Alexandru Lăpușneanul

De Costache Negruzzi
1. Context
Nuvela „Alexandru Lăpușneanul” este prima nuvelă romantică de inspirație istorică
din literatura română. Nuvela a fost publicată în perioada pașoptistă, în primul număr al
revistei „Dacia literară” (1840).
2. Nuvelă romantică
Este o nuvelă, specie epică în proză, cu o construcție riguroasă și un fir narativ central.
Se observă concizia intrigii. Personajele sunt relativ puține, caracterizate succint și gravitează
în jurul personajului principal.
Este o nuvelă romantică datorită mai multor trăsături: inspirația din istoria națională,
tema, personaje construite în antiteză, personaje excepționale în situații excepționale,
culoarea epocii în descrieri cu valoare documentară, scene și replici memorabile.
3. Sursă de inspirație
Costache Negruzzi este primul scriitor care valorifică într-o creație literară
„Letopisețul Țării Moldovei” de Grigore Ureche. De la cronicar, Negruzzi preia imaginea
personalității domnitorului Alexandru Lăpușneanu, dar și scene, fapte, replici (de exemplu
motto-urile capitulilor  și IV).
4. Temă
Tema nuvelei este lupta pentru putere în epoca medievală, în Moldova, la mijlocul
secolului XVI.
5. Perspectivă narativă
Naratorul este omniscient, omniprezent, dar nu întotdeauna obiectiv, deoarece
intervine direct prin epitete de caracterizare: „tiran”, curtezan”, „mișelul boier”, „deșănțată
cuvântare”. Narațiunea se realizează la persoana a III-a.
6. Construcția subiectului
Textul narativ este împărțit în patru capitole, care fixează momentele subiectului.
Capitolele poartă un motto cu rol rezumativ, care constituie replici memorabile ale
personajelor:
 capitolul I: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu”
 capitolul II: „Ai să dai samă, Doamnă!”
 capitolul III: „Capul lui Moțoc vrem”
 capitolul IV: „De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu”
Capitolul I cuprinde expozițiunea: întoarcerea lui Alexandru Lăpușneanu la tronul
Moldovei în 1564, în fruntea unei armate turcești și întâlnirea cu cei patru boieri trimiși de
Tomșa: Veveriță, Moțoc, Spancioc și Stroici. Tot cu acest capitol este prezentată și intriga:
hotărârea domnitorului de a-și relua tronul și dorința de a se răzbuna pe boierii trădători.
 Capitolul II corespunde declanșării acțiunii și aprinde o serie de evenimente
declanșate de la fuga lui Tomșa în Muntenia, incendierea cetăților, confiscarea averilor
boierești, uciderea unor boieri, rugămintea doamnei Ruxanda de a înceta omorurile.
Capitolul III cuprinde punctul culminant, respectiv uciderea celor 47 de boieri. Aici
întâlnim mai multe scene romantice prin caracterul excepțional: discursul domnitorului de la
mitropolie, uciderea lui Moțoc de mulțimea revoltată și „leacul de frică” pentru doamna
Ruxanda.
În capitolul IV este prezentat deznodământul: moartea tiranului prin otrăvire. Bolnav
de friguri, domnitorul este călugărit după obiceiul vremii. Deoarece, când își revine, amenință
să îi ucidă pe toți, inclusiv pe propriul fiu, doamna Ruxandra acceptă sfatul boierilor de a-l
otrăvi.
7. Conflicte
Principalul conflict este exterior, de ordin politic: lupta pentru putere între domnitor și
boieri.
Conflictul secundar între domnitor și Moțoc particularizează dorința de răzbunare a
domnitorului.
Există și un conflict social între boieri și popor, limitat de revolta mulțimii din
capitolul III.
8. Personaj principal
Alexandru Lăpușneanu este personajul principal al nuvelei, personaj romantic,
excepțional, care acționează în situații excepționale (de exemplu, scena uciderii boierilor sau
pedepsirea lui Moțoc). Întruchipează tipul domnitorului tiran și crud, care guvernează
absolutist. Este construit din contraste și are o psihologie complexă, calități și defecte
puternice.
Crud, hotărât, viclean, inteligent, bun cunoscător al psihologiei umane, personajului
este puternic individualizat și memorabil.
Hotărârea de a avea puterea domnească este extrem de puternică și formulată de la
începutul nuvelei în răspunsul dat soliei boierilor: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu și dacă
voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi și voi merge ori cu voia ori fără voia voastră”.
Cunoașterea psihologiei umane este o calitate a conducătorului folosită pentru
consolidarea puterii absolute. Face promisiuni liniștitoare care ascund un plan de răzbunare.
Lăpușneanu îi promite lui Moțoc că nu îl va ucide: „Îți făgăduiesc că sabia mea nu se va
mânji în sângele tău, te voi cruța, căci îmi ești trebuitor” Răzbunarea domnitorului va fi însă
crudă. Motoc sfârșește sfâșiat de mulțime: „Du-te de mori pentru binele moșiei dumitale,
cum ziceai însuți când îmi spuneai că nu mă vrea, nici mă iubește țara”. Sacrificându-l pe
boier, se răzbună pentru trădarea acestuia din prima domnie și manipulează mulțimea
revoltată, de a cărei putere este conștient: „Proști, dar mulți”. Stăpânirea de sine și sângele
rece sunt dovedite în această scenă.
 Cruzimea este o trăsătură obișnuită în Evul Mediu, dominat de luptele pentru putere,
dar în cazul în Lăpușneanu atinge patologicul: asistă râzând la măcelul boierilor, născocește
schingiuiri doar pentru a vedea „suferințe omenești”. Amenință chiar să își ucidă propriul fiu.
Naratorul realizează în mod direct portretul fizic al domnitorului. De asemenea,
înregistrează gesturile și mimica personajului prin notații scurte: „În momentul acela, el era
foarte galben la față”. Epitetele de caracterizare sunt mărci ale subiectivității: „nenorocitul
domn”, „această deșănțată cuvântare”.
Autocaracterizarea evidențiază trăsăturile morale: „N-aș fi un nătărău de frunte când
m-aș încrede în tine?”
Caracterizarea indirectă se realizează prin faptele care evidențiază în manieră
romantică cruzimea personajului și dorința de a distruge influența boierilor: uciderea și
schingiuirea acestora și distrugere a cetăților.
Forța excepțională a personajului domină relațiile cu celelalte personaje. Relația cu
doamna Ruxanda este construită pe antiteză romantică angelic-demonic. Dormitorul se
bucură de spaimă doamnei, care leșină la vederea piramidei de capete: „Femeia tot femeie e,
zise Lăpușneanu zâmbind”.
Având capacitatea de a ne surprinde într-un mod convingător, Lăpușneanu este un
personaj rotund, spre deosebire de celelalte personaje individuale din nuvelă, care sunt plane,
construite în jurul unei singure idei sau calități.
9. Limbajul prozei narative
Limbajul conține expresii populare (cu gura căscată), regionalisme (clipală) și
neologisme cu forma de secolul al XIX-lea („eho” – ecou și „idră” – hidră).
Firul narativ se remarcă prin sobrietate, concizie, echilibru între termenii arhaici și
neologici, simplitatea topicii.
Mărcile prezenței naratorului au rol în caracterizarea directă și limitează obiectivitatea
(nenorocitul domn).
10. Concluzii
Coexistența elementelor romantice cu elemente clasice este o trăsătură a literaturii
pașoptiste. Elementele clasice sunt: echilibrul compoziției, construcția simetrică, aspectul
credibil al faptelor.
Valoarea nuvelei este exprimată în afirmația criticului George Călinescu: „Nuvela
istorică «Alexandru Lăpușneanul» ar fi devenit o scriere celebră ca și «Hamlet» dacă ar fi
avut în ajutor prestigiul unei limbi universale”.