EXAMENE MEDICALE INIŢIALE SI PERIODICE- ROLUL LOR PENTRU DIRIJAREA

ŞTIINŢIFICA A ANTRENAMENTULUI

Dr. Simona Nanoveanu

Examenul medical iniţial- SELECŢIA:

Selecția primară
Se face înainte de începerea activității sportive si are ca prim scop stabilirea stării de
sănătate a viitorului sportiv.
Tot mai frecvent la selecția primară vin copii cu vârste mici, aduși de părinți la un
examen de specialitate, înaintea începerii unei activități sportive organizate sau la scurt
timp de la inițierea antrenamentelor. Cu câțiva ani în urmă la selecția primară veneau
copii ce aveau în urmă oarecare pregătire, în special în cazul sporturilor a căror
practicare începe la vârste mici (gimnastică, înot, tenis de câmp). Ceilați practicanți de
sport luau de la medicul de familie o adeverință privind starea de sănătate și atât.
În ultimii ani însă, părinți au devenit tot mai interesați de orientarea cât mai precoce
a copiilor către un anumit sport, în care aceștia să aibă șanse reale la performanță, pe
de o parte iar pe de altă parte, devin tot mai conștienți de importanța unui examen
amănunțit și cât mai serios atât pentru sănătatea, cât și pentru performanța viitorilor
sportivi. Așa se face că tot mai mulți copii sunt văzuți, la vârste mici, de către medicii de
medicină sportivă, dar și de cei de alte specialități, dacă este cazul.

Examenul medicosportiv iniţial cuprinde (optim): examene clinice si paraclinice care

sa depisteze afecţiuni aparente sau latente (examen clinic de interne, ortopedie,
neurologie, cardiologie, ORL, oftalmologie, stomatologie, laborator) si examene
medicosportive care să încadreze sportivul in paramentri biologici optimi pentru sportul
pe care doreşte sa îl practice (examen de antropologie si antropometrie, examen
psihomotric, determinări specifice neurologice, aspecte funcţionale legate de aparatul
cardiovascular si capacitatea de efort).
Legat de starea de sănătate se evidenţiază următoarele aspecte:
- este de dorit ca sportivul sa fie in perfectă stare de sănătate;
- exista un barem oficial ( publicat in Monitorul Oficial nr.327/2003) in care sunt
prevăzute clar afecţiunile care exclud ferm persoana examinată de la viata sportivă).
În prezenta uneia din afecţiunile menţionate în barem activitatea sportivă este
interzisă, existând risc vital;
- exista un număr de afecţiuni, care odata depistate nu exclud sportivul de la
activitatea sportivă, dar care, in timp, prin agravare ar putea determina, fie
întreuperea pregătirii din cauze medicale (ex. o miopie medie care iniţial se
încadreaza in baremul oficial se poate agrava cu vârsta si poate deveni miopie
severa, criteriu de excludere din viata sportivă, dacă aceasta nu poate fi corectată
corespunzător), fie o lipsa de progres in pregătire (pauze dese datorate afecţiunii,
plafonarea pregătirii din cauza limitărilor date de afecţiune).
De menționat faptul că, datorită progreselor medicale înregistrate în ultimii ani,
 există afecțiuni care în trecut nu erau compatibile cu practicarea sportului de
performanță, dar care în prezent permit sportivului antrenamente și participare la
competiții, sub monitorizare medicala, mai strictă decât în cazul celorlați sportivi.
Legat de determinările specifice, de medicina sportiva ar fi de menitonat:
- aspectele legate de dezvoltarea fizica a copilului venit la selecţia inițială. Se
conturează un prim biotip somatic al viitorului sportiv. In primul rând este necesar să
nu se depisteze deficiențe de dezvoltare, cu caracter patologic, globale sau parţiale.
Aspectele cele mai evidente, legate de talie, compoziţie corporală, pot suferi
modificări rapide, atât sub influența practicării sportului cât si a dezvoltării fiziologice
datorate vârstei. Totuşi și aici examenul inițial poate fi de folos antrenorului, el
orientând către o ramura sau alta un anumit biotop constiuțional. În prezent nu se
efectuează radiografii ca test screening de depistare a afecţiunilor de coloana
nemanifeste clinic (se are in vedere vârsta mica la selecţia iniţiala si riscul de
iradiere, conform normelor UE).
- aspectele legate de calitatile psihomotrice si calitățile fibrei neuromusculare
(examene specifice, cum ar fi teste psihologice, determinarea forţei fibrei musculare
si vitezei de conducere), mai semnificative in dinamică, după un număr de luni/ ani
de pregătire sportiva, dar care orientează antrenorul și la selecţia iniţiala asupra
calităţilor native ale sportivului pe care urmează să îl antreneze.
- aspecte funcţionale, legate de aparatul cardiovascular si respirator. Esenţială este
examinarea cardiologică și un traseu ECG iniţial. La nevoie pentru tranşarea
diagnosticului se indica incă de la examenul iniţial examene suplimentare cum ar fi:
radiografii specifice, ecografii, RMN sau orice alte examene complexe, cu scopul de
a transa intre o afecţiune minoră și una care ar putea interfera cu pregătirea și viata
sportivă). Aspectele legate de capacitatea de efort se modifica în timp, prin
pregătire, dar pot orienta si ele antrenorul către existența sau nu a unor calitați
native si predispoziţia către un anumit tip de efort (aerob/anaerob).
Trebuie punctat faptul că deși datele furnizate de examenele specifice sunt utile, în
general, examenul inițial este mai degrabă unul de orientare și de excludere a unor
afecțiuni grave, incompatibile cu practicarea sportului și mai puțin de predicție a
performanței. Evoluțiile ulteriorare în dezvotarea copilului, dar mai ales comparația cu
punctul de plecare, vor da un criteriu mai bun de apreciere a accesului la performanță.

Exemnele periodice
Selecția secundară și terțiară
Reprezintă examinarea complexă medico-sportivă ce are loc la selecția
sportivului într-un lot național, respectiv într-un lot olimpic.
Indiferent de apartenența sau nu la vreun lot, odată admis in viata sportivă, ar fi de
dorit ca sportivul să se prezinte în circuite periodice, care controlează starea de
sănătate și evoluţia calităţilor si parametrilor biologici specifici, legat de sportul practicat.
O perioda medie de 6 luni între controale ajută antrenorul în dirijarea pregătirii.
In primul rând se urmăreşte starea de sănătate. Afecţiunile intercurente trebuie
tratate rapid, astfel incât ele să nu efecteze programul de pregătire. Uneori aspecte care
par minore pot contribui la ratarea unui obiectiv important (ex: focarele de infecţie
dentară se pot decompensa si devin manifeste clinic chiar înainte de o competiţie).
Dezechilibrele electrolitice (hipocalcemiile, hipomagneziemiile) netratate pot afecta
pregătirea prin crampe musculare sau chiar rupturi fibrilare, care impun ulterior repaus
sportiv pentr un număr însemnat de zile.
In al doilea rând se urmăresc parametri specifici pregătirii sportive, progresul
aşteptat de la un circuit la altul.
Astfel, în ceea ce priveşte dezvoltarea fizică se urmăreşte: încadrarea în greutatea
si compoziţia corporala optimă, ameliorarea sau accentuarea unor vicii de postură,
evoluţia forţelor, a mobilităţii, a tonusului muscular. Nu numai la sporturile cu categorie,
dar și la toate celelalte, cunoaşterea exactă a abaterilor de la compozia corporală și
greutatea optimă pot orienta către intensificarea unei părti sau a alteia din antrenament
(pentru a uşura dezvoltarea masei active, alaturi de un regim hiperprotidic sau a facilita
eliminarea excesului de țesut adipos fără sacrificiu caloric semnificativ). Determinarea
forţelor este utilă antrenorului nu mai in măsura în care sportivul colaborează integral de
fiecare dată (ea avand o componenta subiectivă marcată).
Aspectele neuromusculare se modifica si ele sub influenta antrenamentelor.
Determinarea forţei fibrei musculare si a vitezei de conducere pe nerv la circuite
consecutive dau informaţii legate de nivelul de pregătire.
Aspectele psihomotrice, deşi în parte determinate genetic, sunt și ele importante
pentru antrenor in pregătire.
Capacitatea de efort si aspectele funcţionale cardiorespiratorii sunt puternic marcate
de nivelul si durata pregătirii sportive. Noţiunea de „cord sportiv” este recunoscută și ea
semnifică modificări adaptative fiziologice, apărute în timp asupra inimii, în urma
practicării sportului. Ea distinge între modificările datorate practicării sportului si cele
legate de aspectele de patologie cardiacă. Capacitatea de efort este unul dintre
parametri cu cea mai mare variabilitate sub influența antrenamentului. În decursul a 4-6
luni, intervalul dintre două controale, sub influența unui antrenament bine condus
valorile capacitații de efort se pot modifica in sensul dorit de antrenor. Pentru a putea fi
comparate, determinările se vor face prin aceeaşi metodă, pe acelaşi tip de aparatură.
Rezultatele sunt exprimate, în general, în procente fată de un optim al sportului
practicat si raportate la etapa de pregătire, vârsta și sexul sportivului. Recomandarea
este ca sportivii să se prezinte la aceste examinări în stare de sănătate bună și odihniți.
De asemenea se recomandă antrenorilor să lămurească sportivii, pentru ca aceștia să
accepte și să colaboreze cât mai bine pentru executarea probelor (sustragerea sub
diverse pretexte de la efecturea probei de efort anaerob, de exemplu, aduce un
deserviciu antrenorului, care are un element mai puțin în aprecierea eficienței
antrenamentului).

Testele la locul de pregătire (brigăzile medico-sportive)

O alta forma de control periodic, in afara examenelor in circuite medicosportive
periodice o reprezintă și testele de teren, efectuate la locul pregătirii. Ele permit
diagnosticul gradului de antrenament și al formei sportive, dar nu și determinarea
capacitatii de efort. Ele sunt de două tipuri: funcţionale (dintre care: proba clino-
ortostatica, proba Ruffier, frecvența cardiaca și ECG) cu determinări înainte, în timpul și
după antrenament și biochimice (cel mai folosit: lactatul capilar ca determinare
sanguina și determinarea valorilor CK). Testele de teren au avantajul de a evidenţia
stările dezadaptative precoce sau de a confirma evoluţia favorabila sub antrenamente a
unor parametri biologici, eventual intrarea in forma sportivă.