Sunteți pe pagina 1din 6

NOŢIUNEA DE COMUNITATE

1. Comunitatea din perspectivă sociologică

Conceptul de comunitate specific analizei din ştiinţele sociale a fost utilizat în


numeroase sensuri şi în contexte fundamental diferite. Sensul comun al acestei noţiuni
are în vedere un grup uman a cărui particularitate este aceea de a asuma un mod viaţă
comun sau o activitate specifică. De exemplu, sintagme precum comunitatea oamenilor
de afaceri, comunitatea oamenilor de ştiinţă, comunitatea studenţilor etc. se referă cu
precădere la specificul de natură interioară care-i uneşte pe aceia care fac parte din
respectivele grupuri, în timp ce expresia comunitate locală vizează exclusiv dimensiunea
spaţială, incluzând acele persoane al căror unic element comun este faptul de a trăi în
acelaşi loc. În acest caz, comunitate desemnează faptul de a convieţui laolată, fără a
schiţa un alt element definitoriu.
Din perspectiva ştiinţelor sociale, noţiunea de comunitate a primit un număr foarte
mare de întrebuinţări semantice, însă anumite aspecte au fost evidenţiate de majoritatea
cercetătorilor domeniului social:
- Situaţie comună – cei care trăiesc în cadrul unei comunităţi au în comun un set
de elemente specifice, diferit în mod semnificativ de alte comunităţi. Prin acesta se are în
vedere locul în care se situează respectiva comunitate, dar şi clasa socială în care este
inclusă, etnia, religia sau oricare alt element distinctiv. În acest sens, apare disocierea
dintre comunităţile rezidenţiale şi cele non-rezidenţiale.
- Activităţi comune – existenţa oamenilor în cadrul unor comunităţi are ca rezultat
faptul că aceştia dezvoltă în permanenţă între ei o serie întreagă de relaţii. Aceste relaţii
nu au un conţinut unitar şi nu se referă la un singur domeniu de activitate sau de interes,
precum munca, vremea, politica sau sportul, ci au un caracter variat, atingând nenumărate
domenii ale spaţiului social şi ale vieţii în genere.
- Acţiune colectivă – comunităţile umane sunt caracteruzate atât de existenţa unor
interese de tip particular, cât şi de interese comune, iar pentru atingerea acestor obiective
comune e nevoie ca oamenii să întreprindă anumite acţiuni comune. De exemplu, într-o
şcoală de tradiţie din Bucureşti profesorii, elevii şi părinţii acestora au iniţiat mişcări de
protest împotriva demiterii directorului acestei instituţii de către Inspectoratul şcolar pe
baza unor criterii care nu aveau nici-o legătură cu competenţa profesională sau
managerială a persoanei respective şi nici cu eventuale abateri de natură morală. De
asemenea, oamenii se pot organiza în vederea respingerii şi protestului împotriva
construcţiei unei clădiri a cărei dimensiune gigantică distruge ambienţa unei străzi sau
unei zone dominate de clădiri cu dimensiuni medii. În plus, nu de puţine ori, se
organizează diferite campanii care vizează strângerea de fonduri pentru rezolvarea
anumitor probleme de interes general ale comunităţii.
- Identitate asumată – se traduce prin sentimentul de apartenenţă la un anumit
grup/comunitate, caracterizat de o identitate aparte. Această identitate dă naştere unor
anumite trăiri şi stări emoţionale ale membrilor respectivei comunităţi, astfel încât ele
ajută la consolidarea legăturilor dintre aceştia.
- Problema integrării şi a conflictului – relaţia dintre aceste două aspecte nu este
atât de strict delimitată pe cât apare la prima vedere şi aceasta deoarece nu se poate
afirma că există comunităţi caracterizate de stări conflictuale şi altele bazate pe integrare.
Nu de puţine ori, problema integrării derivă din aceea a conflictului, starea prezentă a
unei comunităţi care se dezvoltă pe baza integrării poate să fie consecinţa unei stări
anterioare, marcată de conflicte puternice, a căror intensitate şi cauze s-au risipit, ceea ce
nu îmseamnă că ele au dispărut cu totul. Viaţa comunităţii are atât o dimensiune
raţională, cât mai ales emoţională, ea se bazează pe contactul direct dintre membrii săi,
cea ce face ca apariţia unui conflict puternic să nu poată fi soluţionat de la bun început
printr-un compromis sau prin mediere.
- Spaţiul sau locul în care este plasată comunitatea – nu se referă doar la
dimensiunea geografică, ci mai ales la sensul pe care indivizii îl atribuie spaţiului în care
locuiesc. Altfel spus, se are în vedere spaţiul interior, căruia omul îi conferă sens şi nu
spaţiul exterior, înăuntrul căruia se scurge viaţa umană. Uşurinţa cu care oamenii se
deplasează în interiorul oraşului dă naştere unor reţele de comunităţi întinse pe arii vaste.
Pot apărea comunităţi distincte în raport cu zona/cartierul/localitatea în care cei care le
alcătuiesc trăiesc.
2. Distincţia lui Tönnies dintre Gemeinschaft şi Gessellschaft

Sociologul german Ferdinand Tönnies (1855-1936) a publicat în anul 1887


lucrarea Comunitate şi societate (Gemeinschaft und Gesselschaft), considerată una dintre
lucrările de referinţă ale reflecţiei sociologice din faza constituirii sociologiei ca ştiinţă.
Punctul de plecare al analizei întreprinsă de Tönnies se referă la dezvoltarea industrială a
societăţii germane de la sfârşitul secolului al XIX-lea, care tinde să înlocuiască
comunitatea de tip tradiţional cu o societate în cadrul căreia regulile de tip cutumiar sunt
înlocuite de raporturi juridice ferm stabilite, cu caracter formal, raţional.
Tönnies operează o distincţie fundamentală între Gemeinschaft (comunitate) şi
Gessellschaft (societate). Mai întâi, Gemeinschaft se referă la un mod de organizare
socială specific vieţii rurale. Dimensiunile comunităţii sunt reduse, experienţele de viaţă
ale oamenilor fiind relativ similare. Interacţiunile sociale dintre membrii comunităţii au
un caracter deschis, faţă-în-faţă, intim, familiar, cu atât mai mult cu cât relaţiile de
rudenie sunt foarte accentuate şi aceasta deoarece este foarte posibil ca majoritatea
oamenilor să fie rude (mai apropiate sau mai depărtate) unii cu ceilalţi.
Toată lumea se cunoaşte cu toată lumea, aceasta nu este doar o metaforă, ci
descrie o realitate, un mod de a trăi laolaltă cu ceilalţi, de a simţi că faci parte în mod
integral din comunitatea în care trăieşti. Nu se pune accentul pe viaţa privată a fiecăruia,
graniţele dintre viaţa comunitară şi cea privată sunt greu de diferenţiat. Cooperarea se
extinde asupra majorităţii activităţilor întreprinse în comun. Sensurile noţiunii de unitate
sunt foarte profunde şi au în vedere nu atât spiritul egalitarist, cât asigurarea unui grad de
bunăstare majorităţii oamenilor din cadrul comunităţii. Controlul social se exercită prin
intermediul unor mijloace de factură informală, precum apelul la moralitate, bârfa sau
diverse gesturi.
Fiecare membru al comunităţii este foarte preocupat de părerea celorlalţi despre
el; această părere formează un etalon foarte important de măsurare a prestigiului şi a
importanţei respectivului în cadrul comunităţii. Sistemul de valori, precum şi normele de
comportament sunt comune pentru toată lumea, iar gradul de aderenţă al oamenilor la
acestea este foarte puternic. De aici nu rezultă faptul că unii indivizi nu încalcă din când
în când aceste norme, însă ei înşişi admit faptul că nu au adoptat un comportament
adecvat. Oprobiul arătat de ceilalţi este una dintre sancţiunile cele mai drastice, în
anumite situaţii, el poate fi mai dureros resimţit decât pedeapsa fizică.
Accentul se pune pe statusurile prescrise, există un mare număr de meserii care se
transmit din generaţie în generaţie. Diviziunea muncii nu este ferm stabilită; gradul de
specializare nu este dominant, iar unele activităţi presupun munca în comun a majorităţii
oamenilor din comunitate. Nu se poate vorbi în cadrul Gemeinschaft de schimbare socială
în adevăratul sens al termenului, există anumite schimbări, dar ele sunt mai degrabă
minore, astfel încât viaţa oamenilor nu este foarte diferită de la o generaţie la alta.
În ceea ce priveşte Gessellschaft, societatea, aceasta este caracteristică vieţii
urbane moderne. În cadrul acesteia, relaţiile de rudenie nu mai au caracter dominant, ci
majoritatea oamenilor sunt străini unii în raport cu ceilalţi. Domină interesul personal,
competiţia este evidentă pe toate palierele sociale; nu există un larg consens în ceea ce
priveşte valorile sau normele de comportament. Viaţa privată este radical separată din
punct de vedere structural de cea publică.
Relaţiile sociale se întemeiază în principal pe rolurile sociale pe care fiecare
membru le exercită, fiind reprezentate de diverse sarcini şi acţiuni cu caracter mai mult
sau mai puţin obligatoriu. Cutumele au fost înlocuite de regulamente stricte, iar controlul
social are la bază norme şi reguli stabilite pe baze raţionale, de tipul legislaţiei. Caracterul
formal este definitoriu pentru societate, diviziunea muncii este larg răspândită.
Schimbarea socială este un aspect vizibil, există diferenţe uriaşe între modul de a trăi al
unei generaţii în raport cu următoarele.
Tabelul de mai jos (adaptat după Schaefer, Lamm, 1995) exprimă sintetic
trăsăturile definitorii ale Gemeinschaft şi Gessellschaft:

GEMEINSCHAFT GESSELLSCHAFT
Este specifică localităţilor şi vieţii rurale. Este specifică localităţilor şi vieţii urbane.
Oamenii împărtăşesc un sentiment comun Oamenii nu pun accentul pe ceea ce este
de a locui împreună, ce derivă din faptul că comun tuturor şi aceasta deoarece, de-a
au crescut şi format împreună şi din lungul formării lor, diferenţele dintre ei au
experienţa de viaţa comună. fost mai frapante decât similarităţile.
Interacţiunile sociale, inclusiv cele de Interacţiunile sociale, inclusiv negocierile,
natură comercială, diversele forme de sunt subsumate unor sarcini specifice.
negocieri, au un caracter intim şi familiar.
Există un spirit de cooperare şi unitate. Domină interesul personal.
Sarcinile şi relaţiile personale nu pot fi Pe primul loc se află întotdeauna sarcinile
separate. ce urmează să fie îndeplite, relaţiile
personale fiind subordonate acestora.
Nu se pune accent pe viaţa privată a Viaţa privată este preţuită, i se acordă
individului. valoare.
Controlul social de natură informală este Controlul social de tip formal este evident.
dominant.
Există o toleranţă mică faţă de Există un grad mare de toleranţă faţă de
comportamentele deviante. comportamentele deviante.
Accentul se pune pe statusurile prescrise. Sunt mai importante statusurile dobândite.
Schimbarea socială este relativ limitată. Schimbarea socială este evidentă – chiar şi
în decursul unei singure generaţii.

Relaţiile din interiorul comunităţilor, în special în zonele urbane, nu sunt


constrânse în interiorul unui anumit spaţiu şi nici nu se bazează în mod obligatoriu pe
ralaţiile directe, ci pot avea la bază tehnici moderne de comunicare/socializare precum
telefonul şi mai ales internetul, ceea ce a dat naştere unui concept nou şi anume acela de
comunitate virtuală. Noţiunea lansată de Howard Rheingold (acesta este, de altfel, titlul
cărţii publicată de Rheingold în 1993) se referă la o reţea socială, în care sunt incluse
acele persoane care interacţionează/comunică prin intermediul unui mijloc specific,
această interacţiune depăşind graniţele geografice sau politice şi având ca scop exclusiv
interesele celor implicaţi în respectiva comunitate. Consecinţele dezvoltării unor
asemenea reţele şi ale comunităţilor virtuale sunt esenţialmente pozitive, subliniază
autorul lor, deoarece ele contribuie la apariţia unei stări-de-bine în rândul indivizilor care
participă şi sunt integraţi în asemenea comunităţi, dar şi societatea în ansamblu are numai
avantaje de pe urma constituirii lor.
Indiferent de poziţia adoptată faţă de avantajele/dezavantajele pe care le oferă
comunităţile virtuale1, trebuie totuşi spus faptul că ele au şi o componentă economică

1
Unii autori sunt de părere că acestea sunt în mod eronat denumite comunităţi, ele nefiind altceva decât
mijloace prin care au loc schimburi de informaţii între indivizi. Relaţiile care se crează în interiorul unor
comunităţi de tip virtual nu sunt decât pseudo-relaţii, au un caracter fragmentar şi nu implică întreaga
importantă, sunt mijloace eficiente prin care pot fi comercializate produse sau servicii, iar
companiile al căror domeniu de activitate este comunicarea electronică au un interes
sporit în stimularea acestui gen de apartenenţă la comunitatea virtuală. În plus,
comunitatea virtuală reprezintă adesea un factor important al izolării, indivizii care petrec
un mare număr de ore pe zi în faţa calculatorului şi sunt membrii credincioşi ai unor
asemenea reţele au tendinţa de a se rupe de comunitatea reală din care fac parte. Adepţii
comunităţilor virtuale susţin însă că acestea nu sunt doar o modalitate oarecare
comunicare, deoarece ele se bazează pe anumite principii/reguli/sancţiuni foarte stricte, în
interiorul acestora se promovează un nou tip de comunicare, fiecare individ este integrat
într-un sens nou, i se acordă sprijin/susţinere din partea celorlaţi şi nimeni nu este cu
adevărat izolat în respectivele comunităţi. Iar contactul direct dintre oameni este adeseori
posibil, întrucât aceştia pot să organizeze întâlniri/discuţii între ei şi în afara timpului
petrecut în interiorul comunităţii virtuale.

personalitate a celor care le utilizează. Se susţine astfel că o comunitate autentică nu se poate întemeia
decât pe ralaţiile umane de tip direct, pe contactul faţă-în-faţă. Reţelele electronice au caracter auxiliar, ele
nu pot genera comunităţi.