Finante international

1. Câte perioade se pot distinge în evoluţia relaţiilor monetare internaţionale:

a. patru perioade;

2. Când a fost introdus etalonul-aur:

a. la începutul secolului XIX-lea;

3. Care erau funcţiile aurului:

a. mijloc de plată utilizat pentru lichidarea debitelor şi creditelor în conturi străine şi

mijloc de circulaţie şi de plată pe piaţa internă;

4. În ce an a avut loc Conferinţa de la Geneva:

b. 1922;

5. În ce an s-a încercat revenirea la etalonul-aur în ţara noastră:

c. 1929.
6. În anii ce au urmat crizei economice au mai existat o serie de tentative de cooperare în
domeniul monetar. Care sunt acelea:

a. Conferinţa monetară de la Londra din iunie 1933, Acordul tripartit din septembrie
1936 semnat de Anglia, S.UA. şi Franţa;

7. În ce an a avut loc Conferinţa Financiară şi Monetară a Naţiunilor Unite:

b. 1944;

8. Dintre cele mai avansate forme de cooperare monetară regională se remarcă:

a. Sistemul Monetar European;

9. ,,Planul Werner” a fost prezentat:

a. la 8 octombrie 1970;

10. Încercările pentru stabilizarea cursului de schimb s-au concretizat în:

b. semnarea Tratatului de la Maastricht la 7 februarie 1992;

11. Activele financiare sunt constituite din 3 mari categorii:

a. activele bancare, active de capital, active monetare;

12. Având în vedere felul de active care circulă pe piaţa financiară, aceasta se compune din trei mari
segmente:
b. piaţa bancară, piaţa de capital, piaţa monetară;
13. Din punct de vedere al momentului în care se efectuează tranzacţia, piaţa de capital se divide
în două segmente dependente temporal:

a. piaţa primară şi piaţa secundară;

14. Bursele se pot clasifica în funcţie de mai multe criterii. Având în vedere numărul de membrii,
se disting:

a. burse închise şi burse deschise;

15. Modul de negociere diferenţiază bursele în:

a. pieţe cu amănuntul şi pieţe en gros;

16. Realizarea contractelor încheiate în bursă se face prin:

a. casa de compensaţie (cliring house);

17. Acţiunile sunt:

b. titluri reprezentative ale unui drept de proprietate asupra unei cote-părţi din activul
social al emitentului;

18. Acţiunile ordinare pot fi:

a. nominative sau la purtător;

19. În funcţie de natura creditului pot exista:

a. creditul de export şi creditul de import;

20. În prezent, sistemul financiar monetar internaţional (SFM) cuprinde următoarele categorii de
mijloace de plată:

a. devizele, valutele şi unităţile monetare de cont.

21. Din categoria devizelor fac parte:

a. aurul, platina şi argintul ca metale preţioase, pietrele preţioase, emisiunile

monetare, titlurile de valoare, alte hârtii de valoare;

22. Din punct de vedere practic se cunosc mai multe tipuri de convertibilitate şi anume:
b. convertibilitatea totală, convertibilitatea nelimitată, convertibilitatea limitată;

23. DST a fost adoptată şi emisă de Fondul Monetar Internaţional în vederea creşterii lichidităţilor
pe plan mondial şi are următoarele funcţii :
A) mijloc de rezervă, acordarea de credite ţărilor membre FMI;
B) achiziţionarea de materii prime şi materiale deficitare, convertirea DST-urilor în
monede convertibile;
C) administrarea fondurilor comunitare.
 a. A + B;

24. Procentul de participare la coş a monedelor era stabilit după următoarele criterii:
A) indicatorul PNB;
B) ponderea ţării respective în cadrul comerţului mondial;
C) gradul de bancarizare.
b. A+B;

25. Intrarea ţărilor membre ale UE în ultima etapă de aplicare a prevederilor Tratatului de la
Maastricht - adoptarea monedei unice la 1 ianuarie 1999 – era condiţionată de îndeplinirea a
patru mari criterii de convergenţă:
A) stabilitatea preţurilor;
B) finanţele publice, ratele de schimb;
C) rata dobânzii.

c. A+B+C.
26. Principalele eurovalute sunt:

a. eurodolarul, eurolira sterlină, euroyenul japonez;

27. Aurul a îndeplinit de-a lungul timpului un dublu rol:

b. mijloc de plată şi marfă;

28. Rolul pe care îl au monedele naţionale în mijlocirea plăţilor internaţionale este:

c. minor.
29. Funcţionarea sistemului monetar internaţional este facilitată de o structură instituţională
denumită:

a. piaţa valutară;

30. Negocierile din cadrul pieţei valutare sunt determinate de:

b. cererea şi oferta pentru diferite valute;

31. Operaţiile pe piaţa valutară se fac aproape în exclusivitate prin intermediul:

a. băncilor;

32. Din totdeauna guvernele şi băncile lor centrale au încercat să influenţeze piaţa valutară. De obicei
aceasta se realizează prin următoarele modalităţi:
b. controlul valutar şi intervenţia;

33. Intervenţia poate îmbrăca următoarele forme:

A) fie schimbarea nivelului ratei dobânzii pentru a face moneda internă mai mult sau
mai puţin atractivă pentru străini;
B) fie prin vânzarea sau cumpărarea de monedă pentru a-i ridica sau coborî valoarea
de piaţă;
C) fie prin supraveghere prudenţială.
c. A+B.
34. Statele pot să aplice mijloace de control mai accentuat asupra schimbului valutar, forma
extremă a controlului fiind:

a. monopolul valutar;

35. Categoriile de participanţi care operează pe piaţa valutară sunt:

A) băncile şi agenţii nonbancari de schimb valutar care acţionează ca dealeri;
B) persoane fizice şi firmele ce efectuează tranzacţii comerciale sau de investiţii;
C) arbitrajiştii şi speculatorii, băncile centrale şi trezoreriile.
c. A+B+C.
36. În categoria investitorilor internaţionali sunt incluse:
A) casele de titluri japoneze, fondurile de sprijin ("trust funds");
B) societăţile de asigurări şi organismele de plasament colectiv în valori mobiliare;
C) băncile comerciale.

a. A+B;

37. Piaţa valutară cuprinde:

A) piaţa valutară interbancară;
B) piaţa monetară;
C) piaţa valutară pentru populaţie.
b. A+C;

38. Piaţa interbancară are două componente şi anume:

A) piaţa la vedere;
B) piaţa la termen;
C) piaţa de capital.

a. A+B;

39. După 1970, piaţa valutară se dezvoltă şi mai mult, apărând pieţele derivate. În cadrul lor se
disting:
A) piaţa contractelor standardizate;
B) piaţa contractelor nestandardizate;
C) piaţa valutară.
b. A+B;

40. În funcţie de momentul efectuării tranzacţiei şi mecanismul finalizării acesteia, piaţa valutară
permite două tipuri principale de operaţiuni:
A) tranzacţii comerciale;
B) tranzacţii spot;
C) tranzacţii forward.
c. B+C.
41. Funcţia principală a pieţei valutare este:

a. de formare a cursurilor (preţurilor), care permit reflectarea stării pieţei la un anumit

moment de timp;
42. După conţinutul lor, operaţiile de schimb se împart în:

a. operaţii la vedere şi la termen;

43.
Principala monedă de referinţă în care se efectuează majoritatea tranzacţiilor, în toate centrele
financiare, este:

a. dolarul american;

44. În practica bancară sunt utilizate două modalităţi de cotare:

A) cotarea directă, în care cursul de schimb indică preţul unei unităţi de monedă
naţională în monedă străină şi care este mai puţin folosită;
B) cotarea indirectă, în care un curs valutar indică pe unitatea de valută o anumită
cantitate de monedă naţională, fiind utilizată pe aproape toate pieţele financiare;
C) nu se utilizează modalităţi de cotare.

a. A+B;

45. Profitul sau marja băncii se obţine prin:

a. diferenţa dintre cursul de cumpărare şi cel de vânzare;

46. Cursul pentru operaţiile la termen este, în general:

b. mai mare decât pentru operaţiile la vedere;

47. Operaţiile valutare la termen pot fi:

A) simple sau normale;
B) complexe;
C) complicate.

a. A+B;

48. Din punct de vedere tehnic, se întâlnesc două tipuri de tranzacţii:

c. swap-ul de devize şi swap-ul de dobânzi
49. Tendinţa cursului valutar este determinată de o serie de factori economici şi financiari, cei mai
importanţi fiind:
A) rata inflaţiei;
B) rata dobânzii;
C) soldul balanţei de plăţi externe.
c. A+B+C.
50. Protecţia împotriva riscului valutar se poate realiza:
A) în cadrul contractului;
B) în afara contractului;
C) nici o variantă nu este corectă.

a. A+B;
51. Protecţia împotriva riscului valutar în afara contractului se poate face prin diverse procedee
tehnice:
A) hedging-ul;
B) leasingul şi forfetarea;
C) swap-ul şi opţiunea valutară.
c. A+B+C.
52. Din punct de vedere al formei, acreditivele pot fi:

a. revocabile sau irevocabile;

53. În funcţie de documentele vehiculate, se disting două tipuri de incasouri:

A) simplu;
B) documentar;
C) complex.
b. A+B;

54. În mod normal, în operaţiunea de incaso intervin două bănci, şi anume:

A) banca remitentă;
B) banca comercială;
C) banca însărcinată cu încasarea.
c. A+C.
55. Părţile implicate în derularea unui ordin de plată, de regulă, sunt:
A) ordonatorul şi beneficiarul;
B) băncile;
C) coordonatorul.

a. A+B;

56. Părţile implicate în utilizarea scrisorii de garanţie bancară sunt:

A) ordonatorul (debitorul principal);
B) beneficiarul garanţiei;
C) garantul.
b. A+B+C;

57. Garanţi pot fi următorii :

A) băncile comerciale;
B) firme industriale, companii industriale, comerciale;
C) societăţi de asigurări.

a. A+B+C;

58. Din punct de vedere al angajamentului băncii garante, garanţiile bancare se împart în :
A) simple;
B) solidare;
C) comune.
c. A+B.
59.
Rezerva monetară internaţională este rezerva de mijloace de plată străine (lichiditate oficială)
care se compune din:
 A) partea din suma mijloacelor de plată internaţionale şi rezervele valutare;
B) contracte comerciale;
C) disponibilităţile de DST şi creanţa unei ţări asupra FMI.
c. A+C.
60. Rezervele monetare internaţionale se folosesc în general pentru:
A) echilibrarea balanţei de plăţi;
B) garantarea unui împrumut extern;
C) intervenţie pe piaţa monetară;
D) plasarea temporară a excedentului balanţei de plăţi.
c. A+B+C+D.
61. Structura lichidităţii internaţionale este următoarea:
A) rezerva monetară internaţională deţinută de autoritatea monetară centrală;
B) mijloacele de plată internaţionale;
C) intervenţie pe piaţa monetară.

a. A+B;

62. Activele care sunt cuprinse în cadrul lichidităţii internaţionale pot fi grupate în:
A) active reale;
B) active financiare;
C) active bancare.

a. A+B;

63. Un indicator care să exprime cea mai bună lichiditate trebuie să fie:

a. un raport între volumul total al lichidităţii (sau numai a rezervei monetare

internaţionale) şi o altă mărime de comparaţie;

64. Funcţionalitatea BPE este completată de un document, întocmit de B.N.R., intitulat:

a. Balanţa creanţelor şi a angajamentelor externe (BCAE);

65. Noţiunea de balanţă este promovată pentru prima dată în:

b. secolul al XVII - lea de către mercantilişti;

66. Componentele balanţei de plăţi sunt grupate în mai multe grupuri de conturi şi anume:
A) contul curent care include tranzacţiile cu bunuri şi servicii, venituri şi transferurile
curente;
B) contul de capital şi financiar, care se referă la transferurile de capital, investiţii
directe şi de portofoliu, active şi pasive financiare;
C) contul veniturilor.

a. A+B;

67. Contul financiar şi de capital al balanţei de plăţi este alcătuit din două elemente principale şi anume:
b. contul de capital şi contul financiar;

68. Contul financiar include mai multe componente:

 A) investiţiile străine directe, investiţiile străine de portofoliu;
B) alte investiţii, activele de rezervă;
C) investiţiile concrete.

a. A+B;

69. Investiţiile internaţionale de portofoliu includ:

A) titlurile de valoare sub formă de acţiuni, obligaţiuni;
B) titlurile de stat;
C) instrumente de pe pieţele financiare şi derivatele financiare de entităţi nerezidente.
b. A+C;

70. Categoria rezervelor include:

A) aurul monetar, Drepturile Speciale de Tragere;
B) poziţia de rezervă la F.M.I., activele valutare externe (constând din valute, depozite
şi titluri de valoare);
C) activele bancare.

a. A+B;

71. În poziţia investiţională internaţională se regăsesc:

A) creanţele asupra nerezidenţilor, datoriile către nerezidenţi;
B) activele monetare;
C) aurul monetar şi Drepturile Speciale de Tragere.
b. A+C;

72. Poziţia investiţională internaţională netă reprezintă:

a. diferenţa dintre activele şi pasivele financiare internaţionale ale unei economii;

73. Conferinţa convocată la iniţiativa SUA la Bretton Woods (în statul american New Hampshire) a avut
loc la data de:
b. 1 iulie 1944;

74. Cele două proiecte, britanic şi american, se bazau pe tot amintita "inerţie de sistem", având o
bază comună în:
A) adoptarea unui sistem de cursuri fixe care să nu se bazeze pe deflaţie (asemănător
celui existent până în1914);
B) crearea unui organism internaţional care să aibă misiunea să acorde împrumuturi
statelor ce ar fi înregistrat deficite ale balanţelor de plăţi;
C) crearea unui organism autonom.

a. A+B;

75. Principiile pe care s-a clădit Sistemul Monetar Internaţional preconizat la Bretton Woods au
fost:
A) Etalonul aur-dolar (rolul internaţional al dolarului american);
B) Principiul universalităţii;
C) Crearea unei rezerve echilibrate de plăţi.
b. A+B+C;
76.
Susţinătorii flotării libere consideră că aceasta ar avea o serie de avantaje reprezentate
de:
A) un instrument suplimentar al stabilităţii;
B) flotarea contribuie la echilibrarea automată a balanţelor de plăţi;
C) costurile reduse ale rezervelor valutare;
D) dezvoltarea unor politici economice naţionale mai puţin costisitoare şi, implicit, reducerea
costurilor sociale ale acestora.
c. A+B+C+D.
77. Principalele consecinţe ale flotării generalizate a monedelor sunt următoarele:
A) mutaţii în nivelele de competitivitate, incertitudini cu efecte asupra investiţiilor şi
balanţelor externe;
B) efecte asupra comerţului exterior;
C) efecte asupra comerţului interior.
b. A+B;

78. În prezent există un număr însemnat de organisme financiare internaţionale cu obiective şi

mecanisme de finanţare diferite şi anume:
A) Fondul Monetar Internaţional, Grupul Băncii Mondiale (B.I.R.D., I.D.A., C.F.I.);
B) Fondul Monetar Naţional;
C) Banca Europeana de Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeana de Investiţii, sau Banca
Reglementelor Internaţionale.
c. A+C.
79. Banca Mondială (BIRD) a fost înfiinţată în:

a. iunie 1946 la Washington;

80. Obiectivele Băncii Mondiale sunt:

a. promovarea dezvoltării economice în ţările în curs de dezvoltare şi acordarea de

împrumuturi pe termen lung pentru finanţarea programelor de investiţii şi
dezvoltare;

81. BIRD a început să funcţioneze în anul:

b. 1946;

82. Obiectivul central al BIRD este:

a. de acordare şi/sau garantare a împrumuturilor pentru finanţarea proiectelor de

reconstrucţie şi dezvoltare în ţările membre;

83. Sursele de finanţare ale BIRD sunt constituite din:

c. fondurile proprii şi din împrumuturile contractate pe pieţele financiare
internaţionale.
84. Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (A.I.D.), ca filială a B.I.R.D., a fost creată în anul:

a. 1960;
85. Societatea Financiară Internaţională (S.F.I.) a fost creată în anul:
b. 1956;

86. Societatea Financiară Internaţională (S.F.I.) se adresează:

a. sectorului privat urmărind dezvoltarea acestuia;

87. Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor (A.M.G.I) a fost înfiinţată în anul:

c. 1988.
88. Banca Reglementelor Internaţionale (B.R.I.), a fost fondată în anul:

a. 1930 la Basel;

89. F.M.I. are două categorii de membri şi anume:

a. membri originari şi alţi membri;

90. Membrii originari sunt considerate acele ţări care:

a. au ratificat acordul de creare a F.M.I. până la intrarea lui în vigoare (27 decembrie
1945);

91. În cadrul F.M.I. se aplică un sistem de vot care:

a. este ponderat cu cota de participare;

92. Organele de conducere ale F.M.I. sunt reprezentate de:

b. Consiliul Guvernatorilor, Consiliul de Administraţie şi Directorul General;

93. Forul conducător al F.M.I. este:

c. Consiliul Guvernatorilor.
94. În funcţie de obiectivele sale şi de mijloacele de care dispune F.M.I. pentru realizarea lor, se
pot distinge următoarele segmente mai importante ale activităţii sale:
A) acordarea de credite membrilor săi pe baza de garanţii;
B) limitarea cât mai mult posibil a restricţiilor valutare care frânează dezvoltarea
comerţului internaţional;
C) menţinerea parităţii monedelor naţionale ale ţărilor membre şi urmărirea stabilităţii
cursului de schimb.
c. A+B+C.
95. Tranzacţiile şi operaţiile în D.S.T. pot fi grupate în două categorii:
A) tranzacţii şi operaţii între deţinătorii de D.S.T.: tranzacţii de desemnare ,tranzacţii
prin acord direct şi alte utilizări;
B) tranzacţii şi operaţii între ţările membre şi Contul de Resurse Generale al F.M.I.;
C) tranzacţii între Anglia şi Franţa.

a. A+B;

96. Facilitatea pentru Transformare Sistemică (F.T.S.) a fost o facilitate înfiinţată special pentru a
răspunde nevoilor ţărilor:
 b. în tranziţie;

97. Facilitatea de finanţare pe termen prelungit, este destinată ţărilor membre care înregistrează:
c. deficite importante şi de structură ale balanţelor de plăţi.
98. Una dintre etapele de mai jos reprezinta instituirea Sistemuli Monetar European:
c. la 5 decembrie 1978, in urma intrunirii consiliului european de la Bruxelles, s-a decis
instituirea Sistemului Monetar European care a intrat efectiv in vigoare la 1 ianuarie 1979.
99. In ce an a intrat in vigoare Sistemul Monetar European:
b. 1979

100. Introducerea monedei unice implica anumite aspecte, si anume:

a. disparitia incertitudinilor legate de schimbarea monedei euro;