Componentele pieței de capital

Student: Ana Maria Porime

Coordonator: Ing.Ec. Diana Velțan

 Economiile naţionale, indiferent de nivelul de dezvoltare, se caracterizează prin
existenţa şi funcţionarea unei pieţe specializate, unde se intâlnesc cererea şi oferta de active
financiare necesare dezvoltării, în cadrul firmelor, a producţiei de bunuri sau servicii.

Fascinaţiile pieţei de capital sunt numeroase. Fiecare participant la această piaţă

urmăreşte realizarea unor aspecte importante pentru activitatea sa. Astfel, emitenţii sunt
interesati de tehnicile procesului de finanţare, iar investitorii de strategiile moderne de
gestionare a portofoliilor.

Ce reprezintă piața de capital?

Ca idee generală, putem să considerăm piața de capital ca fiind piața asociată
operațiunilor de vânzare și cumpărare de instrumente financiare. Piața de capital include
piețele diverselor instrumente financiare și instituțiile financiare care activează și care sunt
implicate în buna funcționare a acestei piețe.

Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin care se realizează

transferul fondurilor de la cei care au un surplus de capital -investitorii - către cei care au
nevoie de capital, cu ajutorul unor instrumente specifice (valorile mobiliare emise), şi prin
intermediul unor operatori specifici (societăţile de servicii de investiţii financiare).

Se poate afirma despre piaţa de capital că este specializată în efectuarea de tranzacţii

cu active financiare cu scadenţe pe termene medii şi lungi. Prin intermediul ei, capitalurile
disponibile sunt dirijate către agenţii economici naţionali sau sunt atrase de pe pieţele altor
ţări, unde resursele de capital depăşesc necesităţile financiare interne de acoperit sau
autorităţile monetare impun anumite restricţii privind accesul la resursele financiare interne.

Existenţa pieţei de capital este determinată de cererea de capital pentru necesităţi

curente de trezorerie şi pentru investiţii şi, totodată, este condiţionată de un proces real de
economisire ca fundament al ofertei de capital. Fluxurile de capital dintre emitenţi şi
investitori sunt puse în evindenţă de emisiunea şi tranzacţionarea unor instrumente specifice,
de tipul valorilor mobiliare. Ca orice piaţă, piaţa de capital poate fi definită formal ca "loc de
întâlnire" a vânzătorilor şi cumpărătorilor de instrumente financiare.

Cele mai comune forme ale pieței de capital sunt bursele de valori, piețele de acțiuni
și de obligațiuni și piețele valutare. Majoritatea piețelor de capital se regăsesc în centre
financiare mari, precum New York, Londra, Frankfurt, Hong Kong, Tokyo, etc.
 Piața de capital din România include piețele de instrumente financiare și instituțiile
specifice acestora (ex.: societățile de servicii financiare, emitenții etc.) operațiunile (ex.:
serviciile de investiții financiare, ofertele publice etc.), precum și organismele de plasament
colectiv (de ex.: fondurile de investiții), stabilind un cadru adecvat de reglementare și
supraveghere a investițiilor în instrumente financiare.

Caracteristicile pieței de capital

Piața de capital se caracterizează prin:

 Mobilizează sumele economisite pentru a finanța investiții pe termen lung

 Tranzacțiile cu titluri de valoare sunt publice
 Facilitează tranzacționarea titlurilor de valoare, care se realizează cu ajutorul
intermediarilor și nu în mod direct
 Minimizează costurile de tranzacționare și informare
 Încurajează diversitatea proprietății asupra activelor productive
 Asigură evaluarea rapidă a diverselor instrumente financiare cum sunt acțiunile
 Facilitează executarea tranzacțiilor în conformitate cu termenii contractuali
definiți
 Oferă posibilități de asigurare împotriva riscurilor de preț sau de piață, prin
intermediul tranzacționării produselor derivate
 Îmbunătățește eficiența alocării capitalului, cu ajutorul unui mecanism de preț
competitiv, în baza raportului cerere - ofertă
 Investițiile se realizează în primul rând pe termen mediu și lung

Rolul pieței de capital

Piața de capital este barometrul care arată starea de sănătate a unei economii și joacă
un rol important în dezvoltarea economică deoarece:

 atrage resurse financiare din economie și asigură plasarea lor în vederea creșterii
rentabilității capitalurilor
 asigură variante de finanțare directă pentru companii publice sau private, prin
emisiuni de titluri de valoare, acțiuni sau obligațiuni
 pune la dispoziție informații exacte referitoare la activitatea și starea financiară a
companiilor care se tranzacționează pe piața de capital
 Deci piața de capital este una dintre cele mai bune surse de finanțare pentru companii
și oferă o paletă largă de opțiuni de investiții pentru investitori, ceea ce încurajează crearea de
capital în economie.

Importanța pieței de capital

În primul rând pune în contact deținătorii de capital cu companiile care au nevoie de
finanțare prin intermediul titlurilor de valoare și împrumuturilor obligatare.

În al doilea rând furnizează o piață secundară, unde deținătorii acestor titluri de

valoare pot să le vândă și să le cumpere între ei la prețul pieței din acel moment. Fără
lichiditatea generată de piața secundară cel mai probabil investitorii ar fi mai puțin înclinați să
cumpere titluri de valoare, întrucât s-ar teme că nu ar putea să le mai vândă în viitor.

Principalele beneficii ale pieţelor de capital asupra dezvoltării economice sunt:

 eficienţa, competitivitatea şi solvabilitatea sectorului financiar;

 accesul societăţilor noi şi în formare la finanţarea prin acţiuni şi/sau obligaţiuni;
 descentralizarea proprietaţii şi a distribuţiei averii;
 solvabiliatea societăţilor comerciale.

Componentele pieței de capital

Piaţa de capital asigură legatura permanentă dintre emitenţi şi investitori, atât în
momentul acoperirii cererii de capital, cât şi în procesul transformării în lichidităţi a valorilor
mobiliare deţinute. Piaţa de capital are două componente, întâlnite şi sub denumirea de
funcţii, diferenţiate după emiterea (producerea) şi tranzacţionarea (comercializarea) titlurilor
financiare:

 Piaţa primară - vânzare iniţială de titluri, piaţa pe care emisiunea de noi valori
mobiliare sunt negociate pentru întâia oară.
 Piaţa secundară - revânzare de titluri, piaţa pe care sunt tranzacţionate valorile
mobiliare aflate deja în circulaţie. Furnizează lichidităţi investitorilor care-şi
schimbă portofoliile în speranţa creşterii rentabilităţii acestora.
Piața primară

Piaţa primară reprezintă acel segment de piaţă pe care se emit şi se vând sau se
distribuie valorile mobiliare către primii deţinători. Piaţa primară constituie un circuit de
finanţare specializat. Această piaţă permite transformarea directă a economiilor în resurse pe
termen lung. Pe piaţa primară se emit valori mobiliare ce conferă anumite drepturi posesorilor
lor, deci celor care au calitatea de furnizori de fonduri. Prin intermediul pieţei primare se pun
în evidenţă mişcările de capitaluri dintr-o economie, generate de către emitenţi, în calitatea
lor de solicitatori de capitaluri. Această piaţă permite finanţarea agenţilor economici.

Piaţa primară asigură întâlnirea cererii cu oferta de titluri, permiţând finanţarea

activităţii agenţilor economici şi a colectivităţii publice. Este un mijloc de distribuire şi
plasament de titluri.

Piaţa primară are rolul de a transforma activele financiare pe termen scurt în capitaluri
disponibile pe termen lung. Pe piaţa primară se vând valori mobiliare emise de acele entităţi
care au nevoie de resurse financiare şi se cumpără de către alte entităţi sau persoane fizice
posesoare de economii pe termen mediu şi lung.

Această piaţă cuprinde tranzacţiile din prima etapă a subscrierii emisiunilor şi

distribuirii lor de către emitent direct sau printr-un intermediar specializat.

Piaţa primară are funcţia de a direcţiona capitalurile pe termen lung pentru finanţarea
economiei naţionale prin colectarea resurselor sub diverse forme.

Participanţii pe piaţa primară, în cadrul căreia se vând şi se cumpăra valori mobiliare

nou emise, sunt:

 Solicitatorii de capital: statul şi colectivităţile locale, întreprinderile publice şi

cele private;
 Ofertanţii de capital: persoane particulare, agenţi economici, bănci, case de
economii, societăţi de asigurare;
 Intermediarii: societăţi de investiţii financiare, bănci comerciale, societăţi de
investiţii care, prin reţeaua proprie, asigură vânzarea valorilor mobiliare.
Piața secundară

Piaţa secundară este o componentă a pieţei de capital, pe care se vând şi se cumpără

titluri financiare după ce acestea au fost emise către investitorii originari. Piaţa secundară
asigură, prin intermediul bursei de valori mobiliare, atât buna funcţionare a pieţei primare, cât
şi lichiditatea şi mobilitatea economiilor. Investitorii au posibilitatea în orice moment de a
negocia acţiunile şi obligaţiunile deţinute în portofoliu sau pot cumpăra noi valori mobiliare.
Piaţa secundară are rolul de concentrare a cererii şi ofertei derivate. Este deschisă, publică
(plasamentul se efectuează în marea masă a investitorilor şi tranzacţiile au caracter public).
Există în practică emisiuni şi plasamente private, dar ele nu fac obiectul reglementărilor şi nu
beneficiază de mecanisme specifice unei pieţe financiare publice.

Pentru a funcţiona eficient, piaţa secundară trebuie să respecte anumite cerinţe:

 Lichiditate: abundentă de fonduri şi titluri (asigură continuitatea derulării

tranzacţiilor);
 Eficienţa: mecanisme operative la costuri cât mai reduse;
 Transparenţa: informaţia asigură o bună orientare investiţională şi contracararea
tendinţelor de monopol;
 Corectitudine: prin reglementări se contracarează tendinţele de manipulare a
pieţei.

Funcţiile pieţei secundare sunt urmatoarele:

 Asigurarea lichiditaţii şi mobilităţii economiilor investite;

 Răspunsul la necesitatea creării unei pieţe oficiale şi organizate pentru deţinătorii
care doresc recuperarea fondurilor investite în valori mobiliare înainte de
scadenţa;
 Evaluarea permanentă a titlurilor listate.

Participanții pe piața secundară sunt:

 Investitorii și emitenții
 Intermediarii
 Participanții auxiliari
 Infrastructura
Clasificarea pieţelor secundare:

A. După continuitate:
 pieţe intermitente: Tranzacţionarea valorilor mobiliare este permisă doar în
anumite momente specificate
 pieţe continue: tranzacţionarea titlurilor poate avea loc în orice moment
 pieţe mixte.
B. După localizarea ringului de negocieri, pieţele se împart în: pieţe contralizate şi pieţe
descentralizate.
C. După proprietatea asupra pieţei şi accesul operatorilor:
 pieţe private: dupa acest principiu funcţionează majoritatea pieţelor moderne de
inspiraţie anglo-saxonă;
 pieţe de stat: pieţele sunt privite ca instituţii publice, cu acces liber al
operatorilor;
D. După tehnica tranzacţionării: dubla licitaţie şi formatori de piaţă.
E. După modul de formare a preţului valorilor mobiliare:
 pieţe de licitaţie: în cadrul acestora preţul se formează ca punct de echilibru între
cererea şi oferta concentrată la bursă;
 pieţe de negocieri, de tip OTC, unde tranzacţiile se derulează pe baza unui nivel
negociat al preţului , astfel încât, în acelaşi moment, aceeaşi valoare mobiliară să
poata fi tranzacţionată de mai mulţi intermediari la preţuri diferite.

Piaţa secundară este o piaţă organizată, care asigură operatorilor urmatoarele avantaje:

 oferă informaţiile referitoare la produsul ce urmează a fi tranzacţionat;

 informaţiile despre produs şi despre emitent sunt difuzate în marea masă a
investitorilor;
 oferă informaţii privind nivelul şi miscarea preţului pe piaţă.

Cum folosesc companiile Piața Primară de capital

Atunci când o companie dorește să atragă finanțare pentru investiții pe termen lung,
una dintre primele sale decizii este dacă o va face prin emiterea de obligațiuni sau acțiuni.
 Dacă optează pentru acțiuni, evită creșterea datoriei și, în unele cazuri, noii acționari
pot oferi și sprijin sub alta formă decât cel financiar, cum ar fi expertiza în anumite domenii
sau contacte utile.

Pe de altă parte, o nouă emisiune de acțiuni va diminua drepturile de proprietate ale

acționarilor existenți și, dacă sunt interesați să preia controlul asupra companiei, noii acționari
ar putea chiar să înlocuiască managementul existent.

Din punctul de vedere al investitorului, acțiunile oferă posibilitatea unor câștiguri mai
mari și câștiguri de capital în cazul în care compania are profit și plătește dividende.

Deopotrivă, obligațiunile sunt mai sigure în cazul în care activitatea companiei nu este
profitabilă, deoarece acestea sunt mai puțin predispuse la scăderi masive ale prețurilor, iar în
caz de faliment, deținătorii de obligațiuni vor primi cel mai probabil o parte din bani înapoi,
în timp ce acționarii nu vor primi nimic.

Atunci când o companie atrage finanțare de pe piața primară, procesul cel mai
probabil implică mai degrabă întâlniri face-to-face (față în față) decât tranzacții pe piața de
capital. Indiferent dacă aleg să emită obligațiuni sau acțiuni, companiile vor apela, de obicei,
la serviciile unei bănci sau societăți de investiții care să medieze între ele și piață.

O echipă a băncii sau a societății respective de investiții se întâlnește adesea cu

managerii companiei pentru a se asigura că planurile lor sunt coerente. Banca sau societatea
de investiții se angajează să subscrie oferta și va colabora cu o rețea de brokeri să vândă
obligațiunile sau acțiunile clientului mai departe către investitori.

Această a doua etapă se realizează, de obicei, în cea mai mare parte, prin intermediul
sistemelor computerizate, deși brokerii vor contacta telefonic clienții favoriți pentru a-i
înștiința referitor la existența acestei oportunități.

Companiile pot evita să plătească taxe băncilor de investiții dacă aleg varianta ofertei
publice directe, deși aceasta nu este o practică obișnuită, deoarece implică alte costuri juridice
și poate fi necesar un interval mult mai mare de timp pentru a gestiona procesul.

Cum folosesc companiile Piața Secundară de capital

Astăzi, imensa majoritate a tranzacțiilor de pe piața de capital au loc electronic; uneori
este implicat un operator uman și, alteori, sistemele informatice execută tranzacțiile, așa cum
se întâmplă în tranzacționarea algoritmică.
Cele mai multe tranzacții de pe piața de capital au loc pe piața secundară.

Pe piața primară, fiecare titlu de valoare poate fi vândut o singură dată, iar procesul de
creare de noi loturi de acțiuni sau obligațiuni este adesea îndelungat din cauza cerințelor de
reglementare.

Pe piețele secundare, un titlu poate fi tranzacționat de nenumărate ori, ori de câte ori
deținătorul dorește, iar procesul este, de obicei, foarte rapid.

Odată cu apariția diverselor tipuri de tranzacționare, cum ar fi tranzacționarea de

înaltă frecvență (HFT - High Freuency Trading), un titlu de valoare ar putea fi tranzacționat,
teoretic, de mii de ori într-o singură oră.

Tranzacțiile de pe piața secundară nu aduc direct finanțare, ci facilitează procesele ca

guvernele și companiile să obțină finanțarea de care au nevoie pe piața primară de capital.

Asta, dat fiind fatpul că investitorii știu că, dacă doresc să-și recupereze rapid banii, ei
vor avea posibilitatea, în mod curent, să-și revândă imediat valorile mobiliare.

Uneori, tranzacțiile de pe piața secundară de capital pot avea un efect negativ asupra
debitorilor primari. De exemplu, dacă o mare parte a investitorilor încearcă să-și vândă
obligațiunile, acest lucru poate duce la necesitatea de a crește randamentele pentru emisiunile
viitoare emise de aceeași entitate.

Astăzi pe piețele secundare sunt activi diverși participanți. Dacă în secolul trecut doar
câteva persoane bogate își puteau permite un cont deschis la un broker, astăzi, conturile de
tranzacționare pe piața secundară sunt mult mai ieftine și accesibile via internet.

Acum există numeroși traderi individuali care pot cumpăra și vinde pe piețele
secundare utilizând platforme furnizate de brokeri. Atunci când o astfel de persoană
tranzacționează pe piețele de capital, acest aspect va implica adesea o tranzacție în două
etape. Mai întâi plasează un ordin la brokerul său, apoi brokerul execută tranzacția.

Dacă tranzacția poate fi efectuată pe o bursă, procesul va fi de multe ori complet

automatizat. Dacă un dealer trebuie să intervină manual, aceasta va însemna adesea
comisioane mai mari.

Traderii băncilor de investiții vor face adesea tranzacții în numele băncii pe care o
reprezintă, precum și în numele clienților lor. Băncile de investiții au, cel mai adesea, o
divizie numită "Piețe de capital".
 Personalul din această divizie încearcă să țină cont de diversele oportunități atât pe
piețele primare, cât și de cele din piețele secundare și, ca o consecință, va consilia clienții
importanți.

Fondurile de pensii și fondurile suverane de investiții tind să aibă cele mai mari
participații, deși tind să cumpere doar cele mai sigure tipuri de obligațiuni și acțiuni, chiar
dacă unele dintre acestea nu se tranzacționează frecvent.

Concluzii
Dintr-o perspectivă mai largă, nu trebuie uitat faptul că piaţa de capital are si rolul de
a contribui indirect la restructurarea economiei reale. Prin selectarea şi finanţarea doar a
acelor proiecte care, sunt de natura să aducă câstiguri superioare celor din ramurile
tradiţionale de producţie, investitorii vor favoriza dezvoltarea acelor sectoare economice
capabile să creeze valoare adaugată mare.

O piaţă de capital care funcţionează, realizează în mod continuu acest proces de

selecţie, ceea ce oferă supleţe unei economii naţionale în adaptarea la modificările care apar
în structura cererii de bunuri şi servicii, în plan intern şi internaţional.