REFLEXE CARDIACE - acțiunea centrilor nervoși

asupra activității cardiace

Activitatea cardiacă se află sub influenţa sistemului nervos vegetativ

simpatico-parasimpatic care asigură adaptarea rapidă, de mare fineţe şi cu
mare randament la solicitările mediului intern sau extern. Influenţele
sistemului nervos vegetativ asupra activităţii cardiace pot fi demonstrate
experimental sau clinic – reflexe cardiace.
Reflexele cardiace reprezintă modificări ale activităţii cardiace deter-
minate de excitaţii provenite de la orice nivel al organismului – piele,
mucoase, viscere, muşchi scheletici – excitaţii ce acţionează peste nivelul
prag. Ele sunt mecanisme nervoase extrinseci de reglare, cu acţiune rapidă
dar cu durată scurtă de acţiune, care intervin în corectarea unor modificări
hemodinamice bruşte.
Reflexele cardiace reacţionează concomitent asupra tuturor celor trei
parametrii fundamentali ai hemodinamicii, respectiv activitate cardiacă,
rezistenţă vasculară şi volemie, declanşând reacţii presoare sau depresoare în
funcţie de factorul perturbator.
Reflexele cardiace sunt mecanisme reflexe ce presupun parcurgerea
unui arc reflex, care cuprinde:
- receptori - sunt plasați la nivelul zonelor receptoare sau
reflexogene „strategice” din sistemul cardiovas-
cular (sinocarotidiană, carotido-aortică, a venelor
mari, etc) și sunt reprezentați de baroreceptori
(traductori ai modificărilor presionale) și chemo-
receptori (traductori ai modificărilor de compo-
ziție chimică a sângelui)
- căi nervoase aferente - transportă stimuliicătre centrii de control
din SNC
 - centrii (nervoși) cardiovasculari - emit comanda în funcție de ne-
voile organismului
- căi nervoase eferente - transportă comenzile către efectori
- efector - poate fi celula pacemaker cardiacă (sistemul excito-con-
ductor nodal) care poate modifica FC, miocardul con-
tractil care adaptează foeța de contracție, sau muscula-
tura netedă din peretele vaselor sanguine care adap-
tează tonusul vascular (vasoconstricție sau vasodila-
tație).

Reflexul cardiac

Reacţia presoare apare prin stimulare simpatică şi inhibiţie

parasimpatică concomitentă şi duce la o utilizare mai eficientă a volumului de
sânge circulant prin stimularea activităţii cordului, creşterea debitului cardiac
pe seama creşterii frecvenţei cardiace şi a forţei de contracţie a miocardului şi
prin vasoconstricţie selectivă în teritoriile tegumentar, renal şi splenic. Reac-
ţiile presoare apar în general în cazul scăderilor presiunii arteriale sistemice
sau al hipovolemiilor.
 Reflexul Bainbridge - denumit și reflex
atrial, porneşte de la receptorii din venele cavă superioară şi inferioară, la
conflu-enţa acestora cu atriul drept. Distensia acestei zone prin creşterea
întoarcerii venoase determină creşterea frecvenţei cardiace (tahicardie) şi
vasoconstricţie în teritoriul splanhnic. Reflexul are rolul de a preveni
acumularea sângelui în vene, atrii și circulația pulmonară.

Reflexul Bainbridge

Reacţia depresoare apare prin stimulare parasimpatică şi inhibiţie

simpatică concomitentă şi duce la scăderea debitului cardiac prin scăderea
frecvenţei cardiace şi a forţei de contracţie a miocardului şi la vasodilataţie
arterială. Reacţiile depresoare apar în cazul creșterilor presiunii arteriale
medii sau a celei diferențiale.
  Reflexul oculo - cardiac Dagnini-
Aschner - constă în bradicardie consecutivă compresiei digitale bilaterale a
globilor oculari.

Reflexul oculo-cardiac

Informaţia, pornită de la nivelul baroreceptorilor aflaţi posterior de

globii oculari, este condusă aferent pe calea ramurii oftalmice a nervului
trigemen (V) până la nivelul nucleului trigeminal pontin şi mai departe, prin
formațiunea reticulată, la centrul cardiomotor (cardioinhibitor). De la acest
nivel comanda este condusă eferent pe calea nervului vag (X) până la nivelul
efectorului, respectiv miocardul. Efectul este instalarea bradicardiei și scăde-
rea vitezei de conducere a impulsurilor prin nodulul atrioventricular.
Tehnica de lucru - se măsoară frecvenţa cardiacă în repaus, în decubit
dorsal, prin metodă auscultatorie. Se execută apoi o compresie moderată a
globilor oculari, prin intermediul pleoapelor, simultan bilateral, cu presiune
crescătoare, timp de 20 secunde. Se măsoară frecvenţa cardiacă atât pe durata
compresiei, cât şi după aceasta, din 15 în 15 secunde, pe câte 5 secunde.
Scăderea frecvenței cardiace după compresia globilor oculari depinde
de reactivitatea negetativă a subiectului. În mod normal se constată scăderea
frecvenţei cardiace cu circa 8 - 16 b/min. La persoanele vagotone scăderea
valorilor frecvenţei cardiace poate atinge 30 - 35 b/min, uneori chiar oprirea
cordului (sincopă vagală). La persoanele simpaticotone frecvenţa cardiacă
rămâne nemodificată.
În cazul în care, după aproximativ două minute de la executarea
compresiei, frecvenţa cardiacă nu revine la valoarea de repaus este vorba
despre o persoană vagotonă.
Reflexul se manifestă numai în situaţia în care frecvenţa cardiacă este
crescută. Din acest motiv, pentru a demonstra practic în laborator acest
reflex, se vor efectua 20-30 de genuflexiuni. Se notează frecvenţa cardiacă
după acest efort fizic (trebuie să fie mai mare de 120 b/1minut, dar să nu
depăşească 170 b/1 minut).
Se recomandă efectuarea practică a reflexului de către doi examina-
tori, unul care comprimă globii ocolari şi al doilea care supraveghează
frecvenţa cardiacă.
Reflexul oculo - cardiac se foloseşte în practica medicală pentru redu-
cerea rapidă a frecvenţei cardiace în cazul tahicardiilor paroxistice supraven-
triculare (TPSV).
  Reflexul sinocarotidian - constă în
bradicardie conse-cutivă compresiei arterei carotide la nivelul sinusului
carotidian. Informaţia preluată de baroreceptorii din sinusul carotidian este
condusă aferent pe calea nervului sinusal HERING, ramură a nervului
glosofaringian (IX), până la centrii cardiomotori. De aici comanda este
condusă eferent pe calea nervului vag (X) până la nivelul efectorului,
miocardul.
 Reflexul sinocarotidian
Tehnica de lucru - se măsoară frecvenţa cardiacă în repaus, în decubit
dorsal, după care se comprimă artera carotidă la nivelul sinusului carotidian,
unilateral, timp de 20 secunde, cu presiune moderată. Se măsoară frecvenţa
cardiacă atât în timpul compresiei, câr şi două minute după aceasta, din 15 în
15 secunde, pe câte 5 secunde.
Răspunsul constă din scăderea frecvenţei cardiace, mai accentuată la
persoanele vagotone. Receptivitatea maximă a acestui reflex se manifestă în
condiţii de tensiune arterială normală.
Reflexul sinocarotidian se utilizează în practica medicală pentru redu-
cerea rapidă a frecvenţei cardiace în cazul tahicardiilor paroxistice supraven-
triculare (TPSV).
 Reflexul solaro - cardiac Goltz -
constă în bradi-cardie consecutivă compresiei regiunii plexului solar sau
celiac, situat la nivelul porţiunii superioare a vertebrei L1, posterior de
stomac, între glandele suprarenale.
Excitarea receptorilor de la nivelul mezenterului sau de la nivelul
plexului solar este condusă prin căile medulare ascendente până la nucleul
dorsal al vagului din bulb. De aici comanda ajunge la inimă pe căi eferente
vagale și determină efecte depresoare, care pot ajunge până la oprirea
cordului.
Reflexul poate fi demonstrat experimental pe broască (experimentul
descris de Goltz).
Tehnica de lucru - se foloseşte o broască nespinalizată, decapitată, dar
cu bulbul intact, care se fixează pe planşeta de disecţie în decubit dorsal. Se
execută o incizie în musculatura abdominală şi se expune o ansă intestinală
împreună cu mezenterul. Se mai face o incizie și în peretele toracic, pentru
evidenţierea cordului.
După 10 - 15 minute de expunere la aer a ansei intestinale, interval
necesar pentru uscarea parţială şi sensibilizarea la stimuli mecanici, se lovește
ansa intestinală cu o baghetă de sticlă sau se tracţionează mezenterul. Se
observă, după un scurt timp de latenţă (1 - 2 secunde), scădere a frecvenței
contracțiilor cardiace sau chiar oprirea cordului în diastolă.
În activitatea sportivă reflexul se manifestă în cazul loviturilor la
plexul solar, în box. Scăderea frecvenţei cardiace indusă de acest reflex poate
atinge valori semnificative şi este responsabilă de scăderea marcată a
debitului cardiac, şi deci de hipoxie periferică, în special cerebrală. Acest
mecanism explică knock-outul prin lovitură la plex.
Reflexul vagal cu stop cardiac şi sincopă, uneori neresuscitabil, poate
apare și prin compresia puternică a sinusului carotidian prin lovituri din
karate, imersia imersia bruscă a corpului în apă rece, lovirea testiculelor,
pensarea colului uterin, puncţie venoasă, puncţie pleurală, chirurgia
abdomenului, şocuri emoţionale puternice, zgomote foarte puternice, etc.