CAPITOLUL IV

CONTRACTE CIVILE

1.CONTRACTUL DE VANZARE-CUMPARARE

1.1Noţiune
Vânzarea-cumpărarea este contractul prin care o parte, numită vânzător, se obligă să
transfere alteia, numită cumpărător, proprietatea unui lucru în schimbul unui preţ, constând într-
o sumă de bani.

1.2 Caractere juridice

a) este un contract consensual,astfel prin dispoziţiile Codului civil, vânzarea se formează
prin simplul acord de voinţă intervenit între vânzător şi cumpărător, asupra lucrului şi asupra
preţului, fără nici o formalitate.
In vânzările imobiliare, transferarea proprietăţii lucrului vândut nu este opozabilă terţilor
decât în urma efectuării formelor de publicitate cerute de lege.Această necesitate a transcrierii în
registrele de publicitate imobiliară obligă părţile să încheie contractul în scris.1
Pentru bunurile mobile simpla posesie este suficientă pentru a valora proprietate, nefiind
necesară nici o formă de publicitate.
b) este un contract cu titlu oneros, fiecare dintre părţi primind un echivalent în schimbul
a ceea ce dă.
c) este un contract comutativ deoarece , parţile cunosc încă din momentul încheierii
contractului întinderea prestaţiilor pe care şi le datorează.
d) este un contract bilateral (sinalagmatic), deoarece din acesta izvorăsc obligaţii
reciproce.
e) este un contract translativ de proprietate, transferându-se asupra cumpărătorului
proprietatea lucrului vândut.
Pentru validitatea contractului de vânzare-cumpărare este necesară întrunirea celor patru
cerinţe de fond: capacitatea, consimţământul, obiectul şi cauza.
Obiectul contractului de vânzare-cumpărare îl constituie lucrul vândut pentru vânzător şi
preţul plătit pentru cumpărător.
Lucrul vândut trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să existe în circuitul civil;
- să existe în prezent sau să poată exista în viitor;
- să fie determinat sau cel puţin determinabil, determinarea lucrului care formează
obiectul vânzării se face prin descrierea lui. Când în contract se dau numai elementele necesare
determinării, lucrul este numai determinabil.
Preţul constituie obiectul prestaţiunii cumpărătorului, fiind un element esenţial al
vânzării. Preţul trebuie să îndeplinească anumite condiţii:
- să fie stabilit într-o sumă de bani;
- să fie sincer şi serios;
- să fie determinat sau cel puţin determinabil;

1
Radu I. Motica, Florin Moţiu – Contractul de vânzare – cumparare. Teorie şi practică judiciară. Editura Lumina Lex, 2001, pag 7
 Este de esenţa contractului de vânzare cumpărare ca preţul să fie stabilit într-o sumă de
bani, dacă preţul este stabilit în altceva decât într-o sumă de bani, contractul asfel încheiat fiind
un contract de schimb, în care părţile îşi dau un lucru în schimbul unui alt lucru.
Pentru a fi sincer şi serios se cere ca preţul să nu fie simulat sau fictiv, şi nici derizoriu,
dacă nu sunt în deplinite aceste condiţii se consideră că vânzarea este nulă pentru lipsă de preţ.
Preţul trebuie să fie determinat de părţi, în momentul încheierii contractului. Preţul poate
fi stabilit şi de o terţă persoană sau de către stat.

1.3 Obligaţiile părţilor din contractul de vânzare-cumpărare

1.3.1 Vânzătorul are două obligaţii:

- să predea lucrul vândut cumpărătorului;
- să răspundă de el , adică să-l garanteze;
Prin predarea lucrului vândut se înţelege punerea acestui lucru la dispoziţia
cumpărătorului; predarea trebuie făcută în starea în care se găsea la momentul încheierii
contractului. Vânzătorul este obligat să conserve lucrul vândut în starea iniţială, fiind răspunzător
de pierderile sau stricăciunile suferite de lucru.
Predarea trebuie făcută la termenul prevăzut în contract.
Obligaţia vânzătorului de a garanta lucrul vândut are drept scop asigurarea
cumpărătorului posesiunea liniştită şi utilă a lucrului ce i s-a predat sau de a-l despăgubi în
situaţia în care nu i-a putut procura o asfel de posesiune.
Obligaţia de de garanţie a vânzătorului implică două laturi:
A – să garanteze pe cumpărător pentru evicţiune;
B – să garanteze pe cumpărător de viciile ascunse ale lucrului vândut.
A răspunde pentru evicţiune înseamnă a garanta liniştita posesie a lucrului vândut.
Evicţiunea este pierderea totală sau parţială a posesiei sau proprietăţii lucruluide către
cumpărător, prin exercitarea dreptului de către o terţă persoană care pretinde că îl are asupra
lucrului respectiv, drept care este de natură să-l înlăture pe al cumpărătorului. Prin urmare
vânzătorul este obligat să-l despăgubească pe cumpărător împotriva tulburărilor de drept ale unei
terţe persoane.2
Vânzătorul are obligaţia să strămute cumpărătorului posesiunea liniştită şi utilă a lucrului
vândut.Această posesie încetează de a mai fi utilă în momentul în care se descoperă că lucrul are
anumite defecte care îl fac impropriu utilizării conform destinaţiei sale ori care îi micşorează
posibilitatea unei asfel de folosiri.,de aşa natură încât dacă ar fi fost cunoscute cumpărătorul nu l-
ar fi achiziţionat sau nu ar fi plătit preţul respectiv.
Pentru ca în prezenţa viciilor ascunse să fie atrasă răspunderea vânzătorului, este necesar
ca acestea să îndeplinească mai multe condiţii:3
a) să fie ascunse, dacă viciile sunt aparente, adică puteau fi constatate cu ochiul liber în
momentul încheierii contractului se presupune că cumpărătorul a contractat în deplină
cunoştiinţă de cauză.
b) să fi existat în momentul încheierii contractului;
c) viciile trebuie să fie grave, făcând lucrul impropriu utilizării sale.

1.3.2 Cumpărătorul are şi el două obligaţii principale:

2
Radu I. Motica, Florin Moţiu – Contractul de vânzare – cumparare. Teorie şi practică judiciară. Editura Lumina Lex, 2001,pag.137
3
Fr. Deak – Drept civil. Contracte speciale, vol II., Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006;
 A. plata preţului vânzării;
B. luarea în primire a lucrului vândut.
A.Plata preţului se face la locul şi termenul stabilit în contract, dacă nu este stabilit se va
face la locul şi data predării bunului.4
Vânzătorul neplătit poate cere desfiinţarea (rezoluţiunea) contractului, aceasta având ca
efect punerea părţilor în situaţia anterioară vânzării, vânzătorul îşi reia bunul, restituindu-i
cumpărătorului preţul plătit.
B.Luarea în primire a lucrului se face de către cumpărător la termenul şi condiţiile
stabilite prin contract. Dacă cumpărătorul nu ridică bunul, vânzătorul poate să depoziteze bunul,
cu încuviinţarea justiţiei şi pe cheltuiala cumpărătorului, într-un anumit loc, de asemenea, acesta
poate cere şi desfiinţarea contractului.

2.CONTRACTUL DE SCHIMB

Schimbul este contractul prin care părţile îşi dau sau se obligă să-şi dea un lucru unul
pentru altul (art.1405 C.civ.)
Contractul de schimb este un contract consensual, bilateral (sinalagmatic), cu titlu
oneros şi translativ de proprietate.
Schimbul se realizează prin simplul acord de vointă al părţilor, nefiind necesare alte
formalităţi. Dacă obiectul contractului de schimb îl formează imobilele, contractul trebuie
încheiat în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute.5
Părţile pot conveni în ceea ce priveşte obiectul contractului ca pentru egalizarea valorii
celor două lucruri, schimbul să se facă cu sultă, una din ele urmând să-i dea celeilalte, pe lângă
lucrul promis, şi o sumă de bani determinată în numerar.

3.CONTRACTUL DE LOCATIUNE

Locaţiunea de lucruri este contractul prin care o parte numită locator, se obligă să
procure şi să asigure alteia, numită locatar, folosinţa unui lucru, pe un termen determinat şi
contra unui preţ stabilit în proporţie cu durata lui , numit chirie.
Contractul se poate încheia şi fără a se arăta durata folosinţei, însă locaţiunea nu poate fi
perpetuă.6
Contractul de locaţiune de lucruri este un contract consensual, bilateral, comutativ, cu
titlu oneros şi vremelnic (temporar).
Locaţiunile pot fi de mai multe feluri:
- închirierea, adică locaţiunea edificiilor şi bunurilor imobile;
- arendarea, adică locaţiunea fondurilor rurale;
- antrepriza;
Obiectul acestui contract poate consta numai în bunuri individual determinate (certe) şi
neconsumabile, deoarece locatorul va trebui să restituie bunul la expirarea contractului în
aceeaşi stare în care l-a primit.
4
Dan Chirică- Drept civil. Contracte speciale. Ed Lumina lex, Bucureşti, 1997, pag.112-115
5
Moise Bojincă – Instituţii şi fundamente juridice, Ed. Helios, Craiova, 2001, pag 247-248
6
Radu I. Motica, Florin Moţiu- Contracte civile speciale. Teorie şi practică judiciară. Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, pag.94-97
 Preţul locaţiunii trebuie să fie serios şi determinat sau cel puţin determinabil.
Obligaţiile locatorului decurg din esenţa contractului de locaţiune, care constă în a
asigura locatarului folosinţa lucrului pe durata contractului.Pentru a asigura folosinţa lucrului,
locatorul are trei obligaţii principale:
a) obligaţia de a preda lucrul. Lucrul trebuie să fie predat într-o stare corespunzătoare
destinaţiei în vederea căreia a fost inchiriat.
b) obligaţia de a menţine lucrul în stare de întrebuinţare. Locatorul trebuie să efectueze
reparaţiile necesare bunei-folosinţe a lucrului, afară de micile reparaţii ( numite
“locative”)care sunt în sarcina locatarului din momentul predării lucrului.7
c) obligaţia de garanţie pentru evicţiune şi pentru vicii ascunse. Se concretizează în trei
obligaţiuni principale:
1. de a răspunde pentru tulburările provenite din propria sa faptă;
2. de a-l garanta pe locatar contra tulburărilor provenite din partea terţilor;
3. de a raspunde pentru viciile ascunse ale bunului închiriat;
Obligaţiile locatarului:
a) să folosească lucrul ca un bun proprietar şi potrivit destinaţiei sale din contract;
b) să achite chiria la termenul convenit de părţi;
c) să efectueze reparaţiile locative şi să păstreze lucrul în bună stare pe toată durata
contractului
d) să restituie lucrul la expirarea contractului în aceeaşi stare în care l-a primit.
Incetarea locaţiunii
Pe lângă încetarea convenţională (prin acordul părţilor), legea prevede următoarele cauze
de încetare a contractului de locaţiune:8
1. denunţarea unilaterală;
2. expirarea contractului;
3. rezilierea pentru neexecutare;
4. pieirea lucrului;
5. desfiinţarea titlului locatorului;
6. înstrainarea lucrului închiriat, dacă există clauză specială în acest sens;

4.CONTRACTUL DE ARENDA

Legea care reglementează condiţiile în care ia naştere şi se desfăşoară acest contract este
legea16/1994, legea arendării.
Contractul de arendare este acel contract încheiat între proprietar, uzufructuar sau alt
deţinător legal de bunuri agricole, denumit arendator şi arendaş cu privire la exploatarea
bunurilor agricole , pe o durată determinată şi la un preţ stabilit de către părţi.(art. 2 legea
16/1994)
Contractul de arendă9 este un contract sinalagmatic, cu tilu oneros10, comutativ, cu
executare succesivă, netranslativ de proprietate, solemn.

7
In cazul în care locatarul unui apartament a provocat inundarea şi degradarea altui apartament, ca urmare a faptului că a lăsat deschis robinetul
de la apă, răspunderea revine exclusive acelui locatar ( T.M.B., s.III civ., decizia 99/1990)
8
Radu I. Motica, Florin Moţiu- Contracte civile speciale. Teorie şi practică judiciară. Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000,pag.119-124.
9
In cartea a III-a, titlul VII, cap IV, “ Despre regulile particulare la arendare”
10
Un contract în care transmiterea folosinţei are loc cu titlu gratuit nu poate fi contract de arendare, ci un contract de împrumut de folosinţă ( a se
vedea R. Popescu, Contractul de arendare, în Dreptul nr. 6/1995)
 Prin bunuri agricole care pot fi arendate se înţeleg terenuri cu destinaţie agricolă, cum
ar fi terenuri agricole productive- arabile, viile, livezile, arbuştii fructiferi, păşuni împădurite,
amenajări piscicole.
Părţile contractante pot fi persoane fizice sau juridice.
Arendaşii, persoane fizice pot fi cetăţeni români indiferent dacă au domiciliul în ţară sau
în străinătate. Ei trebuie să aibă pregătire de specialitate agricolă.
Arendaşii, persoane juridice, pot fi persoane juridice române , cu sediul în România,
inclusiv cele cu capital parţial sau integral străin. Ele trebuie să aibă ca obiect de exploatare
bunurile agricole şi să prezinte garanţiile solicitate de arendator.
Contractul de arendare se întocmeşte în scis, câte un exemplar pentru fiecare parte şi un
exemplar care se depune la Consiliul local în a cărui rază teritorială se află bunurile arendate , în
termen de 15 zile de la data încheierii.
Durata arendării se stabileşte de către părţi în contract, acesta poate fi reînnoit cu acordul
părţilor. Fiecare parte este obligată să anunţe cealaltă parte cu cel puţin un an înaintea încheierii
contractului, despre intenţia de a înnoi sau nu contractul.
Contractul de arendare cuprinde:
a) părţile contractante şi domiciliul sau sediul acestora;
b) obiectul contractului trebuie să fie complet şi precis determinat.
c) obligaţiile fiecărei părţi, expres şi complet menţionate;
d) durata arendării;
e) arenda, modalităţile de plată şi termenele acesteia;
f) răspunderile fiecărei părţi.
Drepturile şi obligaţiile arendatorului
Arendatorul are potrivit legii 14/1994 următoarele drepturi:
a) dreptul de a controla oricând modul în care arendaşul administrează bunurile arendate;
b) dreptul de a pretinde plata arendei, în modalitatea convenita, la teremenele şi locul convenit;
c) dreptul de dispoziţie asupra bunurilor agricole arendate;
d) dreptul de a consimţi sau nu la prelungirea sau încetarea înainte de termen a contractului de
arendare;
Arendatorul are şi anumite obligaţii:
a) obligaţia de predare a bunurilor arendate la termenul şi în condiţiile stabilite de contractul de
arendare;
b) obligaţia de a-l garanta pe arendaş de evicţiune totală sau parţială, precum şi de viciile ascunse
ale bunurilor arendate;
c) obligaţia de plată a taxelor şi impozitelor datorate pentru bunurile agricole arendate;
d) obligaţia de a încunoştiinţa în scris pe arendaş cu cel puţin un an înainte de expirarea
contractului, despre intenţia sa de a reînnoi sau nu contractul de arendare.
Drepturile şi obligaţiile arendaşului
Drepturile arendaşului:
a) dreptul de a pretinde predarea bunurilor agricole arendate, la termenul şi locul convenit;
b) dreptul de a fi considerat agricultor şi de a beneficia de facilităţi de creditare şi impozitare;
c) dreptul de retenţie asupra bunurilor arendate, până la plata sumelor datorate de arendator;
d) dreptul de a consimţi sau nu la prelungirea duratei contractului de arendare şi dreptul de a
consimţi la încetarea contractului înainte de termen;
Obligaţiile arendaşului:
a) obligaţia de a utiliza bunurile arendate ca un bun proprietar;
b) obligaţia de a plăti arenda la termenele şi la locul stabilit în contract. Dacă locul plăţii nu este
prevăzut, plata se face la domiciliul arendaşului, ea fiind portabilă.
c) obligaţia de a nu schimba destinaţia bunurilor agricole arendate;
d) obligatia de a încunoştiinţa în scris arendatorul, cu cel puţin un an înainte de expirarea
contractului, despre intenţia de a-l reînnoi sau nu;
e) obligaţia de a restituui bunurile arendate la încetarea contractului în starea în care le-a primit;
f) obligaţia de a plăti impozitele datorate pe veniturile realizate din expoatarea bunurilor agricole
arendate;
Arendaşul poate să cesioneze contractul de arendare soţului coparticipant la exploatarea
bunurilor agricole sau descendenţilor săi care au împlinit vârsta majoratului, dar este necesar
acordul scris al arendatorului.11
Subarendarea totală sau parţiala este interzisă, orce act de subarendare este nul.
Contractul de arendare poate continua în cazul decesului arendatorului sau al arendaşului.
Pentru aceasta , moştenitorii majori trebuie să comunice în scris, intenţiile lor şă să obţină
acordul scris al celeilalte părţi , în termen de 30 de zile de la data decesului.12

5. CONTRACTUL DE MANDAT

Contractul de mandat este acel contract prin care o persoană, numită mandatar, se obligă
să încheie acte juridice în numele şi pe seama unei alte persoane, numită mandant, care îi dă
acesteia împuternicire.
Contractul de mandat prezintă următoarele caractere juridice: consensual, cu tilu gratuit
(există unele situaţii în care mandatul este remunerat), unilateral, este încheiat “intuitu
persoanae”, întrucât se bazează pe încrederea pe care mandantul o are în mandatar.
Mandatarul lucrează în numele şi pe seama mandantului, de unde rezultă că toate
drepturile şi obligaţiile ce decurg din acţiunile mandatarului iau naştere direct pe seama
mandantului.
Mandatul este un contract bilateral şi consensual, totuşi în practică pentru a putea verifica
limitele împuternicirii ce i-a fost acordată, părţile consemnează acordul de voinţă într-un act scris
numit procură. Intocmirea unui înscris este necesară pentru ca terţii sa veriifce puterile
conferite mandatarului de către mandant, precum şi limitele în care acesta poate contracta în
numele mandantului. Ori de câte ori mandatarul este împuternicit să încheie , în numele şi pentru
mandant un act autentic, procura trebuie să fie şi ea autentică.13
Clasificare:
1.După felul în care s-a manifestat consimţământul părţilor , mandatul poate fi:
-expres;
- tacit;
2.După întinderea sa , mandatul poate fi:
- general, în care mandatarul are însărcinarea de a se ocupa de toate afacerile pentru
efectuarea unui act juridic;
- special,când acesta este dat numai pentru o anumită operaţiune;

11
Radu I. Motica, Florin Moţiu- Contracte civile speciale. Teorie şi practică judiciară. Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000,pag.172 şi urm.

12
Moise Bojincă – Instituţii şi fundamente juridice, Ed. Helios, Craiova, 2001, pag.250-252
13
Radu I. Motica, Florin Moţiu- Contracte civile speciale. Teorie şi practică judiciară. Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, pag 215 şi urm.
 Obligaţiile părţilor:
A. Mandatarul are următoarele obligaţii:
- să execute însărcinarea primită de la mandant, în limitele stabilite de acesta;
- să dea socoteală mandantului asupra modului în care şi-a îndeplinit mandatul. Dacă mandatul a
fost cu titlu oneros, răspunderea mandatarului va fi apreciată după tipul abstract al omului
prudent şi diligent.
- de a răspunde pentru substituirea sa cu o terţă persoană.
B. Mandantul este obligat atât faţă de mandatar, cât şi faţă de terţele persoane cu care
acesta a contractat ,executând contractul. Faţă de mandatari , mandantul are următoarele
obligaţii:
- să îi restituie toate cheltuielile avansate cu ocazia executării mandatului;
- dacă mandatul a fost retribuit , mandantul este obligat să-i plătească mandatarului suma
prevăzută în contract.
Faţă de terţele persoane, mandantul este obligat să execute îndatoririle contractate de
mandatar în numele său, însă numai în limitele împuternicirii pe care le-a dat. Actele încheiate de
mandatar cu depăşirea împuternicirilor primite nu-l obligă pe mandant, dacă nu le-a ratificat
expres sau tacit.14
Incetarea mandatului
1. Cauze generale de încetare
Obligaţiile izvorâte din contractul de mandat încetează prin executare, prin expirarea
termenului stabilit , prin realizarea condiţiei rezolutorii, prin imposibilitatea fortuită de executare,
prin rezoluţiunea judiciară pentru neîndeplinirea obligaţiilor.
2. Cauze particulare de încetare
Art.1552 Cod civil prevede unele cauze de încetare aplicabile numai contractului de
mandat:
a) revocarea mandatului;
b) renunţarea mandatarului;
c) moartea, punerea sub interdictie şi insolvabilitatea ori falimentul uneia din părţi;
In cazul încetării mandatului, mandatarul este obligat să restituie mandantului procura primita şi
să-i predea toate actele sau bunurile primitte în cursul executării mandatului.

6.CONTRACTUL DE DEPOZIT

Contractul de depozit este contractul prin care o persoană, numită deponent,

încredinţează un lucru mobil unei alte persoane, numită depozitar, care se obligă fără plată, să-l
păstreze şi să-l restituie în natură, la cererea deponentului.
Depozitul este un contract real deoarece pentru existenţa acestuia este necesară predarea
efectivă a bunului dat în depozit. Depozitul gratuit este un contract unilateral , din care reies
obligaţii numai pentru depozitar, dacă s-a stipulat o plată în schimbul serviciilor , depozitul este
bilateral. Este un contract netranslativ de proprietate.15
Depozitarul are următoarele obligaţii:

14
Fr. Deak -, op.cit., pag.148
15
Dan Chirică- Op.cit., pag.224
 - să îngrijească lucrul primit în depozit , răspunzând pentru pieirea sau degradarea
lucrului primit în depozit , cauzate din culpa sa. Culpa se apreciază în concret, în funcţie de grija
depusă în conservarea propriilor bunuri.
- să nu se folosească de lucru pentru nevoile sale personale, fără autorizaţia expresă a
deponentului;
- să restituie lucrul deponentului în aceeaşi stare în care a fost primit., inclusiv fructele
produse de bunul depozitat şi la termenul prevăzut în contract sau înainte de împlinirea acestuia ,
deoarece termenul este stipulat în favoarea deponentului.16
Deponentului îi revin unele obligaţii extracontractuale:
- să restituie sumele cheltuite de depozitar pentru conservarea lucrului şi să-l
despăgubească pe acesta de toate pierderile pe care i le-a cauzat lucrul respectiv.
- să-l despăgubescă pe depozitar dacă depozitul este retribuit.
Felurile depozitului:
Depozitul voluntar este acela în care deponentul a avut posibilitatea să aleagă persoana
depozitarului în funcţie de încrederea ce i-o inspiră.
Depozitul necesar se constituie sub imperiul unei împrejurări neprevăzute şi de neînvins,
care îi impune deponentului încheierea contractului, cât şi persoana deponentului. Este
considerat deposit necesar şi depozitul hotelier, adică cel al lucrurilor aduse de călător în hotelul
în care locuieşte.

7.CONTRACTUL DE IMPRUMUT PROPRIU-ZIS (“IMPRUMUTUL DE

CONSUMATIE”)

Imprumutul de consumaţie este contractul prin care o persoană, numită împrumutător,

transmite unei alte persoane, numită împrumutat, proprietatea unei cantităţi de bunuri fungibile
şi consumptibile, cu obligaţia pentru împrumutat de a restitui la scadenţă, lucruri de acelaşi gen,
calitate şi cantitate.
Imprumutul de consumaţie este un contract real, unilateral şi cu titlu gratuit,
translativ de proprieate, împrumutatul devenind proprietarul bunurilor împrumutate şi suportând
riscurile pieirii fortuite.17
Imprumutatul are următoarele obligaţii:
- să restituie la scadenţă, lucruri de acelaşi gen , calitate şi cantitate, împrumutătorul nu
poate cere restituirea înainte de termen.
- să plătească valoarea lucrurilor împrumutate, în aceeaşi cantitate şi calitate. Suma care
trebuie plătită reprezintă valoarea lucrurilor împrumutate la momentul scadenţei.
Imprumutătorul are şi el următoarele obligaţii:
- să răspundă de paguba încercată de împrumutat, dacă le cunoştea şi nu le-a adus la
cunoştiinţa împrumutatului.
- să nu ceară restituirea lucrului împrumutat înainte de termenul convenit prin contract.
In mod obisnuit, contractul de împrumut de consumaţie încetează prin plată, adică prin
restituirea împrumutului şi dobânzilor aferente la termenul prevazut în contract.
16
R.I.Motica, Fl . Moţiu, op.cit., pag. 276
17
Moise Bojincă – Instituţii şi fundamente juridice, Ed. Helios, Craiova, 2001, pag. 257
 8.CONTRACTUL DE COMODAT (IMPRUMUTUL DE FOLOSINTA)

Comodatul este contractul prin care o persoană, numită comodant , remite spre folosinţa
gratuită unei alte persoane, numită comodatar, un lucru nefungibil şi neconsumptibil, cu
obligaţia pentru acesta de a-l restitui la termen în natură Comodatul este un contract real,
unilateral şi cu titlu gratuit, netranslativ de proprietate, el constituie un împrumut gratuit de
folosinţă ( gratuitatea fiind de esenţa acestui tip de contract ). Comodatarul nu poate împrumuta
lucrul primit în comodat.18
Obiectul acestui contract poate fi constituit din bunuri mobile sau imobile, însă acestea
trebuie să fie nefungibile şi neconsumptibile , întrucât comodatarul este obligat să-l restituie în
natură, în individualitatea sa.
Comodatarul are următoarele obligaţii:
- să păzească , să păstreze şi să îngrijească lucrul dat în comodat, cu mai multă grijă decât
un bun propriu al său.
- să se folosească de lucru numai pentru destinaţia determinată prin natura lui sau arătată
prin contract.
- să facă toate cheltuielile necesare păstrării şi folosirii lucrului primit în comodat.
- să restituie lucrul la termenul stabilit prin contract sau dacă nu există un astfel de termen
după ce s-a folosit de el potrivit înţelegerii avute cu comodantul. Comodatarul nu poate oferi
echivalentul în bani al lucrului împrumutat.19
Chiar dacă este un contract unilateral20 şi în principiu nu sunt obligaţii în sarcina
comodantului, acestuia îi revin următoarele obligaţii:
- să restituie comodatarului cheltuielile cu caracter urgent, necesar şi extraordinar, făcute
de el pentru însăşi păstrarea lucrului ce i s-a dat în comodat.
- să despăgubească pe comodatari pentru prejudiciul cauzat de defectele lucrului ce i s-a
dat în comodat, în cazul în care a ştiut aceste defecte şi nu i-a prevenit pe comodatari.21
Incetarea comodatului
Cauze de încetare:
a) prin executarea contractului;
b) prin rezilierea contractului;
c) prin moartea comodatarului.

18
Dan Chirică, op.cit., pag 206; Fr.Deak. op.cit., pag 159
19
In practica judiciară s-a decis că în cazul în care comodatarul a folosit autoturismul în alt mod decât cel convenit, el răspunde de stricăciunile
cauzate autovehiculului din acest motiv;
20
Contractul de comodat , fiind un contract unilateral, iar ceriţa multiplului exemplar este cerută de lege numai pentru contractile sinalagmatice;
21
R.I.Motica, Fl . Moţiu, op.cit., pag.247