Tehnici si instrumente de cercetare in nursing

Faptele identificabile, demonstrabile din perspectiva cercetării constituie un suport

adecvat pentru elaborarea planurilor sau deciziilor unui specialist, evitând astfel o sondare
intuitivă sau una foarte oscilantă. Elaborarea unui program cu efecte pozitive asupra
problemei în studiu nu este posibilă fără o fundamentare reală, deoarece, pe baza cercetării
se trece la acţiuni planificate, la intervenţii prompte în situaţii neprevăzute, se descoperă
problemele aflate în stadiu incipient; cercetarea realizată adecvat contribuie la coordonarea
eficientă a relaţiilor publice. Este importantă stabilirea direcţiilor de orientare a cercetării:
- stabilirea domeniilor din care se vor culege informaţii şi scopurile pentru care această
acţiune are loc
- se vor fixa metode adecvate de investigaţie
- se va determina modelul de segmentare a publicului semnificativ pentru problema în
studiu
- se vor obţine date asupra modului în care organizaţia și personalul ei sunt privite
Succesul acestei etape depinde de stabilirea exactă a scopului și domeniilor de
cercetare, se conferă o dimensiune unitară relaţiilor publice și se economisesc resurse, cum
ar fi timpul.
Metode cantitative de cercetare
Metodele de tip cantitativ care servesc la culegerea datelor din organizaţii , numite
uneori și metode formale, în comunicarea organizaţională, contribuie la procurarea datelor
suficient de relevante pentru a construi un tablou al realităţii din interiorul şi exteriorul
organizaţiei, pe baza căruia să se elaboreze strategiile de comunicare internă și externă.
Metodele utilizează proceduri sistematice pentru măsurători și evaluări şi se aplică pe
eşantioane reprezentative. Rezultatele au un grad mare de validitate şi generalitate şi se
obţin prin mai multe etape:
- stabilirea problemei şi a aspectelor ei măsurabile
- dezvoltarea unei ipoteze care corelează variabilele în discuţie
- definirea unui eşantion reprezentativ,
- alegerea metodelor și construirea instrumentelor de investigare
- faza concretă a cercetării – obţinerea datelor
- interpretarea datelor şi comunicarea rezultatelor

Metodele calitative
Acestea prezintă avantaje pentru cercetarea și proiectarea comunicării
organizaţionale.
Pericolul care apare este cel al superficialităţii: nu se va renunţa la obiectivitate și la
abordarea sistematică a domeniului de studiu. Metodele calitative sunt aplicate la diverse
forme de studiu:
 studiul documentelor – se studiază documente ce furnizează date despre
comportamentul,structura formală, starea economică, actele de comunicare
 imaginea organizaţională: regulamentul, statutul, organigrama, declaraţia de
principii etc.
Analiza mesajelor primite prin poştă sau poştă electronică , prin telefon, reprezintă
una din variantele studiului documentelor ca metodă de cercetare.
 Ancheta prin tehnica interviului de opinie implică informaţii orale, cu posibilitatea de
a obţine răspunsuri specifice la întrebări şi cu cel al observării comportamentelor
nonverbale și al standardizării condiţiilor de răspuns. Există mai multe tipuri de interviuri:
- interviul cu întrebări închise – cu succesiune şi variante limitate de răspuns
prestabilite.
- interviul ghidat sau focalizat – abordează teme şi ipoteze dinainte stabilite, dar
întrebările și succesiunea lor nu sunt prestabilite
- interviu cu întrebări deschise, cu ordinea şi succesiunea întrebărilor prestabilită, dar
răspunsul nu se încadrează în categorii limitate
- interviul nondirectiv – discuţia pleacă de la un punct prestabilit, dar e flexibilă în
funcţie de răspunsurile subiectului.

Metode integrate de studiu

Un al treilea tip de metode, metodele integrate de studiu, au ca scop diminuarea

dezavantajelor celor două tipuri de metode prezentate, pentru a constitui un tablou cât mai
fidel și complet al realităţii organizaţiei investigate.
Aceste tipuri de metode pot fi folosite în analiza organizaţiilor şi sunt următoarele:
- studiul de caz – presupune tehnici de colectare a datelor și vizează asamblarea unor
informaţii cât mai precise . Ele pot fi sub formă de observaţie participativă, analiză
sociometrică sau anchetă de tip monografic.
- studiul comparativ – prin evidenţierea similitudinilor/diferenţelor dintre organizaţia
studiată și altele, se ajunge la o cunoaştere aprofundată a aspectelor cercetate. Studiile se
pot desfăşura extensiv (pe un număr mare de organizaţii, sau intensiv , pe un nmăr mic, dar
atunci se recurge la tehnica “panel” , studiul felului cum evoluează în timp anumite aspecte.
- simularea – constă în construirea și aplicarea unui model conceput pentru a
reprezenta un fenomen sau o categorie de fenomen. Obiectivul nu este de a reproduce
funcţionarea unui anumit sector, ci de a explora consecinţele unor proprietăţi sau ale
comportamentului celor implicaţi în funcţionarea de ansamblu a sistemului.

1. INTERVIUL (METODA ANCHETEI)

În limba română, termenul de „interviu“ reprezintă un neologism provenit din limba

engleză (interview – întrevedere, întâlnire), fiind utilizat deopotrivă în jurnalistică și în
ştiinţele socioumane. El are ca echivalent termenii din limba franceză “entretien”
(conversaţie, convorbire) şi „entrevue“ (întâlnire între două sau mai multe persoane).
Cel de-al doilea termen, deşi reprezintă traducerea literală a celui anglosaxon,
comportă totuşi un sens diferit: are o nuanţă utilitară, de aranjament sau de surpriză
(Grawitz, 1972).
In cercetarea socioumana romaneasca s-a facut de-a lungul timpului distinctia intre
interviu și convorbire, dar în prezent cei doi termeni se considera ca au acelasi inteles fiind
folositi ca referinta pentru aceeasi tehnica de cercetare.
Grawitz propune în 1972 urmatoarea clasificare după gradul de libertate al
crecetatorului și nivelul de profunzime:
1. Interviul clinic
2. Interviul în profunzime
3. Interviul cu raspunsuri libere sau ghidat
 4. Interviul centrat sau focalizat
5. Interviul cu intrebari deschise
6. Interviul cu intrebari inchise

1.a. Interviul clinic

Intr-un interviu clinic pe primul loc ca obiectiv il reprezinta stabilirea unui raport
interuman și o intelegere reciproca intre participanti. Clientul, pacientul, intervievatul va fi
acceptat, valorizat, validat prin unicitatea sa, iar caracteristicile sale individuale ca și
trasaturile sale de personalitate devin adevarate valori de care trebuie sa se tina cont inca
de la bun inceput. Pentru a intelege mai bine aceasta tehnica ar fi bine ca e sa fie comparata
cu un alt tip de interviu medical – cel clasic care constituie baza unei anamneze medicale.
Astfel, în primul rand, într-o anamneza medicala exista o directie clara, atat pentru
pacient catși pentru medic, catre etiologie și patogenie. Se stie ca în urma unui interviu de
acest tip, se va afla care sunt cauzele bolii și astfel se porneste pe drumul vindecarii. Acesta
etse de altfel și scopul anamnezei, iar pacientul – prin prisma educatiei sale – devine foarte
cooperant în acest sens. într-un interviu clinic psihologic pacientii de cele mai multe ori nu
stiu sa ajunga la problema lor sau la subiectul unei eventuale cauze.
In acelasi timp, dacă într-un interviu medical clasic, diagnosticul preceda
tratamentul, în interviul clinic acesta este parte din tratament.
In cazul unui demers de stabilire a unui diagnostic medical pacientii sunt activi și
cooperanti și din aceasta perspectiva rolurile sunt clare: de o parte se afla medicul care
intreaba și investigheaza, de partea cealalta se afla paientul care raspunde și se supune
investigatiei. într-un interviu clinic, rolurile isi pierd rigiditatea, pozitiile celor doi sunt foarte
fluide și de multe ori psihologul nu cauta sa elimine elemente de tipul anxietatii care pot
interveni în calea obtinerii de informatii în scopul stabilirii diagnosticului. Chiar și mai mult,
uneori se intampla ca unei astfel de stari de anxietate sa i se dea curs și chiar sa fie
incurajata pentru ca cei doi participanti la interviu sa o poata explora mai bine.
O alta diferenta consta în selectia datelor relevante: dacă într-un interviu anamnestic
medical aceste date sunt filtrate pe baza unor criterii clare de diagnostic, în interviul clinic
psihologic viata intrapsihica, trairile și manifestarile persoanei reprezinta o parte esentiala
din aceste date. Tot ceea ce este investigat și “luminat” prin interviu devine important chiar
în decursul interviului, pe masura ce acesta se deruleaza.
În fine, un medic de-a lungul anamnezei pe care o efectueaza isi va suprima
sentimentele și emotiile care il incearca. Ele sunt vazute ca elemente parazitare, care ii pot
sta în calea efectuarii actului medical: iubirea, ura, frustrarea, teama, mila sunt bazute ca
elemente care nu-si afla locul întrun act terapeutic.

1.b. Interviul de grup

Specificul acestei tehnici de cercetare il reprezinta existenţa reală a unui grup de

persoane, care să elaboreze în interacţiune un răspuns colectiv la problemele puse în
discuţie. Nu este vorba de o simpla alaturare sau suma de răspunsuri individuale, ci de
crearea și formularea unui răspuns care să exprime opinia de grup. De foarte multe ori, în
acest scop, cercetătorul este nevoit să se facă acceptat de grup. Astfel, se recomandă
introducerea prin intermediul membrilor influenţi a cercetătorului în grupul pe care-l
studiază, în acest fel cercetătorul dobandind respect din partea membrilor grupului.
 1.c. Focus-grupul

Aceasta tehnica este utilizata în conexiune cu alte metode în special cu ancheta pe

baza de chestionar și cu interviurile individuale. Din aceasta perspectiva, David Morgan
(1993) a subliniat modalitatile de combinare a metodelor:
a. Se efectueaza mai intai un focus grup pentru identificarea problemelor și a
intrebarilor care vor fi apoi incluse într-un chestionar;
b. Focus grupul este modalitatea principala de studiu, iar ancheta psihosociala vine
sa stabileasca procedeele de alcatuire a grupurilor și sa determine problemele de detaliu
care trebuie analizate prin interviurile d egrup în profunzime;
c. Ancheta reprezinta metoda principala, ea fiind asociata cu focus grupul care ofera
sugestii pentru interpretarea datelor;
d. Focus grupul este utilizat ca metoda principala, iar ancheta devine metoda
ajutatoare care verifica relevanta problemelor stabilite de cercetator pentru discutiile de
grup.

1.d. Interviul cu copii

Interviurile cu copii ridica unele probleme cel putin din următoarele puncte de
vedere (Keneth D. Bailey, 1982):
- vocabularul limitat al copiilor;
- specificul relaţiei adult-copil;
- dificultatea copiilor de a înţelege „situaţia de interviu”.

1.e. Interviul telefonic

Avanatajele majore ale acestei tehnici le constituie costurile reduse (aproape la

jumatate fata de interviul fata în fata) și rapiditatea desfasurarii ei, dar dispune și de o serie
de dezavantaje destul de mari:
- motivatia scazuta a intervievatului inregistreaza o rata mare a nonraspunsurilor sau
a invalidarii protocolului de interviu;
- lipsa controlului situatie de interviu și mai ales a observatiei vizuale determina
neinregistrarea și prin urmare neanalizarea actelor de conduita și a limbajului nonverbal.

2. TESTUL
Testul este o proba definita, implicând o sarcina de executat, identica pentru toti
subiectii, un instrument înalt specializat, care implica conditii speciale de aplicare și
interpretare. În procesele de selectie și evaluare sunt folosite de catre psiholog urmatoarele
tipuri de teste: teste de inteligenta și perspicacitate, teste și chestionare de aptitudini teste
și chestionare de personalitate.

3. CHESTIONARUL (METODA ANCHETEI)

Chestionarul este probabil cea mai folosită metodă în cercetările psihosociologice de
nivel cantitativ şi instrumentul preferat al sociologilor. Din acest motiv ar trebui să se facă
deosebirea între inventar sau chestionar de personalitate, scale de măsurare a atitudinilor,
teste etc.
 Structura chestionarului
Partea introductiva
Denumita și scrisoare de explicatie, aceasta prima parte are rolul de a oferi explicatii
cu privire la rolul anchetei, la scopurile și obiectivele sale, la ce vor fi folosite rezultatele
studiului, care sunt valentele sale pragmatice și se subliniaza faptul ca raspunsurile
persoanei în cauza sunt foarte importante pentru reusita anchetei. Pentru ca aproape orice
chestionar contine și intrebari de identificare sau itemi referitori la datele personale, date
care vor fi stocate și folosite ulterior, este bine de stiut ca legislatia actuala reglementeaza
aceasta activitate printr-o serie de legi. Exista o institutie guvernamentala care verifica și
asigura folosirea corespunzatoare a acestor date si, pentru a nu intra în conflict cu legea,
orice operator de astfel de date trebuie sa obtina un aviz din partea Autoritatii Naţionale de
Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. în urma acestui aviz se primeste un
cod de operator care va trebui precizat pe toate documentele care solicita date personale.
In acelasi timp trebuie facuta precizarea ca – la cererea expresa – orice persoana are dreptul
și poate sa solicite eliminarea sau modificarea datelor sale personale din baza de date a
operatorului.
Tot în aceasta sectiune trebuie sa se precizeze datele de contact ale operatorului de
ancheta, ale institutiei care a comandat sau care realizeaza studiul, precum și ale
coordonatorului proiectului, fie pentru detalii suplimentare, fie pentru solicitarea modificarii
datelor personale din bazele de date.
Eventualele multumiri aduse colaboratorilor sau sponsorilor, garantarea
confidentialitatii datelor sunt elemente care isi gasesc tot aici locul.
Instructiunile de aplicare
In aceasta sectiune se vor face precizarile concrete referitoare la timp și la
modalitatile concrete de raspuns la intrebarile din chestionar. Pe langa regulile generale (nu
exista raspunsuri bune sau rele, ci ca interesante sunt atitudinile și opiniile persoanei iar
raspunsurile trebuie sa vizeze exact aceste opinii etc.), se vor preciza și chestiuni de
amanunt în cazul în care dorim ca atentia persoanelor chestionate sa fie indreptata catre
anumite elemente specifice din cuprinsul chetsionarului.
Chestionarul propriu-zis
Contine intrebarile sau itemii propriu-zisi. Aceste intrebari trebuie sa indeplineasca o
serie de
criterii legate de formatul, continutul și formularea lor specifica.
Structura chestionarelor
 Întrebări introductive cu rolul de a „sparge gheaţa”
 Întrebări de trecere care au rolul de a marca o nouă grupă de întrebări
referitoare la o problemă diferită.
 Întrebările filtru: opresc trecerea unor categorii de subiecţi la întrebările
succesive.
 Întrebările „de ce”
 Întrebările de control verifică consistenţa opiniei exprimate
 Întrebările de identificare conţin variabilele socio-demografice
4. ANCHETA
Ancheta reprezintă o metodă de interogare, informare asupra faptelor sociale
(opinii, atitudini, motivaţii, aspiraţii, caracteristici personale şi ale mediului social) la nivelul
grupurilor umane de diferite dimensiuni şi care permite cuantificarea datelor în vederea
descrierii şi explicării lor.
 Ancheta este o metodă complexă care include metode diverse, complementare, cum
sunt chestionarul, analiza documentelor, observaţia.
Obiectul anchetelor sociologice:
- Opinii, atitudini, comportamente
- Aspiraţii, nevoi, motivaţii
- Cunoştinţe, mărturii ale oamenilor despre fapte, fenomene, evenimente
inaccesibile cercetătorului
- Caracteristici demografice: structuri familiale, structuri de vârstă, socioprofesionale
- Caracteristici ale mediului social şi ale modului de viaţă al oamenilor: ocupaţii,
venituri, condiţii de locuit, servicii sociale, factori social-economici care influenţează
activitatea lor.
Valoarea anchetei sociologice:
- permite culegerea unui volum mare de informaţie într-un timp relativ scurt şi face
posibilă prelucrarea rapidă a acestora
- arie mare de aplicabilitate pe populaţii reprezentative din punct de vedere statistic
Limitele anchetei sociologice:
- existenţa unor factori care pot conduce la erori de măsurare
- subiectul anchetei (sentimente, prejudecăţi cu privire la subiectul anchetei, gradul
de implicare, erorile de memorie etc)
- eşantionarea
- instrumentele de cercetare (vagi, ambigue)
- operatorii insuficient instruiţi
- rigiditatea relaţiei dintre operator şi subiect

5. SONDAJUL DE OPINIE
Sondajul este metoda de cunoaştere a opiniei publice pe baza chestionarului şi a
eşantionării.
Termenul de sondajului de opinie este echivalent celui de Public Opinion Polls (engl.)
şi a celui de
Demoskopie (germană). Utilizarea altor termeni (gr. doxometrie, psephologie)
pentru a desemna măsurarea opiniei publice nu s-a impus.
Nu orice ancheta este un sondaj de opinie; sondajul de opinie este o subcategorie a
anchetei, care are ca scop cercetarea unor probleme de interes public. De exemplu, o
ancheta asupra obiceiurilor de consum a unui produs alimentar, chiar dacă foloseste
chestionarul ca instrument de lucru nu este un sondaj de opinie publica.
Calitatea unui sondaj de opinie este determinat de scopuri și de felul în care este
realizat.
Sondajele ar trebui realizate pentru a dezvolta informatii statistice despre indivizi.
Sondajele nu trebuiesc concepute pentru a produce rezultate rezultate predeterminate sau
ca o baza de date pentru activitati de marketing și vanzari.
6. ESANTIONAREA

Eșantionarea presupune mai întîi ca în funcţie de problema cercetată să se precizeze

populaţia de referinţă. Aceasta este un număr finit de elemente sau unităţi primare şi este
delimitabilă în termeni de: conţinut (specificarea elementelor componente), încadrare
(căror unităţi organizatorice aparţin elementele), extensie (aria de răspîndire), timp
(momentul sau perioada considerării). De exemplu, într-o analiză a caracteristicilor
intelectualităţii tehnice actuale din ţara noastră, populaţia de referinţă ar include toţi
inginerii din institute de cercetare, unităţi productive și de servicii existente în România în
anul 1993. Dacă apar dificultăţi în circumscrierea populaţiei de referinţă, este necesar să se
definească populaţia investigată în mod mai precis. Populaţia investigată şi populaţia de
referinţă ar trebui să coincidă, dar aceasta nu se întîmplă întotdeauna din cauza dificultăţilor
ce pot apare în circumscrierea ultimei.
Înainte de a trece la selectarea eşantionului, elementele populaţiei investigate sunt
asamblate într-un cadru al eșantionării. De regulă, acesta ia forma unei liste de elemente
ordonate în funcţie de unul sau mai multe criterii. Ordonarea cea mai frecventă este de tipul
stratificării, după criterii sociale, demografice, geografice sau organizaţionale, pentru a
asigura o selecţie cât mai adecvată în eşantion și o analiză cât mai riguroasă atît a
elementelor separate cât și a combinării lor în straturi.