TEMA 2

ELECTROCARDIOGRAMA

Definiție
Reprezintă înregistrarea grafică a fenomenelor bioelectrice din cursul unui ciclu cardiac.

Mod de efectuare
Legătura dintre pacient şi aparat se face printr-un cablu. Tensiunile bioelectrice produse
de miocard sunt interceptate cu ajutorul electrozilor care sunt niște plăcuțe metalice ,care sunt
aplicate pe pielea bolnavului respectiv 4 electrozi fiind aplicați pe membre, iar ceilalți 6
aplicați precordial.
Pe electrocardiogramă se înregistrează 12 derivații:
 șase derivații ale membrelor
 trei bipolare notate D I, D II, D III
 trei unipolare aVR,aVL,aVF.
 șase derivații precordiale V, V2, V3, V4, V5, V6.
Montarea electrozilor pe membre se face la nivelul 1/3 distale a antebrațelor si gambelor
evitând-se contactul direct cu planul osos astfel:
roșu – mâna dreaptă
galben – mâna stângă
verde – picior stâng
negru – picior drept
Montarea electrozilor precordiali:
 V(roșu) – spațiul IV intercostal, pe marginea dreaptă a sternului
 V2(galben) – spațiul IV intercostal pe marginea stângă a sternului
 V3(verde) – între V2 şi V4
 V4(maro) – spațiul V intercostal stâng pe linia medioclaviculară (apex)
 V5(negru) – la intersecția de la orizontala dusă din V4 şi linia axilară anterioară
 stângă.
 V6(violet) - la intersecția de la orizontala dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stângă.
Înainte de plasarea electrozilor, pe zonele respective, se aplica gelul din tub direct pe
tegumentul pacientului(nu se pune inițial in palma asistentei ).
TEMA 2

Electrocardiograma este efectuata de obicei de un cadru medical, iar rezultatul este

interpretat de către un medic, precum un internist, un medic de familie, cardiolog.
Pe durata efectuării testului, pacientul nu trebuie să se miște sau să vorbească , deoarece
activitatea musculară poate influența rezultatul.
Pentru rezultate optime, pacientul trebuie să stea întins, nemișcat și să respire normal.
Uneori medicul poate ruga pacientul să-și țină respirația pentru câteva secunde.
O electrocardiogramă durează în medie 5 pana la 10 minute.
După terminarea înregistrării se îndepărtează electrozii, se îndepărtează gelul de pe
tegumentul pacientului. Asistenta notează pe EKG numele pacientului, vârsta, data şi ora
înregistrării.
Pacientul primește de obicei EKG-ul ca dovadă a examinării sale de către un medic.

MĂSURAREA PULSULUI
 
Scop: evaluarea funcției cardiovasculare
Obiective:
 Determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut;
 Asistenta în obținerea de informații despre activitatea inimii și starea arterelor
 Aprecierea răspunsului inimii la medicația cardiacă, activitate sau stres.

Locuri de măsurare :
La oricare arteră accesibilă pălării și care poate fi comprimată pe un plan osos: arteră
radicală, femural, humerală, carotida.

Materiale necesare:
 Ceas cu secundar;
 Creion roșu.

Tehnica:
TEMA 2

 Pregătirea psihică a pacientului – se explică  procedura pentru a reduce emoțiile
,teama și a obține o colaborare; 
 Se asigură un repaus psihic de cel puțin 5 minute înainte de măsurare;
 Asistenta va așeza pacientul în poziție confortabilă, în funcție de starea generală :
decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp, articulația mâinii în extensie ,mâna
în supinație ( palma orientata in sus), poziția semișezândă (în pat sau în fotoliu), antebrațul în
unghi drept sprijinit pe suprafața patului mâna în supinație și extensie;
 Spălarea mâinilor ;
 Reperarea arterei radială la extremitatea distală , pe fața internă în șanțul radial aflat în
prelungirea policelui;
 Plasarea degetelor index, mediu și inelar deasupra arterei radiale reperate;
 Se exercită o presiune ușoară asupra arterei pe osul radius, astfel încât să se perceapă
sub degete pulsațiile sângelui;
 Se fixează un reper pe cadranul ceasului și se numără timp de un minut pulsațiile
percepute sub degete;
 Se apreciază ritmul, amplitudinea și elasticitatea peretelui arterial în timpul măsurării
pulsului;
 Se consemnează valorile obținute printr-un punct pe foaia de temperatură, ținând cont
că fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsații;
 Se realizează unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obținerea
curbei.
 Consemnarea pulsului în alte documente medicale a valorii obținute și a
caracteristicilor pulsului se poate scrie astfel: Pd = 80 / min., Ps = 90 / min, puls regulat.
TEMA 2

MĂSURAREA TENSIUNII ARTERIALE  

Definiție: reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereților arteriali.
Factori care determină TA:

 debitul cardiac;
 forța de contracție a inimii;
 elasticitatea si calibrul vaselor;
 vâscozitatea sângelui.
TEMA 2

          Valori ale TA maxime și minime pe categorii de vârste

1- 3 ani                75- 90 mmHg                               50- 60 mmHg

4- 11 ani              90- 110 mmHg                              60- 65 mmHg
12- 15 ani           100- 120 mmHg                            65- 75 mmHg
Adult                  120- 140 mmHg                             75- 90 mmHg
Vârstnic              peste 140 mmHg                           peste 90 mmHg
Materiale necesare:
 tensiometru format din: manșeta pneumatică, tubulatura, manometru, pară cu
supapă, stetoscop format din: olive și membrană;
 tampoane de vată;
 alcool medicinal;
 tăvița renală;
 pix de culoare albastră;
 foaia de temperatură ;
 carnețelul asistentei medicale.

Tehnica

 Pacientul este pregătit psihic, i se explică importanța și necesitatea tehnicii.

Pacientul este pregătit fizic: se asigură că bolnavul are un repaus de 10-15 minute.

Se pregătesc materialele pe măsuța de tratament protejata de un câmp steril și se

transportă la patul bolnavului.

Asistenta se spală pe mâini cu apa si săpun, apoi așeză manșeta pneumatiăa pe treimea
medie  a brațului aflat in extensie si supinație.

Asistenta medicala dezinfectează cu alcool medicinal membrana stetoscopului și

olivele acesteia.

 Se susține membrana stetoscopului pe artera humerală.

Se introduc olivele în urechi, se pompează aer în  manșetă cu ajutorul parei de cauciuc
până dispar zgomotele pulsatile.

Se decomprimă progresiv aerul din manșetă prin deschiderea supapei, până ce se

percepe primul zgomot, acela fiind tensiunea arterială maximă.
TEMA 2

Se reține valoarea, și se continuă decomprimarea, zgomotele devenind mai puternice,

iar ultimul zgomot care se aude, reprezintă tensiunea arterială minimă.

Se rețin valorile obținute, asistenta medicală va trece apoi valorile obținute în foaia de
temperatură, notând  printr-o linie orizontală de culoare albastră valorile, socotindu-se pentru
fiecare linie a foii o unitate coloana de Hg. Se notează și în carnetul propriu cifric.

ECOGRAFIA CARDIACĂ

Definiție
Ecografia Cardiacă (ecocardiografia) este o tehnică ce utilizează imaginile cu
ultrasunete pentru a vizualiza anatomia inimii și funcționarea sa. Mai poate furniza informații
despre contractilitatea inimii, despre morfologia valvelor cardiace și despre fluxul sângelui în
interiorul cavităților.

Este principala metodă imagistică în cardiologie şi cea mai solicitată, permițând

studierea şi vizualizarea amănunțită a tuturor structurilor cordului (cavitățile, valvele,
septurile, mușchii). Datorită acesteia se  pot cunoaște cu precizie parametrii care definesc atât
funcția de contracție, cât şi funcția de relaxare a inimii. Cu ajutorul ei, poate fi măsurată
grosimea pereților inimii, pot fi vizualizate şi diagnosticate corect leziunile valvulare,
congenitale, miocardice. Nu în ultimul rând, ecografia permite şi analizarea pericardului (a
învelișului în care se găsește inima), iar  o inflamație la nivelul acestuia poate fi ușor depistată
în unele cazuri.

Pregătire
 Purtarea de haine lejere, cu o cămașă sau bluză cu nasturi în față;
 Nu există nici o pregătire specială pentru acest test;
 Se poate mânca și bea înainte de efectuarea ecocardiografiei;
 Dacă pacientul urmează un anumit tratament, nu este necesar să se întrerupă
medicația.

Tehnica
TEMA 2

– Pacientul trebuie să se dezbrace până la brâu și să se întindă pe partea stânga, cu brațul

stâng sub cap.
– Medicul sau o asistentă va aplica pe toracele pacientului 3 electrozi (mici plasturi
autoadezivi).
– Electrozii vor fi conectați prin intermediul a 3 fire la ecocardiograf pentru a înregistra
activitatea electrică a inimii pacientului (electrocardiograma) ;
– Sonda va fi folosită de medic pe pieptul pacientului, folosindu-se un gel special care
ajută ca ultrasunetele să se transmită mai bine prin piele;
– Sonda este conectată printr-un fir la un aparat care procesează ultrasunetele și afișează
imagini pe un ecran;
– Pulsații de ultrasunete sunt trimise cu ajutorul sondei prin piele și până la inimă, apoi
se întorc ca niște ecouri și sunt înregistrate de ecograf în timp real, astfel încât
imaginile se sumează și arată nu doar structura ci și mișcarea inimii (a mușchiului și a
valvelor).
– Medicul plimbă sonda pe pieptul pacientului pentru a obține imagini cât mai clare și
pentru a vedea inima din mai multe perspective, observând-se dacă există valve
bolnave, îngroșări de perete cardiac sau defecte congenitale.

Investigația poate dura intre 15 si 60 de minute, in functie de claritatea imaginii și de

numărul de măsurători speciale necesare.
Important de știut este faptul că ecografia nu prezintă nici un risc, nu este invazivă, nu
este dureroasă și poate fi repetată fără griji de câte ori este nevoie (spre deosebire de
radiografie sau CT, nu implica radiații).

PUNCȚIA PERICARDICĂ
Definiție
Puncția pericardică sau pericardiocenteza reprezintă pătrunderea cu un ac în cavitatea
pericardică, care se transformă din spațiu virtual în cavitate reală, prin acumularea sângelui
sau lichidului de transsudație.
TEMA 2

Pericardiocenteza este o procedură în care lichidul acumulat este aspirat din pericard.

Puncția pericardică se execută de către medic!

Indicații

Puncția se execută în cazurile în care se acumulează lichid între foițele pericardului ca

urmare a inflamației, transsudației sau hemoragiei; pericardul fiind inextensibil, lichidul
tamponează inima ( tamponadă cardiacă) şi îi îngreunează funcția; apare, astfel, o dispnee
accentuată, hipotensiune arterială, puncția având caracter de urgență.
Locul puncției
 spațiul V intercostal stâng la 6 cm de marginea sternului în cazul puncției
exploratoare;
 spațiul VI-VII la jumătatea distanței dintre linia axilară anterioară şi cea
medioclaviculară stângă, în cazul în care cantitatea de lichid este mare (după un
control radiologic);
 la extremitatea apendicelui xifoid, bolnavul fiind în poziție semișezând, în cazul
puncției evacuatoare (calea epigastrică).

Tehnică

Materiale necesare :
 Aleza, câmp chirurgical;
 Mănuși de unică folosință sterile;
 Antiseptice: Alcool, betadină;
 Material pentru igiena tegumentară a locului puncției;
 Soluții anestezice – Xilină 1-2%;
 Trocar, ace şi seringi sterile;
 Medicamente – Atropină, morfină, tonice cardiace, soluții anestezice;
 Eprubete sterile pentru examene bacteriologice și vase colectoare pentru lichid;
 Cilindru gradat;
 Comprese sterile, leucoplast;
 Acul de puncție are o lungime de 8-10 cm .
TEMA 2

Pregătirea bolnavului

 Se anunță pacientul, se explică tehnica şi se obține consimțământul;

 Se face un examen radiologic al toracelui la indicația medicului;  
 Se poziționează pacientul, la indicația medicului, în funcție de scopul puncției şi
cantitatea de lichid existent, astfel:
– semișezând, pentru puncția evacuatoare
– decubit dorsal, în celelalte cazuri.
 Asistentul medical servește instrumentele medicului pentru execuția puncției .