Sunteți pe pagina 1din 2

DRAMATURGIA

„Iasii in carnaval”

Vasile Alecsandri

Dintre toti scriitorii grupati in jurul programului de la „Dacia literara” ,


Vasile Alecsandri a fost singurul care a manifestat o chemare certa pentru
teatru. In cuprinsul intinsei sale opere dramatice s-a operat trecerea treptata a
dramaturgiei noastre de la diletantism la profesionalitate prin descoperirea
latentelor teatrale ale limbii romane si confruntarea lor cu modelele clasice ale
genului.

Un an dupa „Iorgu de la Sadagura”, Alecsandri realizeaza cu „Iasii in


carnaval” un savuros denunt al spaimei de revolutie, surprinsa ca o alta
expresie a exagerarilor nefiresti. Buna dispozitie coexista cu moralismul acid si
favorizeaza, in creatia comica a lui Alecsandri, cateva constructii rotunde de o
organicitate pe care dupa 1860 nu a mai putut-o pastra. Poate ca cele mai reusite
raman „Chirita in Iasi” si „Iasii in carnaval”. Amandoua sunt create in
ambianta dezlantuirii carnavalesti, care cuprinde personajele intr-o sarabanda
satirica fara amaraciune. „Iasii in carnaval” , piesa a carei premiera a avut loc
la 22 decembrie 1845 este o comedie de situatii in care succesiunea de
confuzii si qui-pro-quo-uri este aceea care obliga pana la urma fiecare personaj
sa-si dea arama pe fata.

Ca si mai tarziu in primele doua Chirite, „Iasii in carnaval” provoaca un


ras pozitiv, despartind binele de rau fara incrancenare. In centrul piesei se afla
caricaturizarea temerilor unui boier conservator, obsedat de primejdia
razvratirilor egalitare. Frica lui Tache Lunatescu se dezvolta elefantiazic,
iesind din titinile realitatii imediate si primind dimensiuni cosmice. „Acum
lumea s-au deschis...s-au deschis peste masura”, striga oripilat eroul comic,
adaugand, ceva mai tarziu, „din zi in zi lumea se face mai sumeata si trebile se
incalcesc mai urat”. Aceasta ridicare a propriei poltronerii la scara
cataclismului universal favorizeaza comicul hiperbolizant si mai cu seama,
critica unei monomanii. Sagetile la adresa starilor sociale sunt expediate din
interiorul unei farse care ironizeaza inchipuirile unei minti slabe, opaca la
procesul firesc al schimbarii.
In contrast cu imobilismul lui Lunatescu, comedia descatuseaza jocul
egalizator al mastilor de carnaval, relativizand tipologia umana. Deoarece a visat
ca „revoltantii” se vor deghiza in irozi, Tachi identifica aceasta costumatie cu
seditiunea, dar imbracandu-se la fel cu presupusii complotisti, este confundat
de politie cu acestia si unificat -astfel- cu grupul „infam”. In cele din urma,
oamenii agiei ii aresteaza chiar pe cei doi cetateni onorabili, potrivit proverbului
care zice ca acela care sapa groapa altuia, cade singur in ea, dar totul se va
termina cu bine pentru ca nepotul lui Lunatescu o va lua in casatorie pe fiica
politaiului Sabiuta, Leonil pe frumusica modista, iar postelnicul se convinge ca
nimeni nu vroia sa faca revolutie, n-a fost decat o alarma falsa si idila familiala
sub semnul careia se incheie piesa simbolizeaza restaurarea idilei sociale.

Confuzia, ca tema esentiala a piesei , apare inca din primele ei scene, ca


un acord preliminar , avertizand spectatorul asupra cheii in care se va desfasura
avalansa de intamplari , cand dialogul dintre Tachi si Tarsita se imparte in doua
registre concomitente, in doua teme diferite cantate impreuna , ca intr-un
pantum malaez , o tema majora (teama de revolutie) si una minora (discutia
despre dulceata care o aduce Safta) armonizandu-se pentru a face posibila
deraierea ,amestecul de planuri, din care apare chiar ideea apelului la politie.

Ceea ce da piesei o baza comica fertila este tocmai decalajul dintre vis si
realitate. Cosmarul lui Lunatescu, evocat de acesta in culori negre, devine
rizibil prin transportarea lui in atmosfera carnavalesca. Cufundate in miscarea
spontana, nonconformista,, proprie atmosferei de zaiafet, obsesiile
conservatorismului se dizolva in democratismul petrecerii. Programul de critica
sociala al comediei capata claritate in textul „papusaresc” al „cauzasului”
Alecu, care denunta aroganta protipendadei, miselia parvenitismului,
oportunismul „patrihotilor”, coruptia si suprematia interesului material. Jocul de
papusi insusi complineste, fericit, linia mascaradei carnavalesti si participa,
alaturi de alte pete de culoare , la atmosferizare.

Astfel farsa se multumeste sa arate , sa contureze hilar distanta dintre


retrograzi si bonjuristi. Triumful bunului simt (reprezentat de boierul provincial
Vadra) va prevala, in cele din urma, asupra obtuzitatii posace.

Bibliografie: „Istoria literaturii dramatice romanesti”, vol 1, Vicu Mindra