Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Catedra Educație fizică

Referat la educația fizică

Tema: Fotbalul- istorie și evoluție. Fotbalul în Republica

Moldova

A efectuat: Ciobanu Ecaterina, gr TI-192

A verificat: Iachina Elena

Chişinău 2019
 Cuprins:
1.Noțiuni generale

2.Regulile de joc

3.Durata oficială a meciului

4.Federația internațională de fotbal

5.Confederații regionale

6. Competiții internaționale globale

7.Competiții inernaționale majore

8.Fotbalul feminin

9.Fotbalul în Republica Moldova

Noțiuni generale
Fotbalul este un sport de echipă ce se dispută între două echipe alcătuite din 11
jucători fiecare. La începutul secolului al XXI-lea era jucat de peste 250 de
milioane de jucători în peste 200 de țări, ceea ce îl face cel mai popular sport din
lume.
Se joacă cu o minge sferică pe un teren dreptunghiular, acoperit cu iarbă, cu
câte o poartă la fiecare capăt. Scopul jocului este de a înscrie goluri introducând
mingea în poarta adversarului. În afara portarului, ceilalți jucători nu se pot folosi
de mâini pentru a manevra mingea. Câștigătorul meciului este echipa care a înscris
mai multe goluri la încheierea partidei.
Originile fotbalului se află undeva în urmă cu peste 2000 de ani. În 2004, forul
ce guvernează acest sport la nivel mondial FIFA (Fédération Internationale de
Football Association) a recunoscut China ca fiind locul de naștere al fotbalului. În
jurul anului 200 î.e.n. chinezii jucau un sport asemănător numit cuju. Regulile au
evoluat cu timpul, astfel ajungându-se la sportul practicat astăzi.
În primăvara anului 2001, FIFA informa că peste 240 de milioane de oameni
joacă regulat fotbal, în peste 200 de țări de pe întreg globul. Regulile sale simple și
echipamentul redus și ieftin, necesar practicării fotbalului au contribuit, fără
îndoială, la creșterea popularității sale. În multe zone ale lumii, fotbalul naște
pasiuni enorme și joacă un rol foarte important în viața fanilor, a comunităților
locale și chiar a națiunilor; este deseori numit cel mai popular sport din lume. Este
recunoscut în multe țări drept: sportul rege.
Regulile jocului
Dimensiunile oficiale ale unui teren de fotbal sunt următoarele: lungimea
trebuie să fie între 120 metri maxim şi 90 metri minim, iar lăţimea oficială impusă
este între  90 metri maxim, şi 45 metri minim. Terenul este delimitat pe lungime şi
lăţime  cu linii cu lăţimea de 12cm, trasate cu var.
La centru, linia care desparte cele două jumătăţi de joc are de asemenea o
grosime de 12cm. La colţurile terenului şi la jumătatea lungimii terenului (pe
margini) sunt steaguri de l,5m înălţime. Suprafaţa de pedeapsă – este careul de
16,50m. Suprafaţa de colţ – sfert de cerc cu raza de 1m. Porţile au următoarele
dimensiuni – lungime 7,32m, înălţime 2,44metri, cu stâlpi de 12cm diametru.
Mingea de fotbal este sferică, cu circumferinţa de 68-71 cm, greutate 396-453 g,
umflată cu are, presiune 60-110 kPa.
Numărul jucătorilor :11 la 11, dintre care câte unul portar. Numărul minim de
început – 7 jucători. Rezerve – 5 pe foaie, din care se pot folosi 3 în timpul
partidei.
Echipamentul constă din tricou sau cămaşă, chiloţi, jambiere, apărători pentru
tibie, ghete, fără obiecte periculoase pentru ceilalţi.  Apărătorile trebuie să fie din
material adecvat. Portarul trebuie să fie echipat în culori diferite faţă de ceilalţi
jucători şi de arbitri.
Arbitrul: centralul + 2 asistenţi (tuşieri) – mai nou se asigură şi un arbitru de
rezervă. Veghează la aplicarea regulamentului; sancţionează orice infracţiune;
cronometrează timpul efectiv de joc şi întreruperile; opreşte jocul de câte ori este
nevoie; supraveghează comportarea jucătorilor şi dă avertismente sau elimină
jucători, când este cazul, în caz de accidentări ale jucătorilor, arbitrul admite
intervenţia personalului medical şi al celor chemaţi să transporte jucătorul reia
jocul regulamentar; decide valabilitatea mingii; decide valabilitatea golurilor.
Asistenții semnalizează cu steagul dacă mingea iese din joc, echipa care execută
cornerul sau arunca la margine dacă se solicită înlocuiri.
Durata oficială a meciului
Durata oficială a partidei: 2 x 45’ cu pauză de maxim 15’, cu adăugarea
timpului irosit după prima sau a doua repriză exceptate fiind jocurile de Cupă
eliminatorii, în care victoria se decide în prelungiri sau prin alte forme de
departajare ori prin prevederi speciale ale organizatorilor.
Lovitura de începere:
a) La începutul partidei
b) După fiecare gol marcat  
c) După pauză
d) După orice oprire temporară a jocului ( prin repunerea în joc a mingii de către
una din echipe, ori prin minge de arbitru)
Mingea este în joc dacă: mingea loveşte stâlpul porţii, bara transversală sau un
steag, dacă mingea revine în teren după ce a atins arbitrul de centru sau tuşierii,
dacă aceştia sunt în interiorul terenului, până la oprirea jocului de către arbitru.
Mingea este afră din joc dacă: a depăşit linia de poartă sau de margine, jocul a
fost oprit de arbitru.
Se consideră gol atunci când mingea a depăşit linia porţii (în întregime) fără ca
să fie purtată, aruncată sau lovită cu mâna de către echipa în atac şi în cazul în care
are greutatea şi circumferinţa normale.
Un jucător este considerat in offside /afară din joc atunci când este mai apropiat
de linia porţii adverse decât mingea, cu excepţiile: dacă nu este mai aproape decât
cel puţin doi jucători adverşi.
Este offside dacă: influenţează jocul sau adversarul,încearcă să obţină un
avantaj.
Sunt prevăzute greşelile săvârşite de jucători în timpul jocului, sancţionate cu
lovituri libere directe şi indirecte, lovitură de pedeapsă, avertismentele şi
eliminările din joc.
Lovituri libere indirecte, din care nu se pot marca goluri decât dacă mingea a
mai fost atinsă de un alt jucător în afara celui care a executat lovitura.
 Lovitura de pedeapsa se acorda in cazul in care se comite  o infractiune in
interiorul careului de 16m. Se execută din punctul de la 11 m. Înainte de
execuţarea loviturii toţi jucătorii, cu excepţia executantului şi a portarului, sunt
obligaţi să stea în teren, dar, în afara suprafeţei de pedeapsă, la distanta de 9,15 m
fata de punctul de la 11 m
Când mingea a depăşit liniile de margine ale terenului, pe sol sau în aer, ea va fi
repusă în joc cu mâinile printr-o aruncare de deasupra capului, cu picioarele pe sol,
în afara liniei de margine, de un jucător al echipei adverse.
Se execută când mingea, după ce a fost atinsă ultima dată de un jucător al
echipei în atac, a depăşit în întregime linia de poartă pe sol sau în aer, în afara
porţiunii cuprinse între stâlpii porţii. Mingea va fi aşezată într-un punct oarecare al
suprafeţei de poartă, cel mai apropiat de locul pe unde mingea a depăşit linia de
fund şi va fi trimisă cu piciorul direct în joc, dincolo de suprafaţa de pedeapsă, de
către portar, ori un alt jucător în apărare.
Când mingea, atinsă ultima oară de un jucător al echipei in apărare, a depăşit
linia de fund (poartă) se va acorda o lovitură de colţ echipei în atac al cărui jucător
va lovi mingea aşezată în sfertul de cerc al steagului de la colţul terenului, cu
piciorul.
Reguli special pentru portari:
  -Portarul trebuie să poarte un echipament de culoare diferită faţă de ceilalţi
jucători şi de arbitri;
  -Portarul are voie să joace mingea cu mâna, atât în careul mic cât şi în careul
mare;
  -Portarul nu are voie să reţină mingea în mâini mai mult de 6 secunde, în caz
contrar acordându-se lovitură liberă indirectă, considerându-se „tragere de timp”.
  Careul de 5,50m (Careul „mic”), este considerat suprafaţa de „protecție” a
portarilor, intervenția (orice incomodare) asupra portarului în careul mic fiind
sancționată de regulă cu lovitură liberă.     Regula pasei înapoi dată de coechipier
cu piciorul, a fost schimbată, astfel că, în cazul în care un jucător pasează mingea
către propriul portar, acesta nu are voie să prindă mingea cu mâinile, echipa fiind
sancţionată cu lovitură liberă indirect, lucru valabil şi pentru situtaţia în care
portarul prinde mingea cu mâna din aruncarea de la margine a unui coechipier.
Excepţie de la această regulă fac situaţiile în care un coechipier pasează mingea
către propriul portar lovind-o cu cu capul, sau cu orice parte a corpului în afară de
picioare şi bineînţeles de mâini. De asemenea, portarul are voie să prindă mingea
cu mâinile, dacă un coechipier îi pasează mingea în mod involuntar (de exemplu
dacă o minge şutată de un adversar ricoşează dintr-un jucător către propriul portar).
    O altă precizare a FIFA este aceea că portarul are voie să se deplaseze pe linia
porţii în timpul execuţiei loviturii de pedeapsă (11 m), lucru care nu era permis
până acum.
    Tot conform ultimelor reglementări, se va acorda lovitură liberă indirectă în
favoarea echipei adverse atunci când portarul, găsindu-se în propria suprafaţă de
pedeapsă, comite una din următoarele greşeli:
Atinge din nou mingea cu mâinile după ce i-a dat drumul, fără ca aceasta să fi
fost atinsă de un alt jucător.
Atinge mingea cu mâinile după ce i-a fost trimisă intenţionat cu piciorul de
către un coechipier.
Atinge mingea cu mâinile atunci când aceasta i-a fost trimisă de un coechipier
dintr-o aruncare de la margine.
    Trebuie acordată o lovitură de pedeapsă atunci când mingea este în joc şi
portarul, în propria suprafaţă de pedeapsă, loveşte sau încearcă să lovească un
adversar, aruncând mingea asupra lui.
     Se consideră că portarul controlează mingea imediat ce o atinge cu oricare parte
a mâinilor sau a braţelor. El controlează mingea din momentul în care o respinge în
mod intenţionat cu mâinile sau braţele. In schimb, portarul nu controlează mingea
dacă, după părerea arbitrului, mingea îl loveşte în mod accidental, de exemplu,
după o intercepţie.
Conform Legii 12, un jucător poate efectua o pasă la propriul portar, acesta
prinzand-o cu mana, numai cu capul sau pieptul.
Dacă, după părerea arbitrului, un jucător foloseşte un mijloc nepermis pentru a
ocoli normele regulamentare, jucătorul respectiv se face vinovat de comportare
nesportivă. El va primi avertisment (cartonaş galben) şi, concomitent, se va acorda
lovitură liberă indirectă echipei adverse, de pe locul unde a fost comisă greşeala.
Legile jocului nu impun o altă poziție ocupată în teren de vreun jucător, în afara
celei de portar. De-a lungul timpului au apărut o serie de poziții specifice. Acestea
sunt: fundaș - jucător specializat în prevenirea încercărilor de a marca ale
adversarilor, mijlocașul - jucător care organizează jocul ofensiv al echipei și oferă
pase decisive atacanților; totodată el ajută apărătorii, încercând să oprească
atacurile adverse încă de la început, atacantul - jucător al cărui principal rol este
acela de a marca goluri.
Aceste poziții sunt împărțite la rândul lor, după timpul petrecut de un jucător
într-o anumită parte a terenului de joc. De exemplu, există fundași centrali sau
mijlocași stânga.
Aceste poziții nu sunt restricționate de reguli, iar fotbaliștii sunt liberi să-și
schimbe pozițiile în timpul jocului. Acest lucru se aplică și portarilor, care, deși în
marea majoritate a timpului se află în preajma propriei porți, pot participa oricând
la jocul ofensiv al echipei. Cele mai întâlnite cazuri sunt la loviturile libere sau la
cornere.
Dispunerea jucătorilor pe teren se numește așezare tactică. Exemple de așezări
tactice: 4-4-2 (4 fundași, 4 mijlocași, 2 atacanți); 4-5-1, 4-3-3.
 Stabilirea așezării tehnico-tactice a echipei intră în subordinea antrenorului.
Regulile jocului au fost conturate la mijlocul secolului al XIX-lea pentru a
standardiza regulile unei mari varietăți de jocuri asemănătoare, jucate în școlile
din Marea Britanie. Regulile Cambridge, asemănătoare cu cele de astăzi, au fost
create la Colegiul Trinity din Cambridge, în 1848, la o întâlnire a reprezentanților
mai multor colegii: Colegiul Eton, Școala Harrow, Școala de Rugby, Colegiul
Winchester și Școala Shrewsbury. Dar, ele erau departe de a fi niște reguli
universale. În anii 1850, s-au format multe cluburi, independente de școli sau
universități, care jucau diferite forme de fotbal. Multe foloseau propriile lor reguli,
cel mai bun exemplu fiind clubul Sheffield F.C. (format din foști elevi ai Scoala
Harrow). Acesta a luat ființă în 1857, iar regulile create de ei au dus la formarea
Federației de Fotbal Sheffield & Hallamshire, în 1867. În 1862, John Charles
Thring de la Școala Uppingham a creat un alt set de reguli des folosit.
Aceste eforturi au condus la înființarea The Football Association (The FA)
în 1863, care s-a întrunit pentru prima dată în dimineața zilei de 26
octombrie 1863, la Freemason's Tavern din Great Queen Street, Londra. Singura
școală care a fost reprezentată la această întrunire a fost Școala Charterhouse.
Freemason's Tavern a fost locul de întâlnire al Federației pentru încă 5 întrevederi,
între Octombrie și Decembrie. În timpul acestora a luat naștere primul set
cuprinzător de reguli. La ultima întâlnire, primul trezorier al FA, care era
reprezentantul Blackheath și-a retras clubul din FA, din cauza excluderii din
regulament, la întâlnirea precedentă, a două reguli de bază: prima era cea care
permitea alergarea cu mingea în mâini și a doua, posibilitatea împiedicării
adversarului prin lovirea sa în „fluierul piciorului, prin tragere sau prin ținere”.
Alte cluburi englezești de rugby au urmat exemplul și nu s-au înscris în FA. Dar,
în 1871, ele au format Federația de Rugby (Rugby Football Union). Cele 11
cluburi rămase în FA, sub conducerea lui Ebenezer Cobb Morley, au ratificat
primele 13 reguli ale jocului.[11] În ciuda acestora, clubul Sheffield a continuat să
joace după propriile reguli, până în anii 1870.
Astăzi, regulile jocului sunt stabilite de International Football Association
Board (IFAB). Aceasta a luat ființă în 1886 după o întâlnire a Federației Engleze
de Fotbal, a Federației Scoțiene de Fotbal, a Federației Galeze de Fotbal și
a Federației Irlandeze de Fotbal în Manchester.
Prima ligă de fotbal a fost creată în Anglia, în 1888 de președintele
clubului Aston Villa, William McGregor. Formatul inițial conținea 12 echipe din
centrul și nordul Angliei.
Federația internațională de fotbal
Federația Internațională de Fotbal FIFA, s-a format la Paris în 1904, iar
reprezentanții săi au hotărât să adopte regulile create de IFAB. Popularitatea
crescândă a jocului a condus la unirea reprezentanților celor două federații (FIFA
si IFAB). Astăzi, conducerea acestora este formată din 4 reprezentanți FIFA și câte
1 reprezentant al fiecărei federații britanice.

Legile principale ale jocului sunt în număr de 17. Aceleași legi se aplică la toate
nivelurile fotbalistice, chiar dacă prefața regulamentului permite federațiilor
naționale să modifice anumite pasaje pentru diverse categorii (juniori, seniori,
femei, etc.) Pe lângă cele 17 legi, numeroase alte decizii și directive IFAB
contribuie la reglementarea jocului de fotbal. Legile pot fi găsite pe site-ul oficial
al FIFA.
Faultul se produce în momentul în care un jucător comite o faptă nesportivă
citată de Regulamentul de fotbal, în timp ce mingea se află în joc. Ele se regăsesc
în Legea 12. Faptele mai grave, cum sunt hențul (jucarea mingii cu mâna), tragerea
unui adversar, împingerea unui adversar etc., se pedepsesc cu lovitură liberă
directă sau lovitură de la 11 metri (dacă "infracțiunea" se produce în careul de 16
metri). Celelalte se pedepsesc cu lovitură liberă indirectă.
Comportamentul nesportiv poate apărea oricând, atât la jucătorii aflați pe gazon,
cât și la rezerve. Faptele ce conduc la un astfel de comportament sunt considerate a
fi împotriva spiritului jocului și se pedepsesc cu cartonaș galben sau cu cartonaș
roșu (eliminare).
În ultimul timp, în fotbalul profesionist a apărut o nouă problemă: simularea.
Aceasta constă în căderea unui jucător cu scopul de a obține o lovitură liberă
(eventual un penalty), chiar dacă nu a existat în prealabil contact între el și
jucătorul advers (presupus că l-ar fi faultat). Fiind un gest greu de sesizat de
arbitrii, simularea este acum considerată "gest nesportiv" și este sancționată cu
cartonaș galben.
Avantajul presupune ca arbitrul să permită continuarea jocului (să nu-l
oprească) chiar dacă la un moment dat se produce o "infracțiune" împotriva unei
echipe. Acest lucru se întâmplă doar dacă acea echipă poate beneficia de
nesancționarea greșelii adversarului. Dacă nu se profită de avantajul lăsat, arbitrul
poate reveni asupra deciziei și poate întoarce faza la momentul inițial, acordând
lovitură liberă. Timpul scurs între acordarea avantajului și revenirea la faza
premergătoare nu poate depăși 4-5 secunde.
Chiar dacă se utilizează această clauză a avantajului, la prima întrerupere a
jocului, arbitrul poate sancționa (dacă este necesar) jucătorul ce a comis faultul
(gestul nesportiv).
Forul internațional, recunoscut, care guvernează fotbalul (și jocurile asociate
acestuia, cum ar fi futsal și fotbal pe plajă este FIFA (Fédération Internationale de
Football Association). Cartierul general al FIFA se află la Zurich, Elveția.
Confederațiile regionale
FIFA este împărțită în șase confederații regionale. Acestea sunt:
 Asia: AFC (Asian Football Confederation);
 Africa: CAF (Confederation of African Football);
 America de Nord, Centrală și Caraibe: CONCACAF (Confederation of North,
Central American and Caribbean Association Football);
 Europa: UEFA (Union of European Football Associations);
 Oceania: OFC (Oceania Football Confederation);
 America de Sud: CONMEBOL (South American Football Confederation).
Numeroasele federații naționale se află sub jurisdicția acestora. Ele sunt afiliate
atât la FIFA, cât și la confederația corespunzătoare continentului din care provin.
Competiții internaționale globale
Cea mai mare competiție internațională în fotbal este Campionatul Mondial de
Fotbal, organizat de FIFA. Această competiție se desfășoară o dată la 4 ani. Peste
190 de echipe naționale participă în turneele de calificare cu scopul de a obține un
loc la turneul final. Acesta este alcătuit, în acest moment, din 32 de echipe
(numărul lor a crescut de la 24 în 1998) și se desfășoară pe parcursul a patru
săptămâni.
La Jocurile Olimpice de vară, încă din 1900, se desfășoară un turneu de fotbal,
cu o singură excepție: Jocurile Olimpice din 1932, disputate la Los Angeles. La
început participau doar amatori[16], dar din 1984 au fost acceptați și profesioniștii,
cu câteva restricții ce fac ca țările să nu poată trimită cele mai puternice loturi. În
acest moment, turneul Olimpic masculin este disputat de jucători sub 23 de ani,
fiind permis un număr redus de jucători mai în vârstă; în consecință, competiția nu
este considerată ca având aceeași importanță precum Campionatul Mondial.
Turneul feminin a apărut în 1996; diferit de cel masculin, la acesta sunt prezente
cele mai puternice loturi ale echipelor naționale, fără restricții de vârstă. Așadar,
este considerat a avea același prestigiu ca și Campionatul Mondial de Fotbal
Feminin (FIFA Women's World Cup).
Competiții internaționale majore:
 la nivel global: Campionatul Mondial de Fotbal;
 Campionatul Mondial de Fotbal al Cluburilor;
 Europa: Campionatul European de Fotbal; Liga Campionilor UEFA; UEFA
Europa League;
 America de Sud: Copa America; 
 Copa Libertadores;
 Africa: Cupa Africii pe Națiuni; 
 Liga Campionilor Africii;
 Asia: Cupa Asiei; Liga Campionilor Asiei;
 America de Nord, Centrală și Caraibe: Cupa de Aur CONCACAF; Liga
Campionilor CONCACAF;
 Oceania: Cupa Oceaniei pe Națiuni; Liga Campionilor Oceaniei;
 Conform unui sondaj realizat de FIFA în anul 2006, aproximativ 270 de
milioane de oameni din întreaga lume sunt implicați activ în fotbal, inclusiv
jucători, arbitri și cei din staffurile tehnice. Dintre aceștia, 265 de milioane joacă
fotbal profesionist, semi-profesionist sau amator, luând în considerare atât bărbați,
femei, cât și tineri din loturile de juniori. Această cifră reprezintă aproximativ 4%
din populație. Confederația cu cel mai mare procent de persoane implicate activ în
fotbal este CONCACAF, cu 8,53% din populație. La polul opus se află AFC, cu
numai 2,22%. UEFA are o rată de 7.59%, CONMEBOL de 7.47%, OFC de 4.68%
și Confederația Africană de Fotbal de 5,16%. Există peste 1,7 milioane de echipe
la nivel mondial și aproximativ 301.000 de cluburi.
Țara cu cei mai mulți jucători activi (cu excepția loturilor de tineret) este China,
care are 26,100,000 jucători. Alte țări care urmează sunt: Statele Unite ale Americii
(24400000), India (20,5), Germania (16,3), Brazilia (13,1) și Mexic (8.4). Pe de
altă parte, sunt și zone cu sub 1000 de jucători, cum ar fi Montserrat, cu numai 300
de jucători, Insulele Virgine Britanice (658), Anguilla (760) și Insulele Turks și
Caicos (950).
Fotbalul feminin
Fotbalul nu a fost de la început un sport popular pentru sexul frumos. Barierele
sociale și culturale au împiedicat de multe ori intrarea deplină a femeilor în sport.
Femeile au jucat fotbal încă din 1895, când, în nordul Londrei, s-a jucat primul
meci de fotbal feminin. A fost, de obicei, asociat cu jocul de caritate și cu
exercițiul fizic, în special în Regatul Unit. Percepția a început să se schimbe în anii
'70, odată cu înființarea primelor asociații de fotbal feminin. Fotbalul reprezintă cel
mai important sport de echipă pentru femei în mai multe țări și unul dintre puținele
sporturi cu ligi profesioniste.
Acest sport a avut o "epocă de aur" în Regatul Unit ,la începutul anilor 1920,
când 50000 de spectatori erau prezenți la unele meciuri. Acest lucru a fost oprit la
5 decembrie 1921, când Asociația Engleză de Fotbal a votat pentru interzicerea
practicării jocului de către femei pe terenul echipelor membre. În 1971, interdicția
a fost ridicată prin vot de către UEFA. Din 1991, FIFA organizează Campionatul
Mondial de Fotbal Feminin, competiție care are loc o dată la patru ani.
Conform unui sondaj realizat de FIFA, sunt aproximativ 26 milioane de jucători
în întreaga lume. În medie, unul din 10 jucători este femeie.
În fotbal se învârt mulți bani, deoarece este un sport mediatizat. FIFA, echipele
de fotbal și jucătorii primesc mulți bani din sponsorizări.
Conform estimărilor FIFA, în perioada 2003-2006 forul a avut venituri de 3238
milioane de franci elvețieni (CHF) și cheltuieli de 2,422 de milioane CHF, profitul
fiind de 816 milioane CHF. 92% (2986 milioane de franci elvețieni) din venit
provine din vânzarea drepturilor de televizare ale competițiilor internaționale, în
special cele ale CM 2006, care au adus în vistieria forului 1,660 milioane CHF.
Restul de 714 milioane de franci elvețieni a fost obținut din produse de
merchandising. În ceea ce privește cheltuielile, 69% (1,682 milioane de franci
elvețieni), din venit a fost folosit la organizarea competițiilor și la dezvoltarea
sportului: 46% din totalul cheltuielilor (1.125 milioane de franci elvețieni) merg
către organizarea competițiilor, iar 26% (622 milioane de franci elvețieni) au fost
cheltuiți pe servicii cum ar fi transportul, chiriile, serviciile juridice, de comunicații
etc. Alte 5% (118 milioane de franci elvețieni), se pierd de la schimbul valutar și
dobânzi.
Economia
Bugetele cluburilor de fotbal pot varia în funcție de zona de pe glob. Cele mai
mari bugete pot fi găsite în Europa, în special în primele ligi din Germania, Spania,
Italia și Anglia. Aici, drepturile de televizare, publicitatea, vânzările de bilete și
merchandisingul acoperă o mare parte din buget. În America de Sud, bugetele au
crescut datorită transferurilor de jucători în Europa.
Fotbalul joacă, de asemenea, un rol de solidaritate. Una dintre contribuțiile
principale ale FIFA este dezvoltarea sportului în zonele în care acest lucru este
îngreunat de lipsa materială și a tehnicii. FIFA colaborează cu UNICEF din 1999,
furnizând materiale de fotbal pentru a fi distribuite de către această organizație a
Națiunilor Unite. Există reuniuni periodice în întreaga lume în scopuri caritabile,
promovate de vedete din fotbalul mondial.
Cluburile cheltuiesc mult pe transferuri pentru a-și realiza obiectivele. Un
jucător în formă are o cotă mare. Deși unele transferuri sunt scumpe, acestea sunt
amortizate din veniturile publicitare, cum a fost în cazul lui Cristiano Ronaldo.
Salariile pentru cei mai buni fotbaliști din lume sunt de câteva milioane de euro.
Fotbalul în Republica Moldova:
Fotbalul este cel mai popular sport din Republica Moldova. Organul conducător
al fotbalului din țară este Federația Moldovenească de Fotbal, care este membră
afiliată la FIFA și UEFA.
Deși Republica Moldova a devenit oficial stat independent abia în anul 1991,
fotbalul în Basarabia este practicat de mai bine de un secol. Data atestării primului
meci de fotbal la Chișinău este 22 august 1910. Pe platoul Gimnaziului de băieți
din Chișinău, s-a jucat partida dintre echipa gimnaziștilor și liceenilor din Chișinău
cu cea a Gimnaziului nr. 2 din Odesa. Scorul a fost de 22-0 în favoarea oaspeților
odesiți.
La 23 septembrie 1923, sub direcția lui Gh. I. Dimitriu, la Chișinău apărea
periodicul „Sport. Revistă sportivă și literară“.
În anii 1920, multe dintre știrile sportive din Basarabia au apărut în cotidianul
„Comedia“, dedicat artelor spectacolului și sportului. Acest lucru se datora unui
corespondent local, P. Crihan, care semna uneori cu pseudonimul Rex-Ball. Fiind
arbitru de fotbal, acesta prezenta și cronicile partidelor la care asista. Tot P. Crihan
încercase să popularizeze, printr-un articol apărut în revista „Școala“, mișcarea
cercetașilor, ce îmbina pregătirea premilitară cu excursiile culturale și jocurile
sportive.
 Începând cu anul 1924, echipele basarabene au fost prezente în campionatul
României. La 5 octombrie, cinci echipe din Chișinău au dat startul competiției
regionale: „Mihai Viteazul Chișinău”, „Unitas”, „Sporting”, „Maccabi” și
„Regimentul Căii Ferate Române”, redenumit peste câteva luni în „Fulgerul”, care
a devenit și prima câștigătoare. Ulterior, echipa a participat în fazeze superioare,
iar în ediția 1925-1926 a ajuns până în semifinalele campionatului României. În
acea perioadă în componența Fulgerului erau vedete jucătorii străini: Mihai
Tänzer și Adalbert Ströck. Mihai Viteazul, spre deosebire de „Fulgerul”, a fost una
dintre echipele basarabene autentice. Apărută în 1920, în 1924 ea era deja cea mai
bună și cea mai iubită echipă a regiunii. Cu „tripleta Vâlcov“, formată din
frații Colea (1909-1970), Petea (1910-1942) și Volodea (1916-1952), Mihai
Viteazul reprezenta de fapt Basarabia în campionatul României, organizat pe
atunci în sistem cupă și nu ligă. După un meci jucat la Chișinău contra celebrei
echipe Venus București, frații Vâlcov au fost transferați la București. Apoi, Petea a
murit pe front, Volodea a murit de tuberculoză, iar Colea a devenit antrenor,
conducând ulterior chiar și echipa națională de fotbal a României. De patru ori
cluburile basarabene au reușit să ajungă printre cele mai bune patru echipe
românești: în anii 1925 și 1926 – prin „Fulgerul”, iar în anii 1928 și 1930 prin
echipa „Mihai Viteazul”.
Mai târziu, echipele basarabene au făcut parte din liga de esta României
împreună cu cele din Bucovina (1930-1932), mai apoi intrând în vigoare sistemul
divizionar al campionatului. Treptat, apar noi echipe, printre care „Mihai Viteazul
Tighina”, „Maccabi Bălți”, „Traian Tighina” ș.a. Mulți jucători basarabeni au
evoluat în acea perioadă pentru echipele bucureștene și selecționatele Bucureștiului
și a României. Cum a fost cazul fraților Vâlcov de la Bolgrad - Petea, Volodea și
Colea – fotbaliști emblematici ai perioadei interbelice.
La sfârșitul anilor 1930, la Ripensia Timișoara s-a lansat în fotbal un alt
basarabean talentat, Nicolae Simatoc, care în perioada sa de glorie era să joace
la Inter Milano între 1947-1949 (17 meciuri, 3 goluri), la Brescia Calcio 1949-
1950 (30 de meciuri, 8 goluri) și la FC Barcelona între 1950-1952 (34 de meciuri,
2 goluri). Cu Barcelona, acesta avea să câștige titlul de campion al Spaniei în 1952,
două Cupe ale Spaniei în 1951 și 1952.
În 1940 s-a jucat Cupa Moldovei cu participarea reprezentativelor
orașelor Chișinău, Bălți, Orhei, Bender, Cahul și Călărași. Finala se jucase între
Chișinău și Cahul (militari ruși staționați acolo), fiind câștigată de chișinăuieni cu
5-0. Partida a fost rejucată din cauza contestării și din nou a fost câștigată de
echipa Chișinăului cu același scor de 5-0. În 1945, Chișinăul, reprezentat
de Dinamo, câștiga campionatul și Cupa Moldovei. Unele surse datează apariția
echipei cu 1940, grație lui Arcadie Hofman, dar apariția oficială în fotbalul sovietic
este consemnată la data de 16 mai 1947. În 1946 se înființează Spartak Chișinău,
care este admisă în campionatul Ucrainei, zona sudică, a treia grupă valorică. După
1950, Dinamo Chișinău era să fie redenumită pe rând în Burevestnik, Moldova,
Avântul, Nistru și într-un final Zimbru Chișinău. Echipa participase în diferite
divizii valorice ale Campionatului URSS, inclusiv în Liga Superioară a URSS,
unde a jucat în intervalul 1956-1964 (9 ani consecutiv), în 1974 și 1983. Cea mai
înaltă poziție în clasament a fost locul 6, în 1956. În Cupa URSS cea mai bună
performanță a fost accederea în sferturile de finală în anul 1963.
Până la obținerea independenței, echipe din șase orașe au reprezentat republica
în campionatul fostei Uniuni Sovietice, unele schimbându-și denumirile pe
parcurs: Chișinău (Burevestnik, Moldova, Avântul, Nistru, Zimbru – Liga
Superioară, Prima Ligă și Liga a Doua), Tiraspol (Pișcevik, Luceafărul, Dnestr,
Zvezda, Start, Automobilistul, Tekstilșcik, Tiras, Tiligul – Liga a Doua, Prima
Ligă), Bender (Lokomotiv, Pișcevik, Tighina – Liga a Doua), Comrat (Bugeac –
Liga a Doua), Bălți (Zarea – Liga a Doua), Drochia (Speranța – Liga a Doua).
Campionatul Moldovei, pe atunci, era o competiție inferioară ca valoare.
Ultimul an de existență a Uniunii Sovietice și a campionatului URSS a prins
cele două echipe moldovenești din Prima Ligă în ipostaze diferite: Zimbru
Chișinău trebuia să retrogradeze în Liga a Doua, iar Tiligul-Tiras Tiraspol s-a
calificat în Prima Ligă Sovietică. Nici una, nici alta – nu s-a mai întâmplat. În anul
următor a demarat Campionatul Moldovei.
Prima ediție a Campionatului Moldovei la fotbal, cea din 1992, s-a disputat într-
un context social-politic complicat – țara era în război, Chișinăul și Tiraspolul
luptau pe front, iar echipele de pe ambele maluri ale Nistrului se confruntau în
campionat. Au fost cazuri când jucătorii treceau fluviul cu barca, sub gloanțe,
pentru a se deplasa la meciuri. Ținând cont de valoarea lotului pregătit pentru Liga
Superioară a campionatului URSS, favoriții competiției erau tiraspolenii, Zimbru
fiind completată doar cu jucători tineri de la pepiniera proprie. Tiligul și Zimbru au
încheiat ambele cu câte 35 puncte la activ, și conform regulamentului trebuia să
aibă loc un „meci de aur” decisiv pentru primul loc, dar Zimbru a câștigat
competiția pe motiv de neprezentare a adversarului la meci. Astfel, Zimbru a
devenit câștigătoarea ediției inaugurale a campionatului Moldovei. De asemenea a
câștigat primele cinci sezoane consecutive și opt din primele nouă sezoane ale
campionatului Moldovei, seria fiindu-i întreruptă de Constructorul
Chișinău în sezonul 1996-1997. Începând cu sezonul 2000-2001, poate fi
constatată o hegemonie a clubului Sheriff Tiraspol, care între anii 2000—2014 a
devenit de 13 ori campioană a Moldovei, inclusiv de 10 ori consecutiv, seria
fiindu-i întreruptă doar de Dacia Chișinău în sezonul 2010-2011, acesta fiind și
unicul titlu al Daciei. În sezonul 2014-2015 Milsami Orhei a câștigat în
premieră titlul de campioană a Moldovei, acesta fiind și primul caz când o echipă
dintr-un alt oraș decât Chișinău și Tiraspol câștigă titlul în Republica Moldova.
Începând cu sezonul 1993-94, cluburile moldovenești de fotbal, au început să
participe în competițiile europene intercluburi. „Fereastra” în Europa a fost
deschisă de Zimbru Chișinău, în Cupa UEFA, prin dubla cu Beitar Ierusalim,
pierdută la general după 1-1 acasă și 0-2 în deplasare. Pentru Zimbru a marcat ex-
vicepreședintele FMF, Radu Rebeja, acesta fiind și primul gol al vreunei echipe
moldovenești în competițiile europene. În sezonul 1995/96 Zimbru a ajuns în
șaisprezecimile de finală ale Cupei UEFA, iar în
campaniile 1999/2000 și 2000/2001 a ajuns până în turul trei preliminar al Ligii
Campionilor. Acestea au fost cele mai mari performanțe ale cluburilor din
Moldova în Europa până la sfârșitul anilor 2000, când Sheriff Tiraspol a ajuns de
trei ori în grupele UEFA Europa League, realizând asta în sezoanele 2009–
10, 2010–11 și 2013–14.

În noiembrie 2007, după un meci Zimbru Chișinău 1-0 Rapid Ghidighici,

patronul Rapidului, Victor Ostap a agresat arbitrul Veaceslav Banari acuzându-l de
modul în care a arbitrat meciul. După acel caz Ostap și-a retras echipa din
campionat, ca ulterior în urma unor penalități primite de la FMF, să desființeze
clubul complet. Tot în a doua jumătate a anilor 2000, mai multe voci din fotbalul
moldovenesc începuseră să afirme că cluburile tiraspolene FC Tiraspol și Sheriff
Tiraspol își truchează meciurile directe dintre ele, acționând de comun acord și că
de fapt ar fi conduse din spate de o singură persoană. Acuzațiile au prins intensitate
la începutul în anilor 2010.
Astfel, pe 8 aprilie 2013, patronul clubului Olimpia Bălți, Serghei Chiseliov, a
declarat ca meciul FC Tiraspol 2–1 Sheriff Tiraspol, care a avut loc două zile mai
devreme, a fost trucat.
Peste o săptămână, omul de afaceri Marin Livădaru, care era și finanțator al
echipei Iskra-Stali Rîbnița, a venit cu o serie de probe în susținerea acuzațiilor
respective, încercând să demascheze ”cooperativa tiraspoleană”. Câteva zile mai
târziu, clubul de fotbal Dacia Chișinău, într-un comunicat oficial către FMF își
declara susținea demarării unei anchete în cazul celor două cluburi. Pe 18 mai
2013, portalul media fotbalistic „Fotbal.md” a realizat o investigație proprie
aducând dovezi documentare prin care se atestă că cluburile FC Sheriff și FC
Tiraspol sunt finanțate și conduse de aceeași persoană, Victor Gușan (patronul
oficial al FC Sheriff), și că își aranjează din culise rezultatele meciurilor
directe. Livădaru a mers mai departe, depunând sesizări la UEFA și FIFA contra
celor două cluburi, iar peste jumătate de an ar fi primit răspuns de la ele, că aceasta
este o problemă internă, care trebuie rezolvată în Moldova.
Scandalul cluburilor tiraspolene a fost amplificat de un caz care se derula în
paralel — crearea Ligii Profesioniste de Fotbal în Moldova, for ce urma să preia de
la FMF sarcinile de organizare a campionatului național. Ideea apăruse în 2011, și
a fost susținută de un grup de 6 echipe din Divizia Națională, și anume Zimbru,
Dacia, Milsami, Olimpia, Rapid și Costuleni. La celălalt pol erau cluburile Sheriff
și FC Tiraspol care se opuneau vehement. Alte patru cluburi nu suțineau crearea
Ligii, iar Federația, în lipsa unui consens, a evitat să se implice și să ia vreo
decizie, astfel situația intrând în impas, cu toate că UEFA a salutat ideea creării
LPF.
Pe 17 martie 2014, după meciul de fotbal Sheriff - FC Tiraspol, terminat de
asemenea cu scor 1-2, președintele clubului Dacia Chișinău, Adlan Șișhanov, i-a
trimis o scrisoare deschisă președintelui FMF, Pavel Ciobanu, declarând că meciul
a fost ”aranjat”, opinie care de altfel a fost împărțită de mai mulți experți în
fotbal. În urma acestei sesizări, FMF a decis să înființeze o comisie de analizare a
meciurilor suspecte.
La sfârșitul lunii noiembrie 2014, clubul FC Costuleni s-a retras
din campionat după 12 meciuri disputate.
În data de 4 decembrie 2014, coducerea clubului Veris Chișinău a decis să
retragă echipa din campionatul Moldovei, declarându-se nemulțumită de arbitrajul
dintr-un meci recent cu Sheriff Tiraspol în Cupa Moldovei, pierdut cu 0–1. La
momentul retragerii echipa se afla pe prima poziție în Divizia Națională 2014-
2015. La ședința Comitetului de Competiții al FMF din 5 decembrie 2014,
federația a luat act de situție și a definitivat excluderea clubului din campionat. În
primele zile din decembrie 2014, după o înfrângere în fața Daciei Chișinău, se
vorbea despre retragerea clubului Zimbru Chișinău din campionat; de la echipă au
plecat antrenorul Oleg Kubarev și o serie de jucători-cheie, dar echipa și-a
continuat evoluția în campionat.
Pe 2 septembrie 2015 Comitetul de Arbitri al Federației Moldovenești de Fotbal
l-a suspendat pe viață pe Serghei Derenov din activitatea de arbitru, după ce el a
comis mai multe greșeli grave în timpul meciului din etapa a șasea a Diviziei
Naționale 2015-2016 dintre Zimbru și Sheriff. Comitetul de Arbitri a recomandat
Comitetului Executiv al FMF să rezilieze contractul încheiat cu Derenov, să-l
excludă din lista arbitrilor FMF și să solicite retragerea lui din lista arbitrilor FIFA,
aceasta fiind cea mai dură pedeapsă acordată unui arbitru moldovean.
Echipa națională de fotbal a Moldovei își începe activitatea printr-un meci
amical jucat pe 2 iulie 1991, la Chișinău, împotriva naționalei de fotbal a Georgiei.
Meciul a fost pierdut cu scorul de 2–4, pe banca tehnică atunci aflându-se
selecționer Ion Caras. Pentru echipa noastră au marcat Alexandru
Spiridon și Gheorghe Harea, Spiridon fiind consemnat drept autorul primului gol al
selecționatei Moldovei.
Primul meci oficial al Republicii Moldova de asemenea a fost o partidă cu
Georgia, jucată pe 7 septembrie 1994, la Tbilisi, sub egida UEFA, contând pentru
preliminariile Euro 1996. Meciul a fost câștigat cu scorul de 0-1, marcatorul
singurului gol al partidei fiind Igor Oprea.
Deși rezultatele naționalei Moldovei de-a lungul timpului, per total sunt mai
degrabă mediocre, sporadic echipa a înregistrat și câteva rezultate individuale
bune, printre care pot fi menționate meciul de pe 7 iunie 2003, când Moldova
reușea o victorie cu 1-0 în meciul cu Austria, din preliminariile Euro 2004; apoi au
fost dou victorii asupra Belarusului: cu 2–1 în 2003 și 2–0 în 2005. Pe 17
noiembrie 2007 Moldova a obținut o victorie răsunătoare cu 3-0 în fața Ungariei, la
Chișinău. Meciul conta pentru preliminariile Campionatului European de Fotbal
2008. După acel meci a urmat o serie de rezultate neînsemnate, până la victoria și
mai categorică cu 4-1 în fața Armeniei, într-un meci amical jucat în 2009
la Erevan.
 În anii 2010, rezultatele Moldovei continuă a fi mediocre. Cu toate astea la
finele lui 2012 Moldova a remizat 0–0 cu Ucraina, iar în iunie 2013 1–1
cu Polonia, ambele meciuri jucate la Chișinău. În octombrie 2013 tricolorii
zdrobesc Muntenegrul cu scorul de 5-2 în deplasare, cu asta încheind campania
preliminară pentru Campionatul Mondial de Fotbal din 2014, unde s-a clasat pe
penultimul loc din grupă.

Concluzie:
Fotbalul este unul dintre cele mai populare și atractive jocuri sportive în
prezent, datorită regulilor simple și echipamentului ieftin și accesibil.
Acest tip de sport este de asemenea și cel mai popular în Republica
Moldova, fiind prezente unele succese, dar și unele insuccese în acest
domeniu.

Bibliografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Fotbalul_%C3%AEn_Republica_Moldova
https://www.adivisa.com/regulamentul-jocului-de-fotbal/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Fotbal