Încă de la vârste fragede, elevii sunt puși în ipostaza reținerii și valorificării

informațiilor, astfel procesele de învățare din viața unui elev se dezvoltă devreme și reprezintă
o punte între informație și înțelegere.
Există mai multe stiluri de învățare, iar fiecare categorie în sine este personalizată pe
structura proprie a fiecărui elev în unele cazuri predomină stilul vizual, în altele stilul auditiv
sau tactil, deși în majoritatea cazurilor toate sunt prezente chiar dacă în proporții diferite și apar
ca suport pentru stilul predominant, de exemplu un elev învață mai ușor din punct de vedere
auditiv dar gestica poate veni ca sprijin în reținerea informației.
Pe plan personal, există un echilibru între stilul vizual și cel chinestezic. Deși
elementele vizuale mă ajută să procesez informația și să o rețin, gestica și mișcarea mă ajută să
sedimentez informația, reprezentând totodată și un factor de memorie, ca un semn de carte în
fișierele memoriei. Astfel că în procesul de învățare sunt prezente foi cu imagini dar și cu scris,
o cromatică vastă iar textul este scris personal de mână, având influențe chinestezice de învățare
prin scris, mai mult decât atât, uneori când informația este mai amplă sau asemănătoare folosesc
factori de gestică pentru a diferenția și sublinia în memorie informațiile. Un exemplu aplicat ar
fi la susținerea prezentărilor și discursurilor, având partea inițială de învățare cu materiale scrise
de mână și cu aport cromatic dar și cu gesturi inserate, astfel dacă există o scurtă detașare de
memorie sau o confuzie voi folosi factorul stabilit pentru a îmi aminti, ridicând de exemplu
degetul stâng pentru o informație și întorcând palma pentru altă informație în timp ce vizualizez
atât acțiunea cât și textul.
Stilul de învățare este ceva ce vine de la sine dar care poate fi modelat în timp, adaptat,
reformat și dezvoltat. Stilurile se adaptează și ele vremurilor și se dezvoltă astfel că și oamenii
ar trebui să țină pasul cu acestea. Metodele tehnologice din stilul de învățare iau amploare și
pot, din anumite puncte de vedere să fie considerate un stil de învățare total separat, care poate
fi chiar o combinație mai alertă și schimbătoare a stilurilor clasice. Astfel de realizări și
informații sunt vitale în viața educațională a unei persoane întrucât reprezintă un avantaj enorm
să dețină capacitatea de a își înțelege, adapta și dezvolta stilurile de învățare, obținând o
maleabilitatea memoriei și învățării.
Personal fac parte din grupul oamenilor ce își cunosc stilul și îl înțeleg, având o dorință
mare de expansiune, am folosit în majoritatea cazurilor stilul meu de învățare ca pe un avantaj,
aducându-l în prezentările și discursurile mele ca pe un accesoriu nu ca pe un lucru necesar, îl
lăsam să îmi înfrumusețeze discursurile prin gestica și vizualizarea de care aveam parte,
trabspunându-mă întru-totul în subiectul despre care vorbeam și crescând nivelul de emoție și
credibilitate al discursului. Totuși mereu există loc pentru îmbunătățiri și sunt încă în procesul
expansiunii, testând și experimentând și stilul auditiv dar și cel digital, deși cel din urmă
reprezintă un nivel mai dificil din cauza lipsei de umanitate și a prezenței răcelii tehnologice.
Stilurile de învățare sunt lucruri pe care le descoperim noi înșine și nu ar trebui să fie
impuse din exterior, ele reprezintă atât o informație importantă despre propria persoană cât și
un atu în diferite situații ale vieții academice și profesionale. Mai mult decât atât, aceste stiluri,
folosite corect, pot fi și o armă în combaterea anumitor probleme cum ar fi vorbitul în public
sau exprimarea în cuvinte libere. Astfel stilurile de învățare nu pot fi cuantificate sau impuse
ci doar simțite și folosite.