Trandafirii din Mexic

Este povestea Esperanzei Ortega, singurul copil al Ramonei și al lui Sixto Ortega.
Sixto Ortega este proprietarul înstărit al fermei El Rancho de las Rosas din
Aguascalientes, Mexic, unde cultivau viță-de-vie și unde tatăl Esperanzei avea și o
grădină de trandafiri special pentru ea. Esperanza este o fată de 13 ani, care duce
o viață fără lipsuri și fără probleme în Mexicul anilor `20. Ea are rochii frumoase și
scumpe cu dantelă, păpuși de porțelan, locuiește într-o casă mare cu servitori și
este eleva unei școli private. De ziua ei primește multe cadouri, i se cântă o
serenadă și se organizează o petrecere.

Împreună cu ei locuiește și bunica Esperanzei, iar de întreaga casă se ocupă o

menajeră pe nume Hortensia, împreună cu soțul ei, Alfonso și fiul lor, Miguel, dar
și alți angajați de la fermă. Tatăl Esperanzei o învăța să iubească și să respecte
ferma, pamântul și să-i asculte inima bătând.

Încă de la Revoluția Mexicană, tâlharii aveau în vizor oameni bogați precum tatăl
Esperanzei și, chiar de ziua recoltei de struguri, cu doar o zi înainte de ziua de
naștere a Anzei, Papa este jefuit și ucis pe câmp de niște tâlhari. După
înmormântare, familia află că Sixto le-a lăsat casa Esperanzei și mamei ei, iar
ferma și pământurile, fratelui vitreg mai mare, Luis. Tio Luis și celălalt frate, Marco
încearcă s-o convingă pe mama Esperanzei să se căsătorească cu Luis și să rămână
la fermă sau să-i vândă casa lui Luis. Mamei îi este însă teamă că o va pierde pe
Esperanza și că va pierde și casa. Casa ia foc și arde până la temelie, iar averea este
rechiziționată într-o bancă de unchiul Luis cel fără suflet, așa că cele trei femei se
văd nevoite să plece de pe pamântul pe care au trăit o viață. Mama și Esperanza li
se vor alătura lui Alfonso, Hortensiei și lui Miguel în călătoria către Statele Unite,
deoarece, dacă ar fi acceptat căsătoria cu Tio Luis și-ar fi pierdut demnitatea,
onoarea și ar fi pătat amintirea răposatului ei soț. Bunica, Abuelita a fost rănită în
timpul incendiului, așa că va sta într-o mănăstire până când iși va reveni și apoi va
veni și ea în Statele Unite.
După o călătorie obositoare cu căruța și apoi într-un tren murdar, Mama,
Esperanza și ceilalți ajung în California. De actele și de documentele necesare
pentru a lucra în Statele Unite se ocupaseră surorile Abuelitei de la mănăstire.
Fratele lui Alfonso, Juan și soția lui, Josefina îi aduc pe noii-veniți în tabăra
muncitorilor. Pe drum, Marta, și ea lucrătoare a câmpului, li se alătură și o
tachinează pe Esperanza numind-o prințesă devenită țărancă. În tabără, baraca
unde vor locui de acum încolo este înghesuită și sărăcăcioasă, dar Mama îi spune
Esperanzei că trebuie să fie recunoscătoare oricum.

Până va ajunge la vârsta potrivită pentru muncă, Esperanza va avea grijă de

gemenii lui Juan și ai Josefinei, Lupe și Pepe, în locul surorii lor mai mari, Isabel,
care va fi ocupată cu școala. Prima treabă pe care o face Esperanza în tabără este
să măture estrada, podeaua de lemn din mijlocul taberei, podea pe care o
foloseau pentru serile de dans și pentru întruniri. Fata, însă, nu știe să măture și
doar împrăștie praful, fapt pentru care stârnește râsul unor femei din tabără și al
Martei care o numește Cenușăreasa.

Cu timpul, Esperanza învață să aibă grijă de gospodărie și de cei mici, își aduce
aminte că trebuie să le dea fiertură de orez după ce mâncaseră prune și băuseră
laptele din biberon și se stricaseră la burtă. În timpul furtunei de praf, împreună cu
Irene și Melina, două femei din tabără, reușește să se adăpostească și să-i apere
pe cei mici de praf. Din cauza prafului, Mama se îmbolnăvește, tușește tot mai rău,
iar un doctor venit să o consulte, îi spune Esperanzei că mama ei are febra văii și
că plamânii îi sunt infectați de particulele de praf. O dată cu sosirea iernii, Mama
respira din ce în ce mai greu, doar pătura împletită de Abuelita o mai alina și-i
dădea speranță, deoarece ea împletise și fire de păr de-ale ei în pătură și era ca și
cum ar fi fost acolo, cu ele în cameră. În cele din urmă, Mama ajunge la spital, iar
Esperanza se hotărăște să se ducă la muncă în locul mamei ei, pentru a strânge
bani ca să o aducă pe Abuelita mai repede în California. Esperanza învață repede
să lucreze la magazie, reușește să strângă bani și să cumpere în fiecare săptămână
cecuri pe care le păstra în valiză. O vizitează pe Mama la spital la fiecare sfârșit de
săptămână, dar ea este mereu la fel de bolnavă și de deprimată, apoi se
îmbolnăvește și de pneumonie, iar doctorul o sfătuiește pe Esperanza să nu o mai
viziteze pe Mama măcar timp de o lună ca să nu o expună și la alți microbi din
afara spitalului.

La scurt timp, unii dintre muncitori, printre care și Marta, fac grevă pentru salarii
mai mari și condiții mai bune de muncă și de locuit. Greva este însă inăbușită de
către polițiști, iar protestatarii sunt deportați în Mexic, chiar dacă unii aveau
cetățenie americană. In magazia în care lucra, Esperanza o găsește pe Marta
ascunzându-se printre lăzi de ofițerii de la imigrări, iar Marta o roagă să nu spună
nimănui nimic. Esperanza este de acord și aduce Martei un șorț și o legătură de
sparanghel, ca să pară o muncitoare și nu o grevistă. Marta îi mulțumește și îi cere
iertare pentru vorbele pe care i le spusese când se cunoscuseră.

Frustrarea încolțește în mintea Esperanzei când află că lui Miguel i s-a făcut o
nedreptate la locul de muncă de la căile ferate și că Isabel nu fusese aleasă regina
lunii mai la școală, doar pentru că era mexicancă, deși avea cele mai bune note din
toată clasa. Furioasă, iese din baracă, iar Miguel se duce după ea ca să o
liniștească, spunându-i că el încă are speranța că vor avea o viață mai bună în
Statele Unite. Esperanza, însă, crede că acest lucru nu se va întâmpla niciodată și îi
reproșează lui Miguel că încă se comportă ca un țăran, așa cum era în Mexic, iar
Miguel se supără și-i răspunde că și ea încă se crede o regină. În ziua următoare,
Miguel pleacă să caute de lucru în nordul Californiei.

Mama Esperanzei se însănătoșește și revine în tabără, iar Esperanza, fericită, îi

spune că a strâns suficienți bani ca să o poată aduce pe Abuelita la ele. Deschide
valiza să-i arate mamei ordinele de plată, dar descoperă că dispăruseră.
Esperanza, furioasă, presupune că i le luase Miguel, înainte să plece. După un
timp, Miguel se întoarce, dar nu e singur, el folosise cecurile ca să o aducă pe
Abuelita din Mexic în California. În tabără, Abuelita se reîntâlnește cu fiica sa,
Ramona, mama Esperanzei și cu restul familiei. Esperanza îi povestește bunicii tot
ceea ce se întâmplase cât timp au fost despărțite, despre boala mamei, despre
fructe și despre legume.

Mai târziu, Esperanza și Miguel se duc la poalele dealului din spatele taberei ca să
asculte inima pamântului batând și a auzit-o exact ca atunci când avea 6 ani și se
plimba pe câmp cu Papa. Soarele răsare, iar Esperanza simte că se ridică o dată cu
el și că plutește pe deasupra văii, peste trandafirii pe care Alfonso îi salvase din
grădina lui Papa și pe care îi plantase lângă baracă, peste dumbrava de migdale și
peste vița-de-vie. La un an după tragedia morții lui Papa și a fugii în California,
familia sărbătorește din nou ziua de naștere a Esperanzei.