Se constituie şi se manifestă în/prin dialog– structură nucleară a actului de
comunicare interuman („model al discursului pe două voci”), reprezentat de un schimb alternativ de enunţuri primare, autonome, sau enunţuri-fragment, dezvoltînd între ele relaţii sintactice specifice în procesul de împlinire a unui întreg semantic.O formă specială în desfăşurarea dialogului este tăcerea, care funcţionează semantic prin ea însăşi sau în interiorul complementarităţii dintre dimensiunea lingvistică şi dimensiunea extralingvistică: mimică, privire, gest etc. Dialogul se poate desfăşura în continuitate semantico-sintactică sau în discontinuitate. În prima variantă, spaţio-temporalitatea comunicării şi cei doi protagonişti (locutorul şi interlocutorul), cu roluri simetrice şi reversibile, instituie coordonatele structurării întregului semantic: -Taci de atîta vreme... - ... -Cînd vrei să pleci? - După ce se ridică ceaţa. - Încotro? -Unde mă va duce cărarea. - Adică? - Adică unde mă va duce cărarea.
În cea de-a doua variantă, intervine şi o altă spaţio-temporalitate; intrarea acesteia în
prezentul comunicării întrerupe continuitatea dialogului prin introducerea perspectivei narative. Se „povesteşte” un alt dialog, „dialog raportat ”, unde se narează întâmplări din lumea realului sau din i-realitatea amintirii sau a visului.În dialogul raportat , „se povesteşte” şi modul rostirii şi starea, atitudinea subiectului vorbitor – obiect al narării:
-Mi-e teamă că e prea tîrziu.
- Nu, ai să le depăşeş ti tu pe toate, îmi spunea cu o voce caldă, ai de partea ta adevărul şi asta e cel mai important... -Adevărul... Cine mai dă astăzi doi bani pe adevăr?! -Eu şi tu, aşa mi-a spus, cu o voce fermă , gravă, eu şi tu... Desf ăşurarea dialogului pe cale orală în condiţiile specifice ale coparticipării ambilor protagonişti şi reversibilităţii permanente a rolurilor şi a înscrierii lor între acelea şi coordonate spaţio-temporale ale situaţiei de comunicare guvernează structuri stilistice proprii stilului conversaţiei în ansamblu precum şi mărci distinctive în funcţie de coordonate socio-culturale şide raporturile interumane în care se desfăşoară comunicarea. Aceşti factori extralingvistici impundezvoltarea a trei variante stilistice, în care se actualizează în mod diferit sistemul lingvistic şi sistemul stilistic al limbii române:
2. Stilul conversatiei oficiale solemn (grav, ceremonios, protocolaR): se adreseaza unei
oficialitati, unei persoane importante in ierarhia sociala.;
Se dezvoltă numai în interiorul oralităţii derivate, în care se actualizează numai
categorii indispensabile actului de comunicare directă, iar această actualizare dezvoltă structuri formale, între coordonate precise ale limbii literare; pronume (sintagme pronominale), substantive de reverenţă, strict specifice: Măria-Ta, Domnia Voastră, Excelenţă, Sfinţia Voastră, Înalt Prea Sfinţiia Voastră etc. Deoarece sunt formule de politețe acestea se vor scrie mereu cu majusculă.
Sintagme nominale denotative constituite din aceleaşi categorii de termeni: substantiv
de adresare urmat de substantivul denumind funcţia social-politică: Domnule Prim ministru, Domnule Preşedinte etc. Denumirile funcțiilor de stat, politice și militare se scriu cu inițială mică: deputat, domn(domnitor), general, han, ministru, pașă, președinte, prim-ministru, rege, secretar, senator, șah, voievod, vodă
Specificul stilului conversaţiei în ansamblu, ca şi trăsăturile distinctive ale variantelor
stilistice prin care se actualizează, se manifestăîn structurile de declanşareşi de încheiere actului de comunicareşi în structurile de desfăşurare a dialogului.
4. Bibliografie
Irimia Dumitru, (1999) Introducerea in stilistică, Polirom Iași
DOOM 2 Ediția a II-a, revizuită și adăugată, (2005), Editura Univers Enciclopedic, București www.scribd.ro Chirila Andreea, Gramatica limbii române, (2011), Editura Kreativ, Trgu Mureș