Pantelimon Halippa 

sau Pan Halippa (n. 1 august 1883, Cubolta, ținutul Soroca – d. 30 aprilie 1979, București)

a fost un publicist și om politic român basarabean, unul dintre cei mai importanți militanți pentru afirmarea
spiritului românesc în Basarabia și pentru unirea acestei provincii cu România. A fost președintele Sfatului
Țării care a votat unirea în 1918. A ocupat funcții de ministru în diferite guverne. A fost persecutat politic de
regimul comunist și închis la Sighet. Membru corespondent al Academiei Române exclus în 1948, repus în
drepturi în 1990. A urmat școala primară în satul natal, la Cubolta, apoi cursurile Școlii Spirituale din Edineț și
ale Seminarului Teologic din Chișinău. După ce a absolvit seminarul în 1904, s-a înscris la Facultatea de
Fizică și Matematică a Universității din Dorpat (astăzi Tartu, Estonia). Un an mai târziu a izbucnit revoluția și
Halippa s-a văzut nevoit să renunțe la studii. Revenit la Chișinău, s-a apropiat de tinerii intelectuali români,
colaborând la „revista Basarabia”, prima publicație română a epocii, în paginile căreia a tipărit imnul
revoluționar Deșteaptă-te, române, fapt pentru care a fost urmărit de autoritățile țariste.[1]
S-a refugiat la Iași și s-a înscris la facultatea de litere și filosofie, a cărei cursuri le-a urmat între 1908 și 1912.
În această perioadă a colaborat la revista „Viața românească”, în care a publicat “Scrisorile din Basarabia”.
În 1908 a tipărit la Chișinău, cu caractere chirilice, „Pilde și povețe”, prima carte literară din Basarabia, iar
în 1912 lucrarea „Basarabia, schiță geografică”. Revenit la Chișinău în 1913, publică împreună cu Nicolae
Alexandri și cu ajutorul lui Vasile Stroescu, ziarul „Cuvânt moldovenesc”, al cărui director a fost. În scrierile
sale, Halippa nu a contenit să militeze pentru unirea Basarabiei cu România.
Activitatea sa politică s-a intensificat, iar în 1917 a înființat Partidul Național Moldovenesc. Anul 1918 l-a
găsit pe Halippa în fruntea curentului pro-unire, drept pentru care a fost ales vicepreședinte, apoi președinte
al Sfatului Țării, adunarea care la 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România. A participat și la
adunările de la Cernăuți și de la Alba-Iulia care au proclamat Unirea Bucovinei și, respectiv, a Transilvaniei cu
România.
După 1918 a deținut mai multe funcții: ministru, secretar de stat pentru Basarabia (1919-1920), ministru al
Lucrărilor Publice (1927), ministru al Lucrărilor Publice și Comunicațiilor (1930), ministru ad-interim la
Ministerele Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale (1930), ministru secretar de stat (1928-1930, 1932, 1932-
1933), senator și deputat în Parlament (1918-1934), urmărind constant propășirea culturală a Basarabiei.
În anul 1923 devine membru emerit al Suveranului Sanctuar al României și, în același an, la 29 decembrie,
reprezenta Loja Libertatea, din Chișinău, la Conventul anual al Marii Loji Naționale din România (MLNR). În
1925 a făcut parte din Comisia de relații externe a MLNR. A mai îndeplinit și funcția de garant de amiciție în
România al Supremului Consiliu de grad 33 din Santo Domingo. [2]
Pantelimon Halippa a fost întemeietorul Universității Populare din Chișinău (1917), al Conservatorului
Moldovenesc, al Societății Scriitorilor și Publiciștilor Basarabeni, al Societății de Editură și Librărie
“Luceafărul” din Chișinău (1940). În 1932 a editat și a condus revista “Viața Basarabiei” și ziarul cotidian
omonim.d
În 1950 a fost arestat și închis, fără a fi judecat, la Sighetu Marmației, după doi ani fiind predat NKVD-ului,
dus la Chișinău, judecat și condamnat la 25 de ani de muncă forțată în Siberia. A fost mutat la închisoarea de
la Aiud, unde a fost reținut până în 1957. A murit la 30 aprilie 1979, la vârsta de 95 de ani, în București, în
casa de pe strada Al. Donici nr. 32. A fost înmormântat în cavoul familiei din cimitirul Mănăstirii Cernica, de
lângă București.[3]
A scris peste 280 poezii, articole, schițe, traduceri, memorii, reușind să editeze în timpul vieții doar un singur
volum, Flori de pârloagă (1921, Iași), prefațat de Mihail Sadoveanu. A scris și câteva studii
istorice: Bessarabia do prisoedineniâ k Rossii (1914), Basarabia înainte de sub dominația Rusă (1812-1825), B.
P. Hasdeu (1939). Postum i se publică în revista „Patrimoniu” din Chișinău Povestea vieții mele (1990) și un
volum de publicistică (2001). În colaborare a mai semnat și cartea Testament pentru urmași (1991). Membru
corespondent al Academiei Române (1918). Exclus în 1948, Halippa a fost repus în drepturi în 1990 ca
membru corespondent al Academiei Române.
Pe 23 august 2010, președintele interimar al Republicii Moldova și președintele Parlamentului Republicii
Moldova, Mihai Ghimpu, i-a conferit post-mortem „Ordinul Republicii” lui Pantelimon Halippa, alături de un
grup de luptători împotriva regimului totalitar comunist de ocupație.
O stradă și o mică piață din sectorul Centru al orașului Chișinău îi poartă numele.
 Gimnaziul Sergiu Rădăuțan

Informație la disciplina
Istoria română și
universală

Cumpătă Dragoș

2021