Sunteți pe pagina 1din 4

Gaius Iulius Caesar(100 ȋ.Hr – 44 ȋ.

Hr)

A fost un lider politic și militar roman și una dintre cele mai influente personalități din
istorie. Rolul său a fost esențial în transformarea Romei din Republică în Imperiul
Roman. Cucerirea Galiei, regizată de Cezar, a extins lumea romană până la Oceanul
Atlantic, introducând influențe romane în ceea ce avea să devină mai târziu Franța, fapt
ale cărei consecințe se simt chiar și astăzi. În anul 55 î.Hr. Cezar a lansat prima invazie
romană în Marea Britanie.

Cezar a ieșit învingător într-un război civil, devenind astfel conducător indiscutabil al
lumii romane, și a inițiat o vastă acțiune de reformare a societății romane și a guvernului
acesteia. El a fost proclamat dictator pe viață și a centralizat puternic deja șovăitorul
guvern al Republicii slăbite. Prietenul lui Cezar, Marcus Brutus, complotează pentru a îl
asasina, în speranța de a salva Republica. Dramatica asasinare din Idele lui Martie a fost
catalizatorul unui al doilea război civil, între Cezari (Octavian, Marc Antoniu, Lepidus) și
Republicani (Brutus, Cassius și Cicero, printre alții). Acest conflict s-a încheiat cu
victoria Cezarilor în Bătălia de la Philippi și stabilirea formală a unui al Doilea
Triumvirat, în care Octavian, Antoniu și Lepidus împărțeau controlul asupra Romei.
Tensiunile iscate între Octavian și Antoniu au condus la un nou război civil, culminând
cu înfrângerea lui Antoniu în Bătălia de la Actium. Octavian ajunge astfel liderul
indiscutabil al lumii romane.

Această perioadă de războaie civile a transformat Republica Romană în Imperiul Roman,


cu nepotul de bunic, în același timp și fiu adoptiv al lui Cezar, Octavian, cunoscut mai
târziu ca Cezar August, instalându-se ca primul împărat.

Campaniile militare ale lui Cezar sunt cunoscute în detaliu din prisma propriilor sale
notări: Commentarii de Bello Gallico, și multe detalii ale vieții sale sunt înregistrate mai
târziu de către istorici precum Suetonius, Plutarh și Cassius Dio.
Commentarii de Bello Gallico (lat. „comentarii asupra războiului galic”; titlul complet:
Commentarii rerum gestarum belli Gallici) reprezintă cronicile scrise de Caesar cu
privire la războiul de ocupare a Galiei.

Opera majoră a lui Caius Iulius Caesar, “Commentarii de Bello Gallico” este o relatare la
persoana a treia a celor nouă ani petrecuți de acesta în Războaiele Gallice. Lucrarea
constituie o descriere obiectivă a bătăliilor și intrigilor care au avut loc pe frontul din
Gallia pe fondul conflictelor între romani si populațiile autohtone.

Termenul de “gali” are multiple semnificații pe parcursul capitolelor operei. În sensul său
larg, este folosit de Caesar pentru a denumi întreaga populație a Galliei, care îngloba
Franța, Belgia și Elveția de astăzi. În anumite ocazii însă, Caesar face referire exclusive
la celți, pe care romanii îi numeau de asemenea “gali”.

Cea dintâi carte a operei se referă în primul rând la războaiele cu helveții. Caesar descrie
Gallia precum și pe helveți, adversarii direcți ai romanilor, prezentând în detaliu
campanile împotriva acestora. Helveții, în număr de 300.000, sunt descriși ca o populație
alpină violentă, care, migrând dinspre Alpi spre centrul Galliei, provoacă stricăciuni
majore. În replică, Caesar încearcă să se impună prin forță, arătându-le astfel helveților că
nu îi va tolera, și încercând să îi determine să se retragă înapoi înspre Alpi. Aceștia
ripostează însă, formând o coaliție tribală împotriva romanilor, care până la urmă se vor
vedea alungați din Provence de către helveți.
Celelalte cărți prezintă campanile împotriva veneților, aquitanilor, popoarelor germanice
și bretonilor. Se vorbește despre invazia din Bretania, despre răscoalele repetate ale
galilor, despre Victoria asupra lui Vercingetorix în Alesia ș.a.m.d.

Campaniile amintite începeau cel mai adesea vara, prin construirea de fortărețe și
aprovizionarea cu grâne, și se încheiau în cursul iernii, când Caesar se întorcea la
cartierul său general pentru a pune la punct strategia pentru perioada următoare. Caesar
avea în subordine legiuni (până la opt legiuni într-o campanie). Adversarii săi erau
diferetele armate ale triburilor autohtone, uneori grupate în alianțe care le creșteau
numărul combatanților până la 100.000. Majoritatea luptelor însă se încheiau cu victoria
armatei romane, superioare prin disciplină, tactică, organizare, antrenament și experiență
în luptă, precum și prin armamentul pe care îl avea la dispoziție. Unele lupte nici nu au
luat loc, deoarece adversarii erau, în anumite momente, prea înspăimântați de aspectul
armatei romane, din fața căreia preferau să se retragă. După ce cucereau un anumit
teritoriu, soldații, din ordinal lui Caesar, ucideau toți bărbații, iar femeile și copii erau
vânduți ca sclavi. Într-o situație de acest gen, 53.000 de bărbați și copii au fost vânduți
după supunerea unui teritoriu.
Vergingetorix Arvenus = Arvenul Vergingetorix

După exemplul asemănător carnuților,arvenul Vercingetorix,fiul lui Celtius un tânăr cu o


foarte mare putere,convocând clienții săi,ȋi ȋnflăcărează cu ușurință.Fiind cunoscut planul
acestuia,se aleargă la arme.In scurt timp,este numit rege de ai săi.A trimis solii pretutindeni;le-a
implorat ca să rămană credincioase;cu aprobarea tuturor i se oferă puterea acestuia;mai ȋntȃi se
preocupă de cavalerie.Supremei sârguințe i-a adăugat o severitate foarte mare in exercitarea
puterii.

Genera Gallorum

In toată Galia există două clase sociale, una este a druizilor cealaltă, a cavalerilor. Druizii se
ocupă de problemele divine, se ȋngrijesc de sacrificiile publice și private, explică practiciile
religioase, la aceștia aleargă un număr mare de adolescenți pentru ȋnvațătură pe cei mai mulți ȋi
ȋnvață pe derost versuri, discută multe, despre stele si despre mișcarea acestora, despre mărimea
lunii și a pămȃntului, despre natura lucrurilor, despre puterea si forța zeilor nemuritori și le
transmit tineretului.
Cavalerii iau parte la război după cum fiecare este foarte ȋnsemnat prin origine si bogății,
astfel are foarte mulți sclavi și clienți.