Măgurenu Oana, CFM, anul I, grupa 3

Carl Jung: Arhetipurile și inconștientul colectiv

Carl Gustav Jung a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul
psihologiei analitice. A făcut parte din Cercul de la Viena, susținut de Sigmund
Freud, până în 1911, când s-a decis să-l părăsească deoarece convingerile sale nu
se aliniau cu teoria sexuală a lui Freud. Carl Jung a întemeiat o teorie proprie
asupra personalității, pe care a numit-o psihologie analitică. Sexul a fost de-abia
menționat în ea. Freud era foarte înverșunat din cauza despărțirii de Jung. Cei doi
au fost dușmani în perioadele ulterioare ale carierei lor.

1.Inconștientul personal și inconstientul colectiv

Inconştientul colectiv reprezintǎ o moştenire psihicǎ, conţinând imagini
ancestrale, primordiale ale experienţei speciei, de care nu suntem direct conştienţi.
Aceste imagini primordiale sunt denumite arhetipuri şi acţioneazǎ ca principii
organizate, funcţionând la nivelul tuturor popoarelor şi tuturor indivizilor unei
naţiuni, declanşând în general, aceleaşi reacţii.
Jung face o diferenţiere între inconştientul personal şi inconştientul colectiv.
Inconştientul personal se dezvoltǎ ca urmare a experienţelor personale, unice ale
individului uman, din aceasta fǎcând parte Umbra, Anima şi Animus.
În concepția lui Carl Gustav Jung, „conținuturile inconștientului personal
sunt, în principal, așa-numitele complexe afective, care constituie intimitatea
personală a vieții psihice. În schimb, conținuturile inconștientului colectiv sunt așa-
numitele arhetipuri.“

2. Ce este arhetipul?
→ o idee inconștientă moștenită în mod colectiv, un model de gândire, o
imagine etc., care este universal prezentă în psihicul individual
→ o idee filozofică platoniciană care se referă la formele pure ce întruchipează
caracteristicile fundamentale ale unui lucru în platonism
→ o declarație, model de comportament sau prototip (model) pe care alte
declarații, modele de comportament și obiecte le copiază sau le imită.
(Sinonimele informale utilizate frecvent pentru această utilizare includ
„exemplu standard”, „exemplu de bază” și forma mai lungă „exemplu
arhetipal”. Arhetipurile matematic apar adesea ca „exemple canonice”.)

3. Persona
Persona, pentru psihiatrul elvețian Carl Jung, este fața socială pe care
individul o prezintă lumii - "un fel de mască, concepută pe de o parte pentru a face
o impresie clară altora, iar pe de altă parte pentru a ascunde adevărata natură a
individului".
 Dezvoltarea unei măști sociale viabile este o parte vitală a adaptării la viața
adultă și a pregătirii pentru lumea socială. "Un ego puternic se raportează la lumea
exterioară printr-o persona flexibilă; identificările cu o anumită persona (medic,
savant, artist etc.) inhibă dezvoltarea psihologică.". Pentru Jung, "pericolul este ca
oamenii să devină identici cu persona lor - profesorul cu manualul său, tenorul cu
vocea sa". Rezultatul ar putea fi "tipul superficial, fragil, conformist de
personalitate, cu preocuparea sa excesivă pentru parerea oamenilor din jur".

4. Umbra
Jung a declarat că umbra este partea întunecată necunoscută a personalității.
Potrivit lui Jung, umbra, fiind instinctivă și irațională, este predispusă la proiecție
psihologică, în care o inferioritate personală percepută este recunoscută ca o
deficiență morală percepută în altcineva.
Jung scrie că, dacă aceste proiecții rămân ascunse, "factorul de proiecție
(arhetipul Umbrei) are atunci o mână liberă și își poate realiza scopul - dacă are
unul - sau poate aduce la suprafața o altă situație caracteristică puterii sale". Aceste
proiecții izolează și dăunează indivizilor acționând ca un văl constant al iluziei
dintre ego și lumea reală.
Aspectul (apariția în vis) și rolul umbrei depind foarte mult de experiența
personală a individului, deoarece o mare parte din umbră se dezvoltă în mintea
individului, ea nu este moștenită prin inconștientul colectiv. Interacțiunile cu
umbra în vise pot face lumină asupra stării de spirit a individului. O conversație cu
un aspect al umbrei poate indica faptul că cineva este preocupat de dorințe sau
intenții contradictorii.

5. Anima/Animus
Animus
→ Aspectul masculin al psihicului
feminin
→ „Animus este rigid, principial,
obsedat de lege, didactic,
atotștiutor, teoretic, încâlcit în
cuvinte, dornic de ceartă și de
dominare.“
→ Imagini simbol: Tatăl, Tarzan,
Merlin(magicianul) , Regele,
Ghandi(înțeleptul)
Anima
→ Aspectul feminin al psihicului
masculin
→ „Orientată spre exterior, anima
este capricioasă, lipsită de
măsură, cu toane, necontrolată,
emoțională, uneori demonic de
intuitivă, fără scrupule,
mincinoasă și mistică“
→ Imagini simbol: Mama, Elena lui
Faust, Fecioara Maria, Ielele,
Afrodita
 Anima corespunde Erosului matern, iar Animus-ul corespunde Logosului
patern. În sens pozitiv, ca si negativ, relația anima - animus este, întotdeauna,
„animoasă“, adică emoțională și, prin aceasta, colectivă; această relație are valoare
doar în stare introvertită, atunci cand formează o punte spre inconștient.
Jung arată că ȋntre Persona, Anima şi Animus există raporturi de
complementaritate: cu cât atitudinea exterioară (Persona) are mai multe note
caracteristice sexului masculin (agresivitate, dominanţă, persuasiune, raţionalitate),
cu atât mai multe trăsături feminine (Anima) ȋşi fac apariţia ȋn inconştient.

6. Sinele
Sinele, potrivit lui Carl Jung, semnifică unificarea conștientului și
inconștientului într-o persoană și reprezintă psihicul ca întreg. Se realizează ca
produs al individualizării, care, în opinia sa, este procesul de integrare a diferitelor
aspecte ale personalității cuiva.
Ego-ul este văzut ca centrul
conștiinței, în timp ce Sinele este definit ca
centrul personalității totale, care include
conștiința, inconștientul și ego-ul; Sinele
este atât întregul, cât și centrul. În timp ce
ego-ul este un centru de sine stătător al
cercului , Sinele poate fi înțeles ca cercul
mai mare. "Sinele nu este doar centrul, ci
şi întrega circumferinţă care îmbrăţişează
deopotrivă conştientul şi inconştientul; el
este centru acestei totalităţi, aşa cum egoul
este centrul conştiinţei."