CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………….4

CAPITOLUL I: NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND PERFECŢIONAREA

PROFESIONALĂ CONTINUĂ A FUNCŢIONARULUI
PUBLIC……………………………………………………………………………………..….8

CAPITOLUL II. CONȚINUTUL PROCESUL DE PERFECŢIONARE PROFESIONALĂ

A FUNŢIONARULUI PUBLIC……………………………………………………………….21

CAPITOLUL III: ORGANIZAREA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE ŞI A

PROCESULUI DE DEZVOLTARE PROFESIONALĂ ÎN SATUL X…………………….38

CONCLUZII……………………………………………………………………………………51

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………..53

3
 INTRODUCERE

Actualitatea temei investigate. Adevăratul căpital al unei instituţii publice îl

constitui un personal profesionalist. Evoluţia şi diversitatea problemelor cu care se confruntă
personalul din administraţia publică, precum şi necesitatea de armonizare a experienţelor şi
practicilor de dezvoltare profesională care continuă la etapa actuală, impun necesitatea
completării şi actualizării periodice a cunoştinţelor şi abilităţilor din domeniul administraţiei
publice. Actualitatea temei investigate rezidă din aprofundarea problematicii formării şi
perfecţionării funcţionarului public print-o strategie cuprinzătoare, fundamentată pe o filozofie a
formării acredidate din ţările cu o democraţie reală şi cît se poate de autentică, care poate fi
considerată drept exemplu edificator pentru societatea noastră.
Ritmul rapid al schimbărilor din societate a imprimat anumite influenţe şi asupra
evoluţiei sistemului aministraţiei publice. Introducerea unor tehnologii avansate, implementarea
unor metode noi progresiste, precum şi procesul de reformare a serviciului public din Republica
Moldova, trebuie să se adapteze la un şir de schimbări care se produc într-un timp foarte scurt.
Mai mult ca atît, personalul din autorităţile publice centrale şi locale se confruntă cu schimbări
ale cadrului normativ, cu noi cerinţe ale sectorului privat ale societăţii civile, cu cerinţe faţă de
modernizarea serviciilor publice. Pentru a răspunde la aceste cerinţe, personalul din autorităţile
respective trebuie să fie calificat şi să-şi dezvolte permanent potenţialul.
Astfel, într-un mediu schimbător, ca cel în care activează autorităţile publice, un sistem
eficient de dezvoltare profesională este absolut necesar pentru obţinerea şi menţinerea unui nivel
adecvat de performanţă. Din aceste considerente atît pentru beneficiul organizaţiei, care
reprezintă interesele cetăţenilor, cît şi pentru propriul beneficiu al colaboratorilor, conducerea
acesteia trebuie să lucreze permanent şi în orice mod posibil la sporirea potenţialului
personalului său.
Gradul de cercetare a temei: Problema dezvoltării şi perfecţionării profesionale a
personalului din cadrul serviciului public s-a aflat la baza mai multor cercetători și specialiști în
administrația publică, cît și nemijlocit în managementul resurselor umane. În acest sens putem
menţiona contribuţia mai multor specialiști în domeniul printre care: Mihai Platon, 1 Victor Popa,
Aurel Sîmboteanu,2 aceşti teoriticieni autohtoni au contribuit la edificarea temeliei istoriei şi

Platon Mihail. Conducerea în administrația publică. - Chișinău: AAP, 2004;

1

Sîmboteanu Aurel. Teoria administrației publice. – Chişinău: CEP USM, 2008;

2

4
teoriei administraţiei publice, dar și la numeroase cercetări cu tematica funcţiei publice în
general, cariera, dezvoltarea profesională a funcţionarilor publici.
Printre alți autori mai evidențiem: Mariana Postolachi, 3 Svetlana Cojocaru, Emilian
Radu,4 Ana-Maria Berciu,5 Virginia Verdinaş, care au avut o deosebită importanță în elucidarea
temei cercetate și analiza tuturor elementelor constitutive ale procesului de perfecționare
profesională a personalului administrației publice, adică a funcționarilor publici.
Scopul şi obiectivele cercetării: Calitatea guvernării depinde, în cea mai mare măsură de
profesionalismul, competenţa şi chipul moral al personalului din cadrul serviciului public. Astfel,
menţionăm că scopul prezentei lucrări a fost îndreptat spre cercetarea teoretică și practică a
procesului de perfecţionare şi dezvoltare a funcţionarului public.
Scopul lucrării este realizat prin îndeplinirea următoarelor obiective:
1. analiza specificului funcției publice și a statutului de funcționar public, în calitate de
titular al ocupării acesteia;
2. studiul conceptului de perfecționare profesională a funcționarului public;
3. identificarea principiilor și a tipurilor de perfecționare profesională a funcționarilor
publici;
4. stabilirea actorilor implicați în procesul de perfecționare profesională a funcționarilor
publici;
5. cercetarea etapelor de organizare și realizare a procesului de perfecţionare profesională a
funcţionarilor publici;
6. prezentarea sistemul de perfecţionare profesională a funcţionarilor publici în unele state
europene;
7. identificarea specificului organizării statelor de funcții în cadrul primăriei satului X, Y și
analiza procesului de perfecționare a funcționarilor din cadrul primăriei.
Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al lucrării: Metodele la care am aplicat
în realizarea acestei lucrări au fost: metoda analitică, prin intermediul căreia am realizat o
cercetare detaliată vizavi de procesul de perfecţionare, unde este redată structura şi complexitatea
etapizată şi succesiunea procesului dat; metoda sociologică, cu ajutorul căreia am raportat
relaţiile dintre instituţia publică şi funcţionarul public, și am scos la iveală importanţa factorului
uman şi potenţialul personalului calificat în eficientizarea performanței administrației publice;

3
Postolachi Marina. Serviciul public. – Chișinău: Editura Tehnica-Info, 2005;
4
Emilian Radu. Conducerea resurselor umane. București: Editura Expert, 1999;
5
Berciu Ana-Mari. Pregătirea profesională şi cariera personalului din administraţia publică . – București: Editura
Universitară, 2009;
5
metoda comparativă, ne-a permis să comparăm caracteristicile procesului de perfecționare
profesională a funcționarilor publici din Republica Moldova, cu cele din alte stat (Franța,
Germania, România); metoda sistemică, a avut importanță în identificarea elementelor
componente ale procesului de perfecționare și în identificarea importanței atît individuale, cît și
ca parte componentă a procesului de dezvoltare profesională a funcționarilor publici.
Noutatea ştiinţifică şi valoarea aplicativă a lucrării. Lucrarea dată vine să contribuie la
dezvoltarea suportului teoretic ale conceptului de perfecționare profesională a funcționarilor
publici, prin argumentarea necesităţilor investirii în căpitalul şi potenţialul uman, mai cu seamă
cel din administrația publică, identificarea necesităţii de acumulare a unor cunoştinţe
suplimentare specifice în domeniul administrației publice, deprinderilor şi abilităţilor sociale,
interpersonale, dar și manageriale corespunzătoare postului de muncă, cum ar fi: capacitatea de a
colabora şi a lucra în echipă, de a lucra profesionist şi de a avea la baza activității o cultură
organizațională bazată pe un management al calității în prestarea serviciilor publice, și
îndeplinirea scopului de a servi societatea.
Noutatea științifică este reflectată și de noile criterii propuse de noi în privința clasificării
tipurilor de perfecționare profesională a funcționarilor, precum și în propunerile înaintate în
vederea eficientizării managementului resurselor umane în administrația publică.
Volumul şi structura tezei. Prezenta lucrare conține un volum de 55 pagini, care
include: introducere, conţinut de bază, concluzii şi recomandări, bibliografie, anexe, şi rezumat.
Teza începe cu introducere, care conţine informaţii privind actualitatea studiului, metodologia
utilizată în cercetare. Conţinutului de bază al cercetării, care este redat în trei capitole, acesta
dezvaluie şi trateză subiectul perfecţionării profesionale în mod sistemic.
În primul capitol este analizat însăşi conceptele de funcție publică, funcționar public, și
nemijlocit procesul de perfecţionare profesională a funcţionarului public, unde am delimitat mai
multe abordări conceptuale, ai diferitor cercetători în domeniu şi definiţiile propuse de legislaţia
în vigoare. Ulterior am identificat și prezentat principiile și tipurile perfecționării profesionale,
tipurile clasificîndu-le în funcție de mai multe criterii.
Capitolul doi este reprezentat de analiza procesului de perfecţionare profesională a
funcţionarului public unde se menţionează sistemul de dezvoltare profesională care include
beneficiarii, tipurile, formele, metodele şi programele de instruire, prestatorii serviciilor,
finanţarea procesului de dezvoltare profesională continuă, organele responsabile de coordonarea
şi monitorizarea procesului. În acest capitol identificăm actorii implicați în cadrul procesului și

6
relevăm aportul fiecărui factor implicat, ca în final să comparăm specificul acestui proces din
Republica Moldova, cu cel similar din alte state europene.
Capitolul trei conturează perfecţionarea funcţionarilor publici din cadrul primăriei satului
X, Y, prin prezentarea generală a organizării administrative a localității, dar și prin prezentarea
funcționarilor ce își desfășoară activitatea în cadrul primăriei, cu ulterioara analiză a dezvoltării
profesionale a acestora în anul curent.
După conţinutul de bază a cercetării, urmează compartimentul concluziile şi
recomandările expuse personal, în baza deficiențelor descoperite de noi pe parcursul cercetării.
Deja exact după concluzii este prezentat compartimentul bibliografie, care cuprinde lista
materialului informativ consultat în efectuarea cercetării de față. Această listă este cuprinsă din:
actele normative care reglementează perfecţionarea profesională, literatura de specialitate și alte
surse care au fost consultate pe parcursul realizării lucrării date.

7
 CAPITOLUL I: NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND PERFECŢIONAREA
PROFESIONALĂ CONTINUĂ A FUNCŢIONARULUI PUBLIC

Personalul angajat în autorităţile administraţiei publice prezintă o deosebită însemnătate,

deoarece activitatea acestora nu este altceva decît ansamblul activităţilor desfăşurate în scopul
realizării serviciilor publice, iar în ultimă instanţă a interesului general. De calitatea activităţii
funcţionarilor publici depinde însăşi calitatea activităţii administraţiei publice în ansamblu.
Apare în acest fel, un concept legat indisolubil de sporirea eficienţei activităţii
funcţionarilor publici – perfecţionarea profesională a personalului din administraţia publică,
concept care va fi analizat în cadrul acestui compartiment, împreună cu definirea termenilor de
funcţie publică şi funcţionar public, stabilirea principiilor şi tipurilor de perfecţionare
profesională, şi identificare importanţei perfecţionării în activitatea funcţionarului public.

1.1. Consideraţii preliminare privind funcţia publică şi funcţionarul public

În dreptul administrativ, prin noţiunea de administraţie publică se înţelege acea activitate

care constă, în principal, în organizarea executării, precum şi în executarea nemijlocită a legii de
către autorităţile publice, atît la nivel central, cît şi la nivel local.
Personalul ca parte componentă a unui organ al administraţiei publice, constituie
instituţia care este elementul cel mai important în cadrul acesteia, fiind forţa vie a sistemului din
care face parte. Serviciul public în accepţiunea sa de „corp profesional” 6 îşi realizează activitatea
şi sarcinile ce îi revin printr-un personal competent, care trebuie să fie capabil de a reacţiona
rapid şi eficient la dinamica schimbărilor sociale.
Astfel, personalul din serviciul public constituie factorul uman primordial în procesul de
democratizare, în realizarea misiunii şi obiectivelor autorităţilor publice. Totodată personalul şi
statutul juridic al acestuia constituie o garanţie pentru buna funcţionare a serviciilor publice prin
instituirea funcţiilor publice şi a calităţii de funcţionar public pentru persoanele care le exercită.
În acest sens, apar două noţiuni caracteristice administraţiei publice interdependente reciproc:
funcţia publică şi funcţionarul public, conceptele cărora le vom dezvolta ulterior.
„Funcţia publică este acea grupare de atribuţii, puteri şi competenţe stabilite potrivit
legii, din cadrul unui serviciu public, înfiinţat în scopul satisfacerii în mod continuu şi
permanent, de către funcţionarii publici, numiţi sau aleşi în aceste funcţii, a intereselor generale
ale societăţii.”7

6
Manda Corneliu. Ştiinţa administraţiei. - Bucureşti: Lumina Lex, 2004, p.150
7
Platon Mihai. Administraţia publică. – Chişinău: Universul, 2007, p. 530
8
 Statutul juridic al funcţiei publice include drepturile, obligaţiile, responsabilitatea
funcţionarului public, exigenţele faţă de pregătirea lui profesională. La rîndul său, conceptul de
funcţie publică este strîns legată de noţiunea de activitate desfăşurată de un funcţionar public,
numit într-o funcţie publică, şi de autoritatea publică în care a fost instituită o funcţie publică,
autoritatea care este constituită, de regulă din trei elemente: competenţă, mijloace materiale şi
personal, iar acesta din urmă este structurat pe compartimente, linii ierarhice şi funcţii. Din
acestea, numai unele sunt desemnate ca funcţii publice, iar titularul acestora este funcţionarul
public investit în cadrul unui serviciu public, cu atribuţii stabilite prin lege, prin numire ori
alegere, în vederea realizării în mod continuu şi permanent, a unui interes general.8
Din cele relatate mai sus reiese că funcţia în cadrul organelor administraţiei publice poate
fi definită ca un ansamblu de atribuţii stabilite prin lege sau prin actele juridice emise pe baza şi
în executarea legii, atribuţii pe care le îndeplineşte o persoană fizică angajată într-un organ al
administraţiei publice şi care are abilitatea legală de a îndeplini aceste atribuţii ale administraţiei
publice.
Pornind de la cele menţionate, în legătură cu funcţia publică, accentul îl vom pune asupra
legalităţii calităţii celor care acţionează în numele administraţiei publice. Astfel, în conformitate
cu legea persoanele fizice care ocupă funcţiile publice din cadrul serviciilor publice, se numesc
funcţionari publici. Deci, funcţionarii publici, constituie personalul serviciului public sau
resursele umane ale serviciului public. Aceste resure umane sunt foarte importante pentru orice
structură administrativă, deoarece de profesionalismul şi gradul lor de pregătire depinde în mare
parte eficiența serviciului public.
Funcţionarul public este persoana numită sau aleasă într-o funcţie de decizie sau de
execuţie din structura unei autorităţi publice.9 El îşi desfăşoară activitatea în baza unui statut,
unui regulament, unei legi care stabileşte drepturile şi obligaţiile acestuia în virtutea îndeplinirii
sarcinilor funcţiei publice.
Profesorul Ion Creangă, cu referire la această noţiune stabileşte 2 sensuri de definire:
În sens larg, prin funcţionar public înţelegem persoana ce deţine în condiţiile legii o
funcţie în organele autorităţilor publice. Acest sens cuprinde toate atribuţiile şi sarcinile pe care
le au cei ce lucrează în organele autorităţilor publice centrale şi locale.
În sens restrîns, noţiunea de funcţionar public determină la modul concret funcţia
respectivă instituită de actul juridic respectiv. Deja în acest sens, persoana ce tinde să ocupe o
8
Negruţ Vasilica. Drept administrativ. - Bucureşti: Lumina Lex, 2000, p. 95
9
Orlov Maria, Negru Boris. Quo vadis Moldova? Administraţia publică. - Chişinău: F.E.P. „ Tipografia centrală”,
2002, p. 87
9
funcţie publică trebuie să îndeplinească cerinţele funcţiei pretinse. Cu alte cuvinte, în fiecare caz
concret putem determina noţiunea funcţionarului public. Pentru a ocupa o funcţie publică în
cadrul serviciului public, persoana ce tinde a se numi funcţionar public trebuie să corespundă
unor parametri stabiliţi de lege, pentru funcţia prestabilită, pornind de la ocupaţie, studii, vîrstă,
cetăţenie, cunoaşterea limbii oficiale etc.10
În continuarea acestor raţionamente menţionăm, că nu orice persoană care lucrează în
administraţia de stat face parte din categoria funcţionarilor publici, astfel că persoanele angajate
în organizaţii nestatale vor fi pur şi simplu funcţionari, deoarece aceştia sunt specialişti în
economie, sferă social-culturală şi nu sînt implicaţi în activitatea gestionară de stat, aceasta
reprezentînd diferenţa dintre serviciul public şi celelalte servicii prezente şi prestate în cadrul
societății.
Drepturile, obligaţiile, îndatoririle şi toate aspectele ce ţin de funcţia publică şi statutul
funcţionarului public sunt reglementate prin Legea cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public nr. 158-XVI din 04.07.2008, care defineşte funcţionarul public, persoana
fizică numită într-o funcţie publică.11 Astfel, legea organizează funcţia cu atribuţiile stabilite
pentru aceasta şi oricare persoană care întruneşte condiţiile legii poate aspira la accesul şi
exercitarea funcţiei respective, şi avea calitatea de funcţionar public.
În conformitate cu reglementările acestei legi, funcţionarului public i se instituie registrul
şi dosarul personal, care este completat de serviciul de cadre al autorităţii publice, care conţine
informaţii despre acesta şi despre modalităţile în care acesta îşi exercită atribuţiile, acces la care
are dreptul funcţionarul.
Observăm că resursele umane, alături de celelalte resurse ale serviciului public, joacă un
rol important în cadrul autorităţilor administraţiei publice. Drept urmare, rezultă că un funcţionar
public îndeplineste mai multe roluri (anexa 1) în activitatea sa, care pot fi realizate prin
acumularea cunoştinţelor şi aplicării practice a acestora.
Totodată, se înţelege faptul că rolul funcţionarului public se schimbă mereu, ca urmare a
schimbărilor statale, sociale, economice etc. Schimbarea însă, trebuie să decurgă în limitele
logicii evoluţiei şi în dependenţă de interacţiunea celor două noţiuni cardinale: durabilitatea şi
flexibilitatea. În această privinţă scopul este clar: administraţia trebuie să devină maleabilă, fără a
pierde nimic din stabilitatea sa. Este posibil ca dezvoltarea să ducă la divizarea ei în 2 straturi:
- stratul dependent de politică: funcţionari superiori de stat;

Creangă Ion. Curs de drept administrativ. Vol.II. – Chişinău: Editura Epigraf, 2003, p. 183
10

Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr.158-XVI din 04.07.2008, art. 2 // Monitorul
11

Oficial al României nr.230-232/840 din 23.18.2008

10
 - stratul dependent de cercurile largi ale consumatorilor: funcţionari de diferite
ranguri.12
Iată de ce este necesar de a asigura succesul muncii funcţionarului, prin înlăturarea
barierelor interioare din structura administraţiei. Afirmăm cu certitudine că calitatea serviciului
public depinde de mijloacele materiale sau financiare, însă în mai mare măsură de potenţialul său
uman, adică de personalul în domeniu, care trebuie să fie cel mai calificat, cel mai competent şi
profesionist.
În continuarea acestei idei menţionăm că un sistem de administrare, oricît de bun şi
eficient ar fi, necesită perfecţionare permanentă, dat fiind faptul că viaţa înaintează necontenit
noi exigenţe faţă de organele administraţei publice. Exigenţele noi sunt generate de apariţia
firească a problemelor cauzate, la rîndul lor, de evoluţia permanentă a vieţii sociale şi de
progresul societăţii.13 Aceste exigenţe impunîndu-se anume corpului de funcţionari ce activează
în instituţiile publice, în vederea creării unui proces eficient de administrare a cetăţenilor.
Cu titlu de generalizare, stabilim că funcţionarii publici reprezintă mijloacele prin care
acţionează administraţia publică. Ei sunt persoane fizice, care dispun de o pregătire profesională
în domeniul administraţiei sau orice domeniu aferent (juridic, socio-uman, chiar şi economic),
fiind încadraţi într-o funcţie publică. Astfel, se crează o strînsă interdependenţă între funcţionarul
public şi funcţia publică, deoarece anume în conformitate cu funcţiile deţinute, funcţionarii
publici dispun în activitatea lor de un şir de drepturi, dar şi de obligaţii, sunt structuraţi pe
diverse nivele ierarhice, pot fi clasificaţi pe diverse categorii, însă au la baza activităţii
întotdeauna realizarea intereselor şi nevoilor societăţii. Din aceste considerente, autorităţile
publice trebuie să dispună de cele mai competente şi profesioniste cadre, care dispun de
abilităţile necesare pentru asigurarea unei bune activităţi, capabile să se adapteze noilor cerinţe,
şi care pot face o carieră în domeniu prin exercitarea la cel mai înalt nivel a atribuţiilor de
serviciu, dar şi prin formarea şi perfecţionarea continuă a acestora.

1.2. Conceptul de perfecţionare profesională a funcţionarului public

În sfera de activitate a guvernării un rol deosebit de important este acordat funcţiei

executive realizate şi exercitate de administraţia publică. Aceasta funcţie este realizată de
factorul uman ce activează în cadrul autoritaţilor administaţiei publice şi instituţiilor publice,
care realizează unitatea de acţiune a politicilor publice la nivel de stat.

12
Platon Mihai. Administraţia publică. - Chişinău: Universul, 2007, p. 558
13
Sîmboteanu Aurel. Reforma administraţiei publice în România. - Chişinău: Museum, 2001, p. 15
11
 Respectiv, personalul administrativ prin intermediul căruia se execută prevederile legale,
constituie corpul funcţionarilor publici, care reprezintă partea cea mai numerosă şi importantă
componentă a administraţiei publice.14
Astfel, observăm că valoarea unui sistem administrativ constă atît în mijloacele materiale
şi financiare de care dispune, cît mai ales în potenţialul său uman. Avînd în vedere că, în mare
măsură, realizarea deciziilor politice şi progresul economico - social general, depind de
funcţionalitatea sistemului administrativ, este explicabilă atenţia deosebită care trebuie acordată
pregătirii şi perfecţionării profesionale a personalului din cadrul administraţiei publice şi
urmăririi carierei lor individuale şi organizaţionale.
În acest sens, vom încerca iniţial de a descoperi conceptul legal de perfecţionare
profesională a funcţionarilor publici, făcînd trimitere la un şir de norme de drept, care reflectă în
opinia noastră conceptul abordat de noi în cadrul acestei lucrări de cercetare. Pentru început vom
menţiona că perfecţionarea profesională a personalului administrativ este un drept, dar şi o
obligaţie, în conformitate cu reglementările legale. Astfel, dreptul la pregatirea profesională şi
perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici este prevazut în art. 35 din Constituţie, sub
denumirea “dreptul fundamental la învaţătură”, prin care prin interpretare vom înţelege că acesta
este recunoscut şi funcţionarilor publici, care au dreptul de a învăţa pe parcursul activităţii, de a
participa la cursuri, seminare, ateliere de lucru, etc. cu scopul de a însuşi unele capacităţi, în
acest fel dezvoltîndu-se şi crescînd profesional.
În art. 9 (alin. 1) din Codul Muncii acest drept este consacrat sub formă complexă de
drept şi obligaţie în acelaşi timp deoarece, în cazul funcţionarului public acest drept devine
educaţia permanentă, cu scopul desăvîrşirii pregatirii profesionale şi de cultura generală, cerinţă
care este expusă pentru funcţionar. Respectiv, considerăm că perfecţionarea profesională este în
cea mai mare parte un drept, deoarece două acte normative importante în viaţa unui stat îi
recunosc această calitate, autoritatea publică în care activează funcţionarul public avînd obligaţia
de a-l sprijini pe funcţionar şi de a-i crea condiţii optime pentru perfecţionarea pregătirii sale.
Potrivit art. 22 a Legii nr. 158 din 4 aprilie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public şi a Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 845 din 26 iulie 2004 cu
privire la perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici, funcţionarii publici au dreptul şi
obligaţia de a-şi perfecţiona în mod continuu abilităţile şi pregătirea profesională, fiecare
autoritate publică fiind responsabilă de a asigura organizarea unui proces sistemic şi planificat de
dezvoltare continuă a funcţionarului pubic.

14
Sîmboteanu Aurel , Op. cit., p. 38
12
 Drept urmare, observăm că PERFECŢIONAREA PROFESIONALĂ CONTINUĂ A
FUNCŢIONARULUI PUBLIC obţine şi calitatea de obligaţie, care are în vedere trăsătura
esenţială a fiinţei umane de a se dezvolta, de a se instrui permanent, de a-şi forma deprinderi care
să-i desăvîrşească personalitatea şi să îi îndeplinească aspiraţiile.
Schimbările permanente care se înregistrează în modul de organizare, activitate şi
desfăşurare a activităţilor în administraţia publică reprezintă o problemă pentru autorităţile
publice. În acest sens, apare necesitatea de reorientare a organizaţiei spre pregatirea şi
perfecţionarea profesională a propriilor angajaţi. În Republica Moldova politica statului în
domeniul dezvoltării profesionale a funcţionarilor publici este asigurată în baza Concepţiei cu
privire la politica de personal în serviciul public (aprobată prin Hotărîrea Parlamentului
Republicii Moldova nr. 1227-XV din 18 iulie 2002). Acest document stipulează că
democratizarea şi consolidarea serviciului public, ca totalitatea autorităţilor publice menite să
realizeze prevederile Constituţiei Republicii Moldova, trebuie să fie efectuate prin promovarea şi
realizarea următoarelor principii: umanism; legalitate; transparenţă; accesibilitate; echitate
socială; conlucrare; stabilitate şi profesionalism.15
În conformitate cu acest act normativ politica de dezvoltare profesională continuă este
prevăzută ca activitate a funcţionarilor publici, care are drept scop asigurarea caracterului
sistematic şi planificat al procesului de aprofundare şi de actualizare a cunoştinţelor, de
dezvoltare a aptitudinilor şi de modelare a atitudinilor necesare pentru exercitarea eficientă a
responsabilităţilor ce revin postului de muncă, funcţiei deţinute.
Dezvoltarea profesională a funcţionarilor publici în Republica Moldova este reglementată
şi de Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public (art. 37 şi 38), unde
dezvoltarea profesională a funcţionarilor publici este asigurată: de către prestatorii de servicii in
domeniul instruirii, atît din sectorul de stat cît şi din cel privat şi neguvernamental: universităţi,
centre de instruire, şcoli de business, instructori profesionişti prin diverse tipuri şi forme de
instruire internă (în cadrul autorităţii publice) şi externă (în afara autorităţii publice): seminare,
conferinţe, cursuri de scurtă şi lungă durată, instruire la distanţă, tutelare, autoinstruire, rotaţie de
posturi, funcţii. Dar din păcate, nici în acest act normative nu delimităm o definiţie legală, bine
concepută a perfecţionării profesionale a funcţionarilor publici.
Un alt act normativ important ce se referă la perfecționarea profesională a funcționarilor
publici este Hotărîrea Guvernului nr. 845 din 26 iulie 2004 „Cu privire la perfecţionarea

15
Hotărîrea Parlamentului României nr. 1227-XV din 18.07.2002 cu privire la adoptarea Concepţiei cu privire la
politica de personal în serviciul public // Monitorul Oficial al României, nr.122-123 din 2002, art. 985)
13
profesională a funcţionarilor publici”. Prin Hotărîrea respectivă este aprobat Regulamentul cu
privire la perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici, care stabileşte scopul, sarcinile de
bază, principiile, modul de organizare şi desfăşurare a procesului de perfecţionare profesională a
funcţionarilor publici, noţiunea de sistem de perfecţionare profesională a funcţionarilor. Cel mai
important este că în cadrul acestui regulament nu este oferită o noţiune distinctă perfecţionării
profesionale, ci doar este menţionat că aceasta se realizează prin activităţi de instruire în
scopul aprofundării şi actualizării cunoştinţelor, dezvoltării aptitudinilor şi modelării
atitudinilor/comportamentelor necesare pentru realizarea eficientă a atribuţiilor funcţiei publice
exercitate.16
Observăm, în rezultat că legislaţia nu oferă o noţiune generală a perfecţionării
profesionale a funcţionarului public, ci aceasta poate fi doar dedusă din setul de norme din
domeniu, ca activitate continuă prin intermeidul căreia funcţionarii publici îşi îmbogăţesc
cunoştinţele, aptitudinile, deprinderile, comportamentele şi tehniciile de lucru în domeniul
administrativ, în care dispun de o calificare de bază iniţială, în vederea realizării la un nivel
superior a obiectivelor şi sarcinilor ce le revin.
În aceiaşi ordine de idei, şi anume privind identificarea unei noţiuni de perfecţionare
profesională a funcţionarului public, vom face referire la literatura de specialitate, unde întîlnim
o opinie generală a specialistului în resurse umane Cojocaru Svetlana, care defineşte dezvoltarea
profesională a resurselor umane din administraţia publică, acea activitate de aprofundare şi de
actualizare a cunoştinţelor, de dezvoltare a aptitudinilor şi de modelare a conţinuturilor resurselor
umane, necesare pentru realizarea eficientă a obiectivelor ce ţin de activitatea profesională.17
Spre deosebire de această opinie, în literatură întîlnim doi termeni care prin formulare
sugerează sensuri diferite, însă prin explicaţiile oferite de specialiştii în domeniu manifestă
conţinuturi asemănătoare. Respectiv aceştia sunt formarea profesională şi pregătirea
profesională a funcţionarilor publici. Cu referire la pregătirea profesională, aceasta implică alte
două componente: formarea profesională şi perfecţionarea profesională.18
În rezultat, observăm că apar două noţiuni distincte, dar totodată asemănătoare ca sens,
între care există totuşi o delimitare, observată încă începînd cu anul 1958, cînd Henry Giscard, a
stabilit că între formare şi perfecţionare este loc să se stabilească o anumită distinţie: formarea
este dezvoltarea unor capacităţi noi, în timp ce perfecţionarea este îmbunătăţirea capacităţilor
16
Hotărîrea Guvernului României nr. 845 din 26.07.2004 cu privire la perfecţionarea profesională a funcţionarilor
publici, pct. 2 // Monitorul Oficial al României nr. 132-134 din 2004
17
Cojocaru Svetlana. Strategia managementului resurselor umane în administraţia publică // Teză de doctor.
Chişinău: ULIM, 2006
18
Roşca C., coord., Managementul resurselor umane. – Craiova: Editura CeRTI, 2004, p. 95-98
14
existente. Ulterior, în 1999, în mod asemănător Radu Emilian arată că pregătirea profesională
este un proces de învăţare/instruire prin care salariaţii dobîndesc cunoştinţe teoretice şi practice,
noi abilităţi sau tehnici care să le facă munca mai eficientă.19
Din aceste raţionamente, cu referire la activitatea funcţionarilor publici deducem că
pregătirea profesională a lor, implică 2 aspecte importante, şi anume formarea profesională pe
baza obţinerii şi însuşirii cunoştinţelor teoretice prin instruirea în domeniul administraţiei
publice, managemntul conducerii, managementul serviciilor publice, etc., dar şi perfecţionarea
profesională, ce presupune aprofundarea cunoştinţelor, dezvoltarea abilităţilor, capacităţilor şi
competenţelor care au ca scop eficientizarea activităţilor administrative.
În acest fel ajungem la ideia că procesul de perfecţionare profesională presupune
dezvoltarea carierii funcţionarului public printr-o succesiune de posturi, grade şi niveluri de
pregatire. Doar în acest mod se poate pregăti un corp flexibil de funcţionari publici, cu o
pregătire profesională avansată, care să poată lucra eficient în diverse funcţii şi posturi.20
Aşa cum se cunoaşte, pentru ocuparea funcţiilor publice persoanele ce se prezintă la
concurs trebuie să îndeplinească, printre alte condiţii cerute, şi pe aceea a studiilor potrivit
nomenclatoarelor de funcţii.
Cu toate că la ocuparea postului funcţionarul public are studiile necesare, el are dreptul,
iar instituţia publică are obligaţia să-l sprijine în a beneficia de condiţiile create în societatea
noastră pentru ridicarea necontenită a nivelului pregătirii profesionale şi a nivelului de cultură
generală, în raport cu cerinţele progresului tehnico-ştiinţific, economico-social şi cultural. Pentru
aceasta, funcţionarii publici au dreptul să urmeze forme ale învăţămîntului superior, universitar
sau postuniversitar şi să beneficieze de concedii plătite sau fără plată pentru cursuri de
perfecţionare sau programe de specializare, în ţară şi în străinătate. De fapt, este de neconceput
exercitarea unei funcţii publice fără ca titularul ei să nu fie mereu la curent cu evoluţia
informaţiilor mai cu seamă în domeniu său de competenţă.
În doctrina franceză problema perfecţionării profesionale este exprimată prin sintagma
“formare profesională”21 şi se consideră că această formare nu este o etapă, ci un proces care se
desfăşoară pe toată perioada carierei funcţionarului public, permiţîndu-i să facă faţă atribuţiilor
curente ale funcţiei publice, să se adapteze exigenţelor funcţiei, în raport de evoluţia noilor şi
multiplelor sarcini şi totodată să poată fi promovat în funcţii superioare.

19
Cojocaru Svetlana, Tofan Tatiana, Frunze Oleg. Managementul resurselor umane în administraţia publică. –
Chişinău: AAP, 2011, p. 108
20
Postolachi Marina. Serviciul Public. – Chişinău: Editura Tehnica-Info, 2005, p. 54
21
Emilian Radu. Conducerea Resurselor Umane. – Bucureşti: Editura, 1999, p. 167
15
 În acest fel revenim din nou la conceptele de formare profesională şi de perfecţionare
profesională, şi stabilim că formarea profesională constituie ansamblul proceselor prin
intermediul cărora funcţionarii publici dobîndesc cunostinţe, abilitaţi, aptitudini şi
comportamente necesare pentru a spori productivitatea instituţiei sau autorităţii publice în
realizarea sarcinilor şi scopurilor acesteia.
Totodată, împărtăşim opinia că formarea profesională este activitatea cu caracter
preponderent informativ desfăşurată în instituţii de învăţămînt sau în autorităţi publice, centre de
instruire în vederea lărgirii şi actualizării cunoştinţelor, dezvoltării aptitudinilor şi modelării
atitudinilor necesare funcţionarilor publici în calitatea lor de specialişti administrativi, în vederea
creşterii nivelului eficienţei al activităţii lor profesionale, potrivit cerinţelor crescînde generate de
progresul ştiinţifico-tehnic şi de introducerea acestuia în activitatea publică.
Între cele două componente ale pregătirii profesionale există conexiuni şi
interdependenţe, astfel constatăm că alături de formarea personalului pentru autorităţile
administraţiei publice, conform unui program de lungă durată, perfecţionarea se impune ca o
activitate de instruire periodică ce prevede ridicarea nivelului profesional în termene reduse,
avînd ca obiectiv amplificarea cunoştinţelor, îmbunătaţirea aptitudinilor şi deprinderilor practice
de activitate administrativă a funcţionarilor publici.
În acest sens perfecţionarea profesională este un proces sistemic de instruire prin
intermediul căruia angajaţii serviciului public şi solicitanţii se pregătesc pentru exercitarea
activităţii de muncă pe calea asimilării şi dezvoltării capacităţilor profesionale 22 în domeniul
administraţiei publice. În urma parcurgerii unor programe specializate, funcţionarii publici îşi
îmbogăţesc aptitudinile, cunoştinţele, deprinderile, comportamentele şi tehnicile de lucru în care
au deja o calificare de baza, în vederea realizării la un nivel superior a obiectivelor şi sarcinilor
ce le revin.
1.3. Principiile și tipurile perfecționării profesionale a funcționarilor publici

Caracteristica esenţială a funcţiei publice, în ţările cu veritabile sisteme democratice de

guvernare, o reprezintă stabilitatea. Stabilitatea funcţionarului ne apare ca o consecinţă logică a
continuităţii funcţiei publice, chiar dacă aceasta are o existenţă obiectivă, dincolo de persoana
titularului. Se are în vedere aspectul juridic al problemei şi nu motivaţia reală care ar putea
conduce la un moment dat la restructurarea unui aparat, formîndu-se noi sarcini şi suprimînd
unele din cele existente. Tot această stabilitate este cea care reflectă posibilitatea funcţionarului
public de a urma o carieră în administraţia publică în funcţia în care s-a angajat, avînd
22
Sîmboteanu Aurel , Op. cit., p. 107
16
posibilitatea promovării şi avansării, ca urmare a procesului de perfecţionare continuă a
funcţionarului.
În rezultat, stabilim că la baza perfecţionării profesionale a funcţionarului public,
evidenţiem o serie de principii care ne sunt propuse atît de literatura de specialitate, cît şi de
actele normative în vigoare.
Efectul durabil al dezvoltării profesionale a funcţionarilor publici şi a autorităţii publice
depinde de abordarea colectivă şi individuală adoptată la principiile esenţiale care stau la baza
realizării acestui proces continuu. Este esenţial ca toţi actorii implicaţi în cadrul acestui proces să
înţeleagă ce se pune la dispoziţie şi care sunt rezultatele aşteptate la final. Priorităţile trebuie să
fie identificate şi aplicate în concordanţă cu princiipiile care direcţionează procesul de
perfecţionare profesională. Respectiv, conform art. 4 a Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova
nr. 201 din 11 martie 2009, identificăm umătoarele principii, care stau la baza perfecţionării
profesionale a funcţionarului public:23
Respectarea dreptului funcţionarului public la dezvoltarea profesională – fiecărui
funcţionar public trebuie să i se asigure posibilităţi egale la instruire, atît în ţară, cît şi peste
hotare, fără nici un fel de discriminare pe motive de sex, vîrstă, naţionalitate, opţiune politică,
confesiune, sănătate etc.;
Obligativitatea dezvoltării profesionale – fiecare funcţionar public trebuie să fie conştient
de necesitatea actualizării cunoştinţelor şi abilităţilor proprii, menţinerii prin instruire
profesională continuă a experienţei şi calificării sale la nivelul necesar pentru realizarea eficientă
a atribuţiilor de serviciu;
Orientarea spre necesităţile de instruire – programele de instruire trebuie să fie orientate,
în mod obligatoriu, spre satisfacerea necesităţilor de dezvoltare individuale (la nivel de
funcţionar public), de grup (la nivel de subdiviziune) şi celor organizaţionale (la nivel de
autoritate publică);
Descentralizarea procesului de dezvoltare profesională continuă – autorităţile publice au
deplina competenţă în planificarea activităţilor de dezvoltare profesională, achiziţionarea
serviciilor de instruire, monitorizarea şi evaluarea instruirii funcţionarilor publici;
Liberalizarea serviciilor de instruire – activităţile de dezvoltare profesională continuă se
organizează în condiţiile liberei cereri şi oferte; fiecărui prestator al serviciilor de instruire i se
23
Hotărîrea Guvernului României nr. 201 din 11 martie 2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii
nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, Anexa 10 // Monitorul
official al României nr. 55-56 din 17.03.2009

17
asigură acces liber şi posibilităţi egale de participare la procedura de achiziţie a serviciilor de
instruire.
Transparenţă - procedurile de realizare a procesului de instruire profesională trebuie să
fie formulate clar, cunoscute şi înţelese de fiecare funcţionar public; costurile şi eficienţa
instruirii trebuie să fie evaluată în mod transparent.
Totodată, luînd în consideraţie orientarea europeană a Republicii Moldova şi reieşind din
faptul că modernizarea administraţiei publice necesită schimbări în stilul, metodele şi modul de
lucru, vom stabili că este necesar de a urma şi un şir distinct de principii generale aplicabile
organizării şi dezvoltării carierei funcţionarilor publici: principiul eficienţei - potrivit căruia
autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a asigura atingerea obiectivelor formării cu un
consum raţional de resurse; principiul eficacităţii - conform acestuia, beneficiarii de formare au
dreptul de a obţine rezultate superioare resurselor alocate; principiul coerenţei - principiul
potrivit căruia regulile instituite prin lege sunt general aplicabile în cadrul procesului de
asigurare a respectării dreptului şi îndeplinirii obligaţiei de formare şi perfecţionare profesională
a funcţionarilor publici; principiul planificării – toate autorităţile şi instituţiile publice au
obligaţia de a iniţia anual procesul de identificare a nevoilor de formare a funcţionarilor publici
şi de a stabili priorităţile în achiziţionarea serviciilor de formare, pe baza nevoilor de formare
identificate şi a resurselor disponibile.24
În aceiaşi ordine de idei, cădem de comun acord cu opinia d-nei Postolachi Marina care
afirmă că politica cu privire la cariera profesională a funcţionarilor publici se bazează pe
următoarele principii: obiectivitatea procedurilor de avansare în grad de calificare, promovarea
în funcţie trebuie să garanteze tratarea nediscriminatorie, echitabilă a fiecărui funcţionar public,
conform rezultatelor evaluării activităţii lui; transparenţa conform căreia să fie clar formulate şi
cunoscute obiectivele fiecărui funcţionar public.25
Astfel, stabilim că perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici din Republica
Moldova are la bază sistemul de carieră, deoarece de iure se fundamentează pe principiul
stabilităţii şi continuităţii, iar vechimea în muncă, promovarea concursului în vederea trecerii pe
o funcţie publică superioară, programele de pregătire profesională, constituie condiţii
fundamentale de promovare în funcţie, pe cînd de facto de cele mai dese ori sunt promovaţi,
susţinuţi şi delegaţi pentru participarea la cursurile de perfecţionare şi instruire funcţionarii

24
Cojocaru Svetlana, Tofan Tatiana, Frunze Oleg. Op. cit., p. 112
25
Postolachi Marina, Op. cit., p.25
18
agreaţi de conducerea autorităţilor publice, acestă realitate manifestîndu-se îndeosebi în
autorităţile administraţiei publice centrale.
Un element strîns legat de principiile perfecţionării profesionale a funcţionarilor publici,
este cel al tipurilor de perfecţionare, care în conformitate cu legislaţia şi opiniile specialiştilor din
domeniu, dar şi a raţionamentelor noastre proprii pot fi delimitate după mai multe criterii.
1. După nivelul de calificare la care se desfăşoară:26
a) perfecţionare profesională iniţială, care completează cunoştinţele angajaţilor organelor
administraţiei publice la începutul carierei profesionale de funcţionar;
b) perfecţionare profesională continuă, care, în linii mari, contribuie la aprofundarea şi
dezvoltarea capacităţilor profesionale ale funcţionarilor, pornind de la exigenţele crescînde faţă
de activitatea acestora.
2. După criteriul tipului de instruire folosit:27
a) perfecţionare profesională continuă prin instruire internă (în cadrul autorităţii publice);
b) perfecţionare profesională continuă prin instruire externă (în afara autorităţii publice).
3. După formele de instruire prin care se realizează:28
a) perfecţionare profesională prin cursuri de instruire de scurtă şi de lungă durată,
b) perfecţionare profesională prin stagiere (în ţară şi peste hotare);
c) perfecţionare profesională prin seminare, conferinţe, mese rotunde, ateliere;
d) perfecţionare profesională prin instruire la distanţă,
e) perfecţionare profesională prin rotaţie pe posturi; etc.
4. După direcţiile de referinţă:29
a) perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici deputanţi, aflaţi în perioada de probă,
în scopul adaptării şi integrării acestora în funcţia publică;
b) perfecţionarea profesională continuă a funcţionarilor publici, în scopul aprofundării
cunoştinţelor, dezvoltării abilităţilor, modelării atitudinilor necesare exercitării eficiente a
atribuţiilor funcţionale;
c) perfecţionarea profesională generală în cadrul căreia se discută subiecte ce vizează
managementul, administraţia publică, etc.;
d) perfecţionarea profesională specializată care abordează subiecte în domenii concrete de
activitate – economie, finanţe publice, resurse umane, relaţii publice, etc.
26
Platon Mihail. Conducerea statului. Probleme, căutări, soluţii. – Chişinău: Editura Universul, 2009, p. 195
27
Hotărîrea Guvernului României nr. 845 din 26.07.2004 cu privire la perfecţionarea profesională a funcţionarilor
publici, pct. 7 // Monitorul Oficial al României nr. 132-134 din 2004
28
Ibidem, pct. 8
29
Cojocaru Svetlana, Tofan Tatiana, Frunze Oleg. Op. cit., p. 119
19
 În aceiaşi ordine de idei vom menţiona că mai putem diferenţia aşa tipuri de perfecţionare
ca: perfecţionarea profesională de lungă durată şi perfecţionrea profesională de scurtă durată;
perfecţionare profesională planificată şi perfecţionare profesională neplanificată; perfecţionare
profesională a personalului de conducere (funcţionari publici de conducere de nivel superior,
funcţionari publici de conducere) şi perfecţionare profesională a personalului de execuţie
(funcţionari publici de execuţie); perfecţionare profesională individuală (autoinstruirea
funcţionarului public) şi perfecţionarea profesională de grup (implică mai mulţi funcţionari
publici şi se desfăşoară sub formă de seminare, ateliere de lucru, conferinţe, etc.).
Observăm că PERFECŢIONAREA PROFESIONALĂ CONTINUĂ A
FUNCŢIONARULUI PUBLIC poate fi de mai multe tipuri, dar pînă la urmă toate tipurile au ca
sarcină de a îmbunătăţi cunoştinţele funcţionarului, cunoștințe care sunt necesare în scopul
exercitării în mai bune condiţii şi la un nivel înalt a atribuţiilor sale, şi împreună cu principiile
care guvernează acest domeniu asigură eficienţa administraţiei publice.
Cu titlu de concluzie, stabilim că sporirea nivelului de profesionalism a funcţionarilor
publici are ca scop sporirea calităţii serviciilor care sunt prestate cetăţenilor de către corpul de
funcţionari din cadrul administraţiei publice. Astfel, activitatea de perfecţionare profesională a
funcţionarul public are urmatoarele sarcini: creşterea motivării funcţionarilor publici, crearea
unei culturi organizaţionale noi în cadrul serviciului public, dezvoltarea abilităţilor manageriale,
sporirea nivelului de conştientizare de către funcţionarii publici a necesităţii respectării normelor
de conduită, a evitării conflictului de interese şi eradicării fenomenului de corupţie. Aceste
sarcini, necesită implicarea fiecărui funcţionar în parte, astfel sintagma creării unui corp de
funcţionari profesionişti şi competitivi, poate asigura funcţionalitaea unui sistem administrativ
eficient.

CAPITOLUL II. CONȚINUTUL PROCESUL DE PERFECŢIONARE

PROFESIONALĂ A FUNŢIONARULUI PUBLIC

Perfecționarea profesională reprezintă un proces complex, din cadru căruia fac parte un
șir distinct de elemente, fără de care acesta nu ar putea fi realizat. Aceasta se datorează în cea
mai mare parte importanței pe care o are personalul în cadrul oricărei activități, deoarce anume
de gradul de pregătire al acestuia depende rezultatul acțiunilor. Reieșind din aceste considerente
în cadrul compartimentului dat vom analiza care sunt actorii implicați în cadrul procesul de
dezvoltare profesională a funcționarului, vom prezenta etapele nemijlocite ce trebuie a fi
20
parcurse pentru obținerea unui proces de perfecționare de calitate, și nu în ultimul rînd vom
identifica unele caracteristici specifice acestui proces în unele state europene.

2.1. Actorii implicaţi în procesul de perfecţionare profesională a funcționarului public

Un sistem administrativ dotat cu suficiente mijloace materiale şi financiare, cu legi

administrative necesare nu-şi poate îndeplini funcţiile fără funcţionari publici bine pregătiţi
profesional, de aceea se impune, conform legislaţiei în vigoare în domeniul administraţiei publice,
tendința permanentă privind crearea unui corp de funcţionari publici de carieră, profesionist, neutru
politic şi compatibil cu structurile existente în ţările membre ale Uniunii Europene.
Perfecţionarea profesională, şi anume din punct de vedere a abordarii sistemice, poate fi
concepută ca procesul de gestionare a carierei ce se referă la evoluţia funcţionarilor publici în
cadrul instituţiilor publice, potrivit nevoilor acesteia şi evident în funcţie de performanţa,
potenţialul şi aspiraţiile fiecărui funcţionar public. Există un număr de elemente esenţiale şi
complimentare în ceea ce ţine de constituirea sistemului de perfecţionare profesională a
funcţionarului public. Referitor la elementele esenţiale ale acestui sistem, determinăm că
sistemul de perfecţionare profesională a funcţionarilor publici include tipurile, formele,
metodele, programele de instruire, prestatorii serviciilor de instruire, beneficiarii, finanţarea
procesului de perfecţionare profesională, organele responsabile de coordonarea şi monitorizarea
procesului de perfecţionare profesională, inclusiv alte elemente. Anume aceste elemente
principale în cadrul unui proces de perfecționare profesională ne vor ajuta în continuare să
idenificăm actorii care sunt implicați în cadrul procesului abordat de noi în conținutul acestei
lucrări.
Astfe, în scopul atingerii principalelor obiective pe care programele de dezvoltare
profesională le propun funcţionarilor publici, atît la nivel central, cît şi la nivel de autoritate publică,
sunt planificate şi realizate un şir de activităţi de instruire de diferite tipuri şi forme. În serviciul
public din Republica Moldova s-a instituit practica conform căreia dezvoltarea profesională a
funcţionarilor publici se realizează prin trei tipuri principale de instruire: externă, internă şi
autoinstruire.30
Instruirea externă, prevede faptul că programele de instruire sînt realizate, de regulă,
în mod centralizat pentru funcţionarii publici din diferite autorităţi publice şi este
organizată/coordonată de către: Cancelaria de Stat – autoritate responsabilă de managementul

30
”Dezvoltarea profesională a personalului din autoritatea publică: Instruirea internă.” Ghid metodic // Cancelaria de
Stat a României, Direcția politica de cadre. – Chișinău: ”Bons Offices” SRL, 2011, p. 10;
21
funcției publice și al funcționarilor publici pentru diferite categorii de personal din autoritățile publice
centrale și locale. Acest tip de instruire, se organizează de asemenea de către ministere, alte autorităţi
publice, după caz, pentru specialiştii din autorităţile administraţiei publice locale şi din
alte autorităţi publice decît cele din subordine, care activează în domeniul de
competenţă/specializat.31
În acest fel, observăm implicarea în cadrul procesului de perfecționare profesională a
următorilor actori: Cancelaria de Stat, ministerele, instituțiile subordonate acestora, precum și
alte autorități ale administrației publice centrale (Agenția ”Moldsilva”, Biroul Relații Interetnice,
Biroul Național de Statistică, etc.). În aceiași ordine de idei este absolut necesar de a stabili că
instruirea în afara locului de muncă se manifestă prin: seminare, ateliere, conferinţe, mese
rotunde şi alte forme de dezvoltare profesională realizate de către specialiştii din cadrul
autorităţii publice sau prestatorii serviciilor de instruire la tematici de interes major pentru
autoritate.
Instruirea internă este realizată de către autoritatea publică pentru personalul său (aparatul
central, instituțiile din subordine, autoritățile administrației centrale și autoritățile administrației
locale), respectiv acesta poate fi realizată fie la locul de muncă sau în afara locului de muncă. În
cazul acesta, actorii implicați în cadrul programului de perfecționare profesională a funcționarului
public, este orice autoritate a administrației publice centrale sau locale care utilizează diferite forme
de instruire internă a funcționarilor săi, precum formele de rotație pe posturi, instructajele, programe
interne de instruire (seminare, ateliere de lucru, prezentări, etc.), învățarea din cele mai bune practici,
etc.32
Drept rezultat, stabilim, că spre deosebire de instruirea externă, care prevede că programele
de instruire sunt realizate, în majoritatea cazurilor, în mod centralizat pentru funcţionarii publici din
diferite autorităţi publice, dar care desfășoară activități similare, instruirea internă din cadrul
autorităţii publice prevede că programele de instruire se realizează de către autoritatea publică sub
diferite forme şi metode pentru propriul personal.
Cel de-al treilea tip de instruire este autoinstruirea, care este organizată de către fiecare
funcționar public în parte. Prin intermediul acesteia se subînţelege aportul personal al fiecărui
funcţionar public, în acest sens ţine de obligaţia sa morală de a se dezvolta și perfecționa în mod
continuu, de a-şi îmbunătăţi capacităţile şi aptitudinile sale profesionale. În acest sens, vom menționa
că din punctul nostru de vedere anume funcționarul public este actorul principal în cadrul procesului

31
Ibidem
32
Ibidem
22
de perfecționare profesională, deoarece acesta este cel care participă la toate formele de instruire
organizate fie de autoritatea în care activează, fie de alte autorități cu atribuții nemijlocite în
domeniul, dar totodată are și obligația morală de a căuta în mod individual informația necesară
pentru sporirea abilităților sale profesionale. Astfel, funcționarul public ca actor al procesului de
perfecționare are atît rolul de beneficiar, de prestator (în cazul cînd un grup de funcționari publici
desfășoară cursuri de perfecționare pentru alți funcționari), dar și de persoană aflată într-un proces
continuu și permanent de autodezvoltare.
Un alt element esenţial a sistemului de perfecţionare profesională îl reprezintă finanţarea
procesului de perfecţionare profesională. Finanţarea procesului de dezvoltare profesională se
efectuează din bugetul de stat în mod centralizat sau descentralizat şi din alte resurse financiare
permise de legislaţie.33 Astfel, prin urmare finanţarea centralizată este realizată din contul
mijloacelor prevăzute în bugetul de stat pentru realizarea programelor de dezvoltare
profesională. La acest capitol identificăm modalitatea de finanţare direct prestatorilor de servicii
de instruire – la subiectele stabilite de Guvern, sau în cea de a doua situaţie poate fi realizată din
contul ministerelor, altor autorităţi publice – la subiecte din domeniul de competenţă/specialitate
în cadrul activităţilor de instruire realizate de acestea pentru specialiştii din autorităţile
administraţiei publice locale şi din alte autorităţi publice decît cele din subordine.
Prin sintagma ”pot fi folosite şi alte resurse financiare permise de legislaţie evidențiem” că
se au în vedere: mijloacele financiare alocate de partenerii de dezvoltare; proiecte de instruire
finanțate integral sau parțial de organisme internaționale; proiecte realizate de organizații
necomerciale/asociații obștești, etc.
Drept rezultat, ca urmare a criteriului mijloacelor de finanțare, identificăm următorii actori
implicați în procesul de perfecționare profesională a funcționarilor publici: Guvernul Republicii
Moldova, autoritățile centrale și locale interesate, organizațiile internaționale specializate în domeniu,
precum și ONG-urile sau asociațiile obștești.
Următorul criteriu la care vom recurge pentru a identifica actori implicați în procesul de
perfecționare profesională, îl reprezintă cel al prestatorilor serviciilor respective, prin intermediul
cărora se organizează și se desfășoară nemijlocit procesul de perfecţionare profesională a
funcționarilor publici.
Stabilim, că autorităţile publice pot achiziţiona servicii de instruire de la diferiţi prestatori ai
serviciilor de instruire care au statut de persoană fizică sau juridică. Reţeaua prestatorilor serviciilor
33
Hotărîrea Guvernului României nr. 845 din 26.07.2004 cu privire la aprobarea Regulamentul cu privire la
perfecționarea profesională a funcționarilor publici, pct. 12 // Monitorul Oficial al României nr. 132-137/1043 din
06.08.2004;
23
de instruire şi anume prestatori cu statut de persoană juridică pot fi cei din ţară, cît şi de peste
hotare cu drept de desfăşurare a activităţilor de dezvoltare profesională a funcţionarilor publici şi
adulţilor, la fel şi acei prestatori ai serviciilor de instruire cu statut de persoană fizică, de
aseamenea din ţară şi de peste hotare.
Referitor la reţeaua prestatorilor serviciilor publice cu statut de persoană juridică
identificăm următoarele instituţii:34
1. Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova;
2. Organizaţii şi instituţii de stat sau private licenţiate şi acreditate de către Ministerul Educaţiei
în domeniul instruirii adulţilor, inclusiv instituţii de învăţămînt universitar, şcoli de business;
3. Centre de instruire din subordinea ministerelor, altor autorităţi publice;
4. Asociaţii obşteşti cu experienţă în domeniu.
De asemenea, cum am mai menționat, autorităţile publice pot încheia contracte de prestare a
serviciilor de perfecționare și cu persoane fizice:35
a) Formatori profesionişti - persoane cu experienţă, abilităţi şi competenţe profesionale
specifice, certificate în domeniul instruirii adulţilor, și nemijlocit a funcționarilor publici;
b) Instructori-practicieni - conducătorii şi specialişti cu performanţe şi experienţă în domeniul
subiectului/tematicii de instruire;
c) Cadre didactice titulare din învăţămîntul universitar.
În această ordine de idei, stabilim că în cazul în care activităţile de instruire sunt realizate de
către colaboratorii autorităţii publice şi această activitate nu se conţine ca sarcină sau atribuţie în fişa
postului, aceştia pot fi consideraţi instructori-practicieni care prestează servicii de instruire. Este
important să menţionăm că în procesul de organizare şi realizare a programelor de instruire,
prestatorii serviciilor de instruire acţionează independent sau în parteneriat cu alţi prestatori ai
serviciilor de instruire.Totuşi trebuie să luăm în consideraţie faptul că este necesară o cooperare
între autorităţile publice şi instituţiile abilitate în procesul de dezvoltare profesională.
În rezultatul analizei criteriilor plasate ca sarcină, pentru a idenifica actorii implicați în
procesul de perfecționare a funcționarilor publici, identificăm că instruirea profesională a
cadrelor APL şi APC, cum am menţionat anterior este planificată, organizată şi prestată conform
scopurilor şi procedurilor prevăzute de Guvern în diferite acte normative, mai mult ca atît, există
și un șir distinct de alte instituți, autorități și ONG-uri, care de asemenea desfăşoară activităţi de
instruire de înaltă calitate pentru funcţionarii publici.
34
”Dezvoltarea profesională a personalului din autoritatea publică: Instruirea internă.” Ghid metodic // Cancelaria de
Stat a României, Direcția politica de cadre. – Chișinău: ”Bons Offices” SRL, 2011, p. 14;
35
Ibidem
24
 Totodată, conform Regulamentului de desfăşurarea a procesului de perfecţionare, de
planificare, organizare şi realizare a activităţilor de dezvoltare profesională a funcţionarilor
publici, în cadrul acestui proces sînt implicaţi o serie de actori/factori: autoritatea publică în care
se include conducerea autorităţii publice, şefii de subdiviziuni, subdiviziunea resurse umane şi
nemijlocit funcţionarii publici. Cea de a doua categorie este reprezentată de prestatorii serviciilor
de instruire. La a treia categorie de actori/factori identificăm prezenţa ministerelor, alte autorităţi
publice care, după caz, organizează şi coordonează instruirea externă la subiecte din domeniul de
competenţă şi specialitate. Iar în final, al patrulea factor implicat în acest proces este Cancelaria
de Stat.36
Fiecare dintre aceşti factori menţionaţi mai sus, au anumite atribuţii şi competenţe în
procesul de perfecţionare profesională. În continuare vom menţiona atribuţiile fiecărui factor
separat în funcție de reglemetările legale în domeniu, dar mai cu seamă făcînd referire
nemijlocită și directă la regulametul ce stă la baza acestui proces. Astfel, inițial vom delimita
domeniul de compenţă a conducerii autorităţii publice.
Prin urmare conducerea autorităţii publice: stabileşte obiectivele de instruire a căror
realizare va contribui la obţinerea unor performanţe mai înalte ale autorităţii publice; aprobă
planurile de instruire; alocă mijloacele financiare necesare; monitorizează procesul de
perfecţionare profesională a personalului, etc. La rîndul lor șefii de subdiviziuni fiind implicaţi
contribuie prin: identificarea necesităţilor individuale de dezvoltare profesională a funcţionarilor
publici din subordine şi cele la nivel de grup/subdiviziune.37 Acesta mai elaborează, în baza
necesităţilor identificate, solicitări privind subiectele/tematicile pentru activităţile de instruire
internă şi cea externă şi le prezintă subdiviziunii resurse umane, de asemenea planifică,
organizează, monitorizează şi evaluează instruirea la locul de muncă a colaboratorilor din
subdiviziune, inclusiv a celor nou angajaţi şi a funcţionarilor publici debutanţi.
Serviciul sau subdiviziunea resurse umane din autoritatea publică sau persoana
responsabilă de lucrul cu personalul are următoarele atribuţii: identifică, în comun cu şefii de
subdiviziuni şi funcţionarii publici, necesităţile de instruire ale personalului; planifică procesul
de instruire; evaluează activităţile de instruire şi impactul lor asupra activităţii funcţionarului
public; ţine evidenţa datelor referitoare la instruirea personalului, înscrie datele corespunzătoare

36
Hotărîrea Guvernului României nr. 231 din 13.04.2012 cu privire la aprobarea completărilor ce se operează în
Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11.03.2009, pct. 30, 31, 33,34 // Monitorul Oficial al României nr. 76-80 din
20.04.2012;
37
Hotărîrea Guvernului României nr. 845 din 26.07.2004 cu privire la aprobarea Regulamentul cu privire la
perfecționarea profesională a funcționarilor publici, pct. 18 // Monitorul Oficial al României nr. 132-137/1043 din
06.08.2004;
25
în dosarul personal al fiecărui funcţionar public; întocmeşte şi prezintă conducerii autorităţii
publice rapoarte cu privire la perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici.38
Un alt actor, asupra căruia este îndreptat procesul de perfecţionare şi dezvoltare
profesională, după cum am menționt mai sus, îl reprezintă însăşi funcţionarul public. În
componenţa atribuţiilor acestuia intră următoarele competenţe: colaborează cu conducătorul
subdiviziunii şi lucrătorii serviciului resurse umane la identificarea necesităţilor de instruire;
participă activ la realizarea obiectivelor de instruire; oferă informaţii necesare pentru evaluarea
eficienţei activităţilor de instruire; aplică cunoştinţele, abilităţile şi modelele de comportamente
obţinute în activitatea practică, inclusiv alte competențe specifice procesului respectiv.
Nu în ultimul rînd este necesar de a identifica și prezenta, atribuţiile factorului major
implicat în procesul de perfecționare profesională a funcționarilor publici, care este Cancelaria
de Stat, prin intermediul subdiviziunii sale - Direcţia Politici de Cadre.39 Rolul Direcţiei constă în
contribuirea la modernizarea administraţiei publice prin elaborarea, ajustarea şi promovarea
politicilor de stat eficiente şi a cadrului normativ în domeniul personalului din serviciul public.
Referitor la atribuţiile Direcţiei care asigură implicit dezvoltarea şi perfecţionarea
personalului autorităţilor publice identificăm umătoarele: acordă asistenţă metodologică în
domeniu; coordonează procesului de dezvoltare profesională a funcţionarilor publici; asigură
evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici; planifică cursurile de dezvoltare
profesională a funcţionarilor publici finanţate din bugetul de stat şi din mijloacele financiare
alocate de partenerii de dezvoltare; coordonează procesul de dezvoltare profesională (aprobă
cerinţele privind programele de dezvoltare profesională continuă şi criteriile de evaluare a
acestora, aprobă programele de instruire la nivel central a diferitor categorii de funcţionari
publici; organizează instruirea persoanelor responsabile de dezvoltarea profesională a
funcţionarilor publici, etc.); și alte atribuții ce vizează perfecționarea profesională a
funcționarilor publici în mod particular, dar și activitatea amplă a acestora în ansamblu.
Observăm, că Cancelaria de Stat este actorul de bază în cadrul procesul de perfecționare
abordat de noi în prezenta lucrare, care monitorizeză activităţile referitoare la funcţia publică şi
funcţionarii publici realizate de către autorităţile publice. Dezvoltînd ideea, avem în vedere că
anume această autoritate coordonează şi monitorizează procesul de realizare a măsurilor
referitoare la formarea unui corp profesionist de funcţionari publici, inclusiv la sporirea gradului
38
”Dezvoltarea profesională a personalului din autoritatea publică: Instruirea internă.” Ghid metodic // Cancelaria de
Stat a României, Direcția politica de cadre. – Chișinău: ”Bons Offices” SRL, 2011, p. 25;
39
Hotărîrea Guvernului României nr. 845 din 26.07.2004 cu privire la aprobarea Regulamentul cu privire la
perfecționarea profesională a funcționarilor publici, pct. 22 // Monitorul Oficial al României nr. 132-137/1043 din
06.08.2004;
26
de motivare a acestora. În acest sens, este absolut necesar de a menționa, că de către Cancelarie o
atenţie deosebită este acordată conlucrării în principal cu Academia de Administrare Publică de
pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova, în privința procesul de elaborare a comenzii de stat cu
privire la instruirea personalului din administraţia publică, dar şi cu alţi prestatori de servicii de
instruire, inclusiv coordonează programele de instruire a diferitor categorii de funcţionari, și a
persoanelor responsabile de realizarea politicilor de personal.
Cu titlu de generalizare, evidențiem că distingem un larg spectru de actori implicați în
cadrul procesului de perfecționare profesională a funcționarilor publici, printre care: ministerele,
prestatorii de servicii de perfecționare, Canacelaria de Stat, subdiviziunile structurale interne,
etc., și nu în ultimul rînd însăși funcționarul public, care în opinia noastră joacă rolul cheie în
cadrul acestui proces, avînd dubă calitate de obiect-subiect.

2.2. Organizarea și realizarea procesului de perfecţionare profesională a funcţionarilor

publici

În majoritatea ţărilor factorul principal responsabil pentru funcţionarea sistemului de

perfecţionare şi recalificare a funcționarilor publici este Guvernul. Respectiv, în scopul asigurării
unui nivel înalt de recalificare și perfecționare a cadrelor din administraţia publică se foloseşte pe
larg abordarea sistemică. Abordarea sistemica privind desfăşurarea procesului de perfecţionare a
funcţionarilor publici presupune existenţa mai multor elemente de organizare procedurală, și
anume:
1. Identificarea necesitaţilor de dezvoltare profesională;
2. Planificarea procesului de dezvoltare profesională;
3. Organizarea şi realizarea activităţilor de dezvoltare profesională;
4. Evaluarea activităţilor şi rezultatelor instruirii.40
Anume la aceste etape de organizare a procesului de perfecționare și ne vom referi în
continuare în analiza subiectului abordat de noi în prezenta lucrare. Astfel, identificarea
necesităţilor de dezvoltare profesională presupune, pe de o parte analiza cunoştinţelor,
deprinderilor, şi aptitudinilor necesare pentru fiecare funcţie publică, iar pe de altă parte
aprecierea gradului de competenţă al funcţionarilor care trebuie să întrunească aceste condiţii.
Diferenţa dintre aceşti indicatori va determina necesităţile de perfecţionare a funcţionarului care
deţine o funcţie publică concretă.41
40
Cojocaru Svetlana, Tofan Tatiana, Frunze Oleg, Șaptefrați Tatiana, Butnaru Veronica, Țepordei Aurelia.
Managementul resurselor umane în administrația public. – Chișinău: AAP, 2011, p. 114,
41
Ibidem
27
 Altfel spus, stabilim că identificare necesităţilor reprezintă decalajul dintre nivelul
necesar de competenţă profesională (actual sau viitor) şi cel manifestat de către funcţionarul
public, subdiviziunea structurală sau autoritatea publică. În funcţie de nivelul de referință
distingem necesităţi de dezvoltare profesională: individuale - a fiecărui funcţionar public în
parte; de grup - a fiecărei subdiviziuni structurale; organizaţionale - a întregii autorităţi publice.
Practica ne demonstrează că între ceea ce trebuie să cunoască un funcţionar public, în
conformitate cu caracteristicile de calificare a funcţiei publice ce o deține şi ceea ce în realitatea
acesta cunoaşte, întotdeauna vor exista diferenţe, dat fiind faptul că realitatea socială, economică,
administrativă, politică, etc. permanent înaintează faţă de funcţionarii publici, noi exigenţe, la
care aceștia trebuie să se adapteze în permanență, respectiv procesul de perfecționare
profesională a funcționarilor publici este un proces continuu. În acest sens, studierea necesităţilor
reprezintă o analiză a problemelor actuale şi a celor viitoare care înaintează la ordinea de zi
necesitatea perfecţionării şi dezvoltării profesionale.
În acest fel, conchidem că de problemele studierii necesităţilor de perfecţionare
profesională trebuie să se ocupe fiecare autoritate în parte a administrației publice, prin aceasta
contribuind la îmbunătăţirea calitativă a personalului de care dispune, cît şi instituţiile de
învăţămînt, care organizează perfecţionarea funcţionarilor, asigurînd astfel posibilitatea de a
satisface mai concret necesităţile de perfecţionare apărute la o anumită perioadă de timp.
Metodele de identificare a necesităţilor de dezvoltare profesională pot fi diferite, dar toate
au la bază compararea nivelului necesar de compenţă profesională (cunoştinţe, abilităţi, atitudini,
comportamente) cu cel manifestat în procesul activităţii de către funcţionari, subdiviziunea
structurală sau întreaga autoritate publică. Anume, diferenţa dintre aceşti indicatori va determina
necesităţile de perfecţionare a funcţionarului care deţine o funcţie publică concretă. 42 Respectiv,
menționăm că studierea şi identificarea nevoilor de perfecționare prezintă o analiză a
problemelor actuale şi a celor viitoare care înainteză în prim plan pe ordinea de zi - necesitatea
perfecţionării şi dezvoltării profesionale, ca obiectiv funcțional de bază.
Planificarea procesului de perfecţionare profesionlă, este cea de-a doua etapă a
procesului de planificare la care ne vom referi, aceasta fiind interdependentă de prima etapă,
deoarece scopurile şi obiectivele majore ale perfecţionării rezultă din necesităţile identificate
inițial.

Berciu Ana-Maria. Pregătirea profesională şi cariera personalului din administraţia publică. – București: Editura
42

Universitară, 2009, p. 167;

28
 Obiectivele curente se stabilesc pentru fiecare grup de funcţionari publici în parte, care
urmează să susţină cursurile de perfecţionare. Ele vor depinde de nivelul funcţiilor publice
deţinute de personalul în cauză, de experienţa de activitate acumulată în autoritățile
administrației publice, de dorințele și așteptările funcţionarilor în vederea îmbunătăţirii
performanţelor în activitatea lor.43
Astfel, toate propunerile privind dezvoltarea profesională a personalului, elaborate în
urma identificărei necesităţilor de instruire, parvenite de la conducătorii subdiviziunilor
structurale şi conducerea autorităţii publice, sunt examinate de Subdiviziunea resurse umane din
cadrul autoritaţii publice, confruntate cu: lista subiectelor prioritare pentru instruirea întocmită şi
propusă anual de Cancelaria de Stat, ofertele prestatorilor serviciilor de instruire, fondurile
disponibile. Ulterior, după efectuarea tuturor analizelor și previziunilor de rigoare, Subdiviziunea
resurse umane elaborează şi prezintă spre aprobare conducerii autorităţii publice:44
-propuneri privind diferite forme de intruire internă cu finanţarea de la bugetul autorităţii
publice și din alte resurse financiare permise de legislaţie;
-propuneri privind diferite forme de instruire externă a personalului cu finanţare de la
bugetul de stat, din mijloace speciale, din mijloace financiare alocate de partenerii de dezvoltare
şi de alţi finanţatori.
După acceptarea de către conducerea autoritaţii publice a propunerilor prezentate,
Subdiviziunea resurse umane, elaborează Planul anual integru al perfecționării profesionale a
funcționarilor din cadrul autorității, care conține două compartimente distincte după cum am
menţionat anterior: instruirea internă şi intruirea externă. În ambele compartimente sunt incluse
un șir de elemente distincte, precum: denumirea activităţilor de dezvoltare profesională, formele
de instruire, durata, termenele de realizare, categoriile de participanţi, responsabilii, costurile
estimative, sursele de finanţare, posibilii prestatori de servicii etc.
Următoarea etapă în procesul de perfecționare profesională a funcționarilor publici este
organizarea şi realizarea activităţilor de dezvoltare profesională, care se desfășoară conform
Panului. Planul integru de instruire se aduce la cunoştinţa personalului autorităţii, și în baza
acestuia se elaborează planurile de instruire ale subdiviziunilor structurale. Fiecare funcţionar
elaboreză planul individual de instruire, care include participarea la activităţile de instruire

43
Ibidem
44
Hotărîrea Guvernului României nr. 231 din 13.04.2012 cu privire la aprobarea completărilor ce se operează în
Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11.03.2009, pct. 30, 31, 32 // Monitorul Oficial al României nr. 76-80 din
20.04.2012;
29
externă, internă şi activităţile de autoinstruire, cu indicarea nemijlocită a perioadei posibile de
desfășurare.
Observăm, că activităţile de instruire profesională se organizează şi se desfăşoară
conform planului. Personalul din cadrul autorităţii publice este responsabil de organizarea şi
realizarea activităţilor de intruire, elaborează curricula, pentru realizarea căruia poate aplica
diferite forme şi metode de intruire. Programul de instruire sau curicula include denumirea
activităţii, categoria de participanţi, conţinutul, scopul, obiectivelor de intruire, caracterul şi
ordinea de desfăşurare a activităţii. În program sunt specificate subiectele pentru examinare,
timpul pentru discuţii, schimb de experienţă şi exerciţii practice, formatorii şi moderatorii
activităţii.
Cu referire la activităţile de intruire internă vom menționa că acestea pot fi desfăşurate
atît în incinta autorităţii publice, cît şi în afara acesteia, atît de colaboratorii autorităţii publice, cît
şi de către diferiţi prestatori de servicii de intruire.
Un element important din cadrul etapei de organizare și desfășurare a procesului de
perfecționare profesională a funcționarilor publici o reprezintă achiziţionarea serviciilor de
instruire. În acest sens, autorităţile şi instituţiile publice anunţă procedura de achiziţionare şi
asigură prestatorii serviciilor de instruire cu informaţiile specifice necesare pentru elaborarea
ofertei, inclusiv: domeniul în care se organizează activităţile de dezvoltare profesională, tipul de
instruire. La fel şi obiectivele generale de dezvoltare profesională referitoare la cunoştinţele care
trebuie acumulate şi abilităţile care trebuie dezvoltate de către funcţionarii publici în urma
participării acestora la activităţile de instruire, subiectele şi tematicile de instruire obligatorii de a
fi examinate, durata minimă şi maximă acceptată pentru activităţile de instruire, exprimată în zile
şi ore efective de instruire.45
Vom observa că atunci cînd prestatorul de servicii de intruire este identificat, aceasta este
obligat să adapteze programul de instruire elaborat iniţial, la necesităţile specifice ale
beneficiarului, îl prezintă acestuia spre aprobare şi îl realizează în strictă conformitate cu
contractul încheiat. Prestatorii serviciilor de instruire cu statut de persoană juridică eliberează
participanţilor certificate de participare şi absolvire.
Ultima etapă a procesului de perfecționare profesională a funcționarilor publici o
reprezintă evaluarea activităţilor şi rezultatelor instruirii. Vom stabili, că implementarea
instruirii şi dezvoltării profesionale are două aspecte: primul constă în evaluarea cursurilor de

Hotărîrea Guvernului României nr. 231 din 13.04.2012 cu privire la aprobarea completărilor ce se operează în
45

Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11.03.2009, pct. 39 - 50 // Monitorul Oficial al României nr. 76-80 din 20.04.2012;
30
perfecţionare propriu-zise (aceasta se face prin testarea participanţilor la cursuri, fie prin
expunerea verbală a opiniilor participanţilor referitor la organizarea şi conţinutul cursurilor de
perfecţionare); cel de-al doilea aspect ține de aprecierile date de cei instruiţi, aprecieri care
permit de a stabili gradul de îndeplinire a obiectivelor trasate înaintate de începerea cursurilor.46
Însă cel mai important mod de evaluare a rezultatelor obținute este evaluarea aplicării
cunoştinţelor în activitatea practică de către participanţii la cursuri. Aceasta ţine de sarcina
autorităților care deleghează la studii funcţionarii publici, a căror datorie rezidă în aprecierile de
rigoare fie prin testări, fie printr-o analiză minuţioasă a schimbărilor din activitatea
funcţionarilor, care rezultă din instruire. Schimbările pozitive urmează a fi luate în consideraţie
la atestarea ulterioară, conferirea gradelor de calificare, promovarea în funcţie (deşi s-a constat
că o evaluarea profundă a activităţilor s-a dovedit a fi foarte dificilă).47
Astfel, după cîte am observat este necesar de menționat că evaluarea activităţilor de
dezvoltare profesională se efectuează, după caz, de către: beneficiarii programelor de instruire
(funcţionari, participanţi la programele de instruire); conducătorii direcţi ai funcţionarilor care au
participat la programele de instruire; colaboratorii Subdiviziunii resurse umane în procesul de
monitorizare a dezvoltării profesionale; conducerea autorităţii publice; Cancelaria de Stat, care
este responsabilă de managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici; prestatorii
serviciilor de instruire.
Totodată, alături de persoanele implicate în cadrul procesului de evaluare, stabilim că
evaluarea activităţilor de dezvoltare profesională se realizează prin diferite metode şi
instrumente, printre care: rapoarte, chestionare, testări, interviuri, iar procedura de evaluare se
aplică, după caz: înainte de a realiza activităţile de instruire, pe parcursul activităţilor de
instruire, la sfîrşitul activităţilor de instruire, după anumite perioade de timp. Vom evidenția că o
practică comună a devenit utilizarea chestionarelor, ca metodă de evaluare, care sunt prezentate
participanţilor imediat după terminarea instruirii. Rezultatul acestora reflectă impresiile imediate
după terminarea procesului de instruire.48
Deja într-un final, în urma evaluării se fac concluzii referitor la: corectitudinea
identificării necesităţilor de instruire şi stabilirii obiectivelor de instruire, corectitudinea selectării
tipului, formelor şi metodelor de instruire, corespunderea programelor de instruire realizate cu
obiectivele stabilite, corectitudinea selectării prestatorului serviciilor de instruire.
46
Evaluarea performanțelor profesionale ale funcționarului public: Ghid metodic. - Chișinău: Art Grup Brivet, 2010,
p. 30;
47
Platon Mihail. Coducerea în administraţia publică. – Chișinău: AAP, p. 90;
48
Evaluarea performanțelor profesionale ale funcționarului public: Ghid metodic. - Chișinău: Art Grup Brivet, 2010,
p. 33;
31
 Generalizăm, stabilind că activităţile de instruire pot fi organizate și desfăşurate atît în
incinta autorităţii publice, cît şi în afara acesteia, atît de către colaboratorii autorităţii publice, cît
şi de către diferiţi prestatori de servicii de instruire. Am identificat patru etape distinct prezente
în cadrul procesului de perfecționare, fără de care, datorită interdependenței reciproce, nu ar fi
posibilă dezvoltarea profesională eficientă a personalului din autoritatea publică, deoarece anume
prin etapele respective este posibilă asigurarea utilizării eficiente a resurselor de timp, financiare,
informaționale alocate, pentru îmbunătățirea competenței și abilităților resursei umane, adică a
funcționarului public.

2.3. Sistemul de perfecţionare profesională a funcţionarilor publici în unele state europene

Fiecare ţară are sistemul său de instruire a personalului în cadrul administraţiei. Desigur,
practica ţărilor înalt dezvoltate este mult mai interesantă, mai bogată decît a ţarilor în curs de
dezvoltare. După cum ne demonstrează evenimentele din ultimii ani, perfecţionarea personalului
din administrația publică a devenit un element – cheie în tactica guvernelor din multe state
ale lumii. Eforturile întreprinse în ceea ce priveşte dezvoltarea funcţionarilor publici şi
metodologiile folosite variază considerabil. Fiecare sistem de conducere, adică sistemul ierarhic
sau sistemul funcţional, include modalitaţile specifice de instruire a funcţionarilor publici.
Respectiv, în continuare ne-am propus de a analiza particularitățile procesului de dezvoltare
profesională a funcționarilor publici în unele state europene.
Un bun sistem de instruire şi perfecţionare a funcţionarilor este după părerea noastră, cel
din Germania, unde există un sistem centralizat de perfecționare a persoalului. 49 În cadrul acestui
sistem rolul principal în organizarea și desfășurarea perfecționării generale centralizate îi revine
Academiei de Administrare Publică, iar la nivel local sunt create structuri de instruire sub formă
de asociații locale și instituții sau centre de perfecționare. De asemenea este necesar de
menționat, că ministerele din cadrul Guvernului german, dispun fiecare de instituţii/subdiviziuni
interne de intruire şi perfecţionare. Totuşi cea mai importantă instituţie responsabilă de
dezvoltarea profesională pentru toate autorităţile atît din cadrul administrației publice centrale,
cît şi administrației publice locale la nivel federal este Academia Federală de Administrare
Publică, care este integrată în Ministerul Federal de Interne, dar se bucură de un mare grad de
independenţă.

49
Cojocaru Svetlana, Tofan Tatiana, Frunze Oleg, Șaptefrați Tatiana, Butnaru Veronica, Țepordei Aurelia.
Managementul resurselor umane în administrația public. – Chișinău: AAP, 2011, p. 127;
32
 La nivel de land funcţioneză Şcoala Postuniversitară de Ştiinţe Administrative din
Spayer. Și vom menționa că în Germania, la fel ca și în Republica Moldova obligaţia de a face
studii de perfecționare este stipulat prin lege ca modalitate de a cunoaştere a realizărilor de
ultimă oră în ceea ce priveşte activitatea din cadrul serviciului public. Ridicarea calificării
profesionale este obligatorie pentru lucrătorii tineri din serviciul de rang superior, în primii trei
ani de muncă la unul din ministerele federale.
De asemenea este necesar de evidențiat că în cazul Germaniei, pentru lucrătorii tineri din
serviciul de rang superior a fost introdusă aşa-numita perfecţionare de compensare: juriştii
participă la ore instructive în domeniul ştiinţelor economice, economiştii şi reprezentanţii ştiinţei
naturale, la seminarelele consacrate dreptului public, etc.
Participarea la alte secţiuni ale programului Academiei Federale de Administraţie Publică
şi municipale depinde în mare măsură, de interesele şi iniţiativa funcţionarilor ce activează în
organele administrative de nivel federal. Programul de perfecţionare profesională la Academia
Federală cuprinde în principal următoarele obiective tematice: organizarea administrării;
bugetele publice; tehnologia informaţională; legislaţia; activitatea cu cadrele; însuşirea
îndeplinirii sarcinilor internaţionale. Participanţii la procesul de perfecțioanare obțin cunoştinţe
şi deprinderi necesare pentru activitatea ulterioară eficientă în cadrul autorităților sale.
Un sistem modern de dezvolare profesională a funcţionarilor publici îl identificăm şi în
Franţa50, care spre deosebire de cel din Germania are o structură desconcentrată, fiind constituit
din școli de formare inițială, centre de pregătire pentru experți în management în parteneriat cu
universitățile, instituții private, etc. Aici instruirea este înfaptuită de Şcoala Naţională de
Administrare (ENA) cu ciclul său de învăţămînt postuniversitar şi programa sa pentru
conducătorii de vîrf, de Şcoala Politehnică, de şcoli regionale şi de şcoli ministeriale specializate,
dar și de Centrul Național al Funcției Publice Teritoriale, care reprezintă o structură centralizată,
impusă de către stat autorităților locale.
Cursurile de instruire caută să asigure funcţionarii de prim-rang cu mijloace moderne de
conducere operaţională şi strategică cu tehnologii de informare, cu mijloace umane de
administrare şi comunicare.
Vom mai adăuga că în Franţa există diferite tipuri de cursuri de intruire în cadrul
administrației publice: la începutul carierei de muncă, în timpul stagiului obligatoriu, ca pregătire
pentru concursurile interne de promovare sau interese speciale profesionale sau personale,
anume aceste aspecte se aseamănă cu condițiile similare din Republica Moldova, unde
50
Ibidem
33
funcționarii publici dispun de cursuri de perfecționare la angajare într-o funcție publică sau pe
parcursul activității sale profesionale, acestea fiind atît interne, cît și desfășurate de instituții cu
experiență cu este Academia de Administrare Publică de pe lîngă Președintele Republicii
Moldova.
Marea Britanie51 are un sistem de instruire profesională care, datorită caracterului său
original, este menţionat drept valoros. Cabinetul de miniştri, responsabil de organizarea
administrării publice britanice, oferă un program de conducere la nivel înalt, care este obligatoriu
pentru funţionarii publici de gradul 3 (un grad ierarhic înalt); la acest program intern pot
participa reprezentanţi atît ai sectorului de stat, cît şi ai celui particular.
Colegiul de Administrare Publică de Stat, care în urma planului de modernizare s-a
transformat într-o agenţie, organizează Programul 1, 2, 3 (pentru funcţionarii superiori de gradele
1, 2 şi 3 şi şefii de executiv ai agenţiilor), precum şi programul Continuitate şi schimb. Ambele
programe sunt elemente explicite în dirijarea proceselor de schimb din administraţia publică.
Cursurile oferite în cadrul Programului 1, 2, 3 sunt deschise şi pentru conducătorii din sectorul
privat.
Un aspect foarte important şi conturat în Anglia, la fel ca într-un şir de alte ţări din
Uniunea Europeană constă în faptul că pătura de sus a cadrelor de conducere se formează nu prin
selectare “naturală” din întreaga masă a funcţionarilor, cum se practică de exemplu, astăzi în
Republica Moldova sau România, ci pe calea creşterei bine orientate a cadrelor tinere special
destinate pentru intrarea în rîndurile elitei. Aici, la fel ca în Germania, Italia, Franţa, pregătirea
viitorilor candidaţi la posturile din administraţie publică are un caracter de stagiere îndelungată
în diferite subdiviziuni ale aparatului de stat cu aprecierea rezultatelor stagierei.
O atenţie deosebită dezvoltării şi îmbunătăţirii sistemului de intruire a cadrelor din
administraţia publică se acordă în Grecia.52 Aici, participarea funcţionarilor publici la programele
de intruire este obligatorie. Învăţămîntul postuniversitar este realizat sub formă de cursuri sau
programe de specializare. U aspect important îl reprezintă faptul că în cadrul unor condiţii
specifice funcţionarul public are posibilitatea de a lua concediu cu păstrarea salariului pentru o
perioadă de pînă la trei ani şi de a urma învăţămîntul postuniversitar chiar într-un alt stat membru
al Uniunii Europene.
Un rol principal în sistemul de instruire a funcţionarilor publici greci îl joacă Centrul
Naţional de Administrare Publică(CNAP) constituit în anul 1983. Centrul constă din: Şcoala

51
Onofrei Filip Gh.,Sisteme administrative comparate. – Iași: Editura Sedcom Libris, 2001, p. 165;
52
Tofan Dana Apostol. Instituţii administrative europene. – Bucureşti: C.H. Beck, 2006, p. 275;
34
Naţională de Administrare Publică (pregătește cadre pentru serviciul public central şi necentral,
precum şi pentru administrarea locală); Institutul de Instruire Permanentă (întocmeşte programe
de scurtă durată pentru funcţionarii de stat) și Institul de Instruire Administrativă Introductivă
(specializat pentru instruirea funcționarilor publici debutanți, angajați în mare parte prin
concurs).
La fel ca și în celelate țări democratice, care au un sistem de cadre bine dezvoltat,
funcţionarii publici din Ungaria au obligaţia de a-şi îmbunătăţi în mod regulat pregătirea
profesională. Statutul funcționarilor publici unguri reglementează astfel: „Funcţionarii publici
sunt îndreptăţiţi să avanseze în carieră şi sunt obligaţi să participe la orice formă de pregătire,
perfecţionare a pregătirii profesionale, incluzînd pregătiri pentru managementul administraţiei
publice, organizate la nivel central ori de către agenţiile administraţiei publice.”53
În ceea ce priveşte drepturile salariale ale funcţionarilor publici pe perioada stagiului de
pregătire profesională, vom menționa că o particularitate a Ungariei este aceia că, Agenţia
administraţiei publice (autoritate responsabilă în mare parte de desfășurarea procesului de
perfecționare) este obligată să ramburseze remuneraţia funcţionarilor publici pentru orele în care
aceștia au participat la stagiu de pregătire profesională necesară dezvoltării carierei sale, stagiu
care a fost organizat la nivel central, ori de către agenţiile administraţiei publice.
De asemenea în Ungaria, de fapt ca și în România, funcţionarii publici sunt obligaţi să
restituie instituţiei publice sau autorităţii publice contravaloarea cheltuielilor efectuare cu stagiul
de perfecţionare profesională, în cazul în care aceşti nu au absolvit-o din vina lor sau din motive
ce ţin strict de problemele lor personale. Totodată în Ungaria, la fel ca în Republica Moldova,
dar ca și în România, obligaţia de a prezenta planul de perfecţionare profesională a funcţionarilor
publici revine autorităţilor şi instituţiilor publice. Acestea trebuie să prezinte anual acest plan
împreună cu fondurile prevăzute în bugetele anuale proprii pentru acoperirea cheltuielilor de
perfecţionare profesională a funcţionarilor publici. Diferenţa apare însă în ceea ce priveşte
autoritatea căreia i se adresează acest plan. În Republica Moldova acesta este remis Cancelariei
de Stat, în România, planul este destinat Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, pe cînd în
Ungaria planul prezintă interes pentru Ministerul de Afaceri Interne şi pentru autorităţile din
subordinea acestuia.
În România, dacă tot am vorbit de această țară mai sus, vom menționa că sistemul nou de
instruire a cadrelor s-a format începînd cu anul 1991, cînd a fost creată Şcoala Naţională de
53
Legea XXIII/1992 privind Statutul funcţionarilor publici din Ungaria, Cap. III, art. 33 alin. 1 //
http://facultate.regielive.ro/proiecte/drept/studiu-comparativ-privind-statutele-functionarilor-publici-din-ungaria-si-
romania-212927.html (accesat la data de 12.02.2021);
35
Studii Politice şi Administrative din Bucureşti 54, instituţie de învăţămînt superior cu grad
postuniversitar.
Cu referire însă nemijlocită la perfecționarea profesională a funcționarilor publici, vom
stabili că în conformitate cu statutul acestora, formarea profesională este pentru funcționari, atît
un drept, cît și o obligație, în acest fel Statutul reglementează că: „Autorităţile şi instituţiile
publice au obligaţia să prevadă în bugetul anual propriu sumele necesare pentru acoperirea
cheltuielilor de perfecţionare profesională a funcţionarilor publici organizată la iniţiativa ori în
interesul autorităţii sau instituţiei publice.”55
Mai mult ca atît, ca și în Ungaria, în România, obligaţia de a prezenta planul de
perfecţionare profesională a funcţionarilor publici revine autorităţilor şi instituţiilor publice.
Acestea trebuie să prezinte anual acest plan împreună cu fondurile prevăzute în bugetele anuale
proprii pentru acoperirea cheltuielilor de perfecţionare profesională a funcţionarilor publici.
Diferenţa apare însă în ceea ce priveşte autoritatea căreia i se adresează acest plan. În România,
planul este destinat Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, iar în Ungaria planul prezintă
interes pentru Ministerul de Afaceri Interne şi pentru autorităţile din subordinea acestuia.
Un alt aspect important, stabilit de reglementările legale în cazul perfecționării
profesionale a funcționarilor publici din Romînia, ține de termenul de desfășurare a procesului
respectiv. Astfel, art. 51 alin. (3) din Statutul funcţionarilor publici, prevede: „Funcţionarii
publici care urmează forme de perfecţionare profesională, a căror durată este mai mare de 90 de
zile într-un an calendaristic, organizate în ţară sau în străinătate, finanţate din bugetul de stat sau
bugetul local, sunt obligaţi să se angajeze în scris că vor lucra în administraţia publică între 2 şi 5
ani de la terminarea programelor, proporţional cu numărul zilelor de perfecţionare profesională,
dacă pentru programul respectiv nu este prevăzută o altă perioadă .”
În final, vom conchide, că statele europene pun un accent deosebit pe perfecționarea
profesională a funcționarilor publici, ca un factor important în procesul de modernizare
administrativă, cu atît mai mult, în fiecare din statele analizate de noi, inclusiv și în alte țări la
care nu au fost făcute referințe există instituții naționale specializate în domeniul respectiv,
printre care: Școala Națională de Științe Politice și Administrative din România, Academia de
Administrare Publică de pe lîngă Președintele Republicii Moldova din Republica Moldova;
Școala Națională de Administare din Franța; Şcoala Postuniversitară de Ştiinţe Administrative
54
Sait-ul oficial al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative // http://www.snspa.ro (accesat la data de
15.02. 2021);
55
Legea 188-1999 privind Statutul funcţionarilor publici din România, Cap III, Secţiunea 3, art. 51, alin.1//
http://facultate.regielive.ro/proiecte/drept/studiu-comparativ-privind-statutele-functionarilor-publici-din-ungaria-si-
romania-212927.html (accesat la 12.02.2021)
36
din Germania, etc. De asemenea, există reglementări speciale în cadrul diverselor acte normative
care vizează domeniu perfecționării profesionale în serviciul public, care stabilesc anumite
norme, oligațiuni și drepturi pentru funcționarii publici, și care produc fie asemănări, fie
deosebiri dintre organizarea sistemului unui sau altui stat în domeniul dat.

CAPITOLUL III: ORGANIZAREA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE ŞI A

PROCESULUI DE DEZVOLTARE PROFESIONALĂ ÎN SATUL X

În cadrul structurii teritoriale a organelor administraţiei publice locale, relaţiile dintre ele
sunt foarte variate, ele necesitînd să colaboreze reciproc, deoarece au ca scop comun –
organizarea serviciilor publice pentru cetăţenii din teritoriu. Ca urmare a acestui raţionament, în
capitolul dat vom efectua o analiză practică a structurii administraţiei publice locale din satul X,
Y, identificînd principalele sarcini ale funcționarilor publici ce își desfășoară activitatea în cadrul
primăriei X, ca ulterior să evidențiem caracterul procesului de perfecționare atît inițială, cît și
continuă, cu referire nemijlocită la anul curent de desfășurare a acțiunilor planificate pentru
dezvoltarea profesională a funcționarilor publici.

3.1. Prezentarea generală a administraţiei locale din satul X, Y

37
 Administrația publică locală are un rol important în satisfacerea intereselor publice ale
societății, deoarece aceasta activînd la nivelul colectivităților locale cunoaște cel mai bine
nevoile sociale manifestate de locuitorii acestora. Reieșind din acest context, și ca urmare a
desfăşurării practicii de licenţă în cadrul Primăriei satului X, vom încerca să facem o
retrospectivă asupra formei organizării administrative a primăriei satului, referindu-ne nemijlocit
la statul de personal și la funcțonarii publici care contribuie la administrarea și dezvoltarea
localității, deoarece anume de calitate personalului din administrație în orice autoritate publică
depinde eficiența administrativă demonstrînd în acest fel raționamentul enunțat mai sus.
Dorim pentru început să facem referire la unele date statistice legate de s. X, stabilind că
acesta este o localitate administrativă de nivelul I din Y, fiind situat la o distanță de 12 km de
orașul Y și la 44 km de Z. Prima atestare documentară certă a satului datează din anul 1774,
există presupuneri că satul ar fi fost întemeiat pe la 1538, însă dovezi sigure în acest sens
deocamdată nu au fost aduse. Din punct de vedere al teritoriului satul are o suprafață de circa
5,40 km pătrați, cu un perimetru de 15,53 km.
Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 5447 de
oameni, dintre care 48,34% - bărbaţi și 51,66% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul
satului fiind următoarea: 98,84% - moldoveni, 0,46% - ucraineni, 0,51% - ruşi, 0,06% -
găgăuzi, 0,04% - bulgari, 0,02% - polonezi, 0,07% - alte etnii. În satul X au fost înregistrate
1769 de gospodării casnice la recensămîntul din anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării
era de 3.1 persoane.56
Ținem nemijlocit să menționăm, că conform datelor cu care am făcut cunoștință pe
parcursul practicii, comparativ cu datele recensămîntului din 2004, populația satului X a scăzut
substanțial, în prezent în primărie fiind înregistrat un număr de aproximativ 4200 de locuitori,
ceia ce înseamnă aproximativ 1368 de gospodării casnice, observăm în acest fel reducerea
numărului beneficiarilor serviciilor publice, dar și a populației, ceia ce ar trebui să determine
administrația să întreprindă politici publice pentru a stimula populația să rămînă în sat pentru a
contribui la dezvoltarea acestuia.
În aspect administrativ-instituțional în prezent infrastructura socială este formată din 2
şcoli (o școală primară și un liceu), o grădiniță, biserica ortodoxă, poştă, spital, o farmacie, post
de poliție, casă de cultură şi primărie. Anume la instituția primăriei și ne vom referi în

56
Rezultatele recensămîntul populației din 2004 // http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=295 (accesat la
data de 25.03.2021)
38
continuare, în mare parte la funcționarii publici și personalul care activează în cadrul acesteia
contribuind la satisfacerea interesului general al locuitorilor satului.
În acest context, în vederea efecturării unei prezentări generale a administraţiei publice
din s. X, vom menţiona în aspect general că pentru a asigura o bună funcţionare a autorităţilor
statului şi pentru a garanta valorile democraţiei, autorităţile din cadrul unităţilor administrativ -
teritoriale trebuie de a fi alese de către colectivitatea locală respectivă. Astfel, procesul de
administrare a colectivităţilor locale descentralizate se realizează numai prin intermediul
autorităţilor reprezentative şi executive, alese de colectivitatea respectivă prin vot universal,
direct, secret şi liber exprimat, care împreună urmăresc realizarea scopului general al
administraţiei publice, satisfacerea intereselor societăţii în cazul de faţă al colectivităţii locale
respective.
Drept urmare, în conformitate cu normele legale, administraţia publică locală din s. X, r-
nul Anenii Noi, este formată în primul rînd din Consiliul local X şi Primarul de X, la aceştia
adăugîndu-se personalul administrativ din cadrul primăriei, care în orice localitate este
caracterizată ca cel mai important actor local, căruia îi revine un rol decisiv în promovarea
dezvoltării şi participării locale. Acest lucru este determinat de următoarele motive:
1. primăria este percepută de membrii comunităţii ca unica instituţie ce reprezintă statul în
comunitate;
2. administraţia publică locală este instituţia ce poate interveni în procesul de soluţionare a
litigiilor şi conflictelor locale;
3. primăria reprezintă unica instituţie care are posibilitatea financiară şi legală de a soluţiona
problemele comunităţii;
4. primarul şi funcţionarii publici deţin autoritatea necesară pentru organizarea comunităţii;
5. primarul şi consiliul local reprezintă autoritatea formală aleasă prin vot universal de către
membrii comunităţii şi de aceea trebuie să servească interesele acestora etc.57
În calitatea sa de autoritate publică a administraţiei publice locale şi ca subiect prin care
se exercită autonomia locală, primarului s. X îi revine o seamă de atribuţii similare oricărei
autorităţi publice din sfera puterii, atribuţii care îl obligă şi-i oferă dreptul să-şi exercite funcţia
respectivă. Calitatea conform căreia primarul s. X, în persoana d-lui Ion Ghețan (care deține din
2011 al treilea mandat în funcția de primar), constituie guvernul local este confirmată de
prevederile art. 29 din Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administraţia publică locală, care
prevede următoarele: primarul asigură respectarea pe plan local a drepturilor şi libertăţilor
57
Ghidul Liderului Comunitar. – Chişinău: Contact, FISM, 2004, p. 22.
39
omului, a Constituţiei, a legilor, a decretelor Preşedintelui republicii şi a hotărîrilor Guvernului;
asigură executarea deciziilor consiliului; întocmeşte proiectul bugetului local; exercită funcţia de
ordonator principal de credite; exercită drepturile şi asigură îndeplinirea obligaţiunilor ce-i revin
satului, oraşului în calitate de persoană juridică; supraveghează inventarierea şi administrarea
bunurilor care aparţin satului, oraşului; asigură ordinea şi liniştea publică; conduce serviciile
publice locale etc.
Pentru a putea îndeplini aceste obligaţii stabilite de lege, precum şi necesităţile
locuitorilor din colectivitate, primarul s. X, dispune de importante mecanisme şi instrumente:
convoacă şedinţele consiliului şi propune spre dezbatere ordinea de zi; propune candidaturile
pentru funcţiile de viceprimar şi secretar; poate ataca decizia consiliului în instanţa
judecătorească; iniţiază şi organizează consultarea populaţiei; verifică, din oficiu sau la cerere,
încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local; elaborează proiectul de stat al personalului,
efectivul scriptic şi salarizarea personalului din aparatul primăriei; controlează activitatea
personalului din aparatul primăriei; numeşte şi eliberează din funcţie personalul din aparat.58
Cît despre consiliul local al satului, vom menţiona că acesta este ales de către locuitorii
Xului, pentru un mandat de 4 ani, ca și primarul. Acesta îşi desfăşoară activitatea în şedinţe şi în
comisii, în prezent în cadrul Consiliului local activează 13 consilieri. Făcînd trimitere la art. 14
din Legea nr. 436-XVI din 28.12.2006 privind administraţia publică locală precum şi pornind de
la domeniile de activitate ale autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întîi stabilite la
art. 4 al Legii privind descentralizarea administrativă, 59 stabilim că consiliul local al primăriei s.
X, realizează următoarele competenţe:
1. decide punerea în aplicare şi modificarea, în limitele competenţei sale, a impozitelor şi
taxelor locale, a modului şi a termenelor de plată a acestora, precum şi acordarea de facilităţi pe
parcursul anului bugetar;
2. administrează bunurile domeniului public şi ale celui privat ale oraşului;
3. decide darea în administrare, concesionarea, darea în arendă ori în locaţiune a bunurilor
domeniului public al oraşului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes local, în
condiţiile legii;

58
Costachi Gh., Statutul de drept şi democraţia în România. În Probleme actuale ale ştiinţelor socio-umane în
condiţiile integrării europene. - Chişinău: Tipografia Centrală, 2006, p. 9-81.
59
Legea privind descentralizarea administrativă nr. 435-XVI din 28.12.2006 // Monitorul Oficial al României nr.29-
31/91 din 02.03.2007, art .4.
40
 4. decide asupra lucrărilor de proiectare, construcţie, întreţinere şi modernizare a
drumurilor, podurilor, fondului locativ, precum şi a întregii infrastructuri economice, sociale şi
de agrement de interes local;
5. decide înfiinţarea instituţiilor publice de interes local, organizează serviciile publice de
gospodărie comunală, determină suportul financiar în cazul cheltuielilor bugetare;
6. decide, în condiţiile legii, asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale,
inclusiv din străinătate, pentru realizarea unor lucrări şi servicii de interes public, pentru
promovarea şi protejarea intereselor autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi
colaborarea cu agenţi economici şi asociaţii obşteşti din ţară şi din străinătate în scopul realizării
unor acţiuni sau lucrări de interes comun;
7. aprobă, la propunerea primarului, organigrama şi statele primăriei, ale structurilor şi
serviciilor publice din subordine, precum şi schema de salarizare a personalului acestora;
8. aprobă, în condiţiile legii, norme specifice şi tarife pentru instituţiile publice şi serviciile
publice de interes local din subordine, inclusiv alte atribuţii şi domenii de competenţă prin
exercitarea cărora contribuie la realizarea, în cazul nostru a interesului public al locuitorilor
satului X.
Observăm, cu privire la administraţia publică locală a s. X, că aceasta, de fapt ca şi în
cazul celorlalte unităţi administrativ-teritoriale din republică, este formată în primul rînd din
autorităţi alese de populaţia oraşului – Primarul şi Consiliul local – care în baza preogativelor de
putere publică deţinute acţionează împreună şi colaborează în vederea gestionării treburilor
publice ale oraşului, încercînd să menţină gradul de încredere acordat de colectivitatea locală
prin satisfacerea necesităţilor curente şi a intereselor acesteia.
Cum am menţionat mai sus, în organizarea şi desfăşurarea administraţiei publice locale,
alături de Primar şi Consiliul local, un rol important îl are primăria, din structura căreia fac parte
un şir de angajaţi administrativi şi tehnici, anume cei administrativi avînd calitatea de funcţionari
publici, activează în scopul realizării necesităţilor locuitorilor comunităţii locale, motiv pentru
care anume ei trebuie să dispună de abilitățile necesare pentru a asigura desfășurarea eficientă a
activităților administrative prin care se realizează solicitările locuitorilor colectivității locale.
Făcînd referire la Primăria s. X, în urma perioadei de practică desfăşurată în cadrul
acestei instituţii, am observat cu părere de rău lipsa unei organigrame a primăriei, mai mult ca
atît chiar şi lipsa fișelor de post elaborate sau în process de elaborare pentru funcționarii publici
care activează în primăriei. La etapa actuală este elaborat doar statul de personal aprobat de
Cancelaria de Stat la data de 07.08.2012, care prevede sarcinile de ordin general care sunt
41
îndeplinite de funcționarii din primărie. Anume statul de personal a contribuit esențial la
identificarea atribuțiilor cheie ale funcționarilor publici în exercitarea funcțiilor sale.
În conformitate cu statul de personal, pe care îl anexăm la prezenta lucrare (anexa 2), am
elaborat organigrama primăriei s. X (anexa 3), și în baza acestora identificăm următoarele funcţii
instituite în cadrul primăriei s. X: primar, viceprimar, secretarul consiliului local, contabil-şef,
specialist în domeniul fiscal, specialist în domeniul regimului funciar, dactilografă. Anume
aceste funcţii le vom prezenta ulterior mai detaliat, în baza statului de personal aprobat.
Respectiv, evidenţiem că în cadrul primăriei s. X activează 1 viceprimar - dl Dumitru
Horneț, funcţia deţinută de acesta fiind una de conducere, care are drept scop de a asigura
managementul eficient al activităţii primărie satului X. În exercitarea atribuţiilor sale
viceprimarul îndeplinește un şir de sarcini de bază, printre care enumerăm: asigură funcționarea
instituțiilor bugetare din subordinea primăriei, asigură funcționarea serviciilor publice locale,
exercită supravegherea activității din pețe, oboare, parcuri, spații verzi, locuri de distracții și
agreement, i-a măsuri operative pentru buna lor funcționare, precum și efectuiază și verifică
îndeplinirea lucrărilor de salubrizare.
Secretarul Consiliului local X, este dna Lungu Tatiana, care exercită o funcţie publică de
conducere, avînd ca scop efectuarea unui management eficient al activităţii Consiliului local, dar
şi al Primăriei satului X, în vederea asigurării legalităţii şi a realizării optime ale obiectivelor
acestora. Activitatea secretarului Consiliului local, constă în exercitarea unui şir de atribuţii,
reglementate nemijlocit de legislaţia în domeniu, dar sunt şi un șir de sarcini stabilite conform
statului de personal.
Astfel, evidenţiem următoarele sarcini de bază ale secretarului: asigură legalitatea actelor
emise de consiliul local, acordă ajutor metodologic și consultativ consilierilor și comisiilor
consultative de specialitate, organizează și coordonează activitatea serviciului de stare civilă din
sat, îndeplinește și autentifică acte notariale, dar şi alte sarcini ce ţin de organizarea eficientă a
administraţiei locale din oraş. Vom menţiona, că alături de Primar şi Consiliul local, funcţia de
secretar al comunităţii locale, este una din cele mai importante, deoarece prin intermediul
acesteia se asigură în mare parte administraţia locală.
Celelalte funcţii la care ne vom referi în continuare sunt funcţii de execuţie, specializate
într-un domeniu concret de referinţă, prima dintre care este specialistul pentru reglementarea
regimului funciar, d-nul Vizîi Alexei, care asigură evidenţa funciară şi controlul de stat asupra
folosirii raţionale şi protecţiei terenurilor. Acesta este responsabil de organizarea și efectuarea
lucrărilor de reglementare a regimului funciar în sat, asigură folosirea după destinație a
42
pămînturilor în limitele satului, ține și îndeplinește completarea registrelor cadastrale și
efectuarea modificărilor curente în ele, este răspunzător de prezentarea informației corecte pentru
calcularea și încasarea impozitelor.
Ajungem la concluzia că inginerul cadastral, reprezintă persoana cu studii
corespunzătoare în domeniul cadastrului, care efectuează lucrările de formare a bunurilor
imobile ale unei unităţi administrativ-teritoriale, în cazul nostru s. X, întocmind hărţi şi planuri
topografice şi cadastrale pentru proiectarea, trasarea, execuţia şi urmărirea comportării în timp a
construcţiilor de toate genurile, activitate care în acest context este nemijlocit legată de domeniul
urbansimului şi amenajării teritoriului.
O altă funcție publică din cadrul primăriei s. X, este funcția de specialist în domeniul
legislației fiscal, sau altfel spus preceptor fiscal, din cadrul sarcinilor căruia fac parte: asigurarea
respectării legislației fiscal în teritoriu, calcularea și perceperea impozitelor în termenii stabiliți și
evidența achitării impozitelor de către agenții economici, ținerea registrelor de calculare și de
evidență a plăților, precum și întocmirea și prezentarea dărilor de seamă lunare și anuale
organelor de resort.
Vom mai menţiona despre contabilul-şef (d-na Ana Zatic), care de asemenea este o
funcţie publică de execuţie, acesta fiind responsabil de realizarea sarcinilor de complexitate
înaltă în domeniul analizei bugetare şi managementului financiar al localităţii, 60 efectuînd
asigurarea îndeplinirii legii contabilității, organizarea lucrului în cadrul contabilității, realizarea
bugetului pe veniturii și cheltuieli, elaborarea proiectului bugetului și prezentarea acestuia spre
aprobare consiliului local sătesc, precum și efectuarea controlului îndeplinirii bugetului. Toţi
funcţionarii enumeraţi mai sus, îndeplinesc atribuţiile în vederea satisfacerii nevoilor sociale ale
locuitorilor din satul X.
Ținem să observăm că conform statelor de personal în primăria s. X este prevăzută și o
funcție de deservire tehnică, și anume cea de dactilograf, care îndeplinește și funcțiile
specialistului de încorporare și recrutare, care însă conform statului de personal este
responsabilă de organizarea lucrului de desevire a documentelor în primărie, a proceselor verbale
ale ședinței Consiliului sătesc, pregătirea materialelor predestinate examinării la ședințele
consiliului, inclusiv exercitarea lucrărilor de secretariat.
Astfel, observăm că personalul primăriei satului X, este format din 2 funcții de demnitate
publică, o funcție publică de conducere, 3,5 funcții de execuție, și o funcție de deservire tehnică,

60
Legea nr.155 din 21.07.2011 pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice // Monitorul Oficial al
României nr.164-165 din 04.10.2011, cap.III, sect.II.
43
o lacună important fiind lipsa fișelor de post elaborate și aprobate pentru fiecare funcție în parte,
deoarece anume prin fișa de post se garantează nivelul minim de cunoștințe, competențe și
abilități pe care trebuie să-l posede un funcționar sau altul, ceia ce de fapt și este determinat de
procesul de intruire/formare inițială, dar și de cel de dezvoltare profesională continuă. Anume
din aceste considerente recomandăm în termeni cît mai rezonabili posibili de a realiza fișele de
post în concordanță cu statul de personal, asigurînd în acest fel o bază reglementară pentru
efectuarea eficientă a atribuțiilor administrative de către fiecare funcționar public.
În concluzie, vom evidenţia faptul că dezvoltarea social-economică a satului X, Y, şi
creşterea bunăstării tuturor locuitorilor, ţine de rodul muncii sîrguincioase a unei echipe, formată
din personalul administraţiei publice locale din cadrul primăriei, de primarul oraşului, şi de
consiliul local, la aceştia adăugîndu-se oameni de afaceri, membrii asociaţiilor obşteşti, care
activează pentru eficientizarea procesului de conducere din această unitate administrativ-
teritorială.

3.2. Dezvoltarea profesională a funcționarilor publici din cadrul primăriei satului X în anii
2011 - 2013

Teoriile şi studiile privitoare la perfecţionarea profesională şi cariera personalului din

administrația publică în cadrul acestei lucrări sunt completate prin intermediul unei analize
aplicative a desfășurării practice a procesului respectiv, pe care am desfăşurat-o în cadrul
primăriei satului X.
În urma studiului am constat că, perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici se
reflectă în toate activităţile pe care le desfășoară. Aşa cum am afirmat în partea teoretică a acestei
lucrări, formarea profesională şi perfecţionarea se constituie ca drepturi, dar şi ca obligaţii ale
personalui din administraţia publică. Formarea iniţială a persoanei constituie punctul de plecarea
în alegerea unei cariere. Viitorii funcţionari publici aleg să urmeze o carieră în funcţia publică,
dacă formarea lor iniţială corespunde cerinţelor unui post în administraţia publică. Siguranţa şi
securitatea, relaţionarea sunt doar cîţiva dintre factorii care, aşa cum am demonstrat anterior,
catalizează energiile unei persoane în a face din munca sa o vocaţie. Din acest considerent vom
stabili că marea parte a personalului din primăria X deține studii superioare, astfel secretarul
consiliului local este licențiat în drept absolvind facultatea drept al Universității de Stat din
Moldova, viceprimarul este specialist în economie, contabilul-șef, evident că în contabilitate,

44
inginerul cadastral a finisat specialistatea cadastru la Universitatea Agrară de Stat din Moldova,
perceptorul fiscal specialist în economie.
Drept rezultat, observăm prezența formării inițiale de specialitate a persoanelor ce
activează în funcțiile publice din cadrul primăriei X, și identificăm rolul important al acestei
forme de perfecționare, deoarece anume baza inițială solidă este factorul care determină o
activitate ulterioară eficientă, care poate fi dezvoltată. Adică, putem dezvolta ceva, atunci cînd
avem ce, ceia ce reprezintă un proces mult mai avantajos pentru orice administrație, decît acel în
care persoanele anagajate nu posedă studii în nici un domeniu aferent funcției publice, sau
dimpotrivă deține studii care nu corespund postului pentru care a fost angajată. Din aceste
considerente apreciem calitatea prezenței studiilor superioare a specialiștilor ce activează în
cadrul primăriei X, ca o realizare importantă în inițierea procesului de dezvoltare profesională
continuă.
Legea nr. 158-XVI din 04.07.2008 privind funcția publică și statutul funcționarului
public stabilește că în cadrul procesului de dezvoltare profesională continuă funcţionarul public
are dreptul şi obligaţia de a-şi perfecţiona, în mod continuu, abilităţile şi pregătirea profesională.
Fiecare autoritate publică va asigura organizarea unui proces sistematic şi planificat de
dezvoltare profesională continuă a funcţionarului public, care include aprofundarea şi
actualizarea cunoştinţelor, dezvoltarea abilităţilor, modelarea atitudinilor necesare funcţionarului
public pentru exercitarea eficientă a atribuţiilor funcţiei. Responsabilitatea, de a organiza şi a
implementa toate aceste prevederi legale, stipulate şi în alte acte normative, în cadrul primăriei
s. X, îi revine secretarului consiliului local.
Este necesar de evidențiat că activitatea de organizare a procesului de pefecţionare
profesională a funcționarilor publici este inițiată o dată cu emiterea Hotărîrii de Guvern, cu
privire la comanda de stat privind dezvoltarea profesională a personalului din administraţia
publică care se eliberează anual. Despre emiterea şi punerea în aplicarea a acestei hotărîri este
responsabilă şi Cancelaria de Stat, care în primul rînd informează toate autorităţile publice din
republică, despre fatul că este deja pregătită comanda de stat în ceea ce priveşte perfecţionarea
profesională a funcţionarilor publici. În urma acestei hotărîri Guvernul hotărăşte aprobarea
comenzii de stat privind dezvoltarea profesională a personalului din administraţia publică în anul
de referință, care este stabilită Academiei de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele
Republicii Moldova. La rîndul său Academia este responsabilă de elaborarea Planul de realizare
a comenzii de stat şi de distribuirea acestuia autorităţilor publice. Ulterior, Academia înştiinţează
autoritățile publice printr-o scrisoare unde aduce la cunoştinţă necesitatea delegării funcţionarilor
45
vizaţi conform Planului realizării comenzii de stat pentru participarea la un șir de cursuri de
dezvoltare profesinală.
Anume în baza acestor scrisori și a planului respectiv, sunt identificați funcţionarii care
necesită să participe la cursurile de perfecţionare profesională, prin urmare conducătorul
autorităţii publice este în drept să emită dispoziţii cu privire la delegarea la cursuri de dezvoltare
profesională, și ca rezultat funcţionarul public delegat este obligat să participe şi să frecventeze
toate orele şi cursurile. Menționăm, că conţinutul cursurilor este orientat spre acumularea acelor
cunoştinţe şi dezvoltarea acelor abilităţi care sînt necesare pentru realizarea mai eficientă a
atribuţiilor de serviciu ale participanţilor. Pentru a demonstra sporirea calităţii cursurilor de
perfecţionare profesională în cadrul comenzii de stat, fiecărui funcţionar public în urma
absolvirii cursurilor de dezvoltare profesională i se conferă în baza instruirii, un certificat de
dezvolatare profesională care este eliberat de către Academia de Administraţie Publică pe lîngă
Preşedintele Republicii Moldova. Acest certificat poate fi prezentat ca instrument cu caracter de
utilitate practică, care va contribui la perfecţionarea sistemului de dezvoltare profesională
continuă a funcţionarilor publici din cadrul instiuţiei şi autorităţii de care a fost delegat. La fel,
acest certificat este anexat la dosarul funcţionarului public.
Respectiv, ne-am propus în continuare de a identifica care au fost seminare, cursurile sau
trainingurile la care au participat funcționarii sau personalul din primăria satului X, stabilind ca
perioadă de referință anii 2011 – 2013, despre care vom relata în continuare.
Cu referire la anul 2011, conform datelor pe care le-am putut obține de la primărie,
funcționarii din satul X nu au beneficiat de cursuri de dezvoltare profesională, din cîte și-a putut
aduce aminte secretarul Consiliului local, aceasta a participat la un seminar organizat la nivelul
raionului, desfășurat în privința organizării sindicatelor și respectării drepturilor acestora, care
după cum a menționat secretara a durat o perioadă scurtă de timp, avînd un caracter general
informativ dar nu de profesionalizare. În rest, conchidem cu părere de rău că personalul primăriei
X, nu a obținut rezultate remarcabile în domeniu perfecționării profesionale în anul 2011, care au
fost determinate de lipsa surselor sau programelor de dezvoltare la care aceștia puteau lua parte,
atît la nivel central, dar mai cu seamă la nivel local.
Abordînd același subiect, însă cu referire la anul 2012, vom menționn că în primul
semestru al anului, primarul recent ales pentru al treilea mandat a beneficiat de un curs de
perfecționare cu genericul ”Managementul autorității administrației publice locale”, organizat
de Cancelaria de Stat și desfășurat în cadrul Academiei de Administrare Publică de pe lîngă
Președintele Republicii Moldova. Cursul respectiv a promovat familiarizarea și analiza
46
prevederilor cadrului normativ privind administraţia locală și identificarea misiunii, sarcinilor și
delimitarea funcţiilor aparatului preşedintelui/primăriei şi ale consiliului, delimitarea funcţiilor
administraţiei locale de diferite niveluri.
Printre tematicile de bază promovate pe parcursul activităților de instruire evidențiem:
prestarea serviciilor calitative, managementul autorităţii publice, dezvoltarea abilităţilor
manageriale: planificarea strategică în baza identificării necesităţilor şi stabilirii priorităţilor;
formarea şi gestionarea bugetelor; planificarea acţiunilor; coordonarea activităţilor, comunicarea,
moderarea şedinţelor; monitorizarea şi evaluarea activităţilor, preccum și managementul
resurselor umane și demografia şi dezvoltarea locală. În urma discuțiilor cu primarul acesta s-a
expus asupra oportunității acestui curs, reieșind din desfășurarea alegerilor locale generale în
2011, și a apreciat importanța informației oferite pe parcursul orelor teoretice și pactice,
susținînd ideia necesității desfășurării perioadice a unor asemena cursuri de dezvoltare,
importante pentru personalul administrativ.
Cu părere de rău, specificăm că de alte forme de dezvoltare profesională desfășurate pe
parcursul anului 2012, personalul din cadrul primăriei X nu au beneficiat, ceea ce în opinia
noastră constituie o deficiență a procesului respectiv.
În continuare, cu referire la începutul anului 2013 facem trimitere la planul de dezoltare
profesională a personalului din administrația publică, prevăzut pentru semestrul I al anului
2013,și vom menționa că deja 2 funcționari din cadrul primăriei satului X, au reușit să
beneficieze de aceste cursuri de perfecționare, și anume secretarul consiliului local, precum și
viceprimarul, ceea ce în comparație cu situția în domeni pentru anii 2011 – 2012, resprezintă un
succes remarcabil ce vizează perfecționarea fuuncționarilor publici locali.
Ambii funcționari au participat la cursul cu aceiași tematică ”Managementul
performanței”, doar că în perioade diferite de instruire, secretarul în perioada 11 – 15 februarie,
iar viceprimarul în 08 – 12 aprilie curent. Cursul respectiv, de fapt ca și toate celelalte cursuri a
fost desfășurat de către Academia de Administrare Publică și a inclus un șir de subiecte cheie,
prin intermediul cărora ar fi posibil obținerea unor performanțe înalte în domeniul administrării
nevoilor sociale.
Astfel, în cadrul acestui curs au fost abordate așa subiecte ca: sisteme, instrumente și
tehnici de management ale autorității publice; planificarea activității autorității publice, obiective
în cascadă; managementul echipelor și motivarea personalului; monitorizarea activității,
evaluarea performanței individuale și colective; comunicarea asertivă și acordare de feedback;
managementul ședințelor; soluționarea problemelor; adoptarea deciziilor; inițiere în guvernare
47
electronică; inclusiv subiecte axate pe domeniul specific de activitate al categoriei de
participanți.
În discuțiile noastre referitor la cursurile respective, și la rugămintea de a evalua gradul
de necesitate al cursului, ambii funcționari au găsit cursul important și oportun pentru
desfășurarea unui management al performanței, însă cu specificarea că la nivelul administrației
publice locale, unde condițiile nu sunt adecvate pentru promovarea acestuia, mai mult ca atît cu
lipsa mijloacelor și instrumentelor necesare pentru realizare (chiar și aceleași tehnologii
informaționale utilizate în procesul de lucru), face și mai complicat procesul practic de
implementare a celor predate în cadrul cursului. Din aceste considerente, d-na secretara a
consiliului local, s-a exprimat că pentru activitatea ei din cadrul programului respectiv de
perfecționare îi vor fi utile sugestiile legate de monitorizarea activității și evaluarea
performanțelor, managementul ședințelor, precum și planificarea activității autorității publice, în
rest ceia ce ține de celelalte componente a cursului, în opinia d-ei acestea au ajutat-o să afle
unele aspecte interesante pe care nu le știa pînă la curs (de exemplu care sunt căile de stabilire a
unui feedback continuu cu cetățenii sau ce reprezintă guvernarea electronică), dar care cu părere
de rău nu le va putea întrebuința în practică din cauza realității obiective, ce se manifestă prin
capacitățile reduse de acțiune a autorităților locale.
În urma discuțiilor cu ceilalți funcționari din cadrul primăriei X, vom menţiona faptul că,
urmarea unor cursuri de perfecţionare profesională pentru ei reprezintă un motiv de mîndrie, prin
statutul avut şi prin faptul că munca lor are în esenţă un motiv nobil - cetăţeanul, deoarece cum
susțin aceștia o administraţie publică competitivă, a cărei valori se fundamentează pe tradiţie și
stabilitate, nu poate fi concepută fără oamenii bine puşi în slujba organizaţiei şi care aleg să
urmeze o carieră în acest domeniu.
Revenind la cursurile de perfecționare profesională a funcționarilor publici din cadrul
primăriei s. X, vom mai evidenția și despre seminarul de Securitate a muncii, organizat la nivel
de raion, la care din partea primăriei a participat specialistul în reglementarea funciară.
Seminarul respectiv a întrunit specialiști din diverse domenii, dar care lucrează la nivel local,
nemijlocit în unitățile administrativ-teritoriale ce fac parte din Y și s-a desfășurat la data de 27
martie curent.
Acesta a avut ca temă securitatea muncii în autoritățile publice, în cadrul căruia au fost
aduse la cunoștință un set de reguli elementare ce asigură securitatea în muncă, ce previn
producerea situațiilor neprevăzute, dar și care înlătură unele defecțiuni descoperite pe parcursul
activităților. Din discuțiile noastre cu inginerul cadastral am înțeles că seminarul respectiv a fost
48
unul teoretico-aplicativ, deoarece au fost instruiți cum se deschid stingătoarele în cazul apariției
unui incendiu, cum se strînge corect un furtun cu apă, etc., dar și le-a fost oferită posibilitatea de
a încerca aceste acțiuni. Ca rezultat final al acestui seminar, se presupune ca fiecare persoană
participantă să elaboreze niște reguli de securitate internă, pentru propria autoritate, să le aprobe
și să le aducă la cunoștință funcționarilor publici, în cazul nostru din primăria s. X, în felul acesta
asigurînd o bază reglementară a securității muncii.
Alte cursuri sau seminare de instruire cu participarea funcționarilor publici din cadrul
primăriei s. X, pînă la moment nu au fost organizate, noi însă am dori să atragem atenția asupra
unei deficiențe importante a procesului de dezvoltare profesională a funcționarilor publici din
primărie, care constă în lipsa unui plan local de dezvoltare profesională, sau chiar regional, care
ar putea fi elaborat și desfășurat cu implicarea autorităților similare din alte colectivități locale,
care ar asigura un schimb permanet de experiențe noi, practici, ba chiar și de resurse în scopul
sprijinului reciproc al unor proiecte de dezvoltare profesională.
Mai mult ca atît, la întrebarea noastră privind identificarea procentului din buget care este
prevăzut pentru perfecționarea personalului, primarul a menționat că bugetul nu prevede
asemenea cheltuieli, deoarce nu-și permite. În opinia d-lui, cu care suntem parțial deacord, la
etapa actuală coletivitățile locale nu dispun de asemenea resurse financiare, încît să-și permită a
utiliza o parte din ele și pentru dezvoltarea personalului, deoarece aceștia de cele mai dese ori
sunt utilizați în necesitățile curente ale satului, personalului nealocîndu-i-se nimic pentru
perfecționare, și doar comunitățile locale dezvoltate (de exemplu: Băcioi, Durlești, Mereni), își
pot permite introducerea în buget și a unui procent prevăzut pentru sporirea competențelor
personalului său.
În opinia noastră, anume resursele financiare reduse, alături de interesele proprii fie
politice, fie individuale ale funționarilor ce activează în cadrul autorităților administrației publice
locale, fie de nivelul I sau II, de cele mai dese ori la nivel local duc la ineficiența administrației,
la lipsa unui personal performant, capabil să asigure o bună soluționare a problemelor și
necesităților locale.
Generalizăm, menționînd că resursele umane ale administrației publice din primăria
satului X, participă la procesul de organizare profesională a competențelor desfășurat fie la nivel
central, fie la nivel, raional, de către actorii specializați angajați în cadrul procesului respectiv.
Totodată cu titlu de concluzie finală vom stabili că perfecționarea profesională a funcționarilor
publici din X, se desfășoară atunci, cînd apare ocazia de a participa la un curs sau altul de
dezvoltare, mai puțin, pe baza propriilor tendințe de dezvoltare.
49
 CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

În toate domeniile de activitate a serviciului public, instruirea, dezvoltarea şi

perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici a devenit o cerinţă inevitabilă a peroadei în
care trăim. Dacă în trecut foştii funcţionari publici reuşeau pe baza cunoştinţelor acumulate să
exercite funcţia dată, pe toată viaţa, astăzi cunoştinţele se perimează foarte rapid, ceea ce
conduce mai degrabă la nonperformanţă decît la performanţă din partea funcţionarilor publici.
Pornind de la cele menţionate mai sus şi de la problematica abordată în lucrarea de faţă,
putem trage următoarele concluzii:
1. sporirea nivelului de profesionalism a funcţionarilor publici are ca scop sporirea calităţii
serviciilor care sunt prestate cetăţenilor de către corpul de funcţionari din cadrul administraţiei
publice. Astfel, activitatea de perfecţionare profesională a funcţionarul public are urmatoarele
sarcini: creşterea motivării funcţionarilor publici, crearea unei culturi organizaţionale noi în
cadrul serviciului public, dezvoltarea abilităţilor manageriale, sporirea nivelului de conştientizare
de către funcţionarii publici a necesităţii respectării normelor de conduită, a evitării conflictului

50
de interese şi eradicării fenomenului de corupţie. Aceste sarcini, necesită implicarea fiecărui
funcţionar în parte, astfel sintagma creării unui corp de funcţionari profesionişti şi competitivi,
poate asigura funcţionalitaea unui sistem administrativ eficient;
2. activităţile de instruire pot fi organizate și desfăşurate atît în incinta autorităţii publice, cît
şi în afara acesteia, atît de către colaboratorii autorităţii publice, cît şi de către diferiţi prestatori
de servicii de instruire. Am identificat patru etape distinct prezente în cadrul procesului de
perfecționare, fără de care, datorită interdependenței reciproce, nu ar fi posibilă dezvoltarea
profesională eficientă a personalului din autoritatea publică, deoarece anume prin etapele
respective este posibilă asigurarea utilizării eficiente a resurselor de timp, financiare,
informaționale alocate, pentru îmbunătățirea competenței și abilităților resursei umane, adică a
funcționarului public;
3. existența spectrului larg al actorilor implicați în cadrul procesului de perfecționare
profesională a funcționarilor publici, printre care: ministerele, prestatorii de servicii de
perfecționare, Canacelaria de Stat, subdiviziunile structurale interne, etc., și nu în ultimul rînd
însăși funcționarul public, care în opinia noastră joacă rolul cheie în cadrul acestui proces, avînd
dubă calitate de obiect-subiect;
4. statele europene pun un accent deosebit pe perfecționarea profesională a funcționarilor
publici, ca un factor important în procesul de modernizare administrativă, cu atît mai mult
aceștia au create și funcționează instituții de învățămînt specializate cu instruirea inițială,
continuă și de calitate a funcționarilor publici de diferite nivele administrative.
5. instruirea şi perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici reprezintă o activitate
indespensabilă ce contribuie la asiguarea unui funcţionalităţi eficiente a autorităților publice din
cadrul administraţiei publice, și la îndeplinirea adecvată a sarcinilor de către funcționarii publici,
care activează atît la nivel central, cît și la nivel local.
6. lipsa unor planuri, programe, precum și a alocărilor financiare pentru dezvolatarea
profesională în cadrul Pirmăriei X, r-nul Anenii Noi, împreună cu lipsa fișelor de post creează o
deficiență importantă în vederea asigurării obținerii performanțelor adminitrative la nivelul
acestei autorități administrative.
Luînd în considerarea cele menţionate, putem formula următoarele recomandări:
-necesitatea elaborării şi implementării unor strategii şi politici de perfecţionare profesională
a funcţionarilor publici în cadrul autorităţilor administrației publice centrale și locale cu
asigurarea acoperirii financiare adecvate pentru realizarea practică a acestor strategii;

51
 -conştientizarea conducătorilor autorităţilor (îndeosebi a celor din administrația publică
locală) şi a funcţionarilor publici ierarhic superiori a şefilor de subdiviziuni funcţionale în
vederea preocupării de problemele de perfecţionare, instruire şi dezvoltare profesională a
funcţionarilor prin includerea în fişa postului a sarcinilor şi obligaţiilor funcţionarilor vizavi de
acest concept și această necesitate;
-elaborarea şi aplicarea unui plan de instruire şi perfecţionare profesională în cadrul
primăriei satului X;
-elaborarea fișelor de post și alocarea unui procent bugetar prevăzut pentru dezvoltarea
profesională a funcționarilor din satul X;
-preluarea și implementarea celor mai bune practici europene în domeniul perfecționării
profesionale a funcționarilor publici din Republica Moldova, la baza cărora ar trebui să se afle un
managemnet eficient la resurselor umane.
În final menționăm că un sistem administrativ dotat cu suficiente mijloace materiale şi
financiare nu-şi poate îndeplini funcţiile fără funcţionari publici bine pregătiţi profesional şi
managerial, de aceea se impune conform legislaţiei în vigoare în domeniul administraţiei
publice, crearea şi consolidarea unui corp de funcţionari de carieră, profesionist, neutru politic şi
compatibil cu structurile existente în ţările membre ale Uniunii Europene

BIBLIOGRAFIE

1. Baieșu Marina. Managementul resurselor umane: (Note de curs). – Z: A.S.E.M., 2003;

2. Berciu Ana-Maria. Pregătirea profesională şi cariera personalului din administraţia
publică. – București: Editura Universitară, 2009;
3. Bîrcă Alic. Managementul resurselor umane. – Z: Ed. A.S.E.M., 2007;
4. Cojocaru Svetlana, Tofan Tatiana, Frunze Oleg. Managementul resurselor umane în
administraţia publică. – Z: AAP, 2011;
5. Emilian Radu. Conducerea resurselor umane. București: Editura Expert, 1999;
6. Manda Corneliu. Ştiinţa administraţiei. - Bucureşti : Lumina Lex, 2004;
7. Negruţ Vasilica. Drept administrativ. - Bucureşti: Lumina Lex, 2000,
8. Onofrei Filip Gh.,Sisteme administrative comparate. – Iași: Editura Sedcom Libris,
2001;
9. Platon Mihail. Coducerea în administraţia publică. – Z: AAP;
52
 10. Platon Mihail. Conducerea statului. Probleme, căutări, soluţii. – Z: Editura Universul,
2009;
11. Postolachi Marina. Serviciul Public. – Z: Editura Tehnica-Info, 2005;
12. Roşca Constantin, coord., Managementul resurselor umane. – Craiova: Editura CeRTI,
2004;
13. Sîmboteanu Aurel. Perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici şi rolul lor în
realizarea reformelor administratice. - Z, 1992;

53