul nunții fericite.
Alături de personajele celorlalte basme, snoave și din Amintiri din copilărie, personajele
din Povestea lui Harap-Alb completează o veritabilă epopee țărănească, înfățișând prin mijloace
fabuloase viziunea realistă asupra lumii. (1160 cuvinte)