EVOLUȚII DEMOGRAFICE REFLECTATE PRIN DINAMICA

NATURALĂ ȘI MECANICA A POPULAȚIEI, ÎN PERIOADA

1966-2018.
STUDIU DE CAZ JUDETUL: CARAȘ-SEVERIN
-GEOGRAFIA UMANĂ A ROMÂNIEI-

1
CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………....pg.3

POZIȚIA ROMÂNIEI ÎN SPAȚIUL EUROPEAN DIN PUNCT DE VEDEREAL

COMPONENTEI
DEMOGRAFICE………………………………………………………………………….pg.3

EVOLUȚIA DEMOGRAFICĂ ÎN ROMANIA IN PERIOADA 1966-2018…………….pg.4-

pg.9

INTERPRETAREA HARTILOR …………………………………………………………pg.10

Bibliografie…………………………………………………………………………………pg.13

2
 1. INTRODUCERE
Obiectivele acestei teme
 este să definească evenimentele demografice: născutul viu, născutul mort
 să diferenţieze tipurile de indicatori utilizaţi în măsurarea fenomenelor demografice (rată de
raport, indicator intensiv de indicator de structură)
 să precizeze datele necesare măsurării natalităţii, fertilităţii, fecundităţii
 să prezinte avantajele şi limetele acestor indicatori pentru aprecierea stării de sănătate a
populaţiei
În realizarea lucrării am luat în vedere statisticile naţionale şi cele locale de la nivel judeţean,
sintezele de date statistice, anuare, recensăminte, materiale din presa scrisă, articole document, informaţii
prezentate pe internet.
Populaţia este premisa generală a existenţei, dinamicii şi structurii factorului muncă. Prin rolul pe care îl
are munca în ansamblul resurselor şi factorilor de producţie, populaţia reprezintă componenta primară a
oricărei societăţi, deci şi a oricărei economii. Populaţia este condiţia indispensabilă a existenţei societăţii
însăşi, populaţie al cărei rol economic se concretizează în aceea că este suport al factorului de producţie
primordial şi activ-creator şi care reprezintă destinatarul şi consumatorul virtual al rezultatelor oricărei
activităţi economice.
Demografia este ştiinţa care are ca obiect de studiu populaţiile umane sub aspectul numărului,
repartiţiei geografice şi structurii după diferite caracteristici demografice şi socio-economice, analiza
evoluţiei lor şi evidenţierea legilor de dezvoltare a populaţiei.
Evenimentul demografic este unitatea statistică de observare în demografie şi se referă la cazul
individual statistic (ex.: naştere, deces, căsătorie, divorţ, etc.).
Fenomenul demografic reprezintă intensitatea apariţiei evenimentelor demografice într-o populaţie şi
întro perioadă de timp şi se măsoară cu ajutorul ratelor (ex.: natalitate, mortalitate, nupţialitate,
divorţialitate, etc.).
Populaţia, împreună cu caracteristicile fizicoeconomice, trasează principalele coordonate ale unei ţări
Numărul, ritmul de creştere, evoluţia componentelor sporului natural şi a emigraţiei externe, structura
demografică, durata medie a vieţii, nivelul de instruire, dau profilul demografic al unei populaţii
Evoluţia variabilelor demografice în România nu face excepţie de la tendinţa generală în populaţiile
europene. Aici, pe de o parte, natalitatea, mortalitatea, nupţialitatea au valori din ce în ce mai mici. Pe de
altă parte, vârsta medie la căsătorie, la prima căsătorie, la naşterea primului copil, frecvenţa disoluţiei
familiilor, a uniunilor consensuale sunt în creştere. Ceea ce diferenţiază, însă, populaţiile europene sunt
ritmul în care au loc aceste evoluţii şi profunzimea schimbărilor. Ca urmare, ele se diferenţiază şi prin
rapiditatea şi amploarea cu care sunt confruntate cu problemele sociale cauzate de aceste evoluţii. În
influenţarea lor, determinismul socioeconomic este foarte important.

2.POZIȚIA ROMÂNIEI ÎN SPAȚIUL EUROPEAN DIN PUNCT DE VEDEREAL

COMPONENTEI DEMOGRAFICE

Deşi aflată într-un context politic diferit şi într-o anume izolare de ţările vest europene, evoluţia
populaţiei şi a fenomenelor demografice din România a urmat constant tendinţa celor din ţările vestice ale
continentului. În 1960, România s-a aflat în grupa ţărilor cu cele mai înalte niveluri ale natalităţii, a

3
frecvenţei căsătoriilor şi cu cele mai mici valori ale ratei divorţurilor, a naşterilor extraconjugale, a vârstei
medii la căsătorie şi la prima căsătorie, a naşterii primului copil. Evoluţia nivelului acestor indicatori a
fost constant către o „aliniere la tabloul vest-european”, rămânând totdeauna în grupa ţărilor codaşe, chiar
şi în anul 2000.
Tranziția demograficã pe care o traverseazã România de 16 ani încoace apropie evoluțiile
demografice din România de cele din țãrile occidentale ale Europei, însã cu un ecart de aproape un secol.
Un prim aspect ce stã la baza acestui proces îl constituie întârzierea economicã, politicã și socialã a țãrii
noastre fațã de țãrile vest-europene.
În Europa, România, după 1990 se clasifică :
 Vârsta medie la prima naștere: de pe locul 3 pe locul 1 (țara cu cea mai joasã vârstã la prima
naștere) (1990-2003). În anul 1990, România era a treia țarã europeanã dupã criteriul
precocitãții vârstei la prima naștere (fiind întrecutã doar de Bulgaria – 22,15 ani și Republica
Cehã – 22,46 ani)
 Vârsta medie a femeilor din România la prima cãsãtorie a trecut de la 22 ani în 1990 (locul 5
între țãrile cu cea mai joasã valoare, dupã Republica Cehã, Bulgaria, Ungaria și Slovacia –
aproximativ 21 ani) la 24,1 ani în anul 2003, când s-a situat pe primul loc între țãrile
europene
 Rata totalã de fertilitate: de pe locul 13 pe locul 22 (una dintre cele mai mici rate de fertilitate
din Europa) (1990-2003).

3.EVOLUȚIA DEMOGRAFICĂ ÎN ROMANIA IN PERIOADA 1966-2018

A) PERIOADA COMUNISTA 1966-1989

Putem identifica mai multe etape legislative care creioneaza strategiile demografice, politica
pronatalistă a dictatorului român: 1)  1966 ;2)1973 3)1984; 4)1989

Studiul incepe in anul 1966 unde măsurile de politică demografică, în special referitoare la avorturi,
adoptate la sfârşitul anului 1966, au avut ca efect redresarea natalităţii. După anul 1966 a avut loc şi o
creştere a mortalităţii generale, dar mai ales a mortalităţii infantile.
Mortalitatea generală, ca fenomen demografic, se referă la frecvenţa deceselor într-o anumită
populaţie şi pentru un interval delimitat de timp. Spre deosebire de natalitate, mortalitatea constituie
componenta negativă a mişcării naturale a populaţiei. Ea influenţează creşterea/scăderea numerică a
populaţiei şi structura acesteia pe grupe de vârstă.
În anul 1966 mortalitatea cea mai ridicată s-a înregistrat în judeţele din sudvestul ţării: Arad (11,5‰),
Caraş-Severin (10,9‰), Timiş (10,6‰) şi Mehedinţi (10,3‰). Zona cu o mortalitate scăzută este formată
din judeţele din sud-estul ţării: Constanţa (6,2‰) şi Galaţi (6,7‰). Rata mortalităţii a oscilat între 6,2‰
(Constanţa) şi 11,5‰ (judeţul Arad).
Măsurile pronataliste adoptate la sfârşitul anului 1966, au avut ca efect pe lângă creşterea ratei
mortalităţii materne şi creşterea mortalităţii infantile începând cu 1968 (59,5‰).
În profil teritorial, în anul 1966 mortalitatea infantilă cea mai scăzută s-a înregistrat în judeţele din
vestul ţării: Arad (27,3‰), Timiş (29,8‰) şi în zona centrală a ţării (judeţele Braşov (27,7‰) şi Sibiu
(30,7‰)). Zona cu o mortalitate infantilă ridicată era formată din judeţele din sud-estul ţării: Călăraşi,
Ialomiţa şi Buzău, cu rate de peste 60‰. Rata mortalităţii a oscilat între 27,3‰ (judeţul Arad) şi 63,6‰
(Călăraşi).

4
 Urmează o perioadă de epurare politică, în care este blocată ascensiunea celor cu divorţ sau cu relaţii
imorale la activ. Sunt promovate filmele, piesele de teatru şi operele de artă care să
realizeze educarea cetăţenilor în spiritul familei cu mai mulţi copii. De altfel, Ceauşescu provenea dintr-
o familie cu 10 copii şi aducea acest argument oricăror obiecţii ale celor care susţineau familia modernă.
Decretul 770, promulgat la 2 octombrie 1966 sub semnătura lui Chivu Stoica, interzice efectuarea
avortului, cu excepţia următoarelor cazuri:
 sarcina pune viaţa femeii într-o stare de pericol care nu poate fi înlăturat printr-un alt mijloc;
 unul din părinţi suferă de o boală gravă, care se transmite ereditar, sau care determina malformaţii
congenitale grave;
 femeia însărcinată prezintă invalidităţi grave fizice, psihice sau senzoriale;
 femeia este în vîrstă de peste 45 de ani;
 femeia a născut patru copii şi îi are în îngrijire;
 sarcina este urmarea unui viol sau a unui incest.

În 1967, rata fertilităţii a devenit dublă faţă de anul precedent. Însă efectul nu a durat mult timp căci în
1973 rata fertilităţii a revenit la nivelul de 2,4 copii născuţi în medie de o femeie. Această scădere în timp
a efectului s-a datorat numărului mare de avorturi efectuate clandestin. Deoarece acestea erau efectuate în
condiţii medicale precare, s-a înregistrat un număr foarte mare de decese. Astfel, pentru perioada 1966 -
1989 s-a avansat cifra de 9.452 de femei decedate. Numărul exact nu poate fi aflat deoarece politica de
propagandă a regimului comunist a impus consemnarea în registrele medicale a multor astfel de cazuri
ca blocaj renal sau "septicemie".
Anul 1974 a reprezentat un moment semnificativ : el a fost Anul Mondial al Populaţiei care a culminat
cu Conferinţa Mondială a Populaţiei O.N.U.
Rata de natalitate a cunoscut o scădere importantă  din anul 1975 , la valoarea de 19,7 născuți‐vii la
1000 de locuitori
În 1976‐1978 speranța de viata la nastere s‐ a menținut la o valoare aproximativ constantă .
Totuşi,fenomenele demografice din România îşi urmau cursul lor
firesc.Astfel, sporul natural al populaţiei (diferenţa dintre numărul născuţilor şi cel al morţilor)s-a situat
după 1980 pe o traiectorie descendentă:167.028 în 1980, 156.466 în 1981, 120.249, în 1982 şi o
adevărată „catastrofă" în 1983: 87.606.
 Rezultatele negative înregistrate în domeniul politicii demografice l-au determinat pe
Ceauşescu să inaugureze în 1984 o nouă etapă în campania sa pronatalistă.
In martie 1984 fertilitatea coborâse sub nivelul de înlocuire al generaţiilor, iar pentru fiecare
naştere vie se efectuau 1,3 avorturi legale, în ciuda legislaţiei restrictive.
În 26 decembrie 1985 a fost revizuită legislaţia antiavort, introducându-se noi restricţii. O femeie
trebuia să aibă la cel puţin 45 de ani , 5 copii pe care să-i aibă în îngrijire pentru a putea solicita
întreruperea legală a sarcinii.
După 1984 s-a deteriorat constant şi rapid nivelul de viaţă în România ca urmare a dorinţei lui
Ceauşescu de achitare până în 1989 a datoriei externe a ţării, ceea ce a condus la o alimentare deficitară a
populaţiei din ţară. Creşterea mortalităţii din România la peste 10 % după 1980 (după ce timp de 20 de
ani nu mai cunoscuse acest prag) trebuie asociată atât cu alimentaţia din ce în ce mai proastă a românilor
ca urmare a introducerii cartelelor, dar era şi efectul secundar al avorturilor clandestine.
Prin urmare, în privinţa mişcării naturale din România ultimului deceniu de regim comunist se
poate observa o evoluţie paradoxală, pe de o parte o scădere a ratei brute de natalitate, în ciuda măsurilor

5
pronataliste excesive luate de stat, pe de altă parte o creştere a ratei brute de mortalitate în pofida
propagandei demagogice a regimului că a asigurat populaţiei condiţii superioare de viaţă şi sănătate.
Revolta populară din decembrie 1989 împotriva lui Ceauşescu a fost preponderent opera tinerilor
în jur de 20 de ani (numiţi peiorativ de către populaţie „decreţei" deoarece mulţi se născuseră după
decretul 770/1966 fără voia părinţilor).

Bilantul Natural 1966-1989

100

80

60

40

20

0
L
I
BA GEȘ HOR AN ȘOV ZĂU ERIN NȚA VIȚA LAȚ
I
O RJ RA IAȘI REȘ REȘ OLT LAJ BIU AN EA LUI
A AR BI Ș A BU EV TA O GA G OA U U SĂ SI RM ULC AS
TO BR S S B ED A M M O T V
-20 BO A Ș- ON ÂM U N A R ELE
R C D H M T
CA

Sum of 1966 Sum of 1967 Sum of 1973

Sum of 1977 Sum of 1983 Sum of 1989
Bilanțul natural

25
20
15 Sum of 1968
10 Sum of 1973
5 Sum of 1977
0 Sum of 1983
Sum of 1989
-5 BA ES OR NI OV AU IN TA ITA ATI RJ RA IASI RES RES OLT LAJ BIU AN EA LUI
L G H SA S Z ER N V L GO OA SA SI RM ULC AS
-10A AR BI TO BRA BU SEV STA BO GA D M
U
M
U
T V
BO S- N M N E RA LEO
-15
A RA CO DA HU M
A TE
C
Bilant Migratoriu Pe Judete

6
B)PERIOADA POST COMUNISTĂ 1990-2018

Conform datelor Consiliului Europei, pentru 01 ianuarie 2001, România era a 10-a ţară-membră,
după mărimea populaţiei (Council of Europe, 2001). Numărul populaţiei înregistrat la ultimul
recensământ (18 martie, 2002) de 21 681 mii persoane nu o descalifică, deşi este mai mic cu aproape 750
mii persoane (INS, 2003c). Dar după numărul de locuitori pe kmp, România ocupă abia locul 20. Din
1990, numărul populaţiei României este în scădere
Scăderea s-a înregistrat, mai întâi, ca urmare a soldului negativ al migraţiei externe din anii 1990–
1991. Accesul brusc la libera circulaţie a persoanelor a permis emigraţiei latente să se manifeste. Ca
urmare, soldul migraţiei externe a crescut imediat în 1990 şi, pe fondul unui spor natural uşor pozitiv,
populaţia României a scăzut, pentru prima dată, pe timp de pace. Începând cu 1992, scăderea a continuat
ca urmare a efectului combinat al migraţiei externe şi a creşterii naturale negative. Evoluţiile natalităţii şi
ale mortalităţii, în sensul scăderii intrărilor şi creşterii ieşirilor prin decese au condus, firesc, la scăderea
populaţiei.
În anii tranziţiei la economia de piaţă, România a înregistrat, pentru prima dată (alte ţări vecine au
înregistrat încă din anii ’80), un număr mai mare de decese decât de născuţi vii. Scăderea natalităţii era
previzibilă, dacă avem în vedere evoluţia ei anterioară.. Este, totuşi, de acceptat că brusca anulare a
constrângerilor, la începutul anilor ’90, a favorizat accelerarea procesului
Numărul şi structura demografică a populaţiei s-au bucurat de un interes mai mare. fie la nivel
naţional, fie la cel regional (provincii istorice şi judeţe). Se remarcă o preocupare sporită deşi insuficientă
pentru îmbătrânirea demografică. Problema numărului şi structurii populaţiei este tratată uneori şi pe
judeţe, sub forma unor descrieri monografice.
Migraţia constituie domeniul cel mai bine reprezentat. Interesul este justificat prin amploarea
deosebită a acestor procese in România, prin viteza de producere si prin numeroasele consecinţe
Perioada 1992-1998 a cunoscut o scãdere a efectivului populației, ca urmare a scãderii accelerate a
natalitãții, a tendinței de creștere a mortalitãții, la care se adaugã și soldul negativ al migrației externe.
Printre cauzele acestor fenomene pot fi: înrãutãțirea nivelului de trai, manifestat prin scãderea veniturilor
reale, șomaj, inflație, servicii de sãnãtate insuficient dezvoltate, problema locuințelor. Migrația externã a
contribuit la rândul sãu la declinul general al populației, însã într-un grad mai redus
Schimbãrile socioeconomice de dupã 1990 au determinat și declinul speranței de viațã la naștere,
în anul 1996 fiind atinsã valoarea de 68,9 ani. În context european, speranța de viațã la naștere și evoluția
acesteia în România înregistreazã unele dintre cele mai scãzute valori. Conform Organizaþiei Mondiale a
Sãnãtãții (The World Health Report 2005, World Health Organization, www.who.int), România
stagneazã la acest indicator de peste 30 de ani. În anul 2002, speranța medie de viațã a fost în România
mai scãzutã cu 7 ani pentru bãrbați și cu 6 ani pentru femei, fațã de media înregistratã în cele 15 state
membre UE (bãrbați români: 67,6 ani fațã de 75,2 în UE15; femei: 74,9 ani fațã de 81,2 în UE15). În
ultimii ani folosirea indicatorului speranță de viațã la naștere este contestatã de demografi, deoarece un
numãr mai mare de ani trãiți în medie de o generație nu înseamnã întotdeauna o viațã sãnãtoasã
Scăderea natalităţii, faţă de 1989, a avut loc pe seama reducerii numărului de născuţi vii de toate
rangurile şi, în special, de rang superior

Cu toate că în anii 1994 şi 1997–2000 au mai fost recuperate naşteri de copii de rang superior,
amânate (chiar până la rangul V, în 1997), numărul născuţilor vii de toate rangurile a fost, în tot

7
intervalul, mult mai mic decât în anul de referinţă. Şi chiar dacă vorbim de un comportament de adaptare
la contextul socioeconomic şi de recuperare a naşterilor amânate în anii următori, totuşi, reducerea
născuţilor vii este neîntreruptă pe tot intervalul şi numărul lor a fost cu peste o cincime mai mic în 2002,
faţă de 1989. Aceasta dovedeşte că, din ce în ce mai mult, cuplurile nu mai doresc copii. De altfel, la
ultimul recensământ, proporţia femeilor de vârstă fertilă care nu au născut niciodată a fost în creştere.
Există, deci, alături de un fenomen de amânare şi unul de renunţare, din ce în ce mai răspândit. Se mai
constată şi o creştere a proporţiei născuţilor vii de către mame cu vârsta sub 15 ani şi între 30–34 ani (în
creştere din 1996) şi 35–39 ani (în creştere din 1998).
Mortalitatea este indicele care măsoară intensitatea pierderii de vieţi omeneşti. Valoarea ei a
crescut, în anii de după 1989, în general, la anumite vârste,
Cel mai negativ aspect al mortalităţii este mortalitatea infantilă ale cărei valori, deşi mult diminuate faţă
de 1989, plasează România printre ţările lumii a treia
Migraţia externă şi scăderea natalităţii au schimbat, în ritm rapid, structura pe vârste a populaţiei.
După datele ultimului recensământ, în România este o „situaţie demografică dezechilibrată”, caracterizată
de indicele de îmbătrânire de 1 098 persoane vârstnice la 1 000 de tineri, faţă de 722, în 1992. Ca urmare
a scăderii natalităţii şi a creşterii speranţei de viaţă, procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat.
Ponderea tinerilor a fost devansată de ponderea vârstnicilor , iar populaţia adultă a scăzut ca
număr, dar a crescut ca pondere.
Acest fenomen al scãderii populaþiei în þara noastrã este surprins și de studiile Institutului
Populaţia rezidentă a ţării la 1 ianuarie 2016 (date provizorii) s-a situat în jurul valorii de 19,76 milioane
locuitori. De la recensământul populaţiei din 1992 şi până în prezent, populaţia rezidentă a României s-a
redus cu peste 13%. O treime din scăderea populaţiei rezidente din această perioadă a fost determinată de
sporul natural, restul de două treimi fiind imputabil soldului negativ al migraţiei internaţionale, se arată în
document. Potrivit acestuia, la 1 ianuarie 2016, numărul femeilor îl depăşeşte pe total pe cel al bărbaţilor,
proporţia fiind de 51% femei şi 49% bărbaţi. Scăderea populaţiei României din perioada 1992 - 2016 are
la bază trei cauze importante şi anume: migraţia internaţională, care a condus la o scădere constantă a
populaţiei României (a avut un vârf al emigraţiei în anul 2007, anul aderării la Uniunea Europeană, de
544.000 persoane), planning-ul familial, prin diversele lui forme, a determinat reducerea constantă a
numărului anual de naşteri pe parcursul perioadei de tranziţie (numărul de naşteri din anul 2015 a fost cu
28% mai mic decât cel din anul 1992 şi mortalitatea ridicată în întreaga perioadă de după 1992 (cu
procentaje cuprinse între 11,4% în anul 1992 şi 11,7% în anul 2015).
România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua
cauză principală a reducerii populaţiei ţării. Soldul migraţiei internaţionale în anul 2017 a fost negativ,
numărul emigranţilor depăşind numărul imigranţilor cu peste 53.000 persoane. În cursul anului 2017,
bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (50,9%). Şi în rândul imigranţilor, bărbaţii au
fost majoritari (53,5%)
Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, 2018 remarcându-se creşterea ponderii populaţiei
vârstnice (de 65 ani şi peste)

8
10

Sum of 1992
0 Sum of 2002
I I J I J I
BA EȘ OR N OV ĂU RIN ȚA IȚA AȚ R RA IAȘ REȘ REȘ OLT LA IBIU AN CEA SLU Sum of 2005
AL ARG BIH OȘA RAȘ BUZ EVE TAN OV AL GO OA U U SĂ S M L
R TU VA Sum of 2008
T B -S NS MB G ED AM M
BO Ș N R LEO
RA C DO Â A E Sum of 2011
-5 HU M T
CA Sum of 2018

-10

-15
Grafic Bilanț Natural 1992-2018
100
Sum of
50 1990
0 Sum of
1993
-50 LBA GES OR ANI OV AU RIN TA ITA ATI RJ RA IASI RES RES OLT LAJ IU AN EA LUI
A AR BIH OS RAS BUZ EVE TAN OV AL GO OA U U SA SIB RM ULC AS Sum of
-100 T B S S B G E D A M M O T V 2002
BO A S- ON AM N AR ELE Sum of
R C D HU M T
CA 2005
Sum of
2007

Bilanț Migratoriu 1990-2018

9
4.INTERPRETAREA HARRTILOR

1.BILANȚUL NATURAL (fig 1)

Nivelul din 1966 a fost înregistrat după o perioadă de scădere continuă a ratei natalităţii
egală cu cea după care s-a înregistrat acelaşi nivel (1967–1983), dimensiunea reducerii fiind
aceeaşi. Deci, factorii coercitivi pronatalişti au avut efect numai pe termen scurt. Pe termen lung,
au acţionat factorii generali de influenţă ai nivelului natalităţii şi nici un mijloc de atingere a
numărului dorit de copii nu a fost ocolit. Modelul reproductiv, în formare în ţările vest-europene
din anii ’60, l-a influenţat şi pe cel din România. Acesta înseamnă opţiunea pentru un număr mic
de copii, aduşi pe lume la o vârstă mai ridicată şi, în proporţie din ce în ce mai mare, de mame
necăsătorite, dar aflate în majoritate în uniune consensuală. Acest model era din ce în ce mai
răspândit, încă înainte de 1989, aşa cum evidenţiază evoluţia natalităţii, deşi adoptarea lui era
supusă constrângerilor de tot felul

Perioada 1979-1991 marcheazã o altã evoluție atipicã a populației României, care cunoaște o
creștere de aproximativ 1.300.000 de persoane. Reducerea continuã a sporului natural (de la
8,7‰ la 1‰) s-a datorat exclusiv scãderii ratei mortalitãții, care a ajuns la 11,9‰ în 1991, fațã
de 18,6‰ în anul 1979. Începerea procesului de tranziție la economia de piațã concurențialã a
marcat, printre altele, și schimbarea sensului de evoluție a populației țãrii.

Ca o concluzie, putem aprecia că populația României îmbătrânește și are generații de născuți tot
mai mici de la un an la altul. Procesul va continua și în viitor și va avea implicații sociale și
economice importante. Asemenea efecte solicită măsuri coerente de politică demografică ce pot
ameliora consecințele negative asupra vieții sociale și economice la nivelul României în
următorii ani.

10
Fig.1

11
2.BILANȚUL MIGRATORIU (FIG.2)
Este bine cunoscut faptul că datele reale privind migrația sunt greu de obținut din pricina
complexității și continuității fenomenului. Datele Institutului Național de Statistică privind emigrarea
definitivă a persoanelor din România după 1990 indică o valoare care nu depășește jumătate de milion de
persoane. Acest indicator se referă la persoanele care și-au stabilit domiciliul în altă țară și au fost
înregistrați oficial la instituțiile specializate. Estimațiile oferite de Eurostat cu privire la plecarea din țară a
cetățenilor români se referă doar la perioada care urmează aderării României la UE, astfel încât, din 2008
până în prezent, se estimează că din țară au plecat aproximativ 1,5 mil. de persoane.
S-au încercat diverse estimații cu privire la numărul românilor plecați peste hotare după 1990. De
exemplu, World Migration Report 2018 avansează valoarea de 3,6 mil. de persoane care au emigrat după
căderea zidului comunist și plasează România pe locul 9 între țările cu cele mai ridicate niveluri ale
migrației din Europa. Potrivit aceluiași raport, în 2016 România era țara cu cel mai mare număr de
cetățeni ai săi care locuiesc în altă țară a UE, adică aproximativ 3 mil. de persoane. Pentru viitor, se
estimează că se va păstra aceeași tendință a migrațiilor externe din țările CEE către cele occidentale.
Rațiunile principale pentru acest fenomen sunt legate de găsirea unui loc de muncă, studii și întregirea
familiei.

FIG.2
Profesorul și directorul Centrului de Cercetãri Demografice „Vladimir Trebici” Vasile Ghețãu, susține
teoria scãderii populației României pânã în anul 2050 la circa 16 milioane de persoane.

12
BIBLIOGRAFIE
1.DECLINUL DEMOGRAFIC ȘI VIITORUL POPULAȚIEI ROMÂNIEI O perspectivã din anul 2007 asupra
populației României în secolul 21, Vasile Ghețãu, ACADEMIA ROMÂNÃ INSTITUTUL NAȚIONAL DE
CERCETÃRI ECONOMICE Centrul de Cercetãri Demografice Vladimir Trebici
2. Evoluția demograficã a României – convergențã sau periferizare? Adriana Veronica Litrã Asistent
universitar doctorand Universitatea „Transilvania” Brașov
3. Mică enciclopedie de demografie- Vladimir Trebici ,Editura ştiințifică şi enciclopedică, 1975

13