COLEGIUL NATIONAL DE MUZICA ,,GEORGE ENESCU,,

Referat la istorie
Lovitura de stat din 1989 si
mineriadele
Cirstea Nicoleta
4/6/2017
 Lovitura de stat din 1989 : a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă și
demonstrații desfășurate în România, între 16 și 25 decembrie 1989, care au dus la
căderea președintelui Nicolae Ceaușescu și la sfârșitul regimului comunist din
România. Demonstrațiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul și
execuția soților Ceaușescu. Înainte de revoluția română, toate celelalte state est-
europene trecuseră în mod pașnic la democrație; România a fost singura țară
din blocul estic care a trecut printr-o revoluție violentă și în care conducătorii
comuniști au fost executați.

 Anul 1989 a fost marcat, la nivel internațional, de un val de evenimente care au

condus la căderea, rând pe rând, a regimurilor comuniste din Europa Centrală și de
Est.  21 decembrie este considerată prima zi a Revoluției în București, când
demonstranții s-au adunat în apropierea Hotelului Intercontinental din Piața
Universității ("Baricada de la Inter") și au ridicat o baricadă în fața dispozitivului
de intervenție.

In urma cu 27 de ani, in Bucuresti izbucnea Revolutia care a dus la

caderea regimului comunist. Dupa o noapte de foc, Ceuseascu fugea, puterea
ramanand scurta vreme in mainile poporului din strada. Ce a urmat nu a fost

1
elucidat nici pana astazi, vinovati de sute de crime ramanand nepedepsiti.

 21 decembrie - Primii revolutionari si primii martiri in Capitala

Manifestatiile incepute la Timisoara, in 15 decembrie 1989, ca raspuns la

incercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat Laszlo Tokes, insotite de
o reprimare sangeroasa, dar si de declararea orasului liber de comunism, in 20
decembrie 1989, si-au gasit ecoul la Bucuresti in 21 decembrie.
În dimineaţa plecării delegaţiei oficiale în Iran, Nicolae Ceaușescu i-a convocat la
vila sa din Primăverii pe generalul Vasile Milea, ministrul Apărării Naţionale,
Tudor Postelnicu, ministrul de Interne, și pe generalul Iulian Vlad, șeful
Departamentului Securităţii Statului. I-a întrebat care e situaţia la Timișoara și
singurul care a răspuns a fost Postelnicu: „la Timișoara e liniște, tovarășe secretar
general!”. Apoi, Ceaușescu l-a luat la o scurtă plimbare pe Vasile Milea, departe de
ceilalţi doi. Cu Iulian Vlad nu a schimbat nicio vorbă, considerând că spusele
superiorului său, Tudor Postelnicu, erau suficiente.
În realitate, în acea perioadă, încă în viață, Nicolae Ceaușescu a plecat în Iran
lăsând-o la conducerea statului român pe soția sa. Așa cum anunțase, Elena
Ceaușescu, la acea vreme prim-viceprimministru, urma să fie ajutată de Manea
Mănescu și de Constantin Dăscălescu, prim-ministrul României. Tot Nicolae
Ceaușescu stabilise ca întreaga comunicare oficială dintre el, șeful statului și
celelalte instituții să fie făcută prin intermediul Elenei Ceaușescu.
Intr-un discurs televizat, Ceausescu, intors din Iran in 20 decembrie 1989, ii
eticheteaza pe cei de la Timisoara drept dusmani ai revolutiei socialiste.  Pentru a
doua zi, convoaca o mare adunare populara menita sa exprime sprijinul populatiei
fata de conducerea de partid si de stat, in fata Comitetului Central. De la balconul
CC, in vremea pranzului, Ceausescu se adreseaza multimii evocand realizarile
revolutiei socialiste si ale "societatii socialiste multilateral dezvoltate" din
Romania, insa reactia multimii nu este cea asteptata. Este aplaudat doar in primele
randuri.
 La un moment dat se aude o explozie, despre care se stie acum ca a fost provocata
de un grup de timisoreni veniti la Bucuresti, si multimea incepe sa se agite. "Alo!
Alo! Alo! Tovarasi, asezati-va linistiti la locurile voastre!", incearca Ceausescu sa
ii potoleasca pe oamenii care incepusera sa se imprastie, aruncand pe jos steagurile
si pancartele cu lozinci. Incep in schimb sa se auda alte lozinci, precum: "Jos
dictatorul!”, "Moarte criminalului!”, Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”, "Jos
Ceausescu!“, "Azi in Timisoara, maine-n toata tara!“. Imaginea lui Ceausescu din

2
acel moment - cu figura schimonosita de mirare si frica, cu buzele incercand fara
succes sa articuleze cateva cuvinte si cu mana dreapta ridicata - a fost transmisa in
foarte scurt timp la televiziunile din toata lumea. Cu aceasta imagine se intrerupea
transmisia in direct a Televiziunii Romane. Dupa o scurta pauza, Televiziunea si-a
reluat transmisia, continuand ca si cum nimic deosebit nu s-ar fi intamplat, cu
cateva imagini de inchidere grabita a marii adunari populare din Capitala. Inainte
de a se retrage in sediul CC, Ceausescu promite cresterea salariilor cu 100 de lei.

Intre timp, participantii la adunare se regrupasera la Universitate. La

Intercontinental a fost improvizata o baricada din mese si scaune. Tot mai multi
oameni ies in strada ocupand tot centrul Capitalei, din Piata Rosetti pana in Piata
Mihail Kogalniceanu si de la Romana pana la Unirii. Apar si steagurile nationale
cu stema comunista taiata si incepe sa se cante "Desteapta-te romane", interzis in
timpul regimului comunist.

Ceausescu cere mobilizarea tuturor fortelor armate pentru lichidarea manifestatiei.

Spre seara incepe represiunea, coordonata de ministrul Apararii Nationale Vasile
Milea, care va dura pana a doua zi. Sunt detasati soldati, tancuri, TAB-uri, ofiteri ai
Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista (USLA) si ofiteri de Securitate imbracati in
haine civile. Se tragea asupra multimii de pe cladiri, strazi laterale si din tancuri.
Au fost oameni impuscati, injunghiati, striviti de vehiculele armatei. Altii erau
batuti si retinuti de militieni, fiind dusi la Jilava. Baricada de la Inter a fost
spulberata dupa miezul noptii. Macelul a continuat pana la 3.00 dimineata, cand nu
mai era nimeni pe strada. Caldaramul a fost spalat de sange de masinile
pompierilor si Salubritatii. In acea noapte au fost omorati 49 de oameni,
aproximativ 500 raniti si peste 1.000 retinuti si dusi la Jilava.

Pe 22 decembrie, pe fondul pierderii sprijinului armatei si al fortelor de securitate,

Nicolae Ceausescu si sotia sa vor fugi cu un elicopter de pe sediul CC-ului. Trei
zile mai tirziu vor fi impuscati in urma unui simulacru de proces.

In acest timp, in Bucuresti si in mai multe orase din tara au loc confruntari violente
intre protestatari si ceea ce nici pina astazi nu s-a dovedit daca au existat cu
adevarat: teroristii. Regimul comunist era declarat ilegal si se constituia o misca de
uniune nationala, numita Frontul Salvarii Nationale.

Conform datelor oficiale, in Revolutia romana din decembrie au murit 1142 de

persoane, au fost ranite 3138, iar alte 760 au fost retinute.

3
Mineriadele, încălcări brutale ale democrației și drepturilor omului, încă
nepedepsite

Sub pretextul apărării „valorilor revoluţionare”, sau pentru a-şi

impune prin forţă revendicările, de patru ori minerii din Valea Jiului au venit la
Bucureşti, în 1990 şi 1991, şi încă de două ori, în 1998 şi 1999, minerii au pornit în
marş spre capitală. Mii de oameni au fost afectați de violenţe direct, unii
iremediabil, iar cele mai multe acte de abuz au rămas nesancţionate în justiţie. În
urma mineriadelor, zeci de mii de români au emigrat, iar România, izolată, şi-a
pierdut credibilitatea în plan internaţional.

Sintagma „mineriadă” a apărut în anul 1990, devenind termenul generic pentru

acţiunile de reprimare de către mineri a manifestanţilor din Bucureşti, care se
pronunţau pentru democraţie, libertate de exprimare şi pluralism politic.

Pe parcursul lui 1990 au avut loc trei descinderi ale minerilor din Valea Jiului în
capitala ţării. Prima Mineriadă: 28-29 ianuarie Pe 23 ianuarie, Consiliul Frontului
Salvării Naţionale a anunţat în mod oficial că va participa la alegerile generale de
pe 20 mai. Drept reacţie, opoziţia politică reprezentată de partidele istorice,
Partidul Naţional Ţărănesc- Creştin Democrat, Partidul Naţional Liberal şi Partidul
Social Democrat Român, a organizat pe 28 ianuarie, în faţa sediului guvernului, un
miting de protest. Pentru a contracara acţiunea opoziţiei, FSN, cu sprijinul forţelor
de ordine, a pus la cale o contramanifestaţie mobilizând angajaţi de la marile
întreprinderi bucureştene. Muncitorii au mărşăluit scandând lozinci în favoarea
FSN şi împotriva partidelor care voiau să oprească ascensiunea politică a
Frontului: „Jos cu fiii de chiaburi şi legionari!”, „Iliescu nu ceda, ţara e de partea
ta!”, „Nu ne vindem ţara!”, „Vrem linişte să muncim!”, „Fără moşieri!”. Între cele
două tabere au avut loc incidente, agravate de tentativa de intrare în sediul
guvernului a unui grup de persoane violente. În seara zilei de 28 ianuarie, în unele
oraşe, consiliile judeţene FSN au mobilizat cetăţenii pentru apărarea guvernului. A
doua zi dimineaţa, apelurile insistente lansate de Ion Iliescu, preşedintele interimar
al ţării, au adus în Bucureşti 5.000 de mineri înarmaţi cu bâte şi unelte de muncă.
S-au adăugat acestora zeci de camioane şi autobuze cu muncitori din ţară, care au
venit în Piaţa Victoriei alături de mineri. Au fost semnalate incidente violente între
mineri şi locuitori ai Capitalei, iar la sediile unor partide istorice şi organizaţii

4
nefavorabile puterii au avut loc raiduri, percheziţii şi reţineri ilegale. Pe străzi s-a
strigat: „Moarte intelectualilor!” şi „Noi muncim, nu gândim!”. Bilanţul celor două
zile de confruntări a fost de câteva zeci de răniţi. Poliţia a făcut arestări din rândul
participanţilor la miting. Tot în ziua de 29 ianuarie au avut loc atacuri asupra
sediilor partidelor de opoziţie din ţară, cu toate că în oraşele respective nu
avuseseră loc manifestaţii. În urma evenimentelor de la Bucureşti, CFSN-ul s-a
transformat în Consiliu Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN), în care au fost
reprezentate şi partidele nou-constituite. 

A doua Mineriadă: 18-19 februarie Pe 18 februarie 1990 a avut loc o manifestaţie

anticomunistă care fusese anunţată cu câteva zile mai devreme. Piaţa Victoriei s-a
umplut cu zeci de mii de oameni, care au început să scandeze lozinci împotriva
FSN-ului, a lui Ion Iliescu şi a Securităţii. În jurul orei 16.00, un grup de
provocatori din rândul manifestanţilor a luat cu asalt clădirea guvernului, fără ca
forţele de ordine să opună vreo rezistenţă. Demonstranţii au distrus uşile şi au
intrat în sediul guvernului, ocupând parterul şi etajul I, unde au produs distrugeri
importante. Câteva ore mai târziu ordinea a fost restabilită cu uşurinţă de forţele
militare, iar poliţia a arestat 102 persoane, dintre care 12 cu cazier judiciar. Au fost
răniţi 15 militari în termen şi 6 poliţişti.Ca şi în cazul evenimentelor din 28-29
ianuarie, autorităţile au afirmat că a avut loc o tentativă de lovitură de stat
antidemocratică. A doua zi, câteva mii de mineri din Valea Jiului au sosit în
sprijinul guvernului. Spre deosebire de mineri, muncitorii bucureşteni nu au mai
răspuns în masă apelurilor făcute de autorităţi.Responsabilitatea în ce priveşte
chemarea minerilor la Bucureşti nu a fost recunoscută de putere. Deşi a fost
evidentă implicarea autorităţilor, Ion Iliescu a declarat că nu a avut nicio
contribuţie la cele două mineriade, dimpotrivă: „Am căutat să-i descurajăm pe cei
care voiau să vină la Bucureşti. Personal, am rugat să nu vină pentru că nu era
nevoie. Dar sunt mişcări spontane pe care nu le poţi dirija, nici stăpâni”. În ciuda
acestor declaraţii, numeroşi reprezentanţi ai opoziţiei şi ai presei independente au
susţinut că a fost vorba de provocări conduse de Securitate şi de guvern.

 A treia Mineriadă: 13-15 iunie 1990Începând cu 22 aprilie, în Piaţa Universităţii

din Bucureşti s-a desfăşurat un maraton al protestelor care a durat 53 de zile.
Principala revendicare a manifestanţilor a fost acceptarea de către putere a
Punctului 8 din Proclamaţia lansată pe 11 martie 1990 la Timişoara, prin care se
cerea excluderea de la conducerea politică a ţării a activiştilor comunişti şi a
5
ofiţerilor Securităţii, timp de trei mandate. De asemenea, se solicita independenţa
televiziunii şi a radioului prin încetarea monopolului exercitat de către FSN asupra
lor. Câteva zile mai târziu, pe 25 aprilie, în timpul unei şedinţe televizate a
CPUNului, Ion Iliescu i-a numit pe manifestanţi „golani”. Aceştia şi-au însuşit
calificativul transformându-l în titlu de glorie. Mai mult, personalităţi din domeniul
ştiinţei şi culturii din ţară şi străinătate s-au solidarizat cu „golanii”. Balconul de la
Facultatea de Geologie a devenit o tribună de la care au vorbit personalităţi sau
simpli cetăţeni în sprijinul manifestanţilor şi al revendicărilor acestora. Pe 20 mai
1990, FSN a câştigat cu majorităţi zdrobitoare atât alegerile prezidenţiale, prin
candidatul Ion Iliescu, cât şi pe cele parlamentare. Considerând că protestul din
Piaţa Universităţii nu mai era oportun în noile condiţii, Liga Studenţilor şi-a
anunţat retragerea din Piaţă. În „Zona liberă de neocomunism” au mai rămas
aproximativ 250 de persoane, din care o parte au intrat în greva foamei. Guvernul a
hotărât pe 12 iunie 1990 ca a doua zi poliţia, armata şi Serviciul Român de
Informaţii să pună în aplicare un mandat al Procuraturii care cerea degajarea Pieţei
Universităţii. A doua zi, începând cu ora 4.00 dimineaţa, forţele de poliţie i-au
atacat pe greviştii foamei din Piaţa Universităţii. Concomitent, poliţia a intrat şi în
Institutul de Arhitectură, iar apoi a înconjurat piaţa cu vehicule. Greviştii arestaţi
au fost bătuţi, iar apoi au fost urcaţi în dube şi duşi la Măgurele, în apropierea
Bucureştiului. Peste câteva ore, circa 200 de muncitori de la Întreprinderea de
Maşini Grele Bucureşti, strigând „IMGB face ordine”, au pătruns în clădirea
Institutului de Arhitectură, unde i-au molestat pe studenţii care se aflau acolo. În
după-amiaza aceleiaşi zile, „echipe de şoc” îmbrăcate civil incendiază
autovehiculele forţelor de ordine şi apoi conduc asaltul asupra clădirilor Poliţiei
Capitalei, SRI-ului şi a Ministerului de Interne. Tot în după-amiaza zilei de 13
iunie a fost atacată Televiziunea de manifestanţi incitaţi de grupuri compacte de
provocatori. Emisia televiziunii a fost întreruptă timp de câteva ore de către factori
de decizie ai instituţiei, în înţelegere cu responsabilii politici, pentru a se induce
panica în rândul cetăţenilor Capitalei, conform lui Dumitru Iuga, liderul
sindicatului din televiziune. La sfârşitul zilei, Ion Iliescu a transmis prin posturile
de radio şi televiziune un apel către toţi cetăţenii Capitalei să apere guvernul şi
Televiziunea. În cuvântul său, preşedintele a afirmat că acţiunile violente au fost
puse la cale de grupuri extremiste care intenţionau să dea o lovitură de stat. Mai
mult, un comunicat al guvernului preciza că violenţele din ziua de 13 iunie au fost
acte de tip legionar, sugerându-se faptul că opoziţia politică nu a fost străină de
6
cele întâmplate. După o zi plină de confruntări, în timpul nopţii, armata a reuşit să
restabilească ordinea. Cu toate că situaţia se găsea sub control, a doua zi au sosit
minerii din Valea Jiului, fiind îndemnaţi de Ion Iliescu din balconul guvernului să
meargă în Piaţa Universităţii. Grupuri de mineri au pătruns în Universitate şi în
Institutul de Arhitectură. Studenţii prinşi au fost bătuţi cu bestialitate, iar
laboratoarele şi sălile de curs au fost devastate. Pe străzile adiacente Universităţii,
orice persoană care prin ţinută şi comportament părea a fi „intelectual” a fost
maltratată. Mai mult, minerii aveau fotografii ale participanţilor la manifestaţia din
Piaţă, realizate după casete filmate. Prin intermediul fotografiilor au fost vânaţi cei
care au vorbit din balconul de la Universitate. Tot la indicaţia minerilor, poliţia a
făcut multe arestări. Au avut loc descinderi ale minerilor la sediile unor partide
(PNL, PNŢ-CD), la locuinţele unor lideri ai opoziţiei şi la sediile unor ziare şi
reviste independente. Minerii au mers la redacţia cotidianului „România liberă” şi
au impus încetarea apariţiei ziarului.Evenimentele din 13-15 iunie s-au soldat cu
sute de răniţi şi cu câţiva morţi. Au fost arestate sute de persoane, iar pe 15 iunie au
continuat arestările la locul de muncă al manifestanţilor. Minerii au fost convocaţi
la Complexul Expoziţional de către Ion Iliescu, care le-a mulţumit pentru că au
răspuns chemării sale şi au dat dovadă de „înalt simţ civic”. Opinia publica
internaţională a fost şocată de evenimentele petrecute la Bucureşti. Posturile de
televiziune şi marile cotidiene din toată lumea au transmis ştiri şi reportaje despre
violenţele petrecute în capitala României, Departamentul de Stat al SUA declara că
„acţiunile autorizate de preşedintele Iliescu şi guvernul său au lovit in inima
democraţiei române”. .

7
 “ Mineriada a fost un atentat la democrație, în care autoritatea de atunci a manipulat
fără scrupule un grup indus în eroare și violent contra unor oameni aleși aleator, dar
mai ales din zona urbană și educată, pentru că era singura implicată politic care
amenința noul monopol al puterii. Justiția nu s-a realizat la timp din cauza unui
echilibru de putere care a împiedicat-o, dar o societatea democratică nu poate avansa
fără justiție, care e indispensabilă inclusiv pentru orice discuție despre reconciliere”-
cum bine spune Herta Muller.