Protecţia solului împotriva poluării industriale

Solul este un factor ecologic important pentru că: se află în strânsă corelaţie cu clima unei
regiuni prin configuraţia, natura şi structura lui; de calitatea lui depinde formarea şi protecţia
surselor de apă subterane şi de suprafaţă; determină creşterea şi dezvoltarea vegetaţiei,
influenţând astfel în mod indirect alimentaţia omului; are un rol hotărâtor în amplasarea
localităţilor, asigurarea condiţiilor optime de construcţie a locuinţelor, de dezvoltare socială şi
economică a aşezărilor umane. Omul a folosit solul pentru a face agricultura pentru producerea
hranei lui. Agricultura e strâns legată de soluri, dând stabilitate aşezărilor omeneşti. Pe baza ei s-
a dezvoltat şi s-a îmbogăţit civilizaţia omenească. Pe sol se desfăşoară cea mai mare parte a
activităţii umane şi prin intermediul lui ne hrănim, dar deseori s-au manifestat neglijenţe
condamnabile, ce au dus la distrugerea solului prin eroziune.

Surse de poluare a solului

Principalele surse de poluare a solurilor sunt reziduurile. Dată fiind marea lor
heterogenitate în funcție de gradul de dezvoltare economică și socială a colectivitatilor, de
obiceiurile si traditiile populației etc, o clasificare a reziduurilor este dificil de făcut. Ținând
seama de de proveniența lor pot fi clasificate în:
 reziduuri menajere – rezultate din activitatea zilnică a oamenilor în locuinte si localuri
publice, din care fac parte, cele mai diverse resturi alimentare, cenusa, sticla, tesături, ambalaje,
cutii de conserve, materiale plastice etc. În zonele dezvoltate cantitatea de reziduuri menajere
este de aproximativ 2 kg pe cap de locuitor pe zi,
 reziduri industriale – provin din diverse procese tehnologice și pot fi formate din materii
brute, finite sau intermediare si au o compozitie foarte variată în funcție de ramura industrială si
de tehnologia utilizată.
 reziduuri agrozootehnice – provin de la creșterea și îngrijirea animalelor, din agricultură și
sunt formate din substanțe organice putrescibile, substante chimice utilizate în hrana sau
îngrijirea animalelor (biostimulatori, insecticide, erbicide, fungicide etc), microorganisme.
 reziduuri radioactive – sunt formate din diversi izotopi radioactivi utilizați în activitatea
industrială, agricolă, zootehnică, medicală, cercetare stiintifică etc.
 Poluarea industrială
Natura şi originea deşeurilor industriale sunt în funcţie de materia primă şi materialele
introduse în fabricaţie, de specificul atelierelor şi al tehnologiilor de prelucrare şi chiar de
utilajele prelucrătoare şi produsele rezultate, dacă acestea sunt casate, respectiv rebutate. Ele apar
tot parcursul fluxului tehnologic din cadrul unui atelier, secţie sau întreprindere. Ar fi foarte
laborios şi chiar excesiv a se întocmi un studiu complet şi sistematic în care să se includă
deşeurile industriale ce apar în toate produsele tehnologice. În secţiile sau fabricile în care se
realizează un singur material sau o piesă omogenă se simplifică elaborarea studiului iar în acest
caz elaboratorul trebuie să fie tehnologul sau specialistul pe problema din cadrul secţiei
respective.
Deşeuri feroase
În orice activitate desfăşurată în industrie, în agricultură, în comerţ, în gospodăriile
colective sau individuale, se produc reziduuri care au fost definite ca fiind reziduuri industriale,
reziduuri menajere şi reziduuri stradale şi că în componenţa acestora există materii prime,
materiale refolosibile şi energie potenţială care pot fi colectate, recuperate şi valorificate ca atare
sau prin prelucrare.
Materialele refolosibile metalice îşi au sursele în reziduurile industriale (refuzuri, resturi,
rebuturi), în reziduuri menajere (obiecte metalice de uz casnic uzate) şi în reziduuri stradale
(diverse obiecte metalice casate, pierdute sau aruncate).
Materialele feroase refolosite apar în reziduurile industriale provenite din industria
siderurgică în care se elaborează fonta şi oţelul, conţinând cu toată diversitatea de ramuri
industriale în care produsele siderurgice sunt prelucrate (construcţii de maşini) sau utilizate ca
atare (în construcţii, căi ferate etc.) şi terminând cu recuperarea părţii feroase din mijloacele fixe
casate.
În funcţie de sursele industriale unde se formează materialele feroase se poate stabili
următoarea clasificare:
- materiale feroase refolosite rezultate din industria siderurgică;
- materiale feroase refolosite provenite din activitatea industrială în care se prelucrează
sau se utilizează produse siderurgice;
- materiale feroase refolosite provenite din casări de fonduri fixe.
Materialele refolosibile feroase din industria siderurgică.

Structura acestei grupe de materiale feroase rezultate în industria siderurgică este

complexă şi de aceea clasificarea lor se rezumă numai la următoarele două categorii:
- materiale feroase prăfoase;
- materiale feroase sub formă de bucăţi.
Materialele feroase prăfoase. Aceste materiale feroase, sub formă de praf sau mâl, provin
de la instalaţiile de epurare a gazelor evacuate şi a apelor uzat rezultate din procesele tehnologice
siderurgice. Colectarea lor se face atât sub aspect ecologic, pentru evitarea poluării aerului şi a
apei, cât şi sub aspectul economic pentru valorificarea intrinsecă ca materie primă de înlocuite a
celei obţinute în ţară sau din import. Cantitatea acestor materiale este de circa 25 % din
componenţa gazelor descărcate în atmosferă la secţiile siderurgice, de unde rezultă că la un
milion de tone de oţel produs într-un an se pot obţine, din gazele evacuate în atmosferă, între 25
– 30 mii tone materiale feroase refolosibile cu un conţinut de 60 – 70 % Fe, care raportat la
producţia de 1 milion tone oţel totalizează o cantitate de 20 mii tone pe an.
Materiale feroase sub formă de bucăţi rezultă nemijlocit din procesele de elaborare a
fontei şi oţelului şi din procesele de laminare şi nu din materiale secundare provenite din
epurarea gazelor şi a apei uzate, ca în cazul materialului feros sub formă de praf. Din punct de
vedere al cantităţii, materialele feroase în bucăţi depăşesc cu mult cantităţile materialelor feroase
sub formă de praf. În cadrul combinatelor siderurgice sursele de materiale feroase sub formă de
praf sau bucăţi pot fi grupate în funcţie de sectoarele tehnologice.
Materiale feroase vechi rezultate în afara proceselor tehnologice
Materialele refolosibile feroase sunt acele materiale provenite din casări, reparaţii
sau colectarea de la populaţie. În general, în ţara noastră în terminologia uzinală încă se mai
foloseşte noţiuneade „fier vechi” şi aceasta include toate reziduurile feroase care constituie
partea feroasăsolidă a încărcăturii cuptoarelor de elaborare a oţelului, indiferent de sursele din
care provin aceste reziduuri.
Deci, materialele refolosibile feroase vechi care se încadrează în denumirea de „fier
vechi” (în adevăratul sens al cuvântului) provin din două surse principale: sectorul industrial –
prin casările de utilaje, maşini, agregate, instalaţii, construcţii metalice, autovehicule, material

rulant, nave etc., şi sectorul particular – prin casarea de obiecte şi aparate de uz casnic realizate
integral sau în parte din materiale feroase (fonte sau oţel) şi reziduuri menajere (ambalaje, cutii,
bidoane etc.).
Deşeuri neferoase
Colectarea, recuperarea şi valorificarea materialelor refolosibile neferoase a devenit o
problemă economică deosebită datorită faptului că resursele de minereu şi concentrate neferoase
sunt în scădere, iar preţul de cost al metalelor neferoase este în creştere.
Colectarea şi recuperarea materialelor refolosibile neferoase din reziduuri (deşeuri,
rebuturi) constituie o sursă care are o pondere medie între 20 – 40 % din producţia de metale
neferoase (Zn – 20 %, Al – 30 %şi Cu – 40 %).
Sursa materialelor refolosibile neferoase o constituie reziduurile industrial formate din
capete de profile laminate, şutaje, reţele de turnare, aşchii metalice neferoase, rebuturi definitive
(iremediabile), scursuri metalice, cenuşi, oxizi, zguri, şlamuri precum şi cele rezultate din
mijloace fixe casate, materiale casate, piese sau subansamble de la mijloacele fixe casate sau
scoase din uz cu ocazia reparaţiilor şi cele colectate direct de la populaţie sau din rampele de
reziduuri menajere, cum sunt obiectele de uz casnic şi de folosinţă îndelungată provenite de la
populaţie.
Deşeuri lichide
În întreprinderile industriale se formează în general trei categorii de ape reziduale:
- ape industriale sau tehnologice, rezultate din procesele de producţie
- ape menajere, rezultate de la obiectele sanitare (WC-uri, băi, cantine etc);
- ape pluviale şi de răcire.
În mod obişnuit, pentru aceste trei categorii de ape se construiesc reţele separate,
având moduri diferite de evacuare şi epurare. Compoziţia apelor reziduale industriale este extrem
de variata, în funcţie de caracterul industriei respective.
În unele dintre ele predomină impurităţile minerale (exploatările miniere), în altele
cele organice (industria alimentară, industria hârtiei şi celulozei), în altele amândouă. Numeroase
industrii prezintă un grad mare de încărcare cu substanţe chimice (uzinele prelucrătoare de
metale, rafinăriile de petrol, fabricile de coloranţi organici, fabricile de pielărie etc). În sfârşit în
multe industrii, apele reziduale au o temperatură foarte înaltă, până la 80°C şi mai mult.
Bineînţeles că faţă de marea diversitate a tipurilor de ape reziduale industriale, vor corespunde
numeroase metode specifice de epurare a lor.

Deşeuri ce provin din minerit

În urma extracţiei de minereuri rezultă diferite tipuri de materiale, fragmente de roci,
minereuri ce nu mai sunt utilizate, zguri, care sunt de obicei depuse la gura minelor sau sunt
depozitate în halde de steril.
Deşeurile de acest tip sunt foarte periculoase din cauza substanţelor toxice conţinute, mai
ales metalele grele, poluează ecosistemele terestre, apele de suprafaţă şi cele subterane (prin
 scurgeri şi infiltrări) şi cel mai grav este faptul ca efectele persistă timp îndelungat.
Deşeuri din construcţii şi demolări
Aceste deşeuri sunt constituite din materiale ce rămân în urma construirii, demolării,
renovărilor de clădiri. Deşeurile provenite din construcţii şi demolări reprezintă o buna sursă de
materie secundara, însă, din păcate nu toate ţările le reciclează, aşadar, ele sunt depozitate,
constituind surse de poluare. Un material foarte periculos se consideră a fi azbestul, ce provine
din renovarea sau demolarea construcţiilor vechi (EEA, Europe's environment: the third
assesment).
Deşeuri generate din activităţi medicale
Deşeurile medicale infecţioase (DMI) au un impact semnificativ atât asupra mediului cât
şi asupra sănătăţii umane. Ele pot fi grupate în trei mari clase: deşeuri infecţioase, unde intră
tifoane, bandaje, lenjerie, manuşi chirurgicale etc.; deşeuri înţepătoare: seringi, ace, lamele,
cuţite şi deşeuri menajere: deşeuri din hârtie, carton, mase plastice, sticla. Aceste deşeuri
trebuiesc neapărat sterilizate, mărunţite şi apoi depozitate.

Argumentaţi, dacă răspunderea pentru nerespectarea desfăşurării în

siguranţă a activităţilor nucleare, a regimului materialelor nucleare sau a altor
materii radioactive, este răspundere penală, civilă sau cunoaşte un regim mixt.

Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), este institutia de

specialitate a administraţiei publice centrale care are ca obiect principal de activitate reglementarea,
autorizarea şi controlul activităţilor nucleare desfăşurate în scopuri exclusiv paşnice şi a altor activităţi
care conduc la expunerea la radiaţii ionizante, astfel încât să se îndeplinească cerinţele de securitate
nucleară, de securitate radiologică, de protecţie împotriva radiaţiilor ionizante a personalului expus
profesional, a pacientului, a mediului, a populaţiei şi a proprietăţii, cu riscuri minime, în conformitate
cu reglementările şi cu respectarea obligaţiilor ce decurg din convenţiile şi acordurile internaţionale la
care România este parte.
CNCAN emite reglementări, general obligatorii şi ghiduri, pentru detalierea cerinţelor generale
de securitate nucleară, de securitate radiologică de protecţie împotriva radiaţiilor ionizante, privind
sistemele de management în domeniul nuclear, de control al neproliferării armelor nucleare, de
protecţie fizică, de transport al materialelor radioactive, de gestionare a deşeurilor radioactive şi a
combustibilului nuclear uzat, de planificare, pregătire şi răspuns în situaţii de urgenţă nucleară sau
radiologică, de realizare a produselor şi serviciilor destinate instalaţiilor nucleare şi radiologice,
precum şi orice alte reglementări necesare activităţii de autorizare şi control în domeniul nuclear.
Titularul autorizaţiei eliberate are obligaţia şi răspunderea de a lua toate măsurile necesare
pentru asigurarea şi menţinerea securităţii nucleare, protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante,
protecţiei fizice, planurilor proprii de răspuns în situaţie de urgenţă nucleară sau radiologică şi
managementului în domeniul nuclear pentru activităţile desfăşurate sau a surselor de radiaţii asociate
acestora, precum şi evidenţei stricte a materialelor nucleare şi radioactive şi a tuturor surselor
radioactive, supuse controlului reglementat.
Răspunderea pentru daune nucleare, provocate în timpul sau ca urmare a accidentelor ce pot
surveni prin desfăşurarea activităţilor prevăzute în autorizaţie ori a altor activităţi care au avut ca
urmare decesul, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, distrugerea, degradarea
ori imposibilitatea temporară de folosire a vreunui bun, revine în întregime titularului autorizaţiei, în
condiţiile stabilite prin lege şi prin angajamentele internaţionale la care România este parte.
Capitolul VI „Sancţiuni” din Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă,
reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, mentioneaza clar care sunt pedepsele
pentru diferitele tipuri de abateri, acestea variind de la închisoare şi interzicerea unor drepturi, pana la
amenda.
In functie de consecintele nerespectarii desfasurarii in siguranta a activitatilor nucleare
raspunderea poate avea un regim mixt
Bibliografie

 Botnarius. N, Vadineanu, A. – Ecologie, Editura Didactică și Pedagogică București, 1982

 Cioplea I.I, Cioplea Al, - Poluarea mediului ambient, Editura Tehnică, București, 1978

 Dinu D. Sandu A. – Deseurile si Mediu, Ghid Ecologic Școlar, volumul II, Ghid realizat
în cadrul proiectului: PENTRU UN AER MAI CURAT, Brasov, 2005

 Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor
nucleare