ANATOMIA ORGANELOR GENITALE FEMININE

Organele genitale feminine indeplinesc functia de

reproducere si se impart in :

• Organe genitale externe :

-muntele pubisului

-labiile mari

-labiile mici sau nimfele

-clitorisul

• Organe genitale interne:

-vaginul

-uterul
-trompele uterine

-ovarele

A.Muntele pubisului (Muntele lui Venus)

• proeminenţă triunghiulară cu vârful în jos

• prezintă pilozitate cu limita superioară orizontală (de

tip ginoid).

• situată pe simfiza pubiană .

Limitat:

• lateral -    pliurile inghinale,

• superior -    şanţul pubo-hipogastric,(plica Venerei-

laparotomie Pfannenstiel)

• inferior -    prelungeşte cu labiile mari;

                                B.Labiile mari
Sunt două pliuri cutanate

• lungi 8 cm şi late 2 cm

• limitează fanta vulvară;

• se unesc- înainte la comisura anterioară,

            -posterior se pierd în perineu, adesea fără să se

întâlnească.Comisura posterioară (furculita) se află la
2,5 cm de anus, iar inaintea acesteia se gaseste o plica
transversala –frâul labiilor

(se rupe de obicei la prima nastere, uneori impreuna cu

perineul,

iar nesuturate corect pot sa fie o cauza a prolapsului

vaginal) .

Inaintea fraului    se gaseste o depresiune

- fosa vestibulului vaginei sau fosa naviculara.

 Fiecare labie mare prezinta :

• O fata laterala- in raport cu coapsa,(separata prin

santul genitofemural), pigmentata, neregulata, acoperita
cu peri.

• O fata mediala- delimiteaza fanta;

      -in raport cu-labia mare din partea

opusa;

            -labia mica din aceeasi parte;

      -capata treptat caracter de mucoasa

(roza, neteda, umeda);

      -spre margine aderenta.

• O margine aderenta de ramurile osoase ischio

pubien

-raspunde insertiei radacinilor corpilor cavernosi ai

clitorisului.

• O margine libera- convexa si subtire;

-acoperita de par;
 -cele 2 margini libere inchid despicatura vulvara.

• Extremitate anterioara- formeaza cu cea opusa

comisura anterioara.

• Extremitatea posterioara – uneori formeaza cu

ceadin partea opusa comisura posterioara,iar alteori nu
se intalnesc.

C.Labiile mici sau nimfele

• situate înăuntrul labiilor mari;

• orientate paralel cu acestea ;

• pot fi complet ascunse sub labiile mari,

egale cu acestea sau le pot depăşi;

• -dimensiuni: 3cm lungime, 1-2cm inaltime, 0,5cm

grosime;

- sunt roze sau maronii, umede şi glabre ;

• faţa internă se prelungeşte cu vestibulul vaginal;

• comisura anterioară a labiilor mici cuprinde

clitorisul;

• la extremitatea posterioară, labiile mici se întâlnesc

sau nu, constituind fraul labiilor ;

• - constituite dintr-o cuta tegumentara cu aspect de

mucoasa;

• -contin glande sebacee mari, numeroase si

corpusculi.

Vestibulul vaginei
• Este regiunea profunda a vulvei;

• Dimensiuni: lungime 7-8 cm, largime 3 cm;

• Delimitat de: -anterior – clitoris;

                                                            -posterior - fraul labiilor

(furculita).

Aici se deschid:

-orificiul extern al uretrei - pe partile laterale se deschid

ductele Skene;

-orificiul vaginei (cu himenul) - indica limita dintre

organele genitale interne si cele externe;

-o serie de glande vestibulare - rol de a lubrifia vulva in

decursul actului sexual.

Glandele vestibulare mici

• sunt depresiuni criptice ale mucoasei;

• se găsesc:- în vecinătatea meatului urinar

                                                -pe feţele mediale ale labiilor

mici;

• secreţia lor, combinatǎ cu cea a glandelor sebacee şi

descuamaţia epitelială a mucoasei, are un aspect alb-
lăptos, numit smegmă.   

Glandele vestibulare mari, numite şi „glandele

Bartholin”
• situate simetric la baza labiilor mici:

• în jumătatea posterioară a vestibulului vaginal,

• in loja bulbo-clitoridiana;

• ovoide , de marimea unui bob de fasole,

• culoare albicioasa,   

• consistenta ferma (uşor accesibile palpării).

• cu axul mare de circa 1,5 cm, paralel cu vulva.

Canalul excretor, lung de 1-2 cm, oblic înainte şi

înăuntru, se deschide în porţiunea mijlocie a şanţului
labio-himenal, in treimea posterioara a vestibulului.

Secreţia acestor glande umezeşte vulva.

• Vascularizatia si inervatia
 – a. din a. clitoridiana direct sau din ramura sa pentru
bulbul vestibulului;

                -v. de aspect plexiform se varsa in v. bulbului si in

plexul vaginal;

-limfaticele se indreapta spre nodulire inghinale si

spre cele latero-rectale;

-inervatia asigurata de n. rusinos prin ramurile sale

perineale.

D.Clitorisul

• Este un organ erectil format :

-un corp, care se termină anterior cu un gland,

- două rădăcini ataşate ramurilor ischio-pubiene;

• Corpul,

• fixat printr-un ligament suspensor la simfiza pubiană,

• se găseşte la extremitatea superioară a labiilor mici,

care formează în jurul lui:
• un repliu extern, prepuţul, şi

• un repliu intern, frâul clitorisului.;

• este format din corpi cavernoşi uniţi pe linia

mediană;

Reprezintă trecerea între vulvă şi vagin.

La acest nivel, în baza labiilor mici găsim bulbii

vestibulari, formaţi din ţesut spongios erectil, care
înconjoară ca o potcoavă vestibulul vaginal, subţiindu-
se anterior şi unindu-se în glandul clitorisului.

Tot aici se deschid o serie de glande vestibulare mari

şi mici.

ANATOMIA ORGANELOR GENITALE

FEMININE INTERNE

A.Vaginul
 Vaginul este un conduct musculo-membranos,
cilindroid    (situat între vezică şi uretră    şi rect), turtit
in sens antero-posterior .

• este organul copulatiei,

• serveste la eliminarea fluxului menstrual si la

expulzia fatului

-in ortostatism, are o direcţie în jos şi înainte şi formează

în ansamblul său un unghi deschis posterior de circa
140°;

-in clinostatism, face cu orizontala un unghi de

aproximativ 450, deschis anterior.
• pe sectiune are aspect de fisura transversala sau

aspectul literei H

- lungimea sa medie este de 8 cm şi are un calibru

variabil datorită

extensibilităţii pereţilor săi; peretele posterior este cu 2-3

cm mai lung decat

cel anterior;

-organ relativ mobil, urmeaza uterul in deplasarile sale;

-starea de repletie sau vacuitate a rectului sau vezicii ii

modifica situatia.

Extremitatea superioara se insera pe colul uterin

Extremitatea inferioară se deschide in vulva si

prezintă la virgine himenul, o membrană transversală,
specifică omului, care separă vaginul de vestibulul
vaginal.
:

Suprafaţa sa internă prezintă

- mucoasa este neregulata incretita si prezinta cate o

proeminenta longitudinala, coloana rugoasă pe
peretele anterior si posterior, de pe care pleaca pe
o parte si pe cealalta o serie de plice transversale.

Coloana rugoasă anterioară sau coloana

longitudinală mediană este mai dezvoltată decât
coloana posterioară.

Aceasta începe la orificiul vulvar,

la nivelul meatului uretral, şi sfârşeşte

printr-o bifurcaţie inferioară, care delimitează

triunghiul Pawlick.

Coloana posterioara coboara mai

jos decat cea anterioara.

Coloanele si plicile vaginale nu se suprapun

ci se alatura , inchizand in acest fel vagina.

Situat in partea inferioara a excavatiei pelvine, in

plan median, strabate hiatul genital al diafragmei
pelvine, care o imparte in doua portiuni:

Portiunea pelviana- mai mare, deasupra diafragmei;

Portiunea perineala- ancorata in perineul anterior prin

aderente la muschiul transvers profund si la fascia
perineala mijlocie.

In portiunea pelviana este cuprinsa in loja vaginala

determinata :

• inainte-vezica si uretra;

• Inapoi-rect;

• Lateral-ridicatorii anali;

• Jos-aderenta vaginei la perineu;

• Sus-loja uterina si baza ligamentelor largi.

• Intre vagina si peretii lojii se afla un tesut    celulo-

grasos = paracolpium.

Acesta este mai    abundent in partea superioara a

vaginei, si se reduce spre partea inferioara, motiv
pentru care organele vecine,(uretra si rectul )sunt mai
aderente in partea inferioara a vaginei.

Mijloace de fixare:

• In sus - colul uterin;

• Anterior - vezica si uretra;

• Posterior – rectul;

• Lateral-    lamele fibroase ale spatiului

pelvisubperitoneal;
• Porţiunea mijlocie este încrucişată de muşchii
ridicători anali, care se ataşează de feţele laterale ale
vaginului la 2-3 cm de extremitatea lui inferioară;

• Extremitatea inferioară aderă la fasciile perineului.

Principalul mijloc de fixare este centrul tendinos al

perineului.

Raporturile vaginului

• Portiunea pelviana

-ant - portiunea superioara -vezica urinara,

                  - portiunea inferioara -uretra (separate prin vf

triunghiului vaginal Pawlic) ;

-post - portiunea peritoneala-fundul de sac Douglas,

                    - segmentul rectal cu ampula rectului;

-lat-    tesutul celular al sp. pelvisubperitoneal si ridicatorii

anali.
• Portiunea perineala- adera de muschiul transvers
profund si fascia perineala mijlocie;

-inainte - uretra;

-inapoi - canalul anal.

• Extremitatea superioara -vagina se insera pe colul

uterin unde formeaza domul vaginal sau fornixul vaginei,
care are are urmatoarele raporturi:

- fundul de sac posterior- excavatia recto-uterina Douglas;

- fundurile de sac laterale-raspund parametrelor si vin in

contact cu a. si v. uterine, vasele vaginale si plexul
nervos hipogastric inferior (acestea pot fi anesteziate
prin fundurile de sac);

- fundurile de sac laterale si anterioare au raport

important cu ureterul.
• Exremitatea inferioara respunde orificiului vaginei,
care se deschide in vulva.

Structura vaginului

• Are o grosime de aproximativ 3 mm si prezinta 3

tunici:

Tunica externa, adventitia

-de natura elastica ;

-contine numeroase vase(vene);

-se continua cu paracolpiul.

Tunica musculara

-retea de celule musculare netede;

-tesut conjunctiv bogat in fibre elastice.

Tunica mucoasa
-se continua in sus cu mucoada endocolului iar in jos cu
mucoasa vestibulului;

-culoare roz pal-roz violacee(la menstruatie);

-1mm, o treime din peretele vaginal;

-elastica , rezistenta si aderenta de musculara.

Histologic e constituita din epiteliu pavimentos

stratificat necheratinizat, lipsit de glande si corion.

Vase si nervi

• Arterele - a. vaginala si uterina – regiunea

fornixului;

                                              -vezicala anterioara –ramuri

vaginale mijlocii;

                                              -rectala mijlocie - ramurile vaginale

inferioare;

                                              -ramuri din rusinoasa interna.

Arterele vaginale pot anastomoza anterior sau posterior
constituind artera azigos anterioara respectiv
posterioara.

• Venele

- pleaca dintr-o retea mucoasa si una musculara;

-se unesc la nivelul peretilor laterali unde formeaza

plexurile vaginale;

´(acestea comunica larg cu plexurile vecine(uterin,vezical,

rectalsi venele bulbilor vestibului)

-toate aceste plexuri se coreleaza in vena iliaca interna.

• Limfaticele

-din portiunea inferioara impreuna cu    cele ale colului

uterin - nosurile iliace interne;

-din portiunea inferioara

-unele impreuna cu ale rectului in nodurile sacrate;

 -altele spre nodurile inghinale superficiale.

• Nervi vaginei

-din plexul utero vaginal (aferenta a plexului mixt

simpatico-parasimpatic hipogastric inferior);

In treimea inferioara fibre somato-senzitive din n.rusinos.

-este un organ musculo-cavitar;

-situat în centrul cavităţii pelviene, între vezica urinară şi
rect;
-de consistenta ferma, elastica.

-la nulipară are circa 8 cm lungime, 5 cm lăţime şi 3 cm

grosime, precum şi o greutate circa 50 de g.

-la multipară dimensiunile sunt mai mari cu câte un cm şi

are greutatea în jur 70 de g.
Uterul prezintă în partea inferioară o
îngustare, istmul uterin, care separă uterul în
două părţi:

Corpul uterin, situat deasupra, de formă conică şi

aplatizat antero-posterior.

Prezinta:

• doua fete (ant - plana sau usor bombata si post -

mult mai bombata);

• doua margini (dr si stg),- concave la nulipare ,

convexe la multipare;

• fundul –rectiliniu la fetite , convex la femeia adulta ;

• doua unghiuri tubare- se continua cu tubele ,

prezentând şi inserţia ligamentelor rotunde şi a celor
ovariene proprii.
 Colul uterin este situat dedesupt, este cilindric
(comparat cu un butoias) şi divizat prin inserţia
vaginală într-o porţiune supravaginală (cilindrica) şi o
porţiune vaginală (tronconica), vizibilă cu valvele şi
accesibilă tuşeului vaginal.

Porţiunea vaginală prezintă în centru orificiul extern

al colului (ostiul uterin), care la nulipare este
punctiform, iar la multipare este în fantă transversală,
mărginit de două buze, anterioară mai groasa şi
posterioară mai subtire.

Raportul normal între corpul uterin şi col este de 2/1.

Joncţiunea scuamo-cilindrică

In structura sa se descriu mai multe straturi:

• -peritoneul, (tunica seroasa) care este stratul extern;

• -tunica musculara, miometrul, care are o grosie de

15 mm , reprezinta 30% din structura corpului,( istmul si
colul poseda doar 10-15 % elemente musculare) este
constituit din:
• un strat extern, cu fibre    longitudinale si circulare

• un strat mijlociu, stratul plexiform, constituit din

fascicule musculare aplatizate, care se îmbracă unele pe
altele ca şi foile bulbului de ceapă (descrise de Gőrtler)
sau ca un arc spiralat de ceasornic;

• un strat intern,    fibre circular si longitudinal, care se

regăseşte bine constituit la nivelul colului;

• -mucoasa uterină, endometrul, care are un strat

bazal şi unul funcţional; stratul funcţional este eliminat
periodic cu ocazia sângerărilor menstruale.

Raporturi:

Feţele sunt acoperite de peritoneu, care este cu atât

mai aderent cu cât ne apropiem de fundul uterin.
• Faţa anterioară, vezicală, vine în raport cu vezica
urinară prin intermediul fundului de sac vezico-uterin.
Porţiunea supravaginală a colului şi istmul uterin sunt
separate de porţiunea inferioară a fundului vezical prin
septul vezico-uterin;

• Faţa posterioară, intestinală,in raport cu fata

anterioara a ampulei rectale este separată de rect prin
fundul

de sac recto-uterin al lui Douglas;

• Marginile laterale corespund, în porţiunea

supravaginală a colului, parametrului, unde cel mai
important reper este încrucişarea arterei uterine cu
ureterul.
 De pe perete artera ia o directie transversala brin
baza lig larg in drumul ei spre col, ureterul merge in
jos inainte si medial trece pe sub artera    uterina se
aplica pe domul vaginal si apoi ajunge la vezica. La
nivelul corpului uterin, acestea corespund
mezometrului, în care se află artera uterină la 15-20
mm    de col , înconjurată de plexuri venoase şi
limfatice.

Poziţie

• situat in centru cavitati pelvine, corpul este acoperit

de peritoneu si se continua cu ligamentele largi;

• colul şi corpul uterin formează un unghi de 140-1700

deschis înainte, numit unghi de anteflexie uterină. El este
menţinut prin ligamentele rotunde şi presa abdominală;

• de asemenea, axa uterului formează un unghi

deschis înainte, de circa      90-1100,    cu axa 1/3
superioare a
vaginului, numit unghi de anteversie

uterină.

• Sistemul de suspensie:

• peritoneul –porneste de pe fata posterioara    a vezici

urinare si urca la nivelul istmului pe fata ant a uterului
formand excavatia vezico-uterina.

In continuare inveleste fundul uterin coboara pe fata

posterioara a uterului , acoperind partea posterioara a
portiuni supravaginale a colului, peretele posterior al
vaginei de unde trece pe fata ant a ampulei
rectale( formeaza fundul de sac Douglas- punctul cel
mai decliv al cavitatii peritoneale)

-ligamentele largi
– sunt doua cute laterale de forma patrulatera intre
marginile uterului si peretii laterali ai excavatiei
pelvine;

-este format din doua foite peritoneale una anterioara si

alta posterioara, care continua peritoneul fetei
corespunzatoare a uterului;

-acestea se continua una cu cealalta la marginea

superioara a ligamentului larg, loc in care se gaseste
tuba uterina;

-in partea inferioara diverg, una catre vezica   

iar cealalta la nivelul ampulei rectale.

Ligamentele largi prezinta doua portiuni:

Superioara , subtire flacida. Dupa ce invelesc tuba

uterina cele doua foite peruitoneale se unesc si
formeza mezosalpingele, o formatoiune triunghiulara.
Intre cele doua foite se afla tesut conjunctiv lax , in
care calatoresc vasele tubei .Aceasta se continua
invelind ovarul formand mezoovarul.
 Inferioara, mai groasa, grosimea lui creste (tesut
conjunctiv celulo grasos si numeroase fibre netede)
pe masura ce se apropie de fundul pelvisului,
constituind parametrul. Aceasta portiune inferioara
constituie mezometrul

ligamentele rotunde –cordon conjunctivo-elastic,

inconjurat de fibre musc netede (din miometru) si
striate (din oblicul intern si transvers ).

-pleaca de la ughiul tubar al uterului;

-strabate ligamentul larg;

-incrucisaza vasele iliace externe;

- patrunde in canalul inghinal, pe care il parcurge;

- iese    prin orificiul subcutanat si se termina in tesutul

grasos al muntelui pubelui si labilor mari.

Descrie o curba cu concavitatea mediala

Lund de 12-15 cm si gros de 4 mm.

Mijloace de sustinere

• Aderente la vezica printr-o patura de tesut

conjunctiv pelvisubperitoneal, situata sub fundul de sac
vezico-uterin, iar la rect prin lamele sacrorectogenito
pubiene

• Aderentele la lamele sacrorectogenitopubiene sunt

condensari ale tesutului conjunctiv pe traectul vaselor
hipogastrice. Partea posterioara formeaza ligamentele
utero-sacrate (in constitutia acestora intra si fibre musc
netede constituind m. rectouterin)

• Cele doua lig ridica    doua cute falciforme ale

peritoneului pelvin -plicile rectouterine,care delimiteaza
douglasul, partea anterioara formraza ligamentul   
pubouterine
• Perineul , chiar daca nu vine in contact direct cu
uterul constituie punctul cel mai important mijloc de
sustinere.

• Arterele -a. uterina, si in mica masura, a. ovariana si

a. lig. rotund

A. uterina- (2-3mm in afara sarcini, 5-6mm in sarcina)

Originea şi traiectul arterei uterine

-prezinta numeroase flexuozitati in portiunea terminala.

-ia nastere din a. iliaca interna printr-un trunchi comun cu

ombilicala la nivelul fosei ovariena.
-de aici coboara pe peretele pelvin pana la nivelul lig larg,
unde il patrunde, strabate transcersal baza acestuia   
si se indreapat spre colul uterin, iar la distanta de 1,5-
2 cm de acesta se inovoaie in sus dand un arc de cerc.

-urca apoi de-a lungul mg laterale a corpului uterin,

insotita de venele uterine pana la nivelul unghiului
uterin unde se imparte in doua ramuri terminale,
ovariana si tubara.

-a. uterina emite numeroase rameri colaterale, cea mai

importanta    fiind a. vaginala, aceasta se distribuie la
col, portiunea sup a vaginei si vezica. , mai emite
ramuri corpului uterin, ce se divid intr-un ram ant si
un ram post, acestea se impart la randul sau intrun
strat superficial si unul profund.

Încrucişarea arterei uterine cu ureterul

• Venele pleaca din toate tunicile uterului, se unesc si
formeaza sinusurile uteine, pe marginile uterului
formeaza plexurile uterine venoase, de unde sangele e
condus pe doua cai:   

-in jos spre v. uterine, care se varsa in iliaca interna,

-in sus prin v. tubei si ale ovarului in v. ovariana, care se

deschide in dr. in cava inferioara, si in stg. in v.
renala.

• Din plexurile uterine pleaca si v. lig. rotund care se

varsa in v. epigastrica inferioara;

Nodurile limfatice pelvine

• Limfaticele

Corpului:se aduna aproape toate inspre unghiurile

uterului, aici o parte se unesc cu cele ale ovarului si
ale tubei mergand spre limfonodurile lombare,pe
calea lig rotund in limfonodurile inghinale
superficiale, respectiv prin lig larg in nodurile iliace
externe
 Colului. Se anastomozeaza cu cele ale portiuni sup. a
vaginei, unele se indreapta spre limf. iliace ext , altele
pe traectul v. uterine in nodurile iliace interne, pe
partea sa posterioara limfaticele trec pe fetele , let al
rectului urca pe fata pelviana a sacrului si se termina
in nodurile sacrate si cele ale bifurcatiei aortei.

• Inervatia este de natura organo-vegetativa simpatica

si parasimpatica.

Principala contributie provine din plexul vaginal iar o

mica parte din plexul ovarian.

Inervaţia uterului

Vascularizaţia endometrului

C.Trompa uterină

• Trompa uterină (a lui Fallopio) sau salpingele

• conduct musculo-membranos simetric;

• prelungeşte cornul uterin, pana la ovar, realizează
comunicarea acestuia cu cavitatea peritoneală;

• rol in captarea ovocitului apoi in vehicularea acestuia

si a spermiilor, in treimea sa laterala se petrece
fecundatia;

• situată în mezosalpinge;

• are mai întâi o direcţie transversală, până la

extremitatea uterină a ovarului, urcă vertical pe marginea
mezoovarică a ovarului şi apoi coboară în lungul marginii
libere a acestuia.

Trompa uterină măsoară circa 10-12 cm şi are patru părţi:

• Porţiunea uterină, intramurală sau interstiţială

• Istmul
• Ampula

• Infundibulul sau pavilionul

Infundibulul sau pavilionul

• segmentul incipient al tubei;

• de forma unei palnii, foarte festonata (10-15

carunculi, fimbrii), cu o lungime de 10-15mm , intre ei se
afla unul mai lung fimbria ovariana, de pana la 20mm .

Ampula

• cel mai lung segment 7-9cm, aproximativ 2/3 din

lungimea tubei;
• mai larga in vecinatatea infundibulului se ingusteaza
pe masura ce se apropie de istm, descrie un traect
ansiform in jurul ovarului;

• e moale si depresibila.

Istmul

• portiunea mai ingusta a tubei;

• de consistenta ferma dura;

• rectiliniu;

• patrunde in cornul uterului intre ligamentul rotund si

propriu al ovarului.

Portiunea uterina

• strabate peretele uterin;

• scurta de 1 cm si ingusta de 1 mm;

• o teaca de tesut conjunctiv o separa    de peretele
uterin.

• Orificiile tubare:

-ostiul abdominal cu diamtru de 2-3 mm si

-ostiul uterin cu diametrul de 1 mm.

• I se descriu tubei doua portiuni :

-o portiune transversala de la uter la extremitatea

inferioara a ovraului,

-o portiune ansiforme ce inconjoara ovarul.

• La interior tuba prezinta o serie de plice
longiitudinale, mai numeroase inalete si ramificate la
nivelul ampulei.

Localizările sarcinii ectopice

Structura

• Tunica seroasa, provine din lig larg, care se continua

la nivelul mg libere cu mucoasa. Sub aceasta se afla
patura subseroasain care se afla principalele ramificatii
musculare si nervoase.

• Tunica musculara , formata dintr-un singur sistem

spiralat de fibre    musculare netede. Pe sectiune
transversala se deosebesc 3 paturi (exterioara
longitudinala, mijlocie circulara, interioara longitudinala),
care se unesc intre ele formand un sistem unitar.

• Tunica mucoasa formata    din corion si un epiteliu

unistratificat cilindric. Kinocili celulelor ciliate bat inspre
uter mobilizand in aceeasi directie lichidul tubar.

D.Ovarul
• Ovarul este gonada feminină.

• Are formă ovalară, dispus cu axul mare vertical ,cu

greutate 6-8 g dimensiuni de 4/2/1 cm şi suprafaţǎ
neregulată, de constistenta elastica dar    ferma.

• Volumul ovarului poate fi marit in perioada

preovulatorie de 2 pana la 3 ori si in timpul graviditatii,
fiind purtator al corpului galben.

• Prezinta doua fete (mediala si laterala), doua margini

(libera si mezoovariana) si doua extremitati (tubara si
uterina).

• Intraoperator, culoarea sa albă contrastează net cu

culoarea roz a formaţiunilor învecinate deoarece ovarul
nu este acoperit de peritoneu.

• Se gaseste in cavumul retrouterin inapoia

ligamentului larg.

• El este menţinut în poziţie de:

• Mezoovar este o plica a foitei post a ligamentului   
larg prin care vasele si nervii abordeaza ovarul.

• Ligamentul suspensor al ovarului sau lombo-ovarian

cel mai puternic mijloc de fixare , al ovarului, este o
formatiune fibro musculara alaturi de care coboara
pediculul vasculonervos sup al ovarului.

• Pleaca din fosa iliaca(de pe mezoapendice in dr si de

sub mezencolonul sigmoidian in stg);coboara peste
vasele iliace externe si stramtoarea sup a pelvisului,
patrunde in unghiul sup-lat al lig larg si se fixeaza pe
extremitatea tubara a ovarului si pe mezoovarium.

• Ligamentul propriu al ovarului sau utero-ovarian

situat in aripioara post a ligamentului larg,se intinde de la
extremitatea uterina a ovarului la unghiul uterin;

• Ligamentul tubo-ovarian leaga extremitatea tubara

a ovarului de infundibilul tubei.

Raporturi:
 Peritoneul nu acopera in intregime ovarul ci se
opreste in apropierea marginii sale mezovariene la
nivelul unei linii sinuase(linia Farre-Waldeyer).

• Faţa laterală corespunde fosetei ovariene

(depresiune a peritoneului situata la nivelul m obturator
intern sub bifurcatia arterei iliace comune), determinând
recesul ovaro-parietal, iar faţa medială poate fi acoperită
de mezosalpinge în alunecările posterioare ale acestuia si
de tuba uterina;

• Marginea mezoovarică prezintă hilul ovarian, iar

marginea liberă in raport cu ansele intestinului subtire.

• Extremitatea tubara, da insertia ligamentului

suspensor al ovarului si tuboovarian.

• Extremitatea uterina, pe ea se prinde lig propriu al

ovarului.

• Structura ovarului
• Ovarul nu este acoperit de peritoneu. El prezintă la
suprafaţă un epiteliu germinativ, sub care se găseşte
corticala ovarului, care conţine foliculi ovarieni în diferite
stadii de dezvoltare. În zona centrală a ovarului, în
continuarea hilului, se află medulara ovariană;

• În structura fiecărui folicul intră o celulă germinală,

înconjurată de celule foliculare granuloase şi tecale;

• Foliculii ovarieni se dezvoltă parcurgând următoarele

stadii: folicul primar, secundar (cavitar) şi terţiar (matur,
de Graaf). Nu toţi foliculii ovarieni parcurg toate cele trei
stadii;

• Ovarul embrionar conţine aproximativ 5 milioane de

foliculi, din care la naştere rămân 2 milioane. Prin
degenerescenţă, la pubertate, în ovar rămân în jur de
400.000, iar dintre aceştia ajung în stadiul matur, apţi
pentru ovulaţie, circa 400.

• Vascularizatia si inervatiaovarului si tubei uterine

• A. ovariana, ia nastere din aorta abdominala,
coboara in bazin in lig suspensor, si patrunde in
ligamentul larg, unde se imparte intr-o ramura tubara si
una ovariana.

• A. uterina, ramura a arterei iliace interne, la nivelul

unghiului uterin se divide intr-o ramura ovariana si una
tubara.

                                Ramurile omonime se anastomozeaza,

formand doua arcade:paraovariava in mezoovar si
subtubara in mezosalmpinge.

• V. pleaca din retelele capilare-formeaza o retea in

portiunea medulara –de aici ajung n hil, primesc o serie
de v de la uter si ovar si formeaza reteaua venoasa
subtubara, in fosa iliaca se unesc intr-un trunchi,

v. ovariana, care se varsa in stg in v. renala si in dr in v.

cava inferioara.

• Limfaticele se varsa in limfonodurile lombare .

• Inervatia provin in cea mai mare parte din plexul

ovarian, iar restul din plexul uterin.
Perineul

• reprezintă ansamblul părților moi care închid inferior

cavitatea pelviană

• cuprinde porțiuni ale aparatului digestiv, urinar și

genital, cu anexele lor. Așezarea acestor organe
împarte perineul în două teritorii:

• perineul anterior (urogenital)

• perineul posterior (anorectal).

Limitele superficiale sunt reprezentate:

• anterior – de extremitatea inferioară a simfizei

pubiene,

• posterior – de vârful coccigelui,

• lateral – de tuberozitatea ischiadică,

• anterolateral – de plica genitofemurală și

• posterolateral – de marginea inferomedială a
mușchiului gluteu mare, formațiuni care delimitează
rombul perineal.

Perineul se află așezat într-un cadru osteo-

ligamentar, care este format:

• anterior – de simfiza pubiană și de cele două oase

pubiene,

• posterior – de osul sacru și osul coccige și

• lateral – de ramurile ischiopubiene, ce corespund

plicilor genitofemurale și de ligamentele sacrotuberal    și
sacrospinal, care corespund marginilor inferomediale ale
mușchilor glutei mari.

• limita inferioară este constituită de tegument,

• cea superioară este formată de planșeul pelvian cu

mușchiul ridicător anal și ischiococcigian, care sunt
acoperiți, spre cavitatea pelviană, de fascia pelviană
parietală.
Formă.

Perineul prezintă forma unui romb alcătuit din două

triunghiuri opuse prin baza lor, unul anterior sau
urogenital și altul posterior sau anal

Pentru explorare, femeia este așezată în poziție

ginecologică, respectiv în decubit dorsal, cu membrele
inferioare flectate pe pelvis și în abducție.

Perineul posterior. Regiunea anală (Regio

analis)

Limite.

• anterior se află linia orizontală care unește cele două

tuberozități ischiadice

• posterior se găsește vârful osului coccige, dispus în

plica interfesieră.

• posterolateral se situează marginile mediale ale celor

doi mușchi glutei mari.
Stratigrafie.

Perineul posterior este format din următoarele elemente:

• planuri superficiale, adică pielea,

• anusul,

• țesutul celular subcutanat,

• vasele și nervii superficiali,

• fosa ischioanală, sau ischiorectală și conținutul ei,

precum și porțiunea perineală a rectului.

 
Perineul anterior la femeie. Regiunea
urogenitală

În constituția perineului anterior se află următoarele

planuri urmărite printr-o secțiune frontală:

• pielea,

• țesutul celular subcutanat,

• facia perineală superficială (Fascia perinei
superficialis),

• spațiul perineal superficial (Spatium perinei

superficialis) sau loja clitoridiană,

• diafragmul urogenital (Fascia diaphragmatis

urogenitalis),

• prelungirea anterioară a fosei ischioanale,

• mușchiul ridicător anal (M. levator ani) și

• fascia pelviană parietală.

Mușchii perineului (Musculi perinei)

• Mușchii perineului comun sau ai diafragmului

pelvian superior al lui Henle

Sunt reprezentați de mușchiul ridicător anal (M.

levator ani) și de mușchiul coccigian (M. coccygeus).
 Între cei doi mușchi se delimitează o dehiscență
liniară, numită fanta pelviană posterolaterală, ce
permite comunicarea spațiului pelvisubperitoneal cu
fosa ischiorectală și prelungirile ei.

Acești doi mușchi, împreună cu mușchiul obturator

intern (M. obturator internus) și cu mușchiul piriform
(M. piriformis) alcătuiesc planșeul pelvian al cavității
abdominopelviene.

• Mușchii perineului anterior deservesc aparatul

genital și uretra profundă. Ei sunt derivați din sfincterul
cloacal și sunt următorii:

• mușchiul ischiocavernos (M. ischiocavernosus),

• mușchiul bulbocavernos (M. bulbocavernosus),

• mușchiul transvers superficial (M. transversus

perinei superficialis),

• mușchiul transvers profund (M. transversus perinei

profundus),
• mușchiul constrictor al vulvei,

• mușchiul ischiobulbar,

• mușchiul sfincter extern al uretrei (M. sphincter

urethrae).

• Mușchii perineului posterior sunt: mușchiul sfincter

extern al anusului (M. sphincter ani externus) și
mușchiul rectovaginal. Aparțin tot de sfincterul cloacal.

• În concepția lui Rouviere, mușchii care închid în jos

cavitatea abdominopelviană sunt situați în trei planuri:
profund, mijlociu și superficial.

Planul profund cuprinde mușchiul ridicător anal și

mușchiul coccigian.
 Planul mijlociu este reprezentat de mușchiul
transvers profund al perineului (mușchiul lui Guthrie)
și de mușchiul sfincter extern al uretrei. Planul
superficial îl formează mușchiul ischiocavernos,
mușchiul bulbocavernos, sau bulbospongios, și
mușchiul transvers superficial al perineului, cărora li
se adaugă și mușchiul sfincter anal extern.

Arterele perineului feminin

Inervaţia perineului

Arterele pelvisului şi perineului feminin

5.MAMELELE

Situare
• Mamelele sau sânii sunt două organe glandulare
aşezate simetric în regiunea toracică anterioară, într-o
regiune delimitată superior de coasta a III-a, inferior de
coasta a VI-a sau a VII-a, medial de marginea sternului şi
lateral de linia axilară anterioară.

Aspect macroscopic

• Mamela este formată din glanda mamară şi părţile

moi care o înconjoară;

• Are forma unei emisfere sau a unui con turtit care

are în regiunea centrală o proeminenţă rotunjită numită
mamelon;

• Mamela are dimensiunile variabile de la o femeie la

alta, în medie având dimensiunea transversală de 12 cm,
verticală de 10 cm şi 5 cm în sens antero-posterior;
• Greutatea este de 200 g la femeia adultă şi de 500 g
la femeia care alăptează;

Structurǎ

                                        Mamela are în esenţă trei părţi

componente: învelişul cutanat, glanda mamară şi
ţesutul conjunctiv-adipos, împărţit de glandă într-o
porţiune pre şi una retro mamară.

• Învelişul cutanat

Are două regiuni cu caracteristici diferite

• Regiunea periferică, cu structura pielii, cu foliculi

piloşi, glande sudoripare şi sebacee;

• Regiunea centrală, numită aria papilară. În aria

papilară se descriu două zone distincte: areola mamară şi
papila mamară sau mamelonul
-

areola mamară

• este o regiune circulară, roză la nulipare şi brună la

multipare, cu diametrul de 2 – 2,5 cm, care circumscrie
mamelonul;

• în structura sa se remarcă la periferie tuberculii

Morgagni, care sunt glande sebacee foarte bine
dezvoltate; aceşti tuberculi proliferează în sarcină şi
împreună cu glandele apocrine şi sudoripare ale regiunii
vor lua aspectul caracteristic de tuberculi Montgomery;     

Structura acinului glandei mamare

Stratigrafia sânului
-papila mamară (mamelonul),

• este proeminentă în mijlocul areolei mamare;

• are formă conică sau cilindrică şi are suprafaţa

neregulată şi rugoasă;

• pe vârful mamelonului se deschid 15 – 25 de ducte

lactifere;

• în structura sa, mamelonul are şi o structură

musculară care joacă rol în ejectarea laptelui.

Stratul adipos premamar (anterior)

Este mai gros la periferie, se subţiază spre areola

mamară şi este absent in regiunea mamelonară; este
compartimentat prin o serie de septe conjunctive
lamelare în loji asemănătoare cu nişte perniţe. De
asemenea, poate comunica printre lobii glandei
mamare cu stratul adipos retro-mamar.
Corpul mamelei

• Este o formaţiune discoidală, mai groasă în regiunea

centrală şi mai subţire spre periferie;

• În regiunea periferică este mai moale,

parenchimatoasă, fiind formată preponderent din ţesut
glandular, iar în regiunea centrală este mai fibroasă, fiind
constituită din ţesut conjunctiv, reprezentând sistemul
canalicular.

• În structura anatomică se descriu două componente,

parenchimul glandular şi stroma.

Parenchimul glandular

• Se mai numeşte glanda mamară, fiind constituit

dintr-un număr variabil de 10 -25 glande elementare sau
lobi, separaţi între ei prin ţesut conjunctiv dens.
• La rândul lor, lobii sunt divizaţi prin septe conjunctive
fine în lobuli, care au o formă piramidală, cu vârful spre
mamelon.

• Fiecare lob este format dintr-o singură glandă

tubulo-acinoasă cu arborizaţii numeroase, iar tot sistemul
său canalicular confluează într-un singur canal, ductul
lactifer sau canalul galactofor.

• Ajuns la baza mamelonului, ductul lactifer prezintă o

dilatare fuziformă de 14    mm lungime numită sinus
lactifer.

Stroma mamară

• Este de natură conjunctiv-adipoasă, în afara sarcinii

fiind predominantă faţă de glanda mamară.
• În regiunea sa centrală este mai densă, conjunctivă şi
nu se modifică în cursul lactaţiei; în regiunea periacinoasă
şi în jurul canaliculelor mici, stroma este constituită din
ţesut conjunctiv lax, mucoid şi celular, care va prolifera în
cursul sarcinii.

• Stroma este străbătută de ramuri nervoase, vase de

sânge şi limfatice.

Stratul adipos retromamar

• Este un strat subţire, grăsos, interpus între glanda

mamară şi fascia muşchilor marele pectoral şi dinţat
anterior.

• Corpul mamelei alunecă liber pe ţesutul retro-

mamar, permiţând o mobilitate remarcabilă; limitarea
mobilităţii glandei mamare pe peretele toracic anterior
este un semn patologic, întâlnit de obicei în cancerul de
sân.

Vascularizaţia şi inervaţia

Arterele
• Irigaţia arterială este asigurată de ramurile mamare
provenind din arterele toracică laterală, toracică
superioară şi    arterele intercostale posterioare 2, 3 şi 4.

Venele

• Venele mamare se formează din capilarele

periacinoase, care se adună într-o reţea venoasă
superficială, reţeaua lui Haller, care devine vizibilă la
femeia gravidă.

• Venele mamare urmează în sens invers traiectul

arterelor şi se varsă în vena axilară şi toracică internă.

• A: ducte lactifere; B: lobul glandular; C: canale

galactofore; D: mamelonul;

• E: ţesut grăsos; F: muşchiul marele pectoral; G:

peretele toracic

• A: celule ductale; B: membrana bazală; C: lumen

Limfaticele
• Sunt dispuse într-o reţea superficială şi una
profundă, care drenează pe trei căi:

• Calea axilară trece pe marginea inferioară a

pectoralului mare şi se termină în ganglionii axilari, în
grupul pectoral şi apical;

• Calea parasternală merge pe marginea sternului şi

ajunge în ganglionii supraclaviculari şi direct în trunchiul
jugular;

• Calea transpectorală perforează pectoralii şi se

termină în ganglionii axilari şi supraclaviculari.

• Inervaţia

• Inervaţia provine din ramurile supraclaviculare ale

plexului cervical, din ramuri toracice ale plexului brahial şi
din nervii intercostali II-IV;

• Existǎ şi fibre simpatice venite pe traiectul arterelor.

Grupurile de noduri limfatice ale sânului

Vascularizaţia arterială a sânului

Drenajul limfatic

• Are importanţă clinică majoră din cauza frecvenţei

crescute a cancerului sânului*