Sunteți pe pagina 1din 5

Seminar 2.

SDCIE. Evaluarea modernă- seminar

A.

• Evaluarea este un proces care:

- implică subiecţi concreţi şi are efecte în mintea şi conştiinţa elevilor;

- ea implică judecăţi de valoare, raportare la valori morale şi la însuşiri de


caracter.

O notă şcolară/un calificativ exprimă nu numai peformanţe şi capacităţi


"pure" de tipul inteligenţă, memorie, imaginaţie, cunoştinţe, deprinderi etc.,
ci şi calităţi de ordin moral, însuşiri de voinţă şi caracter cum sunt:
seriozitate/ neseriozitate, voinţă puternică/ voinţă slabă, corectitudine/
incorectitudine etc.

a. Evaluarea şcolară are implicaţii socio-morale mult mai largi: ea vizează


părinţii, comunitatea socială, relaţiile dintre profesori, interesul pe care
societatea îl manifestă faţă de rezultatele procesului evaluativ.

b. Evaluarea poate fi corectă sau incorectă nu numai sub raportul


adevărului sau corectitudinii logice, dar şi sub aspect etic.

c. Subiectivismul profesorului este adesea este invocat drept cauză a


multor dezechilibre ce se produc la nivelul procesului educaţional.
Manifestările de subiectivism se reflectă, de asemenea, în actul
evaluării, în criteriile folosite, în „ecuaţia personală a profesorului".

d. Iată, prin urmare, doar câteva argumente pentru care merită ca


evaluarea şcolară să fie analizată şi din perspectiva deontologiei
profesiunii de educator.

Sarcină:
Recitiți punctele a,b,c,d și dați câte un exemplu personal din „cariera”
dumneavoastră de elevi și studenți in care ați trăit sau asistat la astfel de
situații.

  Evaluarea este un proces care, pe lângă faptul că implică subiecţi


concreţi şi are efecte în mintea şi conştiinţa elevilor, ea implică, aproape în
toate cazurile, şi judecăţi de valoare, raportare la valori morale şi la însuşiri
de caracter.

Evaluarea şcolară are, deasemenea, implicaţii social- morale mult mai


largi. Ea vizează părinţii, comunitatea socială, relaţiile dintre profesori,
interesul pe care societatea îl manifestă faţă de rezultatele procesului
evaluativ.

             Primul pas în reformarea învăţământului trebuie făcut de omul de la


catedră astfel încât lecţia, ca activitate didactică esenţială, să fie o activitate
vie, în care elevul intră  într-o relaţie de colaborare ritmică, progresivă cu
profesorul.Optimizarea calităţii şi a eficientei procesului de învaţământ
desfăşurat la lecţii constituie epicentrul strategiilor pentru promovarea
succesului şcolar. O altă optimizare trebuie să aibă în vedere, în mod
constant, realitatea că, pentru asimilarea de cunoştinţe, nu este atât de
important dacă profesorul a parcurs programa, cât dacă el a reuşit să facă
accesibil, pentru toate categoriile de elevi, conţinutul programei şcolare. De
aceea, se impune reorganizarea lecţiei într-o viziune didactică modernă, în
care evaluarea activităţii elevului, concomitent cu cea a profesorului, ocupă
un loc central. Aceasta deoarece desfăşurarea optimă a instruirii presupune o
bună conexiune inversă şi, deci, o informare corectă despre rezultatele
obţinute. Evaluarea trebuie să fie ritmică, programată, premeditată deoarece
este un act formativ: aprecierea profesorului devine pentru elev un reper în
autoapreciere, contribuind astfel la conştientizarea nivelului pe care îl are
elevul. Astfel, profesorul prea indulgent sau cel exigent la note vor
distorsiona autoaprecierea elevului. Sunt cunoscute mai multe erori în
procesul de evaluare şi notare:
-  aprecierea elevilor nu în raport de obiective şi de conţinut, conform
programei şcolare, ci în funcţie de nivelul clasei: apare eroarea de
generozitate;

-  supraaprecierea unor elevi datorită impresiei generale foarte bune: efectul


hallo;

-  subaprecierea unor elevi, deşi obţin rezultate din ce în ce mai bune, numai
pentru faptul că profesorul nu are o bună părere despre ei sau pentru că un
asemenea elev a răspuns, la un examen, după un elev foarte bun:
apare efectul constrast;

-  efectul „Pygmalion„ manifestat în aşteptările profesorului faţă de un elev


despre care are o părere foarte bună,anticipându-i nota înainte de a raspunde;

-  efectul ordine, când elevul slab este precedat la răspuns, de un elev foarte
bun sau în cadrul lucrărilor scrise;

-  ecuaţia personală a profesorului - nerăbdare, oboseală, stres, foarte exigent


- duce la subiectivitate în procesul de evaluare.

             Deoarece atât evaluarea formativă, cât şi cea sumativă prezintă


avantaje şi dezavantaje, este necesar ca ambele să fie aplicate elevilor.
Evaluarea formativă permite elevului să obţină o notă pentru un conţinut mai
mic de cunoştinţe, conţinut care, este posibil, să nu se regăsească în
evaluarea sumativă. Temperamentul diferit al elevilor, dar şi anumite
dificultăţi în exprimarea orală sau scrisă duc la necesitatea ca, pentru o
evaluare obiectivă, elevul să fie examinat atât oral, cât şi scris. Oricare ar fi
proba de evaluare aleasă de către profesor, aceasta trebuie să fie mai mult
decât o enumerare de întrebări sau de sarcini de lucru. Elaborarea acesteia
este o activitate complexă, care solicită respectarea unor cerinţe
epistemologice, logice, psihologice şi pedagogice, alături de parcurgerea
unor etape impuse de anumite exigenţe metodologice. Astfel, evaluarea orală
presupune ca profesorul să adreseze elevului întrebări „ la obiect”, să evite
întrebările de genul „ Este bine (adevărat) sau nu că....?” deoarece acestea
cresc gradul de nesiguranţă al elevului chestionat. Întrebarea trebuie pusă în
aşa fel încât să nu admită alte răspunsuri în afara celui corect, să nu lase loc
la interpretări. Dacă sunt folosite pentru evaluare jocul didactic sau tehnici
de gândire critică, sarcinile de lucru trebuie bine precizate, clar.
Deasemenea, evaluarea scrisă tradiţională (testul de evaluare), pe lângă
enunţuri clar şi corect formulate, nu trebuie să conţină o abundenţă de tipuri
de itemi. Foarte mulţi dintre noi, din dorinţa de a arăta mai mult din
cunoştinţele noastre metodice, utilizăm, câteodată, o varietate mare de itemi.
La matematică, există riscul ca elevul”să  se piardă” în cerinţe. Este posibil
ca acesta să ştie să rezolve corect, din punct de vedere matematic, exerciţiul,
dar „ forma” răspunsului dat să nu corespundă cu cerinţa itemului. La clasele
care susţin examene naţionale (teza unică, bacalaureat), este de preferat ca
aceste teste de evaluare să conţină itemii utilizaţi în modelele de subiecte,
pentru familiarizarea elevului cu formularea răspunsurilor.

Este esenţial ca profesorul să justifice elevului nota obţinută.. Un profesor


care nu empatizează cu elevii nu respectă codul deontologic al dascălului.
Având în vedere că mediile claselor V- VIII contribuie la accederea in
învăţământul liceal (la fel şi mediile claselor IX- XII pentru admiterea în
învăţământul superior), este important ca nota din catalog să reflecte nivelul
real de cunoştinţe al elevului, în raport cu standardele curriculare de
performanţă conţinute în programa şcolară. 

B. Autorul scoate în evidenţă „violentele dezacorduri”, „tristul spectacol al


dezacordurilor” care apar între corectorii aceleiaşi probe la examene şi
concursuri, încercând să identifice situaţiile şi factorii care le generează
şi să propună remedii (pe baza analizei statistice).

Citiți slide-ul nr .9 și exprimați-vă opinia în legătură cu efectele acestor


dezacorduri în plan social și al personalității elevului, studentului,
absolventului.

Problema centrală a evaluării școlare, cea care stârnește și cele mai aprige
controverse, este corectitudinea notării, obiectivitatea sa. Cele mai multe semne
de întrebare se nasc în legătură cu influențele pe care evaluatorul - privit ca
personalitate concretă - le exercită în actul evaluării, influențe considerate drept
posibile surse de distorsiuni. Lipsa de obiectivitate a aprecierilor se exprimă,
așadar, atât în variațiile interindividuale, respectiv dezacordul între notarea
acelorași lucrări de către profesori diferiti, cât și în variațiile intraindividuale,
adică dezacordul între notele acordate de acelasi profesor aceleiasi lucrari, în
momente diferite. Un studiu efectuat de H. Pieron si G. Noizet (cf. Noizet,
Caverni, 1978) asupra notării la bacalaureat, descoperă o divergența de mai
mult de zece puncte din douazeci posibile între media notelor celui mai
indulgent examinator și a celui mai sever. Acest fapt l-a determinat pe Pieron să
afirme că, pentru a prezice nota unui candidat la un examen, este mai util să-l
cunoști pe examinator decât pe candidat.